Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lecţia de educaţie fizică prezintă următoarea structură adoptată în toate ţările vest europene: partea pregătitoare,
partea fundamentală şi partea de încheiere.
Această structură este motivată de considerente de ordin biologic, psiho-pedagogic şi organizatoric.
Părţile lecţiei formează doar cadrul general al organizării şi derulării procesului de învăţământ, valabil pentru toate
tipurile de lecţie, deoarece fiecare lecţie prezintă o individualitate prin obiectivele sale, ceea ce determină anumite
evenimente, stric delimitate, pentru fiecare lecţie în parte.
Didactica modernă încearcă să asigure lecţiei o cât mai mare flexibilitate în vederea adaptării ei la multiplele
variabile care îi determină conţinutul şi structura: particularităţile subiecţilor din clasă sau din grupa de antrenament,
temele şi obiectivele lecţiei, resursele materiale, condiţiile de mediu, personalitatea profesorului (antrenorului) etc.,
funcţie de care în interiorul acestui cadru general se distinge o mulţime de evenimente, (secvenţe, etape, verigi) care
asigură individualitatea, originalitatea fiecărei lecţii.
Organizarea colectivului de elevi. Circumstanţele organizării şi derulării lecţiei de educaţie fizică care diferă
esenţialmente de cele ale celorlalte genuri sunt cunoscute.
Pregătirea organismului pentru efort – estre determinată de specificitatea disciplinei de esenţa bio-psiho-motrică
şi care se realizează pe fondul efortului fizic, în baza consumului energetic. (A nu se înţelege că solicitările sunt numai
de ordin motric, ele sunt mult mai complexe respectiv şi de ordin intelectual, emoţional, etc.) Această componentă
structurală este destinată pregătirii organismului pentru a face faţă efortului solicitat de temele şi obiectivele lecţiei.
Partea fundamentală – denumită în literatura de specialitate şi corpul lecţiei, are ca obiectiv realizarea temelor şi
obiectivelor lecţiei, fapt pentru care beneficiază de cea mai mare parte din timpul total afectat acesteia.
Partea de încheiere – în cadrul căreia se realizează revenirea indicilor marilor funcţiuni la o stare apropiată de cea
dinaintea începerii lecţiei precum şi bilanţul lecţiei. (scurtă evaluare a derulării acesteia şi realizarea obiectivelor).
Lecţia de educaţie fizica prezintă următoarea structură adoptată in toate ţările europene: partea pregătitoare, partea
fundamentală (tematica) şi partea de încheiere.
2
analitică cu o durată de cca. 6 - 8 minute poate satisface ambele cerinţe şi anume: stimularea marilor funcţii şi
prelucrarea masei musculare şi a articulaţiilor numai în condiţiile în care respectă principiul gradării treptate a efortului
(până la 120-130 pulsaţii / minut).
Introducerea unor exerciţii analitice de gimnastică aerobică în lecţie asigură creşterea gradului de atractivitate,
angrenarea mai rapidă şi mai plăcută în efort şi nu în ultimul rând o economie de timp, ceea ce permite creşterea
duratei părţii tematice (fundamentale) a lecţiei.
Menţionăm că, pregătirea organismului pentru efort cu cele două secvenţe ale ei poate constitui prilej de activitate
autonomă a elevilor, bineînţeles la nivelul învăţământului liceal, considerându-se că până la această vârstă elevii au
acumulat o experienţă bogată pe care o pot valorifica în cadrul activităţilor independente, ca de pilda „gimnastica
zilnică”.
În această privinţă profesorul este cel care la începutul anului şcolar, la începutul ciclului de învăţământ, trebuie să
fie iniţiatorul încălzirii. Nu este suficient ca el să comande executarea sa, ci trebuie să conştientizeze elevii asupra
scopului acesteia. Este foarte important ca elevul să aibă cunoştinţe solide cu privire la necesitatea pregătirii
organismului pentru efort şi la modalitatea de realizare a acestuia pentru ca să poată fi transferată în activitatea sa
independentă ori de câte ori va fi nevoie. Astfel, în funcţie de modelele oferite de profesor în fiecare lecţie, elevul, cu
timpul, va deveni capabil să individualizeze modelele la propriile sale nevoie şi preferinţe.
Pe lângă principalul ei rol de a stimula funcţiile cardio-respiratorii, „încălzirea” trebuie să asigure şi prelucrarea
masei musculare şi a articulaţiilor astfel încât să se evite unele neajunsuri, ca întinderi sau rupturi musculare, întinderi
ligamentare sau luxaţii articulare. O atenţie deosebită trebuie acordată coloanei vertebrale care, de multe ori este
neglijată în această secvenţă a lecţiei, fapt pentru care, nu de puţine ori, unii elevi se plâng de dureri localizate, în
principal, în zona lombară. Prin exerciţii, cu caracter general sau local, trebuie să se asigure pregătirea întregului
organism, a tuturor părţilor şi segmentelor acestuia, deci „încălzirea” trebuie să fie completată, de o intensitate
crescândă care să poată atinge valori superioare faţă de cea iniţială, exprimate în frecvenţă cardiacă şi cea respiratorie
(probe care pot fi folosite în lecţie de către profesor sau chiar de către elev.
Exerciţiile folosite pot avea un caracter general prin variante de mers, alergare, mici sărituri, jocuri dinamice de
scurtă durată (de regulă, de atenţie) urmate de unele executate specific de prelucrare a aparatului locomotor. Aceste
exerciţii se pot face din mers sau de pe loc, în diferite formaţii: grup răsfirat, coloană, semicerc, pe şiruri, etc. Exerciţiile
analitice de pe loc permit o mai corectă execuţie, prin urmare o mai bună localizare a acestora ceea ce conduce la o
eficienţă crescută a influenţei lor.
