Formarea deprinderilor motrice de baza și aplicative prin utilizarea diferitelor materiale

(mingi, bastoane, corzi, frânghii, etc.) la nivelul învățământului preșcolar

Studenți responsabili:
Budianu (căs. Puiu) Roxana
Gherasimescu Gina-Alexandra
Cozma Mihaela
Gurzun Georgiana-Laura
Rolul educației fizice în dezvoltarea personalității
copilului

Educația fizică este disciplina care le formează copiilor și tinerilor o atitudine

conștientă față de propriul organism. Scopul principal al educației fizice este formarea
motivației de practicare a exercițiilor fizice, dezvoltarea calităților motrice și
funcționale, precum și formarea deprinderilor de igienă.
În esență, educația fizică cuprinde un ansamblu de acțiuni care contribuie la
dezvoltarea personalității copilului prin potențareacalităților psiho-fizice ale acestuia și
asigurarea unui echilibru între ele.
Domeniul psihomotric de aplicare a curriculum-ului pentru învățământul preșcolar
acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitatea generală și rezistența
fizică, abilitățile motorii și de manipulare de finețe, ca și elementede cunoaștere,legate
mai ales de anatomia și fiziologia omului. Activitățile prin care preșcolarii pot fi puși în
contact cu acest domeniu sunt activitățile care implică mișcare corporală,competiții
între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilități psihomotorii , ca și activitățile care
pot avea drept rezultat o mai bună suplețe, forță, rezistență sau ținută.
Deprinderile motrice de bază

La vârsta preșcolară copiii dispun de o uimitoare energie, care trebuie canalizată în scopul
dezvoltării normale și armonioase.Dorințele lor de mișcare trebuie privită ca un mijloc, un
instrument în mâna educatoarelor, în vederea formării și dezvoltării copiilor.
Rolul grădiniței este de a corecta deprinderile motrice dobândite anterior vârstei preșcolare
și de a forma altele noi în cadrul procesului instructiv-educativ de aici.
Fiecare deprindere are un conținut exprimat prin mișcările ce o alcătuiesc, segmentele și
grupele musculare care contribuie la efectuarea ei, nivelul angajării funcționale și gradul de
solicitare a proceselor psihice.
Deprinderile pot mai simple sau mai complexe, de aceea alegerea lor în procesul de
învățare trebuie să țină seama de nivelul de dezvoltare al copilului, atât fizic cât și psihic.
Deprinderile motrice sunt clasificate astfel:
De bază:
 Mersul
 Alergarea
 Săritura
 Aruncarea
 Prinderea
Utilitare:
 Tărârea
 Echilibru
 Cățărarea
 Tracțiunea
 Împingerea
 Transportul
 Escaladarea
Deprinderile motrice de bază poartă această denumire deoarece ele se regăsesc
în comportamentul motric zilnic al individului,desfășurat în diverse activități: în
locomoție, la locul de muncă,activități gospodărești, agrement.
Deprinderile motrice utilitare sunt mai puțin frecvente în activitățile zilnice ale
individului, dar ne sprijinim de ele în diverse momente specifice, ajutându-ne
uneori să rezolvăm anumite sarcini sau poate chiar să ne salveze viața.
În cadrul activităților de educație fizică, învățarea/consolidarea deprinderilor
motrice se realizează în cea de-a doua etapă, denumită și veriga de bază sau
fundamentală.
În procesul de învățare a deprinderilor motrice educatorul trebuie să aibă în
vedere următoarele:
Să asigure explicarea și demonstrarea corectă a deprinderii ce urmează a fi
însușită;
Să asigure o bună vizibilitate a copiilor în timpul demonstrării
Să organizeze în așa fel colectivul încât fiecare copil să exerseze de un anumit
număr de ori pentru a asigura o bună însușire a deprinderii
Să aplice în contexte variate deprinderea însușită pentru a verifica învățarea ei.
Deprinderi motrice de bază
MERSUL
 Mersul- este cea mai importantă și cea mai frecventă deprindere motrocă pe care și-o formează
copilul. Cadrul didactic are rolul de a forma un mers corect și estetic, de a îmbunătăți coordonarea
diferitelor segmente ale corpului, eliminând eventualele greșeli sau mișcări de prisos.
 Mersul- o deprindere motrică de bază ce este folosită în toate momentele lectiei de educație fizică,
pentru organizarea colectivului de copii, în cazul exercițiilor de front și formații și ca element
principal în realizarea odihneiactive după efort. De asemenea mersul constituie un mijloc eficient
în organizarea lecțiilor, precum și în realizarea obiectivelor privind dezvoltarea fizică armonioasă
și a calităților motrice de bază. Rezultatul final al exercițiilor de mers pentru preșcolar trebuie să îl
constituie ușurința în deplasare, coordonarea acțiunii picioarelor și brațelor în păstrarea ținutei
corecte.
 Mersul este deprins de copii încă de la sfârșitul primului an de viață, însă la acest nivel, el nu
corespunde deprinderii corecte. Până la vârsta de 3 ani această deprindere se caracterizează atât
prin creșterea posibilităților psiho-fizice și de autocontrol ale copiilor, cât și ca urmare a
supravegherii și îndrumării pe care copilul o primește în familie.
 Corectarea lui în continuare are o deosebită importanță, mersul constituind o deprindere motrică de
bază care contribuie și face parte din alte deprinderi motrice, jucând un rol important în
dezvoltarea calităților fizice și a marilor funcțiuni ale organismului.
 Mersul constituie la tonifierea, în special, a musculaturii picioarelor și a spatelui.
 Regulile unui mers corect:
 1. Păstrarea unei poziții corecte a corpului- corp drept, cu pieptul scos înainte și umerii trași înapoi,
capul drept, privirea inainte.
 2. Contactul cu solul se realizează cu vârful piciorului, pasul este ferm, coordonat cu mișcarea
brațelor (braț și picior opus), nu se târâie picioarele.
 3. Brațele se mișcă liber, pe lângă corp, înainte-înapoi, coordonat cu picioarele (braț și picior
opus), în ritmul mersului.
 4. Respirația se face normal, pe nas.
Forme de mers pe grupe de vârstă:
Forme de mers Grupa mică Grupa mijlocie Grupa mare
Mers înainte/înapoi/în X X X
cerc
Mers lateral X X X
Mers cu ocolire de X X X
obstacole
Mers cu pășire peste X X X
obstacole
Mers pe vârfuri X X X
Mers pe călcâie X X
Mers pe marginea X
interioară/exterioară a
labei piciorului
Mers cu ridicarea X X
genunchiului
Mers încrucișat X
Mers cu genunchii X
întinși și sprijinirea
palmelor pe sol
Mers ghemuit X
Modalități de învățare/ consolidare a variantelor de mers

