nvatamntul prescolar asigura dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copilului potrivit ritmului propriu si trebuintelor sale, sprijinind

formarea autonoma si creativa a acestuia. Educatia prescolara asigura stimularea diferentiata a copilului n vederea dezvoltarii sale n plan intelectual, socio-afectiv si psihomotric, tinnd cont de particularitatile specifice de vrsta ale acestuia. Motricitatea reprezinta acea caracteristica a fiintei umane prin intermediul careia se stabileste relationarea cu mediul inconjurator. Studierea miscarii a aratat starnsa legatura intre dezvoltarea motorie si cea nervoasa. Este cunoscut faptul, ca in dezvoltarea ontogenetica a copilului, prima care apare este miscarea, pe baza acesteia dezvoltandu-se ulterior limbajul si gandirea Prin continutul sau, prin mijloacele folosite in instruire intr-o forma atractiva, jocul de baschet poate conduce la formarea sau imbunatatirea motricitatii copiilor cu influente in cresterea si dezvoltarea acestora. Motricitatea constituie principalul izvor i mod de manifestare, de exprimare a achiziiilor psihice ale copilului n primii ani de viata. n toata activitatea desfasurata n nvatamntul prescolar se respecta dreptul copilului la joc ca forma de activitate, metoda, procedeu si mijloc de realizare a demersurilor educationale. n demersul educational al educatoarei, jocul reprezinta activitatea, forma fundamentala de nvatare, mijlocul de realizare si metoda de stimulare a capacitatii si creativitatii copilului, ca un drept al acestuia si ca o deschidere spre libertatea de a alege, potrivit trebuintelor proprii. nvatamntul prescolar se organizeaza, de regula, pe grupe constituite dupa criteriul de vrsta al copiilor sau dupa nivelul de dezvoltare globala al acestora. n gradinite se pot nfiinta grupe cu profil artistic, sportiv, limbi moderne etc. cu respectarea prevederilor legale. Grupa de prescolari se constituie si cuprinde, n medie, 15 copii, dar

Sportul este activitatea de ntrecere constituita dintr-un ansamblu de actiuni motrice diferentiate pe ramuri de sport, desfasurata intr-un cadru institutionalizat sau independent, prin care se cauta perfectionarea posibilitatilor morfo-functionale si psihice, concretizate in performante obtinute in competitii, ca: record, depasire proprie sau a partenerilor. Sportul se clasifica in : sportul pt. Toti ; sportul de performanta ; sportul adaptat. Caracteristica principala a sportului o reprezinta competitia. Caracterul competitiv al sportivului nu exclude valentele formative. O alta caracteristica a sportului este reprezentata de faptul ca el este accesibil numai celor cu aptitudini. Clasificari ale sportului: 1.in functie de numarul de competitori: sporturi pe echipe; sport individual; sporturi mixte. 2.in functie de perioada de an in care se desfasoara: sporturi de sezon; sporturi pentru tot anul calendaristic. 3.in functie de includerea in J.O: sporturi olimpice; sporturi neolimpice. 4.in functie de sexul sportivilor: sporturi feminine; sporturi masculine; sporturi pt. ambele sexe.
nu mai putin de 10 si nu mai mult de 20, structura care este optima si in instruirea

5.in functie de raspndire: sporturi nationale; sporturi internationale. 6.in functie de caracteristicile sportului: sporturi anaerobe; aerobe; mixte. Capacitatea motrica reprezinta ansamblul posibilitatilor motrice naturale si dobndite pin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare. Factori care influenteaza capacitatea motrica: procese psihice; procese biochimice; nivelul indicilor de dezvoltare fizica. Exista 2 tipuri de capacitate motrica: 1.capacitate motrica generala formata din calitatile motrice de baza (forta, viteza, rezistenta, ndemnare); deprinderile si priceperile de baza si utilitar aplicative. 2.capacitatea motrica specifica formata din calitati motrice specifice ramurii de sport respective; deprinderi si priceperi motrice specifice ramurii de sport respective. Aptitudini motrice apar ca o rezultanta a interactiunii dispozitiilor ereditare cu conditiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului. Aptitudinea este ereditate plus influenta mediului (nvatare+actionare+stimulare). In literatura psihologica de specialitate se disting: aptit. Generale (inteligenta, memorie, atentie,etc.); aptit. Specifice pentru domenii foarte precise (muzica, tehnica, sport). In cadrul aptit. Sportive ntlnim: aptit. Sportive generale (simtul orientarii, dorinta de ntrecere, coordonarea,etc.); aptit. Sportive specifice practicari unei ramuri de sport. Performanta este determinata de numeroase aptit. Cum ar fi: somatice (naltime, greutate); functionale (tip de activitate nervoasa superioara, capacitate vitala); biochimice (tip metabolism, capacitate de refacere); general motrice (capacitatea de nvatare, capacitatea de refacere psihica); psiho-motrice (coordonare generala, echilibru, viteza de reactie, schema corporala); motrice (viteza, forta, rezistenta, ndemnare); psiho-intelectuale (atentie, gndire, imaginatie); psiho-afective (echilibru afectiv, rezistenta la stres); psiho-reglatorii volutionale (efort voluntar, perseverenta, combativitate, rezistenta la durere). Efort fizic efortul din antrenament reprezinta procesul nvingerii constiente, de catre sportiv, a solicitarilor din pregatire pt. perfectionarea fizica, pt. atingerea unui nivel tehnico-tactic superior, precum si pt. accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale caror rezultate produc, in mod voit, modificari ale capacitatii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor implicate. Clasificari ale efortului dupa diversi factori: marime: usor (mic Fc sub 100 puls/min; moderat Fc sub 120 puls/min); greu (optim Fc sub 140 puls/min; intens Fc sub 160 puls/min); sever (maximal Fc sub 180 puls/min; exhausiv Fc peste 180 puls/min); orientare efort anaerob, efort aerob-anaerob, efort aerob; selectiva, complexa; de lectie, de microciclu, de mezociclu; tip de efort: de antrenament, de concurs, specific, nespecific.

Act motric reprezinta faptul simplu de comportare realizat prin muschii scheletici in vederea obtinerii unui efect elementar de adaptare sau de construire a unei actiuni motrice. Producerea unui act motric voluntar se bazeaza pe trei sisteme mari: informational, reglator, efector. Actiunea motrica este un ansamblu de acte motrice astfel structurate nct realizeaza un tot unitar in scopul rezolvarii unor sarcini imediate care pot fi izolate sau nglobate in cadrul unei activitati motrice. Actiunile motrice se cladesc pe acte motrice precise si automatizate. Dezvoltarea actiunilor motrice se bazeaza pe: combinarea actelor motrice, exersarea si coordonarea actelor motrice in conditii standard si apoi schimbatoare. Actiunile motrice au structuri bine definite, fiind grupate sub forma deprinderilor motrice. Activitatea motrica desemneaza ansamblul de actiuni motrice ncadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfectionare a dinamismului acestuia. Activitatea motrica releva forma de organizare, continutul si finalitatile pe care le au de ndeplinit E.F.S. Motricitatea defineste totalitate actelor motrice realizate de om pt. ntretinerea relatiilor sale cu mediul natural si social. Miscarea nu se produce separat ca act in sine, izolat de functiile psiho-intelectuale. Actiunea, chiar si cea mai simpla, presupune conlucrarea unor procese de cunoastere. Miscarea, redusa la contractiile musculare care o produc sau la deplasarile in spatiu care urmeaza, nu este dect o abstractie fizica sau mecanica. Psihomotricitatea explica importanta motricitatii in dezvoltarea somatica si psihica. Manifestarea psihica si cea motrica reprezinta. elementele fundamentale ale adaptarii sistemului. Dezvoltarea psihomotricitatii este un proces extrem de complex ce are ca factori determinanti predispozitiile si plasticitatea S.N.C (mostenite genetic) si educatia. Performanta este un rezultat valoros individual sau colectiv, obtinut intr-o competitie, sportiva si exprimata in cifre absolute, dupa sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva mai poate fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unor competitii oficiale, ca rezultat a unei capacitati multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite. Capacitatea de performanta poate fi definita ca rezultatul interactiunii operationale a unor sisteme bio-psiho-educagene, concretizate in valori

recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric. Capacitatea de performanta este manifestarea complexa a disponibilitatilor individului, materializata in valori obiective sau obiectivitatea in pct. locuri, clasamente, etc. capacitatea de performanta este determinata de interactiunea a patru factori: aptitudinile, atitudinile, ambianta si antrenament. La acestia se adauga si alti factori mai ndepartati fara actiune directa, cum ar fi: religia, traditiile, etc. Competitia sportiva este o forma de organizare a ntrecerii, intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiect principal compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior. Caracteristici ale competitiei: - sunt forme de organizare stimulative pt. sportivi, ncununndu-le ntreaga activitate de pregatire. El sunt puncte nodale ale ntregului proces de antrenament programat pe termen lung; - competitia constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitatii de performanta; - competitiile fac posibil schimbul de informatii in numeroase directii (antrenor, sportiv, adversar, public, media), motiv pt. care sunt considerate ca adevarati factori de reglare si dezvoltare sociala; - competitia se constituie ca parti componente ale vietii social-culturale; competitia la care participa sportivii de cel mai nalt nivel se constituie ca factori economici, de profit pt. cei implicati. Conceptii moderne privind locul si rolul sportului in societate. Intelesul termenului sport a aparut in contextul educatiei fizice promovate in scolile engleze, la sfrsitul sec. XIX. Thomas Arnold a lansat atunci teoria in care desemna sportul, ca educatia realizata prin intermediul ntrecerii si competitiei. Thomas A. 21421e44v defineste sportul ca o competitie ludica, ce determina cu certitudine placere, dar mai presus de toate formarea morala prin formarea corporala. Pedagogul Pierre de Cubertin (renovatorul J. O. moderne) preia si dezvolta ideile formate de T. Arnold: pedagogia sportiva, asa cum a nteles-o T.A., este prghia cea mai buna si cea mai activa pe care o pot utiliza educatorii din orice tara pt. a forma adolescenti cu un moral pe masura fizicului. Termenii legati de domeniul sportului au devenit o zestre comuna a tuturor natiunilor de unde rezulta includerea sportului in cadrul culturii. Remarcam de asemenea faptul ca, desi initial se poate vorbi despre o forma de educatie fizica prin intermediul ntrecerii, treptat sportul s-a delimitat ca o forma de activitate motrica aparte. Romnia adopta charta europeana a sportului orientndu-se ctre civilizatia europeana a sportului, care consta in urmatoarele: sportul trebuie sa devina un bun al tuturor; sportul ca factor de cultura; sportul ca mijloc de dezvoltare umana; sportul ca factor de ntarire a sanatatii. Cele mai importante aspecte din charta europeana. A sportului sunt insa legate de obligativitatea guvernelor din tarile semnatare de a asigura finantarea, dezvoltarea bazei materiale, asigurarea resurselor umane,

sprijinirea sportului de nalt nivel si cu deosebire a celui practicat in timpul liber. Din ideile de mai sus remarcam ca se produce o internationalizare a conceptiei despre sport, care are in centrul sau omul, beneficiar pe linie biologica, psihica si sociala al activitatii sportive. Adaugam contributia substantiala la educatie, prin promovarea codului eticii sportive, care consemneaza nu numai participarea la activitatea sportiva intr-un mediu ecologic, dar si intr-un climat moral care sa-i deprinda pe participanti sa aprecieze si sa aplice principiile eticii. Functiile sportului realizeaza o corespondenta intre practicarea ramurilor de sport si efectul acesteia asupra subiectilor sau asupra vietii sociale in ansamblul. Functia denumeste o anumita activitate actiune comportament semnificative pt. un anumit sistem in sensul satisfacerii cerintelor functionale ale acestuia. Cele mai importante functii ale sportului sunt: 1 functia competitionala (sau functia de satisfacere a dorintei de ntrecere); 2 functia de maximalizare a performantei (sau functia de dezvoltare a capacitatii de performanta); 3 functia conativa (functia de satisfacere a dorintei de miscare, de actiune); 4 functia de socializare (integrare, afirmare sociala, comunicare, etc.); 5 functia culturala; 6 functia economica. Functia competitionala Competitia este elementul definitoriu al sportului, acesta fiind in masura a valorifica capacitatea de performanta a individului prin comparatie cu altii sau cu sine. Sportul prin formele sale este activitatea care ofera cele mai bune conditii pt. satisfacerea si stimularea dorintei de ntrecere a oamenilor. Functia de maximalizare a performantei Sportul prin forma sa de organizare antrenamentul sportiv ofera conditii de aplicare a unei metodologii stiintifice de amplificare a capacitatii de performanta. Concursul poate fi folosit pentru dezvoltarea capacitatii de performanta, dar si antrenamentul poate fi organizat sub forma de concurs. Performanta apartine fiintei umane (fiinta bio-psiho-socialamotrica-culturala). Din aceste motive sportul devine un factor cu influente multiple,, in ceea ce priveste dezvoltarea si manifestarea capacitatii de performanta. Functia conativa Miscarea nseamna viata. Dorinta de miscare a omului este naturala, in firea lucrurilor, este esenta existentei sale. Miscarile efectuate initial cu coordonarea si precizia redusa, ajung sa se perfectioneze cstignd n amplitudine, semnificatie si eficienta, in general. Sportul este cel care rafineaza miscarea si transforma nevoia de miscare in motivatie interna, devenind o activitate care ofera satisfactii. Remarcam faptul ca sportul, prin reglementarile sale, face ca pulsiunile interne spre miscare si actiune sa nu fie opuse cognitivului ci sa se ncadreze in

acestea. Este evident ca succesul este in mare masura determinat de performanta motrica individuala sau colectiva, insa activitatea psihica reglatoare determina ca performanta sa fie bine pusa in valoare. Functia de socializare. Socializarea reprezinta procesul social fundamental prin care orice societate si proiecteaza, reproduce si realizeaza prin conduite adecvate ale senzorilor sai, modelul normativ si cultural. Sportul, ca activitate scolara, poseda atributele necesare pt. a realiza integrarea sociala, astfel: - se desfasoara preponderent in grup, facilitnd interactiunea intre indivizi; - prin continutul si formele de organizare se creeaza un mediu psiho-social care permite aparitia si manifestarea tuturor tipurilor de interactiune; - sportul implica din partea individului actiuni de evaluare a propriei conduite si a conduitei altora, ceea ce contribuie in mare masura la formarea imaginii de sine; - sportul de performanta implica in etapele desfasurarii lor actiuni de selectie cu scopul de a desemna pe cei mai talentati si mai bine pregatiti, pt. a participa mai departe la procesul de antrenament sau la competitii. Acesti sportivi au si datoria de a reprezenta in marile competitii gruparile sociale din care provin (club, tara). Aceasta ndatorire este perceputa ca o onoare, statutul sportivului valorizndu-se, iar conduita este animata de motivatii si sentimente superioare. Sportul ndeplineste 2 functii: formativa si de dezvoltare. Prima se refera la forma unor deprinderi specifice ramurii de sport respective, dezvoltarea unor capacitatii, transmiterea unor cunostiinte, etc. in timp ce a doua presupune relatii de grup, competente sociale. Sportul actioneaza in doua sensuri ale socializarii, unul individual si altul de grup. Functia culturala. Domeniul sportului defineste un univers al creatiilor umane de natura umana, estetica, intelectuala, etc.; ce si gaseste locul cuvenit in ansamblul general al valorilor. Se poate vorbi despre valorile sportive ca tip distinct, diferit de valorile morale sau estetice. Printre acestea enumeram: fair-play, vitalitatea, autodepasirea, etc. In sport exista valori estetice care privesc calitatile si canoanele estetice proprii acestui tip de activitate cum ar fi: o pasa spectaculoasa, o pirueta, etc. este vorba de o estetica functionala. In sport ntlnim si alte diferente si dimensiuni pe care le putem aprecia ca estetice, prin impresiile pe care le provoaca spectatorului: frumosul, armonia, sublimul, etc. Frumusetea traita kinestezic, tehnic, tactic i se adauga frumusetea plastica a corpului uman. Sportul reprezinta sursa de inspiratie pentru creatorii de arte plastice, literatura, cinematografie, muzica, etc. Dezvoltarea culturii universale s-a realizat si prin participarea culturii fizice. Functia economica. Sportul poate fi considerat ca apartinnd ariei productiei de servicii, in ipostaza acestora de furnizor al serviciului numit educatie. In

domeniul sportului se pot vorbi de trei categorii de clienti: - clienti primari (cei ce beneficiaza direct de efectele practicarii exercitiilor fizice); - clienti secundari (parinti, sponsori, etc.); - clienti tertiari (societatea). Practicarea ex. fizice, prin functia lor biologica, contribuie la mentinerea si ntarirea starii de sanatate. Acest lucru reprezinta un real cstig in bugetul fiecarei familii, dar si a societatii in general. Sportul, mai ales cel de performanta, reprezinta o importanta zona de investitii. Efectele economice ale sportului sunt apreciate, din punct de vedere temporal, ca imediate (turism local, sunt vehiculate importante resurse financiare provenite din drepturi de televiziune, sponsorizari, taxe de intrare, etc.) si tardive (baze sportive, spatii de cazare, centre de presa, etc.). Industria sportului este sustinuta si in acelasi timp stimuleaza productia de echipamente sportive, materiale si instalatii, aparatura electronica de masurare si nregistrare, asistenta medicala, etc. Subsisteme si forme de organizare a sportului se mpart in trei categorii: 1 sportul pt. toti; 2 sportul adaptat; 3 sportul de performanta. Sportul pt. toti sau sportul pt. timpul liber este unul din aspectele socialculturale ale societatii si in acelasi timp un factor al dezvoltarii acesteia. Diversitatea actiunilor motrice ce pot fi practicate in cadrul sau, l fac accesibil tuturor membrilor societatii, indiferent de vrsta, sex si aptitudini motrice. Sportul pt. toti asigura fiecarui individ posibilitatea de auto-influentare fizica si psihica, echilibrul optim al acestei sfere, starea de sanatate, satisfacerea nevoii de miscare si participarea la viata sociala, combate stresul, etc. Deoarece sportul pt. toti include activitati numeroase si variate, va utiliza cele mai diferite mijloace, alegerea lor realizndu-se in raport cu populatiile si conditiile economice si geografice, gradul si natura civilizatiei, traditiile culturale si sociale. Sportul pt. toti implica respectarea anumitor imperative: 1 activitatea propusa initial poate cadea pe plan secundar, obiectivul principal al sportului fiind acela de a-l motiva pe individ si de a-i crea nevoia de miscare si de competitie; 2 participarea trebuie sa fie continua pt. a obtine efectele scontate; 3 trebuie respectate anumite prioritati legate de caracteristicile de vrsta, sex, capacitati: - la copii sportul regleaza cresterea corporala si asigura dezvoltarea marilor functii biologice, procese si fenomene psihice cum sunt cele intelectuale, afective, volitive. la elevi si studenti asigura dezvoltarea optima a organismului, o buna conditie fizica, combate stresul si favorizeaza socializarea. la adulti si chiar vrstnici, ncetineste degerescenta psihica si fizica, creeaza o stare optimista. Sportul pt. toti si are originea in sportul scolar si universitar. In concluzie sportul pt. toti se poate mpartii n urmatoarele sectoare: - sport de ntretinere; - sport in timpul liber; - sport in familie; - sport pt. oameni aflati in conditii speciale; - sport pt. vrstnici.

