BIOLOGIE CELULARA -sinteze

1. Organizarea membranelor celulare

In conceptia actuala, membrana celulara este o ultrastructura(vizibila la microscop) care
controleaza schimburile cu mediul inconjurator, unind, dar si separand celula de mediu. Odata ce
celulele au fost descoperite, Wilhelm Hofmeister a fost primul care a afirmat ca acestea sunt
captusite la exterior de un strat cu compozitie diferita , introducand astfel notiunea de membrana. In
1925 au fost facute experimente inaintate care au dedus ca membranele sunt formate dintr-un
substrat majoritar lipidic care este organizat sub forma de bistrat, ulterior considerandu-se si
existenta proteinelor pentru reducerea tensiunii superficiale. In 1957 se introduce teoria de ,,unit
membrane” care intuieste structura membranei; 2 straturi electronoopace intre care exista unul
electrono transparent, constatandu-se de altfel ca proteinele externe si cele interne sunt diferite. In
1972, prin metoda inghetare-fracturare se introduce modelul mozaicului fluid, care inglobeaza toate
proprietatile membranei celulare; aceasta avand model de mozaic prin heterogenitatea
compozitionala(glucide proteine, lipide), fiind numit fluid deoarece toate coponentele sunt intr-o
continua miscare ordonata. Trasaturile fundamentale ale membranei sunt eterogenitatea, asimetria,
fluiditatea bidimensionala si motilitatea restrictionata.

2. Compozitia moleculara si functiile mem. celulare

Compozitia celulara difera de cea intracelulara sau a mediului extern prin caractere fizico-
chimice. Cele dou compartimente separate de membrana sunt hidrofile, fiind bine hidratate in apa,
pe cand membrana are caracterisitici opuse, fiind hidrofoba, astfel se explica procentul scazut de
apa(20-30%) si cel crescut de reziduu uscat. Reziduul uscat este si el heterogen fiind compus in
procent de 99% din compusi organici (lipide 40%; proteine 50%; glucide 1-9%)si 1% din substante
minerale. Componenta lipidica este de baza, prezentand un capat hidrofil si unul hidrofob, dar acest
lucru nu reprezinta o bariera absoluta, ci selectiva in privinta functiilor membranei. Cele doua
functii principale sunt cea de bariera(anumite molcule nepolare sau polare mici dar neincarcate
electric pot traversa membrana) si cea metabolica(proprietatea de a realiza schimburi bidirectionale
de substanta si de informatie selective).

3. Lipidele membranare
Lipidele sunt o gama larga de substante organice, insolubile in apa, dar cu caracter amfifil,
majoritatea fiind esteri ai unor alcooli polihidroxilici cu acizi grasi. Desi exista multe categorii de
lipide, membrana celulara prezinta doar 3 dintre acestea:
a) Fosfolipidele(70-75%)
- se clasifica in functie de poliolol(alcool cu grupari OH): fosfogliceride(produse de glicerina) si
fosfosfignozide(produse de sfignoza(amino-alcool nesaturat cu doi carboni asimetrici)
- legarea la carbonul 3 al fosfolipidului, face caracterizarea mai precisa:
- Fosfatidilcoline(PC) care fac parte din fosfosfignozide
- Fosfatidiletanolamine(PE)
- Fosfatidilserine(PS)
- Fosfatidilinozitoli
- Acid fosfatidic
- din categoria fosfosfignozidelor, amintim cardiolipinele(2 molecule de acid fosfatidic legate la o
molecula de glicerina, in membrana interna a mitocondriilor), plasmalogenele(asemanatoare cu
fosfatidilcolinele si fosfatidiletanolaminele, dar au in pozitia 1 a glicerinei un acid gras nesaturat,
se gasesc in encefal, rinichi, muschi-10% si miocard-50%) si sfignomielina.
- Varietatea fosfolipidelor se poate clasifica si in functie de tipurile de acizi grasi pe care le leaga:
 - La C1: palmitic, stearic, miristic
- La C2: oleic, linoleic, linolenic, arahidonic
b) Colesterol(20-25%) - distribuit egal intre membrana externa si interna
c) Glicolipide-clasa sfignolipidelor(1-10%), nu au fosfor in mem externa
Flipazele sunt responsabile pentru mentinerea asimetrieie membranei celulare -> flapaze(int-ext),
flipze(ext-int), seromblaze(ambele sensuri)

4. Fosfolipidele
Sunt lipide ce contin un grup fosfat si reprezinta aproximativ 70% din membrana celulara.
Fosfolipidelel membranare se impart in fosfogliceride si fosfosfigmoide dupa compozitie si dupa
distributia lor pe membrana externa(fosfocoline si fosfosfigmoide) si membrana interna
(fosfatidiletaloamine, fosfatidilserine si fosfatidilinozitoli-exclusiv mem interna). Daca apar
fosfatidilserine in membrana externa, este semn de apoptoza celulara. Fosfolipidele se gasesc intr-o
continua miscare, prin miscari intramoleculare(rotatie si flexie) pe care lipidele le executa in raport
cu propriul ax si intermoleculare(difuzie laterala=miscari de translatie in planul unei foite lipidice,
flipflop=foarte rare, trecerea dintr-o foita a bistratului in cealalta, la RE). Fluiditatea fosfolipidelor
se moduleaza prin factori fizici(presiune-i.p, temperatura-d.p) si chimici(intrinseci->acizi grasi
saturati-scad, acizi grasi nesaturati-cresc, colesterol-rigidizeaza mem si extrinseci->fiziologici-hh,
mediatori chimici, patologici-subst toxice, ag patogeni, terapeutici-medicamente).
Manifestarea bidimensionala a fluiditate bistratului lipidic, da membranei caracterul de
structura mezomorfa specifica cristalelor lichide, datorita lipidelor care au capacitatea de a aglutina
intr-un loc sfignolipide, colesterol, proteine membranare si se numesc lipide rafts din care se
organizeaza structuri specifice, rafts.

5. Rolul lipidelor membranare

Lipidele au doua roluri majore: structurale si metabolice. Cele structurale se refera la
structura bistratului lipidic care formeaza o membrana selectiva care nu permite trecerea tuturor
substantelor. Rolul metabolic e reprezentat de ,,ambianta biosociala” si se moduleaza prin
fosfolipaze, membrana uneste celula cu mediul extern si poate prezenta variatii fiziologice si
patologice care devin tinte terapeutice. Fosfolipazele sunt enzime ce cliveaza lipidele existente cu
un scop in comunicarea celulara. Acestea difera dupa locul unde cliveaza:
- PLA1 - elibereaza acidul gras din pozitia 1 a glicerinei
- PLA2 - elibereaza acidul gras din pozitia 2 a glicerinei, formeaza lizofosfatide
- PLB - cumuleaza activitatea A1 si A2, lucreaza asupra lizofosfatidelor
- PLC - desface legaturile de glicerina si fosfat cu eliminare de DAG
- PLD - elimina restul legat fosforic X si elibereaza PA
Ca exemplu, PLA2 elibereaza acid arahidonic care e precursorul prostglandinelor,
prostaciclinelor si tromboxanilor si leucocitrienelor, primele 3 se formeaza pe calea ciclooxigenzaei,
iar ultima pe care lipooxigenzaei. Are roluri si in semnalizarea si recunoastere celulara prin
componentele glicolipidice.

6. Proteinele membranale - generalitati, clasificari

Sunt o componenta esentiala in organizarea membranei, reprezentand 50% din masa
membranei celulare, raportul dintre lipide si proteine este 50:1 pentru ca proteinele sunt
macromolecule cu masa moleculara mult mai mare. Rolurile principale ale lipidelor sunt structural
si metabolic, cel structural fiind cel principal, de exemplu teaca de mielina e formata 80% din lipide
si 20% din proteine cu rol izolator, aici nu se mai pastreaza raportul original al lipidelor cu
proteinele. Proteinele contribuie deasemenea la rolul metabolic prin conformatiile complexe pe care
pot sa le adopte, asigurand de asemenea si comunicare intra-extra celulara, activitatea enzimatica si
altele. Se poate formula urmatoarea ipoteza: cu cat rolul de bariera este mai important pentru o
celula, cu atat predomina lipidele, iar cucat rolul metabolic este dezvoltat, proteinele vor fi
majoritare. Proteinele pot fi clasificate:
- extrinseci: 25%, periferice, pe o parte sau alta a membranei(endo/ecto)
Ectoproteinele se leaga de un rest etanoloaminic al unei proteine de pe membrana externa(glipiere),
carboxilul se asociaza gruparii amino din structura etanoloaminei de pe capatul liber al
glicofosfatidilinozitolului, partea lipidica ramane prinsa pe membrana si se numeste ancora
glicofosfatidilinozitoica. Endoproteinele se ataseaza de membrana interna tranzitoriu si reversibil
rpin reactii de acilare(de acizi grasi), si la ei ancora fiind in bistratul lipidic si poate fi necesara in
exprimarea unor proteine, dupa legare adoptand conformatia necesara exprimarii. Si ecto si
endoproteinele au tendita de a se cumula in caveole sau plute lipidice.
- intrinseci: 75%, integrale, se afla in bistratul lipidic, strabatul integral sau pe portiuni, se
extrag doar cu ajutorul detergentilor si raman conectate cu lipide avand caracter hidrofob
Proteinele periferice dupa extragerea din lichid se desprind de lipide si cele integrale raman
ancorate, devenind insolubile in apa. Majoritatea celor integrale sunt transmembranare expunandu-
si partile hidrofile la exterior si pe cele hidrofobe la interior. Proteinele integrale care sunt doar
partial in membrana au fost crezute inexistente, dar s-au pus in evidenta 2 dintre ele: citocromul B5
in membrana RE si caveolina.
Structurile secundare si tertiare
Proteinele integrale care strabat membrana, au doua domenii periferice(ecto/endo) si un
domeniu central(transmembranar). La extremitati acestea pot lua forma unui α helix sau β pliu. α
helix ul presupune existenta partilor hidrofile la interior si cele hidrofobe la exterior in concordanta
cu hidrofobicitatea din interiorul stratului lipidic. Componenta transmembranara se credea ca se
poate aseza doar in α helix, dar s-a evidentiat si existenta unor structuri de β pliu orientate in
contrasens si are de asemena exteriorul hidrofob si interiorul hidrofil. Din studiul membranei
mitocondriale s-a descoperit formatiunea porine
O alta modalitate de clasificare a proteinelor este dupa numarul de treceri prin membrana:
unipas/multipas sau tip I cu capatul amino in ectodomeniu si tip II cu capatul amino in
endodomeniu.

7. Exemple proteine membranare - descriere, mobilitate

Pentru exemplificare proteinelor s-au folosit membrane eritrocitare care au suferit o separare
electroforetica in urma careia proteinele au migrat in camp electric in functie de greutatea
moleculara a fiecareia.
a) Glicoforina - proteina atipica, masa ei e de 30kDa ocupa locul proteinelor cu masa de 90kDa,
fiind o proteina unipar de tip I. Este o glicoproteina a membranei eritrocitare care are un
endodomeniu mare care leaga 16 lanturi glucidice care sunt responsabile de migrarea
neobisnuita si un endodomeniu mic. Domeniul transmembranar are 26 de aa si o structura de α
helix. Functiile proteinei nu sunt cunoscute, dar se stiu urmatoarele: glicoforina C are functie
structurala, izoforma glicoforinei A restabileste functia benzii 3 mutante si absenta
glicoforinelor caracterizeaza malaria endemica fiind o reactie de adaptare.
b) Anion exchanger -AEI - este un canal anionic situat pe banda 3 pentru schimburile de HCO3 si
Cl. Are un endodomeniu mare si unul mic, o greutate de 100kDa si e o proteina de tip II.
c) Spectrina - endoproteina importanta care are un rol fundamental in structurarea citoscheletului.
Este un heterodimer cu o subunitate α si una β care se rasucesc una in jurul celilalte si formeaza
o structura elicoidala ormand niste bastonase flexibile care interactioneaza 2 cate 2 formand
 tetrameri. Capetele tetramerilor se asociaza cate 5-6 si interactioneaza cu filamentele de actina
formand nodurile scheletului.
d) Actina - endoproteina cu rol in formarea citoscheletului.
e) Banda 4.1 - proteina globulara de legatura intre citoschelet(actina si spectrina) si
endodomeniu(legarea la glicoforina C)
f) Ankirina - α endoproteina globulara ce contribuie la ancorarea citoscheletului, se leaga de
subunitatea β a spectrinei si la banca 3(proteina transmembranara)

8. Mobilitatea proteinelor membranare si rolul ei

Proteinele au doua tipuri de miscari:
a) Rotatie - difuzie rotationala care este in jurul propriei axe, de 1000 de ori mai lenta decat cea a
lipidelor din cauza gabaritului
b) Translatie - difuzie laterala, mult mai lenta ca cea a lipidelor si poate fi limitata
Viteza de rotatie si difuzie laterala depinde de interactiunile dintre proteine, poate fi accelerata sua
incetinita. Miscarile lor au rol functional - pot migra in membrana spre locuri unde sunt utile.
Proteinele se distribuie diferit in functie de rolul pe care il au in membrana celulara, fiziologic sau
patologic, limfocitele marcate fluorescent s-au distribuit sub forma unor pete - fenomen de
patching, viteza si capacitatea de difuziune a fost descoperita in experimentele pentru determinarea
migrarii moleculelor de rodopsina.

9. Citoscheletul asociat membranei

Este o retea de endoproteine cu ochiuri si noduri solidara membranei prin atasare la
endodomeniul unor proteine transmembranare si asigura trecerea de la membrana lipidica la citosol.
Este format din doua portiuni: o parte asociata citosolului formata din microtubuli, filamente
intermediare si de actina si o parte asociata membranei celulare formata dintr-o retea de noduri si
ochiuri care leaga endodomeniul proteinelor de citoschelet. Citosolul este o structura complexa,
transportul de la membrana la citosol se face printr-o structura proteica. Citoscheletul este format
din endoproteine(glicoforina, spectrina, actina, ankirina, anion exchanger, banda 4.1) care se leaga
hexagonal, componenta principala fiind spectrina, monomeri se rotesc cate doi in contrasens si se
fixeaza la cap, se polimerizeaza si formeaza o reteaia in care leaga actina, spectrina avand rol in
ancorarea ei. Celelalte proteine au de asemenea rol in ancorare. Citoscheletul da forma celulei, ajuta
la miscarea si geometria acestora si formeaza cili, flageli, microvili.

10. Rolul proteinelor membranare

Prezinta aceleasi roluri ca si lipidele: structural, cele implicate in constructia citoscheletului
si metabolic: in comunicarea intr/intercelulara putand avea mai multe roluri: receptori(hh, factori de
crestere, citokine, chemokine), transportatori prin sau cu membrana(caveolina, clatrina, pompe
ionice, conexoni), enzime(kinaze, fosfataze) sau semnalizare(proteine G). Receptorii si integrinele
eu rol de a prelua semnale din mediuextracelulat sa le prelucreze si sa angajeze mai departe alte
componente in continuarea semnalizarii, acest proces e amplificat si are loc o schimbare -
enzimatica, hormonala.
Pentru a intelege rolurile, trebuie sa clasificam proteinele in:
- Integrinele: heterodimeri alcatuiti ditr-o subunitat α si una β reprezentate de proteinele unipas de
tip I cu rol in aderenta celulei la matricea extracelulara si in transmiterea de informatii fizico-
chimice ale unor structuri din mediul extracelular; rol structural si metabolic(nu e pe deplin
cunoscut, apare in diferentiere si apoptoza)
- Caderinele: proteine cu rol structural si metabolic, esentiale in stabilirea jonctiunilor
11. Glicocalixul - definitie, caracterizare generala
Reprezinta componenta glucidica de pe fata externa a membranei celulare, compus si oligo
si polizaharide atasate de lipide si proteine, nefiind un element de sine statator. Glucidele din care
este format se numesc glicoconjugate si sunt de 3 feluri:
- Glicolipide: glucid + lipid
- Glicoproteine: oligozaharid + proteina
- Proteoglicani: polizaharid + proteina
Grosimea glicocalixului variaza intre 20-50nm, dar variaza de la test la tesut(mai gros in
tesutul din stomac), de la celula la celula si chiar pe diferite portiuni ale unei celule(pol apical - pol
bazal). Grosimea glicocalixului este cu atat mai mare cu cat proteinele sunt mai putin implicate in
interactiunea dintre celule. Cea mai mare grosime a glicocalixului e la celulele sangvine.
Componente:
Nu toate monozaharidele participa la formarea glicocalixului, cele mai frecvent intalnite
sunt: glucoza, galactoza, manoza, fucoza, N-acetil glucozamina, N-acetil galactozamina, acizi
sialici(NANA), xiloza, acizi uronici(glucuronic). Asamblarea componentelor se face sub control
enzimatic, excluzand astfel anumite posibilitati de combinare. Glicoziltransferazele au o
stereospecificitate crescuta si sunt abundente la nivelul aparatului Golgi si RE unde se sintetizeaza
glicoconjugate.
Tipurile de glucide continute:
- Glicolipide(10%): un lant oligozaharidic, neramificat cu 13-15 glucide, fara conformatie liniara,
torsionate datorita gruparilor hidroxil
- Glicoproteine: o proteina de baza la ale carei asparagine, serine, treonine se leaga lanturi
glucidice, la prina prin legaturi N-glicozidice si la urmatoarele prin legate O-glicozidic,
- Proteglicani: descoperiti tarziu, au o compozitie speciala(90% glucide, 10% proteine), lanturile
glucidice sunt cele mai lungi si poarta denumirea de GAG, au o structura speciala, formate dintr-
o structura dizaharidica repetitiva(zahar/aminozahar+acid uronic)
Sunt anumite reguli in formarea lanturilor glicocalixului: capetele lanturilor au incarcare
negativa, glucoza nu este niciodata terminal si acizii sialici se afla la capatul terminal

12. Studiul glicocalixului - metode specifice/nespecifice

Prezenta glicocalixului a fost evidentiata la microscopul electronic prin metode de
citochimie ultrastructurala nespecifica (evidentiaza structura fara a aduce indici la structura
biochimica) si specifice (permit studierea structurii biochimice). Metodele specifice includ
citochimie ultrastructurala cu lectine(proteine care se leaga de glucide) si cele nespecifice rosul de
tueniu(se evidentiaza densitatea lanturilor glicocalixului deoarece substanta se leaga de sarcinile
negative ale glicocalixului impregnand grosimea acestuia si oferind structurii electrono-opacitate)

13. Functiile glucidelor membranare

Prezinta mai multe roluri:
a) Protector: bariera intre spatiul extracelular si bistratul lipidic, in stomac si eritrocite e gros
b) Asigura electrononegativitatea partii externa a membranei celulare => opreste interactiunea
dintre celule, lasand-o sa se formeze prin control celular(jonctiuni celulare)
c) Recunoastere celulara: comunicare celulelor intre ele, exista fenomene fiziologice care se
bazeaza pe modificari glucidice:
- eritrocitele dupa desializare sunt eliminate din organism
- extravazarea leucocitelor(diapedeza) se realizeaza printr-o cascada de la un stimul
inflamator
 - fertilizarea si capacitatia au loc printr-o crestere a lipidelor si glicoproteinelor la nivelul
membranei spermatozoidului
- grupul sangvin AOB se bazeaza pe recunoastere glucidica
- receptorii celulari sunt majoritari glicoproteine
- acizii sialici au rol in diferentiere si moarte celulara

14. Conceptul de microdomenii de membrane

Pentru a defini termenul de microdomenii de membrane, trebuie sa amintim de caracteristica
mezomorfa a membranei celulare, distributia asimetrica a lipidelor. In plus, fosfolipidele, proteine si
colesterolul au prorietatea de a se aglutina spontan biochimic in microdomenii de membrana.
Membranele respecta modelul plutelor lipidice(lipid raft) care au un scop structural(caveolina) sau
metabolic(unesc anumite structuri pentru a forma complexe de actiune supramoleculara care pot fi
plane sau invaginate). Exemple de microdomenii: caveole, plute lipidice, structuri cu invelis de
clatrina.
In aceste conglomerari au loc schimbari privind compozitia membranei care face
aglomerarile mai putin fluide:
- Colesterolul este de 3-5 ori mai mult
- Sfignolipidele sunt 30-35% din totalul lipidelor
- Glicerofosfolipidele sunt mai slab reprezentate
- Lipidele foitei interne sunt mai slab reprezentate
- Lipidele prezinta acizi grasi saturati in foita interna

