Student : Suteu Liliana

Asistenţă socială, ID
Anul III, sem.1.

TITLU: Adolescentul dezadaptat

AUTOR: Enikõ Albert-Lorincz

ANUL apariției: 1999.

EDITURĂ: KOMP-Press, (Korunk) Cluj-Napoca,

Cercetarea cauzelor şi condiţiilor de apariţie a formelor de inadaptare – manifestate prin

tulburări de comportament la copii şi tineri, e o preocupare justificată de importanţa acordată
acestor fenomene în legătură cu structurarea şi cronicizarea lor la adult, sub forma
personalităţii dizarmonice, vulnerabile sau dezechilibrate, nematurate afectiv şi volitiv, cât şi
prin constatarea verificată că aceste personalităţi reprezintă sursa care generează cel mai
frecvent actele antisociale
În general, se apreciază că dificultăţile de adaptare, constau în imposibilitatea copilului,
tânărului sau adultului de a-şi asuma în societate(grădiniţă, şcoală, universitate sau loc de
muncă) rolul său normal şi de a satisface exigenţele mediului ambiant.
Având în vedere că elevul este o personalitate în interacţiune dinamică cu mediul familial şi
şcolar, factorii dificultăţilor de adaptare şcolară pot fi grupaţi în endogeni, care sunt cu
preponderenţă dependenţi de individ şi exogeni, care în principiu aparţin mediului în care
acesta îşi desfăşoară activitatea (familia şi şcoala).
Pe baza cercetărilor de specialitate (Hans Botteher) şi în urma cercetărilor proprii, E.Albert
Lörincz a diferenţiat cinci tipuri de dificultăţi de adaptare:
1. Se includ aici copiii neliniştiţi, cu hiperemotivitate, hiperactivitate şi tulburări ale atenţiei;
2. Copiii neascultători, cu un comportament neasertiv (comportament inhibat, indirect;
subiectul are intenţia de a se umili, exprimă dorinţe, idei şi sentimente în mod autodepreciativ,
are intenţia de a mulţumi pe toată lumea, este foarte dependent) sau agresiv (comportament
neinhibat, direct, neonest; persoana exprimă dorinţe, idei şi sentimente în dauna celorlalţi, are
intenţia de a domina, de a-i umili pe ceilalţi );
3. În această categorie se include copiii izolaţi din cauza:
- complexului de inferioritate sau superioritate;
- caracterului introvertit, visător, al pasivităţii sau al retragerii exagerate;
- anxietăţii, fricii sau remuşcărilor.
4. Copiii cu trebuinţe exagerate, poate fi vorba de supradimensionare materială sau a fectivă;
5. La această categorie, dezadaptarea e însoţită de tulburări de comportament sau
comportament deviant, cu sau fără semne predelicve
Este necesară însă precizarea că dezadaptarea – la nivele diferite de gravitate – se manifestă
atât în plan exterior (comportamental) aspect asupra căruia s-a insistat anterior, cât şi în plan
interior afectând echilibrul structurilor psihice.
În plan intern, potrivit literaturii de specialitate, pot avea loc tulburări de tipul:
- tulburări ale sferei afective - dintre acestea, cea mai evidentă e instabilitatea, generată de
carenţe educative şi de fragilitatea eului;
Este însoţită de reacţii afective intense (frică, mânie, râs sau plâns nestăpânit), precum şi de
labilitate afectivă, hiperemotivitate, agresivitate, anxietate, frustrare, negativism, indiferenţă şi
apatie, spirit de contrazicere; - exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care individul
caută să-l suprime, spre exemplu prin schimbarea frecventă a activităţilor, evitarea formelor
organizate de viaţă, fuga de la şcoală sau de acasă;
- dezechilibru existenţial, lipsa scopurilor, perspectivelor în viaţă, de aici sentimentul
înstrăinării, neacceptarea colaborării cu cei din jur;
- dereglarea unor funcţii psihice, simptome somatice ca durerile de cap, de stomac,
transpiraţie abundentă, precum şi unele fobii.
În funcţie de agresivitatea simptomelor, dezadaptarea poate merge până la devianţă, un
anumit mod de comportament care violează sau contrazice normele sociale, nefiind atât o
pierdere de funcţie, cât mai ales o scădere a capacităţii de ajustare la circumstanţele vieţii
Azi asistăm la o profundă criză de valori, de riscuri majore de socializare cu toate ca lumea
actuală dovedeşte o deschidere spre cunoaştere.Această criză îşi pune amprenta asupra
generaţiei tinere, din ce in ce mai mulţi tineri sunt expuşi fenomenului infracţional, 30%
dintre elvii din Occident se droghează, este in creştere numărul celor care aderă la secte auto-
distructive. Un fenomen, cu mare pondere, este alcoolul. Alcoolul are o acţiune rapidă asupra
centrilor nervoşi superiori si duce la suprimarea inhibitiilor, la o senzatie de bună dispoziţie şi
o creştere a încrederii in sine, atât de necesare pentru adolescenti, desigur, generate
iluzoriu.De ce le sunt necesare aceste trairi adolescenţilor ? Deoarece nevoile fundamentale
sunt :.nevoia de aparteneţă, de afecţiune, de dragoste, de trandeţe, de satisfacţii, de bucurii, de
succes, nevoia de a fi inţeles, respectat si apreciat, nevoia de prestigiu, stima, de autoafirmare,
nevoia de a evita eşecul, blamul, umilirea, inferioritatea, nevoia de securitatea pe termen lung,
dacă sunt satisfăcute s-a realizat si condiţia de baza a sănătaţii publice.. Ceea ce nu înţeleg ei
este că nu au nevoie să recurgă la alcool pentru a se simţi mai în siguranţa, mai stăpân pe
situaţie Dependenţa de alcool generează nu doar eşec şcolar, ci si eşec profesional, familial,
social, la eşecul vieţii si la grabirea spre autodistrugere

