Baiasu Maria Florina, gr 2

Inervatia simpatica a inimii

La fel ca orice alt organ, inima primește o inervație ale cărei fibre sunt
clasificate ca aparținând sistemului nervos autonom (ANS), una dintre cele două
diviziuni ale sistemului nervos periferic și responsabilă pentru medierea
sensibilității și controlul activității viscerale a organismului.
În ciuda faptului că este un organ muscular striat, foarte asemănător cu
mușchiul scheletic, inima nu primește inervație din cealaltă diviziune a sistemului
periferic care mediază sensibilitatea somatică și activitatea mușchilor care produc
deplasări articulare.

Astfel, una dintre caracteristicile remarcabile ale inervației autonome cardiace

este reprezentată de faptul că nu este un factor determinant al activității
contractile a inimii, care poate continua după denervare, ci exercită mai degrabă
o funcție modulatoare a acesteia.
Baiasu Maria Florina, gr 2

Porțiunea eferentă sau motorie a sistemului nervos autonom este organizată în

două componente: sistemul simpatic și parasimpatic, alcătuit din căi care leagă
neuronii din sistemul nervos central de celulele efectoare viscerale ale
organismului asupra cărora exercită efecte antagoniste.
Fiecare dintre aceste căi este un lanț de doi neuroni:
 Un preganglionic, al cărui corp se află în sistemul nervos central și al cărui
axon se termină într-un ganglion autonom periferic, în care se sinapsează
cu corpul neuronal al unui al doilea neuron.
 Postganglionicul, al cărui axon se termină pe efectorul visceral.

- Inervație simpatică
 Celulele preganglionare simpatice destinate inimii își au originea în
conglomeratele celulare situate în coarnele laterale ale mă duvei
spină rii, în segmentele toracice T1-T5. Conglomeratele celulare care
împreună constituie un „centru simpatic cardioaccelerator spinal”.
Baiasu Maria Florina, gr 2

 Axonii să i reprezintă fibre preganglionare care sunt direcționate că tre

lanțul ganglionar simpatic; în special că tre ganglionii cervicali
superiori, medii și inferiori, unde se conectează cu neuronii post
ganglionari, ai că ror axoni sunt distribuiți cu nervii cardiaci superiori,
mijlocii și inferiori.

Dintre acești trei nervi, mijlocul pare să fie cel care exercită cea mai mare
influență asupra funcțiilor cardiace, deoarece cel superior este destinat
arterelor mari de la baza inimii, iar cel inferior pare să conducă informații
senzoriale sau aferente.

Un alt detaliu al organiză rii inervației simpatice cardiace este că fibrele

simpatice drepte par să se termine în principal pe nodul sinoatrial, în timp
ce cele stângi influențează nodul atrioventricular, sistemul de conducere și
miocardul contractil.

Acțiuni ale simpaticului

asupra inimii

Sistemul nervos simpatic exercită o acțiune pozitivă asupra tuturor

funcțiilor cardiace, crescând ritmul cardiac (cronotropism +), forța de
contracție (inotropism +), conducerea excitației (dromotropism +) și rata de
relaxare (lusotropism +) .
Baiasu Maria Florina, gr 2

Toate aceste acțiuni sunt exercitate prin eliberarea de norepinefrină (NA) la

nivelul terminațiilor simpatic postganglionare de pe celulele nodurilor
cardiace, sistemul de conducere sau asupra miocitelor contractile atriale și
ventriculare.

Acțiunile norepinefrinei sunt declanșate atunci când acest

neurotransmiță tor se leagă de receptorii adrenergici de tip β1 localizați pe
membranele celulelor cardiace și cuplați la o proteină Gs. Aceasta este o
proteină cu trei subunită ți (αsβγ) care, atunci când este inactivă , are PIB
legat de subunitatea sa αs.

Interacțiunea receptorului norepinefrină -β1 determină subunitatea αs să -și

elibereze PIB-ul și să îl schimbe cu GTP; Procedând astfel, se separă de
componenta βγ și activează enzima membranară adenil ciclază , care
produce adenozin monofosfat ciclic (AMPc) ca un al doilea mesager care
activează protein kinaza A (PKA).

Activitatea de fosforilare a PKA este în cele din urmă responsabilă

pentru toate acțiunile stimulatoare pe care fibrele simpatice le exercită
asupra inimii și include fosforilarea canalelor de Ca ++, troponina I și
fosfolamban.

Acțiunea asupra canalelor Ca ++ favorizează creșterea ritmului cardiac, a

forței contractile și a vitezei de conducere. Efectele asupra troponinei I și
asupra fosfolambanului accelerează procesul de relaxare a mușchiului
cardiac.

Fosforilarea troponinei I face ca această proteină să accelereze procesul

de eliberare a Ca ++ din troponina C, astfel încât relaxarea să aibă loc mai
repede. Fosfolambanul inhibă în mod natural pompa care reintroduce Ca +
+ în reticulul sarcoplasmatic pentru a termina contracția, o inhibiție care
este redusă atunci când este fosforilată .

Activitatea tonică a inervației autonome cardiace

Baiasu Maria Florina, gr 2

Atât simpaticul, cât și parasimpaticul sunt întotdeauna active, exercitând o

acțiune tonică permanentă asupra inimii, astfel încât funcțiile cardiace în
repaus sunt rezultatul activită ții cardiace spontane modulate tonic de
aceste două influențe antagonice.

Tonul parasimpatic este mai mare decât tonul simpatic, care se deduce din
faptul că atunci când inima este „denervată ” chirurgical sau farmacologic,
aceasta este accelerată prin creșterea ritmului cardiac.

Cererile metabolice crescute ale organismului necesită o creștere a

activită ții cardiace care se realizează automat prin creșterea acțiunii pe
care simpaticul o exercită asupra inimii și reducerea acțiunii parasimpatice.
Gradul de odihnă maximă se realizează cu acțiunile opuse.

Modularea centrelor cardioaccelerator și cardioinhibitor, menționate

originile inervației autonome cardiace, depinde de activitatea centrelor
nervoase superioare situate în trunchiul cerebral, hipotalamus și cortex
cerebral.