Capitolul I

Emotiile: ce sunt, cum apar, cum se manifestă

Cuvintele emoție și motivație sunt legate etimologic între ele (în istoria limbajului). Motiv provine de la lat.
motus - mișcare. Emoție provine de la lat. emotus - mișcat. Emoțiile ne mișcă; motivele ne mișcă. Tot ce te
motivează te mișcă, probabil, și din punct de vedere emoțional. Un eveniment care îți produce emoții
puternice te poate motiva să te orientezi spre ceva sau să te îndepărtezi de ceva.
Emotiile sunt răspunsuri psihice de mare intesitate care presupun manifestări expresive, fiziologice și
subiective tipice. Ele sunt însoțite de tendințe spre acțiune (apropiere sau îndepărare de obiectul sau ființa
care a declanșat emoția), ceea ce explică modificările fiziologice care însoțesc fenomenul emoției: înroșirea
feței, creșterea ritmului cardiac, încordarea mușchilor, etc.
În lucrarea sa Exprimarea emoțiilor la om și animal , Charles Darwin a identificat, pe baza modului în care
emoțiile se manifestă în comportament, 9 emoții de bază. Acestea sunt: bucuria, interesul-excitația,
surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și
rușinea. Această clasificare a rămas valabilă pînă astăzi și este utilizată de cercetători.

Cum se declanșează emoția

Există o dispută printre cercetători în legătură cu modul în care iau naștere emoțiile. Unii susțin că emoțiile
sunt fenomene automate care se declanșează pe cale biologică, fără ca mecanismele psihologice să
contribuie la apariția lor. Acest punct de vedere se bazează mai ales pe observația ca emoțiile (și mai ales
modificările fiziologice care le însoțesc) apar extrem de repede, adesea înainte ca persoana să
conștientizeze existența emoției.
Alți cercetători afirmă că emoțiile sunt rezultatul evaluării de către persoană a situațiillor prin care trece și,
ca urmare, consideră că emoția e mai mult un fenomen psihic decît unul biologic.
Punctul acesta de vedere se bazează pe constatarea că una și aceeași situație, în funcție de modul în care
este percepută și evaluată de catre persoană, va duce la emoții diferite sau la absența emoției. De exemplu,
în preajma unui cîine agresiv o persoană anxioasă va resimți teamă, dar un dresor experimentat va rămîne
totuși stăpîn pe sine.
Emoţiile sunt declanşate cel mai adesea de către motive, sau mai bine zis de gradul de concordanţă sau
neconcordanţă între motivele şi aspiraţiile unei persoane şi situaţiile concrete prin care trece. Astfel, cînd
obţinem ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie vom resimţi emoţii pozitive. Dacă nu putem obţine ceea
ce dorim vor rezulta emoţii negative precum tristeţea sau frustrarea.
Emoţiile pot fi produse şi prin condiţionare. Dacă asociem de multe ori un obiect sau o situaţie cu o emoţie,
reîntîlnirea situaţiei sau a obiectului respectiv va fi suficientă pentru a produce emoţia. De exemplu, dacă
prezentăm unui bebeluș de mai multe ori un iepuraș alb și însoțim prezentarea iepurașului cu un zgomot
puternic, ulterior bebelușul se va speria numai la apariția iepurașului.

Cum se exprimă emoțiile

Diferitele emoții care apar la om pot fi recunoscute în general pe baza modificărilor expresiei feței, care
variază în funcție de tipul emoției. Cu toții ne putem da seama după expresia facială dacă cineva e bine
dispus sau trist, plictisit sau nervos.

1
Studiile realizate pe subiecți orbi din naștere (care deci nu au putut să învețe de la ceilalţi cum să îşi
exprime emoţiile) au arătat că expresia facială a emoțiilor este aceeași la toate popoarele lumii, fiind o
însușire cu care ne naștem.
De asemenea, studiile realizate pe nou-născuţi au arătat că expresiile emoţionale sunt înnăscute: variind
gustul hranei oferite nou-născuţilor cercetătotii au putut să le inducă acestora expresii emoţionale
asemănătoare cu ale adulţilor.
Cu toate că expresia facială a emoţiilor este programată biologic, individul are totuşi destul control asupra
modului în care îşi manifestă emoţiile. Expresia facială a emoţiei poate fi mascată, atenuată sau
neutralizată. În plus, fiecare cultură îşi formulează reguli specifice în ceea ce priveşte exprimarea emoţiilor.
S-a demonstrat că exprimarea facială a emoţiilor poate să influenţeze sau să modifice starea generală de
spirit sau chiar emoţia însăşi. Astfel, contracţiile musculaturii faciale care apar în timpul emoţiilor negative
precum frica sau furia generează, după caz, o creştere a impresiei subiective de frică sau furie ori
deznădejde.
Acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor pozitive. Deci, dacă adoptăm o expresie veselă vom putea trece
mai uşor peste momentele dificile.

Emoțiile și organismul

Cercetările fiziologului W. Cannon, începînd cu 1915, au arătat că emoția declanșează brusc în organism un
șir de reacții fiziologice: încetarea funcțiilor digestive, creșterea presiunii sanguine, a proporției de globule
roșii și a vitezei de sedimentare, accelerarea bătăilor inimii și a respirației. Aceste manifestări apar ca
urmare a activării sistemului nervos vegetativ și sunt menținute o perioadă mai lungă de timp datorită
eliberării în sînge a hormonului numit cortizol de către glandele suprarenale.
Aceste modificări fiziologice au rolul de a pune organismul în acord cu situația: prin suspendarea funcțiilor
digestive și transferul masiv de energie către musculatură, organismul poate iniția răspunsuri
comportamentale de tip atac sau fugă.

Cum sa ne controlam emotiile negative puternice: frica, furie, gelozie, nesiguranta

Fie ca suntem mai temperamentali ori mai calmi, emotiile negative se insinueaza in universul interior al
fiecaruia, iar frica, furia, gelozia sau nesiguranta duc la unele dezechilibre deloc de neglijat. De aceea,
psihologul Ana Papahagi ne va spune ce se intampla in spatele acestor emotii, cum sa le controlam sau cum
sa le folosim in avantajul nostru.

Cand ne referim la emotiile negative puternice, putem considera ca avem un sabotor interior, caruia ii plac
emotiile distructive, in general. Frica, tristetea, rusinea, mania, dezgustul, vinovatia, invidia, gelozia etc.
sunt prietenele lui cele mai bune.

In studiul despre utilitatea emotiilor negative, W. Gerrod Parrott considera ca emotiile sunt adaptative daca
se exprima intr-un mod care este productiv, tinand cont de situatia curenta.

Daca sunt foarte nervoasa ca nu imi gasesc portofelul, pot omite cateva solutii utile, pentru ca am irosit
timp si energie adresandu-mi invective despre cat de dezordonata, uituca si lipsita de simt practic sunt.
Autosabotorul isi doreste sa ne blocam, sa deviem de la scopurile noastre, si foloseste interpretarile eronate
ale situatiilor pentru a genera emotii negative disfunctionale.

2
Pe de alta parte, trairile negative sunt adaptative, pentru ca ne semnaleaza cand ceva nu este in regula si
ne determina sa luam masuri pentru restabilirea echilibrului. Activand sistemul nervos simpatic, ne creste
ritmul cardiac, presiunea sangvina, transpiram mai mult, respiram mai rapid, deci suntem pregatiti fizic si
mental pentru a face fata cerintelor mediului.

Fiecare tip de emotie negativa predispune la o anume reactie comportamentala: frica si dezgustul determina
indepartarea de o amenintare, dispretul si mania duc la atac sau opozitie, rusinea – la retragere sociala, iar
tristetea se asociaza cu abandonarea scopurilor.

Cum transformam emotiile negative in unelte pozitive

Emotiile negative sunt unelte foarte eficiente, pentru ca redirectioneaza atentia si se asociaza cu
comportamente constructive. De exemplu, in cazul rusinii, suntem mai receptivi la parerea celorlalti, pentru
ca vrem sa ne restabilim statutul social pierdut: sau cand ne este frica, suntem mai vigilenti la posibilele
amenintari.

In plus, prin faptul ca le exprimam, ne cresc sansele sa primim ajutorul de care avem nevoie: ascultare,
compasiune, timp, ajutor financiar etc. De asemenea, pentru ca noi insine am trecut prin diferite momente
emotionale dificile, putem sa ii intelegem mai bine pe altii, sa dam feedback empatic si sa formam si sa
intretinem relatii de calitate.

Emotiile negative se pot invata de oriunde, dar influentele incipiente sunt marcante. De aceea, este
importanta relatia parintilor si a educatorilor cu propriile emotii si cu cele ale copiilor. Parintii sunt primele
modele de reglare emotionala si, de cele mai multe ori, strategiile prin care noi ne gestionam afectiv sunt
preluate de la ei.

Cum gestionam furia

Daca pornim de la teoria psihologului american Albert Ellis, ceea ce ne dorim in contextul in care ne calca
cineva pe bombeu in metrou e sa fim iritati, nu furiosi, intre ele existand o diferenta calitativa. Furia este
precedata de o gandire disfunctionala („E insuportabil cat de lipsiti de bun simt sunt unii! Lasa ca il
inghiontesc imediat!“), iar iritarea are un mod mai constructiv de a interpreta lucrurile („Ce neplacut! Poate
ca ar trebui sa ii cer sa fie mai atent.“).

Furia creeaza multe turbulente in interactiunile cu ceilalti, si controlul ei deficitar e un motiv important
pentru diverse acte violente, inclusiv infractiuni grave. Iritarea, insa, are o intensitate care ne permite sa
solicitam stoparea stimulului si sa blocam agravarea starii emotionale.

