Nume: Pupăză Petronela-Tania

Data:12.12.2021

AGRESIVITATEA ÎN RÂNDUL TINERILOR

Agresivitatea tinerilor reprezintă o preocupare socială importantă, de aceea și domeniul

strategiilor de prevenție și limitare a acesteia este unul foarte vast. Literatura de specialitate
prezintă numeroase asemenea programe concepute și implementate la diferite niveluri cu
scopul prevenirii sau limitării reapariției comportamentelor agresive. Varietatea lor merge de
la nivelul individual și cel al familiei până la eforturile comunității, de la prevenirea
agresivității până la limitarea acesteia prin intervenția terapeutică .
Agresivitatea este un comportament care are ca intenție lezarea altei persoane (fizic sau
verbal) sau distrugerea proprității, este tendința de a-l ataca pe celălalt sau orice obiect
susceptibil care stă în calea unei satisfaceri imediate. De ele mai multe ori comportamentul
agresiv este și violent, volența fiind o formă de manifestare a agresivității. Agresivitatea se
poate manifesta prin numeroase comportamente începând de la gesturile amenințătoare și
mergând până la crimă.
În mediul școlar agresivitatea se maanifestă prin: ridiculizarea colegilor, porecle, glume dure,
sarcasm, cinism, răspândirea de zvonuri dăunătoare, punerea colegilor în situații umilitoare,
amenințări verbale, intimidare sau atac fizic.
Tânărul agresiv se caracterizează prin:
- Este necinstit și nemilos
- Evită responsabilitatea
- Sfidează autoritatea
- Violează normele sociale
- Își asumă riscuri mari
- Se controlează greu
- Este des în conflict cu părinții
- Nu este conștent de comportarea sa
- Nu este atașat de colegi sau familie
- Lumea îi pare ostilă
- Nu vrea să se schimbe
- Nu admite că este pe o cale greșită și nu îi pasă de ceea ce se întâmplă
- Este nepăsător față de ceea ce simte victima și blamează victima pentru conflictul iscat
- Lipsa compasiunii
Psihopatologic tânărul agresiv se caracterizează prin: impulsivitate, labilitate
emoțională, iritabilitate, intoleranță la frustrări.
Adolescenţii ce trăiesc stări de anxietate se află într-o permanentă stare de tensiune şi
supraîncordare, îngrijorare şi nu se simt niciodată în largul lor. Ei sunt hipersensibili în
relaţiile interpersonale, adesea se simt inadecvat şi au dificultăţi de concentrare, le este frică
să nu comită vreo eroare. Supraîncordarea trăită este trădată de postură şi gestică, de
hipersensibilitate la stimulii surveniţi brusc sau neaşteptat şi de mişcările care trădează
nervozitatea. Se plâng frecvent de tensiune în zona gâtului, cefei, umerilor şi a părţilor
superioare ale spatelui; au tulburări de somn (insomnii, coşmaruri), transpiră frecvent şi au, de
obicei, palmele umede. Pot suferi de hipertensiune arterială, puls accelerat, tulburări
respiratorii sau palpitaţii fără vreun motiv de natură fiziologică. Indiferent cât de bine le
merge în viaţă, ei sunt temători şi mereu aşteaptă un eveniment negativ. (Peaurifoy, 2005)
Temerile şi fanteziile lor vagi, combinate cu hipersensibilitatea lor, îi fac să se simtă trişti şi
descurajaţi. Nu numai că au dificultăţi în luarea deciziilor, dar, îndată ce au luat o hotărâre, se
frământă să nu fi greşit cumva şi se gândesc la tot felul de factori neprevăzuţi care ar putea
duce la dezastre. Cum au scăpat de o sursă de îngrijorare, găsesc imediat alta, astfel încât
rudele şi prietenii îşi pierd adesea răbdarea cu ei. Seara, la culcare, în loc să se odihnească în
linişte, ei îşi trec în revistă toate greşelile, reale sau imaginare, căci anxietatea generează
produse imaginative abundente care nu pot fi ignorate şi nici eliminate, care pun stăpânire pe
om şi îl domină şi care pot fi eliminate doar antrenând propria voinţă, dezvoltându-şi şi
îmbunătăţindu-şi încrederea în sine sau cu un ajutor venit din exterior. Şi agresivitatea poate fi
o modalitate de a atrage atenţia sau poate fi o simplă provocare. Uneori, adolescenţii folosesc
comportamentele agresive pentru a câştiga o identitate proprie, alteori, se simt pur şi simplu
neglijaţi. Comportamentul agresiv are, în timp, efecte negative şi duce la deficienţe în