Procesul de liberalizare conduce la serioase riscuri de socializare iar statusul familiei este intr-
o continuă deteriorare. Procesele la care este expusă familia sunt de natură să-i slăbeasca
potenţialul.

Procese precum inflaţia, şomajul, pauperizarea tot mai accentuată a populaţiei, slăbirea
protecţiei sociale, specifice perioadei de tranziţie prin care trece ţara noastră, duc la scăderea
nivelului de trai, la destabilizarea relaţiei dintre membrii familiei. Această situaţie constituie o
sursă potenţială a creşterii copiilor cu comportamente predeviante sau deviante O contribuţie
in acest sens o au si cadrele didactice din unele şcoli care nu găsesc intotdeauna metodele şi
procedeele cele mai eficiente, adecvate fiecărui caz pentru a recompensa multiplele carenţe
educative ale familiilor respective şi pentru a preintâmpina dezadaptarea şcolara si savarşirea
unor acte antisociale; asemenea comportamente necesită unele măsuri pedagogice si educative
speciale precum si asistenţă socială. Există anumite nevoi care trebuiesc satisfăcute in cazul
copiilor si tinerilor ; voi expune, in cele ce urmează, câteva opinii ale unor mari psihologi
legate de aceste nevoi. Procesul de socializare al acestora este perturbat, dupa cum notează
R.K. Merton, în momentul în care nu le sunt satisfăcute nevoile biologice, afective,
intelectuale, educative si sociale.

De aici apar conflicte care se pot fixa in personalitate si, in momentele critice din viaţa
copilului pot da naştere unor comportamente dezadaptate.

Ce este socializarea? Socializarea este un proces de integrare si de adaptare a persoanelor la

viaţa socială prin însuşirea în cadrul familiei, şcolii, instituţiilor, organizaţiilor, profesiei,
produselor culturale, care îi permit convieţuirea in societate.In psihologia socială studiile
despre socializare se axează asupra unor aspecte ale acestuia, precum : invăţarea,dezvoltarea
etică si dezvoltarea cognitivă. Socializarea este procesul care permite si asigură dezvoltarea,
structurarea atitudinilor, elemente definitorii ale identităţii.