 Mersul reprezintă forma de mișcare prezentă pe tot parcursul activității de educație fizică, de aceea
educatoarea nu își propune ca temă de activitate predarea unei forme de mers, oricât de complexă
ar părea. Formele de mers se exersează de obicei în etapa pregătitoare a organismului pentru efort.
 Comanda specifică pentru deplasarea în mers este: Atenție! Înainte... marș!, atunci când urmează o
formă specifică de mers se precizează modalitatea de executare urmată de comanda marș. Ex.: Pe
vârfuri/ pe călcâie/ cu genunchii sus... Marș!
 Greșeli întâlnite la copii:
 - corpul aplecat în față sau, mai rar, în spate;
 - umerii prea ridicați;
 - mișcarea exagerată a brațelor la balansare sau menținerea lor rigidă;
 - mersul tropăit,zgomotos;
 - lipsa coordonării dintre brațe și picior (aspectul mersului de roboțel);
 - legănarea trunchiului în timpul mersului.
 Se recomandă pentru însușirea unui mers corect executarea lui pe diferite melodii ritmate, potrivite
cu pasul executat sau cântece interpretate de copii cu versuri potrivite cum ar fi:
 Mergem toți în pas vioi,
 Ca soldații drept, frumos,
 Unu-doi, unu-doi!
 Forme de mers:
 MERS PE VÂRFURI- se execută ridicând călcâiele și cu genunchii bine întinși;
 MERS PE CĂLCÂIE- vârfurile sunt mult mai ridicate și genunchii întinși;
 MERS CU GENUNCHII RIDICAȚI- genunchiul se ridică la 90 de grade, vârful stă întins în jos. Se
execută ridicarea alternativă a picioarelor;
 MERS ÎNCRUCIȘAT- pas cu piciorul lateral dreapta, stângul peste dreptul, alternativ, prin față sau
prin spate.
 MERS CU PAS SĂLTAT-pas și săritură pe piciorul drept, aterizare pe aceșați picior, urmată de
executarea mișcării pe celălalt picior. Mișcarea este însoțită de balansarea alternativă a brațelor în sus
pentru a ajuta desprinderea de sol și înălțarea maximă a trunchiului . Coordonarea se face cu braț și
picior opus.
 MERS GHEMUIT- genunchii sunt complet îndoiți, spatele drept, mâinile sunt sprijinite pe genunchi.
 MERSUL ELEFANTULUI- mersul se execută pe toată talpa, genunchii întinși, iar mâinile țin glezna.
 FORMAȚII DE DEPLASARE- aceste forme de mers sepot desfășura în diferite formații:
în șir câte unul/ câte doi
În cers
Șerpuire, spirală
Jocuri pentru învățarea/ consolidarea deprinderilor de mers
 ALERGAREA
Definiție:
ALERGAREA este o deprindere motrică naturală, foarte prezentă în
activitatea zilnică a copilului.

Importanță:

Alergarea are o importanță deosebită în viața copilului, atât în dezvoltarea lui fizică cât și psihică. Ea
contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea calităților motrice, precum și a celor morale. În atenția
educatoarei trebuie să stea formarea unor deprinderi corecte de alergare, fără eforturi inutile din partea
preșcolarului, dezvoltarea unei bune coordonări a mișcărilor.
Regulile unei alergări corecte:

 corpul ușor înclinat înainte;

 contactul cu solul se realizează în mai multe etape:
1) pe unul din picioare (unilateral)
2) faza de zbor, când corpul nu mai are contact cu solul
3) aterizarea pe celălalt picior (unilateral).
Greșeli întâlnite la copii:

 capul aplecat prea mult pe spate;

 mișcarea exagerată a brațelor, balansarea necoordonată sau ținerea lor
prea rigidă lângă corp;
 lovirea tălpilor pe sol;
 lipsa coordonării brațelor și a picioarelor.
 Forme de alergare pe grupe de vârstă
FORME DE ALERGARE GRUPA GRUPA GRUPA
MICĂ MIJLOCIE MARE

Alergarea pe loc X X X
Alergarea înainte/înapoi/șerpuit/în cerc
X X X
Alergarea pe teren plat sau variat X X X
Alergarea spre diferite direcții cu opriri și porniri la semnal
X X X
Alergarea laterală X
Alergarea cu genunchii sus X X
Alergarea cu pendularea gambelor înapoi (cu călcâiele la șezută)
X X
Alergarea cu picioarele întinse înainte/înapoi X
Alergarea cu pași încrucișați X
Alergarea cu trecere peste obstacol X X
Alergarea cu ocolire de obstacol X X
Alergarea de viteză X
Alergarea de durată pe teren plat/variat X
Modalități de învățare/consolidare a formelor de alergare

Alergarea normală care este și cea mai simplă formă de alegerea, are
specific faptul că talpa se rulează pe sol de la călcâi spre vârf, copiii nu au un
avânt prea mare când parcurg distanța propusă iar pasul are o lungime
constantă și o frecvență moderată. Brațele îndoite din corp se mișcă ușor pe
lângă corp.