modalităţile de eliminare a situaţiei de conflict. În general, adolescenţii agresivi trăiesc într-un
mediu social caracterizat prin conflicte, neglijare şi abuz; de multe ori, agresivitatea copiilor
este cauza conflictelor în familie. Comportamentul agresiv al adolescentului poate avea ca
scop obţinerea unui beneficiu sau poate fi afectiv (impulsiv, neplanificat). (Mitrofan, 1996)
De multe ori însa, agresivitatea este motivată de frică şi se amplifică prin crize de furie şi
nesiguranţă. Adolescenţii din această categorie nu au încredere în ceilalţi, se simt ameninţaţi
şi încearcă să-şi reducă furia printr-un comportament agresiv de prevenţie, caracterizat prin
izbucniri de furie. Ei aşteaptă o recunoaştere socială exagerată şi sunt foarte sensibili la
ameninţări, încercând să câştige respect cu ajutorul agresivităţii. Când adolescenţii agresivi
obţin respect şi supunere de la ceilalţi adolescenţi, agresivitatea lor se întăreşte şi se manifestă
în tot mai multe cazuri. Metodele educative nepotrivite utilizate de părinţi, caracterizate prin
ameninţări vagi şi inconsecvenţă, întăresc agresivitatea adolescentului. De asemenea şi
statutul social scăzut al familiei constituie un factor de risc, fiind asociat cu competenţe
sociale deficitare şi cu un comportament de disciplinare problematic. Conflictele conjugale
pot determina creşterea stresului familial şi duc la respingerea copilului de către părinţi. Când
comportamentul agresiv al copilului apare în copilăria timpurie, părinţii trebuie să ia măsuri
preventive şi terapeutice de corectare a acestuia; în caz contrar, copilului îi vor lipsi mai târziu
abilităţile social-emoţionale cu ajutorul cărora urmează să construiască relaţii şi să se
integreze în grup. Când copilului nu îi este acordată atenţia necesară la primele semne ale
agresivităţii, el poate fi respins de cei de aceeaşi vârsta cu el şi se poate simţi izolat social,
având, în acelaşi timp, şi eşecuri şcolare. Astfel, el îşi caută susţinere printre copiii care
prezintă aceleaşi manifestări problematice ca şi el, îl accepta şi-i întăresc şi mai mult
agresivitatea, intrând într-un cerc vicios din care cu greu mai poate ieşi. 94 Este foarte
important ca părinţii şi persoanele impl licate în educarea copilului să cunoască şi să
delimiteze tipurile agresivităţii, pentru a putea interveni la momentul oportun. A. Bass
delimitează următoarele tipuri de agresivitate, în dependenţă de mijloacele utilizate în vederea
finalizării intenţiilor agresive:
Agresivitate pasivă
- Agresivitate fizică- directă: frânarea comportamentului victimei; indirectă: refuzul
de a-și asuma obligațiuni
- Agresivitate verbală- directă: refuzul de a comunica; indirectă: refuzul de a fi de
acord cu ceva
Avresivitatea activă
- Agresivitate fizică- directă: lovituri și răniri; indirectă: lovituri asupra înlocuitorului
vinei
- Agresivitate verbală- directă: insulte; indirectă: bârfe, zvonuri
Conform teoriei psihanalitice enunțate de Freud, majoritatea acțiunilor noastre sunt
determinate de instincte. Când exprimarea acestor instincte este frustrantă/oprită este indus un
impuls agresiv. De aceea, ori de câte ori efortul unei persoane de a atinge un obiectiv este
blocat, este indus un impuls agresiv care motivează comportamentul orientat spre lezarea
obstacolului (persoană sau obiect) care a produs frustrarea.
În ceea ce privește comportamentele agresive, patologice psihanaliza insistă asupra
rolului carențelor afective precoce și al violențelor exercitate foarte devreme de către tată,
ducând la o tulburare a identificării și la o defectuoasă elaborare simbolică: agresivitatea nu
poate să-și afle sensul pozitiv.
Teoria învățării sociale vizează interacțiunile umane. Ea urmărește pattern-urile de
comportament dezvoltate de oameni ca reacție la evenimentele din mediul lor încojurător.
Agresivitatea poate fi învățată prin observare sau imitație și cu cât este întărită mai des cu atât
probabilitatea ei de apariție este mai mare. Conform acestei perspective, frustrarea
declanșează agresiune mai ales la persoanele care au învățat să răspundă la situațiile adverse
printr-un comportament agresiv. Există diferențe între cele două abordări. Spre deosebire de
