CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA LECŢIE

Specialiştii din domeniul pedagogiei şi ai specialităţii au promovat

diferite modalităţi de structurare a lecţiei, aplicând atât principii de
ordin general, cât şi unele cu caracter particular pentru anumite
discipline de învăţământ, cu scopul de a se asigura parcurgerea unor
etape logice care să ordoneze derularea lecţiei, în vederea atingerii
unor obiective imediate ale acesteia, cât şi a obiectivelor stabilite
pentru un întreg ciclu de lecţii planificate pentru diferite unităţi de
învăţare/categorii de conţinuturi.
Pentru predarea disciplinelor de învăţământ cu caracter teoretic, în
privinţa structurii lecţiei, specialişti ai domeniului au adoptat o
terminologie specifică diferitelor situaţii care pot fi întâlnite pe
parcursul lecţiilor, denumindu-le etape, situaţii de instruire, secvenţe
sau momente, în care urmează să se rezolve problematica de natură
teoretico/metodică impusă de scopul lecţiei sau a sistemului de lecţii.
 Din punct de vedere al conţinutului, lecţia de educaţie fizică se deosebeşte de
lecţiile de la celelalte discipline de învăţământ întrucât are în principal un
caracter practic. Conţinutul lecţei este format din totalitatea sistemelor de
acţionare concretizate în mijloace practice (exerciţii fizice ca reprezentări
parţiale sau totale ale deprinderilor motrice) şi mijloace verbale (cuvântul ca
modalităţi de transmitere a cunoştinţelor şi noţiunilor teoretice) ca modalităţi de
exercuţie şi transmitere a deprinderilor şi priceperilor motrice. Fiecărei lecţii îi
este specific un anumit conţinut care depinde de temele şi obiectivele
operaţionale.
La disciplina educaţie fizică şi sport, problematica structurii lecţiei a preocupat
specialiştii din etape istorice îndepărtate, promovându-se mai multe variante de
concepere a structurii acesteia. Dintre acestea cea mai frecventă structură de
lecţie aplicată pe o perioadă mai îndelungată de timp a fost lecţia pe trei părţi:
pregătitoare, fundamentală şi de încheiere, cuprinzând în fiecare dintre acestea
o serie de subdiviziuni organizatorice sau metodice.
Acest mod de abordare a prezentat unele avantaje sub aspectul abordării
sintetice a terminologiei referitoare la structura lecţiei, atăgând atenţia
profesorului asupra parcurgerii unor etape obligatorii, de realizarea cărora se
leagă eficienţa activităţii didactice.
 Conform Dicţionarului descriptiv şi explicativ de noţiuni şi
termeni, 2002 pag 360, stuctura lecţiei reprezintă „forma şi modul
de organizare a conţinutului lecţiei, grupaţi pe părţi (verigi) care se
corelează cazual în vederea asigurării unităţii ei didactice (scop,
metodă, timp, spaţiu)”.
Structura lecţiei de educaţie fizică este puţin variabilă în
comparaţie cu partea de conţinut. Totuşi între structură şi conţinut
există un raport de interdependenţă. Structura reprezintă
demersul de organizare a acţiunilor iar conţinutul reprezintă
substanţa prin care se realizează procesul instructiv-educativ.
În ultimele decenii, specialiştii din domeniul teoriei şi metodicii
predării educaţiei fizice şcolare au considerat că este necesar ca
elementele structurale ale lecţiei să fie mai bine obiectivizate, în
scopul creşerii contribuţiei acesteia la realizarea scopului şi a
sarcinilor educaţiei fizice de la nivelul învăţământului preuniversitar.
 Ca urmare s-a căzut de acord ca structura lecţiilor (la modul
gerneral) privită teoretic, în totalitatea sa să se compună din mai
multe verigi, după cum urmează:
 organizarea colectivului de elevi;
 pregătirea organismului pentru efort;
 I nfluenţarea selectivă a aparatului locomotor sau optimizarea
dezvoltării fizice;
 dezvoltarea (educarea) calităţilor motrice viteză sau
îndemânare;
 învăţarea/consolidarea/perfecţionarea/vrerificarea
deprinderilor sau/şi priceperilor motrice;
 dezvoltarea (educarea) calităţilor motrice forţă sau rezistenţă;
 liniştirea organismului (revenirea după efort la un nivel apropiat
faţă de începutul lecţiei);
 aprecieri asupra desfăşurării lecţiei şi recomandări pentru
activitatea viitoare.
 Adoptarea unei anumite structuri de lecţie este determinată
de o multitudine de factori obiectivi, cum ar fi:
 nivelul de învăţământ şi clase la care se predă;
 volumul de ore prevăzut în planurile de învăţământ;
 mediul geografic şi climateric existent şi manifestările
atmosferice din zonă;
 infrastructura bazei sportive din aer liber şi din interior;
 modalităţile de organizare a lecţiei – cu clasa sau pe grupe de
opţiuni;
 etapa din anul şcolar respectiv etc.
Ca un element de noutate în privinţa îmbunătăţirii structurii
lecţiei formulăm o propunere care se referă la introducerea unor
verigi constante înaintea şi pe durata unor etape, în scopul
dezvoltării calităţii motrice, care vor fi plasate în lecţii portivit cu
particularităţile acestora.
Pentru a asigura eficienţa scontată, elaborarea planului
de lecţie, presupune respectarea următoarelor cerinţe:
 consemnarea indicatorilor de recunoaştere şi
analiză reprezentaţi de resursele umane, materiale
specifice şi înscrierea lor în partea stângă a planului
de lecţie;
 precizarea clară a temelor şi obiectivelor lecţiilor,
scrise în partea dreaptă a planului de lecţie;
 respectarea structurii lecţiei de educaţie fizică şi
stabilirea conţinutului, dozării, formaţiilor de lucru
specifice fiecărei verigi în parte.
 Veriga a I-a organizarea colectivului de elevi

