Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SPORTUL ADAPTAT
Copiii si tinerii cu nevoi speciale sunt inclusi in programe de reinsertie sociala ale caror
obiective pot fi realizate si prin intermediul activitatilor sportive.
realizarea unei noi imagini despre grup sau propria persoana, a unei valorizari superioare a
competentelor existente.
Organizarea sportului adaptat este diferentiata in literatura de specialitate, dupa cum urmeaza
(Dragnea& Mate-Teodorescu, 2002). :
Activitati sportive care pastreaza structura si regulile obisnuite, dar beneficiaza de conditii
materiale care compenseaza intr-o anumita masura deficienta competitorului (un nevazator
care participa intr-o competitie de popice beneficiaza de o delimitare proeminenta a culoarului
de lansare a bilei);
Activitati sportive la care participa atat competitori cu deficiente, cat si competitori normali,
subiectii deficienti avand unele facilitati regulamentare (subiectii participanti la competitiile
de tenis au dreptul sa returneze mingea dupa doua caderi succesive ale acesteia);
Activitati sportive la care participa competitori cu si fara deficiente; toti se supun unei
versiuni modificate a probei sau ramurii sportive respective (competitorii de orice tip participa
in carucioare cu rotile la orice joc de baschet);
Activitati sportive de tipul Special Olympics la care participa exclusiv subiectii cu deficiente
de acelasi tip si grad.
De cele mai multe ori, acestea sunt aplicate in sistem, fiecare dintre ele aducandu-si aportul in
rezolvarea diferitelor sarcini.
Din punct de vedere al activitatilor fizice, aceste grupuri sunt unite de doi factori:
Pentru atingerea scopului final, de crestere a calitatii vietii, prin activitati fizice
urmatoarele 3 nivele:
3. nivelul indemanarilor:
b. functionale (mersul, alergarea, urcarea sau coborarea scarilor sau a unei pante).
Nivelul de dezvoltare motorie (ex. se misca fara sa loveasca pe altii, sare pe loc pe ambele
picioare de un numar de ori, arunca-prinde o minge la anumite distante, cade frecvent, merge
in panta, pe teren accidentat, urca-coboara scari cu/fara ajutor /balustrada, doar cu un picior
sau alternativ, se opreste/se intoarce din alergare);
De multe ori copiii cu deficiente motorii au in dosarul lor o evaluare medicala ce contine
termeni de neinteles. In cele ce urmeaza vom defini cateva afectiuni motorii:
Cvadriplegia poate fi spastica sau atetozica, fiind afectate functional atat membrele inferioare
cat si cele superioare.
Tonus flasc este un tonus muscular mai slab decat cel normal (opusul celui spastic).
Caracteristici generale
● copii cu deficiente de vedere cunosc o dezvoltare psihica relativ normala si se pot afirma ca
personalitati in diferite domenii de activitate;
● pot prezenta o serie de tulburari de ordin somatic: expresie specifica a fetei, o dezvoltare
fizica intarziata si mai putin armonioasa concretizata in atitudini rigide uneori cu deformari
ale coloanei vertebrale, miscari imprecise, mers slab coordonat;
● imaginile pe care le percep lipsite de precizie, neclare, uneori fragmentate sau distorsionate;
● elevii cu deficienta de vedere trebuie sa fie asezati in prima banca, sa fie incurajatisa se
miste prin clasa, pentru a intra in posesia unor materiale sau informatii, ceea ce ii ajuta si la
aplicarea unor exercitii de comunicare;
● trebuie asigurat un spatiu suplimentar pentru unele materiale speciale adecvate, la care sa
aiba acces usor, avand in vedere dificultatile cauzate de sindromul ambliopic;
● pot sa realizeze aceleasi sarcini ca si ceilalti elevi dar au nevoie de adaptari ale mijloacelor
de invatamant;
● imbunatirea calitatii iluminarii este o cale eficienta pentru cresterea gradului de utilizare a
vederii;
● elevii trebuie incurajati si instruiti sa-si foloseasca cat mai mult vederea;
● alternarea activitatilor care solicita vederea cu altele care presupun repausul vizual;
● incurajarea independentei si, in acelasi timp, a muncii in echipa, care sa-i dezvolte
increderea in fortele si cunostintele sale;
● necesita aranjamente speciale pentru evaluare si predare (dimensiuni mai mari ale
documentelor scrise
● cu cat stilul de predare corespunde mai mult stilului de invatare, o cantitate mai mare de
informatii vor fi invatate in aceeasi perioada de timp. stim ca, de exemplu, elevul 'auditiv' va
fi ajutat daca in timpul lectiei se foloseste foarte mult material auditiv.
● sunt considerati “oameni ai ordinii” datorita faptului ca apare necesitatea asezarii si pastrarii
obiectelor in locuri bine delimitate pentru a putea fi usor gasite si trebuie incurajata aceasta
atitudine la locul de munca.
Activitatile fizice pe care le pot practica avand aceasta afectiune sunt cele care sa le puna in
valoare calitatile: rabdarea, disciplina, ordinea, perseverenta, tenacitate, care se regasesc in
exercitii caracteristice unor sporturi ca: inotul, gimnastica, fitness, gimnastica aerobica,
mersul pe bicicleta ergonomica , exercitii de intretinere la sala sau in aer liber.
Abilitatile lor sunt considerate adevarate calitati pentru activitati ca masajul de recuperare sau
masajul de intretinere.
Ca si activitate sportiva este mai greu de recomandat un program deoarece gradul de captare a
interesului pentru activitatea sportiva, este dat de gradul de afectare a vederii. Astfel se
recomanda miscare in aer liber, jocuri usoare care sa solicite mai mult latura adaptarii la grup
decat sa fie o miscare cu efort fizic mare; evitarea exercitiilor la care se face deseori
schimbarea pozitiei capului care pot sa aiba ca rezultat instalarea unei stari de ameteala, etc.
Oricare ar fi insa gravitatea acestei afectiuni, trebuie insistat pentru realizarea unui program
sportiv cu care bolnavul sa fie de acord si sa-l considere eosebit de util pentru el ca individ si
pe care sa-l urmeze cu convingerea ca este spre binele sau si pentru a da un grad cat mai mare
de normalitate vietii sale.
