TITLUL REFERATULUI:,,PROGRAM TERAPEUTIC PENTRU COPIII

AGRESIVI,,

Întocmit: MARIANA HEBER

TOMIC L. ION

REPERE: 1.tabloul clinic şi modalitatea de realizare a intervenţiei

2.etiologia şi evoluţia

3.puncte importante în intervenţie ,eficienţa acesteia

4.etapele terapeutice ale programului

5.intervenţii în scop terapeutic pentru diminuarea

comportamentului agresiv şi opozant

6.metode de condiţionare operantă

7.intervenţii terapeutice complementare

8.evaluarea impactului intervenţiei

Tabloul clinic şi modalitatea de realizare a intervenţiei

Importanţa temei este dată de frecvenţa tulburărilor comportamentale la copiii cu

cerinţe educative speciale,dar şi la copiii care au un intelect normal dezvoltat sau chiar
peste medie(şi chiar supradotaţi)
Actualitatea temei este data de conceptele:
agresivitate,delicvenţă,hiperactivitate

Copiii fac uneori faţă situaţiilor familiale şi şcolare tensionate prin

comportamente agresive.
 Comportamentul agresiv al copiilor este semnul unei probleme în mediul
social .poate să apară intrebările : în ce măsură copiii agresivproduc familii haotice sau
dimpotrivă ,comportamentele deviante ale familiei reprezintă un mediu propice pentru
apariţia şi menţinerea comportamentelor agresive ale copiilor.

Forme de manifestare a furiei şi a comportamentelor agresive în

funcţie de vârstă,după Loeber şi Hay,1997

Sugar:după ce înţeleg relaţia cauză efect ,în a doua jumătate a primului an de

viaţă ,sugarii pot manifesta o furie direcţionată.Apar diferenţe între sexe,băieţii sunt mai
labili d.p.d.v.emoţional,îşi manifestă emoţiile cu mai mare intensitate,
Copilăria mică:izbucniri de furie şi agresivitate împotriva adulţilor şi a celor de
aceeaşi vârstă,
Vârsta preşcolară şi şcolară primară:băieţii preferă agresivitatea fizică ,fetele
agresivitatea indirectă,
Adolescenţa şi maturitatea timpurie :datorită dezoltării forţei fizice
comportamentul agresiv devine sever,putând cauza răniri grave sau chiar decese ,cei de
aceeaşi vârstă participă la acte de violenţă colective.
Forme de manifestare a comportamentului agresiv
ACTIV-PASIV este vizată perspectiva atacator-victimă,atacatorul realizează un
gest agresiv cu scopul de a obţine ceva
INIŢIATIV-REACTIV versus IMPLICARE prin ASOCIERE diferenţa este la
nivelul implicării personale.Prin comportamentul agresiv se stabileşte un contact
,respectiv o interacţiune în vederea atingerii unor scopuri egoiste ,în cazul
comportamentului agresiv reactiv ,este vorba de un răspuns la o ameninţare reală sau
posibilă. Implicarea prin asociere se referă la faptul că o persoană trece din postura de
observator al actului agresiv la implicarea de partea agresorului
DIRECT-INDIRECT este direcţionat clar spre o anumită persoană .Un
comportament agresiv indirect este greu de observat şi demonstrat ,deoarece el este
exteriorizat în mod ascuns ,scopul fiind de a lovi victima când aceasta este într-o situaţie
vilnerabilă.
FIZIC-VERBAL,agresivitatea fizică se manifestă într-o confruntare
directă,deschisă cu victima .
Formele de manifestare a comportamentului agresiv se deosebesc clar atât
d.p.d.v.al intenţiei,cât şi la nivelul manifestărilor comportamentale ,au diferiţi factori de
risc şi diferite trasee de evoluţie . O formă de a face rău unei persoane,formă de
agresivitate indirectă ,prin intermediul relaţiilor sociale(prin minciuni şi prin
răspândirea de bârfe).După PETRMANN,2003,forme frecvente de hărţuire sunt
adresarea de injurii ,insulte,răspândirea unor zvonuri,dar şi excluderea din grup.
Agresivitatea motivată de frică,în cazul unor copii scopul comportamentului
agresiv este clar impunerea egoistă a unor dorinţe şi necesităţi,această formă are o bază
predominant emoţională,se manifestă prin crize de furie ,comportmente nesigure.Ei
reacţioneză dintr-o poziţie defensivă printr-un comportament agresiv de prevenţie
:temător şi nesigur în prezenţa celorlalţi-aşteptări exagerate cu privire la
recunoaştera socială,hipersensibilitate la ameninţări,nesiguranţă cu privire la
relaţiile interumane-comportament agresiv ca modalitate de obţinere a respectului
(întărire pozitivă)-agresivitatea duce la calmare emoţională,sentimentul neplăcut de
teamă este redus(întărire negativă)-teama care apare în context social este redusă
tot mai des prin comportament agresiv ,urmând stabilizarea comportamentului
agresiv-agresivitatea crescută are drept urmare pedepse,sancţiuni şi respingere
socială din partea mediului-ameninţări crescute şi de data aceasta reale din partea
mediului.
Comportamentul agresiv are succes în condiţiile în care ceilalţi copii manifestă
respect ,teamă sau chiar supunere ,astfel copilul agresiv care inţial a fost motivat de frică
ocupă tot mai mult tern deoarece obţine beneficiisau îşi impune mai uşor punctul de
vedere.
Efectele pozitive iniţiale datorate strategiei rezolutive de tip agresiv întăresc
comportamentul ,şi,în timp ,această strategie este extinsă la alte situaţii similare .Uneori
adulţii reacţionează la alte situaţii similare ,caz în care comportamentul celor din jur ia
forma unor sancţiuni sau a respingerii sociale.Ameninţările din partea mediului care
iniţial erau mai mult imaginative se transformă în reale ,determinând comportamente
agresive mai frecvent.
Comportamentul agresiv antisocial se poate manifestala intensităţi diferite
,sistemele de clasificare şi descriere a tulburărilor psihice au introdus termenii de
tulburarea opoziţionismului provocator şi tulburare de conduită.