15. Cai de semnalizare - definitie, criterii de clasificare

Semnalizarea celulara este modalitatea prin care celulele pot comunica intre ele indiferent de
distanta la care se afla. Caile de semnalizare se impart in mai multe categorii pe baza distantei dintre
ele: - endocrine: celulele sunt la distanta, molecula trebuie sa fie transportata de umorile
organismului
- paracrine: celulele sunt in imediata vecinatate
- autocrine: semnalul e trnasmis si receptat de aceeasi celula
- juxtacrine: celule jonctionale
Mecanismul are la baza legatura dintre molecula semnal(ligand) si receptor care poate sa fie
o structura specializata cu rolul de a lega o molecula si de a genera un raspuns specific. Raspunsul
celular va determina unul dintre cele 4 efecte posibile ale semnalizarii celulare: supravietuire,
proliferare, diferentiere sau apoptoza.
Mecanismul semnalizarii are urmatoarele etape:
a) Initierea semnalului prin interactiunea intre ligand si receptor: punerea in comun a suprafetelor
structurilor tertiare sau cuaternare ale celor doua molecule prin punti de H, legaturi
electrostatice sau hidrofobe
b) Transductia semnalului si activarea receptorului: modificari conformationale in urma
interactiunii cu ligandul, propagarea modificarilor prin domeniul transmembranar pana la
endodomeniu si activarea receptorului
c) Activarea efectorului si amplificarea semnalului: un receptor actiovat poate provoca activitatea
unui numar mai mare de efectori, iar fiecare efector va prelua semnalul si il va trnasmite mai
departe => amplificare
d) Atenuarea semnalului si desensibilitatea celulei: inactivarea efectorului si desfacerea ligandului
de receptor
16. Receptori pentru hormoni si neurotransmitatori - definitie, criterii de clasificare
 Receptorii pentru hormoni sunt proteine specializate care au capacitatea de a recunoaste si a
lega un hormon pe de o parte si capacitatea de a induce o modificare in celula pentru a da un
raspuns celular. Neurotransmitatorii sunt substante chimice care transmit informatia intre neuroni
sau intre neuron si alte tesuturi.
1. Receptorii pentru liganzi lipofili(molecule-semnal hidrofobe intracelulare): traverseaza
membrana, receptorul e pentru cortizol, hh tiroidieni, estrogeni, progesteron, vit D si acid retinoic
Receptorul are un sit pentru hormon, un sit pentru molecula de ADN si un domeniu de activare al
transcrierii. In citosol e in stare complexata datorita complexului proteic inhibitor si asocierea dintre
ligand si receptor determina transcrierea genei, exprimarea genei si un raspuns specific legaturii
2. Receptori pentru liganzi hidrofili(molecule-semnal hidrofile membranare)
a) receptor cu functie de canal ionic pentru acetilcolina
b) receptori cuplati cu proteine G heterotrimerice: proteine transmembranare multipas tip I
cu 7 trecepri prin planul membranei, in ectodomeniu e situl de legare al ligandului si in
endodomeniu se va lega cu proteine G heterotrimerice: 15 pt serotonina, 9 pt adrenalina si 5 pt
aceticolina
c) receptori cu activitate guanilatciclaza: unipas, tip I, receptori pentru factorul natriuretic
atrial(elimina Na si H2O din rinichi)
d) receptori cu activitate tirozin-kinaza: factori de crestere
e) receptori cu activitate fosfatazica: glicoproteina membranara unipas din membrana
limfocitelor
f) receptori cuplati cu tirozin-kinaze citosolice: hh de crestere, citokine, receptori specifici
antigenelor
g) receptori cu activitate ser-thr-kinazica: factori de crestere ce determian proliferarea,
sinteza proteinlor matricei extracelulara, inclusiv pentru cele ale matricei osoase

17. Modularea activitatii adenilatciclazei membranare de catre receptorii proteinelor G

Receptorii cuplati cu proteinele G heterotrimerice sunt proteine multipas de tip I cu 7 treceri
prin planul membranar, cu ectodomeniu mare pentru situl de legare al ligandului si endodmeniu mic
pentru situl de legare al proteinei G cat si cu locuri necesare desensibilizarii. Exista 15 receptori
pentru serotonina, 9 pentru adrenalina si 5 pentru acetilcolina. Mecanismul este acelasi, intai se
leaga ligandul de receptor si il activeaza, apoi interactioneaza receptorul cu proteinele G si le
activeaza prin eliberare de GDP, legare de GTP si disocierea trimerului in subunitate α si
heterodimerului β si γ. Apoi trasmiterea semnalului se face catre efectorul din aval, subunitatea α se
leaga de adenilatciclaza si o activeaza, ea desfacand ATP in AMpc care va activa moleculele de
pkA(proteinkinaza fosfodiesteraza care hidrolizeaza AMP ciclic la adenozin5monofosfat).
Proteinele G sunt de mai multe tipuri:
- Gs: activeaza adenilatciclaza si canalele de Ca
- Gi: inhiba adenilatciclaza si activeaza canalele de K
- Gq: activeaza fosfolipaza C
- Golfactivi: activeaza adenilatciclaza in neuronii olfactivi (Golf)
- Go: inhiba canalel de Ca, activeaza canalele de K si fosfolipaza C

18. Mesagerii secundari - definitie, exemple, efectori intracelulari

Compusi care poarta informatia transmisa de primul mesager avand capacitatea de a
modifica activitatea unei proteine intracelulare care pot avea rol enzimatic, intervenind in contractie
si asigurarea permeabilitatii membranei. Exemple de mesageri: AMPc, GMPc, IP3, DAG, Ca2+
AMPc este un nucleotid ciclic cu rol de mesager secunda reglat de adenilatciclaza care
activeaza fosfolipaza C si duce la declansarea cascadei fosfatidilinozitodica cu eliberare de IP3.
GMPc este mediatorul semnalelor luminoase cuplat cu Gt. IP3 determina deschiderea canalelor
ionice pentru ca2+ din reticulul endoplasmic in citosol. DAG ramane ancorat de membrana lipidica
sai activeaza pkC. Ca2+ functioneaza ca mesager secund impreuna cu ceilalti sau independent,
legandu-se de calmodulina.
Efectorii intracelulari sunt activati de mesageri secunzi ca raspuns la mesajul primit de la
hormoni. Exemple: pkA, pkC. Sistemul efecto de mesageri secunzi pentru adenilatciclaza e activat
de glucagon, PTH, ACTH, adrenalina prin receptori β adrenergici si inhibat de receptori α
adrenergici si somatostatina.

19. Transportul pasiv - clasificare, exemple

Transportul prin membrana celulara e impartit in pasiv sau activ dupa necesitatea folosirii
energiei pentru a muta o molecula de pe o fata a membranei pe cealalta. Trasportul pasiv se mai
numeste si disipativ, entropic(diminueaza gradientul de concentratie) si se desfasoara fara consum
de ATP. Prin transportul pasiv pot fi trasnportate molecule nepolare, hidrofobe(O2, CO2, CO, N),
dar molecule polare mici cu masa sub 100Da(apa, etanol, uree, glicerina). Acest tip de transport se
numeste difuziune simpla/pasiva. Pentru moleculele polare mari si pentru transportul prin
membrana se utilizeaza proteine specifice care poarta numele de transportori pentru moelcule polare
mari(aminoacizi, glucoza, nucleotide) sau canale ionice pentru moleculele mici(H, Na, K, Ca).
Transportorii si canalele ionice furnizeaza difuziuea facilitata.
Transportul singular/uniport defineste deplasarea unei singure entiati chimice in timp ce co-
transportul sau transportul cuplat se refera la 2 sau mai multe entitati chimice transportate
simultan(intr-un singur ciclu). Cand toate componentele sunt transportate in acelasi sens se numeste
simport, iar cand sunt in sens contrar se numeste antiport.
- uniport: GLUT1 pe membrana eritrocitelor
- simport: co transportul de Na-gluzoxa SGLT1 din membrana apicala a eritrocitelor este
transport activ secundar deaorece desfasurarea sa are loc pe baza existentei unui gradient de
concentratie de Na rezultat in urma transportului activ
- antiport: canalul de schimb anionic HCO3/Cl din membrana eritrocitara -> banda 3 +
schimbatorul de Ca/Na in celulele excitabile sau secretoare care e un transport activ secundar

20. Calea de semnalizare JAK-STAT

Cale de semnalizare intalnita in semnalizarea pentru mediatori locali - citokine dar si pentru
hormoni - somatotropina, prolactina. Receptorii citokinici sunt deobicei dimeri sau trimeri care sunt
asociati functional si actioneaza prin enzime JAK care fosforileaza si activeaza proteine reglatoare
genice STAT care sunt localizate in citosol si sunt denumite proteine latentele deoarece migreaza in
nucleu si isi exercita functia de reglare a transcriptiei genice abia dupa ce au fost activate. Legarea
moleculei semnal declanseaza o tranzlatie conformationala care apropie proteinele JAK una de alta
pentru a se tranfosforila si sa se activeze ceea ce rezulta in cresterea activitatii domeniilor tirozin
kinazice care fosforileaza resturi tirozinice din structura receptorilor intracelulari activand resturile
care devin punti pentru legarea proteinelor STAT. O proteina STAT prezinta un domeniu SH2 care
indepineste 2 functii: se leaga de puntea de tirozina, dupa legare este fosforilata(activata) si
disociaza legandu-se in continuare de alta proteina STAT activata. Dimerul STAT activat intre in
nucleu unde impreuna cu proteine reglatoarea se leaga de un element ADN si stimuleaza
transcrierea genica. Inactivarea acestui sistem se face prin bucla de feedback negtaiv relizabula la
mai multe etaje care urmareste desfosforilarea componentelor.
21. Aquaporinele. Semnificatii si implicatii
Sunt complexe proteice transmembranare destinate transportului facilitat al apei si pot di
introduse in membrana celulara la nevoie. Sunt foarte abundente la celulele in care transportul de
apa este foarte intens(epiteliale, rinichi). Principala caracteristica a lor este capacitatea de a actiona
ca si canale de apa fara a permite traficul ionilor, caracteristica importantsa in mentinerea
gradientelor de concentratie. Isi realizeaza functia prin structua deosebita, prezinta un por care are
grupari carbonil dispuse pe peretii circulari interiori pe o parte si pe cealalta aminoacizi hidrofobi.
Porul este mult prea ingust pentru trecerea unui ion hidrata, iar deshidratarea acestuia ar necesita
prea multa energie pentru locul respectiv. Pentru moleculele de apa, aquaporinele prezinta si 2
asparagine care se leaga la atomul de O. Deoarece nu se leaga la cel de H, aquaporinele nu sunt
permeabile nici pentru protoni. Prezenta aquaporinelor in anumite tesuturi explica si caracteristicile
special dezvoltate de la care pleaca si anumite implicatii clinice.
- Transportul prin celule epiteliale: transportul activ de solviti prin membrane genereaza un
gradient de concentratie care atrage si absorbtia apei, facilitat de aquaporine => membrana mai
permeabila daca prezinta aqp; lipsa aqp in anumite tesuturi poate declansa patologii => in rinichi
poate cauza o absorbtie ineficienta de apa, glandele salivare si arborelel traheobronsic pot aparea
deficite secretorii
- Cerebral: localizarea lor apare la jonctiunile hematoneuronale, implicate in special astrocitele si
pot declansa edeme cerebrale
- Migrarea celulara: intervin in angiogeneza, explicabil si la nivel tumoral; s-a observat o inaintare
mai inceata a tumorilor la soareci care nu prezentau aqp
- Pielea: regleaza nivelul de hidratare prin trnasportul moleculelor de glicerol
- Metabolism lipidic: exista in membrana adipocitelor influentand traficul transmembranar =>
hipertrofia acestora
- Patologie: cataracta, diabet insipid, edem cerebral, obezitate

22. Semnificatia biologica a eterogenitatii compozitionale, organizarii asimetrice si

compartimentului fluid al membranelor
Semnificatia biologica a eterogenitatii compozitionale se refera la prezenta pe membrana a
unei mai varietati de compusi, fiind formata din lipide, proteine si glucide; fiecare impartindu-se in
mai multe tipuri si indeplinind un anumit rol: proteinele pot si receptori, canale, enzime care
indeplinesc roluri diferite, lipidele au rol structural si metabolic si glucidele au rol de protectie.
Organizarea asimetrica a membranei se refera la faptul ca lipidele de pe stratul extern sunt
diferite de cele din stratul intern, fiecare avand roluri specializate(intern:sinteza de mesageri
secunzi), exproteinele altele decat endoproteinele si de asemenea indeplinesc alte roluri si glucidele
se gasesc pe foita externa si indeplinesc rolurile glicocalixului.
Compartimentul fluid al membranelor se refera la fluiditatea lipidelor care ajuta lipidele sa
se asocieze spontan si la fluiditatea proteinelor care ajuta la indeplinirea rolurilor specifice.

23. Proteinele G heterotrimerice

Sunt o familie de proteine cu rol in transmiterea semnalelor, determinand schimburi
metabolice in interiorul celulei. Sunt alcatuite din 3 subunitati: λ care confera rolul, β, γ. Sunt
evidentiate mai multe tipuri de proteine G si au activitate GTP-azica. Sunt proteine switch, care sunt
inactive cat timp sunt legate de GDP si se activeaza la legarea de GTP si apoi subunitatea α se
detaseaza de celelalte si activeaza o enzima(markeri secunzi) sau un canal ionic. Cateva exemple
unde sunt intalnite proteinele G: cascada adenilatciclazei, cascada fosfolipazei C. Inactivarea se face
prin activarea hidrolazica a subunitatii α, care se reasociaza cu subunitatea β, γ. Activarea canalelor
ionice are caracter ciclic: stare de repaus(absenta stimul, stareactiva(trecerea ionilor in prezenta
stimulului) si stare inactiva(perioada refractara). Exemple de proteine G:
- Gs: activeaza adenilatciclaza si canalele de Ca
- Gi: inhiba adenilatcicalza si activeaza canalele de K
- Gq: activeaza fosfolipaza C
- Go: activeaza adenilatciclaza in neuronii olfactori
- Gt: transducina: activeaza GMPc fosfodiesteraza in celulele fotosensibile cu bastonas

24. Modalitati generice de reglare a activitatii canalelor ionice membranare

Canalele ionice sunt complexe proteice care permit intrarea si iesirea diferitilor ioni prin
membrana celulara, fara ele acest lucru fiind imposibil. Canalele ionice pot fi controlate de celula:
- Canale ionice controlate electrice: modificare potentialului de membrana le va schimba starea,
potentialul cu valoare normala le mentine inchise
- Canale ionice controlate chimic: prin liganzi, se deschid atunci cand leaga un compus chimic,
ligandul se leaga in ectodomeniu sau endodomeniu
- Canale ionice controlate mecanic: se deschid/inchid o data cu exercitarea unei tensiuni mecanice
la nivelul membranei.
Activitatea canalelor ionice are un caracter ciclic, de asemenea starea de repaus presupune
absenta stimulului, starea deschisa permite trecerea ionilor dupa aparitia stimulilor si starea inactiva
e ocupat de ligand, dar se mentine inchis => mentinerea homeostaziei. Exemple de canale ionice:
Na/K ATPaza pastreaza gradientul electrochimic constant si mentine celula polarizata, H/K ATPaza
scoate H inafara celulei(stomac) si Ca ATPaza are rol in contractia musculara.
Reglarea canalelor ionice se poate face prin mai multe moduri:
- Canalele ionice urmeaza calea proteinelor de export si sunt sintetizate de ribozomii atasati de
RER. Ulterior sufera o serie de transformati in drum spre aparatul Golgi si sunt transformati in
vezicule de exocitoza.
- Calea mesagerilor secunzi: reglarea canalelor prin fosfo/defosfo
- Isi modifica conformatia chimica cand ligandul se ataseaza de el
- Exista canale voltaj dependente care se deschid numai la diferenta de potential specifica tipului
de celula atinsa - electric
- Deschiderea data de modificari mecanice induse de citoschelet

25. Clasificari ale transportului membranar

In functie de substantele transportate sau de materialul specific care patrunde in celula,
trnasportul poate fi clasificat in 2 categorii:
1. Transportul prin membrana atunci cand substantele strabat membrana(ext-int sau int-ext) fie prin
lipidele bistratului sau prin structuri specializate organizate pe proteinele membranare(transportori
sau canale ionice). Este un transport specific ionilor si moleculelor mici si in functie de necesarul de
energie pentru desfasurarea lui se imparte in:
a) pasiv: nu necesita consum de energie concomitent pentru trecerea de substanta prin membrana si
e difuziune simpla sau facilitata(uniport sau cotransport care poate si simport sau antiport)
b) activ: necesita consum de energie in momentul trecereii prin membrana a substantei
transportate(pomam Na/K)
2. Transport cu membrana(vezicular): atunci cand substantele sunt introduse in sau eliminate din
celula prin intermediul unor vezicule delimitate de membrane care se desprind sau fuzioneaza cu
membrana celulara. Realizeaza schimbul de molecule mari, macromolecule si particule. In functie
de sensul in care se efectueaza, transportul se imparte in:
a) endocitoza: componentele transportate sunt preluate din exterior si introduse in celula si poate fi
fagocitoza si pinocitoza
b) Exocitoza: se elimina componentele din interiorul celulelor in afara lor
c) Transcitoza: presupune preluarea de substante din exteriorul celulei pe una din fetele epiteliului
si transportarea dintr-o parte in cealalta a celulei epiteliale si eliminarea materialului transportat
trans-epitelial in exteriorul celulei pe cealalta fata.

26. Transportul activ - clasificare si exemple

Reprezinta trecerea prin membranaimpotriva gradientului de concentratie sau electrochimic
cu consum de energie ATP. E impartit in doua tipuri in functie de sursa de energie folosita:
a) Transport activ primar: utilizeaza energia ATP rezultata din metabolism. Exemplu ATP-
aze(pompe care leaga direct ATP-ul si il hidrolizeaza, folosind energia pentru a transporta ioni
si molecule. Exemple:
- pompa Na/K: proteina transmembrana are situsuri de legare pentru Na si ATP in interiorul celulei
si situsuri pentru K in exterior, cand acestea se leaga se hidrolizeaza ATP si se transporta 3
molecule de Na in exterior, in loc introducand-se 2 molecule de K
- Pompa Ca2+: aflata in reticulul sarcoplasmic al celulei musculare, duce la returnarea ca2+ in
reticul proces produc prin relaxare musculara, considerata proces activ
b) Transport activ secundar: transportul prim membrana a unor molecule impotriva gradientului de
concentratie care utilizeaza energia altor molecule. Exemplu este transportul pentru aminoacizi
si glucoza(SGLT1) care foloseste ca sursa de energie gradientul pompei Na/K.
Cotransportul este un trnasport activ secundar care se imparte in simport si antiport. Simportul este
un transport activ secundar care utilizeaza o proteina trnasmembranara care transporta o substanta
impotriva gradientului de concentratie utilizand energia produsa de un transport in aceeasi
directie(foloseste transportul Na pasiv, proteina leaga Na si il transporta pasiv in exterior, iar de el
se leaga aminoazici si glucoza care se transporta impotriva gradientului pe baza energie produse de
transportul Na). Anriport este un trnasport activ secundar care transporta 2 substante in sens opus.
La nivelul rinichiului(tub contort proximal al nefronului), Na se deplaseaza dinspre lumen spre
nefrocit si H dinspre neforcit spre lumen(elimiare de acizi) si de asemena in membrana eritrocitara
schimbul anionic intre HCO3 si Cl.