Surdocecitatea (dubla deficienta senzoriala) trebuie considerata o deficienta de sine
statatoare care necesita strategii de interventie si metode speciale prin care sa se realizeze
adaptarea la solicitarile mediului. « Termenul de surdocecitate poate crea confuzii, pentru ca
nu este vorba de un nevazator care nu poate auzi, si nici de un surd care nu poate vedea
(McInnes si Treffy, 1982). Surdocecitatea prezinta o combinatie a pierderii de vaz si de auz,
in diferite grade, determinand dificultati si intarzieri in dezvoltare, comunicare si invatare
(Tucker si Nolan, 1984). »
In mod obisnuit, deficienta mintala are urmatoarele grade, in functie de afectarea intelectuala:
Gandirea – deficientul mintal desprinde mai putine detalii, culoarea se impune fata de forma,
greutate, material, sinteza se realizeaza deficitar, orientarea in spatiu se realizeaza cu
dificultate datorita capacitatii reduse de a stabili relatii;
deficiente ale compararii: stabileste mai usor deosebirile decat asemanarile, sesizeaza
deficitar, generalizarea se realizeaza la un nivel scazut;
Din spectrul autist fac parte trei tulburari care afecteaza capacitatetea elevilor de :
a gandi si a se comporta flexibil, ceea ce se poate manifesta prin activitati limitate obsesive
sau repetitive
Caracteristici principale
nevoia imperioasa de a nu schimba nimic se manifesta prin rezistenta la schimbare, activitati
repetate stereotip, perseverarea in aceeasi actiune.
integrarea, acceptarea in colectivitati la nivel foarte scazut ; inadaptare la relatiile cu cei din
jur;
atitudinea de evitare : autistii evita sa te priveasca, se abtin de la comunicare prin limbaj sau
sunete, refuza colaborarea.
majoritatea copiilor autisti nu vorbesc (in cazuri grave) iar daca o fac nu se servesc de vorbire
ca mijloc de comunicare.
incapacitate de a forma combinatii proprii de cuvinte si repeta mecanic vorbirea altora; pot
repeta la nesfarsit o serie de sunete articulate, nearticulate, chiar cuvinte, mecanic, fara
semnificatii de comunicare.
ecolalie (repeta cuvinte sau expresii auzite) sau mutism selectiv ori total
dificultati in obtinerea unui sunet sau grup de sunete, folosesc gesturi pentru exprimarea unui
fapt, a unei dorinte.
Masuri de recuperare
Activitatile sportive la cei afectati de acest sindrom se pot face numai dupa
o evaluare prealabila pe baza careia se intocmeste un program de interventie personalizat
(PIP).
Reevaluarile sunt pentru copiii integrati in centru si pentru cei care au parasit centrul si acum
sunt in familie. Se fac din patru in patru luni pentru a monitoriza achizitiile copilului. In urma
reevaluarii, se stabileste daca se schimba sau nu PIP-ul pentru fiecare copil.
evaluare globala
imitatie
perceptie
motricitate fina
cognitiv performanta
cognitiv verbal.
relationare si afect;
raspunsuri senzoriale;
limbaj.
Manualele PEP-R cuprind modalitatile de aplicare, testul si activitatile recomandate pe fiecare arie
pentru imbunatatirea performantelor. Este un test specific pentru copiii cu tulburari din spectrul
autism. Specificitatea testului se refera la faptul ca abilitatile nu sunt testate prin intermediul
limbajului expresiv care de obicei la copilul autist este mai putin dezvoltat, ci cerintele sunt
formulate prin intermediul limbajului nonverbal. Dupa aplicarea testului se face un profil
psihoeducational care cuprinde nivelul de dezvoltare pe fiecare arie. Testul este folosit cu succes in
toata lumea, iar avantajul principal consta in activitatile de stimulare care sunt recomandate in
functie de profilul fiecarui copil.
Rutina;
Perseverenta;
Constanta.
Predictibilitate;
Rutina.
Perceptie
Motricitate fina ;
Coordonare ochi-mana ;
Imitatie ;
Cognitiv verbal ;
Cognitiv performanta ;
Autonomie personala ;
Relatii interpersonale ;
Temeri;
· Ergoterapie;
· Meloterapie;
· Kinetoterapie;
· Logopedie;
· Socializare;
· Hidroterapie;
· Farmacoterapie;
In cazul autismului una dintre trasaturile distincte ale copiilor afectati este incapacitatea de a
se juca firesc cu ceilalti copii sau cu obiectele din jur.
In mod normal, jocul permite copiilor sa invete si sa practice abilitati noi intr-un mediu sigur
si sportiv.
Jocul senzorial motor ii invata pe copiii mici sa-si exploreze corpul si obiectele din proximitate.
Jocul fizic, cu multa miscare ii invata pe prescolari abilitatile motorii grosiere si ofera experienta
interactiunii cu intreg corpul cu alti copii si cu obiectele din mediu.
Joc si Autism
Jocul este un comportament divers si complex care este vazut ca avand un rol central in
dezvoltarea copilului (Jordan si Lobby, 1997). Este difícil de a da o definitie concisa a ceea ce
se intelege prin notiunea de “joc”. Dictionarele ofera o multime de definitii distincte. Cele mai
multe dintre acestea par sa implice ideea de amuzament, o modalitate de distractie. Garvey
(1977), plecand de aici, prezinta urmatoarele caracteristici ale jocului:
jocul poate prezenta anumite relatii cu ceea ce este non-joc, poate fi pus in contrast cu ceea ce
nu este joc.
Dezvoltarea jocului
Leslie (1987) a formulat trei intrebari pentru a distinge jocul functional de cel simbolic :
Copilul a pus un obiect sa tina locul altuia (substitutie de obiecte)? Ex.: cubul galben este
pisica;
A atribuit copilul o anumita proprietate unui obiect sau situatie, fara ca acesta sa o aiba? Ex.:
papusa (curata) este murdara la gura;
A inventat copilul vreodata un obiect imaginar? Ex.: o lingura este acolo si o foloseste, cand
de fapt acest obiect nu este prezent; Leslie a vorbit despre doua niveluri de reprezentare. La
un prim nivel, copilul poate folosi o jucarie ca substitut pentru “obiectul real “ dar fara sa-l
includa in jocul simbolic pentru ca el crede in realitatea obiectului (ex., o racheta de jucarie
este considerata o racheta adevarata- dar fara a putea considera mingea, de exemplu, ca fiind
acea racheta). Al doilea nivel de reprezentare presupune constiinta faptului ca cele doua
obiecte sunt diferite (ex.: un creion este utilizat pe post de racheta) (William, Reddy si Cos-
tell, 2001).
La ce bun jocul?