Comanda specifică este : ,,Pas alergător......marș!” sau ,,Alergarea

normală....marș!”
 Alergarea cu genunchii sus are ca specific ridicarea pe rând a genunchiului fiecărui
picior, cât mai sus și într-un mod energic, astfel încât coapsa să ajungă cel puțin la nivelul
orizontalei. Contactul cu solul se realizează cu pingeaua. Se învață întâi pe loc, apoi în
mișcare. Se atrage atenția asupra poziției corecte a corpului, fără a se înclina spre spate, și
mișcarea coordonată a brațelor

Comandă specifică: ,,Alergarea cu genunchii sus...marș!”

Alergarea cu pendularea gambelor înapoi are ca specific îndoirea accentuată a

piciorului care execută pendularea spre înapoi, astfel încât călcâiul să atingă șezuta,
urmată de întinderea lui energică și pășirea pe aceasta, concomitent cu ridicarea celuilalt și
lovirea șezutei. Contactul cu solul se face cu pingeaua. Poziția corpului este dreaptă,
privirea înainte, brațele îndoite din coate se mișcă înainte-înapoi.

Comandă specifică: ,,Alergarea cu genunchii sus...marș!”

 Alergarea cu pașii încrucișați se execută cu o latură a corpului întoarsă spre
direcția de deplasare, piciorul din urmă încrucișează peste cel din față, după care
piciorul aflat în sprijin se ridică și pășește lateral, realizându-se înaintarea. Contactul
cu solul se face pe pingea. Este o variantă de alergare folosită în partea de pregătire a
organismului pentru efort.

Comanda : ,, Alergarea cu pașii încrucișați...marș!”

Alergarea cu pășire peste obstacole este în principiu o formă de alergare

normală, care are ca specific realizarea unui pas mai lung în momentul când se trece
peste obstacol (jucării așezate pe sol, sfori întinse la o anumită înlțime, cuburi)
Alergarea normală se poate executa în diferite variante, în funcție de diferite
criterii:

 după direcția de deplasare:

- în linie dreaptă sau diagonală
- în figuri (cerc, șerpuire, opt, spirală)
 cu oprire și schimbare de direcție și ritm:
- cu întoarcere la locul de plecare
- cu trecere în diferite formații
- cu ruperi de rânduri și treceri în diferite formații
 cu executarea diferitelor sarcini:
- cu purtarea unui obiect
- cu trecere peste un obiect
- cu ocolire de obiecte
- cu cățărare pe un obiect
 Jocuri pentru învățarea/consolidarea alergării

Aleargă la steguleț (4-5 ani) copiii sunt împărțiți în 4-5 grupuri. Fiecare grup de copii
primește un steguleț colorat care va fi ținut de un coechipier. Copiii din fiecare grup se
prind de mâini formând câte un cerc ce dansează pe ritmurile unei melodii în jurul
stegulețului. Când muzica se oprește copiii aleargă într-un colț al grupei, timp în care copiii
cu stegulețe schimbă locul între ei. Muzica reîncepe și copiii aleargă să-și găsească
stegulețul și să danseze în jurul lui.
Veverițele (5-7 ani) - copiii din grupă sunt împărțiți în două echipe. Ei sunt așezați în
spatele unei linii de unde la semnal pornesc în alergarea până la cele două vase unde sunt
conuri de brad, iar unul și-l aduc la căsuța lor. Câștigă echipa care a terminat prima de
adunat conurile.
 ARUNCAREA ȘI PRINDEREA

Aruncarea și prinderea mingei sunt deprinderi motrice de bază, naturale, fiind des întâlnite în viața
obișnuită și constituie elemente importante în dezvoltarea îndemânării și îmbunătățirii percepției spațiale
( aprecierea direcției și distanței).

Aruncarea reprezintă mișcarea de proiectare în spațiu a unui obiect, prin efort propriu muscular.
Prinderea reprezintă mișcarea de interceptare și reținere a obiectului, realizată cu membrele superioare.