Sportul adaptat constituie o ramura a sportului care utilizeaza structuri motrice, reguli specifice, conditii materiale si organizatorice modificate si adecvate cerintelor proprii diferitelor tipuri de deficiente (nevoi speciale). Sportul adaptat se mparte in doua categorii: - sport adaptat pt. terapie; - sport adaptat pt. performanta. Obiectivele sportului adaptat in general sunt: - maximizarea potentialului bio-motric existent; - facilitarea exprimarii subiectilor deficienti conform propriilor abilitati si capacitati; - realizarea (in mod implicit) unor efecte terapeutice sonoginetice (terapie colectiva, recreationala, sport-terapie, programe de sanatate); - adaptarea activitatii sportive n scop recreativ; - realizarea unor imagini despre grup sau propria persoana a unei ferme valorizari superioare a competentelor existente. Organizare sportului adaptat este diferentiata dupa cum urmeaza: 1 activitati sportive care nu se deosebesc ca structura, reguli, conditii organizatorice si materiale de ramurile si probele sportive cunoscute. 2 activitatiile sportive care pastreaza structura si regulile obisnuite dar beneficiaza de conditii materiale care compenseaza intr-o anumita masura deficienta competitorului. 3 activitati sportive la care participa att competitorii cu deficiente cat si competitorii normali, competitorii cu deficiente avnd unele facilitati regulamentare. 4 activitati sportive la care participa competitori cu si fora deficiente: toti se supun unei modificari a probei sau a ramurii sportive respective. 5 activitati sportive de tipul special olimpycs la care participa exclusiv subiecti cu deficiente de acelasi tip si grad. In sportul adaptat, functie de obiectiv, se folosesc urmatoarele programe: 1 programe de recuperare (exercitii si activitati specifice de corectare a deficientelor corporale si de alta natura). 2 programe de dezvoltare (activitati individualizate bazate pe nevoile specifice si care mbunatatesc capacitatea de miscare, a fitnessului si integrare socio-emotionala). Sportul de performanta cuprinde toate formele de activitati cu caracter competitional, care reclama din partea individului o capacitate motrica deosebita si aptitudini pt. obtinerea de rezultate care depasesc cu mult media. Caracteristicile sportului de performanta sunt: - competitia severa si permanenta (deoarece in acest domeniu selectia este permanenta si drastica); - antrenament riguros (care necesita mai multe ore pe zi, care presupune o munca intensa); - eliminarea celor mai putin puternici (competitiile fiind rezervate din ce in ce mai mult unei elite sportive); imperative financiare (care l ndreapta spre cautarea spectacolului, prin aservirea acestuia unor interese economice); - obiectivul major este victoria asupra altora. Aceste caracteristici ale sportului de performanta au determinat unii specialisti sa evidentieze: 1 sport de performanta si nalta performanta practicat de amatori. 2 sport profesionist.

Motricitatea copiilor sugari avnd in vedere slaba dezvoltare a sistemului nervos si capacitatea senzoriala redusa, o mare parte din reactii au caracter reflex, miscarile sunt grosiere; un stimul extern antreneaza raspunsul nediferentiat al tuturor celor 4 membre. Activitatea motrica a noului nascut se realizeaza printr-un consum energetic mare, ceea ce determina si aparitia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte diverse, ncepnd cu rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si invers, apoi cu tarrea prin miscari corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand sustinut pozitie din care ncearca sa faca primii pasi. In timpul miscarilor de redresare a corpului, de rotatie a trunchiului, si in timpul miscarilor de deplasarea ce preced mersul a tentativelor de asezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si a extremitatilor se va ntarii progresiv, pregatind mentinerea pozitiei bipede. Progresele in structura miscarilor sunt observate spre sfrsitul primului an, astfel miscarile apar evidente datorita intentiilor copilului de a se deplasa. Dezvoltarea miscarilor are o directie cefalo-descendenta si se perfectioneaza dupa ce miscarile de sedere devin confortabile pt. copil. Motricitatea la 1-3 ani ante-prescolara Aceasta etapa este marcata in continuare de o crestere bio-motrica evidenta, o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaza procesele de nvatare, adaptare si emancipare relativa. Bloom considera ca pana la 3 ani omul achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata. Se remarca o dezvoltare motrica accentuata favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care trebuintele copilului sunt satisfacute, inclusiv nevoia de miscare. Lumea obiectelor l fascineaza, deschide sertare, scoate obiecte, apasa pe diverse butoane, descoperind importanta minii. Imitatia are un rol important in descoperirea anumitor miscari reprezentnd o forma importanta de nvatare la aceasta vrsta. Deprinderea motrica de baza care marcheaza debutul acestei etape a ontogenezei este mersul. In nsusirea mersului identificam 3 etape: la un an mersul initial; - 2-3 ani mersul optional; - dupa 7 ani mersul adult. Alergarea reprezinta o alta deprindere motrica ce capata o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15-18 luni apar primele ncercari de alergare, viteza crescnd progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7 ani. In ceea ce priveste aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiasi dezvoltari ierarhice, caracteristica de nceput reprezentnd-o limitarea miscarii din articulatia cotului. Odata cu nsusirea alergarii, copilul si dezvolta si structurile premisa ale sariturii. Dupa vrsta de 1 an si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe doua picioare. La vrsta de 3 ani copilul pregateste saritura, dar are dificultati in realizarea acesteia (incapacitatea de a mpinge simultan cu ambele picioare, torsiune laterala a corpului la desprindere, imobilizarea unui brat, aterizare rigida, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o alta actiune motrica care se

realizeaza la nceput, din stand si mai trziu din deplasare. Dupa aceasta succinta enumerare a principalelor actiuni, deprinderi motrice pe care ante-prescolarul si le nsuseste, se cuvine sa remarcam rolul jocului in aceasta perioada, sub semnul careia sta ntreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele imaginare ocupa circa 90% din timp avnd un continut actional simplu si repetitiv. Motricitatea 3-6 ani prescolara etapa este numita vrsta de aur a copilariei in care comportamentul se diversifica, urmarea integrarii in mediul gradinitei si a solicitarilor cognitive, comunicationale si nu in ultimul rnd motrice carora copilul le face fata. Dezvoltare fizica nregistreaza progrese evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase amelioreaza procesarea informatiei, ca si precizia miscarilor. Tot acum are loc si angajarea cu predilectie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pt. caracterul manualitatii copilului (ambidextru, dreptaci sau stngaci). La 4-5 ani copilul se joaca cu parteneri manifestnd preferinte pt. jocuri de constructie, jocuri de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor (vnzatorul, medicul, etc.). nevoia de miscare si disponibilitatea pt. nvatare, extrem de marcate la aceasta vrsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situatii adecvate prin care acesta si nsuseste o baza larga de actiuni motrice. Alergarea se caracterizeaza printr-o faza de propulsie care se mbunatateste si prin diminuarea fortelor de frnare. Aruncarea cu un brat de deasupra umarului capata amplitudine, ce se nsoteste de o rotatie a centurii scapulare in plan orizontal. La 5-6 ani forta aruncarii creste prin actiunea trunchiului care nsoteste miscarea si care se finalizeaza printr-o flexie la nivelul bazinului. In ceea ce priveste saritura, copii si amelioreaza sariturile de tip stnga dreapta, dreapta - stnga si galopul. Lovirea mingi cu piciorul de ctre prescolari conduce la o proiectie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6 ani. La aceasta vrsta activitatea sportiva este practicata doar sub forma de joc, ca divertisment, contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educatia motrica se realizeaza deci prin principalele achizitii psiho-motorii fundamentale si anume echilibrarea, locomotia si coordonarile vizual-motrice care nsotesc copilul pana la vrsta scolaritatii. Motricitatea la vrsta ante-pubertara 6-10/11 ani. n aceasta perioada cresterea si dezvoltarea morfo-functionala a scolarilor sunt mai rapide si in general mai uniforme dect in etapele anterioare. Masa musculara se dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizeaza, efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulatii. Activitatile cognitive favorizeaza o dezvoltare intelectuala evidenta, influentata si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos, avantaj functional ce confera copilului o mare receptivitate in comparatie cu adultii. Predominanta excitatiei corticale face ca stimuli externi sa

produca reactii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba inhibitie de diferentiere. Motricitatea in aceasta etapa este debordanta, capacitatea de invatare motrica este remarcabila, dar posibilitatile de fixare a miscarilor noi sunt reduse. In consecinta, doar repetarea sistematica integreaza si stabilizeaza structura noua in repertoriul motric al copilului. Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o extensie mai mare si piciorul liber are o cursa mai ampla, cu ridicare mai accentuata a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizeaza printr-o pozitie de asteptare mai ampla, bratele sunt semi-flexate, iar picioarele departate. Aruncarea mingii in aceasta etapa cunoaste o faza pregatitoare in care piciorul opus bratului de aruncare avanseaza, bratul libereste ridicat pt. a echilibra rotatia trunchiului ce are drept consecinta un recul al cestui brat, si o flexie lejera laterala si antero-posterioara a trunchilui. Saritura n lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implica o actiune concentrata a diferitelor segmente corporale in functie de orientarea lor in spatiu si de amplitudinea miscarii fiecaruia dintre acestea. Copilul care a capatat un plus de forta fata de etapa de vrsta anterioara, este capabil sa realizeze o impulsie puternica a piciorului de bataie, o relativa buna cooperare a fortelor orizontale si verticale, o actiune coordonata a bratelor, etc., elemente importante in executarea deprinderilor motrice de baza. Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achizitionarii de structuri motrice, trebuie exploatate in mod just in vederea invatarii tehnicilor fundamentale coordonate grosier la nceput, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce necesita o insusire precoce a tehnicii, copii si perfectioneaza chiar repertoriul gestual specific. Dozarea corecta a efortului la copiii ante-pubertari, cu evitarea suprasolicitarii sau subsolicitarii, trebuie sa asigure o valorificare completa a capacitatii reale de efort si posibilitatii crescute de progres. Motricitatea in etapa pubertara (10-14 ani). Tipul pregnant al activitatii pentru etapa pubertara o reprezinta instruirea scolara in conditiile diversificarii motivatiilor, a dezvoltarii personalitatii, mobilizarii aptitudinilor si a ntregului potential bio-motric. Aceasta etapa se caracterizeaza printr-un ritm accentuat al dezvoltarii somatice (in special intre 12-14 ani) caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre propoetiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa. Musculatura scheletica se dezvolta special prin alungire dar forta relativa nu nregistreaza cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi. Mobilitatea articulara nregistreaza valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti. Tanarul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste usor, dovada fiind fluctuatiile, inconsecventele in realizarea eficienta a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduita motrica

egala ci una marcata de discontinuitati, in care miscarile sunt insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema) corporala, insuficient constientizata in copilarie se focalizeaza progresiv, reprezentnd atat un nucleu al constiintei de sine, cat si o instanta reper in reglarea actiunilor motrice. Etapa pubertara reprezinta un interval optim pt. invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum si pt. dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare. Motricitatea in etapa adolescentei (14-18 ani). Aceasta perioada (pa care unii autori o mpart in trei sub-etape: pre-adolescenta 14-16 ani; adolescenta propriuzisa 16-18 ani; adolescenta prelungita 18-25 ani) este legata de dobandirea statutului de adult si este caracterizata de intensa dezvoltare a personalitatii, toate acestea in contextul iesirii treptate de sub tutela familiei si a scolii etc. instruirea ramane importanta pt. majoritatea tinerilor, dar ea se nuanteaza in functie de interesele personale, de curiozitatea individuala. Adolescentul si modifica perceptia de sine, inclusiv schema corporala, cu expresie a propriei identitati. In plan somatic rapidele transformari din etapa pubertara le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea cresterii in inaltime (in special la fete) si de cresteri ale perimetrelor si a diametrelor segmentare. Adolescentul si evalueaza sansele de reusita si face predictii plauzibile in ceea ce priveste performantele motrice proprii. In ceea ce priveste calitatile motrice, acestea progreseaza (in special la baieti), desi in scoli se lucreaza destul de putin pt. acest obiectiv. La acest nivel motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt. ciclul liceal, ci reprezinta o modalitate complexa de adaptare in situatii diverse, de stapanire a propriului corp, procesare a informatiilor, construire a anumitor rationamente si utilizare a diferitelor forme de exprimare; invatarea fiecarei miscari este in fond un demers experimental resimtit corporal. Astfel, putem sublinia inca o data necesitatea armoniei sistemului in care, printr-un efect de oglinda, sfera somatica o influenteaza pe cea spirituala, conferind ntregului premise favorabile de adapatre la rigorile viitorului. Motricitatea in etapa tineretii vrsta mijlocie (25-35 ani). Aceasta etapa face parte din varstele adulte active, mai putin investigate din punct de vedere al comportamentului motric al individului, cu exceptia celor angrenati in activitati de performanta. Perioada este influentata de debutul activitatii profesionale care pune bazele statutului social al tanarului. Specializarea profesionala conduce la evidentierea unor capacitati superioare observatie vizuala, auz perfectionat, sensibilitate tactila, echilibru, coordonare, etc. Pt. performeri (la multe din ramurile sportive) se obtin rezultate de varf in competitiile de anvergura. O clasificare a tinerilor in functie de gradul de implicare in activitatiile motrice este urmatoarea: tineri sedentari, neinteresati de practicarea activitatilor motrice, cu profesii inactive

din punct de vedere motric; - tineri vag interesati de miscare care practica ocazional diferite activitati motrice; - tineri activi, care resimt placerea miscarii si au formata obisnuinta practicarii sistematice a exercitiilor fizice. Acestor tipuri li se adauga, desigur sportivii de nalta performanta si tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educatiei motrice la aceasta etapa de vrsta conduce la urmatoarele finalitati: - capacitati senzorio-perceptive superioare; - scheme motorii de baza, perfectionate; - bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; - capacitate crescuta de comunicare gestuala, expresiva, estetica; - capacitate de practicare independenta a exercitiilor fizice; - socializare superioara. Motricitatea la vrsta adulta (40-65 ani). Aceasta etapa se mparte in 3 substadii: adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani). Adultii cunosc realizarea maxima profesionala, armonizarea intereselor, echilibrarea personalitatii. Capacitatea senzoriala discriminativa cunoaste o curba lenta, descendenta sub impactul factorilor biologici sau de suprasolicitare; sensibilitatea vizuala, latenta motrica, acuitatea auditiva, sensibilitatea tactila, nregistreaza usoare regresii, compensate de multe ori prin experienta culturala si sociala. Pt. a putea tolera fora probleme activitatea motrica, adultul va proceda la un control medical si la o consiliere din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de timp liber) in ceea ce priveste tipul de activitate motrica convenabila. La aceasta vrsta trebuie respectate cateva regului metodice (pt. adultii care practica sistematic exercitii fizice) cum ar fi: efectuarea exercitiilor fizice in viteza sau invatarea de noi structuri tehnice complexe nu mai reprezinta obiective realiste pt. aceasta etapa de vrsta; antrenamentul de forta-viteza trebuie limitat; exercitiile de forta trebuie executate in zona de intensitate slab-moderata; exercitiile pt. dezvoltarea rezistentei care solicita in principal functia cardio-respiratorie sunt bine venite. Motricitatea la vrsta senescentei (peste 65 ani). Fractura brutala a performantelor motrice care debuteaza la 40-45 ani si devine evidenta la 60-65 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati (efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale. Majoritatea varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorita schimbarilor morfo-functionale, dintre care scaderea masei musculare, degradarea capacitatilor senzoriale si cresterea fragilitatii oaselor au un impact crescut. Numeroase studii atesta faptul de necontestat, si anume ca, existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de activitati fizice si imbunatatirea calitatii vietii la generatia a IIIa. R. Manno identifica efectele benefice ale activitatilor fizice asupra persoanelor varstnice, dupa cum urmeaza: efecte psihologice (subiectul se simte sanatos, eficace si in forma, este optimist); efecte fizice (ameliorarea starilor degenerative si