Jocul le permite copiilor sa invete si sa practice noi deprinderi intr-un mediu sigur si suportiv
(Boucher, 1999). Jocul senzorio-motor ii informeaza pe bebelusi despre propriul corp si
despre obiectele din mediul imediat apropiat. Jocul de manipulare si exploratoriu ii invata
despre obiectele din jur si proprietatile acestora si despre influentele lumii din jurul lor. Jocul
fizic care urmeaza ii invata pe anteprescolari si prescolari deprinderi motorii si ii inzestreaza
cu experienta interactiunii corpului lor cu ceilalti si cu obiectele din mediul lor. Jocul social,
de la primele schimburi interactionale intre copil si cel care il ingrijeste si pana la
interactiunile complexe dintre scolarii mici (ca de exemplu jocul de-a doctorul sau de-a
asistenta), ii invata despre relatiile sociale si despre cum sa se implice in ele si deasemenea
vin in contact cu normele culturale in care cresc si se dezvolta. Sherratt si Meter (2002) faptul
ca jocul de “a pretinde” le poate dezvolta copiilor cu autism flexibilitatea gandirii. Restal si
Magill-Evens (1993) in studiul lor pe copii prescolari afirma ca jocul asigura un mediu in care
copiii dezvolta deprinderi, experimenteaza diferite roluri si interactioneaza cu ceilalti. Ei au
observat dificultatile copiilor cu autism in a folosi jocul in aceste scopuri. Jocul este
deasemenea important pentru copiii cu autism si pentru ca a te juca reprezinta o norma in
prima copilarie iar un déficit de deprinderi de joc poate agrava izolarea sociala si poate
acentua diferentele in raport cu ceilalti copii (Boucher, 1999). Boucher deasemenea afirma ca
jocul trebuie sa fie distractiv – daca prin imbunatatirea deprinderilor de joc ale copiilor cu
autism, jocul capata pentru ei sensul de putere, de achizitie si le creste place-rea si motivatia
participarii la el, acesta este un scop in sine. Autoarea continua prin a spune ca avem foarte
multe de invatat doar privindu-i pe copii in jocul lor si ca acest joc le ofera copiilor cu autism,
care au dificultati in a-si expune sentimentele si gandurile, sansa de a se exprima.
Unii copii cu autism nu arata ca ar dori sa se joace cu alti copii, preferand sa se joace singuri.
Altii doresc dar au dificultati in a exprima acest lucru. Teresa, Freddy si Jared au luat parte la
grupuri de joaca in vederea integrarii. Toti au avut probleme in a-i face pe ceilalti copii sa se
joace cu ei. Teresa, vrand sa se joace cu Sook nu reuseste sa fie suficient de explicita cand
intreaba : « Te joci in casa pentru papusi, Sook ? ». Freddy esueaza in incercarea de a-i deter-
mina pe ceilalti copii sa se joace cu el, mai intai ascunzandu-se, apoi imitandu-i si in final
fiind “baiatul cel rau” si distrugandu-le jocul (Wolfberg, 1999). Un copil se poate juca foarte
bine chiard aca noi nu percepem acest lucru. Intr-adevar, copilul invartind rotile masinutei de
jucarie poate indeplinii caracteristicile jocului asa cum sunt ele descrise de Garvey, 1997.
Cercetarile au aratat cum copiii cu autism pot sa nu se afle neaparat in completa imposibilitate
de a genera jocul « a pretinde » mai ales daca acesta este inalt structurat sau daca este folosi
promptul (ajutor initial) ca stimulent (Jarrold, Boucher, Smith, 1996). Acesti autori, plecand
de la rezultatele obtinute, sugereaza dificultatea copiilor cu autism in a genera jocul « a
pretinde » si nu de a pretinde in sine (in mod mecanic). In mod similar, Stahmer (1999) scrie
ca, desi copiii cu autism manifesta un deficit al jocului spontan, acesta nu este rezultatul unei
incapacitati complete de a se juca, ci se poate datora, macar in parte, faptului ca ei gasesc
aceasta activitate dificila si esueaza in mod repetat in a o indeplini cu succes; aceasta duce la
acumularea frustrarii si, drept urmare, o lipsa pervaziva de motivatie pentru joc. Deseori,
atunci cand jocul simbolic apare la un copil cu autism el este rezultatul imitarii de la televizor
sau din alta parte. Desi jocul lui poate parea original si imaginativ, el de fapt este urmarea
vizionarii repetate a unei secvente dintr-un desen animat. Jocul, in cazul copiilor cu autism,
poate fi deasemenea foarte repetitiv. Wolfberg (1999) vorbeste despre Teresa care a devenit
extrem de atasata de o anumita papusa. In fiecare zi urma acelasi ritual prin care ii facea baie,
ii spala si ii pieptana parul papusii. Un alt copil, Freddy, juca acelasi joc de-a vanatoarea in
fiecare zi. La inceput, nu vroia sa joace acest joc decat cu colega sa Jared, dar ulterior a ince-
put sa initieze jocuri de-a vanatoarea in mod spontan si cu alti copii. Sherratt (1999) arata ca
cest comportament repetitiv poate reprezenta un stimul care sa-l conduca pe copil la a genera
acte spontane.
Roeyers si van Berckelaer-Onnes (1994) ofera trei explicatii ale jocului deficitar prezent la
copiii cu autism. Prima leaga aceasta dificultate de nivelele scazute ale stadiilor initiale ale
jocului. Aceasta se refera la faptul ca, pentru ca un copil sa se poata angaja in joc social si
functional el trebuie sa fi trecut anterior prin fazele de simpla manipulare (ex: sa bage
obiectele in gura, sa le scuture) si joc de punere in relatie (ex : a aseza un obiect peste altul).
Copiii cu autism au o experienta limitata in aceste doua categorii de joc datorita nivelelor
reduse ale curiozitatii si ale nevoii de a explora. In schimb, ei se angajeaza adesea in
comportamente stereotipe, persistente, dandu-le o utilitate autostimulatorie (supt, lins etc). A
treia ipoteza este o teorie cognitiva. Aceasta priveste o deteriorare in capacitatea de
reprezentare a copilului, in abilitatea de a creea si a manipula simboluri. Teoria meta-
reprezentationala a lui Leslie (1979) este un exemplu de astfel de teorie. Ultima sugestie este
reprezentata de teoria conativa. Aceasta neaga teoria cognitiva, afirmand in schimb ca acesti
copii pot pretinde in joc dar fara a face asta in mod spontan, poate din cauza esecurilor
repetate asa cum sugera Stahmer (1999).
o placere inerenta a jocului, altfel acesta inceteaza a mai fi joc. Copiii cu autism pot aprecia
programe de genul Mr Bean.
Interese – copilul trebuie sa fie interesat de manipularea obiectelor pentru a putea experimenta
jocul ca personal semnificativ. Folosind un subiect care dispune de un sens intrinsec pentru
copil (ca de exemplu o scena preferata dintrun film) este mai probabil sa stimulam
implicarea. Exista o diferenta clara intre a incuraja repetitivitatea si a stimula interesele in
mod creativ.