Pentru preșcolar și școlarul mic, exercițiile de aruncare-prindere și manevrare a mingei se pot executa sub
formă de aruncări: azvârlite, lansate, împingeri cu două mâini, rostogolirea mingei.
Aruncările și prinderile pot intra în momentele de generalizare și aplicare, devenind componente ale ștafetelor,
parcursurilor aplicative și jocurilor dinamice.
Regulile unei aruncări și prinderi corecte
În prima etapă copilul trebuie obișnuit cu obiectul și mai ales cu modalitatea de prindere și ținere a obiectului (
priza la obiect).
 mingile trebuie să aibă o dimensiune adaptată mâinilor copiilor. Deprinderea se poate învăța și cu ajutorul altor
obiecte: conuri de brad, săculeți umpluți cu diferite materiale, bulgări de zăpadă etc.
 executarea aruncării se face cu ambele mâini pentru a se putea dezvolta armonios întreg corpul.
 aruncarea se execută prin angajarea întregului corp ( braț, trunchi, picioare), fără însă a fi rigizi sau contractați.
 poziția picioarelor în timpul execuției rostogolirii sau aruncării trebuie să fie cu tălpile paralele și depărtate la
lățimea umerilor, genunchii ușor flexați, trunchiul înclinat înainte, brațele în față.
 priza la obiect este diferită de la un tip de aruncare și prindere la altul ( cu o mână, cu două, de la piept, de la
umăr)
 azvârlirea/ lansarea/ rostogolirea- reprezintă mișcarea de trimitere a mingei în spațiu spre direcția dorită: în sus,
înainte, către partener, spre o țintă etc. Această mișcare este rapidă și energică. Aruncările se pot executa de pe
loc sau din deplasare.
 persoana care prinde asteaptă și urmărește cu privirea obiectul, ia contactul cu obiectul cu ajutorul mâinilor,
apoi amortizează mișcarea ( atenuând viteza obiectului) și-l reține
 Corectarea mișcării ține de aprecierea distanței, țintei, traictoriei și vitezei pe care o imprimă obiectul.
Educatoarea trebuie să-i învețe pe copii să ruleze, să prindă și să arunce un obiect cu ambele mâini, dar și cu
fiecare mână în parte.
Educatoarea va demonstra executarea corectă a deprinderii, însțită de explicații privind poziția inițială, modul
de ținere a obiectului ( minge), acțiunea brațelor și a picioarelor, coordonarea mișcării, direcția și înălțimea de la care
se lansează aceasta.
Învățarea aruncărilor se face de la simplu la complex, respectiv începând cu cea executată de jos în sus ( de pe
sol, de la nivelul brațelor, de la nivelul umărului), de asemenea se realizează aruncarea de la educatoare la copil, apoi
aruncarea la țintă fixă și în final cea mobilă.
Forme de rostogolire, aruncare și prinderea mingei pe grupe de vârstă
Modalități de învățare/consolidare a formelor de rostogolire, aruncarea și prinderea mingei

Rostogolirea mingei pe sol cu ambele mâini se realizează din poziția de ghemuit sau șezând, cu picioarele depărtate, brațele
împreunate țin mingea, care este împinsă înainte.

Spatele se menține drept, iar corpul ușor înclinat înainte. Distanța pe care se execută rostogolirea este de 1,5 m. Se poate rostogoli
și cu o singură mână.

Aruncarea mingei în sus cu ambele mâini se execută din poziția stând, depărtat sau cu un picior înainte, cu spatele drept, corpul
ușor aplecat înainte, brațele îndoite din cot, mâinile ținând mingea cu degetele răsfirate. Odată cu aruncarea se execută îndoirea și
întinderea genunchilor.

Aruncarea și prinderea mingei cu amele mâini – mingea se ține cu ambele mâini, trunchiul ușor îndoit înainte, genunchii ușor
flexați. Prinderea mingei se realizează cu palmele împreunate în formă de coșuleț, în fața pieptului. Pe parcurs copiii învață să prindă
mingea, se întind brațele înainte din ce în ce mai mult.

Aruncarea mingei înainte ( de jos), cu ambele mâini și alternativ, ușor peste o sfoară la înălțime- se realizează din poziția stând
cu trunchiul ușor înclinat înainte, piciorul stâng mai în față. Obiectul se află în palma mâinii drepte, brațul este dus înapoi( elan), apoi se
execută aruncarea de jos înspre înainte, cu o ușoară răsucire a corpului din direcția aruncării. Aruncarea cu mâna stângă presupune
ducerea piciorului drept în față și răsucirea corpului în direcția aruncării.
 Aruncarea mingei cu o mână la țintă fixă orizontală, de jos, alternativ și cu ambele mâini,( groapă, coș, cerc trasat, peste o
sfoară așezată la înălțimi variate) – se realizează din poziția stând, piciorul opus brațului cu care se realizează aruncarea ușor în față.
Spatele drept, iar brațul care execută aruncarea împinge mingea înspre ținta orizontală. Aruncarea este asemănătoare celei anterioare.

Azvârlirea mingei cu o mână de la umăr ( panou, perete, minpoartă, panouri minibaschet)- se preă la grupa mare și este
premergătoare învățării aruncării mingei în jocurile sortive. Mingea are dimensiuni potrivite mâinii copiilor și se ține cu palma, brațul
îndoit în dreptul umărului, piciorul opus brațului care execută aruncarea în sprijin înainte.Aruncarea se execută cu o ușoară răsucire a
corpului în direcția aruncării. Mingea este împinsă înainte prin întinderea energică a cotului. Privirea urmărește mingea.

Aruncarea azvârlită a mingii se execută: înainte, sus, la dreapta, stânga, la o țintă joasă sau înaltă și pentru doborârea unor obiecte.

Azvârlirea mingei cu o mână de la umăr la o țintă mobilă ( coleg, cerc, minge)- se execută la fel ca cea anterioară.

Locul de desfășurare a activităților de aruncare a mingei este de regulă curtea grădiniței. Lipsa de precizie a aruncării mingei de
către copil impune existența unui spațiu mai larg de desfășurare. În lipsa acestor spații, se poate desfășura a astfel de activitate și în clasă,
asigurând distanța corespunzătoare între parteneri sau între copii și locul de aruncare.
Jocul:”Mingea lovită de perete”
Jucatori: efectivul unei grupe
Locul desfășurării: curtea grădiniței
Desfășurarea jocului:
Jucătorii împărțiți pe echipe de 4-5, sunt asezați pe o linie de așteptare, la10-12 pași de perete. În fața peretelui, la distanță de 5-8m (pași) se trage o linie de
aruncare. De aici, primul jucator lovește peretele în așa fel încât mingea să ricoșeze in mâini. Ori decate ori o prinde in zbor, are un punct și continuă jocul
până cănd pierde mingea. Câștigă jucătorul cu cele mai multe puncte.