Ea poate fi adaptativa si prin efectul ei motivational, in sensul in care unii oameni schimba circumstante
nefavorabile tocmai pentru ca se supara pe sine. Crescandu-ne gradul de suportabilitate la situatii pe care
anterior le-am considerat intolerabile si judecand comportamentul deranjant, nu persoana, avem sanse sa
fim mai putin furiosi.

Frica si nesiguranta

Aceeasi diferentiere o putem face si intre frica si anxietate. E o mare diversitate de tulburari anxioase
(anxietate generalizata, atac de panica, anxietate sociala, tulburare obsesiv-compulsiva etc.), care se
hraneste tocmai din exagerarea pericolului. E firesc sa ne fie frica in circumstante care ne ameninta
integritatea psihica si fizica, dar nu trebuie sa lasam aceasta emotie sa se dezvolte si sa se transforme in
anxietate.

3
Frica poate fi adaptativa pentru ca ne stimuleaza sa evitam situatii negative, pentru ca poate sa ne
focalizeze atentia si gandirea, ba chiar sa ne incurajeze creativitatea, atunci cand ne apropiem de un
termen-limita. Anxietatea e generata de faptul ca vedem orice fel de interactiune cu stimulul periculos ca
fiind ingrozitoare si avem convingerea ca nu putem face fata situatiei respective.

Ea ne invadeaza gandirea, duce la blocaje, evitari si retragere sociala. Pentru o gestionare mai buna a
acestei emotii, e util sa interpretam mai putin dramatic obstacolele pe care le intalnim si sa ne dezvoltam
increderea in sine.

Cum infrangem gelozia

Gelozia este o emotie complexa, adesea confundata cu invidia, si recomand, in acest sens, cartea
coordonata de Peter Salovey The Psychology of Jealousy and Envy. In principiu, ambele se bazeaza pe
comparatie (mecanism esential pentru stima de sine), rezultatul fiind un sentiment de inferioritate, in cazul
invidiei, si unul de pierdere, pentru gelozie. Mai precis, gelozia apare atunci cand ne temem ca pierdem sau
deja am pierdut o relatie importanta, in favoarea unui rival.

Ea poate fi constructiva daca ne sugereaza sa acordam mai multa atentie unei persoane speciale din viata
noastra si sa nu consideram ca bunastarea relationala vine de la sine. Dar poate fi si profund disfunctionala
cand ne sufocam partenerul si ii invadam fiecare aspect al activitatii zilnice, de frica sa nu pierdem controlul.

Gelozia poate aparea devreme, cand remarcam ca trebuie sa impartim afectiunea parintilor cu un frate sau
cand observam ca atentia lor este absorbita de activitati care nu ne includ, ceea ce poate crea premisele
pentru formarea unui atasament nesigur.

In relatia de cuplu, daca se constata o incalcare a fidelitatii, se instaureaza furia si un sentiment de

nesiguranta, care, desi e recomandat de cartile despre inteligenta erotica drept un ingredient al atractiei
sexuale, in situatia aceasta poate perturba continuarea relatiei.

Ne vom invinge gelozia disfunctionala atunci cand invatam sa ii lasam partenerului libertatea de a exista
independent de noi, si crestem calitatea timpului petrecut impreuna, in conditiile increderii ca celalalt nu ne
va rani.

Cum sa ne educam copiii sa nu se lase dominati de emotii negative

In primul rand, explicandu-le ca emotiile sunt normale, inclusiv cele negative. Apoi, facandu-i atenti la
modul in care se raporteaza la lucrurile care-i inconjoara. Daca, in loc sa fie inspirati si motivati de succesul
celorlalti, sunt demoralizati si il interpreteaza ca pe un esec personal, vor fi dominati de invidie.

Pe de alta parte, ignorarea experientei emotionale negative, devalorizarea ei, lipsa permisiunii de a simti si
exprima emotii negative poate crea ulterior multe probleme. Copilul are dreptul sa se teama de monstrii de
sub pat, de examene, de un coleg cu comportament agresiv, de profesoara de engleza care da des nota
patru.

Ascultandu-l, incurajandu-l sa se exprime, acceptandu-l si iubindu-l neconditionat, indreptandu-i atentia

spre resurse, calitati, solutii, facandu-l atent la mesajele toxice proprii si ale celorlalti, care pot duce la
emotii negative, aratandu-i metode prin care poate influenta emotiile negative distructive, inainte sau dupa
aparitia lor, printr-o gandire cat mai rationala, invatandu-l sa aiba incredere in sine si in capacitatea sa de a
rezolva eficient problemele cu care se confrunta… Da, acestea sunt strategii parentale de succes.

4
Cum raspundem

Atunci cand cineva din jurul nostru este prada emotiilor negative, noi nu trebuie sa cadem in aceeasi
capcana. Este bine sa ne infranam pornirile neconstructive, sa fim corecti cu ceilalti si cu noi insine, chiar
daca nu o sa ne reuseasca intotdeauna.

Dar e bine sa incercam. Este de dorit sa transmitem ce emotii trezeste in noi o astfel de abordare, si sa
propunem alternative care deschid comunicarea, scenarii mai putin neplacute care vor demonstra ca exista
moduri diferite de a reactiona la aceeasi problema.

Capitolul II

Cum se reflectă "dihotomia de bază" în emoții?

Dihotomia motivațională bazală, de apropiere ori de evitare, pare să stea la baza întregii vieți, inclusiv a
celei psihologice. Există și excepții (deși furia este negativă, poate implica apropierea de o persoană pentru
luptă), dar, în cea mai mare parte, emoțiile și comportamentele intră într-una din cele două categorii:
Pozitive                  Negative
(de)Apropiere         (de) Evitare
Plăcute                    Dureroase
(de)Întărire             (de)Reprimare
Bune                        Rele
Fericite                    Triste

Care sunt dovezile că emoțiile pot fi exprimate fără un cortex cerebral?

Unul dintre primele comportamente la multe specii este căutarea mamelonului, care are loc înainte de
maturizarea cortexului. Copiii umani născuți fără cortex cerebral, un defect din naștere rar, pot suge în mod
normal. De asemenea, ei zâmbesc și se încruntă ca răspuns la stimuli interni, deși nu-și formează niciodată
capacitatea de a percepe mediul.

Câte emoții de bază listează teoreticienii de obicei? Câte expresii emoționale distincte au fost identificate de
un calculator?

În decursul anilor, diferiți filosofi și psihologi au încercat să producă liste de emoții de bază. Deseori ele sunt
asociate cu numărul magic 7, plus sau minus 1.

Descartes a găsit șase pasiuni (iubire, ură, dorință, bucurie, tristețe, admirație). Darwin a găsit șapte
clustere de emoții descrise în cartea sa "Expresia emoției la om și animale" (1872). Ele au format titluri de
capitole:
•Supărarea, anxietatea, durerea, descurajarea, disperarea
•Bucuria, entuziasmul, Dragostea, Sentimentele de tandrețe, Devotamentul
•Reflecția, Meditația, Răceala, Slăbiciunea, Determinarea
•Ura și Furia
• Desconsiderarea, Disprețul, Dezgustul, Vinovăția, Mândria, Neputința, Răbdarea, Afirmarea și Negarea
•Surpriza, Uimirea, Frica, Groaza
•Atenția către propria persoană, Rușinea, Timiditatea, Modestia, Îmbujorarea

Toate listele de mai sus au fost derivate intuitiv. Paul Ekman (1972) a încercat să folosească metode mai
obiective. El a analizat mușchii feței utilizați în expresiile emoționale și a venit cu șase emoții de bază: furie,
frică, dezgust, fericire, surpriză și tristețe.

5
Plutchik (1980), după ce a evocat listele tuturor celorlalți, a oferit propria sa listă de opt emoții de bază:
bucurie, încredere, frică, surpriză, tristețe, anticipare, furie și dezgust.

Toate cele de mai sus aparțin de cultura occidentală, dar iată și o listă din medicina tradițională chineză
care enumeră șapte emoții: furie, frică, spaimă, durere, bucurie, îngrijorare, caracter meditativ.

Există teme comune. Toată lumea listează frica, mânia sau furia. Toată lumea enumeră fericirea sau
bucuria. Unii cercetători au urmat modelul lui Ekman, încercând să obțină definiții operaționale obiective ale
emoțiilor prin analizarea expresiilor faciale. Du, Tao și Martinez (2014) au creat o mare bază de date de
expresii faciale prin intermediul unui computer pentru a afla care dintre acestea ar putea fi distinse în mod
clar una față de alta.
Expresiile faciale au fost analizate utilizând o listă de mușchi faciali numiți unități de acțiune sau UA-uri.
Ekman a enumerat în cele din urmă 80 de UA-uri; alți cercetători folosesc între 40 și 100 de UA-uri. Du și
colegii au folosit lista lui Ekman. Ei au descoperit că software-ul de recunoaștere facială a calculatorului ar
putea să discrimineze 21 de expresii faciale diferite (Du, Tao și Martinez, 2013).

Ce proces are o influență unică asupra emoțiilor în cazul oamenilor?

S-ar putea presupune că fiecare emoție distinctă este legată de un model anume de activare a creierului,
dar acest lucru nu se întâmplă. Lindquist, Wager, Kober, Bliss-Moreau și Barrett (2012) au descoperit că o
singură emoție, în diferite ocazii, ar putea fi însoțită de diferite modele de activare în creier.

O influență unică asupra emoției o are limbajul. Emoțiile umane sunt foarte afectate de ceea ce credem sau
ne spunem nouă înșine despre realitate.