Materiale nonreprezentationale (ex: cutii cu sau fara capace, piese de imbracaminte, cordoane,
sfori, plastilina, baloane, bete). Materialele reprezentationale (ex : un animal moale de jucarie)
ar trebui folosite alternando-le cu cele reprezentationale.
Jocul social – acesta poate consta din a invata deprinderi noi de la un jucator mai avansat,
castigand un obiect dorit de la altcineva sau impartasind bucuria rezultata din actiunile altei
persoane.
Stahmer (1999) a analizat PRT , « Pivotal response training » (trainingul raspunsului esential)
ca o modalitate de a creste capacitatea de joc simbolic. PRT este o tehnica de training folosita
pentru a creste motivatia. Tehnicile includ instructiuni si intrebari clare, combinand
mentinerea mai mult timp sarcinilor cu alegerea de catre copil a jucariilor, recompensarea
directa, recompensarea incercarilor indreptate spre scop si a asteptarii randului sau. Este
important ca noble deprinderi de joc invatate sa fie potrivite din punct de vedere al
momentului dezvoltarii. Tipurile de joc care pot fi invatate includ jocul manipulativ, jocul
functional, jocul simbolic si cel sociodramatic. Dificultatile constau in deficitul existent pe
linia interactiunii cu ceilalti in timpul jocului si nivelurile foarte joase ale initiative-lor in
raport cu perechea lord in joc sau cu adultii. Asa cum au concluzionat Jordan si Libby (1997)
a-i invata pe copiii cu autism jocul simbolic sau a le dezvolta deprinderile de joc existente, nu
este un demers facil. Daca ar fi fost asa, aceasta n-ar fi fost recunoscuta ca principala
problema in autism. Retting (1994) deasemenea si-a manifestat preocuparea cu privire la
intrebarea daca incercarea de a facilita jocul copiilor cu autism are efecte durabile in
comportamentul lor. Oricum, jocul este si ar trebui sa fie o parte valoroasa a curriculumului
scolar pentru copiii cu autism, facilitand toate aspectele dezvoltarii lor (Jordan si Libby,
1997).
o activitate fizica (tobogan, leagan, trambulina, cal de lemn, fotbal etc), jocuri care presupun
participarea mai multor persoane (cantat si dansat, sah etc) si programe pe calculator (primele
programe si personaje, ex: Pingu, Disney) si programe de dezvoltare a vocabularului.
Scopul terapiei prin joc pentru copii se desfasoara paralel cu cel al psihoterapiei pentru adulti.
Aceasta este de a-i ajuta pe copii sa-si inteleaga propriile comportamente si, daca este nevoie,
sa le schimbe. Waterhouse (2000) a sustinut ideea ca terapia prin joc nu va fi benefica pentru
copiii cu autism – iar anumite terapii prin joc de orientare psihanalitica care pornesc de la
siguranta dificultatii interpretarii si transferului afectiv, nu par a fi indicate pentru copiii cu
autism – dar a ajuns sa realizeze ca relatarile scrise ale persoanelor cu autism arunca o altfel
de lumina asupra acestei idei. Aceste persoane au sugerat faptul ca se poate dobandi
comunicarea prin intermediul simbolurilor de diferite tipuri iar acest mod de a comunica poate
fi folosit in terapia prin joc. Waterhouse a accentuat necesitatea ca terapeutul sa fie pe deplin
constient de problemele aparute in autism, de capcanele ivite, asa cum este interpretarea
gresita a rezultatelor care poate naste mai multe confuzii, pentru a le putea astfel evita. O
trecere in revista a literaturii de specialitate indica faptul ca mici cercetari cu privire la
rezultatele terapiei prin joc la copiii cu autism exista (Mittledorf, Hendricks si Landreth,
2001). Ei sustin faptul ca este difícil a evalua eficienta terapiei prin joc traditionale deoarece
ea este aproape exclusiv utilizata in maniera studiului de caz. Urmand ideea ca autismul este o
tulburare de dezvoltare, terapia psihodinamica prin joc este vazuta de multi autori ca fiind
nepotrivita. Oricum, Broomfield (2000) argumenteaza ca aceasta terapia este indicata pentru
a-i ajuta pe copiii cu autism inalt-functional. El prezinta studiul de caz al lui Tim, un baiat cu
autism inalt-functional pe care l-a vazut prima data la varsta de doisprezece ani si a continuat
sa-l vada pe parcursul adolescentei lui. Terapia, mai ales in primii ani ai adolescentei sale a
constat in jocuri de rol si programe de televiziune. Cu trecerea timpului, jocul a trecut din faza
stereotipa, repetitiva intr-o faza in care a manifestat multa spontaneitate, umor si afectivitate.
Asta l-a ajutat sa se joace si sa vorbeasca despre lucruri din viata rea-la. A ajuns sa realizeze
ca nu vrea decat sa fie “normal” si atunci, desi avea dificultati considerabile si necesita ajutor
special, dar “ceea ce nu inseamna ca nu pot duce o viata normala”. Din acel moment terapia
lui Tim a luat sfarsit si s-a inscris la
https://www.nas.org.uk/nas/jsp/polopoly. jsp?d=306&a=3353
CONCLUZIE
Sindromul Down
Sindromul Down nu este o boala, este un fel de a fi', a apreciat medicul pediatru Constanta
Popescu Murgoci, cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down, care a avut loc pentru
prima data anul acesta, in 21 martie. Sindrom Down - este o tulburare genetica asociata si cu
dificultati fizice, de intelegere si de invatare. Acesti copii au o fizionomie particulara; un
retard psihic, invata mai greu sa mearga si sa vorbeasca, de aceea el trebuie ajutat mai ales de
medici kinetoterapeuti.
Astfel, kinetoterapia are un rol foarte important, poate fi facuta si la un copil de patru luni, iar
acesti copii pot foarte repede sa invete sa mearga si sa vorbeasca, daca ajung devreme la un
astfel de specialist. Parintii au, de asemenea, un rol foarte important, de ei depinzand
dezvoltarea normala a copilului, insa exista parinti care ascund acest adevar, ca au copii care
sufera de sindromul Down. Pe de alta parte, sunt parinti care renunta la kinetoterapie dupa ce
copilul incepe sa mearga, ceea ce este de asemenea grav, dupa parerea specialistilor.
prezinta tulburari de fluenta verbala (uneori apare balbaiala, logonevroza); voce cu tonalitati
alternante (vorbesc gros, ragusit)
manifesta incetineala in toate functiile psihice (gandire, limbaj, atentie) si in miscari ( lente,
greoaie, sacadate)
Sportul adaptat, alaturi de sportul de performanta sau de sportul pentru toti, contribuie in mare
masura la definirea sportului ca un domeniu al competitiei. In functie de dizabilitate (motorie,
mintala, senzitiva- vaz, auz), lumea sportului organizeaza competitii la nivel international. Astfel,
avem:
Recunoasterea sociala
In Romania, sportul adaptat este organizat din 1990 la nivelul Federatiei Romane a Sportului
pentru Persoane cu Handicap iar in prezent este condus de catre Comitetul Paralimpic Roman.