Deşi constituie veriga de debut în lecţie, durata şi conţinutul

acesteia variază în funcţie de factorii organizatorici mai sus
menţionaţi. De reţinut este însă faptul că în elementele de
conţinut ale acestei verigi îşi extind sfera de acţiune şi în cadrul
altor verigi, în momentele când se impune manevrarea
grupelor de elevi, organizarea unor circuite, organizarea
activităţii grupelor valorice sau a celor constituite pe bază de
opţiuni la realizarea diferitelor categorii de întreceri care
necesită aplicarea măsurilor de organizare particulare fără de
care desfăşurarea eficientă a acestora este în mare parte
compromisă.
Conţinutul şi durata acestei verigi variază în funcţie de ciclul
şcolar/clasă, locul şi starea atmosferică în care se desfăşoară
lecţia, tematicile lecţiilor, etc.
 Competenţele acestei verigi sunt:

• organizarea elevilor pentru începerea lecţiei;

• asigurarea disciplinei şi ordinii;
• verificarea prezenţei;
• verificarea ţinutei şi stării de sănătate;
• amintirea temelor lecţiei.
 Sistemele de acţionare:

• exerciţii din grupa acţiunilor de front şi

formaţii: alinieri, întoarceri, schimbări de
formaţii etc.
 Durata acestei verigi:
Durata acestei verigi este scurtă, de două
până la cinci minute la clasele I-II.
 Veriga a II-a pregătirea organismului pentru efort