a principalelor functii ale organismului); prevenirea disfunctiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal; reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii scheletice. Activitatile de anduranta recomandate la aceasta etapa sunt: mers; plimbari in aer liber; alergarea (jogging-ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea maxima. Nu trebuie recomandat practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, sariturile, haltere, etc. luand in considerare aceste aspecte particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona pe mai departe intr-un context de comunicare interpersonala. Stadiile antrenamentului sportiv, particularitati in diferite ramuri de sport. O privire de ansamblu asupra antrenamentului spurtiv reliefeaza cel putin doua idei fundamentale: 1 antrenamentul este proces indelungat, programat pe mai multi ani, conditie de baza pt. realizarea adaptarii de lunga durata si dezvoltarea capacitatii de performanta; 2 existenta in cadrul acestei pregatiri a mai multor stadii. Din punct de vedere didactic deosebib 3 forme temporale de selectie: 1 selectia initiala. Consta in depistarea copiilor cu aptitudini deosebite pt. practicarea unor ramuri de sport; se realizeaza la varste diferite in functie de particularitatile fiecarei ramuri de sport corespunzatoare cu varstele la care se pot evidentia anumite aptitudini (calitati). 2 selectia secundara. Are loc in jurul perioadei pubertare, cand are loc stabilirea din punct de vedere biologic si psihic. 3 selectia finala, in care opereaza cu prioritate performanta sportiva. Pregatirea de lunga durata a sportivilor se desfasoara pe mai multe stadii determinate de caracteristicile de vrsta si de disponibilitatile generale de adaptari a organismului dupa cum urmeaza: stadiul I corespunde selectiei initiale si pregatirii copiilor; stadiul II corespunde selectiei secundare si pregatirii juniorilor; stadiul III corespunde selectiei finale si pregatirii sportivilor consacrati. Pregatirea in perspectiva a devenit o necesitate obiectiva, atat ca urmare a cerintei ca un viitor sportiv de performanta are nevoie de o pregatire prealabila de 6-10 ani, cat si ca urmare a faptului ca, de-a lungul acestui interval, instruirea trebuie dirijata gradat, pe niveluri ascendente, de la un stadiu la altul. Stadiul I antrenamentul sau pregatirea de baza orientata in functie de specificul ramurii de sport (A.B.O.). Stadiul I constituie etapa initiala a pregatirii sportive avnd ca sarcina principala crearea premiselor generale pt. dezvoltarea pe termen lung a capacitatii de performanta. Aceasta etapa incepe imediat dupa selectie, dureaza aproximativ 3 ani si se incheie inaintea pubertatii. Obiectivul cel mai important al acestei etape este cresterea capaciattii de efort si dezvoltarea coordonarii fine a miscarilor legate de initierea intehnica ramurii de sport. Sarcinile

principale ale acestei etape sunt: 1 dezvoltarea pe scara larga a capacitatii motrice a copiilor; 2 asigurarea unei dezvoltari fizice armonioase a copiilor simultan cu influentarea treptata a dezvoltarii grupelor musculare frecvent solicitate in ramura de sport respectiva; 3 dezvoltarea calitatiilor sau aptitudinilor motrice; 4 initierea in nsusirea principalelor procede tehnice; 5 pregatirea treptata a sportivilor pt. a participa la concursuri; 6 educarea comportamentului civilizat in toate imprejurarile vietii sportive, a dragostei pt. culorile clubului, a dorintei de afirmare sportiva; 7 programarea antrenamentului in functie de structura anului scolar. 1 dezvoltarea pe scara larga a capacitatii motrice a copiilor. Stapanirea unui sistem variat de deprinderi si priceperi motrice constituie baza pregatirii. Prin repetari corespunzatoare se poate forma o mare varietate de priceperi motrice de baza. Mijloacele cele mai des folosite, pt. realizarea acestui obiectiv, sunt urmatoarele grupuri de exercitii: jocuri dinamice (pt. dezvoltarea capacitatii de alergare, de oprire brusca, schimbare a directiei cu usurinta, pt. stimularea initiativei si imaginatiei, etc.). 2 asigurarea armonioasei dezvoltari fizice a copiilor simultan cu influentarea treptata a dezvoltarii grupelor musculare frecvent solicitate in ramura de sport respectiva. In atingerea cu succes a acestei sarcini trebuie tinut cont de particularitatile cresterii si dezvoltarii fizice caracteristice perioadelor de vrsta. Perioada de accelerare din timpul pubertatii reprezinta o problema deosebita. Puseul respectiv intervine intre 11-13 ani la fete si intre 13-15 ani la baieti, si se manifesta prin cresterea rapida a picioarelor (laba piciorului) si mainilor dect gambelor si antebratelor, care se maturizeaza mai rapid dect coapsele si bratele (legea cresterii centripete). In cazul in care exista concordanta intre vrsta cronologica si cea biologica, cresterea este normala. Stabilitatea tesuturilor este proportionala cu viteza de crestere. Deci capacitatea aparatului osos, cartilaginos, ligamentar de a suporta efort este limitat, deoarece nu are rezistenta celui adult. In aceasta idee, trebuie evitate in pregatire volume si intensitati mari la aceasta vrsta, si trebuie sa ne axam pe eforturi submaximale diversificate care nu solicita unilateral aparatul locomotor. Dezvoltarea fizica armonioasa presupune utilizarea exercitiilor care au o influenta pozitiva asupra musculaturii ntregului corp. Ea este influentata atat prin exercitiile analitice (orientate in directia dezvoltarii selective a musculaturii trunchiului, membrelor superioare, inferioare si a abdomeniului) cat si prin complexe de exercitii cu influenta globala. Dezvoltarea armonioasa a musculaturii contribuie si la asigurarea tinutei corecte a corpului. Pt. dezvoltarea grupelor musculare solicitate in ramura de sport respectiva, trebuie programate exercitii care sa influenteze pozitiv indicii muschilor extensori, rotatori, abductori, potrivit solocitarilor specifice implicate de structura actiunilor tehnice si tactice. Insa acest gen de exercitii nu trebuie folosit abuziv in dauna dezvoltarii armonioase a intregii musculaturi. 3 dezvoltarea calitatilor sau aptitudinilor motrice. 1 antrenamentul de rezistenta. Din punctul de vedere al medicinii sportive,

antrenamentul de rezistenta este cel acre are, de departe cea mai mare influenta asupra parametrilor de performanta. Consumul de oxigen/kg corp este cel mai bun indicator al capacitatii de rezistenta. La copilul antrenat aceasta atinge 60 ml/min/kg, pe cand la cei neantrenati valoarea este de 40-48 ml/min/kg. Antrenamentul copiilor trebuie axat pe dezvoltarea rezistentei generale (de baza) si nu pe rezistenta specifica. Mai trebuie relevate unele aspecte importante in ceea ce priveste antrenamentul de rezistenta: nu este sanatos sa se aduca copii si adolescentii la limitele lor maxime de efort fizic si psihic; nu trebuie mobilizate de timpuriu unele rezerve de performanta, de care vor avea nevoie mai trziu, dupa maturizarea organica. Principalele metode de antrenare a rezistentei la copii si adolescenti sunt: eforturile continue (uniforme, cu tempo la alergare); eforturile cu interval de scurta durata. In schimb sunt contraindicate metoda repetarilor si metoda repetitiei. 2 antrenamentul de forta. Are un rol important in dezvoltarea capacitatii de performanta a copiilor si in stimularea proceselor de crestere si dezvoltare fizica. Aparatul de sustinere pasiv nu trebuie sa suporte interactiuni si presiuni ridicate, dar in acelasi timp stimuli administrati duc treptat la adaptari in structura insasi a oaselor, si deci antrenarea se face in toate etapele copilariei, dar cu atentie si in conditii dinamice, fora a solicita forta maxima. In a doua faza a pubertatii/adolescenta se lucreaza cel mai bine pt. dezvoltarea fortei. Recomandarile privind dezvoltarea fortei la copii si juniori sunt urmatoarele: dupa antrenamentele grele, cu componente de forta, se vor acorda perioade de refacere suficiente; incarcaturile nu vor creste brusc; evitarea eforturilor unilaterale (centrate asupra unei grupe de muschi); evitarea antrenamentelor cu greutati deasupra capului in aceasta etapa (greutatea propriului corp este cea mai indicata); evitarea eforturilor statice de lunga durata. Baietii ajung la nivelul maxim al fortei intre 18-22 ani iar fetele intre 15-17 ani. 3 antrenamentul de viteza. Are la baza disponibilitatile genetice care influenteaza aceasta calitate foarte timpuriu, perioada in care poate chiar sa se stabilizeze. Viteza maxima se atinge intre 18-20 ani (baieti) si 15-17 ani (fete). Dupa aceste varste viteza creste pe seama altor calitati (forta, mobilitate, coordonare, etc.). Datorita cresterii capacitatii de coordonare intre 5-7 ani, creste in mod deosebit viteza de deplasare. In primul stadiu scolar creste cel mai mult frecventa si viteza miscarilor (viteza de executie); in al doilea stadiu scolar se poate intensifica lucrul pt. viteza, mai ales pt. viteza de reactie, capacitatea de accelerare si viteza coordonare, dar nu inspre viteza in regim de rezistenta. In prima parte a pubertatii si in adolescenta se realizeaza castiguri importante in viteza si se poate lucra mai mult pt. forta viteza. Principalele metode de antrenament sunt: repetarile si intervalele scurte cu preocuparea de a se solicita eforturile alactacide. 4 antrenamentul supletei si mobilitatii. Este determinat de variatiile cauzate de procesele de crestere si dezvoltare fizica. In timpul primului stadiu scolar mobilitatea coloanei este maxima in schimb

departarea picioarelor din articulatiile coxo-femurale si extensia dorsala a articulatiei scapulo-humerale sunt reduse. In consecinta se va lucra pt. acestea. Intensificarea antrenamentelor de mobilitate se va realiza in al doilea stadiu scolar, deoarece mai trziu va fi foarte greu sa mai castige mobilitate, ci mai mult mentinerea nivelului dobandit. 5 antrenamenrul coordonarii. Constituie un punct nodal all pregatirii copiilor si juniorilor. Pt. coordonare nu se lucreaza niciodata prea devreme sau prea mult. Totusi coordonarea cunoaste unele momente de dezvoltare, pe componente, care se situeaza intre 7-14 ani. De pilda, coordonarea sub presiune temporala (simtul ritmului si al tempoului) se dezvolta foarte bine intre 7-9 ani, pe cand capacitatea de orientare sptiala se imbunatateste spre 12-14 ani. Pt. dezvoltarea coordonarii se va lucra la orice lectie, in orice conditii motrice si cu cele mai diferite mijloace. In final, se aprecieaza ca pregatirea copiilor si a adolescentilor nu reprezinta pregatirea seniorilor la scara redusa, ci are la baza o conceptie originala determinata de particularitatile dezvoltarii morfologice, functionale, motrice si psihice. 4 initierea in nsusirea principalelor procedee tehnice. Pt. realizarea acestei sarcini, antrnorul trebuie sa fie exigent, pt. executia corecta a tuturor exercitiilor orientate spre nsusirea mecanismului de baza al principalelor procedee tehnice. In acest scop in afara repetarii procedeelor tehnice propriu-zise, sunt programate si exercitii ajutatoare (de coordonare) pt. nsusirea structurii procedeelor respective. Trebuie acordata o atentie planificarii invatarii, si anume, intr-un timp scurt un nr. limitat de procedee tehnice. La vrsta primului stadiu scolar (6-7 ani pana la 10 ani) caracteristicile psiho-fizice sunt favorabile pt. invatarea deprinderilor motrice. Al doilea stadiu scolar (10 ani - pubertate) reprezinta vrsta cea mai buna pt. invatare. Armonia si proportia corporala permit copiilor dobandirea unei agilitati deosebirta si este posibila invatarea unor tehnici cu grad mare de dificultate. Este necesar sa se constituie complexe de deprinderi tehnice foarte precise (fora greseli). Ca orientare metodica, trebuie retinut ca, in perioada de instalare a pubertatii, trebuie lucrat prioritar asupra capacitatilor conditionale dupa care se va urmarii stabilizarea si dezvoltarea progresiva a coordonarii. Nivelul intelectual mai ridicat face posibila invatarea unor complexe prin intelegerea raporturilor cauzale. Problematizarea si mai ales constientizarea constituie preocupari de baza ale antrenorului in antrenamenta si competitii. Adolescenta trebuie privita ca cea mai privilegiata perioada pt. perfectionarea tehnicii si dezvoltarea tuturor capacitatilor motrice specifice, deoarece este favorizata de echilibrul organic, proportiile corpului si stabilizarea psihica. In concluzie, trebuie spus ca in faza pubertara se lucreaza prioritar pt. coordonare si marirea bagajului tehnic, iar in pubertate pt. dezvoltarea calitatilor motrice. 5 pregatirea treptata a sportivilor pt. a participa la concursuri. Obisnuinta participarii la concursuri, inca din primul stadiu al antrenamentului sportiv este o componenta de baza al instruirii copiilor. Programarea concursurilor se face in functie de

progresul obtinut in procesul instruirii, iar scopul fundamental nu consta in obtinerea unor rezultate maxime, ci in obisnuirea treptata a copiilor cu disciplina competitionala, cunoasterea regulamentului, emotiile concursului etc. Pregatirea pt. participarea la concurs este inclusa chiar in lectiile curente de antrenament, in care sunt larg folosite jocurile bilaterale, intrecerile intre grupe, exersarile tehnicotactice apropiate sau analoage ritmului de concurs etc. Un loc foarte important pt. obisnuirea copiilor cu rigorile concursului l ocupa organizarea pe plan local a unui sistem competitional continuu, esalonat de-a lungul ntregului an, bazat pe structura anului scolar. 6 educarea coportamentului civilizat in toate imprejurarile vietii sportive, a dragostei pt. culorile clubului, a dorintei de afirmare sportiva. Odata intrat in sport, copilul se afla in fata unui nou mediu social, diferit prin normativele de activitate, exigente diverse, etc., fata de cel cunoscut lui in familie si in scoala. De aici si responsabilitatea sociala a antrenorului de a-i ajuta, cu grija, sa-si insuseasca o conduita elevata, sa respecte orarul antrenamentelor, colegii de grupa, adversarii, arbitrii, etc. Fora indoiala, activitatea sportiva este presarata si cu multe asperitati, deoarece rezultatele nu sunt dect consecinta unei munci indarjite, a unei permanente dorinte de autodepasire si in aceste conditii, cerintele in cauza, trebuie atent explicate, tinandu-se seama si de nivelul intelegerii lor la varste fragede. 7 programarea antrenamentului in functie de structura anulu scolar. Programarea antrenamentului se va realiza in functie de structura anului scolar si particularitatile ramurii de sport, conditiile climaterice care pot determina succesiunea continutului pregatirii. Se considera ca programarea antrenamentului de baza orientat cuprinde in linii mari o structura de 4 etape (aproximativ 6-8 saptamani fiecare etapa): ETAPA I sau a dezvoltarii coordonarii generale, a rezistentei generale (de baza) si a rezistentei in regim de forta, dezvoltarea mobilitatii; ETAPA II sau invatarii (initierii) tehnici si a altor actiuni motrice cu succesiunile respective; ETAPA III a dezvoltarii capacitatilor coordinative, a vitezei si fortei in regim de viteza; ETAPA IV a folosirii elementelor tehnice in cadrul unor combinatii tactice, in conditii de ntrecere, invatarea tacticii elementare. In aceste conditii, structura antrenamentului de baza orientat este determinata de continutul acestor etape si nu de calendarul competitional, cum se procedeaza la alta nivele de antrenament. Mentionez ca jocurile si concursurile fac parte organica din structura unui macrociclu (an de pregatire). Stabilirea viitoarei specializari sportive. Repartizarea sportivilor in grupe cu o componenta constanta si organizarea instruirii lor sistematice favorizeaza ridicarea gradului de pregatire, precum si posibilitatea testarii inclinatiilor acestora pt. pregatirea sportului de performanta, a aptitudinilor speciale solicitate de diferite posturi ale unei echipe, de anumite probe sportive etc. cu alte cuvinte, in finalul acestui stadiu al antrenamentului se creaza premisele necesare relativei stabilizari a specializarii.