Fizic
Somatic
Mental
Psihic
Auditiv
Vizual
VIH-SIDA
Surdocecitate
Asociat
Boli rare
Social
Peste 65% din populatie declara ca nu se simte datoare sa ajute persoanele cu dizabilitati.
Persoanele cu handicap psihic sunt printre cele mai respinse de concetatenii lor, astfel:
Insa, uneori anumiti elevi care prezinta deficiente de anumite tipuri pot prezenta un nivel
ridicat al inteligentei motrice si astfel, daca in clasa sunt elevi problema, care necesita metode
diferite de invatare, pe terenul de sport lucrurile pot fi diferite. Astfel, avem urmatoarele tipuri
de inteligenta:
lingvistica
matematica
emotionala
existentiala
muzicala
interpersonala
motrica
Eficienta motrica: se afla in centrul actiunilor tactice si tine de abilitati, coordonare, viteza
de executie.
Componentele sociomotricitatii sunt:
lucrul in grup,
ajutorarea partenerilor,
respectarea regulilor,
asumarea de responsabilitati,
evaluarea partenerilor,
evaluarea adversarilor,
respectarea adversarului,
- 1. exista dificultati in performarea unor activitati, poate performa fara ajutor dar ceva mai
dificil si nu se incadreaza in 2-9;
- 3. performeaza o activitate doar ajutat si are nevoie de o persoana fizica si nu intra in 4-9;
- 9. necodificat.
stabilizare;
- 7. necodificat;
- 8. perspectiva ne determinabila;
- 9 necodificat.
Deficiente vizuale
Deficiente auditive
Deficiente senzoriale
In sensul cel mai general integrarea presupune trecerea, transferul unei persoane dintr-un
mediu mai mult sau mai putin separat (segregat) intr-un mediu obisnuit (sau cat mai apropiat
de acesta). In acceptia sa cea mai generala, integrarea o putem defini ca un ansamblu de
masuri care se aplica diverselor categorii de populatie si urmareste inlaturarea segregarii sub
toate formele.
Integrarea este un termen relativ si aplicabil tuturor copiilor, relevant pentru toate aspectele
vietii. Foarte importanta este viziunea proprie a persoanei cu handicap asupra integrarii, care
poate fi la fel sau diferita de cea a familiei, comunitatii ori a specialistilor si serviciilor
implicate.
Integrarea sociala are in vedere si aspecte legate de includerea copilului cu deficiente in
toate activitatile comune din viata scolii, atat la cele propriu-zise de invatare cat si la
activitatile comune din pauze, de joc, alte activitati cotidiene din viata scolii. Integrarea fizica
se completeaza cu cea pedagogica rezultand o forma superioara, care presupune relatii si
interrelatii in interiorul grupului, la care copilul cu cerinte speciale participa activ. Se stabilesc
legaturi reciproce, mai mult sau mai putin spontane, relatii de acceptare si participare relativ
egala la viata grupului scolar.
Integrarea societala apare atunci cand copilul sau persoana integrata dobandeste senimentul
de apartenenta si participare deplina la comunitate, cu asumarea de roluri. Este vorba de
extensia integrarii sociale in afara microgrupului scolar sau comunitar, de participarea –in
cazul persoanelor adulte – la activitatea de productie precum si la diferite organizatii ori
asociatii.
Despre integrarea in plan social, putem vorbi abia atunci cand sunt satisfacute cel putin doua
conditii esentiale. Atunci cand exista mentalitati , conceptii, atitudini, sentimente frecvente in
favoarea integrarii, din partea cadrelor socio-umane de referinta, majoritare in primul rand,
dar si in ceea ce-i priveste pe minoritarii sau indivizii diferiti; si atunci cand exista sub forma
comuna, o gama diversa de bunuri, dotari-servicii, resurse in general, elaborate socialmente,
la care sa poata recurge, fara restrictii categoriale, toti membrii societatii, comunitatii.
Nivelurile de integrare:
De la Segregare la Integrare
Abordarea integrarii nu poate avea loc fara evocarea procesului opus si anume “segregarea”.
Primele manifestari de acest gen intalnim la spartani, unde segregarea se manifesta ca o
“solutie finala” de eliminare fizica a persoanelor cu handicap, stigmatizate de societate si
considerate “incurabile”. De-a lungul istoriei copiii handicapati, au fost izolati in institutii
specializate, separate, destinate a proteja in egala masura copiii in cauza dar si societatea.
Persoanele cu anumite deficiente erau cuprinse intr-o singura categorie generala:
“anormalitatea”, ca deviatie de la ceva convenit a fi standard, obisnuit, “normal”. La sfarsitul
secolului al XIX- lea si inceputul secolului XX iau fiinta numeroase institutii speciale, de tipul
“azilului” , in care, cu mici exceptii, totii asistatii erau tratati in masa, interesul pentru indivizi
ca persoane umane fiind extrem de redus sau inexistent.
Orientarea spre institutii ramane dominanta si intre cele doua razboaie mondiale, cu toate ca
apar si primele incercari de spargere a modelului segregat, prin forme intermediare de
integrare.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, miscarea segregationista ia amploare in continuare, in
pofida deschiderilor democratice semnificative si a adoptarii “Declaratiei universale asupra
drepturilor omului”. Unii autori apreciaza chiar existenta in anii ‘50 a unei adevarate “febre
segregationiste” , sesizabila prin numarul mare de institutii special separate si nou create, prin
diversificarea categoriilor de copii considerati “anormali” si prin sporirea numarului de copii
exclusi din mediile obisnuite de viata si educatie.
In perioada respectiva s-a manifestat o disputa ampla intre adeptii conceptiei istorice a
“segregarii” si cei ai conceptiei noi, numita ”integrationista”. Un rol important in modificarea
atitudinii l-au avut si rezultatele unor cercetari care aratau ca nu se poate afirma cu certitudine
ca acei copii educati in institutii speciale ar face progrese mai mari, comparativ cu cei ramasi
in mediile educationale obisnuite.