Reprezentare grafică
 Săriturile

Săritura „reprezintă deprinderea motrică naturală, foarte prezentă în activitatea zilnică a copilului şi
are un rol important în dezvoltarea fizică a preşcolarului: întărirea musculaturii picioarelor, a ligamentelor
şi articulaţiilor, la dezvoltarea forţei în picioare.
Prin săritură înţelegem desprinderea bruscă de la sol şi ridicarea corpului în aer, pentru scurt timp, prin
deplasarea în înalţime sau în lungime, urmată de revenirea pe loc sau trecerea peste un obstacol.”
(Antonovici, 2010, p.39)
Exerciţiile de sărituri dezvoltă forţa, îndemânarea şi contribuie la educarea unor calităţi morale ca:
hotărârea, curajul, încrederea în propriile forţe, precum şi a simţului echilibrului şi al orientării în spaţiu.
La grupa mică săriturile au caracter imitativ (ca vrăbiuţele, ca broasca). Copiii pot sări în adâncime, în
înălţime sau în timpul deplasării, sub diferite forme. Pentru a evita sentimentul de teamă provocat de
faptul că unii copii sunt tentaţi să aterizeze pe toată talpa sau pe călcâie, trebuie insistat ca aterizarea să
se facă pe vârfuri, cu genunchii îndoiţi (să fie cât mai elastică).
 Reguli ale unei sărituri corecte

Săritura presupune parcurgerea următoarelor etape :

Elanul - mișcările prin care se asigură obţinerea vitezei de realizare a săriturii,
executată în direcţia de sărit; trebuie să fie rapid și energic.
Bătaia - acţiunea prin care piciorul (sau ambele picioare) împinge corpul în sus, prin
întinderea articulaţiilor, realizându-se o desprindere de sol; trebuie să fie puternică.
Zborul – etapa în care corpul se află propulsat în aer.
Aterizarea – moment în care corpul reia contactul cu pământul. Orice aterizare
trebuie să fie elastică, realizându-se prin flexarea gleznelor, genunchilor şi şoldurilor;
contactul cu solul se va face pe pingea.
Greşeli întâlnite la copii:
Lipsa controlului asupra poziţiei picioareşor în timpul zborului
Executarea unui elan defectuos sau chiar lipsa elanului; alergarea pentru elan
se realizează cu mişcări de trunchi şi braţe necoordonate,
Aterizare pe călcâie sau cu picioarele întinse
Conținutul programei de educație fizică prevede un număr mare de sărituri care pot fi grupate
în două categorii:
- sărituri cu desprindere pe ambele picioare ( în adâncime, de pe obstacole, cu coarda, la groapa
cu nisip );
- sărituri cu despindere pe un picior ( libere, la groapă, peste obstacole ).
În predarea diferitelor forme de sărituri educatoarea trebuie să acorde atenţie în special însuşirii
corecte a aterizării pentru prevenirea eventualelor accidentări, dar şi celelalte etape ale săriturii.
Educatoarea explică în timpul demonstraţiei poziţia corectă a trunchiului, a braţelor şi
picioarelor şi corectează permanent execuţia copiilor prin comenzi cum ar fi: „du braţele
energic în faţa pentru elan!”, „îndoaie genunchii odată cu balansul braţelor”, „îndoaie
genunchii la aterizare, (sprijin pe braţe)!”
Modalități de învățare/consolidare a formelor de sărituri

Săriturile de pe loc se realizează cu un elan energic al braţelor ce se balansează prin

înainte-sus, apoi se împinge corpul în zbor pe verticală sau pe orizontală (în înălţime,
adâncime sau în lungime), iar aterizarea elastică, contactul cu pingeaua, în sprijin
ghemuit prin îndoirea genunchilor şi gleznelor.
Săriturile în adâncime de pe aparat sau în lungime trebuie să aibă aterizare localizată
pe suprafeţe elastice: nisip, covor împăturit, saltele. Contactul cu solul se a realiza pe
pingea, cât mai elatic, în poziţie ghemuit cu braţele sprijinite de sol.
Săriturile în lungime se pot efectua imaginându-ne: o apă (realizată din hârtie glasată,
creponată, pânză, colorată cu cretă), o buturugă, un trunchi de copac (naturale,
înlocuite cu jucării sau desenate) un strat cu flori, un gărduleţ.
Săriturile în adâncime se realizează în sala de grupă utilizând băncile de gimnastică sau alte
bănci din grădiniţă. În aer liber ele se pot efectua după diferite obiecte asemănătoare: trunchi
de copac, pietre, borduri înalte; atenuarea acesteia se face cu nisip, muşchi de copac, iarbă.
Săritura în înălţime pentru atingerea unui obiect suspendat – în timpul zborului corpul este
extins, braţul întins spre obiectul care trebuie atins. Înălţimea obiectului suspendat să fie la
aproximativ 10 cm peste înălţimea copilului stând cu mâna întinsă în sus.
Se execută în sala de grupă atingând obiecte atârnate de tavan cum ar fi: păsărele, minge,
clopoţel,crenguţă, fulg. În curtea grădiniţei atingerea unei crenguţe de copac se poate face în
mod natural, la unul dintre copacii din curte, dacă aceştia sunt prea înalţi, de crengile lor se
pot atârna diferite obiecte pe care copiii să le atingă.
Pentru săriturile cu elan, cu deplasare – alergarea este uşoară, iar la locul dinainte stabilit şi chiar marcat
printr-o linie, se execută bătaia pe un picior, fără oprire şi executarea desprinderii corpului (zborul) pe
verticală sau oizontală în funcţie de tipul săriturii, apoi aterizarea elastică prin flexarea genunchilor şi
gleznelor.
Săritura în înălţime peste obstacol, cu elan perpendicular, cu desprindere de pe un picior
(obstacol 40 cm înălţime) – obstacolul poate fi realizat dintr-o sfoară întinsă pe două spătare de
scăunele cu ajutorul a doi săculeţi de nisip, care la atingere pot cădea uşor fără a accidenta copiii. După
realizarea elanului şi a bătăii pe un picior, celălalt picior va executa trecerea peste obstacol, timp în care
corpul va fi în faza de zbor. Se aduce şi piciorul de bătaie peste obstacol concomitent cu aterizarea
elastică.
Locul de desfăşurare : de regulă, săriturile se desfăşoară în sala de grupă, organizându-se ambientul
care să stimuleze participarea copiilor.
 Jocuri pentru învăţarea/consolidarea săriturii