Deşi sunt exprimate ca fiind două verigi distincte, considerăm că acest lucru este
exprimat în mod artificial, motiv pentru care apreciem că ele trebuie tratate în mod
asociat (într-o singură verigă) sub denumirea de „pregătirea organismului pentru
efort şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor, întrucât oricare profesor are o
pregătire metodică minimală care să-i permită folosirea unor exerciţii cu influenţe
specifice acomodării pentru efort. De altfel, conţinutul acestei verigi este similar cu
cel adoptat pentru pregătirea organismului în vederea practicării unor discipline
sportive sau realizarea unor activităţi sportive în regim independent, caz în care
termenul uzual folosit de praticanţi este cel de „încălzire generală”. Dat fiind faptul
că şi în vocabularul elevilor, al sportivilor şi antrenorilor, termenul de „încălzire” este
folosit în mod generalizat, propunem ca în relaţia cu elevii la lecţie să folosim acest
termen prescurtat a cărui semnificaţie o înţeleg toţi participanţii la diferite forme de
practicare a exerciţiilor fizice şi sportului. Termenul de încălzire generală presupune
faptul că există şi o altă formă de încălzire, care se regăseşte sub forma de încălzire
specifică, fiind plasată înaintea începerii practicării unor probe/discipline sportive,
având un conţinut care se adresează pregătirii lanţurilor musculare, articulaţiilor,
tendoanelor şi ligamentelor care urmează să fie solicitate în mod prioritar şi intensiv.
În cazul jocurilor sportive, această încălzire specifică se prelungeşte prin repetarea
procedeelor tehnice specifice jocului sportiv care urmează a fi practicat.
 Pentru a contracara atitudinele negative ale elevilor (în special cei de nivel
liceal), cu privire la necesitatea şi temeinicia efectuării programelor de încălzire,
inclusiv în realizarea activităţilor indedpendente de la domiciliu, sau la sălile de
fitness, profesorul trebuie să transmită, în mod repetat, o serie de cunoştinţe
convingătoare cu privire la necesitatea de a realiza o bună încălzire, ca de exemplu:
 încălzirea evită producerea unor posibile accidente de natură musculară,
articulară, ligamentară;
 prin încălzire se asigură o angrenare optimă a marilor funcţiuni ale organismului
la efort (aparatele respirator şi circulator), asigurând o oxigenare superioară a
ţesuturilor şi implicit îmbunătăţirea aprovizionării cu substanţe energetrice a
ţesuturilor. În acest sens, elevii trebuie să cunoască faptul că în repaus
organismul (prin sistemul circulator) vehiculează 5 l de sânge pe minut, iar în
efort se poate ajunge până la 25 l/min.
 o bună încălzire favorizează creşterea randamentului organismului pentru
realizarea unor activităţi sportive eficiente;
 eficacitatea unei bune încălziri este dată şi de valoarea pulsului înregistrat la
finalul acestei activităţi care trabuie să fie în jur de 120 bătăi/minut.
Pentru obişnuirea elevilor cu memorarea şi efectuarea exerciţiilor de încălzire,
periodic profesorul va indica la unele lecţii ca elevii să realizeze programul de
încălzire individual, sub supravegherea şi consilierea lui.
 Durata acestei verigi:
Durata acestei verigi: este de patru-şase
minute.
 Competenţele instructiv-educative:

• stimularea treptată a marilor funcţiuni. Asigurarea unei stări

optime de excitabilitate pentru eficienţa activităţii care
urmează;
• ridicarea stării emoţionale;
• educarea interesului pentrua ctivitatea ce urmează să se
desfăşoare
• creşterea capacităţii de efort;
• educarea priceperilor temporale
 Sistemele de acţionare recomandate sunt:

• exerciţii de front şi formaţii

• mers, alergare în diferite variante,
• sărituri uşoare şi săltări;
• paşi specifici (de dans) din gimnastică ritmică;
• jocuri dinamice bazate pe alergare;
• parcursuri aplicativesimple cu elemente cunoscute de către
elevi.
 Strategii didactice:

• formaţii: în coloană câte unul, în coloană câte doi, în cerc, pe

grupe, etc.;
• deplasări - cu schimbarea direcţiei şi a formaţiilor;
• metode: conversaţia, demonstraţia, exersarea, explicaţia,
observarea curentă, problematizarea, aprecierea etc.
 Veriga a doua durează mai mult atunci cânsd sunt condiţii
neprielnice (frig afară, echipament neadecvat), când se susţin
probe de control, se participă la concursuri, ceea ce necesită o
încălzire mai susţinută (pentru a se evita eventualele
accidentări), sau poate dura mai puţin, când este foarte cald
afară şi efortul din verigile tematice nu este de intensitate
foarte mare. În această verigă se folosesc de obicei exerciţii în
tempo moderat, care să permită creşterea frecvenţei cardiace la
120-140 bătăi pe minut. Literatura de specialitate prevede o
durată de rezolvare a acestei verigi în 1-2 minute, timp care însă
nu rezolvă o creştere şi stabilizare a frecvenţei cardiace la 120-
140 bătăi/minut, frecvenţă care poate asigura o funcţionalitate
bună de lucru. Din acestă cauză recomandăm o durată de 6-8
minute.
 Veriga a III-a influenţarea selectivă a aparatului locomotor

Durata - 5-8 minute.

 
Competenţe instructiv-educative:
• educarea atitudinii corecte a corpului prin formarea reflexului de postură corectă
şi prevenirea sau corectarea atitudinii deficiente de grad uşor;
• stimularea tonicităţii şi troficităţii musculaturii segmentelor corpului, formarea
capacităţii de contracţie şi relaxare voluntară a musculaturii;
• creşterea stabilităţii articulare şi dezvoltarea mobilităţii articulare;
• optimizarea funcţiei repiratorii prin educarea respiraţiei voluntare şi mărirea
amplitudinii actului respirator;
• educarea percepţiilor spaţio-temporale şi a ritmului,
• educarea coordonării musculare;
• formarea obişnuinţei de practicare independentă a exerciţiilor de dezvoltare fizică
generală;
• pregătirea organismului pentru realizarea temelor lecţiei.
 Sisteme de acţionare:

• exerciţii analitice cu influenţă selectivă, specifice funcţiei fiecărui segment, articulaţie, grupă
musculară: libere, pentru clasele I-II şi cu obiecte uşoare la clasele III-IV, pentru fiecare
segment al corpului cu acţiuni de întinderi, îndoiri, flexii, extensii, fandări.
• la clasa I-a se învaţă poziţiile iniţiale de bază şi mişcări simple, iar la clasele a III-IV-a poziţiile şi
mişcările sunt mai complexe.
• aceste exerciţii se folosesc în complexe de 6-10 exerciţii, care se repetă de 4-6 ori, fiecare
exerciţiu este exersat pe timpi, la clasele I-II se recomandă ca un exerciţiu să aibă 2-4 timpi.
• poziţiile iniţiale trebuie să aibă o suprafaţă de sprijin cât mai mare şi să oblige elevul la o
localizare corectă a influenţelor fiecărui exerciţiu.
• elevii de la clasele I-IV, de obiecei contractă exagerat musculatura în timpul exersării. Pentru
evitarea acestor neajunsuri se recomandă ca exerciţiile din această verigă să fie repetate de
mai multe ori în aceeaşi lecţie, cu pauze între execuţii şi cât mai multe exerciţii de respiraţie
activă.
• exerciţii de dezvoltare fizică generală, libere, cu partener, cu obiacte, cu şi la aparate, grupate
în complexe care cuprind 6-8 exerciţii în învăţământul primar, 8-10 exerciţii în învăţământul
gimnazial şi 10-12 exerciţii în învăţământul liceal. Aceste exerciţii se execută sub formă de
complexe, executat la comandă sau liber, cu ritm dictat prin comandă sau imprimat de
muzică, pe loc sau din dplasare. Este indicat să se adopteurmătoarea succesiune a acestor
exerciţii: pentru cap şi gât, pentru membrele superioare, pentru trunchi, pentru membrele
inferioare, sărituri;
• exerciţii de inspiraţie şi expitraţie profundă şi exerciţii de relaxare.
 Strategii didactice:

• formaţii de lucru: coloană de gimnastică în trepte, în cocor,

şah, cerc, etc.
• metode: demonstraţia, explicaţia, exersarea, problematizarea,
modelarea, observaţia curentă, aprecierea verbală etc.
Veriga a III-a ca şi primele două verigi are o durată mai mare
atunci când se lucrează (datorită timpului nefavorabil) în spaţii
mici (în clasă, pe culuar) şi când se urmăreşte solicitarea mai
mare a grupelor musculare. În principal primele trei verigi au
drept sarcină pregătirea organismului, din toate punctele de
vedere, pantru a fi capabil să realizeze efortul necesar
susţinerii temelor şi îndeplinirii obiectivelor oaperaţionale ale
lecţiei.
 Conceperea şi aplicarea programelor de încălzire generală (influenţarea selectivă a aparatului
locomotor)

Încălzirea genetrală se realizează prin alcătuirea unor programe compuse din exerciţii
libere în perechi, cu obiecte portabile, cu aparate sau combinate, între două categorii de
exerciţii din grupe diferite. În oricare situaţie, primele 4-5 exerciţii trebuie să fie din grupa
exerciţiilor libere (mers în diferite variante, joc de gleznă, forme de alergare etc) care răspund
cel mai bine sub aspectul acomodării organismului pentru efort şi captarea atenţiei elevilor.
Programul de încălzire trebuie particularizat la spaţiile în care urmează să se desfăşoare lecţia
(în aer liber, sală de sport, în spaţii mici, improvizate etc.). În cazul spaţiilor mici, programul de
încălzire se va extinde pâna la 15-20 min. utilizând mijloace atractive şi precis orientate, care
să producă (suplimentar) efecte pozitive asupra dezvoltării fizice armonioase. Deşi principalul
scop al acestei verigi este unul de ordin general, adresându-se tuturor segmentelor corporale,
în finalul său trebuie să cuprindă şi câteva exerciţii de încălzire fizică specifică pentru
pregătirea începerii exersării primei teme de lecţie sau a verigei constante programată în
etapa respectivă, de exemplu, pentru dezvoltarea calităţii motrice viteza. Oricare program de
încălzire trebuie să cuprindă exerciţii atât pentru influenţarea selectivă asupra lanţurilor
musculare, articulaţiilor tendoanelor şi ligamentelor, cât şi de acţionare asupra marilor funcţii
ale organismului (aparatele cardio-respirator). Este recomandabil ca pe parcursul încălzirii,
mai ales în cazul unor temperaturi scăzute, elevii să fie echipaţi în trening, iar programul să
cuprindă atât exerciţii efectuate din poziţii statice cât şi exerciţii efectuate din deplasare.
 Veriga a IV-a educarea sau verificarea calităţilor motrice: viteza sau îndemânarea

Durata acestei verigi este de 5-10 minute

Competenţe instructiv-educative:
• creşterea indicilor dieritelor forme de manifestare a aptitudinii
psihomotrice de viteză (reacţie, execuţie, repetiţie, deplasare, accelerare);
• educarea formelor de manifestare a aptitudinii psihomotrice de
coordonare (generală şi specifică).
 Sisteme de acţionare:

• exerciţii pentru dezvoltarea vitezei sub formă de:

– execuţii a diferitelor acţiuni motrice, pornite la semnale (auditive,
vizuale);
– execuţii rapide a diferitelor tehnici de execuţie (acţiuni aciclice);
– alergări pe distanţe scurte (10-20 m, 40-60 m);
– alergări accelerate pe distanţe de 15-25 m;
– alegări de viteză maximă pe 10-20 m;
– ştafete şi parcursuri aplicative.
• exerciţii pentru dezvoltarea coodonării sub formă de:
– execuţii complexe;
– jocuri dinamice,
– parcursuri aplicative.
 Stategii didactice:

• formaţii de lucru: în linie pe un rând sau mai multe rânduri,

pe grupe/echipe valorice, individual, etc.
• metode: explicaţia, conversaţia, demonstraţia, exersarea,
întrecerea, problematizarea, observarea curentă,
aprecierea verbală etc.
Întrucât atât exerciţiile pentru viteză cât şi cele pentru
dezvoltarea coordonării solicită foarte mult sistemul nervos, ele
nu se execută cu un număr mare de repetări şi nici pe o perioadă
prelungită de timp. Deci în această verigă se folosescexerciţii ce
se execută cu viteză mare şi exerciţii ce presupun în grad de
complexitate deosebită.
 