Tehnica principală folosită de terapeuții cognitiv-comportamentali pentru a ajuta oamenii să se ocupe de

emoțiile supărătoare cum ar fi furia, teama și anxietatea, este reorganizarea cognitivă. Aceasta este un mod
fantezist de a spune, "Găsiți un mod diferit de a interpreta lucrurile". Albert Ellis a proiectat o întreagă
terapie în jurul modificării discursului cu sine însuși sau a discursului interior, pentru modificarea emoțiilor
supărătoare.

Ellis a subliniat că modelul nostru asupra lumii este întotdeauna o interpretare. Felul în care interpretăm sau
apreciem evenimentele ne poate modifica reacțiile emoționale.

Expresiile emoției

Darwin a făcut comentarii asupra caracterului înnăscut al expresivității emoționale a bebelușilor. Bebelușii
pot, de asemenea, să interpreteze expresiile faciale.

Cohn și Tronick (1983) au cerut mamelor să-și imagineze cum s-au simțit într-o zi când erau obosite.
Mamele au fost instruite să-și ferească privirea de bebeluși, să vorbească cu un glas monoton și să aibă
colțurile gurii lăsate. Bebelușii au reacționat prin plâns, grimase și prin alte moduri de manifestare a
distresului.

Ce sistem de codificare a creat Ekman? De ce este util pentru cercetători?

Paul Ekman este un investigator de frunte al expresiei faciale. El este renumit pentru un sistem de codare
care identifică 80 de mușchi distincți ai feței.

Așa cum s-a menționat în pagina anterioară, sistemul lui Ekman a oferit o modalitate obiectivă de definire a
expresiilor faciale, bine adaptată pentru programele computerizate de recunoaștere facială. Este un
6
instrument foarte util pentru cercetători.

În faza inițială a cercetărilor sale, Ekman a testat ideea lui Darwin conform căreia toți oamenii interpretează
expresiile faciale în același mod. Ekman a prezentat imagini cu oameni care exprimă fericire, teamă,
surpriză, furie, dezgust și tristețe unor persoane, aparținând culturilor din întreaga lume.  

Oamenii din diferite culturi au interpretat toate aceste expresii faciale în același mod. Expresiile arată furie,
frică, dezgust apoi surpriză, fericire și tristețe.

Cum putem deosebi un zâmbet sincer de un zâmbet nervos sau politicos?

Folosind sistemul său, Ekman a putut documenta faptul că există cel puțin patru tipuri distincte de zâmbet
care nu transmit neapărat fericire. Un tip, cu buza superioară tensionată, maschează mânia. Un alt tip -
zâmbetul nesincer, durează prea mult, până la 10 secunde. (Un zâmbet veritabil este mai probabil să dureze
2 secunde.) Zâmbetul nesincer este înghețat în loc cu ajutorul dinților încovoiați. Un al treilea tip de zâmbet
este destinat să atenueze criticile. Buzele sunt închise și colțurile gurii sunt trase în sus. Este acel tip de
zâmbet pe care l-ar putea folosi un profesor atunci când îi spune unui student ce este în neregulă cu o
lucrare semestrială. Cel de-al patrulea tip de zâmbet este un "zâmbet ezitant, complezent" al unei persoane
care se simte presată de altcineva. El ar putea fi numit un surâs sardonic. Privirea este îndreptată în jos,
colțurile gurii sunt întinse lateral și ușor în sus (Goleman, 1984).

Ekman și Davidson (1993) au declarat că obrajii ridicați și ridurile de tip "laba gâștii" din jurul ochilor
acompaniază adesea un zâmbet cu adevărat fericit. Zâmbetele nefericite (cum ar fi cele patru tipuri
prezentate mai sus, nu sunt însoțite de această ridicare a obrajilor și de încrețirea din jurul ochilor.
Ce este markerul lui Duchenne?

Ekman a descoperit că un neurolog francez, Duchenne de Boulogne, evidențiase anterior acest fapt în 1862.
Duchenne a observat că "emoția bucuriei sincere" este exprimată de ridicarea colțurilor gurii, care "se
supune voinței" și de mișcarea mușchilor din jurul ochilor, care este "pusă în joc numai de emoțiile dulci ale
sufletului..."
Ekman a numit această ultimă mișcare markerul lui Duchenne. Ekman și colaboratorii au arătat că marcarul
lui Duchenne poate fi observat cu ușurință în timp real (fără a încetini o înregistrare video) și că este într-
adevăr util să distingem zâmbetele fericite de alte tipuri de zâmbete.

Lacrimile

Plânsul este o formă de exprimare a emoțiilor în cazul oamenilor.

La oameni, există trei tipuri de lacrimi: lacrimile continue care spală corneea, lacrimile reflexe produse de
iritare și lacrimile emoționale care rezultă din tristețe ori din bucurie.

Lacrimile la oameni au fost privite ca o "enigmă". Ele sunt instinctive, deoarece copiii născuți surzi și orbi
vor plânge fără a avea posibilitatea să învețe acest comportament.
Dacă ramura oftalmică a celui de-al cincilea nerv facial este întreruptă, plânsul reflex sau iritativ este
împiedicat. Dar lacrimile emoționale pot să apară totuși (Suplee, 1987).

Care este funcția biologică sugerată de Frey pentru lacrimi?

Un expert cunoscut pentru studiile sale referitoare la lacrimi, biochimistul Dr. William H. Frey, a analizat
lacrimile și a descoperit niveluri neobișnuite de substanțe chimice asociate stresului. El a sugerat că
lacrimile, la oameni, sunt implicate în ameliorarea emoțiilor prin eliminarea substanțelor chimice de stres

7
(Brody, 1982).

Alte procese exocrine, cum ar fi expirarea, urinarea, defecarea și transpirația, eliberează toate substanțele
toxice din organism. Frey a sugerat că lacrimile nu ar putea fi o excepție. El a afirmat că acest lucru ar
putea explica sentimentul subiectiv de ușurare după un plâns bun, sau sentimentul unei nevoi de a plânge
care apare după o perioadă îndelungată fără lacrimi.

În concordanță cu aceasta, copiii care nu sunt în stare să plângă (datorită unui defect genetic) manifestă
reacții de stres exagerate. Cu toate acestea, unii cercetători (Murube, Murube și Murube, 1999) și-au
exprimat scepticismul, spunând că substanțele chimice identificate de Frey în lacrimi nu sunt toxice și
cantitățile implicate nu sunt suficient de mari pentru a fi semnificative. Un episod complet de plâns produce
doar un mililitru de lichid.

Care sunt diferențele legate de sex în frecvența declarată a plânsului?

După ce a devenit interesat de funcția de reducere a stresului, Frey a cerut câtorva sute de voluntari din
zona Chicago să țină un jurnal timp de mai multe luni, în care să indice când și în ce condiții au plâns.

Femeile au declarat o medie de cinci episoade de plâns pe lună, bărbații o medie de unu pe lună. 45%
dintre bărbați și 6% dintre femei nu au plâns deloc pe parcursul perioadei în care Frey a colectat datele.
Aceste constatări au fost repetate de mai multe ori de către cercetătorii ulteriori.

Unele femei (toate normale) plângeau în fiecare zi. De asemenea, femeile erau mai predispuse să declare
"un nod în gât" și să verse lacrimi. Bărbații au declarat că, în peste trei sferturi din cazuri, lacrimile "le-au
umplut" ochii, dar nu au curs de fapt. Acest lucru s-ar putea datora în parte faptului că bărbații au canale
lacrimogene mai largi.

În eșantionul lui Frey, plânsul cu suspine a avut loc în 14% din incidentele de plâns ale femeilor și în 10%
din cele ale bărbaților. Episoadele de plâns au durat în medie câte șase minute pentru fiecare eveniment,
atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Când a apărut cel mai des plânsul?

Cel mai frecvent declanșator al plânsului a fost (1) cearta și (2) vizionarea filmelor triste de la cinema sau
de la televizor. Ambele aveau loc în jurul orei 7-10 p.m.

Unul din cinci episoade de plâns a fost provocat mai degrabă de fericire decât de tristețe sau compasiune.
Mai mulți cercetători au declarat că plânsul ca reacție la evenimentele fericite a fost găsit aproape în
întregime la bărbați.

Plânsul produce ușurare? Aceasta este o credință populară de peste 100 de ani. În eșantionul lui Frey, 85%
dintre femei și 73% dintre bărbați au declarat că s-au simțit mai bine după plâns. Un studiu a constatat că
plângăreții s-au simțit mai rău imediat după plâns, dar 90 de minute mai târziu s-au simțit mult mai bine
decât non-plângăreții.

Studiile interculturale arată că plânsul este mai puțin frecvent în societățile care sunt mai puțin tolerante la
exprimarea emoțională (van Hemert, van de Vijver și Vingerhoets, 2011). Diferențele mari de gen (cu mai
multe femei care plâng se asociau cu țările mai bogate, mai democratice și mai feminine, potrivit
cercetătorilor.

8
Într-o revizuire cuprinzătoare a teoriilor despre plâns, Vingerhoets, Cornelius, van Heck și Becht (2000)
subliniază faptul că majoritatea teoreticienilor au căutat cauze biologice directe ale plânsului, dar că
explicațiile sociale / evolutive indirecte ar putea fi mai probabile.

Ei citează o sugestie din partea lui F. Roes conform căruia plânsul a evoluat ca o modalitate de a atrage
simpatie și de a evita agresiunea. Plânsul, ca și alte modalități de liniștire, mimează comportamentul celor
tineri. "Kinderschema" (modelul copilului) a fost remarcat de Eibl-Eibesfeldt în studiile sale de etologie
umană.