Stai odată cu mingea (3-4 ani)

Iepuraşii la morcovi (3-5 ani)
Pe sol se desenează căsuţa iepuraşilor într-o parte a clasei, iar în partea opusă grădina cu morcovi. Lângă grădină se află cuşca lui
Azorel. Copiii care sunt „iepuraşii” ies la adunat morcovi executând sărituri specifice. Azorel este atent şi încearcă să-i prindă.
Iepuraşii scapă doar dacă intră în căsuţa lor înainte să fie prinşi. Copiii nu au voie să alerge, ci doar să sară ca iepuraşii.
Vrăbiuţele şi pisica (3-5 ani)
Mingea printre picioare (5-7 ani)
Să sărim peste muşuroaie
Jucătorii sunt împărţiţi în două echipe, dispuse pe șiruri, la distanță de 1-2 m între ele, în spatele unei linii de plecare. Înaintea
fiecărei echipe sunt plasate ”muşuroaiele” (pentru muşuroaie se aleg mingi medicinale sau sticluţe de plastic umplute cu apă sau
nisip), din loc în loc (la distanţă de 0,5-1 m). Se pot plasa atâtea muşuroaie câte avem. La semnal, primii jucători pleacă în alergare,
sărind peste fiecare muşuroi. La terminarea cursei, ating peretele sau un fanion, se întoarc la şir în alergare şi predau ştafeta celui
care urmează.
Se penalizează jucătorul care nu sare peste toate muşuroaiele. Câştigă echipa care termină prima şi nu-i penalizată.
Cursa într-un picior
Ştafetă – parcurgerea distanţei prin sărituri pe un picior până la un punct fix,
întoarcerea prin săritură pe celălalt picior sau prin alergare. Distanţa şi
complexitatea poate varia în funcţie de colectiv.Câştigă echipa care termină prima.
Broscuţele la concurs (5- 7 ani)
Copiii sunt aliniaţi în spatele unei linii de start. Ei au rolul unor broscuţe care se
vor întrece în sărituri. La semnalul educatoarei „broscuţele sar!” copiii execută
sărituri în lungime de pe loc. Educatoarea va marca locul de aterizare şi va stabili
câştigătorul. Se va urmări şi executarea corectă a săriturii
 Deprinderi motrice utilitare

Deprinderile motrice utilitare sunt mai puțin frecvente în activitățile zilnice ale individului, dar ne sprijinim de ele în diverse
momente specifice, ajutându-ne uneori să rezolvăm anumite sarcini sau poate chiar să ne salveze viața.

ECHILIBRUL

Echilibrul- presupune formarea deprinderii de a se păstra o poziție corectă a corpului în condițiile unei baze reduse de sprijin.

Exercițiile de echilibru sunt ceva mai complicate. La această vârstă se formează primele noțiuni de echilibru: mers pe vârfuri și mers pe o linie trasată pe podea etc. Echilibrul
presupune o foarte bună coordonare a mișcărilor, motiv pentru care exercițiile selecționate vor fi cele mai simple.

Exercițiile de echilibru sunt de două tipuri:

 pe loc

 în deplasare

Exercițiile de echilibru pe loc se desfășoară de regulă ca exercoții de dezvoltare fizică generală în partea pregătitoare a activității ( schimbarea și micșorarea suprafeței de sprijin:
pe vârfuri, pe un picior, cu brațele lateral, cu brațele sus etc).

Exercițiile de echilibru în deplasare se realizează tot gradat prin micșorarea suprafeței de sprijin și mărirea înălțimii aparatului la care se lucreasă sau a înclinației acestuia.
Regulile unui mers în echilibru corect:
 Poziția corpului este dreaptă
 Privirea înainte
 Brațele se țin oblic lateral, cu palmele în jos, pentru a menținerea echilibrului ( cu excepția exercițiilor cu transport de
greutăți)
 Se păsește normal ca pentru mers
 Transportul obiectelor se realizează cu brațele întinse în lateral, obiectele fiind purtate pe palme. Obiectele trebuie să aibă
aceeași diensiune și greutate.

Coborârea de pe aparate la înălțime se realizează prin pășire sau săritură în adâncime.