CRITERII DE DIAGNOSTIC
A. Un patern de comportament negativist,ostil şi provocator care durează cel
puţin 6 luni , în timpul cărora sunt prezente patru (sau mai multe)din următoarele:
1.adesea îşi pierde cumpătul;
2.adesea se ceartă cu adulţii;
3.adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze cererilor sau regulilor
adulţilor;
4.agasează în mod deliberat pe alţii;
5.blamează pe alţii pentru propriile sale erori sau purtarea rea;
6.este susceptibil ori uşor de agasat de către alţii;
7.este ranchiunos şi vindicativ;
Acestea de mai sus sunt criteriile tulburării opoziţionismului provocator,un
criteriu se consideră satisfăcut numai dacă comportamentul apare mai frecvent decât se
constată de regulă la indivizii de etate şi nivel de dezvoltare comparabile.
B.Perturbarea în comportament cauzează o deteriorare semnificativă în
funcţionarea socială;
C.Comportamentele nu survin exclusiv în cursul evoluţiei unei tulburări psihotice
sau afective;
D.Nu sunt satisfăcute criteriile pentru tulburarea de conduită ,şi dacă individul
este în etate de 18 ani sau mai mult ,nu sunt satisfăcute criteriile pt. Tulburarea de
personalitate de tip antisocial.
Comportamentul opozant se referă la tulburarea de precursoare mai uşoară din
punct de vedere al intensităţii simptomelor.
Tulburarea de conduită este un patern caracteristic
,comportamental,repetitiv,care se referă la încălcarea drepturilor fundamentale ale
altora ,precum şi a regulilor şi a normelor relevante grupei de vârstă .Următoarele aspecte
sunt relevante pt. tulburarea de conduită:
 comportament agresiv faţă de oameni şi animale;
 distrugerea de bunuri ;
 înşelăciune şi furt;
 încălcări grave ale regulilor;
În funcţie de tip,de numărul ,precum şi de intensitatea manifestării
comportamentale avem diferite grade de severitate a tulburării :uşoară,moderată şi
severă.În funcţie de vârsta de debut ,pot fi deosebite două subtipuri:cu debut în
copilărie(înainte de 10 ani) şi cu debut în adolescenţă (după vârsta de 10 ani).Primul tip
se asociază cu o evoluţie stabilă şi dezvoltarea altor tulburări psihice asociate ,este mai
frecventă la băieţi.Al doilea tip este caracterizat mai mult de faptul că se limitează la
vârsta adolescenţei ,este remisiv,dar însoţit frecvent de manifestări comportamentale
antisociale sau delicvente.
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de conduită conform DSM:
A.Un patern repetitiv şi consistent în care drepturile fundamentale ale altora ori
normele sau regulile sociale corespunzătoare etăţii sunt violate ,manifestată prin prezenţa
a trei sau a mai multor criterii în ultimile 12 luni,cu cel puţin în ultimile 6 luni:
Agresiunea faţă de oameni şi animale:_ adesea tiranizează ,ameninţă sau
intimidează pe alţii ; iniţiază bătăi ;face uz de o armă:a fost crud cu alţioameni;a fost crud
cu animalele; a furat cu confruntare cu victima ;a forţat pe cineva la activitate sexuală;
Distrugerea proprietăţii:s_a angajat în incendieri cu intenţia de a cauza un
prejudiciu serios; a distrus proprietatea altora (altfel decât prin incendiere).
Fraudă sau furt :a intrat prin efracţie în proprietatea cuiva; minte adesea pentru a
obţine bunuri sau favoruri sau pentru a omite anumite obligaţii(escrochează pe alţii); a
furat lucruri de valoare;
Violări serioase ale regulilor: adesea lipseşte de acasă noapte în dispreţul
interdicţiei ; a fugit de acasă;chiuleşte adesea de la şcoală.
B.Perturbarea în comportament cauzează o deteriorare semnificativă clinic în
funţionarea socială , şcolară sau profesională.
C.Dacă individul este în etate de 18 ani sau mai mult ,să nu satisfacă criteriile
pentru tulburarea de personalitate antisocială.
Tulburarea de comportament social trebuie delimitată de tulburarea
opoziţionismului provocator,în cazul căreia apar mai frecvent şi în mod repetat
manifestări comportamentale provocatoare ,neobediente ,duşmănoase,dar nu apare
agresivitatea fizică sau antisocială.
ICD.10diferenţiază 6 tipuri de tulburări de conduită,în funcţie de simptome ,de
mediu ,de domeniul social afectat şi de tulburările asociate:
1.Tulburare de conduită limitată la contextul familial
2.Tulburare de conduită nesocializată,se asociază cu o deteriorare durabilă a
relaţiilor copilului cu alte persoane (în special cu cei de aceeaşi vârstă)
3.Tulburare de conduită socializată ,comportamente agresive care depăşesc