Zâmbetele, scâncetul și alte forme de supunere arată un model similar: ele utilizează caracteristici similare
cu cele folosite de copil pentru a inhiba agresiunea animalelor mai dominante. În conformitate cu ideea că
lacrimile scad agresivitatea animalelor dominante, Gelstein, Yeshurun, Rozenkrantz, Shushan, Frumin, Roth
și Sobel(2011) au descoperit că mirosirea unui flacon de lacrimi (ca și mirosirea unui flacon cu apă sărată)
au scăzut nivelurile de testosteron la bărbați.

Ce a sugerat Provine despre modul în care a evoluat plânsul adulților?

Robert R. Provine, profesor de psihologie și neurologie, a sugerat că lacrimile persoanelor adulte au evoluat
în mod oportunist ca o manifestare socială. Inițial, prezența NGF (nerve growth factor – factorului de
creștere a nervilor) în lacrimi a fost o modalitate de vindecare a leziunilor oculare. NGF (factorul de creștere
a nervilor) se găsește în lacrimi și este una dintre specialitățile cercetărilor lui Provine. Conform lui Provine:
Concentrația NGF în lacrimi, cornee și glandele lacrimale crește după rănirea corneană, sugerând că NGF
joacă un rol în vindecare. Mai direct, aplicarea actuală a NGF promovează vindecarea ulcerelor corneene și
poate crește producția de lacrimi în ochii uscați...

Deși mai mult ca o premisă științifică, sugerez că lacrimile purtătoare de NGF au un efect anti-depresiv,
putând fi un modulator al stării de spirit.

Prin urmare, de-a lungul timpului, lacrimile au devenit un semnal al nevoii de îngrijire. Lacrimile non-
emoționale, vindecătoare ar fi putut să semnaleze inițial trauma ochilor, fapt care a suscitat îngrijirea din
partea membrilor tribului sau inhibarea agresiunii fizice a adversarilor. Acest semnal primar pare să fi
evoluat mai târziu prin ritualizare până a devenit un semn al suferinței emoționale și fizice.

În sprijinul acestei teorii, Provine subliniază unele diferențe distincte între lacrimile din copilărie și cele de la
vârsta adultă. În copilărie, plânsul este susținut și zgomotos. La adulți, este privat, prezent mai mult în
relațiile apropiate. Provine a detaliat: Când ești adult, plângi mult mai puțin decât atunci când ești tânăr, iar
plânsul tău este cel mai adesea discret, cu lacrimi, diferit de plânsul demonstrativ, vocal cu suspine al
copilăriei. . .

Trauma care provoacă plânsul este acum mai mult emoțională decât fizică. Cu toate acestea, intenționat
sau nu, chiar dacă ești adult sau copil, plângi ca să soliciți asistență - un ajutor fizic sau o consolare
emoțională.

În mod paradoxal, plânsul tău de adult pentru ajutor este mai privat decât manifestarea zgomotoasă a
copilăriei, el având loc adesea acasă, unde găsește un public select. Schimbarea evolutivă de la plânsul
vocal la lăcrimarea vizuală favorizează întâlnirile față-în-față proprii unui cadru intim. (Popova, 2012)

9
Fericirea

Cei mai mulți oameni au un scop de a fi fericiți în viață. Psihologii numesc fericirea stare de bine subiectivă
(SWB - subjective well-being). De obicei, ea se bazează pe auto-declarație, astfel încât expresii echivalente
sunt fericire auto-declarată sau satisfacție de viață auto-declarată.

Psihologul Edward Diener de la Universitatea din Illinois,  a colectat date despre fericire timp de zeci de ani
folosind un simplu chestionar cu 5 întrebări. Majoritatea oamenilor sunt dornici să-l completeze, iar
rezultatele arată modele consecvente.

Vârsta nu contează. Copiii, adulții tineri și persoanele în vârstă sunt fericite sau nefericite în aproximativ
aceleași proporții și în aceeași măsură.

Educația și IQ-ul nu contează. Oamenii cu educație variată și scoruri diferite la așa-numitele teste de
inteligență nu sunt în mod sistematic diferiți în fericire.
Bogăția, dincolo de un nivel moderat, nu contează. Oamenii sunt mai fericiți dacă își pot plăti facturile, dar
dincolo de asta, mai mulți bani nu-i fac pe oameni mai fericiți.

Ce face oamenii mai fericiți? Într-un sondaj efectuat pe studenții de la Universitatea

din Illinois de către Diener și Seligman (2002), faptul de a avea prieteni corelează cu bunăstarea subiectivă.

Studiile asupra cuplurilor căsătorite arată că cei care au relații bune sunt mai fericiți. Persoanele care
declară că au relații bune cu familiile lor recunosc că sunt mai fericite.
Asocierea dintre religie și fericire variază de la o țară la alta. În SUA oamenii religioși au o fericire auto-
declarată ușor mai ridicată.
Cu toate acestea, țările cu cea mai mare rată de fericire (Danemarca, Elveția, Islanda și Norvegia) sunt
țările cel mai puțin religioase din lume (Stone, 2016). Acest lucru l-a determinat pe Barber (2011) să
sugereze că, atunci când vine vorba de religie, "Sentimentul că faci parte din mainstream poate fi
reconfortant, în timp ce minoritatea este potențial stresantă".

Ideea unui sistem de control hedonic pentru plăcere și durere sugerează că bucuria constantă nu este un
scop realist. Brickman și Campbell (1971) au susținut că fericirea are un punct de referință. Fiecare
persoană are un nivel caracteristic.
Seligman a reformulat teoriile despre fericire într-o carte intitulată Flourish (2011). Noul său model a
subliniat existența a opt ingrediente ale unei vieți împlinite: fericirea, fluxul, sensul, dragostea, recunoștința,
realizarea, creșterea și relațiile mai bune. Acest lucru a redus efectiv fericirea auto-declarată și cultivarea ei
ca singur element al unei vieți reușite.

Cum ar putea fericirea să aibă un "punct de referință"?

Ideea unui punct de referință al fericirii este susținută de o constatare consistentă. Creșterile sau scăderile
majore ale fericirii sunt de obicei temporare. Un eveniment major care provoacă fericirea, cum ar fi
câștigarea la loto sau căsătoria, au ca rezultat o ridicare a nivelului de fericire, timp de câteva luni. După
aceea, o persoană se întoarce de obicei la nivelul de bază al fericirii, care este normal pentru ea.

Ce evenimente au redus fericirea timp de cinci ani?

10
Dintre evenimentele negative, numai moartea unui soț și pierderea unui loc de muncă au produs un nivel
mai scăzut al fericirii, ce a durat mai mult de cinci ani (Lucas, Clark, Georgellis și Diener, 2003). În general,
relațiile personale fac mai multă diferență în evaluarea fericirii decât condițiile de viață.

Persoanele care trăiesc în condiții dure nu sunt neapărat nefericite. Africanii maasai se consideră ca fiind
foarte fericiți, chiar dacă trăiesc în colibe de bălegar, fiind lipsiți de instalații sanitare interioare sau de
electricitate. Inuiții din Groenlanda de Nord sunt relativ mulțumiți de viața lor, deși trăiesc într-un climat
foarte dur (Biswas-Diener, Vitters și Diener, 2004).

Aceiași cercetători au descoperit că "prostituatele stradale, persoanele fără adăpost și persoanele din
spitalele mentale" erau mult mai puțin fericite decât media. Aceste ratinguri scăzute au persistat mult timp.
Cercetătorii au speculat că lipsa respectului și lipsa prietenilor de încredere au făcut aceste condiții mai
dificile decât sărăcia. "Această idee poate fi dovedită de faptul că indivizii săraci din mahalalele din Calcutta,
care locuiesc în colibe cu familiile lor, se înscriu în zona pozitivă a satisfacției de viață".

Capitolul III

Controlul emotiilor

A ne controla activitatea comunicativa inseamna a controla in aceeasi masura ceea ce exprima corpul prin
voce si miscari.

Atunci cand doua persoane interactioneaza fiecare incearca sa-si controleze propriile emotii dar si sa le
dirijeze pe ale partenerului sau: fiecare isi dirijeaza expresia si impresiile pe careacesta le face asupra
celorlalti astfel incat sa controleze pe cat posibil afectele produse asupra celorlati.Astfel in timpul
interactiunii are loc un proces constant de getsiune si reglare emotionala.

In plan individual este vorba despre mecansimul de aparare si de organizarea verbalo-viscero-motorie.In

plan social se refera la regulile afective si la ethos.

1. Controlul individual

1.1 Mecanismele de aparare

Mecanismul de aparare reprezinta o expresie psihanalitica care desemneaza operatiile utilizate de Eu

pentru a se proteja de experientele afective incompatibile cu exigentele Supraeului si care ar risca sa
provoace afecte neplacute precum rusinea, culpabilitatea, dezgustul, in cazul in care fantasma
subiacenta ar deveni constienta.Deci rolulmecanismelor de aparare este acela de a proteja Eul impotriva
angoasei si a afectelor neplacute.

Atat Freud cat si urmasii sai au descris mai multe tipuri de mecanisme dintre care unele nevrotice, care
protejeaza impotriva fantasmelor castrarii si altele psihotice care protejeaza impotriva fantasmelor de
divizare sau distrugere.In viata cotidiana fiecare persoana ajunge sa utilizeze mecanisme care sunt mai
degraba de adaptare decat de aparare.

Refularea este cel mai vechi-Freud il mentioneaza din 1895-, cel mai important si mai cunoscut intrucat
este si cel mai des utilizat.O data cu ea a luat nastere si conceptul de inconstient.Refularea reprezinta
un proces psihic carea are misiunea de a pastra in afara constiintei reprezentarile inacceptabile dat fiind
11
ca sunt interzise de Supraeu.Esecul sau imperfectiunea respectivului mecanism se manifesta prin
simptome precum:conversii somatice, acte ratate, lapsusuri, angoase fobice.Refularea este mecanismul
de baza al nevrozei isterice insa este utilizat intr-o mica masura si de catre orice ,,nevrozat normal,, ,
adica de majoritatea indivizilor.