27. Pompe ATP-aze

Transportul activ poarta si numele de transport anti-antropic datorita sensului opus
gradientului de concentratie in care are loc deplasarea, ca urmare, acest fenomen necesita consum
de energie. Pompele ATpaze sunt pompe care folosesc energia obtinuta prin hidroliza ATP in ADP
pentru a transporta ioni sau diferite moelcule impotriva gradientelor lor de concentratie. POmpa Na/
K este electrogenica(elimina 3 ioni de Na si introduce 2 ioni de K pentinand potentialul de
membrana). Consuma jumatate din cantitaea celulara de ATP si inhibarea actiunii se face prin
ouabaina care duce la destabilizarea homeostazei. Mecanismul de pompare presupune 7 etape care
au ca rezultat expulzarea ionilor de Na si introducerea ionilor de K.
- legarea a 3 ioni de Na pe versantul citosolic al subunitatii α a pompei
- Legarea ATP pe endodomeniul subunitatii α
- Fosforilarea unui radical asparat prin scindarea ATP la ADP si schimbarea concentratiei proteinei
care duce la expunerea celor 3 ioni de Na pe ectodomeniul subunitatii α
- Disocierea si expulzarea in exterior al ionilor de Na si legarea la ectodomeniu subunitatii α a doi
ioni de K
- Hidrolizarea aspartilfosfatului si schimbarea conformatiei subunitatii α
- Internalizarea si expunerea ionilor K pe endodomeniul subunitatii α
- Disocierea ionilor K si eliberarea in citosol, inchiderea ciclului de pompare
Categorii de pompe
a) Tipul P: alcatuite din 2 subunitatii α care se fosforileaza si 2 subunitati β care regleaza functia
de transport 3Na/2K, H/K, Ca, pompa protonica H-ATPaza
b) Tipul V: tip vacuolar, pompeaza protoni in endosomi si lizozomi, hidrolizeaza ATP
c) Tipul F: sintetizeaza ATP din energia rezultata prin disiparea unui gradient protonic existent, se
gaseste in membrana interna a mitocondriilor
F+V: similare intre ele mult mai complicate decat cele P, pompeaza doar protoni si nu includ
fosforilari de proteine
d) Tipul E: enzime ale suprafetei celulare cu rol in hidroliza diversilor nucleozidtrifosfati cu rol in
semnalizare
e) Transportorii ABC: cu 4 domenii centrale: 2 transmembranare si 2 citosolice unde leaga ATP si
transporta atat ioni cat si aa, glucide, vitamine, peptide si chiar proteine mici; semnificatie
importanta deoarece induc rezistenta la medicamente, eliminandu-le din celula.

28. Definiti urmatoarele: co-transport, simport, antiport

Cotransportul este un transport activ secundar care se imparte in simport si antiport.
Simportul este un transport activ secundar care utilizeaza o proteina trnasmembranara care
transporta o substanta impotriva gradientului de concentratie utilizand energia produsa de un
transport in aceeasi directie(foloseste transportul Na pasiv, proteina leaga Na si il transporta pasiv in
exterior, iar de el se leaga aminoazici si glucoza care se transporta impotriva gradientului pe baza
energie produse de transportul Na). Antiport este un transport activ secundar care transporta 2
substante in sens opus. La nivelul rinichiului(tub contort proximal al nefronului), Na se deplaseaza
dinspre lumen spre nefrocit si H dinspre neforcit spre lumen(elimiare de acizi) si de asemena in
membrana eritrocitara schimbul anionic intre HCO3 si Cl.

29. Mecanismul semnalizarii membranare cu receptori cu activitate tirozin-kinazica

Receptorii cu activitate tirozin-kinazica sunt in general prteine unipas de tip I car exista ca
monomeni si dupa interactiunea cu ligandul dimerizeaza. Exceptia o face receptorul pentru insulina
care se gaseste sub forma de dimer la formarea caruia participa punti disulfurice. Domeniul
transmembranar e structurat sub forma de α helix si contine 28-35 de aa, endodomeniul are
activitate tirozin-kinazica si ectodomeniul prezinta domenii repetitive bogate in leucine, cisteina,
imunoglobuline si fibronectine de tip III. Mecanismul:
- receptorul si ligandul determina activarea domeniului catalitic al receptorului si dimerizeaza
receptorul
- Autofosforilarea incrucisala la multiple tirozine ale domeniilor citosolice ale receptorului
- Interactiunea cu efectori care contin domenii Sh2 de tip 2, tirozine modificate prin fosforilare ce
devin zone de interactiune
- Activarea efectorilor legati prin SH2
Prezinta ca efectori:
- fosfolipaza G γ - 2 domenii SH2, dupa legarea la receptor functioneaza pe calea semnalizarii prin
fosfatidilinozitide
- Proteine tirozinkinaze fara functie de receptor SH2
- Proteine care activeaza GTp azele mici(proteine care au proprietati de a lega GTP pe care il
hidrolizeaza si au activitate cat contin GDP si se inactiveaza dupa hidroliza lui)
- Fosfatidilinozitol 3’ kinaza
Receptorii tirozin-kinazici prezinta acea clasa de receptori care au prezenta activitatea proteinei
tirozin-kinazica intrinseca in domeniile citosolice. Liganzii pentru acesti receptori sunt solubili si
includem in aceasta categorie insulina, NGF, FGF si EGF.

30. Endocitoza mediata de receptori

Endocitoza e transportul macromoleculelor in interior celuleor, este un transport cu
membrana, mecanismul bazandu-se pe fuzionarea macromoleculelor cu membrana si formarea unor
vezicule care apoi intra in celula si se numesc endosomi. Endocitoza mediata de receptori face parte
din categoria pinocitozei. A fost descoperita in timpul experimentelor metabolizarii LDL si rolul
acestora in modularea colesterolemiei si ateroscelrozei. Ligandul se leaga de receptori specifici pe
suprafata celulei, complexele sunt adunate in profunzimea membranei interne cu un complex de
endomembrane al carui component de baza este clatrina. Aceste microdomenii sunt numite structuri
cu invelis, mai multe devening vezicule cu invelis. Rolul clatrine e de a controla adancirea
microdomeniilor membranare si are capacitatea de a asambla trimei numiti trischeletoni care
formeaza ochiuri pentagonale sau hexagonale si mai departe se asambleaza in vezicule. Dupa ce se
desprinde de membrana, vezicula isi pierde invelisul si devine endozom care se asociaza cu un
lizozom preexistent si devine lizozom. Endocitoza mediata de receptori a fost descrisa pentru
lipoproteine plasmatice, transferina si factori de crestere. Potocitoza e endocitoza mediata de
receptori pentru molecule mici. Asocierea moleculelor mici cu receptori determina sechestrarea lor
in caveole si trec in citoplasma direct prin canale din membrana caveolara. Au rol important in
reciclare, semnalizare celulara, transport si biosinteza. Endosomii sorteaza componente endocitate
si participa la semnalizare. Opsoninele sunr receptori fagocitari de la nivelul membranei care se
ataseaza de componente ale particulei ce urmeaza sa fie endocitata.

31. Fagocitoza: mecanism general, utilitate

Fagocitoza reprezinta o categorie de endocitoza prin care sunt endocitate materiale in celula.
Presupune extinderea pseudopodelor de-a lungul particulei care urmeaza sa fie endocitata. Prin
fagocitoza, celulele specializate preiau si digera particule mari precum bacterii, detrusuri celulare,
celule imbatranite, astfel particulele mari preluat de fagozomi sunt digerate in urma unicii cu
lizozomi. Legarea unei particule de receptor declanseaza emiterea pseudopodelor care inconjoara
particula, iar dupa fuzionarea membranelor se formeaza particula mare - fagozom. Acesta
fuzioneaza cu lizozomul in interoriul celulei si materialul va fi digerat prin hidrolazele acide
lizozomale. Prin fagocitoza sunt distrusi agenti patogeni de catre macrofagi care deobicei sunt
marcati de catre anticorpi pentru a fi recunoscuri de fagocite, leucocite si limfocite. Etapele
fagocitozei:
- Chemotactismul: fenomen de atragere/respingere al celulei fagocitare
- Adeziunea: membrana celulei fagocitare adera la cea a particulei datorita lectinelor de pe suprafat
ei
- Ingestia: invaginarea particulei straine si formarea fagozomului
- Digestia: enzime intracelulare

32. Exocitoza - definitie, tipuri

Reprezinta procesul de eliminare a unor produsi de secretie in spatiul extracelular prin
intermediul fuzionarii veziculelor ce contin materialul de interes cu membrana celulara. Se cunosc 2
cai:
a) Constitutiva: produsii sunt eliminati pe masura ce se formeaza veziculele secreotrii si ajung la
membrana celulara cu care fuzioneaza. Opereaza in toate tipurile de celule si are loc
concomitent cu traficul noilor suprafete de membrana necesare pentru a inlocui componente
 nefunctionale sau pentru a satisface nevoiel de crestera => se secreta componente ale matricei
extracelulare pentru ca necesita si dezvoltarea ei
b) Semnalizata: este sepcifica celulelor specializate in secretie, produsii sunt stocati in vezicule
langa membrana celulara ce asteapta a fi exocitate dupa primirea unui semnal, care de cele mai
multe ori e cresterea concentratiei de Ca ca urmare a legarii mesagerului primar la un receptor
specific.
In unele cauzri, maturarea moleculelor secretate are loc chiar in momentul exocitarii, de
exemplu colagenul de tip I daca s-ar matura inauntrul celulei s-ar integra in structurile intracelulare
si ar deveni patologic.

33. Ciclul secretor celular

Ciclul secretor implica atat cooperarea dintre RE care e responsabil de sintetizarea
componentelor moleculare destinate exportului si aparatul Golgi care e raspunzator de finalizarea
maturarii moleculleor de secretat, sortat, condensat si format vacuolele de secretie cat si de traficul
membranar aferent acestor procese. Implica mai multe etape:
- Biosinteza moleculelor de secretie
- Prelucrarea, maturarea, sortarea, vezicularea si condensarea vacuolelor de secretie
- Secretia propriu zisa care e constitutiva sau semnalizata
Etapa de maturare poate implica hidroliza unor pro- sau pre-procomponente, ca in cazul insulinei.
Deobicei, continutul vezicelulelor sufera un proces de condensare si directionarea veziculelor spre
membrana celulara se face cu ajutorul proteinelor(SNARE).

34. Clasificari ale jonctiunilor

Jonctiunile sunt sisteme de ancorare intre celule, intre celule si matricea extracelulara care
au rolul de a stabiliza structura tisulara. Sunt structuri de ordinul nm, examinarea lor se face la ME
si pot avea forma de disc, spot(macule) si banda(zonule). Rolurile jonctiuniloe: stabilizeaza mecanic
tesuturile, controleaza transportul markerilor in spatiul extracelular, controleaza comunicarea
intercelulara si compartimenteaza suprafata celulara in domenii celulare(apical, latero-bazal).
Jonctiunile se impart in jonctiuni simple, speciale sau cu specificitate de tesut.
A. Speciale
- Stranse: jonctiune pentalaminara (zonula occludens)
- De atasare: pe filamente de actina: celula celula(zonula adherens); celula matrice(jonctiune
focala)
pe filamente intermediare: celula celula(macula adherens/desmozom in spot); celula
matrice(hemidesmozomul)
- De comunicare: gap(nexus)
- Complexe jonctionale: formate din zonula adherens, macula adherens si jonctiunea stransa
B. Specificitate de tesut
- Discuti intercalare (miocardocite)
- Sinapse

35. Jonctiunea gap

Este o jonctiune intercelulara cu aspect de macula, distanta dintre cele doua celule este de
2nm si este formata din cele doua membrane si conexonii(100/jonctiune). Conexonul are o structura
proteica cu aspect cilindric sau de prisma care are o lungime egala cu grosimea plasmalemei, format
din 6 subunitati proteice. Este o proteina transmembranara multipas cu greutate de 30kDa, iar cele 6
proteine lasa un canal hidrofil cu diamentrul reglabil(0,2-2nm) care depinde de concentratia de Ca.
Acestia sunt asezati fata in fata pe membranele care participa la realizarea jonctiunii, stabilind un
canal de comunicare intre celule. Canalul hidrofil poate fi strabatut de molecule cu greutati
mici(ioni, hh, AMPc, unda de depolarizare). Localizarea jonctiunii in celulele epiteliale este sub
desmozomi(macula adherens) spre polul bazal, dar se poate localiza si in portiuni verticale a
discului intercalar(miocard).

36. Complexe jonctionale

Complexele jpnctionale sunt formate din zonula occludens, zonula adherens, macula
adherens.

37. Discul intercalar

Este un complex de jonctiuni prezent in miocardocite, are forma de scara cu portiuni
verticale si orizonale, in cele orizontale se gaseste zonula adherens, macula adherens si filamente
intermediare si in cele verticale jonctiuni gap. Are rol in asigurarea integritatii celulelor miocardului
si transportul de unde de depolarizare rapida intre celule.

38. Jonctiunea stransa

Se mai numeste si jonctiunea pentalaminata sau zonula occludens si este o jonctiune
intercelulara. Este formata din:
a) 2 membrane celulare care se afla la o distanta de 2nm sau isi suprapun straturile externe
- zonula = aspect de banda sau panglica si occludens = ocluziunea totala sau partiala a spatiului
extracelular, spatiul foarte mic afecteaza transportul de markeri din spatiul extracelular, jonctiunile
fiind impermeabile pentru macromolecule, lasand sa treaca doar moleculele mici(ioni)
b) Sirurile de proteine gemene (occludine), integrale care se aseaza 2 cate 2 fata in fata realizand
legaturi de tip homofilic pe frontul extracelular fiind asemanatoare unui fermoar. In grosimea
membranei sirurile de proteine realizeaza o retea de ochiuri regulate sau neregulate.
- la locul jonctiunii are loc rearanjarea fosfolipidelor din stratul extern care se unesc si formeaza
inele de fuziune care ocluzioneaza spatiul extracelular, blocand trecerea macromoleculelor de o
parte si de alta a jonctiunii
c) Retea de microfilamente de actina pe care se fixeaza sirurile de proteine gemene, apartine
citoscheletului .
Jonctiunile apar in saptamana 4 de viata intraembrionara intre celulele epiteliale, intai ca
macule si apoi ca zonule. Au rol in compartimentarea suprafetei in domenii(apical, latero-bazal) si
sunt jonctiuni impermeabile pntru macromolecule lasand sa treaca doar ioni, permeabilitatea
jonctiunii scade exponential cu cresterea nr de lanturi proteice gemene.

39. Jonctiunea de atasare pe microfilamente de actina

Ilustreaza categoria jonctiunilro speciale de ancorare. Exist 2 tipuri de jonctiuni: zonula
adherens(celula celula), jonctiune focala(celula matrice). Acestea pot fi definitive sau tranzitorii
a) Zonula adherens: cele doua membrane sunt la aprox 15nm, proteina transmembranara linker
specifica este cadherina ce realizeaza legaturi homogilice pe frontul extracelular. Complexul
proteic care leaga jonctiunea de citoschelet e reprezentat de α, β, γ catenine, iar partea de
citoschelet e formata din microfilamente de actina.
b) Jonctiunea focala: membrana celulara e atasata la 15nm de substrat prin fibronectina, proteina
transmembranara marker este intergrina(receptor specific pentru fibronectina) si stabileste
legaturi heterofilice, in interiorul complexul proteic de legare la citoschelet e format din talina si
vinculina, iar partea de citoschelet e reprezentat de microfilamente de actina.
40. Jonctiunea de atasare pe filamente intermediare
Jonctiunile sunt de tip celula celula sau celula matrice. Distanta dintre membrane este mai
mare, 15-30nm si nu afecteaza transportul markerilor. Contin o glicoproteina linker care formeaza
legaturi de tip homogilic/heterogilic, iar glicoproteinele transmembranare pot fi cadherine care sunt
homofilice si integrine, imunoglobuline, selectine care stabilesc legaturi heterofilice. Jonctiunile
sunt definite sau tranzitorii.
a) Macula adherens: este o joncitune celula-celula, cu distanta de 30nm intre membrane,
glicoproteina translinker este cadherina de realizeaza legaturi homofilice, complexul proteic
care formeaza placa desmozomala e format din desmoplachina, plakoglobina, desmocalmina,
desmoyokina, iar din cele 3 semidiscuri de pe cele 2 frontui citoplasmatice rezulta aspectiul de
macula al jonctiunii; elementul de citoschelet implicat sunt filamentele intermediare, este
localizat in celulele epiteliale sub zonula adherens, in portiunile orizontale ale discului
intercalar.
b) Hemidesmozomul: este o jonctiune de tip celula-matrice, legaa polul bazal al celulei epiteliale
de membrana bazala, distanta dintre membrane este de 15-20nm, glicoproteina
transmembranara marker este integrina care formeaza legaturi heterofilice, complexul proteic
care formeaza placa desmozomala este un semidisc pe frontul citroplasmatic al jonctiunii, iar
elementul de citoschelet e reprezentat de tonofilamente

41. Microvilil, stereocili, cili, flageli

Cilii si flagelii sunt prelungiri ale membranei plasmatice constituite din microtubuli care
determina anumite tipuri de miscari ale celulelor eucariote. Structura fundamentala a cililor si
flagelilor este axonema alcatuita din 9 dublete de microtunuli periferice si un dublet central. In
cadrul dubletelor periferice exista un microftubul complet dormat din 13 protofilamente si un
microtubul incomplet format din 10-11 protofilamente. Microtubulii periferici sunt legati de cel
centrla prin legaturi radiare de nexina, fiecare microtubul contine doua brate de dineina care
determina bataia cililor si flagelilor. Capatul microtubulilor e ancorat in corpusculul bazal similar
structural cu centriolul avand triplete de microtubului. Corpusculul are rol in formarea si cresterea
microtubulilor, miscare cililor rezulta prin alunecarea dubletelor externe unul pe celalalt. Se gasesc
in special in mucoasa uterina si epiteliul olfactiv. Flagelii se gasesc la spermatozoid si helicobacter
pylori.
Microvilii sunt extensi permanente, digiforme, abundente la celulele epiteliale implicate in
absorbtie. Pe suprafata apicala se gaseste o perie formata din ~1000 microvili care maresc de 10-20
de ori suprafata de absorbtie. Contin 20-30 de filamente de actina paralele legate transversal si
foarte strans prin fimbrina si vilina. Estremitatea sup e legata de o proteina de acoperire, iar cea
inferioara e ancorata intr-o retea terminala formata de spectrina care acopera stratul de filamente
intermediare. Actina e legata prin punti laterale formate din calmodulina asociata cu miozina I.
Miscarile sunt datorate interactiunii dintre actina si miozina din reteaua terminala. Se gaseste in
enterocite, nefrocite si celelalte celule cu rol in absorbtie.
Stereocilii sunt specializari ale membranei apicale formati pe microfilamente de actina,
asemanatori microvililor si sunt prezenti in celulele auditive ale urechii interne(detecteaza cibratii
sonore) si in caile genitale masculine.

42. Biogeneza membranelor

Reprezinta totalitatea proceselor de biosinteza si maturare a componentelor membranei,
asamblarea corecta a acestora si de transportul in locurile corespunzatoare. RE(neted) participa la
biosinteza tuturor lipidelor membranare, direct in forma finala sau prin precursori prelucrati ulterior
de aparatul Golgi, avand mecanisme care distribuie lipidele intr-un bistrat asimetric si heterogen.
Elementele compuse in RE sunt lipidele, producerea si hidroliza trigliceridelor, desaturarea acizilor
grasi. RER realizeaza biosinteza proteinelor membranare si cele destinate exportului, sortarea si
transportul lor spre aparatul Golgi si prelucrarea proteinelor sintetizate in RE. Maturarea majoritatii
structurilor are loc in aparatul Golgi(formarea structurii O-glicozidice), astfel traficul dintre RE si
complexul Golgi este parte componenta din procesul de biogeneza a membranelor. Aparatul Golgi
are rol cheie in procesele de biogeneza a membranelor prin maturarea, sortarea si distribuirea de
molecule si macromolecule atat catre locurile celulare carora le sunt destinate cat si in calea
secretorie.

43. Etapele si fazele ciclului celular

Ciclul celular este durata de timp petrecuta intre nastere si sfarsitul diviziunii celulare si este
impartit in 2 faze: interfaza si diviziunea celulara. Evolutia celulei dupa citokineza de-a lungul fazei
G1(absoarbe nutrimenti, isi dubleaza masa de proteine si organite) este dependenta de factori de
crestere, a caror retragere din mediul extracelular previne intrarea in faza S si induce intrarea in faza
G0. Aceasta dependenta de factorii de crestere nu e prezenta pe toata durata fazei g1, ci doar pana
intr-un anumit punct al acesteia, denumit punctul de restrictie G1. Din G1, celulele pot intra in faza
G0 in care nu mai cresc si intra frecvent din cauza lipsei factorilor de crestere care semnalizeaza
prin calea MAPK si poate fi permanenta sau temporara. Progresia dincolo de punctul de restrictie
G1 e asigurata de fanilia de factori de transcriere E2F.
In faza S se replica ADN in vederea derularii mitozie si la sfarstiul ei, fiecare cromozom este
compus din 2 cromatide surori. Este independenta de actiunea factorilor de crestere si depletia de
nucelotide induce oprirea in faza S. In faza G2 celulele contina sa creasca pregatindu-se pentru
mitoza, include un punct de control G2 si kinazele active impiedica rereplicarea ADN-ului.
Mitoza are loc in toate celulele eucariotice, are ca rezultat distributia egala a materialului
geentic intre celulele fiice, diviziunea nucleului precedand diviziunea citoplsmei. Prezinta un punct
de control intre metafaza si anafaza. In mitoza, organitele exista, dar nu asa cum sunt descrise in
interfaza: nucleul se dezorganizeaza, RE si aparatul Golgi se fragmenteaza in vezicule si apar
organite specifice(fusul de diviziune organizat de centruii celulari). Prezinta 4 faze.
- Profaza: cromatina se condenseaza si formeaza cromozomi, invelisul nuclear se dezintegreaza
datorita fosforilarii laminelor de catre complexul ciclina B, cromatidele surori raman unite la
nivelul centromerului si centriolii se divid si se deplaseaza la polii opus ai celulei pentru a forma
fusul de diviziune
- Metafaza: cromozomii formati din 2 cromatide surori se ataseaza de fusul de diviune cu ajutorul
centromerului si fieacre croamtida e atasata de microtubulii apartinand unuia dintre centrozomi
- Anafaza: cea mai scurta faza, cromatidele surori migreaza catre polii fusului de diviziune pe baza
miscarilor de-a lungul microtubulilor si a proteinelor motor de la nivelul kinetocorilor
- Telofaza: cromozomii ajung la cei doi poli si se decondenseaza, anvelopa nucleara se
reorganizeaza, se formeaza inelul contractil la nivelul membranei in plan ecuatorial si se
dezroganizeaza fusul de diviziune.
Mitoza este urmata de citokineza care presupune separarea citoplasmei si organitelor si
formarea celpr 2 celule fiice.