comportamente delicvente de durată . 4.Tulburare opoziţională cu
provocare,comportament neascultător sau îndărătnic în absenţa manifestărilor agresive
sau delicvente severe ,manifestându-se în general din al noulea an de viaţă.
 5.Alte tulburări de conduită ,în acest caz sunt îndeplinite toate criteriile pentru o
tulburare de comportament social,dar nu este posibilă subordonarea la o anumită
subgrupă.
6.Tulburare de conduită nespecifică ,apare în asociaţie cu o tulburare afectivă(de
exemplu depresie sau anxietate).
EVOLUŢIE
În anii 1980 a fost accentuată stabilitatea comportamentului agresiv prin patru
premise:
1.Dacă un comportament agresiv se manifestă frecvent în perioada preşcolară
atunci este mai probabil că acest comportament să fie observat tot mai mult la acest copil
o dată cu înaintarea în vârstă.
2.Dacă comportamentul agresiv se manifestă în mai multe contexte (de exemplu
acasă,la şcoală,la joacă) va fi mai stabil decât la copiii care se manifestă doar într-un
singur context.
3.Dacă diferite forme de comportament agresiv se manifestă de timpuriu ,se pune
problema menţinerii acestor comportamente şi creşte riscul ca acest copil să devină
delicvent.
4.Dacă copilul manifestă comportamente delicvente foarte devreme comparativ
cu categoria sa de vârstă (aprx.14 ani ),atunci este foarte probabil un comportament
delicvent de durată în următorii ani.
Aceste patru premise sunt susţinute de rezultatele studiilor longitudinale .Debutul
timpuriu al tulburării –în general aceşti copii dezvoltă în perioada preşcolară
comportamente nepotrivite în mediul familial,la început iau forma unor comportamente
de neascultare şi îndărătnicie ,o simptomatologie care indică un comportament opozant.O
dată cu şcolaritatea ,încep să se manifeste deficite tipice ale comportamentului social care
duc la probleme în relaţiile cu învăţătorii şi cu colegii.
Debutul tardiv al tulburării-aceşti copii manifestă comportament agresiv doar la
începutul adolescenţei .Ei sunt influenţaţi de cei de aceeaşi vârstă ,în timp ce mediul
familiar are un rol secundar.
MODELUL DE DEZVOLTARE-după Patterson şi Bank,1989 a tulburărilor
comportamentale
Etape:1.Tulburarea interacţiunilor intrafamiliale.
2.Reacţiile mediului social la problemele comportamentale ale copilului
3.Reacţiile copilului la situaţiile familiale şi şcolare
4.Delicvenţa este sancţionată social
Tulburarea interacţiunilor intrafamiliale-constă în tulburarea
comportamentelor de interacţiune în familie.În această fază copilul este neascultător,
necooperant,dar încă nu reacţionează agresiv.Din punct de vedere al părinţilor ,problema
se datorează metodelor educative nepotrivite . Comportamentul părinţilor întăreşte
agresivitatea copilului ,iar copiilor le este acordată tot mai puţină atenţie.Sitaţia deja
tensionate din familie poat fi accentuate de manifestările problematice ale persoanelor
implicate.
Reacţiile mediului social la problemele comportamentale ale copilului-apar
reacţiile persoanelor semnificative din viaţa copilului la comportamentele problematice
ale copilului.Copilul îşi extinde manifestările agresive de la mediul familial la grădiniţă şi
şcoală.
 Reacţiile copilului la situaţiile familiale şi şcolare-ca urmare a respingerii
sociale copilul agresiv caută susţinere într-un grup de copii de aceeaşi vârstă care prezintă
aceleaşi manifestări problematice ale comportamentului,deoarece numai în astfel de
grupuri este acceptat.
Delicvenţa este sancţionată social-comportamentul problematic duce la delicte
identificate şi sancţionate social. Fiecare etapă ale acestui proces necesită intervenţii
specifice .Cu cât intervenţiile sunt aplicate mai devreme cu atât mai mult pot fi reduse sau
eliminate manifestările agresive ,respectiv cele delicvente.
Abordări importante în diagnosticul agresivităţii
Intervievarea şi observarea persoanelor de apartenenţă :
 investigarea părinţilor
 observarea comportamentului din timpul intervievări părinţilor
 discuţii nestructurate cu profesorul(şi eventual observaţii la oră)
Intervievarea copilului:
 stabilirea contactului cu copilul şi evaluare acestuia
 diagnosticarea inteligenţei şi a performanţei
 chestionar de evaluare pentru comportamentul agresiv în situaţii concrete
 lista pentru identificarea întăririlor
Observarea copilului:
 grilă de observare a comportamentului agresiv
 grilă de observare a implicării copilului în intervenţia terapeutică