Perioada anilor i90 aduce nuante noi in atitudinea sociala fata de persoanele cu handicap, pe
un fond de acceptare a aviziunii de integrare si normalizare. Textele internationale evidentiaza
dezideratul unei societati si educatii pentru toti, in care toleranta, solidaritatea si inclusivitatea
reprezinta elemente si valori cheie in edificarea societatii anului 2000 si a secolului XXI.
Din anul 1993, in contextul unei cooperari benefice cu Reprezentanta Speciala a UNICEF in
Romania si al clarificarii subordonarii administrative a educatiei speciale in tara noastra, a
demarat un “Program national de proiecte-pilot pentru promovarea integrarii scolare si sociale
in comunitate a copiilor cu cerinte speciale”, realizat cu asistenta tehnica a UNESCO.
Scoala inclusiva este considerata, la nivelul simtului comun, absolut sinonima cu scoala
integrata, doar prin simplul fapt ca include, adica practic integreaza toti educabilii in toata
diversitatea lor. Pentru specialisti insa, pentru integrationistii teoreticieni ai viitorului,
lucrurile stau in felul urmator: educatia inclusiva si scoala inclusiva reprezinta o noua etapa, o
faza superioara educatiei integrate, respectiv scolii integrate (Dorel Ungureanu, 2002).
Accentul si prioritatea care se pun tot mai clar in abordarea conceptual si practica a educatiei
speciale- prin prisma scolii inclusive- evidentiaza cert ca aceasta trebuie sa fie tot mai mult o
responsabilitate a scolii obisnuite, scolarizarea intr-un sistem special, urmand a se face numai
atunci cand structurile sistemului obisnuit nu sunt adecvate si pentru perioade de timp
corespunzatoare (Vrasmas, Daunt, Musu, 1996).
Incluziunea/includerea
Incluziunea/ includerea reprezinta esenta unui sistem educational comprehensiv, specific unei
societati care are ca obiective valorizarea si promovarea diversitatii si egalitatii in drepturi.
Acest sistem este caracterizat prin:
INTEGRAREA INCLUZIUNEA
Este modalitatea de realizare/ atingere a -Reprezinta esenta unui sistem educational
normalizarii comprehensiv real
Forme de integrare
- integrarea totala- cand copilul integrat participa activ la intreg procesul educativ;
- 3 doar partial compensate intre unu si doi dar care in anumite situatii nu pot folosi
instrumente ajutatoare
- 5 tulburari de orientare severe care nu intra in 6-9 in care nu pot sa compenseze decat cu
compensari fiziologice pe alta linie (orb, surzi – simtul tactil foarte bun)
- 9 nespecificat
- 3 dependenta situationala, este in incapacitatea severa pentru unele situatii dar posibila
pentru altele fara ajutor;
- 5 dependenta la intervale scurte (la ore) nu se poate imbraca nu poate face baie;
- 9 nespecificat.
sau se suprapune cu handicapul independentei fizice dar devine analitic prin raporturile de
miscare
- 0 nimic;
- 1 restrictii variabile ale mobilitatii in diferite momente (sciatica, reumatism, astm, afectiuni
cardiace);
- 3 mobilitate redusa in afara casei datorat unor stari de boala severe (pulmonari, debili);
- 4 restrictii de vecinatate;
- 5 restrictii in interiorul locuintei cu limitari marcate de efort se pot mobiliza in casa greu;
- 9 nespecificat.
- 3 ocupatii adaptate, adaptat locul de munca, ajutorul altei persoane si nu intra in categoria 4-
9;
- 4 ocupaii reduse, pot sa munceasca doar pe durate scurte si nu pot face apoi fata solicitarilor;
- 7 fara ocupatie;
- 9 nespecifica.
- 2 participare restransa la social datorita unor incapacitati care interfereaza cu viata sociala –
casatoria, sexul, si nu intra in 3 – 9;
- 9 nespecificat.
- 4 venit precar nu poate sa faca fata fara ajutor din afara, nu poate intretine familia;
- 9 nespecificat.
Dreptul la ingrijire, educatie si instruire speciala care sa-i ajute sa se bucure de o viata plina si
decenta, in anumite conditii care sa le asigure demnitatea, sa le promoveze autonomia si sa le
faciliteze participarea la viata colectivitatii.
Insa sportul nu este intotdeauna inclusiv, ci poate duce si la segregare. Acest termen duce cu
gandul la separare si intr-adevar, de cele mai multe ori persoanele cu dizabilitati se afla
separate, inclusiv in domeniul sportului.
Inca din antichitate, persoanele prezentand diferente in dezvoltarea fizica sau mentala au fost
inlaturate din societate. In Sparta, inca de la nastere, copiii cu malformatii erau luati de la
mame si lasati sa moara, spartanii fiind adeptii educatiei corporale militare. In secolul al XIX-
lea in Europa s-au infiintat azile unde erau aduse persoanele prezentand o “anormalitate” iar
la inceputul secolului XX, teoriile eugeniste promovau eliminarea acestor persoane din
societate. Al III-lea Reich a adus cu sine lagarele de exterminare in masa atat a populatiei
evreiesti si rrome cat si a persoanelor cu dizabilitati.
Sportivii talentati dar care au o dizabilitate se confrunta in competitii separate cum sunt
Special Olympics pentru dizabilitati de ordin mental sau Jocurile Paralympice, pentru
dizabilitati de ordin motor sau vizual. Pana la jocurile olimpice din 2000 de la Sidney,
sportivii cu dizabilitati mintale au participat alaturi de ceilalti sportivi cu dizabilitati motorii
sau vizuale insa un scandal care implica sportivii calificati la competitia de baschet a relevat
faptul ca din echipa faceau parte si sportivi care nu prezentau o deficienta mintala iar cu o
editie mai devreme, in 1996 la Atlanta a fost acceasi problema fapt ce a determinat
conducerea Comietului Paralimpic International sa excluda de la jocuri aceasta dizabilitate,
insa ele vor fi readuse incepand cu 2012, la editia ce se va desfasura la Londra.
Daca un anume tip de segregare exista intre competitiile olimpice si cele paralimpice, acelasi
lucru se observa si intre sportivii paralimpici locomotor sau senzitiv fata de cel mental,
nedorind sa se identifice cu ei in cadrul competitiilor.
Exista o alta clasificare a handicapului, clasificare folosita in activitatile sportive la care pot
participa persoanele cu handicap. In acest sens sunt urmatoarele tipuri de handicap:
a. anchiloze si reductiuni
- artroze
- spondilite reumatismale
- poliartrite reumatoide
b. scolioze
c. fragilitate osoasa
d. arsuri
- paraplegii
- tetraplegii
- hemiplegii
- I.M.C.