Aceasta noua treapta a pregatirii este favorizata si de faptul ca in majoritatea ramurilor de sport ea coincide cu perioada de ncheiere a pubertatii. Stadiul II antrenamentul specializa sau specializarea timpurie intr-o ramura de sport (A.S.T.). acest stadiu mai este denumit se de dezvoltare sau antrenament constructiv, avnd drept scop inceperea specializarii, dezvoltarea capacitatii de efort, formarea capacitatii de coordonare fina a miscarilor specifice ramurii de sport, dezvoltarea capacitatii tehnico-tactice, dezvoltarea fortei in regim de viteza si vitezei, la care adaugam obiectivele pe plan psihologic, cum sunt: dezvoltarea proceselor cognitive, echilibrul afectiv si dezvoltarea unui sistem motivational corect. Stadiul II dureaza aproximativ 3 ani si este strans legat de stadiul I, din care de altfel, decurge. Exista deosebiri intre ramurile de sport in care se face selectia la varste diferite. Astfel in ramurile de sport in care selectia se face timpuriu, stadiul I este mai bine conturat (inot patinaj, schi), initierea impletindu-se cu alte obiective privind dezvoltarea capacitatii de performanta. La aceste sporturi selectia are loc la 6-7 ani, fata de altele in cadrul carora stadiul I este mai scurt si vrsta de selectie mai avansata, 10-11 ani la jocuri sportive, 14 ani box, lupte sau 16 ani canotaj fete. In majoritatea ramurilor de sport acest stadiu incepe odata cu instalarea pubertatii, ale carei efecte modifica profund structura morfo-functionala si psihica. Ca succesiune de abordare se recomanda urmatoarele etape: dezvoltarea capacitatilor conditionate ce asigura randamentul in ramura de sport respectiva, mai ales a capacitatii de efort fundamentata pe rezistenta de baza si rezistenta de forta; dezvoltarea in continuare a capacitatilor care favorizeaza perfectionarea tehnicii si largirea repertoriului tactic; consolidarea deprinderilor tehnico-tactice (elemente si procedee tehnice si actiuni tehnico-tactice); dezvoltarea vitezei, a fortei in regim de viteza si tehnica; formarea complexului de factori ce determina performanta. Acest model se aplica diferentiat de la o ramura de sport la alta in functie de specificul acesteia. In jocurile sportive sistemul de desfasurare a competitiilor influenteaza decisiv modul de abordare a antrenamentului. In jocurile sportive, sporturi de fortaviteza, sporturi tehnice, abordarea simultana, complexa, ocupa etape mai lungi de pregatire prin efectuarea lectiilor in conditii analoage competitiilor. In antrenamentul din acest stadiu ideea fundamentala este reprezentata de unitatea dintre continutul antrenamentului si competitie. Este foarte important, ca sistemele competitionale elaborate de factorii de decizie sa fie adecvate cerintelor stiintifice de dezvoltare a capacitatii de performanta. Argumentele principale ale acestui deziderat sunt: pregatirea in perspectiva a acestei categorii de sportivi va viza in principal dezvoltarea capacitatii de performanta. Trebuie evitata cu orice pret fortarea pregatirii pt. obtinerea cu orice pret a unor rezultate notabile la varste fragede, desii desfasurarea lectiilor sub forma de concurs si participarea la competitii constituie mijloacele si metodele cele mai frecvent utilizate; competitiile

trebuie organizate in concordanta cu vrsta subiectilor, scotand in relief caracteristicile de viteza si baza coordinativa a tehnicii; competitia trebuie sa indeplineasca functiile de educatie si de motivatie. Obiectivele stadiului II sunt: 1 continuarea influentarii dezvoltarii indicilor morfologici ai organismului; 2 dezvoltarea in continuare, a calitatilor motrice, si totodata, impletirea mai stransa a acestora cu cerintele specifice ramurii de sport respective; 3 largirea continutului actiunilor tehnico-tactice si includerea in aceasta componenta a antrenamentului a celor mai recente si eficiente cuceriri pe plan mondial; 4 dezvoltarea unei aprofundate gandiri tactice; 5 organizarea instruirii prin folosirea frecventa a exercitiilor stimulative; 6 cultivarea trasaturilor comportamentale de competitor, concomitent cu cele de cetatean corect integrat social. 1 continuarea influentarii dezvoltarii indicilor morfologici ai organismului. In scopul dezvoltarii calitative a musculaturii corpului (multilateral cat si in concordanta cu cerintele specializarii), antrenorul programeaza dezvoltarea principalelor lanturi si grupe musculare solicitate in executiile tehnice, precum si a mobilitatii si stabilitatii articulatiilor respective. Exercitiile utilizate pot avea atat un caracter analitic, cat si cumulativ, pt. cel din urma folosindu-se complexe ce solicita intr-o anumita succesiune principalele grupe musculare si articulatii. Se va actiona sistematic asupra capacitatii de contractare si detensionare a musculaturii, care va face posibil un consum redus de energie. Un alt aspect este cel legat de pastrarea unui echilibru intre dezvoltarea musculaturii si capacitatea ligamentelor si articulatiilor de a face fata fortei de contractie, de solicitare in general. 2 dezvoltarea, in continuare, a calitatilor motrice si totodata, impletirea mai stransa a acestora cu cerintele specifice respectivei ramuri de sport. In concordanta cu cerintele specializarii, antrenorul insista asupra dezvoltarii diferentiate a calitatilor motrice, subordonandu-le continutului actiunilor tehnico-tactice, asa cum sunt solicitate acestea in conditii de concurs si cum le conditioneaza dezvoltarea morfofunctionala. Cu toata aceasta alunecare a dezvoltarii calitatilor motrice spre exigentele specializarii, nu trebuie ignorate mijloacele care dezvolta capacitatea de efort. Capacitatea de efort constituie un obiectiv permanent in acest stadiu, prin cresterea continua a cerintelor efortului, nu trebuie sa scada interesul pt. rezistenta generala desi specificitatea detine o mare pondere si nici pt. capacitatile coordinative, care asigura finetea miscarii. 3 largirea continutului pregatirii tehnice si includerea in aceasta componenta a antrenamentului a celor mai recente cuceriri pe plan mondial. Acest obiectiv este inclus si la copii, dar in pregatirea tinerilor consacrati el se amplifica, constituind o cerinta fundamentala, aceasta cu atat mai mult cu cat in stagiul premergator, in multe sporturi, nu pot fi insusite toate procedeele tehnice proprii specializarilor respective si, de asemenea perfectionarea puternica a altor procedee constituie o preocupare de prim ordin, deoarece aceasta este chezasia obtinerii in viitor a maiestriei sportive. In acest sens efectuarea

corecta a actelor motrice programate de antrenor are o insemnatate metodica importanta, intrucat numai in acest fel pot fi executate executii rationale, economice si obtinerea maiestriei sportive la momentul oportun. Cuprinderea in pregatirea juniorilor a celor mai noi si eficiente executii aparute pe plan mondial are o importanta hotaratoare pt. optimizarea randamentului in pregatirea seniorilor, datorita stereotipurilor consolidate in activitatea lor indelungata. In schimb, la juniori, orice intarziere a orientarii pe acest fagas, al pregatirii tehnice duce inevitabil la scaderea randamentului de perspectiva a sportivilor juniori, intrucat ei vor practica sportul respectiv la un nivel de cerinte depasit. In ansamblul pregatirii tehnice se va acorda o atentie deosebita valorificarii optime a anumitor inclinatii ale tinerilor respectivi. La vrsta junioratului se contureaza tot mai clar predilectia sportivilor pt. anumite executii tehnice sau actiuni tactice, ori acestea trebuie atent cultivate, pt. a le asigura cea mai nalta productivitate. 4 dezvoltarea unei aprofundate gandiri tactice. Posibilitatea dezvoltarii gandirii tactice este favorizata de faptul ca la vrsta junioratului se dezvolta capacitatea de generalizare a tinerilor, ca si spiritul de initiativa, dorinta de afirmare si in acelasi timp, posibilitatea de autodepasire, conditii importante pt. realizarea la un nivel superior a pregatirii tactice. Necesitatea accentuarii dezvoltarii gandirii tactice este determinata si de faptul ca in acest stadiu al antrenamentului creste substantial nr. concursurilor. 5 organizarea instruirii prin folosirea frecventa a exercitiilor stimulative. Includerea acestor genuri de exercitii in organizarea instruirii juniorilor este cu atat mai bine venita, cu cat creaza un climat de buna dispozitie, de permanenta emulatie. Exercitiile interesante, noi, sunt alternate cu cele care implica o concentrare relativ indelungata a atentiei, care tot datorita predominantei excitatiei asupra inhibitiei, nu poate fi mentinuta prea mult timp. Amplificarea locurilor jocurilor, a exercitiilor interesante, a intrecerilor, nu trebuie sa devina un scop in sine, forma si continutul lor trebuind sa raspunda intotdeauna unor cerinte practice bine determinate. 6 cultivarea trasaturilor comportamentale de competitor, concomitent cu cele de cetatean corect integrat social. Cresterea nr. competitiilor implica responsabilitati sporite si pe plan psihic, ceea ce face necesara si cultivarea la nivelul juniorilor a combativitatii si daruirii de sine, a corectitudinii fata de adversari si coechipieri, a respectarii neabatute a deciziilor arbitrilor, a sentimentului de patriotism. Concomitent cu aceste trasaturi, determinante pt. obtinerea performantelor superioare, se impune si educarea juniorilor in spiritul dragostei fata de munca, al responsabilitatii depline pt. pregatirea lor profesionala, al comportamentului civic elevat in toate imprejurarile vietii sociale. Stadiul III Antrenamentul de specializare aprofundata si orientare spre nalta performanta (A.S.A.O.I.P.). acest stadiu al antrenamentului sportiv asigura trecerea, dupa specializarea timpurie, la stadiul de antrenament de mare

performanta si atingerea valorilor de consacrare pe plan mondial. In acest stadiu, volumele si intensitatile de antrenament cresc considerabil in paralel cu intensificarea activitatii competitionale. Programarea si planificarea antrenamentului capata profilul determinat de activitatea competitionala de performanta si ca urmare, periodizarea si ciclizarea antrenamentului vor fi realizate, in primul rnd, dupa profilul calendarului competitional si apoi dupa principiile obtinerii formei sportive la concursurile de obiectiv. Acest stadiu are durate diferite, de la o ramura de sport la alta (1-2 ani) si cuprinde acei sportivi cu perspectiva de a devenii profesionisti (la ramura de sport in care aceasta forma este legiferata) sau de a se consacra pe plan international. Consacrarea consta in realizarea unor performante care ii dau dreptul sportivului de a fi inclus in loturile nationale facandu-se remarcat si pe plan international, cu alte cuvinte, se pun premisele obtinerii unor performante de mare valoare intr-o perspectiva apropiata. In acest stadiu sarcinile principale sunt: aprofundarea specializarii din punct de vedere tehnico-tactic si al efortului necesar realizarii performantei; cresterea ponderii pregatirii integrale prin folosirea mijloacelor cu caracter competitional; volume si intensitati mari de lucru se asigura cu prioritate prin intermediul acestei grupe de mijloace; asigurarea pregatirii multilaterale (de baza) in perioadele consacrate pt. aceasta, cu scopul fundamentarii in continuare si creerii premiselor dezvoltarii capacitatii de efort ulterioare; periodizarea antrenamentului trebuie sa vizeze cu precizi cotele de crestere a acpacitatii de performanta; asigurarea refacerii capacitatii de efort dupa toate structurile antrenamentului (lectii, micro si mezocicluri); dezvoltarea motivatiei implicate, pe de o parte, in sustinerea efortului de antrenament ridicat, si pe de alta parte, ceruta de activitatea competitionala de mare solicitare; dezvoltarea capacitatii creative si a spontaneitatii pt. rezolvarea situatiilor problematice care se ivesc in concursuri; asigurarea intelegerii de ctre sportiv a ratiunii programarii si planificarii antrenamentului. Sadiul IV Antrenamentul de mare performanta (A.M.P.). reprezinta ultima etapa de fructificare a pregatirii pe termen lung. In cadrul acestuia continutul si structura antrenamentului sunt orientate spre atingerea performantei sportive maxime. Planificarea antrenamentului este individualizata, mergandu-se pe aceasta chiar si in sporturile de echipa unde capata forme speciale. La baza ntregului proces de planificare sta calendarul competitional si realizarea formei sportive maxime la cea mai importanta competitie sau la seria de competitii ce va participa. Sarcinile principale ale A.M.P. sunt: stabilirea de catrea sportivi impreuna cu antrenorul si alti factori de raspundere a obiectivelor de performanta si a conditiilor necesare realizarii acestora; cresterea capacitatii de performanta la nivel maxim in cadrul fiecarui microciclu; amplificarea la un nivel ridicat a complexitatii efortului prin utilizarea cu prioritate a mijloacelor competitionale; dezvoltarea rezistentei la

stresul determinat de antrenament, competitii si mass-media prin folosirea unor mijloace eficiente de refacere fizica si psihica (psihoterapie, psihoreglare, mijloace farmacologice); clarificarea si intelegerea raporturilor contractuale, eventual prin angajarea unor specialisti in domeniu; formarea unei atitudini corespunzatoare statutului de vedeta. A.M.P. se adreseaza aportivilor care in cele mai dese cazuri sunt non-amatori (profesionisti). Sportivul profesionist preia in mare masura responsabilitatile propriei pregatiri avnd in vedere ca practicarea sportului ii asigura sursele necesare existentei. Forma sportiva conditie fundamentala in obtinerea performantei. Ea reprezinta o stare superioara de adaptare concretizata in cele mai bune performante, realizate in concursurile principale. Starea de forma sportiva este caracterizata de un complex de factori obiectivi si subiectivi de natura motrica, biologica si psihica. Factorii cei mai importanti sunt: factorii obiectivi (starea de sanatate; rezultatele obtinute in concursuri; rezultatele obtinute la probele de control; valorile indicilor functionali ); factorii subiectivi (nivelul proceselor si fenomenelor psihice; dorinta de antrenament si de concurs; capacitatea de refacere buna ). De forma sportiva se poate vorbi la toate nivelele de pregatire, ncepnd de la copii si pana la sportivii de nalta performanta, cu precizarea ca forma sportiva are un caracter ascendent, determinat de procesele de maturizare, nivelul aptitudinilor sportive, de stagiul de pregatire, etc. La sportivii de nalta performanta este mai stabila dect la sportivii incepatori si de asemenea este mai indelungata perioada de mentinere la un nivel superior. O alta definitorie a formei sportive este stransa corelatie cu calendarul competitional in sensul ca valoarea maxima trebuie atinsa si valorificata in concursurile cele mai importante, ce duce la realizarea celor mai bune performante. Din cauza stresului, sportivul nu poate mentine forma sportiva perioade indelungate si va fi orientata spre cele mai importamte concursuri, in care se va ajunge la varfuri de forma. Caracteristica principala a formei sportive este data de caracterul fazic al acesteia: de obtinere; de valorificare in concursuri importante; de pierdere sau de iesire treptata din forma. Caracterul fazic al formei sportive ii corespund cele trei perioade ale unui macrociclu: perioada pregatitoare (faza de obtinere); perioada competitionala (faza de valorificare); perioada de tranzitie (faza de scoatere organizata din forma si refacerea capacitatii de efort). Obiectivele continutul si durata perioadei pregatitoare. Perioada pregatitoare este unitatea structurala cu ponderea cea mai mare in cadrul macrociclului antrenamentului deoarece in timpul ei se pun bazele functionale ale viitoarei performante. Perioada pregatitoare se mparte in 2 etape: etapa de pregatire generala; etapa de pregatire specifica. Etapa de pregatire generala are ca obiective principale: cresterea capacitatii functionale a organismului; o dezvoltare multilaterala a calitatilor motrice si completarea fondului de priceperi si deprinderi motrice. Caracteristica

efortului in aceasta perioada este data de marirea treptata a volumului de efort, fapt necesar pt. asigurarea stabilitatii viitoarei forme sportive. Intensitatea creste atat cat sa nu stanjeneasca cresterea volumului. Etapa de pregatire specifica (precompetitionala) are ca obiectiv instalarea formei sportive prin: dezvoltarea starii de antrenament specific; dezvoltarea calitatilor motrice complexe specifice ramurii de sport; perfectionarea pregatirii tehnico-tactice (in special structurile folosite in concurs); concursul (in finalul acestei etape) intra in componenta acesteia ca unul dintre cele mai importante mijloace. Intensificarea efortului creste treptat prin renuntarea la exercitiile cu caracter general, acestea fiind inlocuite de cele cu caracter specific. In aceasta etapa se folosesc cat mai des microciclurile de mare intensitate formate din 3-6 lectii de intensitati maximale si submaximale, dar si lectii de descarcare sau refacere. Durata perioadei pregatitoare variaza in functie de nivelul de pregatire al sportivilor: durata calendarului competitional; nr. de macrocicluri pe un an. La copii poate dura intre 3-6 luni, in timp ce la avansatii de inlta performanta 1-2 luni. In macrocicluri perioada pregatitoare se intinde intre 56 luni, iar in cazul periodizarii din bicicluri de 2-3 luni. O biectivele, continutul si durata perioadei competitionale. In fuctie de obiectivul principal al acestei etape, care este mentinere formei sportive, se urmaresc in continutul antrenamentului urmatoarele sarcini: perfectionare in continuare a capacitatii de adaptare a organismului la eforturi specifice impuse de concursuri; perfectionarea pregatirii integrale de concurs; stimularea larga a initiativei si a capacitatii creatoare; dezvoltarea gandirii tactice si a pregatirii psihologice de concurs. In aceasta perioada pregatirea fizica este orientata in directia pregatirii functionale sau altfel spus in directia dezvoltarii capacitatii de efort maxim cu caracter specific. Pregatirea tehnico-tactica este astfel orientata incat ssa asigure o activitate competitionala sustinuta si aproape de perfectiune. Dupa obtinerea formei sportive, concursul devine mijlocul si metoda esentiala pt. perfectionare. Din toate concursurile la care participa sportivul in perioada competitionala majoritatea au un caracter de pregatire si verificare, utilizate pt. apropiere si acomodarea cu concursul de baza. In sporturile de lupta se foloseste un sistem competitional care contine 5-6 concursuri de importanta maxima anual. De mare importanta este modul de organizare a lectiilor concurs, mai ales atunci cand se folosesc sparingparteneri, deoarece este posibila solicitarea maxima a liderilor respectivi, chiar mai mare dect la concursurile oficiale. In Judo depilda, sunt planificate 5-6 intalniri pe zi si intr-o lectie se pot planifica 5-7 serii de lupta cu caracter de concurs. Formatiunea structurala de baza o reprezinta mezociclul competitional, care include microciclul de apropiere, concursul si microciclul de descarcare postcompetitional. In cazul in care perioada competitionala este mai lunga de 4-6 luni, in afara mezociclului competitional se planifica mezocicluri intermediare. Atat mezociclurile competitionale cat si cele intermediare, intr-o masura mai mare sau