44. Puncte de restrictie si control in cadrul ciclului celular

Primul punct de restrictie in ciclul celular se afla in interfaza in G1 si se numeste punctul de
restrictie G1 prezent chiar inainte de inceperea replicarii ADN si este datorat dependentei de factori
de crestere care sunt prezenti pana in punctul de restrictie. Dincolo de acest punct, celula nu mai are
nevoie de factori de crestere pentru a avansa in ciclul celular si se numeste “the point of no return”
pentru ca se declanseaza mecanisme de sinteza a ADN-ului.
 Al doilea punct de control se gaseste in faza G2 si este de control al calitatii ADN-ului si
prezenta proteinelor necesare diviziunii celulare, fiind controlat de p53(gardianul genomului) care
se activeaza prin prezenta capeteleor libere in ADN si poate fi modificat prin iradiere.
Al treilea punct de control este intre metafaza si anafaza, se numeste punctul de control M si
verifica atasamentul fiecarei cromatide surori de fibrele fusului de diviziune care sunt atasate cu
capatul + de kinetocorul fiecarei cromatide.

45. Ciclinele
Ciclinele sunt proteine instabile care sunt induse, stabilizate si acumulate doar in anumite
faze al ciclului celular. Ciclinele se acumuleaza in mitoza, cresc progresiv in interfaza pana atinge o
concentratie maxima si apoi este degradata rapid, reluandu-se ciclul in urmatoarea interfaza.
Ciclinele formeaza o familie a carei membrii sunt notati cu litere, caracteristic ciclinelor este ca
fiecare atinge un varf intr-o anumita faza a ciclului celular, declansand evenimente specifice. Pentru
a nu induce aceste evenimente mai mult decat este nevoie, ciclinele sunt degradate rapid. Cicilinele
se sintetizeaza ca mai apoi sa se cuplexe cu kinaza dependenta de ciclina care exista in citoplasma,
inactiva. Ciclul de viata de incheie prin ubiquitinarea ciclinei.

46. Controlarea progresiei ciclului celular de cicline

Ciclinele nu controleaza in mod direct procesele care determina progresia prin ciclul celular,
ci activeaza kinaze care fosforileaza proteine direct responsabile de modificarile care apar in fiecare
faza. Fiecare ciclina are ca partener o kinaza denumita kinaza dependenta de ciclina(CDK) si
fiecare pereche e prezenta doar intr-o faza a ciclului celular, indeplinind un anumit rol. Kinazele
exista deja in citoplasma, dar sun inactive si cuplarea cu ciclina nu este suficienta pentru activarea
acestora. Pentru ca CDK sa fie activata trebuia sa fie fosforilata. Initial, kinaza sufera o dubla
fosforilare pe doua situsuri diferite din care unul e inhibitor si unul activator al kinzei.
Defosforilarea din acest situs inhibitor permite activarea kinzei si exercitarea efectului. Celula
dispune de un mecnaism de stopare al kinazei chiar daca aceasta a fost deja activata prin legarea
unei proteine inhibitor de complexul ciclin-CDK, dupa care inhibitorul este eliminat cu ubiquitina si
procesul este reluat,. Acest proces este folist in corectarea unei erori deobicei. Ciclina D impreuna
cu CDK4 se gaseste in G1 si antreneaza progresia de la G1 la S. Ciclina E impreuna cu CDK2 apare
la sfarsitul perioadei G1 si ajuta la replicare. Ciclina A impreuna cu CDK2 apare in perioada S si
initiaza replicarea, iar ciclina B impreuna cu CDK1 apare in G2 si promoveaza mitoza.

47. Apoptoza
Moartea celulara este evenimentul dintr-o celula biologica prin care inceteaza sa-si mai
indeplineasca functiile. Tipul fiziologic de moarte celulara este apoptoza, fiind un program controlat
genetic. Morfologic este caracterizata prin micsorarea celulei, vezicularea membranei celulare,
condensarii nucleare si fragmentarii ADN-ului. Din celula moarta raman corpi apoptoici care sunt
fagocitati de celule specializate. Acest proces nu genereaza inflamatie si e efectuata de proteaze
specifice numite capsaze si exista 2 cai de apoptoza: intrinseca si extrinseca.

48. Caspazele
Capsazele sunt proteaze specifice procesului de apoptoza, sintetizate sub forma lor inactiva
drept pro-capsaze fiind activate prin proteolize. Exista unele reglatoare si unele efectoare. Capsazele
reglatoare 9 si 8 sunt numite si initiatoare pentru ca activeaza capsazele efectoare prin proteoliza.
Capsazele efectoare sunt responsabile pentru executia programului apoptotic prin clivarea a sute/mii
de proteine structurale si functionale esentiale pentru celule.
49. Apoptoza intrinseca
Apoptoza intrinseca e executata de capsaze si genereaza un complex molecular specific:
apoptozomul. Este controlata de familia de gene BCL-2 care codifica si controleaza eliberarea de
factori de activare a capsazelor din mitocondrie. Unele proteine sunt pro-apoptotice(declanseaza
evenimente ce activeaza capsazele) sau anti-apoptotice(le impiedica pe cele pro sa le activeze). Cele
pro au capacitatea de a oligomeriza in prezenta unui activator si de a forma un por la membrana
mitocondriala externa care elibereaza in citosol citocromul C. Pentru a preveni apoptoza, in celula
normala activatorul e blocat de o proteina antiapoptotica Bcl-2. Daca programul intrinsec de
apoptoza e activat, se sintetizeaza o proteina Bad care elibereaza activatorul din complex si
declanseaza procesul de permeabilizare a membranei externe. Citocromul C citoplasmatic este legat
de o proteina accesorie care oligomerizeaza si recruteaza capsaza reglatorie 9 formand apoptozomul
in care e activata capsaza 9 si mai departe cele efectorii.

50. Apoptoza extrinseca

Apoptoza extrinseca e realizata prin activarea unor receptori specializati numiti receptori ai
mortii care transmit semnale de moarte celulara primite de la alte celule. Este semnalizata
extracelular de liganzi pecifici sau factori inflamatorii. Receptorii au in structura domenii ce
activeaza moartea celulara prin DD, deci activand capsaze reglatorii fie directe fie indirecte prin
blocarea activarii capsazelor(semnalizare).

51. Saperoane
Plierea corecta a proteinelor se face cu ajutorul saperoanelor, proteine la randul lor care ajuta
la adaptarea conformatiei corecte pentru asigurarea functionalitatii preteinelor sintetizate.
Mecanismul prin care se face plierea nu este complet cunoscut. Calnexina este o proteina
transmembranara unipas tip I, este o proteina saperon cu activitate lectinica. Leaga structurile N-
glicozidice care au ramas cu o singura glucoza dupa tundere(efectuata de glucozidozele I si II din
lumenul RE) si mentine precursorul de glicoproteina legat asistandu-l pentru adaptarea unei
conformatii corecte. Desprinderea de calnexina se face prin actiunea glicozidazei dupa realizarea
plierii corecte. Exista o glucozil-transferaza care se activeaza in cazul in care glucoza a fost
desprinsa timpuriu, realizand in aceste conditii reglucidizarea. Glucoza necesara e furnizata de
uridildifosfoglucoza care asigura reatasarea calnexinei.
In lumenul RE e un mediu asemanator celui citoplasmatic ce mentine conditii oxidative
favorabile puntilor disulfurice. Enzima implicata se numeste protein disulfuraizomeraza si
realizeaza punti disulfurice in structura proteinei in formare sau desface punctile gresit structurate si
le reformeaza.
Saperona cu cel mai larg spectru de actiune este BiP care este o proteina de legare. Detine
controlul asupra inchiderii si deschiderii transloconului, complexeaza proteinele translocate si le
elibereaza dupa impachetarea corecta. In cazul in care proteina nu e impachetata corect, BiP o duce
la translocon care elibereaza lantul polipeptidic in citosol urmand sa fie marcata cu ubiquidine
pentru a fi degradata de proteazomi.
Mecanismele nu sunt complet elucidate, dar se cunoaste ca necesarul de saperoane furnizat
datorita semnalizarii din lumenul RE. Semnalul parcurge ectodomeniul, fosforileaza endodomeniul
si activeaza un sit enzimatic endonucleazi de la ultimul nivel unde are loc prelucrarea unui pre-
ARNm existent in citoplasma care dupa ce elibereaza intronul devine ARNm functional. Este folosit
pentru furnizarea proteinelor shaperon prin mecanismul cunoscut de biosinteza al proteinelor.

52. Mecanisme celulare implicate in homeostazie proteomului

53. Picaturi lipidice
Sunt organite celular cu continut hidrofobic care stocheaza lipide neutre si sunt delimitate de
un singur strat de fosfolipide si proteine. Au rolul de rezerba de lipide pentru membrane si rezerva
energetica, dimensiunea variind de la 100 nm la 100µm. La MET se vad ca niste granule
electronodense corelate cu gradul de nesaturare, la MO in coloratie Sudan se vad rosii si la
microscopul cu fluorescenta cu coloratia nile-red se vad rosii. Sunt delimitate de un mostrat
fosfolipidic bogat in fosfatidilcoline si scauzt in colesterol si sfignomielina si proteine(caveolina,
seipina, acetil CoA sinteteza). Picaturile lipidice sunt formate de reticulul endoplasmatic din acizi
grasi si colesterol(sinteza de trigliceride), inmuguresc sub actiunea unor proteine specifice si au un
continut exclusiv hidrofob care agrefa sub forma de picaturi si nu formeaza membrane,. Rolul lor
este in metabolismul lipidic, biogeneza membranelor, sinteza lipoproteinelor, sinteza hormonilor
steroizi si acizilor biliari si depozitarea acidului arahidonic si precursori de vitamine. Sunt de
asemenea o sursa energetica pe termen lung, stocand 500000kJ.

54. Glicogenul
Sunt particule electronodense de 20-200nm situate in citosol. Glicogenul reprezinta un
polimer de glucoza lanturi scurte legate prin legaturi α(1-6) care inmagazineaza energie pentru
functiile celulare, este abundent in hepatocite si in muschi striat in care se vede ca o rozeta,
predominand particule α si doar ca niste aglomerari mai mici in alte celule, predominand particulele
β. Glucoza se transporta intracelular prin difuzie facilitata de trasportori pentru glucoza(12 proteine-
GLUT 1 bazal in toate celulele, GLUT 2 in ficat, insule pancreatice, eritrocite, celule epiteliale
tubulare, GLUT 3 in neuroni si placenta si GLUT 4 in adipocite si muschi striat) sau prin co-
transport activ secundar Na dependent(SGLT1 se gaseste in tesutul epitelial si tubii proximali si
SGLT 2 doar in tubii proximali). Glicogenul e sintetizat din glucoza in citosol de glicogen sintetaza,
glicogenina si enzima de ramificare a glicogenului.

55. Microfilamente de actina

Actina e o proteina globulara ce se organizeaza prin polimerizare in microfilamente. Este
cea mai abundenta proteina a citoscheletului si se afla in general sub membrana, avand rol de suport
mecanic, da forma celulei si ajuta la miscarile suprafetelor celulare. In celulele musculare reprezinta
20% din proteinele structurale, in restul celulelor reprezinta doar 5-10%. Este de 6 tipuri: 4 tipuri α
pentru celule musculare, 1 β si 1 γ pentru celulele nemusculare. Exista in 2 forme: globulara
(monomerica) si filamentoasa(polimerizata). Actiuna globulara are 375 de aa si 43kDa, prezinta
situsuri de legare ce mediaza interactiunea cap-coada cu alti doi monomeri. Fiecare monomer se
roteste 166 de grade in jurul axului si devine varianta filamentoasa de dublu helix. Monomerii au
aceeasi polaritate, justificand polaritatea moleculei. Intr-o solutie cu nivel ionic scazut actina
filamentoasa devine globulara, iar intr-un nivel ionic crescut ivers.
Prima etapa a polimerizarii este nucleatia(formarea agregatelor de cate 3 monomeri de
actina G) si a doua este aditia reversibila de monomeri la capetele + si -. Monomerii de actina se
leaga de ATP care e hidrolizat si relgelaza asamblarea si comportamentul dinamic al actinei.
Monomerii care leaga ATP polimerizeaza mult mai repede decat cei care leaga ADP. Concentratia
critica de monomeri de actina reprezinta rata de polimerizare in filamente si este egala cu rata de
disociere care e mai mare la capatul - decat la cel + si invers la rata de polimerizare. Pentru ca
actina leaga mai lent monomeri prin hidroliza ADP decat ATP se naste fenomenul de treafmilling si
ilustreaza dinamica filamentelor de actina. Disocierea e favorizata de:
- Timiozina - separa monomeri de actina, cea mai abundenta se leaga de actina G-ADP si
impiedica asamblarea in filamente
- Profilina - se leaga de monomeri blocand incorporarea in filamente, dar poate permite schimbul
de ADP cu ATP => monomerii G-ATP asamblati rapid in filament. Se mai poate asocia cu unele
fosfolipide regland polimerizarea actinei ca raspuns la semnalele intracelulare.
- Gelsolina - promoveaza deplasarea filamentelor de actina, fragmenteaza filamentele ramanand
legata de capetele + blocand cresterea filamentelor. Este activata de Ca si poate fi stimulata de
semnale extracelulare ce pot creste concentratia intracelulara de Ca.
- Proteinele de la capete - cap Z prezenta la extremitatea + si tropomodulina la capatul -; se leaga
de capetele microfilamentelor de actina si previn pierderea sau aditia de monomeri.
Polimerizarea e ajutata de faloidina, substanta folosita si in microscopia cu fluorescenta.
Microfilamentele de actina se pot organiza individual in: bandelete(pachete de filamente paralele cu
proteine cross-linker mici si rigide care modeleaza citoscheletul) si retea(structuri 3D cu
proprietatea de gel semisolid cu proteine de organizare mari si flexibile).
Bandelete: pot fi de 2 tipuri:
- filamente de actina paralele la distante mici => microvili, toate bandeletele au aceeasi polaritate,
cu capul + spre membrana si proteina implicata e fimbrina
- Filamente de actina paralele la distante mari, capabile de contractie, se gasesc in inelul de
contractie ce divide celulele in telofaza si proteina implicata e alfa-actina.
Reteaua de actina e generata di mentinuta de filamina ABP280(actine binding protein) gasita sub
forma de dimeri cu 2 subunitati. Are structura literei V siu legand la fiecare capat actine rezulta o
retea 3D ce se numeste cortex celular, da forma celulei si are rol in miscare.
Rolurile microfilamentelor este de formare a citoscheletului, formarea cilului, adaptarea formei
celulare la momentul functional, formarea jonctiunilro si diviziunea celulare.

56. Dinamica microfilamentelor de actina

Filamentele de actina prezinta o structura de dublu α helic cu monomeri orientati in aceeasi
directie ceea ce da filamentului o polaritate distincta(2 capete: + si -) care este importanta in
polarizare si in interactiunea cu miozina. Capetele filamentelor cresc cu rate diferite astfel
monomerii de actina sunt fixati mai rapid la capatul + decat la cel -, deoarece la acest capat se leaga
ATP care ajuta la polimerizare mai rapida si la disociere mai lenta => fenomen de treadmilling.

57. Microfilamente de miozina

Miozina prezinta 10% din nr total de proteine structurale in celule musculare si 5% din
celulele nemusculare. Exista mai multe tipuri: miozina 2 se gaseste in toate tipurile de muschi,
miozina 1 in celulel nemusculare si miozina 10 in neuron si miozina 5 se gaseste in creierul uman si
are rol de caraus de vezicule de-a lungul filamentelor de actina. Este prototipul unui motor
molecular ce transforma energia chimica a ATP-ului in energie mecanica, generand forta si energie.
Contractia musculara are la baza aceasta interactiune chimica care e responsabila pentru o varietate
de miscari facute de celule nemusculare, incluzand si diviziunea celulara.
Are o greutate moleculara de 500kDa si e alcatuita din 2 lanturi grele si 4 lanturi usoare.
Fiecare lant greu are o portiune globulara si o portiune α-helicoidala care se spiralizeaza in jurul
portiunii α-heicoidala a celuilalt lant greu si da nastere unui dimer. Cele doua capete globulare ale
miozinei au atasate lanturile usoare. Filamentul de miozina e format din sute de molecule de
miozina. Capetele globulare ale miozinei formeaza puntile de legatura intre filamentele groase si
cele subtiri. In filamentele groase, miozina se orienteaza cu capetele α hicoidala catre membrana M
si cu capetele globulare de-a lungul filamentelor de actina in directia capatului +. Odata cu legarea
de filamentele de actina, miozina leaga si hidrolizeaza ATp-ul si faciliteaza alunecarea filmanetelor.
In celulele menusculare, mizoina nu e organizata in filamente si astfel nu e implicata in contractie,
poate fi implicata in transport de vezicule si organite.
58. Rolul filamentelor de actina in procesul de imatranire si apoptoza
Apoptoza reprezinta moartea celulara programara ce joaca rol esential in organogeneza si
reinnoirea celulara, dar apare si in cazul deteriorarilor usoare de ordin exogen. Capsaza 8 care e
activata in apoptoza extrinseca actioneaza asupra gelsolinei, proteina cu rol in dinamica
microfilamentelro de actina, inactivand-o. Blocand dinamica microfilametelelor se determina
deschiderea unui canal anioniv voltaj-dependent prin care intra citocromul C si initiaza apoptoza.

59. Proteine asociate actinei in procesul de polimerizare

Asamblarea si dezasamblarea filamentelor de actina sunt infulentate de proteine ce
actioneaza prin separarea monomerilor prevenind incorporarea lor in filamente sau legarea la
capetele filamentului prevenind aditia monomerilor. Dintre proteinele asociate actinei mentionam:
- Timozina: se leaga de monomerii de actina G(legate de ADP) si impiedica asamblarea in
filamente
- Profilina: leaga monomerii blocand asamblarea in filamente insa permite schimbul de la ADP la
ATP si cand se leaga de ATP stimuleaza polimerizarea
- Proteinele de la capatul filamentului se leaga de capetele - si + al filamentului impiedicand aditia
sau pierderea monomerilor
- Gelsolina: e o proteina care promoveaza deplasarea filamentelor de actina si e activata de Ca
- Citochelazina: se leaga la capatul + si blocheaza cresterea
- Phaloidina: previne disocierea

60. Proteine ascoiate actinei in procesul de asamblare al citoscheletului

Pentru a studia citoscheletul si membrana celulara s-au folosit hematii pentru ca sunt celule
fara nucleu si organite celulare. Citoscheletul hematiilor e format doar din actina, lipsind
filamentele intermediare si microtubulii, actina fiind responsabila de forma de disc concav.
Spectrina eritrocitara formeaza baza citoscheletului cortical, un tetramer alcatuit din 2 lanturi
polipeptidice, α si β cu o greutate moleculara de 240kDa. Lantul β are un domeniu de legare al
actinei la capatul aminoterminal, ambele lanturi se pot asocia pentru a forma dimeri care se pun cap
la cap pentru a forma tetrameri cu 2 domenii separate de legare cu lungimi de 200nm. Capetele
microfilamentelor de spectrina se asociaza cu filamente scurte de actina si formeaza reteaua de
spectrina din care rezulta citoscheletul cortical al hematiei. Aceasta retea se leaga de membrana
plasmatica prin ankirina, care se leaga de spectrina si de proteina benzii 3. O legatura aditionala
intre reteaua de spectrina-actina si membrana celulara se face prin proteina benzii 4.1 ce se prinde si
de domeniul intracelular al glicoforine si proteinii benziii 3.
In alte celule, legarea citoscheletului cortical de membrana celulara se face prin proteine
spectrin-like: fodrine, filamine, disforina. Disforina e responsabila de ancorarea citoscheletului de
matricea extracelulara in cel musculare si e codificara de 2 gene responsabile de 2 tipuri de distrofii
musculare: Duchenne si Becker. A doua e mai putin severa, mai rara si nu mereu letala. Distrofia
semnifica pierderea treptata de celule musculare. Distrofia Duchenne apare la 3-5 ani, si apare ca
oboseala musculara, scaderea masei musculare, la aproximativ 12 ani nu se mai pot deplasa singuri,
ca la 20 de ani sa survina moartea prin insuficienta respiratorie.