- scleroza multipla
paralizii periferice
- poliomielite
- paralizii radiculare
- miopatii
1.4. Amputatii
- membre inferioare
- membre superioare
- usoara
- medie
- profunda
autismul
3. Handicap senzorial
5. Polihandicapati
Legislatia pentru persoanele cu handicap poate fi stabilita in mai multe feluri: prin decretarea
unei legislatii separate, in care sunt abordate exclusiv problemele persoanelor cu deficiente;
prin includerea problemelor persoanelor cu deficiente in paragrafe speciale in interiorul
legiilor si prin mentionarea clara a persoanelor cu deficiente in textile care servesc la
interpretarea legislatiei existente.
Legislatia trebuie sa asigure conditii persoanelor cu handicap pentru a-si exercita drepturile la
educatie, munca, securitate sociala si protectie, pe o baza de egalitate cu ceilalti cetateni.
Actiunea legislativa este necesara pentru inlaturarea unor conditii nefavorabile ce ar putea
afecta viata persoanei cu handicap, inclusiv a victimizarii si hartuirii.
Tara noastra a ratificat in 1990 Conventia cu privire la drepturile copilului. In cadrul acestei
Conventii exista aspecte referitoare la copilul cu handicap. Astfel, in articolul 23 se specifica :
1. Statele parti recunosc ca pentru copiii handicapati fizic si mintal trebuie sa se asigure o
viata plina si decenta, in conditii care sa le garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si
sa faciliteze participarea lor activa la viata colectivitatii.
4. Intr-un spirit de cooperare internationala, statele parti vor furniza schimbul de informatii
pertinente in domeniul profilactic al sanatatii, tratamentului medical, psihologic si functional
al copiilor handicapati, inclusiv prin difuzarea de informatii cuprinzand metodele de
reeducare si serviciile de formare profesionala, ca si accesul la acestea, in scopul de a permite
statelor participante sa amelioreze capacitatile si competentele lor si sa largeasca experienta
lor in aceste domenii. In aceasta privinta se va tine seama in mod deosebit de nevoile tarilor in
curs de dezvoltare” (Asociatia de sprijin a copiilor handicapati fizic, 1996 ) “
accesul fara restrictii al copiilor cu deficiente usoare la invatamantul general; crearea de noi
scoli ajutatoare sa devina o exceptie, fiind preferabila integrarea grupelor, claselor speciale ,
in scoli obisnuite;
accesul fara restrictii al copiilor cu diferite tipuri de handicap la toate seriviciile organizate in
comunitate;
In concluzie, putem spune ca suportul legislativ exista, dar punerea in aplicare a legilor
intarzie din ratiuni financiare.
Deaflympics
Prima editie a jocurilor pentru persoanele cu dizabilitati auditive a fost organizata in 1924 la
Paris de catre Comitetul International al Sporturilor pentru Persoanele Surde (le Comité
International des Sports des Sourds, The International Committee of Sports for the Deaf) sub
denumires de Jocurile Tacute (Les Jeux Silencieux, The Silent Games). Fondatorul acestor
jocuri este francezul Eugène Rubens-Alcais, el insusi hipoacuzic care impreuna cu belgianul
Antoine Dresse au pus bazele acestor jocuri. Caracteristica lor este ca toate persoanele
implicate, de la membrii in comitetul executiv pana la arbitrii, acestia sunt persoane
hipoacuzice, limbajul prin care se comunica fiind cel al semnelor. Justificarea pentru care
acest tip de dizabilitate nu se regaseste in cadrul Jocurilor Paralimpice este tocmai faptul ca
semnalele sonore din cadrul startului, al comunicarii dintre concurenti, etc. este inaccesibil
pentru sportivii surzi iar costurile pentru translatori, toata infrastructura necesara acestui tip de
dizabilitate ar complica prea mult participarea lor si de aceea din anul 1983 s-a renuntat la
integrare in Jocurile Paralimpice.
Numarul de participanti este in continua crestere, la ultima editie a jocurilor de vara au fost
2500 de sportivi reprezentant 77 de natiuni.
Atletism
Badminton
Baschet
Beach Voley
Bowlin
Ciclism
Fotbal
Judo
Karate
Mountain Bike
Orientare
Tir
Natatie
Tenis de masa
Taekwondo
Tenis
Volei
Lupte libere
Lupte greco-romane
Schi alpin.
Schi fond
Curling
Hockey
Snowboard
Daca la prima editie a jocurilor au fost 9 natiuni participante (Franta, Belgia, Marea Britanie,
Olanda, Ungaria, Italia, Polonia, Romania si Cehoslovacia) astazi un numar de 104 sunt membre
ale CISS.
Jocurile Paralimpice
Sportul pentru persoanele cu dizabilitati fizice a fost introdus dupa cel de-al doilea razboi
mondial cu scopul asistarii medicale dar si psihologice a persoanelor afectate si in cautarea de
noi metode care sa minimalizeze consecintele imobilitatii lor.
In anul 1944, Dr. Ludwig Guttman la solicitarea guvernului britanic a deschis un centru
hospitalier la Stoke Mandeville Hospital pentru persoanele afectate. O noua abordare care
introducea sportul ca parte a tratamentului de remediere si reabilitare pentru persoanele cu
dizabilitati a dus la dezvoltarea sportului recreational iar urmatorul pas a fost organizarea de
competitii. Astfel ca in anul 1948, anul in care se organizau Jocurile Olimpice la Londra,
chiar in ziua deschiderii lor, dr. Guttmann organiza prima competitie pentru persoanele aflate
in fotoliu rulant si care s-au numit Jocurile Stoke Mandeville. In 1952, la urmatoarea editie,
au participat si 6 sportivi din Olanda astfel incat caracterul jocurilor a devenit international iar
in 1960, odata cu inchiderea Jocurilor Olimpice de la Roma s-a organizat prima editie a
Jocurilor Paralimpice la care au participat 400 de sportivi din 23 de tari. Prima editie a
Jocurilor Paralimpice de Iarna s-a organizat in anul 1976. Printr-un accord semnat intre
Comitetul Olimpic International si Comitetul Paralimpic International, Jocurile Paralimpice se
organizeaza inaintea sau dupa Jocurile Olimpice in aceeasi locasie si folosind acceasi
infrastructura.
ISOD- International Sport Organization for the Disabled, constituita in 1964 si se adreseaza
sportivilor cu urmatoarelor tipuri de dizabilitati: visuale, amputati, paraplegici si paralizie
cerebrala. Disciplinele sportive sunt: Boccia si Fotbalul in 7, Fotbal in 5, Goalball si Judo
(organizate de IBSA- International Blind Sport Federations) si Wheelchair Fencing (scrima
pentru persoanele aflate in fotoliu rulant) organozata de IWAS- International Wheelchair and
Amputee Sports Federation.