mai mica sunt modelate dupa concursurile importante la care urmeaza sa participe. Obiectivele, continutul si durata perioadei de tranzitie. Aceasta perioada trebuie sa asigure legatura dintre 2 macrocicluri concomitent cu asigurarea fazei de supracompensare pt. faza urmatoare de efort. Obiectivul fundamental al perioadei de tranzitie l constituie asigurarea odihnei active. In aceasta perioada nu se intrerupe efortul, ci se mentine un anumit grad de antrenament garantandu-se adaptarea cursiva la macrociclul urmator. In perioada de tranzitie se folosesc numeroase exercitii, de regula din alte ramuri de sport, cu un caracter atragator si interesant (jocuri sportive, inot, excursii, etc.) asociate cu actiuni culturale educative si distractive. Aceasta perioada nu are o durata precisa, variind de la 5-6 saptamani (la copii) pana la 1-2 saptamani (sportivi consacrati). Invatarea motrica, definitie, tipologie, etapele formarii deprinderilor motrice. Invatarea motrica nsoteste omul de la nastere, din stadiul initial al dezvoltarii sale, ca reactie motrica naturala inascuta, activata de stimuli de mediu. Invatarea motrica este definita ca un set de procese asociate exersarii si experientei care conduc la schimbari relativ permanente in conduita motrica. Asa cum este clasificata invatarea, in general, si invatarea motrica, la randul sau se clasifica in: invatarea senzorio-motrica (perceptiv-motrica) care consta in modificarea conduitei ca adaptare a unui raspuns performant la conditii noi ce impun precizie mai mare sau finete a raspunsului preexistent; invatarea motrica (propriu-zisa) consta in structurarea unor acte de comportament in care relatiile stabilizate sunt dependente de componente senzoriale proprio-ceptive; invatarea inteligent-motrica este specifica insusirii deprinderilor motrice complexe sau sporturilor euristice in care adversarii sunt opozivi si inventivi, solicitand din partea executantilor miscari originale, efectuate in functie de conditiile variate. Pedagogia considera invatarea ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a deprinderilor si priceperilor necesare activitatii viitoare. Psihologia defineste invatarea ca fenomenul prin care un individ dobandeste noi forme de comportament (conduite) ca urmare a exersarii. Invatarea motrica determina modificari la nivel celular in sistemul nervos, care determina la randul lor, cresterea capacitatii de miscare. Zonele in care opereaza invatarea sunt: identificarea stimulilor; selectia si programarea raspunsurilor; construirea de programe motorii eficiente si rodarea circuitelor motorii; stabilirea cu acuratete a unor sisteme de referinta in ce priveste corectitudinea miscarii. Un subiect poate aborda mai multe sarcini motrice asemanatoare, din care au note diferentiale, dar si multe comune. Din acest motiv, se constituie la inceputul invatarii un program cu caracteristicile motorii generale care se insuseste adaptandu-se apoi fiecarei situatii specifice. Principalii parametrii ai unui program motor general sunt: durata totala a miscarii; forta necesara efectuarii miscarii; directia in care se efectueaza aceasta; amplitudinea miscarii.

Operatiile pe care le efectueaza un subiect in momentul realizarii unei miscari sunt: evaluarea sarcinii si a situatiei in care trebuie realizata aceasta, precum si decizia asupra programului general; estimarea conditiilor initiale si directia asupra parametrilor specifici pt. programul ce urmeaza a fi aplicat; declansarea miscarii pe baza parametrilor selectionati. Tipurile de deprinderi motrice se face dupa mai multa criterii: 1 componente senzoriale dominante: perceptiv- motrice; motrice. 2 modul de conducere: autoconduse; heteroconduse. 3 sistemic: deschise; inchise. 4 dupa indicatorii pe care se bazeaza: interni; externi. 5 modul de desfasurare: continuu; discontinuu. 6 complexitatea situatiilor si raspunsurilor: elementare; complexe. 7 dupa factorii care realizeaza comportamentul motric: fine; intermediare; mari. 8 dupa sensul utilizarii: tehnice; tactice. 9 dupa obiectivele de realizat in educatia fizica scolara: de baza; aplicative. 10 de comportament: de a concura; de a se incalzi; igienice; de odihna. Etapele formarii deprinderilor motrice. Deprinderea motrica tine cont de doua aspecte: deprinderea este rezultatul invatarii; deprinderea este o maniera de comportare dobandita prin repetare. Deprinderile motrice reprezinta caracteristicile de ordin calitativ ale actelor si actiunilor motrice invatate. Deprinderile mai pot fi definite ca trasaturi sau caracteristici ale actelor motrice invatate prin repetare, ca poseda indici calitativi superiori de executie. Caracteristicile deprinderilor motrice sunt: fac parte din conduita voluntara a omului; fac parte din diferite familii de miscare; se integraza in sisteme de miscari; se comporta ca sisteme ce dispun de feed-back corectiv; implica o capacitate sporita de diferentiere fina a miscarilor; au o stabilitate relativa chiar in conditii variabile de executie; imbraca caracteristicile subiectilor care le executa; formarea lor este conditionata de factori obiectivi si subiectivi (aptitudinile, atitudinile, motivatia, ambianta, conditiile educationale, capacitatea de auto-apreciere). Treptele pe care le parcurge o deprindere in procesul formarii sale sunt diferite ca nr. in functie de profunzimea analizei, pe de o parte si pe de alta parte de profilul domeniului din care este analizata. Etapele formarii deprinderilor motrice sunt: ETAPA I a informarii si formarii imaginii mentale sau a configuratiei spatiale a miscarii, sau cognitive. La bazele acestei etape stau explicatiile si folosirea mijloacelor intuitive (demonstratii, imagini de film, video, foto, etc.) toate prezentate pe baza unui model. Explicatiile trebuie sa conduca la reprezentari (lingvistice) care sa evidentieze partile esentiale, momentele cheie sau trasaturile principale ale miscarii, ce se invata. Pe baza acestei imagini mentale, subiectul si elaboreaza un proiect mintal de actiune determinat de experienta motrica anterioara, de aptitudini motrice, spirit de observatie. Durata acestei etape depinde de priceperea pe care o are subiectul. ETAPA II a miscarilor grosiere sau insuficient diferentiate. Mai este numita si etapa miscarilor incordate, datorita inlaturarii miscarilor inutile si efectuarii

primelor repetari corecte, miscarile se efectueaza sacadat, cu amplitudine necorespunzatoare si in general cu multe greseli. In aceasta etapa un rol important in corectare l are feed- back-ul reprezentat de observatiile antrenorului, vizionarea propriei executii pe video, etc. Se impune folosirea mijloacelor ajutatoare, mergand de la parcurgerea cu ajutor a traiectoriilor miscarii si pana la folosirea unor aparate si dispozitive care sa vizeze, in principal, mecanismul de baza al deprinderii. Se mai numeste etapa legarii momentelor cheie ale miscarii. ETAPA III a consolidarii miscarii, a coordonarii fine (fixarii si consolidarii) sau a perfectionarii, este caracterizata de efectuarea corecta a miscarii, de regula, in conditii standard sau stereotipe, cu indici superiori de forta, de precizie, cu ritm si smplitudine corespunzatoare. Corectarile vor viza detalii de executie tinzandu-se catre maxima eficienta. Aceasta etapa se mai numeste si de stabilizare a miscarii. ETAPA IV a perfectionarii si supra-invatarii, este caracterizata de efectuarea miscarii in conditii variate, cu indici superiori de eficienta. Mai poate fi numita si etapa decansarii priceperilor superioare. Efortul in sport, particularitatile efortului in diferite ramuri de sport. Efortul de antrenament reprezinta procesul nvingerii constiente, de ctre sportiv, a solicitarilor din pregatirea fizica, pt. atingerea unui nivel tehnic si tactic superior, precum si pt. accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale caror rezultate produc, in mod voit, modificari ale capacitatii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor functionale implicate. Prin antrenament se urmareste adptarea organismului la efortul competitional, care implica o ameliorare morfofunctionala, a cresterii potentialului vital al organismului, precum si a capacitatii sale nespecifice de a rezista la stimuli externi, schema generala de adaptare constand atat din interactiunea dintre relatiile de adaptare homeostatica si cele nespecifice generale, dar si din trecerea de la adaptarea pe termen scurt la cea pe termen lung, prin activarea aparatului genetic al celulei si inductia sintezei proteice de adaptare. 1 MARIMEA EFORTULUI poate fi apreciata din 2 perspective: din afara; din interior. Privit din afara el este caracterizat de indicatori ca: specificitate; volum; durata; amplitudine; densitate; intensitate; complexitate. Pt. dezvoltarea capacitatii de performanta este necesara utilizarea unor stimuli, ale caror caracteristici sunt determinate pe baza unor metodologii care, in mod implicit organizeaza si orienteaza administrarea acestora. SPECIFICITATEA stimulului este data de structura miscarii care selectioneaza grupele musculare solicitate, durata acestei solicitari, tipul de actiune neuro-musculara, metabolica si de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, dar si de ansamblul de functii pe care le activeaza dupa o ierarhie si o ordine precisa, efecte care determina implicit alcatuirea programelor de pregatire. VOLUMUL reprezinta cantitatea totala de repetare apreciata prin: distante parcurse, exercitii partiale sau integrale, exercitii

ale structurilor tehnico-tactice, actiuni complexe, greutati ridicate, timp de lucru (efectiv si pauza), nr. de lectii de antrenament si de refacere, nr. de reprize, starturi, concursuri, etc. A. Gagea considera ca o notiune fundamentala a antrenamentului sportiv o reprezinta volumul efortului, inteles ca produs a 3 factori: durata efectiva a efortului fora pauze; amplitudinea; scurtimea pauzelor dintre mijloacele folosite. Deci volumul ar fi cu atat mai mare cu cat durata, amplitudinea si scurtimea pauzelor ar fi mai mari. Dificultatea antrenamentului este data de raportul dintre cantitatea de lucru si capacitatea de efort. DURATA stimulului reprezinta timpul cat acesta actioneaza singular sau in serii, in cadrul unor structuri de antrenament. AMPLITUDINEA sau variabilitatea stimulilor este reprezentata de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei si nr. de stimuli in cursul unei structuri de antrenament. De exemplu 2x6x50 (2 reprize ori 6 serii ori 50 repetari). DENSITATEA stimulilor exprima raportul dintre timpul de aplicare a stimulului si timpul de rapaus pe structura de antrenament, fiind un indicator care completeaza imaginea volumului. Frecventa aplicarii stimulului si frecventa lectiilor este data de unitati de antrenament/zi, micro si mezocicluri. INTENSITATEA efortului se defineste ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp. Relatiile dintre nivelul solicitarii si intensitatea efortului sunt evidentiate prin valorile functionale si in special prin frecventa cardiaca. Exista o diferentiere clara intre intensitatea efortului, care reprezinta caracteristica travaliului suportat de subiecti, independenta de posibilitatile acestora si intensitatea solicitarii, data de pretul functional platit de organism pt. a efectua efortul respectiv. Pt. masurarea intensitatii se folosesc valorile consumului maxim de oxigen si se calculeaza echivalentul mecanic al acestuia. In practica sportiva, aprecierea intensitatii se face prin procedee adecvate. Astfel in sporturile ciclice ea este data de viteza de deplasare, in sporturile de lupta de ritmul si tempoul de executie al actiunilor tehnico-tactice (nr. de actiuni pe minut). La jocurile sportive si alte discipline, cand se lucreaza pt. tehnica, intensitatea este data de nr. executiilor tehnice/min. ca de altfel si in gimnastica. COMPLEXITATEA efortului este data de nr. actiunilor motrice efectuate simultan in timpul unei activitati si de originalitatea configuratiei topologice a elementelor. Complexitatea efortului creste odata cu nr. elementelor care o constituie, dar si cu imprevizibilitatea intamplarii aparitiei unui alt element. Putem vorbi deci de eforturi simple, complexe si hipercomplexe. Aprecierea completa a efortului se realizeaza insa din perspectiva interna concretizata in reactia complexa a organismului la activitatea desfasurata. In categoria indicatorilor de acest tip sunt cuprinsi: timpul de reactie, timpul de executie, date despre activitatea bio-electrica a muschilor, frecventa respiratorie si cardiaca, consumul de axigen si cantitatea de lactat in sange, etc. Marimea efortului in antrenament se apreciaza si dupa dinamica supracompensatiei, care este diferita de la un tip de efort la altul. De exemplu: fosfocreatina se reface in circa 30 min. dupa

un efort intens; glicogenul dupa 2-3 h., metabolismul proteinelor care sta la baza exercitiilor de forta dupa 36-38 h., cresterea enzimelor ciclului Krebs (determina capacitatea aeroba) necesita 20-40 zile. Indicatorii externi si interni sunt strans legati intre ei si ca urmare trebuie interpretati in corelatie. Raportul dintre parametrii externi si interni este diferit la sportivi cu categorii de clasificare diferite, acestia modificandu-se in functie de particularitatile individuale. Efectuarea aceluiasi efort, ca volum si intensitate, provoaca reactii variate in diferite momente ale pregatirii, in conditii de oboseala accentuata sau de odihna, ca si schimbarea conditiilor de efort (la altitudine) utilizarea unor mijloace tehnice sau procedee cu diferite restrictii. 2 ORIENTAREA EFORTULUI. Sistemul aerobanaerob participa simultan, in diferite procente, la generarea energiei efortului fizic. Dupa cum se stie, in timpul unei activitati muschiul raspunde sistemului nervos printr-o contractie, energia necesara acesteia fiind furnizata de A.T.P. (acid adenozintrifosforic) care si transfera un radical fosforic unui receptor si se transforma in A.D.P. (acid adenozindifosforic) si energie. Rezerva de A.T.P. continuta de celulele musculare este suficienta 2-3 sec. Pt. a permite continuarea efortului, A.T.P. este extrem de repede reanoit, prin rezervele celulere de C.P. (creatin fosfat). Aceasta resinteza imediata permite un timp de lucru creatin chinaza de maximum 20 sec. C.P. + A.D.P. creatina+A.T.P. Mobilizarea energiei disponibile in primele 7 sec. este numita faza alactacida, si se desfasoara, fora formare de lactat. In cazul eforturilor anaerobe, cand nevoia de oxigen, dictata de exercitii intense, depaseste nivelul aprovizionarii cu oxigen se acumuleaza acid lactic. Acest moment este numit prag anaerob si apare atunci cand datoria de oxigen depaseste 60-80% din consumul maxim de oxigen. Capacitatea anaeroba depinde de: continutul combinatiilor care furnizeaza energia in procesele anaerobe; activitatea enzimelor intracelulare; mecanismele compensatorii care mentin echilibrul interior al organismului; adaptarea tesuturilor la modificarile intense ale mediului. Ultima parte a glicolizei este cea menita sa elibereze, o cantitate mai mare de energie, ia efectuandu-se intracelular, deci se consuma oxigen si este vorba de faza aeroba. Circuitul Krebs este in mod deosebit energetic, si deci foarte important in contractiile musculare. In decursul circuitului Krebs eliberarea de energie se face treptat, la fiecare treapta existand un transfer de hidrogen si eliberare de A.T.P., iar la capatul lantului se sintetizeaza apa. Planificarea unor stimuli intensivi, dinamici si de scurta durata (sarcini maximale) dezvolta capacitatea coordinativa intra si intermusculara, muschiul adaptandu-se prin cresterea sectiunii transversale a fibrelor sale si implicit a fortei de contractie. In cazul utilizarii unor stimuli intensi, dar care necesita forta si rezistenta anaeroba lactacida, ca in cazul exercitiilor de forta si rezistenta-viteza, se produce o ameliorare a capacitatii anaerob-lactacida solicitata initial, prin cresterea rezervelor intramusculare de glicogen si a cailor enzimatice anaerobe necesare producerii lor.

