SISTEMUL FORMELOR DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

 Organizarea, reprezintă “acţiunea complexă de asigurare ordonată, disciplinată, raţională,

coerentă şi eficientă a activităţii didactice, a forţelor şi mijloacelor umane şi materiale, ale punerii
în operă a componentelor esenţiale ale procesului de învăţământ” ( A.Bontaş).
 Forma de organizare dominantă în învăţământul contemporan este LECŢIA, termen apărut în
secolul al -XVI-lea şi fundamentat teoretic în secolul al-XVII-lea, de pedagogul ceh Jan Amos
Comenius.
 La perfecţionarea ei au contribuit şi recunoscuţii pedagogi: Petalozzi, Herbart, A.Diesterweg.
DEFINIŢII:
 Lecţia este forma de bază a organizării procesului de învăţământ, în care îşi desfăşoară
activitatea elevii sub îndrumarea profesorului, în vederea asimilării cunoştinţelor şi formării
deprinderilor prevăzute de o temă din programa şcolară, într-un timp delimitat.
 Lecţia, forma organizatorică principală de desfăşurare a activităţii de predare-învăţare.
 Variantele structural-funcţionale ale acesteia sunt impuse de obiectivele instruirii, de
conţinuturi, prin intermediul programei şcolare.

LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

 activitatea desfăşurată de către elevi sub îndrumarea profesorului
 În cadrul lecţiei, aceştia îşi optimizează dezvoltarea fizică, îşi dezvoltă aptitudinile motrice,
însuşesc cunoştinţe şi îşi formează priceperi şi deprinderi motrice de bază, aplicativ-
utilitare şi specifice unor ramuri sportive, conform curriculumului, în timp delimitat.
CARACTERISTICI:
 Lecţia cuprinde în mod obligatoriu toţi elevii unei clase într-un colectiv relative constant şi
omogen;
 Lecţia este condusă nemijlocit de profesor; are o durată stabilită între 45’-50’;
 Conţinutul lecţiei este stabilit pe baza programei şcolare;
 Lecţia reprezintă o secvenţă din unitatea de învăţare.
CERINŢELE GENERALE ALE LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ
1. Precizarea unităţilor de învăţare, a obiectivelor cadru şi de referinţă, a competențelor generale
și specifice;
2. Alegerea celor mai eficiente mijloace pentru îndeplinirea obiectivelor;
3. Dozarea efortului în lecţie;
4. Alegerea celor mai potrivite metode şi procedee metodice pentru realizarea obiectivelor;
5. Stabilirea unei legături organice între caracterul informativ şi cel formativ al lecţiei;
6. Folosirea integrală şi eficientă a timpului alocat lecţiei;
7. Folosirea în lecţie atât a lucrului frontal cât şi cel pe grupe şi activitatea individuală;
8. Conceperea lecţiei ca secvenţă a unităţii de învăţare;