61. Organizarea sarcomerului in fibra musculara scheletica

Filamentele de actina se asociaza cu miozina fiind responsabile de numeroase miscari.
Miozina este prototipul unui motor molecular care transforma energia chimica a ATPului in energie
mecanica. Contractia musculara are la baza aceasta interactiune chimica, care este responsabila si
de diviziunea celulara. Exista 3 tipuri de celule musculare: striate, netede si cardiace. Miofibrilele
sunt structurate in striatii transversale. Fibra musculara are diamentrul de 50 µm, cea mai mare parte
a citoplasmei e alcatuita din miofibrile ce sunt bandelete cilindrice alcatuite din filamente groase de
miozina(15µm) si filamente subtiri de actina(7µm). Unitatea contractila este sarcomerul care are
2µm lungime si contine mai multe regiuni care sunt observabile la microscopul electronic.
- Banda intunecata=disc anizotrop, intre 2 jumatati de disc clare=disc izotrop(corescpund lipsei
miozinei)
- Banda I - actina
- Banda A - actina+miozina
- Banda H - miozina
Capetele + ale actinei se aseaza la membrana z care contine si α actina(proteina de linkare),
iar miozina se leaga de membrana M din mijlocul zonei H luminoase. Titina si nebulina stabilizeaza
sarcomerul; titina are molecula mare si se extinde de la membrana M la cea H, da elasticitate pasiva
muschiului si nebulina e asociata actinei si stabilizeaza lungimea filamentului de actina.
Mecanismul contractiei: membranele Z se apropie, sarcomerul se scurteaza => discul A nu
sufera nicio modificare in timp ce discurile I si zona H aproape dispar. Are loc alunecarea
filamentelor de actina printre cele de miozina permitand miozinei sa actioneze ca un motor al
alunecarii filamentelor. Miozina din muschi este de tip II.
Proteinele reglatoare: tropomiozina este o proteina fibroasa dispusa de-a lungul filamentelor
de actina, fiecare molecula de tropomiozina leaga o molecula de troponina care este un complex de
3 polipeptide: C(cheleaza Ca), I(inhibitoare) si T(leaga tropomiozina). Daca concentratia de ca este
scazuta, complexul tropomiozina-troponina blocheaza interactiunea actina-miozina, deci muschiul
nu se contracta. In concentratii crescute, ca se elaga de toponina C care se leaga de troponina T si
contractia se face pe baza actinei.

62. Filamente intermediare

Sunt denumite intermediare datorita faptului ca au diametrul de 10µm, intre filamentele de
actina si microtubuli. Filamentele intermediare nu sunt implicate in miscarea celulara, ele
stabilizeaza celula avand rol structural. Filamentele intermediare sunt formate dintr-o portiune α
centrala helicoidala si doua capetele amino/carboxil terminale. Sunt alcatuite dintr-o varietate de
rpoteine ce se exprima in diferite tipuri de celule. Mai mult de 50 de tipuri de filamente si proteine
au fost identificate si clasificate in 6 grupe bazate pe similitudinea secventei de aa din ele:
a) Tipul I si II: keratine; fiecare tip de celula epiteliala sintetizeaza un tip de keratina din cat I si un
tip din cat II, ambele copolimerizand si formand un filament, exista unele in cat I care se
numesc keratine dure si sintetizeaza unghii si par
b) Tipul III: vimentina(cel musculare netede, fibroblaste, leucocite), desmina(fb musc striate),
proteine fibrilare gliale acide(cel gliase) si periferina(neruonii SNP)
c) Tipul IV: proteine din neurofilamente prezente in neuronii motori din SNC si in neuronii din
stadiile initiale de dezvoltare embrionara)
d) Tipul V: laminele nucleare; in majoritatea celulelor eucariote, componente ale anvelopei
nucleare
e) Tipul VI: nestina; celule stem din SNC
Formeaza o retea elaborata in citoplasma celor mai multe celule, extinzandu-se de la nivel
nuclear la membrana plasmatica. Atat filamentele de keratina cat si cele de vimentina se ataseaza de
anvelopa nucleara si servesc la pozitionarea si ancorarea nucleului. In acelasi timp, vimentina se
ataseaza si de membrana plasmatina legandu-se de ankirina. Reteaua de filamente e sustinuta si
asociata microtubulilor. Exista o serie de droguri care dezasambleaza microtubuli, ele facand ca
filamentele de vimentina sa colapseze in jurul nucleului. Filamentele de keratina din celulele
epiteliale sunt strans ancorate de membrana plasmatica ele ajutand la formarea hemidesmozomilor
si desmozomilor.
63. Microtubuli
Este a treia componenta principala a citoscheletului si e reprezentata de formatiuni cilindrice
cu diametrul de 25nm numiti microtubuli. Sunt structuri dinamice ce se asambleaza si
dezasambleaza continuu la nivelul celulei. Au rol in mentinerea formei celulare si in determinismul
unor miscari(locomotia celulara, transportul intracelular, separarea cromozomilor in mitoza). Sunt
alcatuiti dintr-un singur tip de proteina(tubulina) alcatuita din 2 subunitati: α si β. Dimerii de
tubulina polimerizeaza pentru a forma microtubuli, alcatuiti din 13 protofilamente asamblate in
jurul unui spatiu central. Protofilamentele sunt structuri polare cu doua capete distincte: capatul +
are o crestere rapida si capatul - cu o crestere lenta. Atat α cat si β tubulina leaga GTP care
functioneaza analog ATP ului legat de actina, regland polimerizarea. In particular GTP legat de β
tubulina este hidrolizat la GDP si urmat de polimerizare. Aceasta hidroliza a GTP stabileste
afinitatea de legare a tubuline fata de alte molecule, de aceea duce la fepolimerizare si la
comportamente dinamice. Au comportament de treadmilling de asamblare si dezasamblare in care
moelculele de GTP sunt poerdute de la capetele - si sunt inlocuite prin aditie de molecule de
tubulina legate la GTP la capatul +. Turnoverul de reinoire este rapid si foarte important pentru
remodelarea citoscheletului in timpul mitozei. Din cauza rolului foarte important in mitoza al
microtubululilor, medicamentele care afecteaza asamblarea lor sunt folosite in cancer, putand bloca
diviziunea.

64. Centrioli, centru celular

Centriolii sunt oragnite celulare stabilite in citoplasma celulelor. Au diametrul de o,15nm si
o lungime de pana la 0,5nm. Sunt alcatuiti din 9 triplete de microtubuli, similari corpuscului bazal
al cililor sau flagelului, intrand in componenta centrului celular(centrozom). Centrozomul poate fi
alcatuit din 2 centrioli situati perpendicular unul pe celalalt si inconjurat de un material amorf
pericentriolar. Microtubulii care probin din centrozom nu se vor termina in centriol, ci in materialul
pericentriolat care initiaza asamblarea microtubulilor sau poate capta extremitatile microtubulilor
polimerizati independent de citosol. Centrul celular e responsabil de initierea si declansarea
diviziunii celulare formand fusul de diviziune prin microtubului. De asemenea genereaza si
miscarea cililor si al falgelilor prin faptul ca la baza acestora se gaseste intotdeauna prezent un
centriol numit corpuscul bazal.

65. Centri de organizare al microtubulilor

Microtubulii se extind in celula din centrii de organizare in care sunt ancorati cu capetele. In
majoritatea celulelor, centrul de organizare este centrozomul care este localizat in apropierea
nucelului. In timpul mitozei, microtubulii se extind din centrul celular duplicat pentru a forma fusul
de diviziune ce este responsabil de separarea si distributia cromozomilor in celulele fiice, astfel se
organizeaza doi centrii de organizare a microtubulilor la polii opusi ai fusului mitotic. Centriolii si
materialul perinuclear se duplica inca din interfaca ramanad insa impreuna pana la inceputul
mitozei cand cei doi centrioli separati se misca catre extremitatile celulei formand polii fusului de
diviziune.
Centrozomul serveste ca situs initial de asamblare al microtubulilor care cresc apoi catre
periferie, stabilind polaritatea microtubulilor in celula. Capatul - este la nivelul centrozomului si
capatul + este catre citoplasma celulara. Centrozomii sunt formati dintr-o pereche de centrioli
perpendiculari unul pe celalalat inconjurati de o zona maorfa pericentriolara. Centriolii sunt
structuri cilindrice formate din 9 triplete de microtubuli care seamana cu corpusculul bazal al cililor
si flegelilor. Proteina asociata centrozomului este γ tubulina care formeaza complexe inelare
folositoare ca situsuri de nucleatide pentru asamblarea viitorilor microtubuli.
 Intrarea in mitoza mareste viteza de deplasare a microtubulilor, crescand numarul celor
eliberati. Mictorubulii care formeaza fusul de diviziune sunt de 3 tipuri:
- Microtubuli kinetocorocentriolari: atasati la kinetocorii din centrul centrozomului condensati in
celulel mitotice
- Microtubuli polari: atasati la cromozomi si se intrepatrund cu microtubulii de la polul opus al
celulei
- Microtubulii astrali: se intind in jurul cromozomilor, sunt polari
Pe masura ce mitoza se desfasoara, cromozomii metafazici se aliniaza in plaza metafazica,
apoi cromozomii se separaa, iar cele 2 cromatide ale fiecarui cromozom sunt trase spre polii opusi
ai fusului. In stadiul final al mitozie, invelisul nuclear se reface, cromozomii se decondenseaza si
are loc citokineza. Asamblarea si dezasamblarea dinamica a microtubulilor e reglata de o varietate
de proteine asociate microtubulilor care se leaga de ei si inhiba disocierea subunitatilor de tubulina.
Microtubulii sunt responsabili pentru diferite tipuri de miscari, incluzand trasnportul celular,
pozitionarea membranelor veziculare si a organitelor, separa cromozomii in mitoza, bataia cililor si
a flagelilor. Miscarea de-a lungul tubulilor e bazata pe existenta unei proteine motor care utilizeaza
energia derivata din hidroliza ATP-ului. Exista 2 familii de astfel de proteine: kinezine si dineinele,
ambele fiind proteine distincte care se misca de-a lungul microtubulilor in directii opuse: kinezinele
de la - la + si dineina de la + la -.

66. Ribozomi
Au fost denumiti de catre Emil Palade, sunt particule intracitoplasmatice bogate in ARN la
nivelul carora are loc biosinteza proteinelor. Sunt organite citoplasmatice prezente atat la procariote
cat si la eucariote cu exceptia hematiei adulta. Exista in matricea unor organite celulare si
sintetizeaza enzime specifice. Ribozomii mitocondriali au dimensiuni asemanatoare ribozomilor
procariotici fiind mai mici decat cei citoplasmatici. Sunt liberi sau atatsati de RE in functie de lantul
polipeptidic sintetizate a unei secvente numite “semnal de atasare de RE”. Liberi exista in citosol,
pot fi singuri sau in grupuri(ploziomi), atasati de un ARNm, fiind mai bogati in celulele implicate in
sinteza proteinelor. Sunt atasati de RER in cantitati mari in celulele care secreta proteine de
exprort(cu punti disulfurice, cu cisteina, necesita sintetizarea in lumenul RE), fac sinteza de proteine
membranare sau care vor fi impachetate in vezicule si stocate in citoplasma sau exportate in afara.
Ribozomii sunt responsabili pentru bazofilia citoplasmei, ei avand caracter acid datortia ARNm
bogat in acizi nucleici. Constanta de sedimentare este de 70S la procariote si 80S la eurcariote,
masoara rata de sedimentare a unui component centrifugat, depinde de greutatea moleculara si de
forma tridimensionala a componentului. Antibioticele atata doar ribozomii celulelor bacteriene,
ceilalti fiind protejati de o membrana dubla. Au dimensiuni intre 15-30nm, contin
ribonucleopproteine si 3 molecule de ARNr la procariote si 4 la eucariote. Prin ARNr traduc
informatia inscrisa pe ARNm pentru a forma lanturi polipeptidice, fiind considerati astazi ca
particule enzimatice din categoria ribozimelor. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt: leasyme,
brancing rybosome, GIRI, peptidil transferaza 23S ARNm.
In citoplasma, ribozomii pot disocia reversibil in 2 subunitati(mica 40S si mare 60S) in
functie de concentratia ionilor de Mg, daca concentratia de Mg depaseste 0,0001%Mg subunitatile
pot di reasamblate. Subunitatea mica e formata dintr-o molecula de ARN si 33 de lanturi proteice,
iar cea mare si 3 molecule de ARN si 50 de lanturi proteice. Biogeneza este procesul in care sunt
implicate aproximativ 200 de proteine si are ca rezultat formarea ribozomului. Componentele
proteice pentru subunitatea mica si mare intra prin porii nucleari, ajung la nivelul nucleoluluiunde
se asambleaza, trec separata membrana nucleara si ajungang la nivelul citoplasmei se asambleaza la
nivelul unui ARNm.
67. Tipuri de ARN implicat in procesul de traducere
ARN ul e sintetizat in nucleu cu ajutorul ARNpolimeraza din ADN prin transcriptie si apoi
transportat in citoplasma. Contine ribonucleoproteinele C, U, G, A si are rol in traducere(sinteza
proteinei conform informatiei genetice din ADN) si in trascriptie si translatie. ARN polimerazele
sunt enzime care realizeaza transcriptia de la ADN la ARN. ARNul implicat in traducere este: in
mare parte ARNr, ARNt si ARNm.
ARNm este copia informatiei genetice a unei singure gene din ADN de la capatul 5’ la 3’ si
este matrita pentru sinteza unei singure proteine, format din secvente de 3 nucleotide care sunt
codoni corespunzatori unui anumit aminoacid. Are capatul 5-7-metiguanilat, regiunea nteranslatata
5’, regiune de legare a subunitatii mici a ribozomilor, codon start(AUG) si segment de lungime
variabila ce codifica o proteina, codon stop(UGA, UAG, UAA), regiune netraslatata 3’ UTR si
regiune poliadenilata 3’.
ARNt este duplu adaptor in procesul de traducere, transferand un aa din citoplasma in
ribozom si prezentan un anticodon(secventa complementara codonului de pe ARNm). Pot exista
mai multe molecule de ARNt pentru acelasi aminoacid si prezinta anumite regiuni specializate:
acceptor care leaga aminoacidul, anticodon complementar unui codom de pe ARNm, buclat T ce
asigura interactiuna cu ribosomul si bucla D ce asigura interactiunea cu ARNt sintetaza(enzima care
cupleaza un aa cu ARNt corespunzator prin aminoacilare).
ARNr este cel mai abundent tip de ARN, este de 4 tipuri in fiecare ribozom si prin el se
traduce informatia inscrisa pe ARNm pentru a forma lanturile polipeptidice in ribozomi prin
initierea sintezei, elongarea lantului si terminarea sintezei. Peptidil transferaza fin ARNr realizeazao
legatura peptidica intre ultimul aa din lantul polipeptidic in ribozom si aminoacidul unui mor ARnt-
aminoacilar la capatul carboxil-terminal, folosind energia eliberata prin hidroliza legaturii
macroergice peptid-ARNt.

68. Rolul ribozomului si mecanismul de functionare

Ribozomii constituie sediul biosintezei proteinelor prin interactiuni intre ARNm , ARNt,
ARNr fiind denumit aparatul de traducere al celulei. Exista in toate celulele, atat la procariote cat si
la eucariote, mai putin in hematiile adulte. In citoplasma, ribozomii sunt liberi situati in nodurile
retelii microtrabeculare din hialopasma sau atasati citomembranelor RE. Ribozomii sunt sediul
sintezei proteice specifice, avand dimensiuni mai mare la celule eurcariote, decat la cele procariote.
Sunt mai numerosi in celulele in crestere si cele cu sinteza crescuta de proteine, pot fi singuri in
citoplasma sau uniti, formand complexe de polizomi. Sunt formati din 2 subunitati care au
capacitatea de a se uni in citoplasma, sub influenta concentratiei de Mg. ARNr este cel mai
abundent tip de ARB, localizat in ribozom, proteinele ribozomale constituie circa 45% din
ribozomi, au caracter bazic si sunt bogate in lizina, arginina, acizi.
Sinteza proteinelor are loc in ribozom cu ajutorul ARN ului si are mai multe etape.
- Sinteza aminoacil ARNt: se realizeaza de catre aminoacil ARNt sintetaze care recunosc specific
cei 20 de aa si anticodonii asociati; se face legatura intre secventa codonilor din ARNm si
structura primara a proteinelor
- Initierea sintezei lantului: complexul e alcatuit din unitatea mica ribozomala, primul aminoacil
ARnt si factori de initiere, se ataseaza de ARNm si detecteaza codonul start, apoi se alatura
subunitatea mare ribozomala si are loc pierderea factorilor de initiere. In situsul A se aseaza
aminoacil ARnt corespunzator urmatoarului codon din ARNm si sunt catalizate legaturile
peptidice dintre metionina si al doilea aa cu transferul dipeptidului pe al doilea ARnt sub actiunea
transpeptidazelor. Simultan, subunitatea mare se depaseaza cu 3 baze(codon) in directia 3’ astfel
incat ARNt ajunge in pozitia situsului E.
- Elongarea:incepe cand ARNt e transferat din situsul A in situsul P proces care va continua pe
toata lungimea ARNm, intotdeauna in situsul A se va alinia un alt codom care va fi recunocut de
anticodonul corespunzator din ARNt si va lega un nou aminoacid la catena polipeptidica
- Terminarea sintezei lantului: cand situsul A ajunge la codonul stop pentru care nu exista ARNt cu
anticodon complementar; codonii stop sunt recunoscuti de o proteina numita factor de terminare
care se leaga in situsul A si produce hidroliza legaturii dintre catena polipeptidica si ARnt din
situsul P si lantul polipeptidic isi pierde radicalul metionil

69. Sisteme celulare generatoare de energie

Fosforilarea oxidativa e descrisa prin 5 complexe dintre care primele 4 apartin lantului transportor
de electroni. Are loc preluare de electroni de la FADH2 si NADH, etapele oxido-reducatoare,
pomparea protonilor din matrice catre compartimentul mitocondrial extern si cedarea electronilor
catre O2. Doar primul, al treilea si al patrulea complex pompeaza protoni, al doilea doar introduce
in sistem electronii de la FADH2.
a) Complexul NADH-dehidrogenaza
- Are 1 centru flavinic, 7-8 centre Fe-S
- Preia e- de la NADH, ii saraceste de energie prin etapele oxidoreducatoare ce implica centrele si
ii preda CoQ(ubiquitina)
- Energia rezultata e folosita pentru pomparea p+ din matrice catre spatiul intermembranar
b) Succinat-dehidrogenaza
- Are 1 centru flavinic, 3 centre Fe-S, 1 centru hemic care e localizat intr-un citocrom de tip b prin
care intreg complexul se insera pe membrana
- Nu pompeaza p+
- Preia e- de la FADH2 si cum acestia au energie prea mare sunt predati CoQ
c) Citocromi B-C1
- Are 1 centru Fe_S, 3 centre hemice(2 pentru citocrom b si unul pentru citocromul 1)
- Preia electroni de la CoQ le reduci energia si ii preda citocromului C
- Cu energia rezultata pompeaza p+ din matrice spre spatiul intermembranar in raport de 1 e-
pompat si 2p+ expulzati
d) Citocromi A-A3
- Are 2 centre hemice, 2 centre Cu(unul preia e- din amonte)
- Preia e- de la citocromul C, le reduce energia si ii insera pe O2 cu formare de apa
- Pompeaza p+ din matrice catre spatiul intermembranar
- Prezinta 2 canale transmembranare prin care pompeaza p+, cele doua canale se numeste
D(asparat) si K(lisina), in zoma mediana a lui D exista un rest glutamat considerat esential in
pomparea protonilor
- Preia e- si ii transfera oxigenului cu formare de apa
e) ATP sintaza
- Arhitectura cu gap, gat si trunchi
- Capul e orientat spre matrice, trunchiul e situat transmembranar si gatul face legatura intre ele
- In coloratie negativa la ME a particulelor submitocondriale intoarse pe dos se evidentiaza
prezenta pe versantul matriceal al membranei interne, a unor structuri voluminoase si sferice
atasate de membrane care reprezinta F1(cap si gat) si F0(trunchi).
- F1 e alcatuit din 5 subunitati: α,β,γ,δ,ε, primele doua pot lega nucleotide si β are activitate
catalitica
- F0 are un canal protonic prin care e disipat gradientul realizat de lantul respirator, gradientul
reprezinta forta motrice necesara producerii ATP din ADP si fosfat
- Actioneaza ca o turbina, structura globulara a capului se roteste in raport cu trunchiului si se
descriu 3 pasi a cate 120 de grade:
- Cei 3 heterodimeni α-β care alcatuiesc 3 situsuri active ale componentei catalitice trec prin 3
stari: - deschisa: lipsa nucleotidului si fosfatului in situsurile de legare
- laza: legarea ADP si fosfatului
- stransa: legarea ATP
Complexele I, III, IV si V sunt complexe transmembranare. Piruvatul si fosfatul sunt
preluati din compartimentul extern prin simport alaturi de protoni, iar ADP este transportat antiport
catre matrice si ATP spre citosol.