Pregătirea organismului pentru efort trebuie să respecte următoarele obiective:
- să stimuleze în mod progresiv marile funcţii ale organismului fără a produce oboseala;
- să asigure influenţarea tuturor părţilor şi segmentelor corporale;
- să asigure pregătirea organismului din toate punctele de vedere pentru temele şi obiectivele lecţiei.
Această secvenţă a lecţiei, nu trebuie să devină de sine stătătoare; ea trebuie astfel concepută şi derulată încât să
servească, în cele mai bune condiţii realizarea temelor şi obiectivelor lecţiei care fac obiectul următoarei componente
structurale ale lecţiei.
În vederea eficientizării demersului didactic în această componentă structurală şi bine înţeles funcţie de
specificul temei şi obiectivelor ei, elevii se vor organiza în 2-3 grupe, funcţie de numărul temelor, astfel încât acestea să
fie abordate simultan, iar volumul de exersare per elev să fie mai ridicat, deci putem spune, că una din consecinţe, va fi
creşterea numărului de repetări implicit a densităţii motrice a lecţiei. Fiecare grupă va fi coordonată de un elev mai bine
pregătit care la elementele riscante, va acorda şi asigurarea. După epuizarea timpului programat, grupele vor trece la
alt atelier în vederea efectuării următoarei teme.
Elevii trebuie obişnuiţi cu exersarea autonomă care presupune un grad crescut de conştientizare, de
responsabilizare faţă de realizarea obiectivelor, de autoevaluare şi autoreglare. Colaborarea cu colegii şi bineînţeles
acceptarea feed-back-ului acordat de profesor şi în consecinţă a observaţiilor şi indicaţiilor acestuia. Dacă profesorul
3
observă unele greşeli colective el poate opri activitatea elevilor din grupa respectivă intervenind cu indicaţiile necesare
pentru o execuţie corectă.
În unele situaţii specifice instruirii (programate) pe baza „fişelor” care prevăd cu exactitate succesiunea exerciţiilor,
dozarea efortului şi chiar unele indicaţii metodice, profesorul trebuie să urmărească, să evalueze modul în care se
respectă acestea şi să ia măsuri în consecinţă (dacă este necesar). Elevilor rămaşi în urmă li se va asigura un traseu
metodic care va cuprinde exerciţii pregătitoare (ajutătoare), necesare realizării temei şi obiectivelor propuse. De regulă
activitatea din această parte a lecţiei se încheie cu o întrecere (indiferent de nivelul atins de fiecare elev) însoţită de
evaluarea profesorului, întrecere care va stimula nivelul efortului şi va crea o stare de mobilizare a resurselor fiecărui
elev.
În lecţiile cu tematică din gimnastică este indicat ca una din teme să fie dezvoltarea forţei segmentare prin procedeul
metodic „circuit” şi (sau)
În lecţiile cu tematică atletică (desfăşurate în aer liber) cunoscându-se nivelul scăzut al capacităţii de rezistenţă
generală a copiilor şi necesitatea de a o îmbunătăţii se poate încheia această parte a lecţiei cu o alergare de durată.
Este important de reţinut că în deosebi rezistenţa, forţa şi mobilitatea articulară pot fi dezvoltate şi în activitatea
independentă a elevilor, în baza unui program elaborat de profesor în acest scop.
Partea de încheiere a lecţiei, care are o durată de câteva minute, prevede două componente:
Revenirea organismului după efort;
Încheierea organizată a lecţiei.
Revenirea marilor funcţii după efortul depus în decursul lecţiei, care culminează de regulă, după cum am menţionat
anterior, în finalul părţii fundamentale, se realizează prin exerciţii simple ca de pildă: mers cu mişcări ample de braţe
care să uşureze inspiraţia şi expiraţia profundă, în ritm din ce în ce mai lent, dacă e posibil pe fond muzical. Frecvenţa
cardiacă şi cea respiratorie trebuie să revină la valori apropiate de cele dinaintea începerii lecţiei.
Elevii revin în formaţia de la începutul lecţiei, iar profesorul face o scurtă evaluare a lecţiei, a activităţii elevilor în
vederea realizărilor temelor şi obiectivelor lecţiei, evidenţiind unii elevi, acordând note şi dând indicaţii pentru activitatea
independentă.
Un rol hotărâtor în reuşita lecţiei îl are profesorul. Aceasta depinde de competenţa sa profesională, de nivelul
angajării lui în organizarea şi desfăşurarea lecţiei, de climatul în care se desfăşoară, precum şi de relaţiile stabilite în
interiorul lecţiei între actorii acesteia.
Cadrul didactic trebuie să se impună prin profesionalism, prin dragostea, înţelegerea şi responsabilitatea faţă de
pregătirea şi educarea elevilor, prin optimism, dinamism, energie şi echilibru. El trebuie să acţioneze în permanenţă
asupra angrenării tuturor elevilor în activitate, să o organizeze astfel încât aceştia să participe cu plăcere şi optimism,
să le formeze o conduită favorabilă faţă de această activitate; să-i înveţe să se autocunoască, în ceea ce priveşte
aptitudinile lor motrice, posibilităţile şi motivaţia pentru această activitate, să se evidenţieze prin participare activă şi
angajare în acţiunile organizate pe linia educaţiei fizice şi sportului şi să devină responsabil faţă de propria lor pregătire.
Un bun profesor este preocupat să stimuleze relaţiile de colaborare, de prietenie între elevi, sentimentul de mândrie
faţă de apartenenţa lor la şcoala respectivă şi la echipa sportivă. De asemenea trebuie să încurajeze şi să dezvolte
motivaţia elevilor pentru activitatea sportivă şi să-i ajute să aibă satisfacţie în cadrul acesteia.