Conţinutul lecţiei
 reprezintă totalitatea mijloacelor, strategiilor didactice, măsurilor organizatorice utilizate în
scopul îndeplinirii obiectivelor generale (cadru) şi de referinţă /competențe generale și specifice.
 Se stabileşte pe baza programei şi vizează sistemul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi
motrice şi sistemul de aptitudini motrice.
Structura lecţiei
 reprezintă organizarea şi succesiunea în timp a părţilor, momentelor, în vederea realizării
obiectivelor propuse.
Tipuri de lecţie
 În cadrul unei lecţii se realizează o serie de sarcini, dintre acestea una este dominantă, orientând
în acelaşi sens atât activitatea profesorului cât şi a elevului.
 Această parte dominantă, în didactică, poartă denumirea de sarcină fundamentală.
 Acestea pot fi:
- comunicarea de cunoştinţe;
- formarea de priceperi şi deprinderi;
- dezvoltarea/educarea unei aptitudini motrice;
- verificarea acestora;
 Ele determină tipul de lecţie.
Clasificarea tipurilor de lecţii
 se poate realiza pe baza diferitelor criterii.
Unul din criterii este cel referitor la etapele formării deprinderilor şi priceperilor motrice. Astfel
putem vorbii de :
 lecţii de învăţare- iniţiere;
 lecţii de consolidare-fixare;
 lecţii de perfecţionare;
 lecţii de verificare-apreciere;
 lecţia de tip mixt sau combinat, cea mai utilizată în educaţie fizică, ea constând din abordarea a
două sarcini didactice diferite;
Alte tipuri de lecţii
 lecţia de pregătire fizică, în care se urmăreşte dezvoltarea capacităţii fizice, a optimizării
dezvoltării morfo-funcţionale;
 lecţii de recreere-reconfortare, care apar în perioada eforturilor intelectuale prea intense;
 lecţie de organizare iniţială, tip ce poate fi abordat sub formă de verificare iniţială, la început de
an pentru cunoaşterea noului colectiv de elevi;
 lecţie bilanţ, realizată la sfârşitul anului şcolar;
Lecţiile pot fi de mai multe categorii în funcţie de modul lor de cuprindere în aria curriculară
educaţie fizică şi sport, în planul-cadru de învăţământ:
 lecţii de trunchi comun;
 lecţii de extensie;
 lecţii de aprofundare;
 lecţii de opţional;
 lecţii de ansamblu sportiv.
FORME DE ORGANIZARE UTILIZATE PE PLAN DIDACTIC
PREVĂZUTE ÎN PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
a. în planul cadru: lecţia de trunchi comun; lecţia la decizia şcolii; extensia; opţionalul;
b.extracurricularul;
NEPREVĂZUTE ÎN PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT
- Momentul de educaţie fizică;
- Recreaţia organizată;
- Gimnastica compensatorie;
- Gimnastica zilnică;
- gimnastica de înviorare;
FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII ÎN TIMPUL LIBER
• competiţionale
Activităţi de EFS pentru toţi
• competiţionale
Kinetoterapie
• întreţinere
• Recuperare
• Cura balneo
Activităţi sp. De perf.
• Clase şi şcoli sp.
• Cluburi şi asociaţii sportive
Efortul şi oboseala

 EFORTUL: componentă a activităţii fizice sau intelectuale;

 reprezintă capacitatea psiho-fizică a omului de a presta activităţi caracterizate prin indici
superiori de solicitare;
 este o solicitare a funcţiilor organismului în vederea îndeplinirii unor acţiuni deosebite;

 OBOSEALA: fenomen fiziologic;

 stare tranzitorie produsă de o activitate excesivă sau prelungită şi caracterizată prin scăderea
potenţialului funcţional al organismului şi printr- o sugestie subiectivă caracteristică;
 măsura de apărare a organismului;
Tipuri de efort

 Eforturi neuro- musculare; consumul de energie se face în lipsa oxigenului;

 Eforturi cardio-respiratorii, bazate pe capacitatea de transport a oxigenului;
 Eforturi metabolice, bazate pe consum maxim de oxigen;( A. Demeter)
 Altă clasificare, d.p.d.v.al aportului subst. Energetice la iniţierea şi susţinerea efortului:
 efort anaerob: alactacid; lactacid;
 efort aerob;
 efort mixt
Densitatea

 DEFINIŢIE: forma de reglare a efortului, este un indicator global prin care se determină
calitatea unei lecţii, exprimând valorificarea eficientă a timpului afectat realizării acesteia.
 FORME ALE DENSITĂŢII:
• densitate motrică, se exprimă prin: raportarea timpului consumat pentru executarea efectivă a
acţiunilor motrice, la timpul total al lecţiei;
• densitate pedagogică, se exprimă prin: timpul alocat acţiunilor cu caracter pedagogic, metodic
şi organizatoric raportat la timpul total al lecţiei;
• densitate funcţională, exprimată prin: relaţia dintre timpul alocat acţinilor motrice şi
intensitate;
Odihna

 Reprezintă perioada de refacere energetică a organismului;

 În perioada de odihnă organismul îşi reface potenţialul şi rezervele energetice necesare în
solicitările viitoare;
 TIPURI DE ODIHNNĂ:
- odihnă activă;
- odihna pasivă;
 INTERVALE DE ODIHNĂ:
- complete;
- incomplete;