teoria psihanalitică, teoria învățării sociale presupune că: agresivitatea este numai una din
multitudinea de trăiri ale frustrării, agresiunea este o reacție care nu are proprietăți de pulsiune
și, prin urmare, este influențată de consecințele anticipate ale comportamentului.
Teoriile biologice consideră agresivitatea o tendință înnăscută de acțiune un instinct, un
pattern predeterminat de răspunsuri ce sunt controlate genetic. Una din pozițiile cunoscute a
fost dezvoltată de Konrad Lorenz, care afirma că agresivitatea la om, este o tendință spontană
moștenită, asemănătoare cu setea și foamea. Omul acumulează treptat o anumită capacitate de
energie agresivă care, dacă nu este periodic descărcată, sporește și se intensifică.
Factorii care predispun tinerii către un comportament agresiv sunt:
factori biologici
- hipotalamusul și amigdala produc funcții instinctive și afective
- un nivel scăzut de serotonină , neurotransimițător implicat în inhibarea reacțiilor
impulsive la frustrare
factori de mediu
- mediul familial, membrii familiei sunt primii de la care copiii încep prin a învăța că
bătaia, uretele și crizele de furie pot fi mijloace eficiente pentru asigurarea rezultatului
dorit
- mediul social, cu o situație economică precară, slăbiciunea mecanismelor de control
social, criza valorilor morale și mass-media.
factori de personalitate
- personalitatatea agresorului se caracterizează prin trăsături care reflectă lipsa reglajelor
voluntare, egocentrism și impulsivitate.
Strategii de intervenție pentru a reduce situațiile de agresiune:
- să învețe să vorbească despre ceea ce simt, dacaă nu pot atunci să găsească o
modalitate de a descrie prin ceea ce trec
- să își exprime clar nemulțumirile, neplăcerile sau supărarea, fără a recurge la
bătaie/agresiune
- să îl asculte atent pe celălalt, să încerce să îl înțeleagă și să îi răspndă cu calm, fpră
supărare
- să negocieze pentri a-și rezolva problemele, căutând soluții alternative și
compromisuri
- să evite situațiile sau circumstanțele care sporesc agresivitatea (căldura, aglomerația,
consumul de alcool)
- să își transforme instinctul agresiv într-o energie de a crea, a practica sport sau artă.
Mediul familial influenţează manifestarea agresivităţii la adolescenţi, cei din familii
favorabile deţin valori mai scăzute atât la tipurile de agresivitate (fizică, verbală,
indirectă), cât şi la formele de manifestare a ei (iritare, supărare, suspiciune, sentimentul
vinei).
Adolescenţii din familiile nefavorabile au tendinţa să se considere mai puţin agresivi
decât sunt, iar cei din familiile favorabile au tendinţa să se considere mai agresivi decât
sunt (am raportat rezultatele obţinute la testul de agresivitate cu valorile pe care
adolescenţii şi le atribuie comportamentului lor agresiv). Această stare de lucruri poate fi
explicată prin normele şi valorile diferite pe care le promovează familiile; respectiv,
mediul ostil, agresiv, din familiile nefavorabile, este considerat de către adolescenţii din
aceste familii ca fiind firesc. Astfel, ei uneori nici nu realizează că comportamentul lor
este perceput ca agresiv de către cei din jur.
Adolescenţii ce manifestă un nivel scăzut al anxietăţii recurg mai frecvent la
agresivitatea fizică şi la cea indirectă, iar cei cu un nivel înalt al anxietăţii manifestă
preponderent iritare, negativism, supărare, sentimentul vinovăţiei. În literatura de
specialitate, se menţionează că experienţa şi evenimentele din copilărie, în comun cu
factorii enumeraţi în continuare, pot favoriza dezvoltarea trăsăturilor anxioase şi
comportamentul agresiv.
 Bibliografie

 Ciobanu, M., Adolescenţii, Editura Accent Print, Suceava, 2005

 Ilie, M., Violenţa în şcoală. Agresivitate în rândul elevilor, Revista de Cercetare în
Ştiinţele Educaţiei, Timişoara, 2007
 Ulete, F., Problemele adolescenţilor şi consilierea părinţilor, Editura Atelier Didactic,
Bucureşti, 2004. Ulete, F., Problemele adolescenților, necazurile părinților, Editura
Atelier Didactic, București, 2010.
 Mitrofan, N., Agresivitatea (coord. A. Neculau), în Psihologie socială. Aspecte
contemporane, Polirom, Iaşi, 1996