INTERVIEVAREA PĂRINŢILOR-se recomandă utilizarea unui chestionar de

diagnostic,care vizează următoarele aspecte:
1. manifestări problematice în dezvoltarea copilului;
2.situaţia familială;
3.relaţiile copilului agresiv cu cei de aceeaşi vârstă;
4.situaţia şcolară;
5.simptomele comportamentului agresiv;
6.apariţia şi menţinerea acestora;
La finalul discuţiei terapeutul realizează o evaluare a comportamentului părinţilor
cu ajutorul unei scale de evaluare şi sunt notate alte observaţii suplimentare.
Scala de apreciere a interacţiunii dintre părinţi –se pot delimita trei
planuri:interacţiunea dintre părinţi ; interacţiunea dintre părinte şi copilulul problemă;
interacţiunea dintre fraţi.
DISCUŢIA CU COPILUL-pot fi utilizate o serie de teste relaţionale.Se
recomandă şi utilizarea scalelor comportamentale care au avantajul că pot fi utilizate
direct în desfăşurarea terapiei.Exemple de metode de testare în cadrul diagnosticul
agresivităţii:
-EAS-J.M-chestionar de evaluare a comportamentului agresiv în situaţii concrete-
este un test situaţional ,care are versiuni separate pt.băieţi şi fete
-EAS-C chestionar de evaluare a comportamentelor sociale agresive în situaţii
concrete –sunt prezentate povestiri ilustrate pe calculator-cotarea este realizată cu ajutorul
programului.
 -AFS-chestionar de anxietate pt.elevi-măsoară anxietatea de evaluare ,anxietatea
generalizată ,sentimentele relaţionate cu şcoala ,precum şi tendiţa de a manifesta un
comportament adecvat,dezirabil social.
-ALS.scală de evaluare a stimei de sine ,pt. copii şi adolescenţi –evaluează în mod
diferenţiat tipul şi intensitatea sentimentelor de stimă de sine ale copiilor şi adolescenţilor
cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ,11 ani.
-AVT.-test de evitare a efortului în sarcinile şcolare-are la bază ideea că o
experienţă frustrantă la o anumită vârstă la o anumită materie şcolară va duce la scăderea
implicării copilului în acest domeniu.
-FEKS-chestionar pentru evaluarea controlului copilului-cuprinde sarcini
orientate spre situaţii în vederea evaluării comportamentelor de control adecvat spre
situaţii în vederea evaluării comportamentelor de control adecvat şi constructiv ,respectiv
neadecat ,manifestat de copil în interacţiunea cu părinţii săi.
STABILIREA RELAŢIEI CU COPILUL ŞI EVALUAREA-primul contact oferă
relaţii ,informaţii despre perspectiva copilului asupra problemei ,o apreciere a stadiului de
dezvoltare şi informaţii relevante pentru diagnostic.În cadrul diagnosticului diferenţiat
trebuie luate în considerare următoarele:
1.activităţile obişnuite din timpul liber ;
2. relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă;
3.probleme de performanţă şi comportamentale de la şcoală;
4. situaţia emoţională din familie ;
