Sunteți pe pagina 1din 5

3.1.

Proiectarea lecţiilor în echipă (team-teaching)

cu caracter interdisciplinar

O metodă didactică modernă, predarea în echipă, permite promovarea într-o manieră


concretă, a interdisciplinarităţii în învăţământ, asigurarea unor sinteze coerente pe o anumită
problematică, demersul având şi o mare forţă formativă asupra elevilor. Practic, este vorba de
desfăşurarea lecţiilor în condiţiile în care nu unul, ci mai multe persoane sunt implicate în
actul didactic. Predarea în echipă este o alternativă, o variantă a activităţii didactice clasice,
care se poate aplica doar la anumite capitole, lecţii sau secvenţe de lecţii, şi nu în orice
condiţii. Activitatea în echipă conduce la un grup de evidente avantaje:

 Dezvoltă nu numai un singur tip de relaţii deja existent, la un alt nivel, între
profesor şi elev sau între nişte elevi şi un profesor, ci şi noi tipuri de relaţii interumane mai
consistente şi organizate într-o manieră coerentă;
 Dezvoltă deprinderea de a învăţa cum să înveţe, de unde interesul echipelor
faţă de procesul de învăţare în care cunoştinţele achiziţionate de către elevi trebuie să devină
cu adevărat proprietatea fiecăruia dintre aceştia;
 Dezvoltă deprinderea de a învăţa să schimbi ideile proprii cu cele ale
partenerilor şi stimulează deschiderea, ca facultate de adaptare la mutaţiile care caracterizează
cunoaşterea şi lumea actuală;
 Stabilizează şi dezvoltă voinţa şi aptitudinea de a-şi gestiona cât mai
responsabil propriul timp, cel necesar schimbării şi progresului comunităţii şcolare;
 Urmăreşte acceptarea formării asigurate de parteneri şi conştientizarea formării
proprii.
Predarea în echipă de profesori presupune:

 Existenţa variaţiilor în cunoştinţe, competenţa şi capacităţile profesorilor;


 Exercitarea asupra elevilor a unei influenţe pedagogice mai diverse;
 Procesul de învăţare este abordat mai flexibil;
 Calităţile umane, în special cele de comunicare, sunt predominante în echipă;
 Schimbarea ritmului, a stilului de predare are darul de a capta atenţia, de a
menţine interesul elevilor pe tot parcursul orei;
 Realizarea interdisciplinarităţii;
 Intervenţia complementarităţii.
Team – teaching–ul, pedagogia de grup sau predarea în echipă a câştigat numeroşi adepţi
în rândurile specialiştilor şi ale educatorilor practicieni, în ultimul deceniu.

Profesorii Judson Shoplin şi Henry Olds, promotorii acestei formule metodologice,


caracterizează noua metodă astfel: „team – teaching-ul reprezintă un tip de organizare a
procesului de instruire în cadrul căruia o formaţie de profesori şi specialişti, alcătuită
complex, răspunde în comun de sarcini instructiv – educative, conlucrând în procesul de
instruire totală sau parţială a aceluiaşi colectiv de elevi sau studenţi.”

În lucrarea sa “Travailler en equipe”, Pierre Mahieu punctează caracteristicile echipei


pedagogice:

 Fiecare membru participă în conformitate cu nivelul potenţialului propriu,


cu competenţa sa la realizarea unei acţiuni comune;
 Antrenarea şi implicarea partenerilor în echipă sunt totale şi
necondiţionate;
 Funcţionarea echipei este condiţionată de alocarea unui timp determinat de
întâlnire, de lucru, consacrat analizei şi remodelării practicilor echipei;
 Echipa dispune de autonomie variabilă (mai mare sau mai mică) din punct
de vedere al capacităţii de a lua decizii în anumite situaţii sau probleme;
 Numărul persoanelor grupate în echipă este variabil, în funcţie de natura şi
de gradul de complexitate a intervenţiei propuse spre realizare.
Dacă acţiunea individuală a cadrului didactic probează competenţa individuală a acestuia,
munca în echipă are la bază competenţa colectivă. Ea nu se obţine ca sumă a competenţelor
individuale, ci ca rezultantă, ca produs care solicită valorificarea posibilităţilor fiecărui
membru al grupului în situaţia educaţională specifică şi în noul context organizatoric.