70. Structura si biogeneza proteazomilor

Proteazomii sunt organite intracelular nedelimitate de endomembrana care au rolul de a
digera proteinele denaturate. Sunt complexe proteolitice intracelulare, ATP dependente, implicate in
degradarea proteinelor etichetate cu poli-ubiquitina. In organism se gasesc cate 20000-30000 de
proteazomi in fiecare celula. Un proteazom e format din miez si 2 complexe reglatoare. Complexul
proteazomic(26S) e alcatuit dintr-o particula miez formara din 2 inele suprapuse fiecare alcatuit din
7 proteine protomerice: 2 inele β centrlae cu situsuri catalitice avand activitate de treonin-proteaze
si 2 inele α cu activitate neelucidata. Contine si 2 particule reglatoare identice, cate una pentru
fiecare capat al miezului, fiecare contine cate 14 proteine dintre care 6 sunt ATPaze. Unele dintre
subunitatile particulei prezinta situsuri care recunosc ubiquitina. Proteazomii degradeaza proteinele
in peptide mici care apoi sunt hidrolizate de exopeptidazele citoplasmatice. Digestia proteinelor
incepe cand proteinei ce urmeaza a fi digerata i se ataseaza un mic polipeptid numit ubiquitina
(proteina globulara de 76 de aa si un capat termina C care se afla in citosol). Ubiquitina se ataseaza
de capatul N terminal al proteinei si exista 3 enzime care controleaza activitatea ubiquitinei:
- E1 - enzima de activare, modifica structura ubiquitinei astfel incat glicina din structura ei se
leaga de lisina de la nivelul proteinei
- E2 - enzima de conjugare, ataseaza ubiquitina la proteina
- E3 - ligaza, are rolul de a recunoaste proteina pentru a-i lega ubiquitina
Etapele procesului de digestie:
Complexul ubiquitina-proteina se leaga la situsul de recunoastere al ubiquitinei de particula
reglatoare. Proteina e depliata la nivelul cavitatii centrale a particulei miez. Se desfac anumite
legaturi polipeptidice ale lantului subt sctiunea situsurilor active din inelele centrale, rezultatul fiind
un set de peptide avand 8-10 aa. Fragmentele de peptide parasesc particula miez pe o cale
necunoscuta putand fii degradate in continuare pana la aa individuali de peptidazele din citosol sau
pot fi incorporate in clasa I a moleculelor de histocompatibilitate pentru a fi prezentate sistemului
imun drept potentiale antigene. Ubiquitina poate fi eliberata pentru a fi refolosita.

71. Incluziuni lipidice

Reprezinta o incluziune celulara endogena cu depozit intracelular de lipide. La microscopul
optic are aspect clar pe preparatele standard(alb in HE si rosu in Sudan IV). La microscopul
electronic de transmisie are aspect electronodens, dar nu atat de inchis ca melaninele. Lipidele apar
sub forma unoi picaturi sferice evidente cu coloranti specifici(Sudan) in hepatocite, celulele
corticosuprarenalei si corpul galben din ovar vizualizate la MO si sunt forma unor acumulari de
grasimi de forme ovalare si sferice la ME. Incluziunile lipidice pot aparea in 3 situatii:
- Tranzitoriu: celula hepatica postprandial, picaturi lipidice izolate, proportionale cu numarul de
lipide ingerate, sunt repede metabolizate si dispar la cateva ore dupa ingestie
- Temporar: celulele secretorii din glanda mamara dupa lactatie
- Permanen: adipocitele albe sau brune; cele albe au forma rotunjita cand sunt izolate si poligonala
cand sunt grupate, iar cele brune involueaza la adulti gasindu-se doar in loja interscapulara si
inghinala. Cele albe se gasesc unilocular in celula, ocupa toata citoplasma, pe care o imping spre
periferie, celula are un aspect de inel cu pecete si au tol in metabolismul lipidic, de protectie al
organelor si termogeneza tegumentului. Cele brune au forma rotunjita si nucelu sferic
eucromatic, citoplasma are aspect vacuolar si se pot observa in patologia hepatocitelor
alcoolicilor.

72. Incluziuni pigmentare

Pot aparea in conditii fiziologice sau patologice. Cele patologice se gasesc cel mai des ca
pigmenti biliari: bilirubina in celulele Kupfer si in hepatocite. Cele fiziologice sunt:
- Melanina: pigment negru evident in epidermul pielii sintetizata din melanocite, celule stelate si
se depoziteaza in cheratinocite, in SNC(substanta neagra). La MO se vad ca un fulg de nea,
negru-maroniu si au aspect granular cu diametrul granulelor mai mic de 800nm. La ME se
evidentiala ca o structura fina a granulelor care sunt formatiuni electronodense
- Lipofuscina: pigmentul de uzura, apare odata cu imbatranirea in special in miocardite, celule
nervoase si macrofage. Este produsul nedigerat al unor reactii litice la nivel subcelular si da o
culoare galbena adipocitelor. La MO se vad ca granulatii galben-maronii chiar si in HE si la ME
ca formatiuni electronodense.
- Hemosiderina: rezultatul nedigerabil rezultat in urma distrugerii hematiilor, apare in macrofage,
splina, se poate confunda cu primele doua in coloratie HE, dar are o coloratie specifica in
albastru de Prusia pentru fier. La MO au aspect granular maroniu si la ME se vad ca niste granule
electronodense.

73. Incluziuni de glicogen

Glicogenul reprezinta prinzipala forma de depozitare a glucidelor. In patologii, se observa
colectii mari de glicogen in boala Pompe. La MO se evidentiaza cu coloratia Carmin best care va
colora plajele din citoplasma unde exista glicogen in rosu si se poate evidentia si cu ajutorul PAS.
La ME se vad ca bastonase(α) sau rozete(β) si au aspect electronodens.

74. Structura si ultrastructura lizozomilor

Lizozomii sunt oragnitele digestiei intracelulare, delimitate de endomembrane care se gasesc
in toate celulele inafara de hematia adulta. Aspectul lor ultrastructural este de organit delimitat de
membrana de 0,5µm avand adesea un miez electronodens si se caracterizeaza prin criterii
histochimice:
- se identifica datorita fosfatazei acide prezente in lumen
- In imunoelectronomicroscopie se gasesc hidrolaze specifice si lipsesc receptorii pentru M6P
Se afla in numar foarte mare in hepatocite si macrofage, se gasesc in regiunea juxtanucleara
langa aparatul Golgi. Au membrana de natura fosfolipidica si contin enzime hidrolitice, peste 50,
care sunt implicate in degradarea tuturor tipurilor de polimeri biologici. Contin proteaza, nucleaza,
lipaze si glucozidaze pentru carbohidrati care sunt active intr-un mediu acid, conditie indeplinita de
pompa Na/K, pompoa protonica membrana ATP dependenta care este capabila sa induca un pH de
5, avand in vedere ca pH-ul normal este de 7,2.
Contin 2 proteine integrale unipas de tip I: IgpA si IgpB cu cea mai mare parte a domeniului
indreptata spre lumen, sunt extensiv glicozilate. O proteina cu cat contine mai multi carbohidrati cu
atat este mai greu de digerat, de aceea proteinele lizozomale membranare sunt inalte glicozilate.
75. Functiile lizozomilor
Lizozomii sunt organite celulare cu orl in digestia celulara, prezente in toate celulele inafara
hematiei adulte, mai ales in hepatocite si macrofage si in spatiul juxtanuclear langa aparatul Golgi.
Sunt inveliti intr-o membrana fosfolipidica si contin enzime litice: proteaze, lipaze, glucozidaze,
nucleaze care isi desfasoara activitatea cel mai bine intr-un mediu acid de pH 5 asigurat de pompa
Na/K ATP dependenta de la nivelul membranei plasmatice. Exista 2 tipuri de lizozomi:
- Secretori: combinatie intre lizozomii conventionali si granule secretorii, se diferentiaza prin
faptul ca includ enzime hidrolitice specifice celulelor in care se afla; cele mai comune sunt
limfocitele T care contin in lumenul lor lizozomi cu enzime hidrolitice mentinute inactive
datorita pH-ului, contin perforina si in apropierea celulei tinta isi secreta enzimele care sunt
activate de conditiile de mediu.
- Conventionali: nu au functie secretorie, doar digestiva, cand celula se divide fiecare celula e
prevazuta cu un nr de lizozomi
Lizozomii nu actioneaza ca organite de sine statatoare ci se intalnesc cu endozomi secundar
si se activeaza ca un sistem de endolizozom. Interactioneaza cu molecule provenite din spatiul extra
si intrascelular care mai intai sunt prelucrate. Sediul proteolizei nu e in lizozomi, ci intr-un organit
care seamana cu un endozom secundar(proteazom).
Moleculele din spatiul extracelular, lichide sau particule mici sunt introduse prin endo sau
pinocitoza si sunt acoperite cu un strat de proteine care formeaza endozomul care poate fi de mai
multe feluri(primar, secundar). Particulele mari cum ar fi detrusurile sau bacteriile sunt digerate prin
procesul de facocitoza ce are ca rezultat eliberarea unui fagozom. Moleculele din spatiul intracelular
sunt digerate sub forma de autofagozomi, vezicule responsabile de distrugerea unor structuri sau
organite inutile in structura celulara(degradate in mitocondrii/ribozomi).
Lizozomii interactioneaza cu endozomii secundari si produc fagozomul, locul unde se
produce digestia. Tipurile de interactiuni intre lizozomi si endozomi pot fi:
- Kiss and run: lizozomul interactioneaza scurt cu endozomul, se produce un schimb chimic, in
endozom se poate produce digestia, air lizozomul poate pleca mai departe sa interactioneze cu
alti endozomi secundari
- Fusion: lizozomul si endozomul fuzioneaza producand un organism hibrid in care are loc
digestia, aminoacizii si alti metaboliti rezultati sunt transportati in citosol pentru a fi reutilizati,
iar in unele cazuri ramane un mic reziduu pigmentar care este exocitat sau ramane in celula
pentru restul vietii celulei.
Actiunea lizozomilorse poate sistematiza ca:
- Autofagie: digestia moleculelor poate fi de doua feluri:
- macro - componentele care tebuie fagocitate sunt acoperite de un strat de REN;
vacuola+lizozom => fagozom
- micro - pinocitoza unei singure proteine
- Autoliza: apoptoza, distrugerea interna a intregii celule(celule bolnave)
- Heterofagie: materiale extracelulare, implica endocitoza(pinocitoza si fagocitoza)
- Crinofagie: digestia produsilor de secretie in celulele secretorii in vederea reglarii calitatii si
cantitatii de substante secretate.
Functiile lizozomilor: aparare, reinnoire celulara, controlul activitatii secretoare si reglarea
metabolismului celular al colesterolului.

76. Heterofagia
Heterofagia este digestia produsilor prin fagocitoza(ingestia particulelor solide mari prin
fagozom), endocitoza(mediata de recptori) sau pinocitoza(internalizarea fluidelor extracelulare).
77. Autofagia
Digestia componentelor celulare care nu mai sunt necesare/functionale. Macroautofagia este
specifica constituentilor citoplasmatici izolati intr-o vezicula delimitata de dubla membrana care
fuzioneaza cu lizozomii si formeaza autofagozomul. Formarea lor se face prin initiera unei cupe
membranare care izoleaza organitele ce vor fi lizate si formeaza o vacuola delimitata de o dubla
endomembrana care conte organitele ce vor fi lizate. In biogeneza autofagozomilor,
fosfatidilinozitol-3-kinaza este necesara pentru activarea autofagiei. Sunt 41 de gene asociate
autofagiei implicate in formarea autofagozomului, 1A/1B-light chain 3 este o proteina asociata
microtubulilor, marcher pentru autofagie. Microautofagia implica internalizarea directa a
materialului citoplasmatic prin invaginarea membranei lizozomale. Autofagia mediata de saperoni
se realizeaza prin selectia mediata de saperoni a proteinelor citosolice incorect pliate si translocarea
lor in lumenul lizozomului prin intermediul proteinelor membranare lizozomare.

78. Peroxizomi
Peroxizomul este un organit celular ce se gaseste in toate celulele eucariote, inconjurat de o
singura membrana(bistrat lipidic, nu membrana dubla ca la mitocondrii) ce nu contine ADN sau
ribozomi. Trebuie sa isi importe toate proteinele constituente si o face printr-un mecanism de import
selectiv. Enzima marker a peroxizomului este catalaza care degradeaza peroxisul de H in O2 si
H2O. Peroxizomii sunt un sediul al utilizarii oxigenului ce contine multe ezime: urat oxidaza, d-
aminoacid oxidaza, HMG-CoA in concentratie foarte mare(scaderea colesterolului).
Ultrastructura peroxizomilor examinar la MET releva o membrana simpla de cca 6nm
grosime, la interiorul careia exista o matrice granulara amorfa si fibrilara. In aceasta matrice se pot
observa uneori mai multe structuri cristaline inconjurate de material amorf care se vizualizeaza
electronodens. Aceste structuri sunt denumite cristaloide (conglomerat de urat oxidaza) se gasesc la
regnul animal, dar lipsesc in peroxizomii umani.

79. Biogeneza si functia peroxizomilor

Procesul este putin cunoscut, implica formarea bistratului lipidic si importul proteinelor din
bistrat, sunt implicate 3 proteine in procesul de formare si modelul biogenezi membranei
peroxizomale implica:
- Intai se formeaza bistratul lipidic, presupus din RE inainte de a se importa proteinele PEX
- Se importa proteinele PEX 16,3,19, ultimul absolut necesar genezeu. Pex 11 e modulatoare a
genezei si poate fi produsa sub actiunea stimulilor externi, are rol in legarea proteinelor de
membrana peroxizomilor
- Proteinele matricei peroxizomale sunt sintetizate din ADN nuclear prin poliribozomii
citoplasmatici liberi, contin secvente semnal PTS1 si 2 ce folosesc la directionarea proteinelor
spre peroxizom
- Secventele semnal se leaga de proteinele PEX si sunt transportate spre peroxizom
- In peroxizom se elibereaza proteine noi, ATP-dependent.
Functia peroxizomului este data de enzimele pe care le contine, care faciliteaza utilizarea
oxigenului ca substrat reducator, oxidand alte substraturi si le preiau atomii de hidrogen. Catalaza,
enzima peroxizomala, utilizeaza H2O2 generat de alte enzime ca substrat reducator si oxideaza alte
substraturi. Jucand rol in detoxifiere. Se poate realiza o clasificare a functiilor:
- reactii de oxidare a altor substraturi - detoxifiere
- Oxidarea excesului de acizi grasi cu lant lung de atomi de C, rezultand fragmente de cate 2 atomi
de C care sunt convertiti in acetil-coA sau exportate din peroxizom si folosite la noi sinteze de
compusi celulari
- Descompunerea purinelor AMP si GMP cu formare de aa si acid uric
- Produc si exporta in citoplasma colesterol
- Sintetizeaza plasmalogenii, contin primele 2 enzime necesare sintezei; plasmalogenii sunt
fosfolipide concentrate la nivelul cordului si encefalului
La plante exista glioxizomi, peroxizomi specializate ce au capacitatea de a produce glucide
din lipide si acizi grasi. La insecte intervin in atragere partenerului prin enzima. Peroxizomii sunt
organite care se adapteaza repede mediului in care se afla, explicand heterogenitatea structurala a
peroxizomilor din cadrul aceluiasi organism.

80. Organite celulare capabile de autoreplicare

O functie a peroxizomului care il incadreaza in categoria organzismelor autonome este
capacitatea acestuia de a se divide desi nu poseda material genetic. Deasemenea poseda capacitatea
de a prolifera, proliferare indusa in 2 faze:
- prolifereaza prin inmugurirea peroxizomilor preexistenti
- Creste prin import de proteine.
Desi se poate autoreplica si are functia de proliferare, nu este un organit autonom, este dependent de
REN in anumite circumstante, astfel e incadrat in categoria organitelor semiautonome.
Procesul este putin cunoscut, implica formarea bistratului lipidic si importul proteinelor din
bistrat, sunt implicate 3 proteine in procesul de formare si modelul biogenezi membranei
peroxizomale implica:
- Intai se formeaza bistratul lipidic, presupus din RE inainte de a se importa proteinele PEX
- Se importa proteinele PEX 16,3,19, ultimul absolut necesar genezeu. Pex 11 e modulatoare a
genezei si poate fi produsa sub actiunea stimulilor externi, are rol in legarea proteinelor de
membrana peroxizomilor
- Proteinele matricei peroxizomale sunt sintetizate din ADN nuclear prin poliribozomii
citoplasmatici liberi, contin secvente semnal PTS1 si 2 ce folosesc la directionarea proteinelor
spre peroxizom
- Secventele semnal se leaga de proteinele PEX si sunt transportate spre peroxizom
- In peroxizom se elibereaza proteine noi, ATP-dependent.

81. Reticul endoplasmatic

Este un organit delimitat de endomembrane, organizat sub forma unei retele de cisterne si
tubuli cu numeroase anastomoze care pot prezenta sau nu pe suprafata citoplasmatica ribozomi
atasati. Functia de baza a reticulului este de a produce molecule si macromolecule esentiale
organizarii si functionarii celulei. Zonele organizate sub forma de cisterne prezinta ribozomi atasati
pe membrana citoplasmatica a organitului si foreaza RER, iar zonele structurate sub forma de tubli
continua cisternele si se numesc REN. Acestea doua sunt 2 forme de organizare ale aceluiasi
organit. Prin centrifugare se poate separa impreuna cu membrana celulara si cu aparatul Golgi in
fractie microzomala.
RER este responsabil de biosinteza de proteine membranae si destinate exportului, sortatii si
transportului lor spre aparatul Golgi si prelicrarea proteinelor sintetizate in RE. REN are rol in
metabolismul lipidelor(biosinteza lipidelor membranare, metabolismul hormonilor steroizi, sinteza
lipoproteinelor si trigliceridelor si desaturarea acizilor grasi), detoxifierea celulara si depozitul
dinamic de ioni de Ca.

