REUȘITĂ ȘI EȘEC ÎN ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ

Parcursul şcolar al unui elev poate fi văzut în mod diferit din punctul de vedere al
profesorului, al elevului sau al părintelui referitor la performanţele școlare ale elevului, la succesele
şi insuccesele acestuia.

Reuşita sau nereuşita elevilor la învăţătură sunt raportate la exigenţele impuse de normele
şcolare și la un nivel de cerinţe școlare în funcţie de vârsta elevilor, dar şi de unele exigenţe
specifice ale sistemului educaţional.

Pentru a realiza o analiză logică a insuccesului şcolar se impune explicarea conceptelor

implicate în interpretarea acestui fenomen.

Astfel, insuccesul sau nereuşita este apreciat ca sinonim al eşecului şcolar și definit ca
lipsa randamentului în cadrul activității de instruire şi educare.

Succesul şcolar (reuşita şcolară) presupune obţinerea unui înalt randament în educaţie,
concretizat atât în obţinerea unor calificative superioare, dar şi în buna integrare în grupul şcolar şi
mai ales în reuşita în activitatea postşcolară.

Un efort de conceptualizare şi operaţionalizare riguroasă realizează I. Al. Dumitru care

stabileşte drept premisă teoretică esenţială ideea că „noţiunile de succes şi insucces/eşec, reuşită şi
nereuşită într-o activitate, inclusiv în activitatea de învăţare, sunt noţiuni calitative care exprimă
gradul de satisfacere (atingere) de către o persoană, prin activitatea şi faptele sale, a unor trebuinţe,
interese şi aspiraţii proprii, interne pe de o parte şi a unor cerinţe și exigențe normative, externe pe
de altă parte” (I. Al. Dumitru).

Succesul şi reuşita au o valoare pozitivă de dorit, iar insuccesul şi nereuşita au o valoare

negativă pe care oamenii, nedorindu-le, încearcă să le evite.

Succesul şi insuccesul (eşecul) depind de fiecare individ, de capacitățile lui, rezultând din
confruntarea cu el însuşi, fapt ce determină în planul psihoindividual progres, stagnare sau regres
parțial, trecător.

În planul educaţional, succesul şi insuccesul presupun performanţele obţinute de către un

elev în cadrul activității de învăţare prin intermediul raportării rezultatelor lui la standardele proprii,
autoimpuse, la aspiraţiile şi expectanţele personale.

Astfel, succesul este un rezultat al autorealizării de sine pozitive, în timp ce eșecul este o
consecință a neatingerii standardelor personale, a discrepanței existente între posibilități, capacități
și aspirații.

1
 Reuşita şi nereuşita sunt un rezultat al raportării persoanei la alții, al confruntării cu ei,
confruntare care se bazează pe unele cerinţe normative (reguli) şi care duce la o ierarhizare valorică
a oamenilor și la o recunoaștere socială a valorii fiecărui individ.

În planul educațional, reuşita şi nereuşita se referă la performanţele elevilor şi la

raportarea lor la standardele, la criteriile stabilite de către alţii care sunt instituite din exterior şi
impuse prin intermediul mecanismelor sociale.

Dacă reuşita şcolară este percepută ca fiind produsul mai multor factori, modificându-se
odată cu anumite variabile cum ar fi: strategiile didactice, metodele de evaluare, materialele
didactice utilizate de către profesor, dificultatea cerințelor și sarcinilor şcolare, motivaţia,
stabilitatea emoţională, toleranţa la frustrare şi perseverenţa elevului etc., chiar dacă variabila
inteligenţă rămâne constantă, eşecul şcolar îl putem defini ca reprezentând o ruptură intervenită
între unele interese ale elevului şi cerințele şcolare și reflectată în rezultatele şcolare ale elevului.
Succesul şcolar reflectă gradul de eficienţă pedagogică al activităţii didactice în cadrul
raportului existent între resursele interne ale procesului de învăţământ, dependente, mai ales, de
calitatea corelaţiei subiect-obiect şi efectele înregistrate în timp, obiectivate în nivelul de pregătire
al elevului apreciabil în funcţie de posibilităţile sale maxime.
Insuccesul şcolar se defineşte prin ,,rămânerea în urmă la învăţătură a unor elevi, nereuşind
să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şi al manualelor şcolare şi care nu
vor reuşi să se adapteze la mediul socio-profesional, la nivelul cerinţelor acestuia” (M. Stoica).

Succesul și eșecul școlar reflectă totodată, adaptarea și inadaptarea școlară și socială.