Analizând predarea în echipă ca pe strategie alternativă a procesului de predare – învăţare –


evaluare putem să extragem mai multe modalităţi de clasificare a acesteia. Urmărind etapa de
predare a materialului didactic putem identifica două forme de team – teaching:

 Toţi profesorii sunt în aceeaşi măsură responsabili de conţinutul cursului,


prezentare şi evaluare. Predarea se face “în faţa clasei”, discutându-se teme specifice din
perspective divergente;
 Toţi profesorii sunt în aceeaşi măsură responsabili pentru conţinutul
cursului şi evaluare, dar predarea se face „cu rândul”, fiecare discutând părţile specifice
disciplinei sale. Atunci când nu predau, profesorii trebuie să contribuie cu comentarii şi
întrebări şi să se implice activ şi pozitiv în predare, având rol de susţinere şi menţinere a
activităţilor;
 Poate să apară, în cazuri mai rare, o a treia categorie care nu presupune
însă o responsabilitate asupra conţinutului materiei şi evaluării împărţită egal între profesori,
această versiune a predării în echipă presupune existenţa unui profesor coordonator, ceilalţi
membri ai echipei venind doar la ore special dedicate lor ca vizitatori, materialul prezentat de
ei fiind integrat în materialul predat de către profesorul coordonator.
Se mai poate face o clasificare a predării în echipă în care predarea:
A. Doi sau mai mulţi profesori care predau aceloraşi elevi în acelaşi timp, în
aceeaşi clasă;
B. Doi sau mai mulţi profesori care predau aceloraşi elevi, dar nu predau neapărat
în acelaşi timp.
Tipul de predare A

În 1995 Maroney, Robinson şi Schaible au identificat următoarele combinaţii de modele care


se pot adapta personalităţii, filosofiei şi nivelului profesorilor din echipă, dar şi ale
auditoriului:

 Team – teaching tradiţional – profesorii îşi împart activ sarcinile de


prezentare a conţinutului şi de predare a acestuia;
 Predarea prin colaborare – profesorii lucrează împreună la construirea
conţinutului şi pregătirea/ prezentarea materialelor, dar nu folosind monologul, ci discutând şi
schimbând idei şi teorii în faţa auditoriului;
 Predarea complementară/ de suport – există un profesor coordonator care
se ocupă de predare, iar celălalt de activităţile practice;
 Instruire paralelă – clasa se împarte în grupuri, fiecare profesor predă unui
grup, dar acelaşi material.
 Clasa împărţită, diferenţiată – clasa se împarte pe nivele de performanţă,
profesorii predau în funcţie de nevoile elevilor;
 Cu profesor de suport – un profesor predă, celălalt merge prin clasă,
observă atitudinea şi comportamentul elevilor şi îi ajută dacă este nevoie.
Tipul de predare B

Aici putem menţiona următoarele tipuri de predare în echipă:

 Membrii echipei împart idei şi resurse, dar predau fiecare separat (de
obicei sunt profesori de aceeaşi disciplină);
 Membrii echipei predau separat, dar împart aceleaşi resurse;
 Profesorii predau fiecare unei grupe din aceeaşi clasă de elevi;
 Un profesor care să planifice activităţile desfăşurate pentru întreaga
echipă;
 Membrii echipei au aceeaşi planificare a materiei, dar fiecare predă o
anumită parte, pe care este specializat, întregului grup de elevi.
Ion Ovidiu Pânişoară – Comunicarea eficientă Ed. a 4-a,rev.-Iaşi:Polirom, 2015- p, 352-353

( tot e este mai jos)

Forsyth, preluându-l pe Cunningham, ne oferă un tabel cu cinci tipuri de strategii de predare


în echipă (apaud Forsyth, 1983, p. 439).

Tabel nr. Tipuri de predare în achipă (team-teaching)

Tipul predării în echipă Descriere

Echipă cu lider O persoană din grup este desemnată de către liderul echipei,
primind responsabilităţi speciale în organizarea echipei

Asociaţii Toţi membrii echipei au status egal, deşi un lider informal poate
apărea din când în când

Ucenicii O persoană din echipă este profesorul „veteran” care ajută la


pregătirea noilor profesori

Echipa coordonată Deşi în această metodă profesorii nu instruiesc acelaşi grup de


elevi, ei predau acelaşi material propriilor cursanţi, utilizând în
comun proiecte de lecţie, activităţi, examene etc.