82. Mecanismul prin care lantul polipeptidic e transferat in RE

Biosinteza tuturoro proteinelor intr-o celula se initiaza in citosol cu exceptia proteinelor
codificate de ADNm. Peptidul semnal se afla la capatul N-terminal al proteinelor si prezenta
acestuia este necesara, dar nu suficienta pentru ca peptidul nu are receptor la nivelul membranar al
RE. Intervine o particula de recunoastere a semnalului(SRP-complex macromolecular
ribonucleoproteic) care are la un capat un sit pentru interactiunea cu peptidul semnal din lantul
polipeptidic si la celulalt un sit pentru situsul A ribozomal. Acest complex transfera masinaria unui
complex proteic transmembranat din membrana RE si are in structura un canal hidrofil cu rolul de a
transloca polipeptidul din lumen RE pe masura alungirii sale. O data cu preluarea actiunii de catre
translocon, SRP este eliberat in citosol, iar sinteza ca continua, situsul A este liber pentru preluarea
de ARNt corspunzator codonul care urmeaza pe ARNm. Etapele sunt:
- Initierea sintezei proteice in citosol
- Aparitia peptidului semnal
- Recunoasterea peptidului semnal de SRP, interactiunea dintre ele si blocarea sintezei prin
ocuparea situsului A
- Legarea complexului macromolecular astfel format la receptorul din membrana RE
- Interactiunea dintre receptor si translocom cu transferul complexului, legarea ribozomului si
deblocarea sintezei proteice prin eliberarea SRP
- Translocarea lantului polipeptidic pe masura ce se alungeste prin membrana RE

83. Rolul reticulului endoplasmatic in biosinteza si prelucrarea proteinelor

Biosinteza tuturor proteinelor are loc in citosol, cu exceptia celor codificate de ADNm.
Preocuparea RE pentru proteine este aceea de la sintetiza lantul polipeptidic si eliberarea sa in
lumenul RE si mai departe prelucrarea lanturilor polipeptidice, prelucrare care implica modificarea
chimica a unor resturi de aminoacisi si asistarea proteinelor pentru o corecta impachetare(adoptarea
unei conformatii corecte, functionale). La nivelul RE se petrec o serie de transformari asupra
proteinelor care au loc concomitent cu traducerea sau dupa terminarea acesteia care sunt etape ale
maturarii proteice care e inceputa la nivelul RE si e finalizata in complexul golgian.
a) Modificarile co-traducere
- realizate la nivelul transloconului
- Initierea glicozilarii proteinelor: initiata formarea structurilor N-glicozidice la nivelul RE care are
loc doar cand asparagina se afla langa aa(fara prolina). Glicozilarea este realizata de
oligozaharid-transferaza care citeste lantul polipeptidic in curs de formare pe masura ce acesta
iese din porul transloconului si cand afla o Asp in ambianta mentionata ii grefeaza la azotul
amidic un oligozaharid. Daca nu exista asp, oligozaharid-transferaza ramane indiferenta.
Substratul de pe care enzima transferul oligozaharidul este dolicil-difosfo-oligozaharidul care e
sintetizate de celula cu mare consum energetic prin adaugarea glucidelor pas cu pas. Dupa
actiunea enzimei, celula incepe sa tunda din aceste glucide eliminand 3 glucide is o manoza.
- Hidroxilari la nivelul lantului polipeptidic: au fost evidentiati hidrozilari in pozitia 4 a prolinei si
in pozitia 5 a lisinei
- Carboxilarea acidului glutamic in pozitia γ: operata de carbozilaza a carul sit de activitate e expus
pe versantul luminal.
b) Modificarile post traducere
- Glipiarea: procesul prin care unele ectoproteine sunt atasate mai ferm la bistratul lipidic prin ceea
ce se numeste ancora glicofosfatidininozitolica. Ancorarea se face printr-o legatura amidica, iar
distribuirea acestui tip de proteine se face preferential la nivelul plutelor lipidice. Ancorarea prin
glicofosfatidil permite eliberarea acestor proteine prin activarea fosfolipazelor, meniidand
semnalizarea celulara.
- Asistarea proteinelor pentru impachetarea corecta: realizata de proteine numite
saperoane(molecule specializate in a asista proteinele nou-sintetizate pentru adoptarea
conformatiei corecte care asigura functionalitatea lor). Exemple: calnexina, protein disulfura
izomeraza(leaga tranzitoriu cisteinele de proteina sintetizata sua desface puntile incorecte din
 proteinele a caror traducere s-a terminat si ajuta la formarea puntilor S-S corecte), Bip(cea mai
larga sfera de actiune, responsabila si pentru deschiderea si inchiderea porului transloconului,
complexeaza noile proteine translocate si nu le elibereaza pana cand impachetare e corecta, daca
proteina esueaza adoptarea conformatiei corecte o conduce la translocom care expulzeaza lantul
polipeptidic greist in citosol unde e legat de poliubiquitina si intra in procesul de degradare in
preoteazom.

84. Rolul reticulului endoplasmatic in biogeneza membranelor

RE participa la biosinteza tuturor lipidelor membranare, implicarea majora revenind partii
netede a reticulului. Participa prin intermediul pachetului enzimatic la: biosinteza tuturor lipidelor
membranare, producere si hdiroliza trigliceridelor si desaturarea acizilor grasi. Are mecanisme care
distribuie lipidele intr-un bistrat asimetric si heterogen.
- Colesterol
- materia prima este acetil coenzima A
- intermediarul de baza este acidul mevalonic care este activat din acetil coA prin reductaza
HMG CoA
- in urma unor etape, acidul mevalonic devine farnezil-fosfat
- prin imbinarea a doua molecule de farnezil-fosfat sunt actiunea scualen sintezei se
formeaza scualenul
- scualenul se cicleaza si ozideaza prin scualen oxidociclaza si formeaza lanosterolul care se
transforma in colesterol
- Ceramide
- sfignozina si colina legate printr-un rest fosforic formeaza ceramide
- sunt produse la nivelul RE
- materia prima sunt sfigaminele, in urma amidarii lor se formeaza ceramide
- sunt trasnformate in sfingomieline sau glicolipide la nivelul complexului Golgi
- Glicerofosfatide
- biosinteza la nivelul foitei interne RE
- materia prima este acetil CoA si glicerol-3-fosfat
- se obtine actidul fosfatidic din materiile prime sub actiunea actil-transferazelor
- se elimina fosfatul din acidul fosfatidic si se formeaza diacilglicerol sub actiunea fosfatidil-
transferazei
- se adauga fosfo-colina la hidroxilul diacilglicerolului sub actiunea colinfosfo-transferazei
- Desaturare acizi grasi
- sub actiunea unui complex enzimatic care contine citocrom C5, NADH-citocrom, B5-
reductaza si acid gras desaturaze

85. Modul de organizare al reticulului endoplasmatic si implicarea in metabolismul lipidic

Denumirea de reticul endoplasmatic are la baza caracteristicile morfologice evidentiate de
citologi: aspectul de retea si localizarea preferentiala in profunzimea citoplasmei. Detaliile
structurale asupra organizarii reticulului citoplasmatic au fost obtinute prin microscopie electronica.
Preparatele strandard de MET si examinarea unor sectiuni seriate au dezvaluit ultrastructura RE,
apoi fiind sustinute si de microscopie electronica de baleiaj si prin inghetare-fracturare. Organitul e
structurat pe baza unor endomembrane sub forma de cisterne ce prezinta numeroase anastomoze si
tubuli inretelati. Spatiul din interiorul membranelor este denumit lumen si are grosimea de 30-60nm
putand fi mai mare depinzand de activitatea organitului. Lumenul RE este continuu intre cisterne si
tubuli, iar la nivelul cisternelor prezinta anastomoze cu anvelopa nucleara, realizandu-se o
continuitate intre anvelopa nucleara si RE. Zonele structurate sub forma de cisterne au ribozomi
atasati pe fata citoplasmatica a membranei dand un aspect rugos organitului, de unde si numele de
RER. Zonele structurate sub forma de tubuli sunt ca niste prelungiri ale cisternelor RER, nu
prezinta rugozitati si au fost denuite REN. Cele doua nu reprezinta doua organite diferite, ci sunt
doua parti componente ale RE fiind diferit in functie de celula respectiva.
RE participa in biosinteza tuturor lipidelor membranare direct sub forma finala sau prin
precursori care apoi sunt preluati de aparatul Golgi. In metabolismul lipidic este activ REN care
face biosinteza lipidelor membranare, metabolismul hormonilro steroizi, sinteza lipoproteinelor si
trigliceridelor si desaturarea acizilor grasi.

86. Reticul sarcoplasmic

Functia principala a lui este depozitul dinamic de Ca, manifestandu-se pregnant in fibrele
musculare striate in care RE este denumit reticul sarcoplasmic si functia si dinamica celulara sunt
realizate prin cooperarea mai multor componente moleculare. Prima componenta este
calsechestrina, proteina cu mare afinitate pentru Ca, aflata in cantitati mari in lumenul organitului.
Prezenta ei contribuie la controlul cantitatii de Ca liber din lumenul reticulului in conditii de
concentratii totale crescute de Ca. A doua componenta sunt canalele de calciu controlate chimic care
se deschid la stimularea celulelor prin inzonitol trifosfat si prin care ionii de calciu aflati liber in
lumen patrund in citosol si declanseaza contractia. Trecerea Ca din lumen in citosol are loc atata
timp cat canalele sunt deschise pe baza deplasarii echilibrului din lumen dinspre calciul legat pe
calsechestrina spre calciul liber determinand in permanenta o concentratie de calciu liber in reticul
mai ridicata decat cea din citosol. Ciclul se inchide cu a treia componenta, pompele de calciu din
membrana reticulului care reintroduce Ca in lumenul reticulului unde calsechestrina il complexeaza
pentru a pastra concentratia constanta de ioni liber. La ME, reticulul sarcoplasmic se vede ca o retea
de vezicule tubulare asemanatoare REN.

87. Raspunsul fata de proteinele eronat impachetate

Acumularea de proteine incorect impachetate, nefuncitonale in lumenul RE perturba
homeostazia oranitului si in fata unei astfel de situatii de stres, acesta reactioneaza printr-o cascada
de evenimente cunoscute ca raspuns al proteinelor eronat impachetate in incercarea de a se adapta
noilor conditii spre restabilirea homeostaziei. Prima reactie consta in reprimarea translatiei urmata
de activarea unor cai de semnalizare care conduc la cresterea productiei de saperoane. Mecanismele
de semnalizare sunt initiate in lumeul RE prin activarea unor proteine transmembranare cu rol in
controlul impachetarii. Prin ectodomeniul acestor proteine se semnalizeaza si se induce fosforilarea
endodomeniului care isi activeaza situl enzimatic endonucleazic. Activitatea intronului produce un
ARNm functional care este tradus in proteine prin activarea genelor specifice saperoanelor care
ajung is functioneaza in lumenul RE. Genele sunt transcrile la ARMn corespunzator pentru a fi
folosite in producerea de saperoane, noile saperoane asigura nevoia crescuta de molecule de asistare
a impachetarii proteinelor din lume si eficientizeaza procesele. In situatiile in care RE este supus
unui stres cronic sunt activate mecanismele de alarma si in final moartea celulara programata.
Stresul reticulului endoplasmatic a fost studiat intens pentru ca se pare ca contribuie la
dezvoltarea unor boli grave, precum cele neurodegenerative(Alzheimer), diabetul zaharat de tip II
sau diferite dorme de cancer. Studiile recente au demonstrat ca stresul reticulului poate conduce la
alterarea metabolismului lipidic si inducerea steatozei hepatice.

88. Ultrastructura aparatului Golgi

Este un organit delimitate de endomembrane structurat sub forma unei stive de cisterne
recurbate care prezinta polaritate morfologica si biochimica cu rol in procesele de biogeneza a
membranelor si in maturarea, sortarea si distribuirea moleculelor catre destinatie. Fiecare stiva are 2
fete: una cis, convexa, de intrare care e orientata spre cisternele de reticul endoplasmatic din care
inmuguresc veziculele(RE tranzitional) si una trans, concava, de iesite care e orientata spre un
sistem de vezicule si vacuole, tubuli inretelati si fragemente de cisterne care e numita trans-Golgi,
reprezentand fata matura. Intre RE tranzitional si fata cis-golgiana au fost evidentiate microvezicule
cu diametrul mediu de 50nm care sunt dovedite a conflua intr-un sistem veziculo-tubular considerat
un vezicul intermediar intre RE si aparatul Golgi. Acest compartiment este denumit VTC sau
ERGIC si datorita lui se vorbeste si de o retea cis-Golgi. Intre reteaua trans-Golgi si sistemul
endosomal se afla macrovezicule de transport si este denumit compartiment de reciclare endosomal.
Aparatul Golgi prezinta ca elemente ultrastructurale, membrana organizata in mozaic fluid,
stiva de cisterne delimitate de endomembrane recurbate avand doua fete, cisternele dilatate la
periferie si efilate catre centru, lumen cu grosime crescanda de la fata cis catre cea trans,
microvezicule si reteaua trans-Golgi impreuna cu macroveziculele.

89. Polaritatea aparatului Golgi

Aparatul Golgi este un organit celulat delimitat de endomembrane, structurat sub forma unei
stive de cisterne recurbate care prezinta polaritate morfologica si biochimia cu rol cheie in procesele
de biogeneza a membranelor, de maturare, sortare si distribuire a moleculelor si macromoleculelor
catre locurile celulare carora le sunt destinate cat si in calea secretorie. Face parte din sistemul de
organite implicat in traficul intracelular al membranelor care incepe in reticulul endoplasmic si se
termina la membrana celulara sau la componentele sistemului endozomal. Termenul de polaritate e
folosit pentru a sublinia existenta unei diferente intre cele doua fete cis si trans. Fiecare stiva de
cisterna prezinta o fata cis si una trans. Fata cis este convexa si prezinta o retea de microvezicule
fiind orientata spre RE si se mai numeste si imatura pe ea gasindu-se enzime cu proprietatea de a
reduce ioni metalici. Fata trans este concava si prezinta o retea de macrovezicule, fiind orientata
spre membrana celular se mai numeste si fata matura, are in alactuire fosfata acida. Modalitatea prin
care aparatul Golgi isi mentine polaritatea a fost explicata prin doua modele: modelul transportului
vezicular si modelul maturarii cisternelor care spre deosebire de prima in care complexul tinta e
transportat intr-o vezicula independenta, in cel de-al doilea intreaga vezicula evoleaza si se
matureaza dinspre fata cis spre cea trans. Procesul are loc atat anterograd cat si retrograd.

90. Functiile aparatului Golgi

Functiile aparatului Golgi se impart in: producerea sfignolipidelor prin modificarea
ceramidelor produse in RE, glicozilarea proteinelor(continuarea tunderii si efectuarea glicozilarii
terminale pentru a deveni structuri inalt monozilate, hibride sau complexe), producerea
glicozmainoglicanilor cu asamblari ale proteoglicanilor membranari sau ai matricei extracelulare,
sulfatarea unor glucide, marcarea enzimelor lizozomale prin eticheta maozo-6-fosfat si biogeenza
lizozomilor, maturarea proteinelor, sortarea si transportul moleculelor si macromoleculelor catre
destinatia finala intra sau extracelulara si biogeneza si traficul intracelular al membranelor.

91. Transportul dintre RE si aparatul Golgi

In procesul prelucrarii proteinelor nou formate, un rol cheie il are fenomenul de maturare
care incepe in RE si e continuat in aparatul Golgi. Traficul dintre cele 2 se realizeaza prin vezicule
si respecta un mecanism tip suveica. Se realizeaza exportul de substanta destinata a ajunge in alte
locatii din celula(anterograd) si reciclarea componentelor necesare reluarii procesului ca si
returnarea componentelor rezidente in RE(retrograd). Selectarea si segregarea materialului destinat
exportului catre aparatul Golgi se face la nivelul unor cisterne ale RE cu o organizare specifica care
sunt denumite cisterne de tranzitie avand pe unul din versanti ribozomi atasati iar pe celalat vezicule
care inmuguresc si prezinta pe fata citoplasmatica un invelis proteic format din proteine de invelis II
sau coatomeri II care opereaza in selectia si segregarea componentelor de transport in zonele supuse
inmuguririi cat si in procesele de desprindere a veziculelor de transport.
Procesele de trnasport anterograd sunt facilitate de COP II si relgate de Sar 1, proteina cu
rol de comutator molecular din clasa proteinelor G mici, denumite si proteine G monomerice.
Proteinele G mici sunt cele care controleaza si tintirea corecta a membranelor de destinatie de catre
veziculele de transport. Veziculele desprinse isi pierd invelisul proteic si fuzioneaza cu altele sau cu
VTC, fuziunea fiind mediata de proteine numite SNARE(v-SNARE din membrana veziculelor si t-
SNARE din membrana de destinatie). Aceste doua forme de proteina SNARE sunt esentiale in
asamblarea aparatului de fuziune a microveziculelor cu membranele tinta.

92. Biogeneza lizozomilor

Biogeneza lizozomilor implica biosinteza proteinelor ce apartin lizozomului, proteinele
structurale din membrana sa si protein-enzimele pe care le contine si ii asigura functia hidrolitica.
Biogeneza presupune activitatea RE(primul pas in sinteza) si a aparatului Golgi(continuarea
maturarii si sortarii proteinelor) intre care se realizeaza o comunicare precisa avand ca rezultat
exportul proteinelor lizozomale catre lizozom. Proteinele membranare sufera procesul de glicozilare
extensiva pentru o rezistenta mai mare, peptidul semnal N-terminat este clivat si astfel se desfasoara
N-glicozilarea in lumenul RE. La nivelul aparatului Golgi se realizeaza marcarea enzimelor ce sunt
destinate transportului catre lizozom care presupune adaugarea unui rest de M6P in doua etape:
- La nivelul cis-Golgi, structurile ajunse de la RE poarta structuri oligozaharidice N-glicozidice.
La cel putin o manoza din structura lantului, la C6 al acesteia se adauga o N-acetil-glucozamina
impreuna cu un P, acestea constituind astfel structura M6P-N-acetil-glucozamina, ultima portiune
fiind un capacel.
- La nivelul trans-Golgi, preintr-un mecanism neelucidat complet se pierde capacelul N-aceti;-
glucozamina, ramand liber restul de M6P ce devine functional si e folosit in procesele de sortare,
segregare si producere de lizozomi primari.
Ulterior, la nivel golgian, structura se aglomereaza intr-o singura vezicula ce poarta un
invelis de clatrina. Odata ce vezicula e matura, aceasta e exocitata din aparatul Golgi in citosol,
proces in urma caruia se pierde invelisul de clatrina si se va numi lizozom primar. Lizozomii
primari fuzioneaza cu endozomii tarzii, producand lizozomi secundari sau fuzioneaza cu lizozomii
secundari cu cei deja existenti. La nivelul retelei trans-Golgi se gaseste o enzima
lizozomala(fosfataza acida), fapt ce dovedeste biosinteza de enzime in forma activa, insa acestea nu
functioneaza biochimic decat la un pH mai scazut(in lizozom).

93. Mitocondria
Este un organit delimitat de un sistem de 2 membrane si a carei functie de baza este
producerea de ATP. La MO, pe preparate histologice permanente se vede ca o structura franulara-
fiblamentoasa, in verde de Janus B este evidentiata in verde smarald, in rodamina 123 devine
fluorescenta prin oxidare intramitocondriala si prin microscopia prin fluorescente si microscopia
confocala se evidentiaza morfologic labirintic, inretelat. Ultrastructura mitocondriei este formata
din 4 elemente: membrana mitocondriala externa(trilaminala, neteda), membrana mitocondriala
interna(trilaminala, cu falduri din care pleaca crestele mitocondriale). Cristele difera de la o celula
la alta si pot fi de 3 tipuri:
- falduri perpendiculare pe axul lung al organitului
- Tubulare(sectiune circulara sau triunghiulara) in celulele secretoare de h steroizi
Este alcatuita din compartimentul extern(spatiu intermembranar) si compartimentul
intern(matrice mitocondriala) care contine ribozomi mitocondriali si ADNm, componente care au
rol in obtinerea de ATP. Microscopia de inalt voltaj evidentiaza un aspect prelung adesea ramificat
si cu ajutorul sau s-au constat ca numarul mitocondriilor este mai redus decat se credea.