5. resurse socio-emoţionale;
6.descrierea unei zile obişnuite în care apar probleme;
Prin administrarea chestionarului de evaluare a comportamentelor agresive în
situaţii concrete se pot desprinde trei informaţii de bază: 1. un scor care să ne ofere
informaţii despre necesitatea realizării unei intervenţii ;
2. o diferenţiere a reacţiilor pe domenii ;
3. o diferenţiere în funcţie de formele de reacţie (de exemplu comportament
agresiv direct sau indirect) Diferenţe de sex în comportamentul agresiv:
Băieţii: manifestări directe ,deschise ,fizice;
 agresivitate instrumentală cu scopuri egoiste
 tendiţe puternice de dominare în grup;
 abilităţi sociale limitate ,apar dificultăţi de soluţionare adecvată a
conflictelor;
Fete:
 manifestări indirecte;
 agresivitate motivată emoţional;
 comportament prosocial puternic manifest;
 abilităţi sociale care pot reduce frecvenţa comportamentului agresiv;

ELABORAREA INTERVENŢIEI TERAPEUTICE

Scopul procedurii terapeutice trebuie să ia în considerare toate premisele învăţării
şi a situaţiilor problematice.
Modulele –fiecare etapă caracterizată printr-un obiectiv terapeutic clar definit ,o
metodă terapeutică corespunzătoare şi materiale de lucru .Trebuie respectat principiul de
construire a intervenţiei pe ,etape.Planul intervenţiei şi durata trainingului .Este de
preferat să se lucreze în trei planuri:activitatea cu copilul,consilierea
părinţilor,colaborarea cu profesorii.ORGANIZAREA TRAINING-ULUI :când există o
combinaţie a tulburării de comportament social şi o tulburare afectivă (de
ex.anxietate,)atunci este indicat să fie aplicată o combinaţie de training care să ţintească
agresivitatea şi anxietatea socială. Training-ul pentru agresivitate este indicat atât
agresivităţii motivate instrumental şi egoist ,cât şi celei motivate de teamă.
Obiectivele trainingului individual: 1.reducerea distorsiunilor perceptive;
2.reducerea sentimentului de ameninţare; 3.identificarea soluţiilor pozitive la conflicte;
4.exersarea abilităţilor sociale; 5.sensibilizarea copilului la exerciţiile care urmează a fi
realizate în grupul de copii.
Terapia copiilor cu tulburări de comportament necesită experienţă în domeniul
trainingului specific.Copiii agresivi pot învăţa să rezolve paşnic problemele cu care se
confruntă .În mod paradoxal aceşti copii se percep victime ,deşi cei din jur îi percep ca
fiind agresori .Programul de training elaborat de Petermann şi Petermann ne arată cum
putem rupe cercul vicios al agresivităţii în care sunt prinşi aceşti copii.
BIBLIOGRAFIE:
DOPFNER Schaurmann Frolich-PROGRAM TERAPEUTIC PT. COPII CU
PROBLEME COMPORTAMENTALE DE TIP HIPERCHINETIC ŞI OPOZANT
Ed.RTS.
FRANZ Petermann-ULRIKE Petermann PROGRAM DE INTERVENŢIE
PT.COPIII AGRESIVI ,Ed.RTS