Echipa rotativă Fiecare membru al echipei preia responsabilitatea de a preda o


anumită parte din cursul de un semestru (în sensul metodei
mozaicului)

Ceea ce putem totuşi să sesizăm cu uşurinţă la sfera avantajelor priveşte un mai bun control al
clasei, aspecte motivaţionale sporite pentru elevi şi chiar şi pentru susţinătorii acestui demers
didactic, îmbunătăţirea relaţiilor profesor-elev, optimizarea metodelor de lucru, creşterea
progresivă a atenţiei la lecţie. Dezavantaje. Studiile efectuate de către Hall şi Rutherford au
arătat că, după aproape trei ani de practică, predarea în echipă a reuşit să devină eficientă. La
rândul său, A.V. Kelly observă că, „în general, ţinta acestui mod de predare o constituie
diversitatea şi flexibilitatea (…). O echipă de profesori posedă mai multe arii de competenţă
şi expertiză (…). Team-teaching poate, de asemenea, să producă o utilă flexibilitate a
grupărilor elevilor, în funcţie de numărul de profesori disponibili, cursanţii se pot divide în
grupuri de diferite mărimi, acordându-se atenţie nevoilor acestora din diferite situaţii (…),
lucrul pe interesele copiilor poate genera o mulţime de activităţi practice” (Kelly, 1974,pp.30-
44).

În acest mod putem discerne, cu rang de concluzii de lucru, următoarele fenomene specifice
predării în echipă:
- Definirea responsabilităţilor fiecărui cadru didactic participant; astfel, cei doi trebuie
să se înscrie pe un sistem de joc de roluri (role-playing) care să fie articulat în mod
sistemic, predarea în echipă urmând să evolueze cu aceeaşi coerenţă internă ca şi
predarea tradiţională. Pentru aceasta, sunt foarte importante atât etapa de pregătire a
demersului de predare în echipă, cât şi armonizarea stilurilor didactice;
- În predarea în echipă se pot folosi metodele didactice în mod simultan de către
profesorii participanţi sau acestea pot fi alternate (spre exemplu se poate începe cu o
prelegere susţinută de către un cadru didactic, urmând ca, în partrea a doua a orei,
activitatea de lucru interactivă să fie susţinută de către cel de-al doilea cadru didactic);
- Putem propune ca relaţia de team-teaching să se constituie şi pe axa profesor
experimentat-profesor debutant (în sistemul de mentoring, spre exemplu), model în
care cadrul didactic tânăr poate să-şi dezvolte competenţele de predare într-un mod
sistemic şi cu diminuarea posibilităţii de apariţie a elementelor de criză în carieră,
identificabile în acest interval (vezi Iucu, Pânişoară, 2000);
- Cadrele didactice pot să se ocupe mai mult de grupele de elevi în folosirea metodelor
şi tehnicilor de interacţiune educaţională; astfel, se poate extine o manieră de lucru
similară, spre exemplu, cu predarea reflexivă (reuniunea Philips 66), elevii-profesori
putând să-şi gândească împreună modul cum vor preda grupurilor de care aparţin;
- Prin team-teaching se poate armoniza modul de utilizare a metodelor pe care le
folosesc cadrele didactice;
- Predarea în echipă se poate face în cazul aceleiaşi materii, dar există şi posibilitatea
unor cadre didactice de specialităţi diferite reunite de predarea în echipă în situaţia
unor lecţii cu conţinut interdisciplinar (spre exemplu, noile educaţii recomandă cu
necesitate o astfel de manieră de predare – educaţia ecologică, pentru comunicare şi
mass-media etc.).
Totuşi, dacă ţinem seama de consistenţa internă a fenimenului prezent în realitatea şcolii
româneşti conform căruia „trebuie să acceptăm faptul că nu toţi profesorii se pot integra unui
astfel de mod de predare” (Kelly, 1974, p. 42), observăm că necesitatea unei construcţii de
echipă (team – building) la nivelul cadrelor didactice din şcoală este un element dacă nu
obligatoriu, măcar extrem de util şi de important pentru a putea vorbi despre succesul
tehnicilor de predare în echipă (team-teaching)