Refularea apare si la nevrozatii obsedati insa la acestia actioneaza mai mult asupra afectului decat
asupra reprezentarii folosind mecanisme complementare cum ar fi izolarea, formatia reactionala,
deplasarea, regresia si condamnarea.Reprezentarea poate subzista intr-un afect indepartat sau deviat
precum in cazul umorului, cinismului si zeflemelii dar si a represiei, condamnarii sau al intelectualizarii.

Formatia reactionala decurge din inversarea dintre acfecte si reprezentari, de exemplu agresivitatea este
inlocuita prin comportamente excesiv de afabile sau politicoase.

Deplasarea este o reorientare a afectelor si dorintelor spre alte obiecte substituibile.

S-a constatat ca emotia care poate fi cel mai putin controlata este bucuria, iar cea mai controlata emotie
este furia, pe pozitii intermediare situandu-se frica si tristetea. Desigur, gradul de control al verbalizarii
este direct proportional cu numarul de persoane implicate in situatie si cu gradul de familiaritate al
relatiei cu subiectul mai ales in cazul tristetii si al furiei.

Regresia se traduce printr-un efort de stapanire a vocii, a sintaxei si a semanticii.Regresia este

inregistrata pentru 40% din cazurile de furie, 10% din cazurile de tristete, 5% din cazurile de bucurie si
4% din cazurile de frica.

Diversiunea acest termen reuneste mecanismele de diversiuneprin cuvant, activitatea mentala si

activitatea corporala.In felul acesta se obtine un mecanism de decentrare-recentrare spre alte obiecte
sau spre ei insisi.Acest mecanism este folosit in 10% in cazurile de tristete, 8% in cazurile de furie si 2%
in cazurile de bucurie.

Sub 5% din persoane folosesc si urmatoarele mecanisme:

Evitarea sau fuga de exemplu: Am iesit din camera sau Am incercat sa nu ma uit la el...

Mascarea sau inversiunea afectului (se foloseste in special in cazurile de furie sau de frica): Mi-am
ascuns sentimentele... Am zambit... Am glumit... Am incercat sa par indiferent...

Neutralizarea prin ritualuri conventionale: aprobari, felicitari, condoleante, adoptarea unor termeni
banali si inofensivi.

Utilizarea unei activitati fiziologice: a bea, controlul respiratiei, descarcarea printr-o activitate verbala
intensa.

Utilizarea relatiei: cu o alta persoana drept suport social: impartasirea sentimentelor, cautarea simpatiei,
solicitarea ajutorului.

1.2 Organizarea verbalo-viscero-motorie

12
J.B.Watson a formulat in 1926 notiunea de organizare integrala totala a comportamentului, continand
trei planuri: un plan manual, un plan visceral si unul verbal.Primul plan, verbalul, cuprinde limbajul, al
doilea plan, visceralul, cuprinde emotiile si al treilea plan, motoriu, cuprinde comportamentul si
miscarea.

Fiecare persoana reactioneaza pe celel trei planuri verbalo-viscero-motorii insa fiecare cu propria
organizare: unii privilegiaza cuvantul, altii sunt foarte ,,motorizati,, unii au foarte putin reactii viscerale
iar altii foarte multe.

Deseori se constata un antagonism intre reactiile viscerale si comportamnetele verbale si motorii;

vorbirea si gesturile au adesea un gest reductor rapid asupra reactiilor vegetative emotioanle, ceea ce
duce la termenul de fenomen de balansare ce presupune ca activitatea coordonata controleaza si
modereaza activitatea emotionala.

Felix Deutsch a pus la punct metoda convorbirii psihosomatice cunoscuta sub numele de ,,anamneza
asociativa,,. El isi nota cu mare precizie cuvintele schimbate in cursul convorbirii dar a evidentiat si
mimo-gestica.Astfel a ajuns la concluzia ca pacientul nu isi evoca trecutul numai prin discursul verbal ci
si prin comportament.Asadar, Deutsch a insistat pe necesitatea urmaririi atente a motricitatii in raport cu
lantul vorbirii.

El isi intemeiaza viziunea asupra motricitatii pe trei principii:

-nevoile emotionale inconstiente care nu se pot descarca prin cuvinte, genereaza o anumita motricitate
si unanumit comportament postural;

-natura anumitor posturise dezvaluie atunci cand survinin asociere cu anumite continuturi verbale; mai
ales cand e vorba de ,,modele,, asociative repetitive;

Cunoasterea personalitatii pacientului ajuta la intelegerea semnificatiei gesturilor sale.Astfel

,,patternurile,, motorii ale pacientului se pot schimba in masura in care se identifica cu obiectele sale
interne sau le respinge.

Controlul social

Orice societate controleaza manifestarile pulsionale (indeosebi sexualitatea ) si marile momente ale
carierei biologice (nastere, pubertate, casatorie, moarte), ordinea sociala implicand o ordonare a
expresiei si utilizarii emotiilor atat in mod public cat si in particular.Filosoful N.Elias a lansat ideea ca
,,civilizatia consta de fapt in maniera in care o societate trateaza emotiile,,.

Unul dintre elementele fundamnetale ale ordinii sociale este conformarea, iar in acest caz doua din
afecte sunt esentiale:rusinea si mandria, legate de aprobarea sau dezaprobarea celorlalti.

Conformarea corespunde interiorizarii felului de a fi iar felul de a fi al cuiva este impus de codurile
emotionale.

O persoana trebuie sa isi administreze expresiile emotionale pentru a crea un acord intre acestea si
impresiile pe care doreste sa le produca asupra partenerilor sai iar in acest sens trebuie sa isi controleze
afectele interne.Ideala este existenta unei armonii intre trairi, expresia lor si impresia produsa.Codurile
emotionale sunt aplicate direct asupra expresiilor si indirect asupra trairilor.
13
Supunerea la codurile emotionale implica unproces emotional careare drept rezultatacceptarea emotiei
sau modalizarea acesteia ori daca nu, regresia, cu scopul de a evita sau rezolva o eventuala disonanta
intre trairea profunda si expresia de suprafata ce se presupune ca ii corespunde.

In timpul interactiunii sociale, schimburile rezulta, din combinarea celor doua niveluri, dintre care unul
este format din unitati verbale, vocale si kinestezice, componente ale enuntului rational si intentionat, iar
celalalt, mai ascuns si involuntar, corespunde nivelului profund al trairilor si procesului emotional caruia i
se supun.

Socializarea se face prin transmiterea codurilor emotionale, transmitere legata de valorile societatii
dintre care doua si anume familia si scoala se bucura de un statut oficial in societatile occidentale. Un
rol tot mai important il joaca mijloacele de informare in masa.

Codurile emotioanle impun reguli asupra trairilor afective implicand existenta si utilizarea-atunci cand
situatia o cere-a unui sistem de evaluare afectiva, sistem de referinta latent ce permite ,,afectarea,,
obiectelor, situatiilor si reprezentarilor, sistem denumit camp semantic sau conotativ.

Campul semantic afectiv

Conotatia

Controlul emotiilor se leaga de controlul evaluarii lor, individuale sau sociale.La nivel intrapsihic, se
poate emite ipoteza ca exista o legatura reciproca intre afect si reprezentare: reprezentarile declanseaza
afecte, afectele induc reprezentari.

Conotatia este indexarea afectiva legata de reprezenatrea unui lucrusi de reprezentarea acelui lucru prin
cuvant.Poate fi sociala si conventionala sau dezvoltata individual sau prin idiosincrazie.

Orice concept, orice idee, orice persoana, orice situatie are o definitie rationala relativ obiectiva
(,,denotatia,,), dublata de o valoare subiectiva care depinde de numerosi parametri sociali si personali
(,,conotatia,,).Aceasta definitie a conotatiei presupune mai multe axe.

Evaluarea hedonica si principiul placerii/neplacerii

O prima axa de evaluare este cea in cadrul careia aprecierea se face intermeni bine-rau/bun-rau,
placut/neplacut.Este vorba de dimensiunea hedonica, care face ca anumite emotii sa fie calificate
spontan drept pozitive sau negative.

Ekman si Friesen descriu (1975) o familie de de emotii pozitive reunite sub eticheta satisfactiei cum ar
fi: amuzament, usurare, placere senzoriala, sentiment de reusita, frison de excitatie, satietate,
multumire; altfel spus tot ceea ce provoaca placere.Persoanele si situatiile susceptibile de a produce
trairile respective sunt cautate iar celelalte sunt evitate.

Emotiile din aceasta familie nu au trasaturi comune caracteristice spre deosebire de emotiile negative,
care au trasaturi distinctive mult mai insemnate.Evaluarea satisfactiei celuilalt are mai putina importanta
decat evaluarea propriei furii sau anxietati.

Principiul placerii/neplacerii

14
Importanta principiului placerii/neplacerii a fost formulata de Freud in 1893.Conform acestei conceptii de
inceput , comportamentul este dirijat de tensioanrea pulsionala care il impinge pe individ sa caute
obiectul adecvat si sa ,,consume,, sau sa se descarce de tensiunea acumulata.

Astfel, neplacerea ar fi legata de tensiune, iar placerea de descarcare.Mai tarziu acest punct de vedere a
fost perfectionat.Aceasta ultima formulare este mai conforma cu principiul echilibrului homeostazic:ceea
ce este placut este ceea ce permite mentinerea sau recuperarea constantelor biologice, iar placerea ar fi
mai degraba legata de oscilatiile de reglare decat de constanta in sine.