Veriga a V-a - învăţarea/consolidarea/perfecţionarea/evaluarea deprinderilor motrice având ca
scop realizarea unităţilor de învăţare (conţinuturilor tematice)

Potrivit orientărilor conceptuale exprimate în Ghidurile de

aplicare a programelor, lecţia nu mai are de realizat teme de
lecţie (apreciată ca o noţiune sumară), ci conţinuturile
tematice detaliate, preluate din conţinuturile unităţii de
învăţare proiectate pentru fiecare lecţie şi care se înscriu în
planul calendaristic. De exemplu pentru unitatea de învăţare
„săritura în lungime cu elan”, în lecţia a 5-a din ciclul tematic
respectiv se abordează următoarele conţinuturi tematice:
etalonarea elanului, bătaia într-o zonă precizată şi dezvoltarea
forţei explozive.
 În această verigă din lecţie se pot programa unităţi de
învăţare din cuplaje diferite ca de exemplu:
 două unităţi de învăţare, una principală şi alta secundară;
 două unităţi de învăţare principale;
 o unitate de învăţare principală şi o verigă constantă pentru
dezvoltarea unei calităţi motrice (toate aceste unităţi de învăţare se
realizează cu întreaga clasă deodată);
 lecţii în care se abordează două unităţi de învăţare diferite realizate
pe două grupe de sexe, programate să exerseze simultan şi o verigă
constantă pentru dezvoltarea unei calităţi motrice, realizată cu clasa;
 lecţii în care activitatea se organizează pe 3-4 grupe de opţiuni care
îşi desfăşoară activitatea simultan şi veriga constantă pentru
dezvoltarea unei calităţi motrice, realzată cu întreaga clasă deodată
etc.
Durata – 10-25 minute. 
Competenţele verigii: sunt diferite în funcţie de etapa de formare a deprinderilor
motrice:
 învăţarea acţiunilor motrice noi presupune:
– formarea unei reprezentări corecte şi clare;
– însuşirea mecanismului de bază.
  consolidarea acţiunilor motrice noi învăţate presupune:
– formarea stereotipului dinamic;
– automatizarea perţială sau totală adeprinderilor maotrice. 

 perfecţionarea deprinderilor şi formarea priceperilor presupune:

– formarea capacităţii de aplicare a deprinderilor motrice în condiţii variate (capacitate de
generalizare)
– formarea priceperilor motricecomplexe.
 
 evaluarea nivelului de însuşire a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceprilor motrice
noi învăţate presupune:
– verificarea acţiunilor noi însuşite;
– aprecierea acţiunilor noi însuşite.
 Siteme de acţionare:

• exerciţii pregătitoare/ajutătoare;
• structuri de exerciţii;
• deprinderile motrice în condiţii standard şi în condiţii variate;
• exerciţii, elemente, procedee tehnice în condiţii de întrecere,
concurs;
• parcursuri aplicative;
• ştafete; jocuri dinamice;
• jocuri sportive bilaterale;
• teste şi probe de control.
 Strategii didactice:

• procedee de exersare: frontal, pe perechi, pe ateliere, pe grupe,

individual.
• metode: explicaţia, demonstraţia, material intuitiv, observarea curentă,
problematizarea, exersarea, învăţarea prin descoperire, modelarea,
instruirea programată, verificarea orală, verificarea practică etc.
Lecţia cu temă de evaluare, apreciem că reprezintă o formă
depăşită, consumatoare de timp (ineficient), dintr-un volum de ore şi
aşa foarte mic (uneori 30-36 de ore anual). Din acest motiv, evaluarea
trebuie realizată eşalonat, pe parcursul mai multor lecţii, când fiecare
elev solicită să susţină această probă. Durata aceste verigi este mai
mare în comparaţie cu verigile tematice IV şi VI. Timpul se împarte în
funcţie de dificultatea/complexitatea fiecărei teme în parte, dar şi de
numărul temelor.
 Veriga a VI-a – dezvoltarea forţei sau rezistenţei

