Traditionalismul este un curent literar, aparut in prima jumatate a secolului al XX-
lea, in jurul revistelor “Gandirea “ (1921) si “Viaţa Românească” (a apărut din martie 1906 până în august 1916 şi din septembrie 1920 până în septembrie 1940, iniţial la Iaşi şi apoi, din 1930, la Bucureşti). Acest curent literar se dovedeste a fi continuatorul Sămănătorismului si al Poporanismului (curente literare manifestate la sfarsitul secolului al XIX-lea) Traditionalismul apare in aceeasi perioada cu Modernismul si il contesta, deoarece se considera ca acesta dauna „orientalismului nostru”. Traditionalistii se declara adeptii traditiei si a ortodoxismului, ca principale coordonate de dezvoltare a culturii romane. Scopul principal al Traditionalismului este asadar afirmarea specificului national Doctrina traditionalista este formulata de Nechifor Crainic in articolul „Sensul traditiei”, publicat in anul 1929, in revista „Gandirea” Cei mai de seama reprezentanti ai Traditionalismului sunt: Nechifor Crainic, Aron Cotruş, Gib Mihaiescu, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu etc.
chtoniana (in care se lauda calitatile germinative ale pamantului) Universul poetic este rustic, este civilizatia pastorala, valorile crestin- ortodoxe Modelul pe care-l promoveaza aceasta poezie: ţăranul, păstorul, homo religiosus” (omul religios), apostolul Simbolurile literare provin din planul naturii sau sunt de inspiratie biblica; motivele literare sunt legate de mituri agrare, pastorale, religioase ( ex. Semanatul, transhumanta; mituri biblice: Nasterea Pruncului Sfânt; destunul lui Hristos; îngerul, fiul risipitor, rugaciunea etc) Limbajul poetic valorifica registrul stilistic popular (cu arhaisme si regionalisme) si registrul stilistic liturgic2 Structura si versificatia poeziei sunt clasice : strofele au rima, ritm, masura; strofele sunt simetrice