C.Osgood a creat o grila numita astazi ,,diferentiator semnatic,, ce permite masurarea si organizarea
conotatiilor.Aceasta tehnica consta in faptul ca i se cere unui subiect (sau unui grup) sa atribuie
obiectului ales (imagine, concept, lucru, persoana...) o nota de la 1 la 7 conform unei serii de itemi
compusi fiecare dintr-o pereche de adjective antonime.

Aceasta tehnica este foarte utilizata in momentul de fata datorita usurintei cu care poate fi aplicata si
interpretata indomenii in care exista interesul de a aprecia conotatiile atribuite de public (om politic, un
produs comercial...)

Pentru o populatie data conotatiile sunt foarte omogene.

Exista si conotatii unice, proprii fiecarui individ dar raman rare in cadrul aceluiasi grup dar distantele
semantice intre conotatii pot fi semnificative intre grupuri diferite.

Universul nostru este unul afectiv ale carui componente (persoane, lucruri si situatii)au toate o
conotatie, lucru important pentru derularea activitatii mentale, in activiatile sale de memorizare si de
interpretare si constituie baza empatieigeneralizate.

Capitolul V

Esecul emotiilor

Esecul sau insuficienta eficacitate a ,,mecanismelor de aparare,, sau ,,de adaptare, genereaza anxietate
sau angoasa. Daca aceste stari au o intensitate prea mare sau daca se cronicizeaza, se ajunge la o stare
proasta care este uneori numita stres.

Anxietatea si angoasa

Definitie

Exista mai multi termeni sinonimi sau inruditi semantic care pot fi regrupati in categoria stari timerice
(din latinescu timere=a se teme) : angoasa, anxietate, frica, teama, spaima, aprehensiune, neliniste,
teroare, panica.

Toate aceste stari au in comun o traire psihofiziologica neplacuta si se deosebesc unele de altele prin
intensitatea diferita si imprejurarile in care apar.

Frica este una din emotiile de baza. Este caracterizata prin faptul ca are la baza un obiect ,,real,, precis:
frica este frica de ceva si exista motive obiective pentru care apare. Teama si aprehensiunea sunt frici
anticipative.

15
Angoasa este o stare de frica fara obiect iar anxietatea si nelinistea nu se deosebesc de aceasta decat
prin intensitatea mai mica.Panica este o criza de angoasa, teroarea si spaima sunt stari de frica
extrema.

Starile timerice se pot distribui pe o axa care merge de la un pol al starilor cu obiect precis catre un pol
al celor fara obiect.

Anxietatea si angoasa se situeaza mai degraba la polul fara obiect.Ele se diferentiaza fie prin intesitate-
angoasa este o anxietate majora-, fie prin apartenenta –angoasa este somatica, anxietatea este in
primul rand psihica, uneori se considera ca si timiditatea, stanjeneala si nelinistea tin tot de anxietate-.
Timiditatea si stanjeneala sunt de asemenea insotite de semne vegetative: tremurat, transpiratie,
inrosire...Angoasa si anxietatea sunt sinonime, angoasa fiind o forma de anxietate majora iar anxietatea
fiind o forma de angoasa minora.

Manifestrile acute, ,,impulsurile,, si ,,bufeurile,, anxioase denumite tulburari sau atacuri de panica sunt
descrise in felul urmator:

Atacurile nu survin in momente ce implica eforturi fizice importante sau un risc vital, atacurile se
manifesta prin perioade bine delimitate de teama sau de frica si prezinta cel putin patru dintre
simptomele urmatoare incursul fiecarui atac:

 dificultati respiratorii,
 palpitatii,
 dureri sau jena toracica,
 senzatie de sufocare sau gatuire,
 ameteli, vertijuri, senzatii de instabilitate
 senzatie de ireal
 parestezii
 bufeuri de caldura sau frig
 transpiratie
 senzatii de lesin
 frica de a muri, de a innebuni, de a comite un act necotrolat in timpul atacului.

Nu sunt cauzate de o o tulburare fizica sau de vreo alta tulburare mentala de tip depresiv, somatic
sau schizofrenic.

Manifestarile permanente sau aproape permanente sunt descrise sub titlu de anxietate generalizata,
care prezinta criteriile urmatoare, cel putin trei din categoriile urmatoare:

 tensiune motorie; scuturaturi, zguduiri sau tresariri musculare, tremurat, tensiune, dureri musculare,
oboseala, incapacitate de detensionare, clipit necontrolat al pleoapelor, sprancene, incruntare, fata
crispata, febrilitate, tresariri;
 tulburari neurovegetative: transpiratie, palpitatii, tahicardie, maini reci si umede, gura uscata,
ameteli, cap gol, parestezii, greata, bufeuri de caldura sau frig, nevoia de a urina, diaree, senzatie
de gol in stomac, nod in gat, accese de roseata si/sau de paliditate, puls si respiratie rapida sau
inceata;

16
  asteptare tematoare: anxietate, neliniste, rumegarea si anticiparea unor nenororociri ce li s-ar putea
intampla lor sau celorlalti;
 explorarea foarte vigilenta a mediului in care se afla: atentie exgerata care conduce la neluare-
aminte, dificultati de concentrare, insomnie, senzatie de ,,sfarseala,,, iritabilitate, nerabdare.

Starea anxioasa a fost prezenta in mod constant de cel putin sase luni. Nu se datoreaza unei alte
tulburari mentale ca depresia sau schizofrenia si subiectul are mai mult de 18 ani.

Diagnostic

Atacurile de panica si tremuratul anxios din anixetatea generalizata sunt elemente constitutive a ceea ce
clinicienii denumesc ,, nevroza anxioasa,, descrisa de Freud in 1895 care se manifesta prin excitabilitate
generala , asteptare anxioasa, accese de angoasa acuta si tulburari neurovegetative functionale
cardiorespiratorii si digestive.

Foarte apropiate sunt si ,,nevrozele fobice”.

Fobia este o teama irationala vis-a-vis de un obiect, activitate sau o situatie si se traduce prin
comportamente de evitare care le permit celor in cauza sa scape o stare de angoasa insuportabila.
Subiectii fobiilor sunt perfect constienti de de caracterul ilogic si al fricii lor si de natura obiectelor ce
inspira fobiile respective.

Formele tipice sunt:

 agorafobia: frica de spatii goale, salile de spectacol sau uneori, dimpotriva, de spatii inchise
(claustrofobie), transportul in comun, marile magazine; ea poate fi insotita de atacuri de panica.
 Fobiile speciale: frica de situatiile sociale in care subiectul se expune privirii celorlalti: vorbitul in
punlic, abordarea unui necunoscut sau unei persoane de sex opus.Timiditatea ca si ereutofobia
(teama de a nu rosi) se inscriu in acest registru.
 Fobiile simple sau particulare: frica de animale (caini, pisici, paianjeni...), frica de sange si de
carne cruda.

In cazul oricarei nevroze apare macar in anumite momente, anxietatea.Momentele respective creeaza
starea de disconfort si il determina pe subiect sa ceara ajutor terapeutic.

Angoasa, unafect liber, ar putea fi deplasata si fixata pe o reprezenatre mai suportabila decat reprezentarea
initiala refulata. Deci, angoasa poate urma refularii si imbraca valoarea unui semnal ce permite evitarea
situatiei periculoase.

Angoasa psihotica este legata de fantasmele de divizare, dislocare sau depersonalizare, angoasa depresiva
este legata de fantasmele de separare si abandon, iar angoasa nevrotica de fantasmele de castrare.

Divizarea, abandonul, castrarea implica nemijlocit narcisismul, integritatea corporala, ba chiar si

supravietuirea si identificarea.

Stresul

Angoasa si anxietatea sunt de natura psihologica iar stresul are baze biologice. Hans Selye a descris reactiile
pe care le are organismul la diverse forme de agresiune si a definit un ,,sindrom general de adaptare” cu

17
trei faze: faza initiala saufaza de alarma in cursul careia organismul este supus agentului agresor (,,stresor”)
si reactioneaza cu rapiditate printr-o activarea sistemului nervos vegetativ cu eliberare de catecolamine
(adrenalina si noradrenalina).A doua faza este faza de rezistenta atunci cand mijloacele de aparare sunt
mobilizate pentru a lupta impotriva agentului stres.A treia si ultima faza este faza de epuizare ce poate duce
la moarte.

Stresul conform lui Seyle determina orice situatie in care organismul este supus unui eveniment fizic sau
psihologic la care trebuie sa faca fata prin activarea mecanismelor de aparare.

Extinderea notiunii de stres la orice situatie noua ce necesita reactie adaptiva face ca factorii de stres sa
poata fi legati si de evenimente fericite: avansari, calatorii, casatorie...Aceste gen de stres fiind denumit
eustres; adica stresul pozitiv.In aceasta categorie intrand emotiile bine temperate, dificultati care fac sa
creasca placerea de a invinge, satisfactiile provocatoare de reusite si care intretin tonusul fizic si moral al
individului.

Stesul negativ sau distresul implica situatii sau evenimente cum ar fi :necazuri, suparari, tot felul de situatii
si evenimente neplacute, vesti proaste, cancerul sau bolile grave determinand de asemenea si situatii
stresante, adapatrea la viata de dupa pensionare sau la un nou loc de munca etc.

Factorii care genereaza situatia e stres se numesc mediatori.

Mediatorii

Exsta trei grupe de mediatori:personalitatea subiectului, suportul social si evenimentele.