Educatoarea asigură permanent sprijin direct copilului

Greșeli întâlnite la copii:

 Privirea în jos
 Pășirea cu vârfurile picioarelor în afară sau înăuntru
 Nu se menșine o poziție corectă a trunchiului în timpul mersului.
 În timpul mersului în echilibru educatoarea urmărește cu atenție copilul, îndrumând permanent și atrăgând atenția asupra menținerii corecte a
corpului, a privirii, menținerii brațelor lateral pentru stabilitate, fără ridicarea accentuată a umerilor, să convingă copiii să fie relaxați și nu crispați, să-și
învingă teama și emoția. Educatoarea își va face simțită prezența mai ales lângă copiii timizi sau temători.
 Formele exercițiilor de echilibru

Formele exercițiilor de echilibru Grupa mică Grupa mijlocie Grupa mare

Schimbarea și micșorarea suprafeței de sprijin: X X X

- pe vârfuri
- pe un picior

Mers în echilibru înainte între două linii paralele trasate pe sol X X X

Mers în echilibru pe o scândură asezată pe sol X X X

Mers în echilibru pe o linie groasă trasată pe sol X X

Mers în echilibru pe o linie trasată pe sol cu purtarea de obiecte X X

- cu pășire peste obstacole mici

Mers în echilibru pe plan ridicat de la sol X X

Mers în echilibru pe plan ridicat de la sol. Cu sarcini și cu X

întoarcere

Mers în echilibru pe plan înclinat X

 Modalități de învățare/ consolidare a exercițiilor de echilibru

Educatoarea trebuie să acorde sprijin sau chiar ajutor direct în timpul executării unui exercițiu de echilibru dacă este nevoie, deoarece
simțul echilibrului și posibilitățile de formare a deprinderii variază de la copil la copil.

Mers în echilibru între două linii trasate pe sol – distanța dintre linii este de 20-25 cm: se execută păstrând poziția corpului dreaptă,
privirea înainte, se pîșește ca la mers normal, brațe lateral.
Mers în echilibru pe o scândură așezată pe sol- este un exercițiu de echilibru care face trecerea spre mersul pe suprafață înaltă.
Educatoarea va îndtuma copiii pentru executarea corectă a mersului pe suprafața scândurii fără a depăși acest spațiu.
Mers în echilibru pe plan ridicat de la sol- urcarea pe aparat se face prin pășire, iar coborârea prin săritură în adâncime în ghemuit
sau, după caz prin pășire. Înălțimea trebuie să fie de 20 cm. Educatoarea va asigura sprijin direct copiilor, controlând permanent poziția
copiilor pe aparat.
Mers în echilibru pe plan riducat de la sol, cu sarcini și cu întoarcere.
Formarea deprinderilor aplicative
TÂRÂREA
 TÂRÂREA- reprezintă acțiunea de a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit (apropiat) de
pământ. Ajută la întărirea musculaturii trunchiului, picioarelor și brațelor, precum și la dezvoltarea
forței, îndemânării și rezistenței.
 Târârea reprezintă un exercițiu fizic cu caracter aplicativ folosit atât pentru întărirea diverselor
grupe de mușchi, cât și cu intenții corective, vizând îndreptarea coloanei vertebrale.
 Târârea dezvoltă și calități fizice dintre care, cu precădere, forța, îndemânarea și rezistența. Fiind o
formă de deplasare cunoscută încă din primele luni de viață, copiii o execută cu plăcere.
 Diferitele modalități de târâre se însușesc folosindu-se transferul de cunoștințe acumulate până la
acea vârstă, pe bază de imitație sau obligându-i să treacă pe sub diferite obstacole.
 Regulile unei târâri corecte:
 1. Sprijinul se realizează pe palme/antebrațe și genunchi/vârfuri sau pe tot trunchiul.
 2. Privirea este înainte.
 3. Deplasarea se realizează prin coordonarea brațelor și a picioarelor.
Formele exercițiilor de Grupa mică Grupa mijlocie Grupa mare
echilibru
Târârea pe genunchi și X X X
palme
Târârea pe vârfuri și X X
palme
Târârea pe antebrațe și X X
palme cu brațul și
picioarul opus

Târârea pe antebrațe X
alternativ cu împingerea
în vârful picioarelor

Târârea pe genunchi și X X
sprijin pe antebrațe
Târârea din culcat înainte
cu tragerea alternativ în
antebrațe și împingerea
simultană în picioare
X
 MODALITĂȚI DE ÎNVĂȚARE/ CONSOLIDARE A EXERCIȚIILOR DE
TÂRÂRE
 TÂRÂRE PE GENUNCHI ȘI PALME- deplasarea înainte prin mutarea simultană a brațului cu
piciorul opus.
 TÂRÂREA PE VÂRFURI ȘI PALME- se deplasează întâi palmele alternativ,apoi picioarele,
alternativ.
 TÂRÂREA PE ANTEBRAȚE ȘI PALME CU BRAȚUL ȘI PICIORUL OPUS SAU DE ACEEAȘI
PARTE- culcat înainte, mâinile sunt sprijinite pe sol în dreptul pieptului, se realizează târârea cu
deplasarea simultană a brațului și piciorului de aceeași parte.
 TÂRÂREA PE ANTEBRAȚE ALTERNATIV CU ÎMPINGERE ÎN VÂRFUL PICIOARELOR-
deplasarea brațelor și tracțiunea înainte se face alternativ, urmată de împingerea în vârful
picioarelor.
 TÂRÂREA DIN CULCAT ÎNAINTE CU TRAGERE ALTERNATIV ÎN ANTEBRAȚE ȘI
ÎMPINGEREA SIMULTANĂ A PICIOARELOR- poziția culcat înainte, brațele sprijinite pe
antebrațe și palme. Se îndoaie pe rând câte un picior și se împinge în el până se întinde,
concomitent cu mișcarea de tragere alternativă în antebrațe.
 Greșeli întâlnite la copii:
 - ridicarea șezutei, a trunchiului și a capului;
 - necoordonarea brațelor și picioarelor.

 Învățarea târârii se recomandă a fi efectuată pe covor, pe parchet sau linoleum.