Durata: 8-10 minute

 
Competenţele verigii:
• creşterea indicilor formelor de manifestare a forţei (dinamică, statică, generală,
locală);
• creşterea indicilor formelor de manifestare a rezistenţei (generală, specifică).
 
Sisteme de acţionare:
• exerciţii de dezvoltare fizică generală, executate analitic şi global;
• exerciţii cu îngreuieri (exemplu – mingi medicinale) şi în condiţii îngreuiate
(exemplu – alergare pe nisip);
• parcursuri aplcative;
• execuţii ale diferitelor acţiuni motrice, cu efort moderat prelungit;
• alergări în tempo uşor şi moderat pe distanţe cuprinse între 500 şi 1500 m.
 Strategii didactice:

• formaţii: pe grupe, pe şiruri, pe perechi etc.

• metode: conversaţia, explicaţia demonstraţia, exersarea
circuitul, modelarea, observarea permnanentă etc.
Întrucât, atât exercţiile pentru dezvolatrea forţi cât şi cele
pentru dezvoltarea rezistenţei solicită foarte mulrt sitemul
muscular, ele se execută cu intensitate mai mică dar cu o durată
mai prelungită. În acestă verigă se folosesc exerciţii ce se execută
cu o viteză mai mică şi moderată dar şi exerciţii ce presupun o
îngreuiere suplimentară. În aceeaşi lecţie, de obicei, nu se
prevăd teme pentru dezvoltarea a două aptitudini psihomotrice
şi anume forşa şi rezistanţa sau viteza şi coordonarea.
 Veriga a VII-a – Revenirea organismului după efort.

Durata: 3-4 minute

 
Competenţele verigii:
• revenirea parţială şi treptată a marilor funcţiuni ale organismului;
• relaxarea musculară şi nervoasă;
• întărirea reflexului de postură.
•  
Sisteme de acţionare:
• variante de mers şi alergare cu caracter liniştitor;
• exerciţii de relaxare musculară;
• exerciţii de respiarţie profundă;
• exerciţii de postură;
• acţiuni cu caracter distractiv.
 
Srtrategii didactice:
• formaţii de lucru: în coloană câte unul, câte doi, cerc, semicerc, deplasare liberă;
• metode: conversaţia, demonstraţia, exersarea. Se execută cu tot colectivul odată.
  
Veriga a VIII-a – Aprecieri şi concluzii

Durata: 1-2 minute.

 
Competenţele verigii:
• evaluarea globală a lecţiei;
• evidenţierea realizării obiectivelor operaţionale;
• conştientizarea elevilor asupra modului de participare la lecţie;
• formarea capacităţii de autoapreciere;
• orientarea activităţii independente;
• încheierea organizată a lecţiei.
 
Sisteme de acţionare:
• adunarea şi alinierea în diferite formaţii de lucru;
• apracieri verbale pozitive şi negative ale activităţii desfăşurate de către elevi;
• conversaţie privind impresiile formate şi simţite;
• recomandări pentrua ctivitatea din timpul liber;
• salutul.
 
Strategii didactice: 
• formaţii: în linie pe un rând sau în linie pe două rânduri etc.
• metode: conversaţia, exersarea, evaluarea.
 
După cum se observă, obiectivele fiecărei verigi în parte se realizează cu anumite sisteme de acţionare
folosind anumite strategii didactice. Însă acestea pot fi modificate pe parcursul desfăşurării lecţiei ca o consecinţă
a feed-backu-lui primit, rezultat al acţiunii de exersare al elevilor.