Personalitatea subiectului joaca un rol important; aceasta reprezentand factorii care determina si
caracterizeaza un subiect in potentialul sau genetic, precum si istoria sa personala.Vulnerabilitatea depinde
de evenimente si situatii ca si de resursele individului si trecutul acestora.In aceasta categorie apar doi
factori: primul pierderea uni parinte inainte de varsta adolescentei si al doilea se leaga de imposibilitatea de
a avea o legatura intima cu cineva.

Suportul social poate fi definit drept confortul, asistenta si informatia pe care individul le primeste prin
intermediul contactelor formale si informale din partea celorlalti indivizi sau din partea unui grup.

Suportul social se poate exprima in profunzimea si in largirea reteleli sociale autocentrate, profunzimea
definind gradul de intimitate, iar largimea numarul de interactanti.

Largirea retelei si mai ales profunzimea relatiilor protejeaza impotriva problememlor de sanatate si a
dificulatilor psihologice.

B.Rime remarca faptul ca in totalitatea relatiilor unul sau mai multi parteneri sunt privilegiati si au rolul
unei ,,urechi profesioniste”care recepteaza rememorarile experientelor emotionale.Efectul imediat al
acesteia este retrairea, intr-o oarecare masura a emotiei de baza; astfel reaparand emotia de baza dar intr-
o forma mai redusa.

S-a demonstrat faptul ca subiectii care au o atitudine,,represiva” de impartasire a emotiilor prezinta o

predispozitie la probleme de sanatate de tipul ,,simptome functionale”, hipertensiune arteriala si chiar
cancer.

18
Dennebaker a aratat ca indivizii care in copilarie au trait evenimente traumatizante fara a putea vorbi cuiva
desprea aceasta prezinta mai multe probleme de sanatate decat ceilalti.

De asemenea s-a descoperit faptul ca in anii urmatori mortii membrului unui cuplu, partenerul ramas in
viata este foarte susceptibil de a se imbolnavi de ceva daca nu poate vorbi de problemele sale afective altei
persoane.

Evenimente care provoaca o schimbare vitala

Schimbarile prea neasteptate si dramatice, care constituie,,traumatisme” confirmate, au consecinte

psihofiziologice patologice: in acest caz intram in domeniul stresului propriu-zis.

O serie de evenimente, chiar si care pot parea placute pot avea efecte stresante. In acestsens exista scara
lui Holmes si Rahe in care subiectului ii este cerut sa indice evenimentele petrecute in ultimele
douasprezece luni.Aceasta scara permite o evaluare cantitativa a raspunsurilor.Indivizii care ating 150 de
puncte sau mai putin se bucura in general de de o stare de sanatate buna; in schimb, cei care depasesc 300
au 70 % sanse sa se imbolnaveasca grav...

Kobasa si colaboratorii au descris o personalitate rezistenta la stres pe care a denumit-o hardiness

(soliditate sau robustete)si care prezinta trei caracteristici: indivizii in cauza cred ca au controlul asupra
evenimentelor si ca sunt foarte implicati in activitatile lor vitale si trateaza schimbarile ca pe niste provocari
ce trebuie inlaturate.

Trebuie remarcat faptul ca nu toate evenimentele au acelasi carcater temporal: unele sunt foarte bine
programate dinainte sau pot fi anticipate (nasterea, casatoria, iesirea la pensie etc) iar altele sunt complet
neasteptate (accidente, doliu etc), acestea din urma avand o valoare stresanta mai mare fata de cele dintai.

Micile necazuri si micile satisfactii: stresul cotidian

R. Lazarus a sustinut ca micile necazuri care ne coplesesc pe multi dintre noi in fiecare zi participa, prin
repetarea lor monotona, la fel de mult ca si marile evenimente la intretinerea unui stres tot atat de periculos
din punct de vedere mental si fizic.Un studiuefectuat timp de un an asupra unor femei si barbati avand intre
30 si 50 de anidin clasa de mijloc americana a dus la urmatoarea clasificare in ordine descrescatoare a
importantei micilor necazuri si satisfactii cotidiene:

Necazuri

 Preocupari legate de greutate

 Griji cu privire la sanatatea unui membru al familiei
 Cresterea preturilor
 Intretinerea locuintei
 Prea multe lucruri de facut
 Dezordinea sau pierderea obiectelor
 Santier in lucru
 Venituri, plata taxelor
 Criminalitatea
 Aspectul fizic

19
Satisfactii

 Relatii bune cu partenerul sau iubitul/iubita

 Relatii bune cu prietenii
 Indeplinirea unei obligatii
 Stare buna de sanatate
 Somn bun
 O masa in aer liber
 Capacitatea de a-si indeplini responsabilitatile
 Vizite, telefoane sau mesaje scrise sau trimise
 Timpul petrecut in familie
 Starea de confort acasa

Desisursele de stres sunt multiple, nocivitatea este variabila ea depinde de valoarea pe care agresiunea o
are pentru individ, altfel spus, de gradul in care agresivitatea in chestiune il priveste pe individ, fiziologic sau
psihic.

Mai este de luat in calcul si atitudinea individului fata de factorul de stres sau la actvitatea desfasurata in
momentul agresiunii.

Primele doua surse ale micilor satisfactii cotidiene (relati amoroase si de prietenie pozitive)sunt de ordin
tipic relational, de fapt subliniaza inca o data importanta ,,suportului social”.

Gestiunea stresului cotidian

Programele de gestiune a stresului cotidian s-au inmultit in anii din urma.Astfel se utilizeaza in mod curent
urmatoarele procedee:

 Relaxarea si metodele inrudite (sofrologie si yoga).Metodele respective pornesc de la principiul

conform caruia destinderea corporala lupta impotriva tensiunii si incordarii produse de stres.
 Meditatia si exercitiile de imaginatie mentala care deconecteaza campul psihic de la preocuparile sale
latente si il antreneaza pe subiect in controlarea activitatii sale reprezentative.
 Activitatea corporala-dans si terapie prin miscare, sport, expresie corporala...-care permite o
descarcare a tensiunii psihofiziologice si o reasumare benefica din punctul de vedere al narcisismului
si al imaginii propriului corp.
 Procedeele autoclamante, care se apropie de cele anterioare, dar rezulta din descoperirea si din
punerea la punct empirica de catre fiecare in parte a micilor tehnici moderatoare ale exciatiei sau/si
ale anxietatii : gesturi de autocontact (onicofagie, automangaieri), balansari ritmice, atingerea si
manipularea unor obiecte (matanii, bile), masticare si suptul (guma de mestecat, tigari, pipa...),
ritualuri personale diverse(anumite obiceiuri la culcare, in efectuarea toaletei...).
 Relatiile sociale amicale, intime sau cel putin binevoitoare.Acestea par celel mai importante si
constituie fara indoiala una dintre componentele esentiale ale precedentelor.Pentru fiecare individ
apare ca un aspect fundamental posibiliatatea de a avea zilnic ratia sa de schimbari afective si de a
putea prin intermediulacestora sa-si verbalizeze experientele afective.

Principiile mentionate sunt cunoscute si au fost dezvoltate si institutionalizate de catre profesionistii din
domeniul psihoterapiei.

20
 Exista si procedee mai ineficiente, desi foarte raspandite: tutunul, alcoolul si tranchilizantele, al caror
enorm consum cotidian este suficient pentru a dovedi importanta problemei in societatea noastra.

Absenta emotiilor: gandirea operatorie si alextimia

In 1962 P.Martu si M”Uzan propuneau conceptul de gandire operatorie pentru a desemna un tip de
functionare mentala speciala ce parea legat de existenta tulburarilor psihosomatice.

Prin gandire operatorie se intelege un mod de functionare mentala organizat pe aspectele pur factuale
ale vietii cotidiene.Discursurile care permit reperarea acesteia sunt impregnate de obiectivitate si ignora
orice fel de imaginatie, expresie emotionala sau evaluare subiectiva.Subiectul pare sa adere la realitatea
„operatorie”, referindu-se doar la eficacitatea actiunii concrete.Gandirea operatorie, in viziunea celor doi,
este bazata pe o lipsa functionala a activitatilor fantasmatice si onirice; lipsa care impiedicand
integrarea tensiunilor pulsionale astfel decat prin actiune, este automat insotita de aparitia perturbarilor
somatice.

Unii pacienti prezinta dificultati importante in planul de functionare al imaginatiei.Stiu ca viseaza, ca

toata lumea, dar nu isi amintesc nimic niciodata.In pozitie de relaxare, cu ochii inchisi si solicitati sa isi
imagineze chiar si o situatie simpla declara ca sunt incapabili sa o faca.In schimb pot reda oricand
amamnuntele unei calatorii, unui eveniment sau ale unei anumite tehnici in mod perfect obiectiv.

Gandirea operatorie se deruleaza ca gandirea uni calculator.Cu toate acestea nu toti bolnavii
psihosomatici au neaparat o gandire operatorie, precum si in mod invers, nu toti subiectii care prezinta
o gandire operatorie nu sunt neaparat psihosomatici...

Sifneos, a propus in 1972, termenul de alexitimie, pentru a desemna un sindrom prezentat de anumiti
bolnavi psihosomatici.Asa cum indica si etimologia cuvantului a-lexis-thymos=lipsa de cuvinte pentru
emotie, alexitimia indica dimensiunea deficitului emotional care iese in mod deosebit in relief.

Punctele majore ale sindromului alexitimic sunt:

 Incapacitatea de a exprima verbal emotiile

 Lipsa unei vieti imaginare
 Tendinta de a recurge la actiune
 Aderenta la faptele realitatii concrete

Dupa cum s-a spus deseori, „gandirea operatorie” si „alexitimia” ar putea constitui excelente forme de
adaptare la exigentele vietii moderne al carei ideal de gandire pare a fi deseori de aceleasi tip cu cel al
calculatoarelor... care au foarte putine emotii..