Folosirea stimulilor extensivi, care solicita rezistenta aeroba determina cresterea rezervelor intramusculare de glicogen si grasimi ca reactie de raspuns specific al muschiului. Dupa complexitatea coordonarii implicata in efectuarea procedeelor tehnice, eforturile pot fi efectuate in conditii stereotipe, sau cu grad ridicat de coordonare, prin aplicarea procedeelor in conditii variate. Astfel in sporturile: in care initierea si specializare se ndreapta unilateral spre forta (haltere), rezistenta (schi fond), eforturile se desfasoara in conditii stereotipe, in timp ce in alte discipline sportive performanta este conditionata de factorii neuro-functionalimusculari, termici, energetici, ambientali (jocuri sportive, sporturi de lupta) iar factorii performantiali se prezinta sub forma unor factori sau sisteme complexe. Orientarea efortului este determinata si de particularitatile aplicarii si ordinea combinarii caracteristicilor de durata, intensitate, caracterul exercitiilor, al pauzelor, al nr. de repetari in diverse momente ale lectiilor, zilelor, microciclurilor, etc. Orientarea efortului poate fi: selectiva (cand actioneaza prioritar asupra unui sistem functional); complexa (cand sunt vizate mai multe sisteme). Eforturile selective se folosesc in lectiile de perfectionare sau individualizare, pe cand eforturile complexe se folosesc mai des in micro si mezocicluri de nceput ale perioadei pregatitoare. 3 TIPUL EFORTULUI. Eforturile folosite in pregatire sportivilor sunt: specifice; nespecifice. Sunt considerate specifice cele care sunt adecvate indicatorilor de baza ai tehnicii si particularitatilor functionale conditionale, impuse de ramura de sport. Specificitatea este data atat de caracteristicile externe ale miscarii (amplitudine, traiectorie, etc.) dar si de structura sa coordinativa, particularitatile functionale ale muschiului si de reactiile vegetative. Gradul de specificitate al efortului depinde si de categoria de clasificare a sportivului. Eficienta procesului de antrenament prin folosirea eforturilor specifice este determinata, in mare masura si de modul in care se imbina cu cele nespecifice, de pregatirea generala. Tipul efortului este dat, de asemenea, de forma de organizare, in care se realizeaza, cunoscandu-se sub acest aspect eforturi: competitionale; de antrenament. Eforturile de tip competitional se realizeaza in lectii, numai dupa ce se analizeaza concursurile, tipurile si nr. acestora, precum si starturile la care sportivul urmeaza sa participe pe parcursul unui ciclu anual. Antrenamentele de tip concurs (jocuri arbitrate, repetari cronometrate la atletism sau natatie, etc.) sunt o metoda complexa de pregatire, cu ajutorul careia se realizeaza legatura dintre diferitele componente ale antrenamentului si se accelereaza acomodarea sportivului la conditiile de concurs. Schema generala a efortului: 1 marime: usor (mic Fc sub 100 puls/min.; moderat Fc sub 120 puls/min.); greu (optim Fc sub 140 puls/min.; intens Fc sub 160 puls/min.); sever (maximal Fc sub 180 puls/min.; exhaustiv Fc peste 180 puls/min.). 2 orientare: efort anaerob, anaerob-aerob, aerob; selectiva, complexa; de lectie, de microciclu, de mezociclu. 3 tip de efort: de antrenament, de concurs; specific, nespecific.

Discipline sportive, loc si rol in sportul scolar. Sportul scolar este o prioritate nationala in contextul invatamantului romanesc. In curriculum de baza al invatamantului preuniversitar sportul scolar se gaseste in oricare unirtate de invatamant. Sunt programate 2 ore saptamanal. Obiectivele cele mai importante ale sportului scolar sunt: dezvoltarea fizica armonioasa; nsusirea unei tinute corecte; intarirea sanatatii; etc. In programa scolara a orelor de educatie fizica intalnim elemente fundamentale din scoala alergarii si gimnastica de baza, jocuri sportive (unde baza materiala permite) precum si diverse alte sporturi punandu-se accent pe sporturile olimpice. In cadrul orelor de E.F. si extrascolar se organizeaza competitii intre clase, scoli generale, licee, cu faze zonale si faze finale (oras, regiune, tara) avnd ca scopuri dezvoltarea somatica, intarirea sanatatii, o dezvoltare importanta a relatiilor sociale si nu in ultimul rnd afirmarea si descoperirea talentelor pt. sportul de performanta. Activitatea de varf a sportului de performanta scolara se desfasoara in cadrul: claselor cu program sportiv, licee sportive, Cl.Sp.Sc., etc. Activitatea acestora este organizata in cadrul calendarului competitional al federatiilor de specialitate dar si in cadrul competitiilor scolare. In actuala politica guvernamentala romaneasca se pune accent pe revigorarea jocurilor sportive si a sporturilor individuale olimpice. Unitatile mai sus mentionate au ponderea cea mai importanta in selectia, pregatirea si afirmarea pe plan national si international a sportivilor de performanta si nalta performanta reali ambasadori ai societatii romanesti. In final, trebuie sa mentionez faptul regretabil si anume ca, sportul romanesc este intr-o perioada de colaps, oglindita in rezultatele precare a unor ramuri sportive cu traditie (gimnastica, lupte, handbal, etc.) inainte de J.O. 2004. Din cauzele principale ale acestui regres al sportului de performanta romanesc asi enumera: nr. mic al bazelor sportive si dotarea acestora la standardele moderne, lipsa echipamentului necesar practicarii diverselor ramuri sportive, absenta aproape cu desavarsire a mijloacelor de refacere, absenta unor programe nationale care sa convinga parintii, copii faptul ca practicarea sportului reprezinta un real cstig pt. acestia.
Sntatea, bunstarea fizic i dezvoltarea motorie a copiilor sunt factori decisivi n procesul de cretere i dezvoltare a copiilor n perioada timpurie. Creterea i dezvoltarea reprezint procese complementare, chiar dac creterea se refer la anumite schimbri de ordin fizic, precum creterea n greutate, n nlime i a dimensiunilor corpului, iar dezvoltarea la nivelul de complexitate al schimbrilor care parcurg un mod gradat de progres de la schimbri simple la cele mai complexe. Dei paii schimbrilor sunt mai mult sau puin aceiai pentru toi copii, ritmul schimbrilor prezint o puternic variabilitate individual.

Dezvoltarea fizic normal, sntatea, motricitatea sunt fundamentale pentru ntregul proces de nvare i reprezint pietre de temelie pentru o via activ i un stil de via sntos. Micarea

i bunstarea fizic au o contribuie important la dezvoltarea creierului. Sntatea fizic aduce energie, echilibru i disponibilitatea de a fi implicai n experiene de nvare.

Dezvoltarea motricitii este strns legat de dezvoltarea limbajului, a proceselor cognitive, a competenelor sociale i emoionale. Att motricitatea grosier ct i cea fin, precum i coordonarea senzorio-motorie reprezint modaliti de cucerire a mediului nconjurtor, dar i de descoperire i contientizare a propriului corp. Capacitatea copiilor de a implica, a coordona i a controla muchii i prile corpului n realizarea de micri de la cele mai simple la cele mai complexe necesit timp, exerciiu i sprijin. De la mers, alergare, srituri, crri, rostogoliri pn la realizarea unor operaii mai complicate precum utilizarea de instrumente de scris, de desen, de tiere sau deprinderi de mbrcare i mncare este un proces plin de ncercri, dar i reuite, dac i se ofer copilului suportul de care are nevoie. Contientizarea simurilor i utilizarea lor, motricitatea i coordonarea oculo-motorie reprezint bazele unui comportament funcional al copilului.

Ceea ce nsoete o dezvoltare fizic sntoas este nsuirea deprinderilor de igien personal i a celor de securitate personal. Copiii nva de mici ce nseamn un program de via sntos. Deprinderile de somn, splat, nutriie, mbrcare i activitate fizic se dezvolt de la natere i constituie repere importante n prevenirea mbolnvirilor. Vulnerabilitatea copiilor datorat fragilitii acestora impune necesitatea de a dezvolta la copii deprinderile de securitate personal. Copiii trebuie s nvee s se fereasc de situaii periculoase n care prin manipulare sau micare pot s produc accidente, s se rneasc sau s mbolnveasc. De asemenea, copiii trebuie s nvee cnd, cum i cui s cear ajutor atunci cnd au nevoie, trebuie s nvee s respecte anumite reguli n diferite contexte i s fac distincia dintre siguran i pericol.

Pentru domeniul dezvoltrii fizice, a sntii, igienei i securitii personale urmtoarele standarde au fost elaborate:

Standarde: Motricitate grosier Standard 1: Copilul ar trebui s fie capabil s menin echilibrul corpului Standard 2: Copilul ar trebui s fie capabil s-i controleze pri ale corpului i stabilitatea n combinarea unor secvene de micare. Standard 3: Copilul ar trebui s fie capabil s-i coordoneze micrile cu un scop al micrii. Standard 4: Copilul ar trebui s demonstreze c este contient de relaia dintre corpul lui i obiectele care se mic i cele stabile.

Standarde: Motricitate fin Standard 5: Copilul ar trebui s fie capabil s utilizeze minile i degetele pentru scopuri diferite. Standard 6: Copilul ar trebui s fie capabil s utilizeze muchii mici ai feei i gesturile pentru a transmite un mesaj.

Standarde : Dezvoltare senzorio-motorie Standard 7: Copilul ar trebui s fie capabil s demonstreze utilizarea simurilor (vzul, auzul, simul tactil, mirosul etc.) n interaciunea cu mediul.

Standarde: Dezvoltarea sntii i igienei Standard 8: Copilul ar trebui s demonstreze comportamente de pstrare a sntii i igienei personale.

Standarde : Dezvoltarea securitii personale Standard 9: Copilul ar trebui s demonstreze deprinderi de securitate personal.

C. Dezvoltarea fizic i a sntii C.1. Subdomeniu: Dezvoltarea fizic C.1.2. Aspect specific: Dezvoltarea motricitii grosiere
Standard 1: Copilul ar trebui s fie capabil s menin echilibrul corpului Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

122. i pstreaz echilibrul n timp ce se ntinde, se nvrte n jurul axei corpului i se ghemuiete. 123. Pete peste un obstacol fr a-i pierde echilibrul. 124. Merge nainte i napoi innd un obiect n mn.

ncurajai efectuarea micrilor n diferite momente ale zilei. Dansai cu copiii, realiznd micri de rotire, de aplecare, de ntindere, srituri. Prevedei suficient spaiu pentru micare. Realizai mpreun cu copiii, utiliznd cuburile i piesele mari, un traseu n clas pe care trebuie sa l parcurg trecnd peste mici obstacole construite de ei. Jucai cu copiii jocul Roboelul cu telecomand. Solicitai copiii s redea n micri comenzile auzite.

Standard 2: Copilul ar trebui s fie capabil s-i controleze pri ale corpului i stabilitatea n combinarea unor secvene de micare. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

125. i mic corespunztor pri ale corpului pentru a prinde o minge. 126. Urc i coboar scrile innd

Oferii posibilitatea de a executa micri cu obiecte, acompaniate de muzic; implicai-v personal n dans. Antrenai urcuul i cobortul, (1) fr a se ine de palier, (2)

un obiect cu ambele mini. 127. Utilizeaz muchii mari pentru a manipula obiecte (minge, balon, triciclet) 128. ndeplinete activiti ce solicit micrile de baz: mers, fug, srituri, escaladri, crare.

avnd un obiect mic ntr-o mn, (3) innd un obiect cu ambele mini; Aplicai jocuri cu mingea, tenis pentru copii, etc

Stimulai copiii s efectueze micri grosiere n scopuri practice n viaa cotidian (aduce un obiect repede, sare s ajung obiectul la nlime, folosete scara, etc.) Organizai jocuri de micare n aer liber n fiecare zi (dac vremea permite).

Standard 3: Copilul ar trebui s fie capabil s-i coordoneze micrile cu un scop al micrii. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

129. Poziioneaz corpul i membrele n mod corespunztor pentru a imita ceva sau pe cineva. 130. Lovete mingea, dnd-o napoi.

Jucai jocuri de imitare fidel a micrilor unor animale, a unor micri de dans. ncurajai copiii s reprezinte personaje din poveti i din ambient prin micare. Propunei copiilor rostogolirea mingii mari; exerciii cu mingea mic. Jucnd mpreun cu copiii cu mingea, demonstrai-le micri noi i ndemnai-i s ncerce i ei. Propunei jocuri de imitare a micrilor, de ghicire a personajelor pe baza micrilor. ncurajai imitarea de micri ale animalelor, ale personajelor din poveste, realizarea de forme mpreun cu corpul altui copil (un pod, un cerc, un ptrat), creeaz forme cu ajutorul degetelor (precum un cerc din degete etc.) Valorificai micarea n jocurile cu subiect pe roluri, n convorbiri; ncurajai copiii s utilizeze micarea n descrierea obiectelor, vietilor, persoanelor, a fenomenelor naturii.

131. Demonstreaz coordonarea prilor propriului corp n realizarea unor micri .

Standard 4: Copilul ar trebui s demonstreze c este contient de relaia dintre corpul lui i obiectele care se mic i cele stabile. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

132. Sare peste cteva obstacole mici n alergare.

Valorificai ocaziile oferite de cotidian, pentru a antrena sriturile; Organizai jocuri cu srituri pe ambele picioare, n lungime de pe loc (cu elan); srituri cu ajungerea obiectului suspendat; srituri din cerc n cerc; srituri de la nlimi cu aterizare moale pe saltea; srituri de pe un picior pe altul. Propunei copiilor jocuri cu aruncarea prinderea mingii; prinderea transmiterea mingii; aruncarea mingii (a altui obiect) n int vertical, orizontal;

133. Prinde mingea cnd i este aruncat de la o mic distan.

C. Dezvoltarea fizic i a sntii

C.1. Subdomeniu: Dezvoltarea fizic C.1.2. Aspect specific: Dezvoltarea motricitii fine
Standard 5: Copilul ar trebui s fie capabil s utilizeze minile i degetele pentru scopuri diferite. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

134. ine n mn un creion i deseneaz linii drepte i de diverse forme.

Prevedei timp n fiecare zi pentru activiti de dezvoltare a motricitii fine, valorificnd situaii de rutin: aranjarea mesei, masa, aranjarea jucriilor, pregtirea materialelor distributive pentru anumite activiti, etc. Oferii copiilor materiale i instrumente de desen i pictur; ncurajai-i s se implice n activitatea cu astfel de materiale i instrumente. Propunei sarcini de decorare a unor obiecte sau a unor contururi de obiecte utiliznd instrumentele de scris.

135. ine foarfecele i taie n linie. Propunei copiilor activiti de decupare pentru confecionarea de hinue pentru personajele lor preferate. Exersai regulile de utilizare a instrumentelor, asigurnd copiilor un mediu securizant. 136. Utilizeaz independent cu uurin materiale pentru a picta, modela. Elaborai mpreun cu copiii compoziii plastice din puncte, linii, pete, aplicaii din frunze, ornamentarea obiectelor. Propunei copiilor jocuri cu ap i nisip pentru antrenarea degetelor. Implicai copiii n activiti plastice (modelare, punctare, haurare. etc.); experimentai mpreun diverse instrumente (desen cu degetele, burei, vat, pensula, markere, creioane, creta, etc.); 137. Utilizeaz independent cu uurin vesela pentru a mnca. 138. i pune singur pantofii i i leag ireturile la pantofi. Oferii copiilor seturi de jucrii: vesel, mobil, haine pentru ppui i timp pentru a se juca cu ele. Demonstrai prin exemplu propriu, eventual atenionai special, modele de utilizare a veselei. Exercitai abilitile copilului de autoservire n fiecare situaie potrivit. Demonstrai, n caz de necesitate, copilului aciunea i acordai-i ajutor s o nsueasc.

Standard 6: Copilul ar trebui s fie capabil s utilizeze muchii mici ai feei i gesturile pentru a transmite un mesaj.

139. Poare reda expresii ale feei cu semnificaii diferite: zmbet, suprare, uimire, bucurie, oboseal.

Propunei jocuri de imitare a mimicii, de redare a dispoziiei i caracterului personajelor din poveti i filme, din imagini, poze. Executai mpreun cu copiii micri nsoite de numrtori, pronunri de sunete, cnt.

C. Dezvoltarea fizic i a sntii

C.1. Subdomeniu: Dezvoltarea fizic C.1.3. Aspect specific: Dezvoltarea senzorio-motorie

Standard 7: Copilul ar trebui s fie capabil s demonstreze utilizarea simurilor (vzul, auzul, simul tactil, mirosul, gustul) n interaciunea cu mediul. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

140. Demonstreaz contientizarea simurilor n aciuni (recunoate obiecte ascunse prin atingerea lor fr s le vad, execut micri la auzirea unor comenzi, recunoate mirosuri etc.) 141. Schimb ritmul, direcia, viteza micrilor la semnale de natur diferit (culoare, sunet, simboluri grafice)

Jucai jocuri de recunoatere a formelor, materialelor, sunetelor prin implicarea simurilor (auz, pipit, miros): Ce-i ascuns n scule?

Utilizai n jocuri exerciii de tipul stop-start, Propunei jocuri cu schimbarea micrilor la semnal, la schimbarea ritmului muzicii; jocuri cu schimbarea direciei i vitezei de micare

C. Dezvoltarea fizic i a sntii C.2. Subdomeniu: Dezvoltarea sntii, igienei i securitii C.2.1. Aspect specific: Dezvoltarea sntii i igienei
Standard 8: Copilul ar trebui s demonstreze comportamente de pstrare a sntii i igienei personale. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

142. Demonstreaz independen n Oferii zilnic copiilor posibilitatea de a-i exersa deprinderile de igiena personal (se spal i se igien personal. ncurajai copiii care le respect i amintii terge singur pe mini, i acoper constant de importana respectrii lor. gura cu mna cnd strnut, cnd tuete, folosete independent toaleta, folosete batista). 143. Demonstreaz interes pentru participarea n activiti fizice zilnice. 144. Respect reguli ale alimentaiei sntoase. 145. Demonstreaz abiliti elementare de prevenire a bolilor. Oferii zilnic copiilor suficient timp pentru activiti n aer liber i micare. Organizai activiti de preparare a unor salate i implicai-i pe copii n pregtirea lor. Discutai despre fiecare aliment utilizat i despre importana igienei alimentare i a unei alimentaii sntoase. Jocuri cu ppuile De-a medicul, De-a cabinetul. Transpunerea ntr-o posibil situaie-problem de mbolnvire a unei persoane imaginate i discuii despre msurile de prevenire.