Inadaptarea şcolară presupune ansamblul de manifestări psiho-comportamentale

caracterizate printr-o lipsă temporară, dificultate de integrare sau de acomodare a individului la
mediul socio-educaţional.
Într-o fază incipientă, inadaptarea şcolară se poate manifesta prin insatisfacţiile ce produc
temeri şi descurajare. Repetarea acestora în timp poate să cronicizeze frustrarea şi anxietatea
elevului. Această stare determină gesturile de revoltă (ostilitate, impertinenţă) faţă de şcoală şi de
cadrul didactic şi permanentizează acele situaţii conflictuale cu ceilalți colegi.
Insuccesul școlar exprimă randamentul deficitar al învățării, manifestându-se sub două
aspecte:
 rămânerea în urmă la învățătură sau retardul școlar;
 eșecul scolar care, la rândul lui, are două forme: abandonul și repetenția.
Rămânerea în urmă la învățătură sau retardul școlar este determinat de dificultățile
(obiective sau subiective) temporare de a face față obligațiilor școlare sau de refuzul de a învăța.
Retardul în achiziția cunoștințelor specifice vârstei și nivelului intelectual al elevului se
poate datora diverșilor factori:
2
 - probleme de natură fizică (slăbirea vederii, auzului, tulburări neurologice care afectează
coordonarea motorie) care nu sunt sesizate nici de copil, nici de adulții din jurul său;
- probleme personale - schimbarea frecventă a școalii sau a clasei care impun noi metode
de predare, eforturi de câștigare a statutului în noul mediu, de învățare de noi reguli și standarde de
competență;
- probleme de mediu - deprivările fizice (hrană, somn, adăpost, în cazul unor familii
dezorganizate) sau intelectual-afective (substimulare în ce privește lectura sau conversația);
- probleme emoționale determinate de relațiile cu colegii sau chiar cu profesorul
(sentimentul rejecției, al marginalizării de către colegi, criticismul exagerat al profesorului sau chiar
teama fizică de colegi sau de profesor).
Eşecul şcolar reflectă ,,situaţia unui elev care nu mai progresează în raport cu el însuşi” (R.
Riviere).
Eșecul școlar, ca formă severă a insuccesului școlar, se manifestă prin abandon școlar și
prin repetenție (incapacitatea de a promova).
Când insuccesul școlar vizează toate disciplinele școlare și toate aspectele referitoare la
activitatea şcolară, el dobândeşte caracterul generalizat.
Elevul cu un insucces școlar generalizat are lacune în cunoştinţe, manifestă repulsie faţă de
activitatea de învăţare, dispreţ față de școală în general, absentează nemotivat sau perturbă lecțiile.
Insuccesul şcolar, fiind o noţiune subiectivă, determină autoaprecierea negativă şi
neîncrederea în propriile capacităţi, fapt ce influenţează formarea unei impresii de incompetenţă sau
de nereuşită referitoare la sarcina propusă.
 Posibilităţi de prevenire şi combatere a eşecului şcolar
Înţeles mult timp doar ca o problemă strict educaţională, eşecul şcolar depăşeşte astăzi
graniţele şcolii.
În contextul modernizării economice şi a vieţii sociale, educaţia şi formarea dobândesc
astăzi o importanţă mult mai mare decât în trecut, deoarece educaţia constituie condiţia
indispensabilă a participării cetăţenilor la viaţa socială.
Nivelul de instruire constituie un factor primordial de integrare economică, socială, politică
şi de aceea e necesară anihilarea mecanismelor generatoare de eşec şcolar şi de excludere socială şi,
de asemenea, asigurarea pentru fiecare tânăr a unui nivel minim de formare.
Eşecul şcolar generează eşecul social, adică viaţa precară, marginalizarea de către
mecanismele asistenţei sociale.
Excluderea socială (provocată de eşecul şcolar) are implicaţii distincte asupra conexiunii
sociale. Neparticiparea la viaţa socială antrenează o incapacitate a cetăţenilor de a se exprima, de a-
şi exersa competenţele aptitudinale.

3
 Din perspectiva sistemului de învăţământ luat în ansamblu, eşecul şcolar reprezintă
incapacitatea acestuia de a ajunge la o adevărată egalitate a şanselor în detrimentul efortului depus
în acest sens și dificultatea de a îmbina aspiraţia unei educaţii de calitate cu un nivel de instruire
suficient pentru fiecare, asigurând tuturor participarea la viaţa socială.
Eşecul şcolar este lipsa randamentului în cadrul activității instructiv-educative.
În general, cadrele didactice din România asociază cel mai adesea eşecul şcolar cu eşecul
în învăţare. Această înţelegere reducţionistă a fost posibilă şi datorită caracterului tradiţional bazat
pe transmitere şi asimilare de informaţii al învăţământului românesc, mai ales până în 1989.
Măsurile de prevenire și combatere a eşecului şcolar pot fi:
- Realizarea educaţiei în zonele defavorizate. Trebuie elaborate politici educaţionale
coerente care să dezvolte programe de educaţie prioritară în vederea atenuării discrepanţelor dintre
anumite regiuni ale ţării şi, mai ales, dintre mediul urban şi mediul rural în privinţa condiţiilor de
educaţie.
- Îmbunătăţirea colaborării şcoală-familie. Este important să se stabilească relaţii de
parteneriat între familie și şcoală, deoarece pentru mai mulţi elevi, unii factori ai eşecului şcolar se
află în familie, nu în cadrul şcolii.
Pentru o bună funcţionare a relaţiei dintre şcoală și familie trebuie ca părinţii să acorde o
importanţă activităților şcolare, să manifeste un interes pentru studiile copiilor, să fie preocupaţi în
mod intens de formarea profesională a copiilor și de perspectivele lor sociale.