Un numar de 10 discipline sportive din cadrul Programului Paralimpic sunt guvernate de catre
Federatiile Internationale ale urmatoarelor sporturi : tir cu arcul, ciclism, hipism, canotaj,
ambarcatiuni, tenis de masa, volei (asezat), baschet in fotoliu rulant, curling in fotoliu rulant,
rugby in fotoliu rulant, tenis in fotoliu rulant.
Special Olympics
“ Vreau sa castig! Dar daca nu voi castiga, vreau sa fiu brav in incercarea mea!”
Miscarea Special Olympics a aparut in Statele Unite la inceputul anului 1968, din initiativa lui
Eunice Kennedy Shriver, sora presedintelui John F. Kennedy.
Fundatia Kennedy a organizat la Chicago prima editie a Jocurilor Internationale de Vara Special
Olympics, moment care marcheaza inceputul miscarii Special Olympics. In Romania s-a infiintat in
2003 Fundatia Special Olympics ca parte integranta a miscarii sportive internationale Special
Olympics International (SOI) avand ca misiune “de a oferi antrenamente si competitii sportive pe
tot parcursul anului intr-o varietate de sporturi olimpice pentru persoanele cu dizabilitati
intelectuale, oferindu-le oportunitati constante de a-si dezvolta conditia fizica, de a-si demonstra
curajul si bucuria de a participa si mai ales de a-si demonstra abilitatile in ciuda dizabilitatilor”.
Nr. Clasificare IQ
CRETIN <20
IDIOT
IMBECIL
TAMPIT
LIMITA (bordeline)
Programele Special Olympics sunt concepute sa deserveasca nivele de abilitati diferite ale indivizilor
cu retard mental prin urmatoarele programe:
Sporturile cuprinse se impart in sporturi de iarna ( schi alpin, schi fond, patinaj artistic, floor
hochei, snowboard, snowshoeing si patinaj viteza) si de vara (atletism, natatie, badminton,
baschet, bocce, bowling, cricket, ciclism, hipism, floorbal, fotbal, golf, gimnastica artistica,
gimnastica ritmica, handbal, judo, caiac, netbal, powerlifting, patinaj pe rotile, navigatie, softbal,
tenis de masa, tenis, volei, jocuri motrice, motor activity training program, sporturi unificate).
Persoanele cu dizabilitati intelectuale sunt apte sa desfasoare activitati fizice si sunt capabile de
performante sportive, avand sansa sa devina cetateni acceptati si respectati. Special Olympics isi
propune prin programele pe care le dezvolta integrarea sociala prin sport a persoanelor cu nevoi
speciale.
1. Special Olympics ofera persoanelor cu nevoi speciale sansa de a-si descoperi si dezvolta
potentialul si calitatile sportive prin intermediul programelor de pregatire si a competitiilor
sportive.
2. Sportivii Special Olympics au astfel ocazia de a deveni membri activi ai familiei si
comunitatii din care fac parte.
3. Special Olympics constituie o experienta care insufla energie, sanatate, incredere in sine si
bucuria de a trai.
Sporturi Unificate este un program Special Olympics care isi propune sa formeze echipe mixte de
sportivi cu si fara dizabilitati intelectuale care sa participe pe toata durata anului la antrenamente si
competitii.
Misiunea proiectului Special Olympics - 'Sportivi sanatosi' este de a imbunatati abilitatile fiecarui
sportiv de a se antrena si concura la competitiile Special Olympics si are ca obiective imediate
Special Smiles
Opening Eyes
FUNfitness
Healthy Hearing
Health Promotion
FitFeet
In cadrul acestor evenimente, sportivii Special Olympics beneficiaza de o serie de evaluari ale starii
de sanatate in sesiuni conduse si organizate de catre voluntari, cadre medicale specializate si
studenti la facultati de profil. Aceste evaluari se realizeza intr-o ambianta placuta, relaxanta si
amuzanta pentru sportivii Special Olympics.
Datele inregistrate in urma evaluarilor sunt introduse intr-un sistem denumit Healthy Athletes
Software System (HAS), care constituie cea mai larga baza de date existenta. Datele despre
sanatatea sportivilor, colectate la evenimente sunt importante pentru planificarea, crearea de noi
programe, ajutorare, politici de sanatate imbunatatite si cercetare. Toate acestea vor contribui la
imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati intelectuale.
In primul rand, handicapul este o constructie culturala caci infirmitatea este o dimensiune
prezenta in toate societatile. Acolo unde exista un grup de oameni, sunt si indivizi invalizi fie
din nastere, fie in urma unui accident (de munca, de razboi, de boala . ). Insa daca exista o
infirmitate biologica sau genetica, totusi aceasta este tratata diferit in functie de societate.
Handicapul nu este vazut la fel in Asia sau Africa, intr-o tara catolica sau una musulmana,
intr-o tara saraca si una bogata. De exemplu, intr-o societate avansata este admis ca un mod
de a se ocupa de persoanele cu handicap este de a le permite accesul la activitatile sportive.
Iar daca exista tratamente diferite ale handicapului si ale persoanelor cu handicap, este si din
cauza ca la nivel simbolic, ele au un statut diferit. In mintea oamenilor, nu exista acelasi tip de
semnificatii ale faptului de a fi handicapat in functie de cultura din care fac parte. Aceasta
rezulta din combinarea diferitelor aporturi rezultate in urma reprezentarilor, a ideilor caaptate
in urma unor imagini, a credintelor. Insa persoanele cu handicap sunt obiect si subiect al
mizelor sociale si a unor interese precise. Nu exista o entitate omogena sub care am putea sa
reunim persoanele calificate ca fiind “handicapate”. Notiunea de handicap difera si evolueaza
constant in cadrul uzajului dar si a reprezentarilor, in functie de istorie si variaza in functie de
anumite culturi si grupuri sociale.
In concluzie, persoanele cu handicap nu sunt integrate decat atunci cand handicapul sau este
sters. Odata cu performanta sportiva, cultura noastra ofera un mijloc (munca reprezinta un
altul) prin care persoanele cu handicap nu mai apar ca fiind diferite. Ele sunt admise cu
conditia ca ele sa para valide. Nu putem spune ca viata lor nu va fi ameliorata prin aceasta,
din contra va trebui sa se revendice dreptul la activitatile fizice si sportive a persoanelor cu
handicap. Insa trebuie sa avem o privire critica asupra integrarii propuse, care este cea a
uitarii, a stergerii, a disparitiei, a conformarii, a normalizarii. Aceasta inseamna ca societatea
se considera ca si un ordin unic care stabileste si considera ca are dreptul si sarcina de a anula
diferentele raportate la norma.