Capitolul VI

Rolul emotiilor in viata noastra

Multi dintre noi au avut in viata experiente in care anumite emotii s-au dovedit mai degraba un obstacol, un
inamic in calea succesului. Tristetea, furia, frica poate ne-au impiedicat sa ne realizam scopurile sau sa
stabilim relatii normale cu ceilalti.

In acest context se ridica intrebarile: Care este rolul emotiilor in viata noastra? Sunt ele utile?

21
Cercetari din domeniul medical au aratat ca exprimarea emotiilor este esentiala pentru sanatatea noastra.
In prezent cercetarile din medicina nu se mai axeaza pe demonstrarea faptului ca emotiile influenteaza
starea noastra de sanatate ci, mai degraba, ele incearca sa afle care este rolul emotiilor in aparitia sau
evolutia unor anumite boli. Spre exemplu, un pericol pentru inima noastra o reprezinta strarea de ostilitate,
depresia dupa un infarct miocardic amplifica riscul unor complicatii si al mortalitatii in anul urmator
infarctului iar nivelul de stres si sentimentele de neputinta sunt factori de risc pentru hipertensiunea
arteriala. De asemenea, tristetea si anxietatea afecteaza sistemul imunitar.

Atunci, daca dorim sa avem o sanatate optima, avem nevoie sa ne controlam emotiile. Aceasta poate
insemna sa ne diminuam tendinta de a ne infuria, daca dorim sa avem relatii satisfacatoare cu ceilalti sau,
daca dorim sa diminuam ocaziile care conduc la furie si resentimente, poate e nevoie sa invatam sa ne
manifestam mai repede si deschis nemultumirile. Pentru o sanatate buna avem nevoie sa provocam, sa
dezvoltam si sa protejam emotiile pozitive cum ar fi bucuria si buna dispozitie.

Emotiile ne influenteaza judecata, memoria si atitudinea noastra fata de evenimente si joaca un rol esential
si in comunicarea noastra cu ceilalti. Importanta recunoscuta a emotiilor a condus la aparitia notiunii de
inteligenta emotionala, cu componentele ei:

– recunoasterea propriilor emotii, numirea acestora si capacitatea de a le diferentia;

– exprimarea emotiilor astfel incat comunicarea cu ceilalti sa se imbunatateasca si nu sa se deterioreze;
– capacitatea de a utiliza emotiile in mod util astfel incat o persoana sa nu fie condusa sau paralizata de
emotii;
– capacitatea de a recunoaste emotiile celorlalti si capacitatea de a reactiona la acestea.

A recunoaste o emotie este important pentru a o putea controla mai eficient si a ne putea folosi de ea.
Recunoasterea propriilor emotii nu vine de la sine. Pentru a reusi aceasta trebuie sa fim atenti la reactiile
noastre intime, sa le acceptam si sa le controlam, ceea ce va duce la cresterea inteligentei noastre
emotionale.

Pentru a reusi sa recunoastem emotiile celorlalti avem nevoie sa ne crestem capacitatea de a empatiza.
Manifestarea empatiei ne ajuta sa avem relatii constructive cu ceilalti, facand posibile si discutii viitoare.
Pentru aceasta este obligatorie intelegerea punctului de vedere al celuilalt. Dezvoltarea capacitatii de a
empatiza va duce la diminuarea emotiilor negative si, in consecinta, la relatii mai bune cu ceilalti.

In concluzie, puteam spune categoric ca emotiile influenteaza starea noastra de bine si capacitatea noastra
de adaptare la lume. Atunci, cum putem sa convietuim mai armonios cu emotiile noastre? François Lelord si
Christophe André (Cum sa ne exprimam emotiile si sentimentele, pag. 321, Editura Trei, 2003) ne spun sa
procedam in felul urmator:

– Exprimati-va emotiile tinand cont de context;

– Cautati interlocutori intelegatori;
– Supravegheati-va sanatatea, adoptati un regim de viata sanatos, diminuati factorii de risc;
– Incercati sa traiti cat mai multe emotii pozitive, controlandu-va in acelasi timp emotiile negative;
– Invatati sa va recunoasteti emotiile;
– Urmariti cu atentie emotiile celorlalti;
– Reformulati punctul de vedere al celorlalti.

Ce impact au emoţiile pozitive asupra vieţii noastre

Emoţiile pozitive pe care le trăim, de la recunoştinţă, bucurie, optimism, dragoste, încredere în sine, curiozitate,
inspiraţie, speranţă, amuzament şi până la pacea interioară, joacă un rol important asupra întregii noastre
22
bunăstări, contribuind, printre altele, la îmbunătăţirea modului în care gândim, a capacităţii de concentrare, a
condiţiei noastre fizice şi intelectuale.

Persoanele care experimentează emoţii pozitive sunt mai sănătoase, au arătat studii anterioare, iar asta s-ar
datora faptului că acestea stabilesc mai multe conexiuni sociale, explică cercetarea efectuată de Barbara
Fredrickson, de la Universitatea din Carolina de Nord şi Bethany Kok, de la Institutul pentru Ştiinţe Cognitive
Umane şi ale Creierului Max Planck, publicată în jurnalul de specialitate Psychological Science. Concluziile
studiului arată că elementul cheie al relaţiei dintre îmbunătăţirea stării de sănătate şi emoţiile pozitive este
constituit de legăturile sociale pe care le stabilim.

De asemenea, emoţiile pozitive ne ajută să construim relaţii mai bune, arată Positivity Blog. Atunci când
există bunăstare între partenerii unui cuplu, de exemplu, cei doi acumulează sentimente plăcute atât unul
despre celălalt, cât şi în ceea ce priveşte legătura dintre ei, care devine astfel mult mai puternică. În acest
mod, conflictele şi emoţiile negative sunt tot mai rare.

Emoţiile pozitive ne pot ajuta să ne îmbunătăţim capacitatea de concentrare, contribuind, în acelaşi timp, la
extinderea gândirii, notează W. Doyle Gentry, autorul ghidului Happines For Dummies, într-un articol
pentru Dummies.com. Atunci când experimentezi emoţii pozitive, mintea ta este mult mai „deschisă", iar tu
eşti mult mai curios. De aceea, este extrem de important să fii pasionat de ceea ce faci, de domeniul pe
care ţi l-ai ales pentru a-l studia sau de locul de muncă pe care îl ai. Astfel vei privi într-o manieră pozitivă
ceea ce faci, fără a te simţi frustrat din cauza unei noi zile de lucru, sporindu-ţi productivitatea şi sănătatea
în acelaşi timp.

În plus, bunăstarea interioară ne ajută să învăţăm mai uşor. De exemplu, copiii învaţă mult mai uşor
anumite lucruri dacă le găsesc (sau le sunt prezentate) într-un mod distractiv, interesant. În acelaşi timp,
ascultăm cu mult mai multă atenţie şi interes undiscurs captivant, cu o notă de amuzament, prezentat de o
persoană carismatică ce ne poate stârni curiozitatea asupra subiectului, şi deci avem tendinţa de a reţine
mai uşor informaţia.

Emoţiile pozitive ne ajută să ne îmbunătăţim şi condiţia fizică, pentru că în momentele fericite suntem mult
mai dispuşi să facem mişcare, adaugă Gentry. Oamenii fericiţi au tendinţa de a face mai mult sport, ori de a
se implica în diverse activităţi care implică jocul, ca de exemplu tenisul, golful. Acest lucru s-ar putea datora
nivelului de stimă de sine, care este mai ridicat în cazul celor care experimentează emoţii pozitive, spre
deosebire de cei care au parte de mai multe trăiri interioare negative.

Pe site-ul Positivity Ratio îţi poţi evalua nivelul emoţiilor pozitive cu ajutorul unui test realizat de dr. Barbara
Fredrickson. În cazul în care nu eşti mulţumit de rezultatul obţinut, poţi integra în viaţa ta câteva obiceiuri
pentru a-ţi spori bunăstarea interioară, iar apoi reia testul şi observă cum s-a modificat rezultatul.

Pentru a-ţi dezvolta emoţiile pozitive încearcă să faci în fiecare zi un lucru care îţi place. Timpul alocat
pasiunilor tale te va ajuta să te relaxezi şi să evadezi din rutina sau grijile cotidiene, lucru care te va ajuta să
te simţi bine şi mai fericit.

Încearcă să găseşti o perspectivă pozitivă în orice acţiune. Chiar dacă ai trecut printr-un eveniment nefericit
sau obişnuit, caută acel element pozitiv din întreaga situaţie. De asemenea, încearcă să cauţi oportunităţi în
viitor, stabilindu-ţi obiective realizabile.

Zâmbeşte! Acest lucru are efecte benefice asupra sănătăţii tale psihice şi fizice. Zâmbetul ajută inima să se
refacă după ce a trecut prin evenimente nefericite, a arătat un studiu realizat de cercetătorii de la
Universitatea din Kansas. Mai mult, atunci când râzi cu poftă contribui la întărirea sistemului imunitar,
elimini tensiunea din muşchi şi îţi îmbunătăţeşti memoria.
23
Bibliografie:

Introducere in psihologie de Russell A. Dewey, Publicat: 28 Noiembrie 2017 Geanina Cucu Ciuhan,
Publicat: 28 Mai 2016

Introducere in psihologia emotiilor si a sentimentelor de Jacques Cosnier, Editura Polirom, 2002

Expresia emotiilor la om si animal de Charles Darwin,Editura Academiei Republicii Socialiste

Romane, 1967

anapapahagiwordpress.com

The Psychology of Jealousy and Envy de Peter Salovey

24
25