146. Respectarea igienei vestimentaiei. 147. Respect regulile igienice colective.

Observarea vestimentaiei celor din jur i a anotimpului n care sunt. Propunei jocuri cu imagini de corelare a vestimentaiei cu starea timpului. Evidenierea asemnrilor i deosebirilor ntre igiena locuinei i igiena slii de grup. Exersarea prin joc i ncurajarea aplicrii deprinderilor de igien colectiv.

C. Dezvoltarea fizic i a sntii C.2. Subdomeniu: Dezvoltarea sntii, igienei i securitii C.2.2. Aspect specific: Dezvoltarea securitii personale
Standard 9: Copilul ar trebui s demonstreze deprinderi de securitate personal. Indicator Activitate de nvare recomandat cadrului didactic

148. Identific situaiile periculoase.

Utilizai imagini pentru a ilustra situaii de risc (consum de lichide din sticle necunoscute, apropierea de un fier de clcat n priz, de flacr etc. ) i propunei copiilor s v spun ce ar face ei dac s-ar afla ntr-o astfel de situaie. Citii poveti, povestiri ce prezint situaii periculoase si discutai despre posibilitatea evitrii lor sau a riscurilor pe care le presupun.

149. Relateaz unde i cnd trebuie s se adreseze dup ajutor.

Realizai un joc de rol cu diverse personaje care pot oferi ajutor n situaii de risc (medici, pompieri, poliisti etc.). Elaborai mpreun cu copiii scheme, desene ale surselor i persoanelor crora li se poate cere ajutor.

150.. Respect regulile de comportare pe strad, n transportul public i n alte locuri publice pentru a evita accidentele, situaiile periculoase.

Propunei jocuri pentru cunoaterea semnificaiei culorilor semaforului, a semnelor rutiere. Discuii i jocuri de orientare ntrun mediu nou. Realizai hri rutiere cu copiii. Propunei n centrul de Joc simbolic vizite la muzeu, la magazin, la medic, la pia i exersai regulile rutiere, de evitare a pericolelor etc. Invitai lucrtori ai poliiei, medici, pompieri, etc.

ntroducere

Competitia are la baza dorinta ancestrala a omului de intrecere, de lupta si depasire a propriilor limite si este motorul" dezvoltarii sociale pe toate planurile, indiferent de obiectivul vizat. Competitia presupune performante sportive iar rezultatele acestor performante au dovedit ca omul nu si-a atins limitele si mai are multe disponibilitati. Specialistii sustin ca lipsa unei arii curriculare la nivel prescolar si primar aduce serioase prejudicii dezvoltarii armonioase a copilului pentru ca, se stie, comportamentul motor constituie principalul izvor si mod de manifestare, de exprimare a achizitiilor psihice ale copilului in primii ani de viata (Stanescu, M. 2002). Scopul lucrarii Evidentierea starii precare de sanatate a copiilor prescolari si necesitatea dezvoltarii sistematice a psihomotricitatii la aceasta grupa de varsta. Ipoteza de cercetare Se presupune ca prin dezvoltarea sistematica a capacitatilor motrice la prescolari se vor diminua deficientele de atitudine si se vor crea conditii pentru o mai buna selectie in vederea angrenarii in sportul de performanta. Organizarea si desfasurarea cercetarii Studiul scoate in evidenta posibilitatea ca incepand cu varsta de 3 ani, copilul sa poata fi educat din punct de vedere psihomotric, avand toate disponibilitatile necesare, tinandu-se cont bineinteles de particularitatile anatomofiziologice si ale manifestarii motrice la copiii de varsta mica (fig. 1). In fig. 2, se observa diferenta de nivel de la care se realizeaza selectia in cazul dezvoltarii psihomotrice actuale si in perspectiva. H. WALLON (1968) citat de Stanescu, M. (2002) afirma ca elementul de baza, indispensabil pentru constructia personalitatii copilului datorita constientizarii treptate a corpului este schema corporala. Pentru a cerceta nivelul reprezentarii statice a schemei corporale s-a realizat evaluarea posturii si alinierii corpului prin observarea rapoartelor intre segmentele corpului la copiii de 3-6 ani (fig. 3). Subiectii fac parte din doua grupe de la Gradinita nr. 52 din Galati. Cele doua grupe au fost alese din cei 104 copii ai gradinitei, astfel:

o grupa mica (3-4 ani), 16 copii. o grupa mare (6-7) ani, 16 copii.

Pentru a putea fi prelucrate statistic, am transformat evaluarea alinierii segmentelor fiecarui subiect in puncte, folosind carta" principalelor deposturari (Tudor Sbenghe 2002).

In raport cu punctajul maxim, al cartei de evaluare, ambele grupe sunt sub valoarea ideala (fig. 4) grupa mica a realizat 76,30% din punctajul maxim iar grupa mare 79,80%. Grupa mica are un punctaj mai mic datorita cauzelor predispozante sau favorizante si a unei musculaturi mai putin dezvoltate. Concluzii

existenta deficientelor de postura (nici o grupa nu a atins 80% din valoarea punctajului maxim); copiii de aceasta varsta au deficiente de postura dar nu vor beneficia de educatie fizica realizata sistematic, pana in ciclul gimnazial; datorita acestei stari de fapt, copiii nostri sunt dezavantajati din start fata de cei din tarile dezvoltate, dar cerintele, in ceea ce priveste angrenarea in sportul de performanta si obtinerea unor rezultate foarte bune, sunt aceleasi sau chiar mai mari; sustinem necesitatea introducerii educatiei fizice la gradinita si la nivelul ciclului primar iar acest vis" se poate realiza, pe langa partea financiara si administrativa, numai cu participarea constienta a educatorilor si profesorilor de educatie fizica; pe aceasta cale este tras inca un semnal de alarma ce vizeaza starea de sanatate a viitoarelor generatii; nu putem cere performante mai mari de la copii cu o stare de sanatate din ce in ce mai precara.

La 22 de luni, copilul poate reproduce diferite exercitii analitice (Guillaume)

BIBLIOGRAFIE 1. BOMPA, TUDOR Dezvoltarea calitatilor biomotrice, Bucuresti, CNFPA, 2001. 2. BOTA, C., Fiziologia educatiei fizice si sportului, Ramnicu-Valcea, Editura Antim Ivireanul, 1997. 3. BOTA, C. Fiziologie generala. Aplicatii la efortul fizic, Bucuresti, Editura Medicala, 2002. 4. DEMETER, A. - Bazele fiziologice ale educatiei fizice scolare, Bucuresti Editura Stadion, 1994. 5. DRAGNEA, A., MATE-TEODORESCU, SILVIA Teoria sportului, Bucuresti, FEST, 2002.

6. DRAGNEA, A. - Masurarea si evaluarea in educatie fizica si sport, Bucuresti, Editura Sport -Turism, 1984. 7. EPURAN, M. Metodologia cercetarii activitatilor corporale in educatie fizica si sport, Bucuresti, A.N.E.F.S., 1996. 8. NICULESCU, M. Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport, Bucuresti A.N.E.F.S., 2002. 9. SBENGHE, TUDOR Kinesiologie - stiinta miscarii, Bucuresti, Editura Medicala, 2002. 10. STAN, ZENOVIA Bazele fiziologice ale asigurarii atitudinii corecte a corpului, (referat pentru doctorat), A.N.E.F.S., Bucuresti, 2003. 10. STAN, ZENOVIA Motricitatea copilului de 3 6 ani, (referat pentru doctorat), A.N.E.F.S., Bucuresti, 2003. 11. STANESCU, MONICA Educatie fizica pentru prescolari si abordare psihomotrica, Bucuresti, Editura SemnE, 2002. scolari mici o

Copilul tau a crescut, de acum este deja marisor si are o mare flexibilitate in miscari. Ati trecut de mult timp de perioada primilor pasi si a ajutorului in mers. Capacitatile lui motorii s-au dezvoltat considerabil si a capatat versatilitate in actiuni. Trebuie sa stii insa ca nici la varsta prescolara copilul nu este pregatit pentru a executa orice activitati. Afla cum sta cu dezvoltarea motorie la 3-6 ani!

Dezvoltarea motorie

La sfarsitul perioadei de copil mic a deprins indemanari ca: folosirea periutei de dinti, a pieptenului, a ustensilelor pentru cusut. Majoritatea copiilor apuca si manuiesc bine un creion; liniile si figurile desenate sunt tot mai bine facute. Este capabil sa taie cu foarfeca urmand o linie dreapta.

La 4-5 ani copilul mic a atins un grad de dezvoltare motorie care-i permite executarea de miscari izolate, cu diferite segmente ale corpului, independent (de exemplu, mersul pe tricicleta).

Isi propune singur miscari cu dificultate crescanda: sarituri, catarat, balans etc. Treptat, apare si capacitatea de a sta linistit pentru a colora, a modela din plastilina, a asculta povesti, a privi poze, a urmari televizorul.

La 3 ani, copilul urca scarile alternand picioarele; la 4 ani face acelasi lucru si la coborare. La 3 ani, numai o parte dintre copii pot sta un timp scurt intr-un picior; de abia la 5 ani reusesc sa sara intr-un picior si sa sara coarda.

Nevoia de miscare este mare, copilul este in vesnica miscare, alearga, face zgomot, este "neastamparat". Ii place uneori sa faca treburi care-i solicita puterea si este foarte incantat cand ridica sau poarta un obiect mai greu.

Capacitatile motorii ale prescolarului la fiecare varsta

3 ani

alearga incet si se poate opri brusc; pedaleaza tricicleta; face sarituri mici; urca si coboara scari (alternand picioarele); arunca mingea cu o mana; poate prinde o minge cu ambele maini (intinse); isi poate face avant din picioare cand este in leagan.

4 ani

alearga repejor;

sare destul de bine de pe diverse lucruri sau dintr-un picior intr-altul; poate sari intr-un picior (face un hop inainte pe un picior); poarte sa-si tina echilibrul pe un picior mai mult de 5 secunde; prinde o minge aruncata de la 5 m; indoaie, ridica si intinde bratele pentru a o prinde; sare coarda.

5 ani

poate sa mearga cu spatele mentinandu-si echilibrul; merge merge pe calcaie sau pe varfuri fara a-si pierde echilibrul; poate sa isi tina echilibrul pe un picior, alternand cu usurinta picioarele (cu ochii inchisi sau deschisi); prinde o minge mai mult cu palmele decat cu bratele; sare coarda; poate sari (in coborare) mai multe trepte; poate invata sa mearga cu rolele; poate invata sa mearga cu bicicleta cu 2 roti.

6 ani

poate arunca si poate prinde cu succes o minge cu ambele palme; poate dansa adecvat ritmului melodic; poate face salturi; poate merge la galop; poate inota bine; poate pedala o bicicleta in conditii de siguranta.

Aptitudini motorii fine la prescolari

3 ani

face gramezi/turnuri de 9 sau 10 cuburi;

se poate dezbraca singur (dar inca are nevoie de ajutor la imbracat); se poate hrani singurel cu lingurita (fara cutit sau furculita); poate copia un cerc sau o cruce; poate dezlega puzzle-uri care au piese mari si putine; poate manevra foarfece cu varf bont; poate turna lichid dintr-un recipient (cu devarsari); poate insirui margele mari pe o ata; se poate spala pe dinti (inca avand nevoie de ajutor).

4 ani

se poate imbraca si dezbraca singur (fara a lega sireturi, sau a inchide fermoare); se poate spala pe dinti fara ajutor; poate desena cateva forme simple atunci cand ii ceri (fara a-i arata imaginea); poate face constructii verticale sua orizontael folosind cuburi; poate impacheta un servetel in triunghi sau in dreptunghi.

5 ani

isi poate lega singur sireturile; poate scrie cateva litere sau numere sau isi poate scrie prenumele; poate desena un triunghi; poate manipula cateva unelte (surubelnita, ciocanel etc.); poate face constructii mai complexe din cuburi; poate indoi hartia pe diagonala; poate insirui margele pe sfoara; poate manca cu furculita.

6 ani

se descurca cu inchiderea nasturilor, a fermoarelor si a altor inchizatori; poate taia cu cutitul alimente fragile in bucati mari; poate copia cu usurinta forme complexe, litere si numere; isi poate scrie intregul nume;

da cu matura; sterge praful; isi face patul singur.

Jocuri pentru observarea motricitatii la copii Articole pe aceeasi tema:

Independenta la copiii mici. Lucruri uimitoare pe care le pot face singuri Cum inveti copilul sa se imbrace singur? Spiritul de competitie la copii Cum sa cresti un copil iubitor de muzica? Dislalia

Pentru urmarirea motricitatii, intre 3 si 6 ani parintii pot supune pe copii, sub forma de joc, la probe ca:

Motricitate generala:

aruncarea unei mingi; prinderea unei mingi n miscare; daca si cat se poate tine pe un picior; saritul intr-un picior, mersul pe calcaie sau pe varfuri inainte si inapoi; urcatul si coboratul scarilor etc.;

Motricitatea fina:

realizarea unui turn din 8 cuburi, construirea unui pod din 3 cuburi, trasarea de linii de diverse forme; copierea unui cerc sau a unei cruci; copiaza un patrat; desenarea unui omulet din 3 parti; desenarea unui omulet din 6 parti,

spalatul pe dinti, turnatul apei intr-un pahar.

TEORIA EDUCAIEI FIZICE I SPORTULUI 1. Noiunile fundamentale: - educaie fizic, sport, capacitate motric, aptitudini (caliti) motrice, efort fizic, act motric, aciune motric, activitate motric, motricitate, psihomotricitate, capacitate de performan, performan, competiie. 2. Funciile educaiei fizice i sportului. 3. Obiectivele educaiei fizice i sportului tipologie, specificul acestora pentru subsistemele educaiei fizice i sportului. 4. Cunotinele teoretice de specialitate definiie, tipologie. 5. Aptitudinile (calitile) motrice definiie, forme de manifestare, factori de condiionare. 6. Deprinderile i priceperile motrice definiie, caracteristici, tipuri. 7. Componentele antrenamentului sportiv definiie, caracteristici: - pregtirea tehnic; - pregtirea tactic; - pregtirea fizic; - pregtirea teoretic; - pregtirea psihologic; - pregtirea artistic. 8. Subsistemele i formele de organizare a educaiei fizice i sportului. 9. Caracteristicile motricitii la vrstele colaritii. 10. Exerciiul fizic: definiie, coninut, form i clasificare. 11. Stadiile antrenamentului sportiv. 12. Forma sportiv definiie, caracteristici, faze. 13. nvarea motric definiie, tipologie, etapele formrii deprinderilor motrice. 14. Efortul n educaie fizic i sport definiie, tipologie, parametrii. 15. Statutul i rolul specialistului n Educaie fizic i sport i relaia sa cu elevul. [ad#linkmesaj] DIDACTICA GENERAL I DIDACTICA SPECIALITII 1. Componentele curriculumului naional: planuri cadru, arii curriculare, trunchi comun, discipline, programe colare. 2. Obiective cadru, obiective de referin, competene generale, competene specifice, uniti de competene i competene n Educaie Fizic i Sport. Elaborarea obiectivelor operaionale. 3. Obiective de instruire i obiective de performan n antrenamentul sportiv. 4. Lecia de educaie fizic i sport tipologie, structur, particularitile pe cicluri de nvmnt. Particularitile leciei de educaie fizic i sport, desfurat n condiii speciale. 5. Lecia de antrenament sportiv structur i tipologie. 6. Sistemul principiilor didactice. Particularitile respectrii principiilor didactice n educaie fizic. 7. Principiile antrenamentului sportiv. 8. Statutul i semnificaia conceptului de metod n activitatea didactic. Sistemul metodelor

didactice folosite n educaie fizic i sport: - metodele verbale, intuitive i practice i particularitile utilizrii lor la diferite vrste; - metode didactice bazate pe relaia efort-odihn, relaia parte ntreg. 9. Mijloacele de nvmnt suport al activitii didactice. Mijloacele de instruire n educaie fizic i sport descrierea aciunii motrice, dozarea, formaiile de lucru adecvate, modalitile optime de exersare. 10. Mijloacele de antrenament, mijloacele competiionale, mijloacele de refacere. 11. Metodica predrii disciplinelor sportive prevzute de Programa colar de Educaie Fizic i Sport i de programele disciplinelor sportive, n cazul antrenamentului sportiv. 12. Proiectarea i planificarea activitii didactice. Specificul proiectrii didactice n educaie fizic i sport. Planificare calendaristic, proiectarea unitii de nvare, proiectul de lecie. 13. Coninutul evalurii la educaie fizic i sport: forme i instrumente de evaluare. 14. Dinamica i dirijarea efortului n lecia de educaie fizic i antrenament sportiv.