 Toate tipurile de târâre cu trecerea pe sub obstacole (sfoară, baston, cerc, masă).
 Distanța de realizare a târârii este de 1-2 m la grupa mică, 2-2.5 m la grupa
mijlocie și maxim 3 m la grupa mare.
 Învoțarea deprinderii se bazează pe demonstrarea și explicarea fiecărei
etape,respectiv poziția corpului, ordinea derulării mișcărilor și coordonarea
acestora.
 Jocuri
 CĂȚĂRAREA

Definiție:
CĂȚĂRAREA este urcarea cu ajutorul mâinilor și piciorelor,
pe scări, buturugă, bancă de gimnastică, ladă etc. care pot fi fixe,
turn sau înclinate.
Regulile unei cățărări corecte

La vârsta preșcolară sunt indicate cățărările în care sunt folosite și mâinile și picioarele.
Utilizarea unor obiecte care prezintă stabilitate, de regulă sunt recomandate activitățile în
aer liber în care copiii utilizează condițiile naturale din preajma grădiniței:buturugi sau
scânduri clădite, scări, garduri sau trepte.
Coordonarea cât mai naturală a brațelor și picioarelor în timpul cățărării.
Privirea urmărește mâinile.
Greșeli semnalate la copii:
sunt mutate ambele mâini odată;
deplasarea concomitentă a brațelor și picioarelor atât la urcare cât și la coborâre.
 Formele exercițiilor de cățărare

Formele exercițiilor de cățărare Grupa Grupa Grupa

mică mijlocie mare
Cățărarea pe plan înclinat cu ajutorul X X
mâinilor și picioarelor
Cățărarea pe scară fixă cu ajutorul mâinilor și X X
picioarelor
Cățărarea la scară fixă orizontală sau X
curbilinie
 Modalități de învățare/consolidare a exercițiilor de cățărare

1) Cățărarea pe plan înclinat cu ajutorul mâinilor și picioarelor – banca de

gimnastică se fixează la un capăt la înălțimea de 1-2 m, astfel încât să se formeze un
plan înclinat de 40-45%. Se începe cu un procedeu de urcare din poziția pe genunchi
de bancă, mâinile apucând marginile acesteia. Se înaintează prin mutarea a câte un
braț și genunchi din aceeași parte, urmat de mutarea celor din partea opusă.
2) Cățărarea pe scară cu mâna și piciorul opus – mâna dreaptă apucă, obiectul,
după care piciorul opus pășește pe treaptă iar cel stâng se alătură, urmat de
propulsarea trunchiului în sus și apucarea obiectului pe care se execută cățărarea cu
mâna stângă cu o treaptă mai sus. Se continuă mișcarea.
3) Cățărarea la scară fixă orizontală sau curbilinie – se poate realiza cu
ajutorul brațelor și picioarelor, prin pășire, dar și prin atârnare sub aparat și
deplasarea prin mutarea alternativă a brațelor și sprijinirea cu ajutorul picioarelor.
Este important să se mute un singur segment și sprijinul să se realizeze prin
celelalte trei segmente.
 Jocuri
1) Cațără-te și sari (4-5 ani) – sunt așezați în două echipe și stau în spatele unei linii de pornire. În fața lor la
o distanță de 1 m între ele sunt așezate câte 3 lădițe (30 cm lungime, 20 cm înălțime). La semnalul
educatoarei primii copii de la fiecare echipă aleargă la prima lădiță, se cațără pe ea, apoi sare în adâncime,
aleargă la următoarea și execută la fel. După a treia lădiță se întoarce în alergare și dă mâna cu următorul
din echipă, iar el trece la coada șirului.

2) Pisica cocoțată (4-5 ani) – copiii sunt răspândiți prin clasă și sunt pisicuțe. Un copil este ales să aibă rolul
unui cățel. La semnalul educatoarei: Vine cățelul! Copiii trebuie să caute un loc unde să se cațare pentru a nu fi
prinsă de cățel. Pisicuțele prinse sunt aduse la cușca cățelului și stau un joc

3) Pompierii (5-6 ani) – copiii sunt împărțiți în echipe și stau în fața unor scări fixe. La comanda ,,Foc”,
primii copii de la fiecare echipă aleargă la scară, se cațără și imită stingerea focului. La comanda ,,Focul s-a
stins”, copiii coboară și se intorc la echipele lor.
 Tracțiunile și împingerile

Tracțiunile și împingerile pot fi efectuate pe perechi sau pe echipe și contribuie la

dezvoltarea forței unor grupe mari musculare. În lecție se utilizează în cadrul jocurilor și
ștafetelor aplicative.
Tracțiunile pot fi executate:
- între doi parteneri: din poziția față în față, apucat cu două mâini; din poziția umăr la umăr,
apucat la nivelul cotului-tracțiunea laterală;
- între două echipe: elevii așezați fașă în șir ( spate în spate )
-tracțiune peste o linie; elevii așezați în șir sau linie, tracțiune apucând un braț sau frânghia.
Desfășurându-se sub formă de întrecere, echipele trebuie să fie echilibrate ca forță,
greutate,talie.
Tracțiunea și împingerea se realizează sub forma: deplasarea propriului corp aflat pe sol /
bancă, prin împingeri cu brațele și picioarele, deplasarea propriului corp pe o suprafață
alunecoasă, prin tracțiune cu brațele, deplasarea unui obiect sau partener, etc.
 ESCALADAREA

Reprezintă cățărarea pe o parte a obstacolului și coborârea pe partea cealaltă.

Obstacolul poate fi reprezentat de: un trunchi de copac răsturnat,buturugă,
bolovan, materiale existente în sala grupei (măsuță,scăunel) sau aparate de
gimnastică (bancă,ladă bârnă joasă etc) escaladarea prin urcare directă pe
obstacol,escaladarea cu brațul și piciorul opus,escaladarea cu brațul și piciorul
de aceeași parte etc.)