Educatie fizica - Educarea calitatilor motrice prin lectia de educatie fizica

Autor: Tirpe Florin Beius 2003 Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului care ofera individului posibilitatea executarii diferitelor acte motrice, legate atat de activitatea sa zilnica, cat si de cea sportiva. In procesul de invatamant un loc important in cadrul preocuparilor profesorului de specialitate il ocupa gasirea si utilizarea in pregatire a celor mai eficiente metode si mijloace care sa asigure dezvoltarea acestor calitati. In activitatea de dezvoltare a acestora (este permanenta) profesorul de educatie fizica trebuie sa stabileasca anumite prioritati in educarea calitatilor. Se recomanda ca programarea dezvoltarii lor sa se faca cu pondere diferita in functie de continutul lectiilor, materialele sportive existente, conditiile de anotimp, fondul motric al elevilor intr-o anumita etapa. Perfectionarea calitatilor motrice reprezinta unul din principalele obiective ale procesului de pregatire a tineretului scolar realizata concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice. Definitie: Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului concretizate in capacitatea de efectuare a actiunilor de miscare cu anumiti indici de viteza, forta, rezistenta si indemanare. (V,I,R,F) Calitatile motrice au un caracter nativ al carui nivel de manifestare initiala depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioara ca dealtfel si formarea deprinderilor

motrice, se realizeaza odata cu evolutia procesului de crestere si dezvoltare, ele fiind influentate de specificul activitatilor desfasurate, conditiile de viata, ereditatea, mediul geografic si climateric si activitatile desfasurate in mediul scolar. In literatura de specialitate precum si in limbajul specialistilor se folosesc mai multi termeni precum: calitati fizice, calitati motrice, calitati bio-motrice, calitati ale activitatii motrice, functii motrice de baza, etc In cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calitatilor motrice trebuie sa ocupe un loc prioritar deoarece:

calitatile motrice conditioneaza si determina in mare masura formarea si in special consolidarea deprinderilor motrice; dezvoltarea calitatilor motrice favorizeaza cresterea capacitatii de efort a organismului; dezvoltarea calitatilor motrice se poate realiza si in conditii materiale simple; dezvoltarea calitatilor motrice se poate face si in cadrul activitatii independente a elevilor.

Sistematizarea (clasificarea) calitatilor motrice: I. Calitati motrice de baza: Viteza Indemanarea Rezistenta Forta 46539zrd55vlq6g I.a. Calitati motrice: - conditionale: Viteza, Forta 46539zrd55vlq6g , Rezistenta

coordinative: Indemanarea intermediare: Mobilitatea si Supletea

Calitati motrice utilitar aplicative: a) (nespecifice) - Mersul - Alergarile - Sariturile - Aruncarile II. Calitati motrice utilitar aplicative: b) (specifice) -Echilibrul

- Tararea - Catararea si escaladarea -Ridicarea si transportarea de greutati - Tractiuni si impingeri

Locul calitatilor motrice in lectia de educatie fizica: Alaturi de deprinderile motrice, calitatile motrice sunt obiective primordiale ale continutului lectiei de educatie fizica. Indiferent de conditii materiale (sala, aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zapada, ceata, frig), educarea calitatilor motrice este primordiala, esentiala. Este indicat ca in lectia de educatie fizica, calitatile motrice sa nu fie asezate la intamplare. Locul actiunilor pentru dezvoltarea calitatilor motrice in lectia de educatie fizica trebuie stabilit in functie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optima si asigurarea revenirii organismului. Dezvoltarea Vitezei si Indemanarii se va plasa dupa veriga a III-a a lectiei (influentarea selectiva a aparatului locomotor), iar forta si rezistenta se vor situa inaintea verigii de revenire a organismului dupa efort. Privind varsta optima de influentare favorabila a dezvoltarii calitatilor motrice mentionam ca viteza poate fi dezvoltata cu rezultate foarte bune la varsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate incepe la 5-6 ani. Indemanarea se dezvolta bine intre aceeasi limita de varsta ca si viteza. Forta 46539zrd55vlq6g si rezistenta, calitati motrice mai usor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani avand o evolutie ascendenta si posibilitate maxima de perfectionare. In planificarea dezvoltarii calitati motrice trebuie sa tinem cont de:

necesitatea actionarii continue asupra dezvoltarii calitatilor motrice pe durata intregului an scolar si in mod prioritar in anumite perioade indemanarea este calitatea motrica asupra careia se poate actiona in amandoua semestrele forta, viteza si rezistenta vor fi dezvoltate prioritar in anumite etape ale anului fara a fi neglijate nici celelalte calitati.

Iar pentru dezvoltarea mobilitatii este indicat sa se lucreze pe tot parcursul lectiei chiar si in veriga a trei-a sub forma exercitiilor de Streaching sau exercitii articulare cu si fara rezistenta, efectuata individual si cu partener.

Viteza Capacitatea omului de a executa o miscare cu rapiditate si frecventa mare. Viteza este o calitate motrica foarte importanta, prezenta mai mult sau mai putin in toate actele motrice, mai ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai mare sau mai mica a unui individ depinde in cea mai mare masura de zestrea ereditara de care acesta dispune. Aceasta calitate motrica poate fi totusi dezvoltata desi chiar daca intr-o masura mai mica, printr-o pregatire sistematica, incepand chiar de la 78 ani, dar o atentie majora dezvoltarii acestei calitati i se acorda in jurul varstei de 11-14 ani, considerata a fi varsta optima de realizare a celor mai importante progrese de ordin calitativ. Incepand cu varsta de 13 ani exercitiile de viteza vor fi combinate din ce in ce mai mult cu exercitiile de forta iar de la 14 ani la acestea se vor adauga si exercitii de viteza-rezistenta. Cresterea vitezei miscarilor se realizeaza in principal datorita lucrului in viteza maxima si a exersarilor in regim de vitezaforta elementul de progresie fiind dat de cresterea intensitatii efortului prin marirea frecventei miscarilor. Pentru asigurarea eficientei dorite este necesar ca exercitiile de viteza sa se efectueze in prima parte a lectiei, imediat dupa ce organismul elevilor a fost bine pregatit pentru efort. In aceste conditii este posibila prelungirea solicitarii la efort cu intensitate maxima. Profesorul trebuie sa cunoasca ca insumarea eforturilor scurte (de viteza) de mare intensitate, repetate prea des pot determina aparitia oboselii premature. In aceste conditii exercitiile se pot continua numai in concordanta cu capacitatea de rezistenta a elevilor respectivi aparand necesitatea lucrului diferentiat pe grupe omogene si asigurandu-se intervale de odihna corespunzatoare. Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare:

Viteza de reactie capacitatea cu care organismul raspunde la anumite semnale; timpul scurs de la aparitia stimulului (vizual, auditiv) pana la declansarea reactiei de raspuns. Viteza de executie iuteala cu care se executa o actiune motrica singulara, unitara ca structura motrica. rl539z6455vllq Viteza de repetitie iuteala cu care se repeta miscarile intr-o anumita unitate de timp Viteza de deplasare este data de succesiunea unor miscari ciclice efectuate in mod constant Metode de dezvoltare a vitezei

f. Metoda pentru dezvoltarea vitezei de reactie: - Metoda repetarilor: reactii la stimuli cunoscuti sau la stimuli complecsi, la obiecte in miscare, alegerea reactiilor in functie de valoarea stimulilor

Metoda intrecerii, a jocului Metoda senzorio-motrica, pentru dezvoltarea capacitatii perceperii timpului si ritmului

Metoda dezvoltarii vitezei de executie: - metoda repetarilor in tempo maximal, pe parti (fractionata); - metoda repetarilor globale; - metoda jocului; - metoda intrecerii. c. Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetitie: - metoda repetarilor in tempo maximal - metoda repetarilor in tempouri alternative (maximalsubmaximal) - metoda intrecerii. Mijloace pentru dezvoltarea vitezei: C. Exercitii cu influenta selectiva efectuate in tempo rapid (5-10 sec) D. Exercitii din grupa exercitiilor de front si formatie E. Stafete si jocuri de miscare care solicita atentie si reactii prompte la diferite semnale dinainte stabilite sau date prin surprindere F. Exercitii si jocuri cu mingea G. Starturi din diferite pozitii H. Sarituri variate cu bataie pe 1 sau 2 picioare I. Exercitii din scoala alergarii implicate in alergare de viteza J. Exercitii si actiuni din jocuri sportive K. Jocuri sportive bilaterale realizate in conditii de viteza L. Unele exercitii de forta

Indicatii metodice pentru educarea vitezei: La clasele mici se va actiona in cadrul vitezei de reactie (1 minut in cadrul fiecarei lectii, in orice tema) si asupra celei de executie, iar la clasele VIII-XIII in contul vitezei de repetitie si a celei de executie in ambele cazuri actionand asupra acelor factori care dezvolta viteza pe seama fortei si a rezistentei si pe seama mecanismelor si surselor energetice specifice vitezei.

Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasata imediat dupa veriga influentarii selective a aparatului locomotor inaintea oricarei teme sau activitati. Respectand principiul accesibilitatii (de la simplu la complex) in educatia vitezei de reactie se va merge pe calea cresterii si complicarii treptate a numarului de schimbari posibile ale situatiei cunoscand ca timpul necesar reactiei de raspuns este direct cu gradul de incertitudine. Viteza de executie sau frecventa miscarilor singulare se manifesta in toate cazurile combinata cu celelalte forme ale vitezei sau cu forta. Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare este necesara o cantitate mica / distanta maxim 20-30m si pauza pana la revenire.

Cerintele la care trebuie sa raspunda exercitiile folosite pentru dezvoltarea vitezei: - sa asigure in timpul executiei viteza la indici maximi; - structura miscarilor sa fie astfel consolidata incat sa permita elevului orientarea efortului spre obtinerea unor executii cu viteza maxima; - executia sa dureze atata timp cat se poate mentine viteza de executie; - efortul este repetat dupa o pauza de restabilire aproximativ completa atata timp cat viteza nu scade din cauza oboselii; - repetarea efortului cu viteza maxima constituie calea de baza pentru educarea vitezei; - la fiecare reluare a efortului acesta trebuie sa tinda spre depasirea performantei anterioare; Indemanarea Capacitatea de a atinge si a executa miscari necesare corect, rapid si adaptate situatiei Indemanarea este o calitate motrica cu o larga aplicativitate atat in activitatea zilnica, cat si in cea sportiva. Desi este o calitate nativa, indemanarea, este perfectibila daca se actioneaza asupra ei selectiv, continuu si cat mai de timpuriu posibil.

Indemanarea reprezinta un cumul de calitati, ea este o calitate motrica complexa, care se interfereaza cu toate celelalte calitati. La baza acestei calitati motrice sta coordonarea, proces important al activitatii organismului indeplinit de S.N.C. si Kinestezic. Daca pana la 12-14 ani nu da dovada de o anumita indemanare pentru o activitate motrica, este greu de presupus ca o va dobandi ulterior. Forme de manifestare: - poate fi: - generala: - capacitatea de a efectua general si creator diverse actiuni motrice - specifica: - specifica ramurilor si probelor sportive - din punct de vedere al formelor de manifestare indemanarea poate fi:

in regim de viteza, forta, rezistenta in functie de gradul de dificultate: - simetrica asimetrica simultana succesiva

Metode si mijloace pentru dezvoltarea indemanarii: Fiind o calitate complexa prezenta in toate exercitiile deprinderi motrice, procedeele tehnice tactice, indemanarea nu are metode, procedee metodice si exercitii speciale proprii la fel ca celelalte calitati. Orice procedeu utilizat pentru exersare constituie sistem de actionare pentru dezvoltarea indemanarii.

Cai si mijloace de dezvoltare a indemanarii: Pentru dezvoltarea indemanarii vom tine cont la clasele mici de componentele spatio-temporale si structurile miscarii actionand la inceput cu un singur segment in conditii de simetrie apoi cu doua. Treptat se complica exercitiile din punct de vedere al coordonarii introducand exercitii asimetrice pentru 2 segmente sau in cadrul aceluiasi segment. Se va pune accent pe incadrarea miscarilor in timp. Elemente cu care se poate interveni pentru dezvoltarea indemanarii: - modificarea pozitiei initiale;

- legarea exercitiului; - adaugarea obiectelor; - exercitii tehnice cu adversar. Indicatii metodice: Pentru dezvoltarea indemanarii conditia de baza o constituie invatarea cat mai multor actiuni motrice. Parametrul in contul careia se perfectioneaza indemanarea este complexitatea. Pentru influentarea indemanarii actiunea motrica nu trebuie repetata pana la automatizare. Dezvoltarea indemanarii se poate efectua in orice moment a lectiei. Forta 46539zrd55vlq6g Capacitatea aparatului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin miscare pe baza contractiei musculare. Este una din calitatile motrice mult solicitate in activitatea fizica. Ea sta la baza celor mai simple deprinderi si importanta ei creste in raport direct cu scopul urmarit in procesul de formare si perfectionare a deprinderilor motrice de baza sau a acelor specifice diferitelor ramuri de sport. Calitatea fortei sporeste relativ repede, dar lipsa de preocupare pentru dezvoltare si mentinerea ei duce in scurt timp la scaderea parametrilor obtinuti in procesul de pregatire. Dezvoltarea fortei poate incepe chiar de la varsta de 10 ani, daca manifestam grija deosebita in ceea ce priveste gradarea exercitiilor. Pentru elevii din clasele mai mici in procesul de dezvoltare a fortei se recomanda sa se foloseasca exercitii de catarare si tractiune prin care se invinge greutatea propriului corp, treptat introducandu-se lucrul cu obiecte de diferite marimi, precum si exercitii cu partener. Dozarea exercitiilor pentru dezvoltarea fortei se face de catre profesor in functie de varsta si gradul de pregatire al elevilor. Inaintea inceperii exercitiilor de forta profesorul va asigura o buna prelucrare analitica a articulatiilor si principalele grupe musculare ce vor fi angrenate in executie. Forme de manifestare: C. Forta 46539zrd55vlq6g generala capacitatea organismului de a invinge o rezistenta pe baza principalelor grupe musculare; D. Forta 46539zrd55vlq6g specifica forta anumitor grupe musculare specificate de specificul unei activitati profesionale sau sportive; E. Forta 46539zrd55vlq6g absoluta (maxima) forta cea mai mare pe care sistemul neuromuscular o poate dezvolta in situatia contractiei maxime voluntare;

F. Forta 46539zrd55vlq6g exploziva capacitatea de a manifesta valori mari de forta in cea mai mica unitate de timp (Joselini) G. Forta 46539zrd55vlq6g in regim de rezistenta capacitatea organismului de a efectua contractii musculare in cadrul unor eforturi de lunga durata; H. Forta 46539zrd55vlq6g dinamica se refera la manifestarea fortei Mijloace pentru dezvoltarea fortei:

Exercitii cu ingreuieri: (greutatea propriului corp) sunt recomandate la inceputul activitatii de dezvoltare a fortei si la varste mici si mijlocii Exercitii cu rezistenta externa: greutatea obiectelor cu care se efectueaza exercitiile rezistenta unui partener rezistenta mediului extern

Metode pentru dezvoltarea fortei: 3. Antrenamentul in circuit 4. Metoda halterofilului (cresterea continua, in trepte, si descresterea continua, in val) 5. Metoda power-trening (urmareste dezvoltarea detentei (forta+viteza)) 6. Contractia izometrica Indicatii metodice privind dezvoltarea fortei: Efectuarea exercitiilor de forta presupune in prealabil pregatirea aparatului locomotor. Exercitiile de forta vor fi alternate cu actiuni care sa dezvolte supletea, indemanarea, viteza. Pentru dezvoltarea fortei vom selectiona numai acele exercitii care pot fi executate corect de catre elev. Stabilirea grupelor musculare carora dorim sa ne adresam sa fie in conformitate cu ideea dezvoltarii fortei generale a organismului. Fixarea rationala a incarcaturii si cresterea lor progresiva se va face in functie de varsta si nivelul de pregatire a elevilor. Cele mai bune rezultate se obtin cu o incarcatura de 50-70%. Exercitiile de forta vor fi urmate de pauze care permit refacerea capacitatii de efort a organismului. Forta 46539zrd55vlq6g este o calitate perfectibila daca se asigura o continuitate a exercitiilor. Se va pune accent pe dezvoltarea fortei explozive precum si a muschilor extensori slab dezvoltati la aceasta varsta. In sezon de iarna pentru dezvoltarea fortei este indicata metoda antrenamentului in circuit.

Rezistenta

Capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o anumita activitate fara a scadea eficacitatea ei. Rezistenta este o calitate motrica usor perfectibila, ca urmare a efectuarii continue si sistematice a unor exercitii specifice si se poate pastra la valoarea atinsa o perioada lunga de timp. Forme de manifestare:

Rezistenta generala: capacitatea organismului de a executa timp indelungat actiuni motrice care angajeaza 70% din grupele musculare si impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C., cardiovascular si respirator. Este vorba de un efort predominant aerob. Rezistenta specifica: aspectele particulare ale rezistentei necesare in anumite ramuri de sport Forme de manifestare a rezistentei: - rezistenta de lunga durata (8-10) - rezistenta de durata medie (intre 2) - rezistenta de durata scurta (45 2) - rezistenta in regim de viteza (eforturi foarte scurte si rapide) Metode si mijloace pentru dezvoltare a rezistentei:

Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiasi efort) Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor portiuni din cadrul alergarii de durata) Metoda eforturilor progresive (bazata pe variatia intensitatii efortului) Metoda antrenamentului cu intervale (o metoda de baza in dezvoltarea rezistentei)

Indicatii metodice privind dezvoltarea rezistentei: Rezistenta este calitatea motrica perfectibila care se pastreaza timp indelungat. Pentru aceasta se respecta cateva cerinte de baza: continuitatea regula de mare importanta care presupune planificarea pe semestru, an scolar a actiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistentei. Cresterea continua a duratei sau distantei si aprecierea continua a progreselor. Dezvoltarea alergarii este indicat sa se faca prin alergare de durata, prin alergare pe teren variat; nu este indicat in cadrul scolii (cu clasele) metoda

antrenamentului pe intervale, deoarece in aceasta metoda trebuie sa se cunoasca posibilitatile fiecarui elev in parte.

Generalitati: Intr-o lectie de educatie fizica ori de cate ori nu avem tema de educare si dezvoltare a calitatilor motrice, prin modul in care dozam efortul ca Volum, Intensitate, Complexitate putem actiona asupra educarii calitatilor motrice si prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistand pe dominanta specifica calitati motrice respective.