94. Organizarea moleculara si functiile membranei mitocondriale interne

Membrana mitocondriala interna are 20-30% lipide si 70-80% proteine dapt ce dovedeste
rolul metabolic important al proteinelor. Pentru o buna functionare, bariera ce delimiteaza mediul
mecanismului este importanta, la nivelul ei se afla un fosfolipid cu hidrofobicitate
crescuta(cardiolipina) care prezinta impermemabilitate.
Fosforilarea oxidativa e descrisa prin 5 complexe dintre care primele 4 apartin lantului
transportor de electroni. Are loc preluare de electroni de la FADH2 si NADH, etapele oxido-
reducatoare, pomparea protonilor din matrice catre compartimentul mitocondrial extern si cedarea
electronilor catre O2. Doar primul, al treilea si al patrulea complex pompeaza protoni, al doilea doar
introduce in sistem electronii de la FADH2.
a) Complexul NADH-dehidrogenaza
- Are 1 centru flavinic, 7-8 centre Fe-S
- Preia e- de la NADH, ii saraceste de energie prin etapele oxidoreducatoare ce implica centrele si
ii preda CoQ(ubiquitina)
- Energia rezultata e folosita pentru pomparea p+ din matrice catre spatiul intermembranar
b) Succinat-dehidrogenaza
- Are 1 centru flavinic, 3 centre Fe-S, 1 centru hemic care e localizat intr-un citocrom de tip b prin
care intreg complexul se insera pe membrana
- Nu pompeaza p+
- Preia e- de la FADH2 si cum acestia au energie prea mare sunt predati CoQ
c) Citocromi B-C1
- Are 1 centru Fe_S, 3 centre hemice(2 pentru citocrom b si unul pentru citocromul 1)
- Preia electroni de la CoQ le reduci energia si ii preda citocromului C
- Cu energia rezultata pompeaza p+ din matrice spre spatiul intermembranar in raport de 1 e-
pompat si 2p+ expulzati
d) Citocromi A-A3
- Are 2 centre hemice, 2 centre Cu(unul preia e- din amonte)
- Preia e- de la citocromul C, le reduce energia si ii insera pe O2 cu formare de apa
- Pompeaza p+ din matrice catre spatiul intermembranar
- Prezinta 2 canale transmembranare prin care pompeaza p+, cele doua canale se numeste
D(asparat) si K(lisina), in zoma mediana a lui D exista un rest glutamat considerat esential in
pomparea protonilor
- Preia e- si ii transfera oxigenului cu formare de apa
e) ATP sintaza
- Arhitectura cu gap, gat si trunchi
- Capul e orientat spre matrice, trunchiul e situat transmembranar si gatul face legatura intre ele
- In coloratie negativa la ME a particulelor submitocondriale intoarse pe dos se evidentiaza
prezenta pe versantul matriceal al membranei interne, a unor structuri voluminoase si sferice
atasate de membrane care reprezinta F1(cap si gat) si F0(trunchi).
- F1 e alcatuit din 5 subunitati: α,β,γ,δ,ε, primele doua pot lega nucleotide si β are activitate
catalitica
- F0 are un canal protonic prin care e disipat gradientul realizat de lantul respirator, gradientul
reprezinta forta motrice necesara producerii ATP din ADP si fosfat
- Actioneaza ca o turbina, structura globulara a capului se roteste in raport cu trunchiului si se
descriu 3 pasi a cate 120 de grade:
- Cei 3 heterodimeni α-β care alcatuiesc 3 situsuri active ale componentei catalitice trec prin 3
stari: - deschisa: lipsa nucleotidului si fosfatului in situsurile de legare
- laza: legarea ADP si fosfatului
- stransa: legarea ATP
Complexele I, III, IV si V sunt complexe transmembranare. Piruvatul si fosfatul sunt
preluati din compartimentul extern prin simport alaturi de protoni, iar ADP este transportat antiport
catre matrice si ATP spre citosol.

95. Organizarea moleculara si functiile membranei mitocondriale externe si spatiul

intermembranar
Membrana mitocondriala externa respecta modelul mozaicului fluid cu structuri particulare
ce definesc porinele, astfel se caracterizeaza permeabilitatea deosebita de la acest nivel. Moleculele
de pana la 5kDa parcurg prin intermediul membranei externe drumul de la citosol catre
compartimentul extern. Membrana mitocondriala externa realizeaza prelucrarea acizilor grasi de pe
transportorii proteici din citosol si esterificarea lor la acil-CoA sub actiunea acil-CoA sintazei si
produce dezaminarea oxidativa a aminelor biogene sub actiunea monoamin-oxidazei, avand loc
inactivarea epinefrinei, norepinefrinei, dopaminei si dupa care elimina metabolitii sub forma de
urina. Acil CoA este translocata pe versantul intermembranar unde devin acil-carnitina sub actiunea
carnitin-acil-transferazei de unde compusul e preluat de membrana mitocondriala interna si apoi de
matrice.
Compartimentul intermembranar este un compartiment tampon intre citosol si mioplast, are
rol in mentinerea unui climat optim pentru activitatea mioplastului. Are permeabilitate scazuta
proportionala cu membrana externa si se gasesc enzime care pregatesc o serie de metaboliti
energetici esetial functionali mitocondriei: adenilat-kinaza (ATP+AMP=2ADP, utilizeaza o
molecula de produs finit al functiei mitocondriene pentru a obtine 2 produsi de substrat, se creaza
premisele obtinerii a doua molecule de ATP rpin ocnsumul uneia singure) si nucleotid-fosfokinze
(transforma nucleozidele in nucleotide, creand premizele obtinerii unei diversitati de compusi
macroergici).

96. Organizare moleculara si functiile matricei mitocondriale

In matrice se gasesc componentele necesare replicarii, transcrierii si traducerii propriului
ADN. Exista la acest nivel si ribozomi mitocondriali ce se aseamana ca dimensiune cu cei
procariotici, diferiti de cei din citosol. Functiile matricei mitocondriale:
- Beta oxidarea acizilor grasi din care rezulta acetil-CoA implicata ulterior in ciclul Krebs. Toate
enzimele ciclului Krebs sunt prezente la acest nivel inafara de succinat-dehidrogenaza care face
parte din membrana mitocondriala interna
- AcetilCoA e necesara ciclului Krebs provine din prelucrarea oxidativa a piruvatului din citosol.
Reduce 3NAD+FAD->NADH+FADH2 care sunt donori de electroni din lantul transportot
de electroni ce are loc in membrana mitocondriala interna

97. Biogeneza vs originea mitocondriilor

Biogeneza mitocondriilor nu reprezinta neaparat crearea noua a acestora, analizele au
evidentiat ca celulele uman contin in mitocondrii aproximativ 1500 de proteine diferite dintre care
maxim 1% sunt codificate de sistemul genic propriu al mitocondriei. Celelalte mitocondrii sunt
codificate de ADN-ul din nucleul celulelor, sunt sintetizate in citosol din precursori si importate prin
mecanisme specifice post-traducere. In celule, mitocondria se reinnoieste continuu, iar organitele
iesite din functiune sunt indepartate prin autofagie cu ajutorul lizozomilor. Alte noi mitocondrii apar
prin condriodiereza, o mitocondrie functionala dand nastere alor doua organite asemanatoare prin
clivaj.
Teoria endosimbolica a fost emisa de Richard Altmann si se refera la originea mitocondriei.
Acum. Milioane de ani cand atmosfera terestra se imbogatea in O2, o celula aeroba a fost endocitata
de o celula anaeroba si rezultatul a fost simbioza. Argumentele ce sustin teoria: prezenta porinelor
in membrana mitocondriala externa(identificate pentru prima oara la bacterii), mitocondria are ADN
propriu, circular la fel ca procariotele, ribozomul 70S de la procariote se gaseste si in matricea
mitocondriala, cardiolipina exista in membrana mitocondriala interna la fel ca in membrana
bacteriilor, sinteza proteica este sensibila la cloramfenicol si insensibila la cicloheximida, ARN-
polimeraza este sensibila la rimfamicina la fel ca procariote si se poate divide.

98. Rolul mitocondriilor

Preia si stocheaza ioni de calciu
Stocheaza Ca in asocierea cu RE si intervine in concentratia fluxului de calciu prin
producerea de energie, initierea apoptozei, moduleaza semnalizarea intracelular si poate declansa
autofagia mitocondriilor.
Produce specii reactive de oxigen
Reprezinta una din principalele surse celulare, daca creste producerea speciilor reactive la
oxigen, va creste si stresul oxidativ. Stimuleaza productia de citokine proinflamatorii, speciile
reactive la oxigen sunt crescute in boli autoimune, cardiovasculare si maligne si initiaza cai de
semnalizare intracelulara.
Rol important in apoptoza
Poate initia apoptoza prin calea capsazelor. Evenimentul central este eliberarea citocromului
C din membrana mitocondriala interna(este importanta permeabilitatea sistemului de membrane
mitocondriale) care activeaza APAF care avtiveaza mai departe apoptozomul si capsazele.
Elibereaza si proteinele antiapoptotice si proapoptotice care influenteaza ritmul sau declansarea
apoptozei.

99. Nucleul celular

Nucleul este denumit si carion si este formatiunea cea mai reprezentativa a celulei. Este un
organit celular cu multiple functii diferentiat in procesul evolutiei si in continua perfectionare si
organziare. Este cel mai mare organit prezent in toate celulele organismului, cu exceptia hematiei
adulte, corneocitelor si celulelor fibre adulte din cristalin. Nucleul este sediul ADN-ului, purtatorul
informatiei genetice pe baza careia se sintetizeaza proteinele, autoreplicarea ADN-ului, transcriptiei
mesajului geentic(sinteza ARNm) si centrul de control si comanda al celulei eucariote.
La MO nucleul este studiat folosind coloranti bazici care se leaga de substratul acid din
acizii nucleici, aparand bazofil. Componentele care pot aparea legate de nucleu sau langa acesta
sunt membrana nucleara, care de cele mai multe ori nu se vede, invelisul nuclear la periferie,
cromatina bazofila granulata, filamentoasa sau in blocuri si in nuclei inchisi la culoare se pot
observa nucleolii(exista in toti nucleii) si cariolimfa(lichidul nuclear format in mare parte din
proteine). Nucleii eucromatici au aspect veziculos si prezinta granulatii fine, iar cei tahicromatici
sunt intens bazofili. Eucromatina contina ADN care poate fi pus in evidenta prin reactia Fulgen(rosu
violet) sau reactia Bracket(ADN verde si ARN rosu). Ultrastructura nucleului prezinta invelis
nuclear, hetero si eu cromatina, matricea nucleara si nucleoli.
La ME remarcam nucleoplasma care cuprinde matricea nucleara, heterocromatina
electronodensa si eucromatina electronoclara, nucleolii si membrana nucleara cu cisternele nucleare
care apare intrerupta din loc in loc de complexele por. La microscopul cu fluorescenta nucleul se
vedea albastru prin impregrnarea cu DAPI-4’.
100.Invelisul nuclear
Este un complex membranar specific celulelor eucariote. Separa in perioada interfazica
continutul nuclear de citoplasma si controleaza schimburile dintre acestea. Este alcatuit din:
membrana invelisului nuclear cu doua domenii: membrana nucleara interna si cea externa, cisterna
perinucleara si pori. Importanta invelisului nuclear consta in faptul ca desparte celula de citoplasma,
caracteristica specifica celulelor eucariote, aparitia ei in evolutie insemnad un avantaj pentru crearea
unui compartiment celular separat in care isi are sediul ADN si in care se desfasoara autoreplicarea
si transcriptia asigurand stabilitatea genica mai mare a eucariotelor. Structura invelisului nuclear
este ultramicroscopica fiind prea subtire pentru a fi observabila la MO. Examinat la Mo apare ca o
linie de culaore rosu-violaceu, in realitate grosimea acesteia fiind de 400A de 5 ori mai mica decat
limita de rezolutie a MO. Ultrastructural invelisul prezinta 2 proprietati: este dublu si prezinta pori.
Elementele structurale ale invelisului sunt:
a) Membranele invelisului nuclear
- Membrana externa este in contact direct cu citoplasma si poate prezenta ribozomi atasati
- Membrana interna delimiteaza continutul nuclear
- Grosime de aproximativ 70-80A
- Aparent, ambele membrane au o structura asemanatoare altor citomembrane in sensul in care
apar trilaminate la ME, fiecare fiind alcatuit din 3 straturi: un strat osmiofob(clar la fluxul de
electroni) intre 2 straturi osmiofile(dense la fluxul de electroni).
b) Spatiul perinuclear
- Este spatiul care separa cele doua membrane ale invelisului nuclear
- Are grosimea de aproximatic 200-300A, dar este variabil de la o celula la alta
- In spatiul perinuclear nu s-a putut confirma existenta unei substructuri macromoleculare, dar nu
inseamna ca este gol, fara material biologic
c) Porii
- Sunt discontinuitati in spatiul perinuclear dat de fuziunea celor doua membrane
- Au rol esential in realizarea schimburilor dintre nucleu si citoplasma in primul rand permitand
trecerea ARNm din nucleu in citoplasma
- Au dismensiuni de 300-1000A in functie de tipul celulei si organism
- Forma lor este circulara sau poligonala
- Numarul este proportional cu activitatea celuleli, cu cat sinteza de ARN este mai mare cu atat
celula respectiva are mai multi pori, reprezinta in medie 10-20% din invelisul nuclear
d) Materialul anular
- Formatiuni ultrastructurale atasate circumferintei sau perimetrului porilor care formeaza
impreuna cu ei complexul por
- Complexul por e format din:
- Matricea anulara care este un inel de material dens la fluxul de elctroni care se proiecteaza
pe versantul citoplasmatic si pe cel nucleoplasmatic, este alcatuit din proteine
- Masele anulare in numar de 8 substructuri sferice dispuse in matricea anulara, fiecare avand
diametru de 200A si o dispozitie simetrica radial
- Diafragmul uneori oblitereaza orificiul anular, este format dintr-un material mai dens decat
carioplasma si nucleoplasma si nu e o membrana din punct de vedere structural
- Granula centrala ocupa uneori centrul porului cu diametrul de 100-150A, a fost considerat
gardianul porului datorita pozitiei acestuia, nu e considerat structura permanenta ci un
complex de ARN surprins in tranzit printr-un por
- Materialul fibrilar reprezentat de fibrele ce se ancoreaza pe de-o parte de masele anulare si
pe cealalta de inelul distal dormand cosul nuclear
e) Lamina densa interna
- Este un strat electrono-opac aplicat pe frontul nucleoplasmic al membranei nucleare interne,
apare clar pe imaginile de ME dupa fixarea cu glutaraldehida
- Are o grosime de 200-600A in functie de tipul celulei
- Prezinta o zona fin granulara sau fibrilara localizata intre membrana interna a invelisului si
masele cromatiniene periferice
- Nu e cunoscuta compozitia biochimica
- Rol de suport pentru membrana nucleara interna

101.Porul nuclear si rolul sau

Este o zona de intrerupere a invelisului nuclear la nivelul careia se gaseste complexul por si
are rol in reglarea schimburilor dintre nucleu si citoplasma, functionand ca o bariera selectiva in
ambele sensuri. Sunt structuri dinamice care apar si dispar in functie de activitatea celulei, fiind in
numar de 3000-4000/nucleu si au dimensiuni de 10nm in repaus si 25nm in stare activa. Complexul
por e o structura ordonata cu aspect hexagonal si format din: anul sau mase anulare care sunt
subunitati proteici de 20nm in numar de 8 citoplasmatice si 8 nucleoplasmice formand cosuletul
fibros al porului.
Transportul prin por se face in ambele sensuri si poate fi activ sau pasiv. Cel pasiv asigura
trecerea elementelor cu diametre foarte mici cu greutatea mai mica de 60kDa, se face in functie de
gradientul de concentratie si se face prin canalele periferice. Transportul activ se face prin partea
centrala a porului pentru molecule mai mari de 60 kDa necesitand enzime pentru transport 6ATP-
aze. Viteza de transport e invers proportionala cu dimensiunile moleculelor si exista import si
export in ambele sensuri. Transportul activ pentru import se realizeaza pentru proteine nucleare care
au afinitate pentru nucleu(importine) si enzime necesare pentru replicare ADN-ului, complexele
ribonucleoproteice si ligand-receptor-hormon si factori pentru transcriptie. Transportul activ pentru
export se face pentru proteine care au in structura lor secvente semnal de adresare nucleara(lisina,
arginina) si pot fi libere sau mascate, secventa semnal fiind recunoscuta in citoplasma de receptori
care se ataseaza de proteine formand un complex din fibrele citoplasmatice, ulterior se va desface si
receptorul se va recicla. Pentru exportul ARNt-ARNm-ribozomi precesele sunt similare.

102.Importul nuclear
Multe proteine care functioneaza in nucleu sunt importate selectiv in compartimentul
nuclear de la locul de sinteza. In acelasi timp, ARNt si ARNm sunt sintentizati in compartimentul
nuclear i apoi exportate in citoplasma. Aceste procese sunt selective si se realizeaza pe baza unui
pot hidrofil mare. Celula obtine energia necesara transportului selectiv prin porul nuclear din
hidroliza GTP de o proteina G mica. Se gaseste si in citosol si in nucleu si e necesara ambelor
transporturi fiind un comutator molecular care poate exista in doua stari conformationale. Proteina
GAP din citosol hidrolieaza GTP in GDP, iar GEF din nucleul promoveaza transformarea de la CDP
la CTP controland directionalitatea transportului nucelar.
Pentru a initia importul nuclear, majoritatea SLN din proteine trebuie recunoscute de catre
carausii de import nuclear. Importinele sunt codificare de o familie de gene ale transportului
nuclear, fiecare proteina transportor codificata e specializata pentru transferul din citosol in nucleu
al unui subset de proteine. Transportorii nucleari de import nu se leaga mereu direct de proteine, ci
pot avea proteine adaptatoare aditionale. Importinele sunt proteine citosolice solubile care se leaga
atat de SLN cat si de proteinele complexului por dintre care unele organizeaza fibrile care se extind
in citoplasma. Fibrilele si proteinele din zona centrala a porului contin un numar mare de secvente
repetitive cu fenilalanina si glicina servind ca situsuri obligatorii de legare pentru importine.
Complexele importina-incarcatura se deplaseaza de-a lungul caii de transport prin legare repetata,
disociere si apoi re-legare la urmatoarea secventa. Complexele sar de la o proteina a porului la alta
pentru a traversa interiorul complexului por. Odata ajunse in interiorul nucleului legarea Ran-GTP
determina modificari ale transportului cu eliberarea lui de incarcatura, importina-RanGTP trece in
citoplasma unde desface GTP la GDP.

103.Exportul nuclear
Exportul din nucleu functioneaza asemanator importului, dar in sens invers. Exportul
moleculelor mari are loc prin proteinele porului. Sistemul de transport se bazeaza pe semnale de
export nuclear din secventa proteinelor care urmeaza sa fie exportate de catre transportoii
complementari, exportine. Acesti carausi se leaga atat de semnalul de export cat si de proteinele
porului nuclear pentru a ghida incarcatura catre citosol. Exportonii sunt inruditi structural cu
importinele fiind codoficati de gene asemanatoare ale nucleului celular.

104.Nucleolul
Este o formatiune corpusculara intranucleara, nedelimitata de membrana prezenta numa in
interfaza a carei functie principala e biogeneze ribozomilor. Este un component al nucleului care nu
e delimitat si nu prezinta citomembrane. Are o importanta vitala pentru celula, mutantii anucleolari
sunt neviabili. In absenta nucleolului nu se formeaza ribozomi deci nu pot fi sintetizate proteinele.
Principalele componente chimice sunt ADN si ARN si proteine care se gasesc in functie de tipul
celular si momentul celular in proportie de 3%, 7% sau 90% din cantitatea uscata si poate prezenta
si cantitati mici de Zn, Mg si Ca.
La MO se vede ca un corpuscul bazofil mai ales in nucleii eucromatici in coloratie HE, in
coloratia Fulgen se pune in evidenta ADN-ul in culori rosi-violet si in impregnari argentice se scot
in evidenta nucleolema la periferie ca o formatiune filamentoasa rasuvia si pars amorfa, corpul si
fondul omogen(astructurat la MO) in care e dispusa nucleolema.
La ME se vede ca o zona electronodensa, neregulata cu structura fibrioglanulara,
ultrastructural e alcatuit din 4 parti: pars fibrosa formata din filamente de 50A si grupate in pachete
si organizate in retea, pars granulosa alcatuita din granule de 150A diametrul, similare dar nu
identice cu ribozomii din citoplasma, componenta nucleara dominanta, pars cromosoma alcatuita
din fibre cromatiniene, repartizata la periferia nucleolului dar patrunde in interior sub forma de
benzi si pars amorfa care e omogena si cu densitate medie la fluxul de electroni, nu se stie daca e o
componenta adevarata sau prezinta cariolimfa care umple spatiul dintre celule. Aceste parti pot fi
distinse in cazuri reale, raporturile intre ele variind in functie de tipul celular si momentul
functional.
105.Tipuri de ARN non-codant
LncARN si miARN sunt tipuri de ARNnon-codant care realizeaza modificarile post-
transcriere ale expresiei genice. LncARN contine mai putin de 200 de nucleotide determinand
recrutarea unor proteine reglatoare ale transcrieii si are rol de AN enhancer, determinand legarea
mediatorului si organizarea 3D a cromozomilor, inactivarea cromozomului X. MiARN reprezinta
secvente mici de ARN continand 18-20 de nucleotide si determina blocarea traducerii ARNm prin
formarea unui complex cu o prAgo, absenta proteinei determinand realizarea transcrierii genice.

106.Organizarea unei gene. Reglarea transcrierii genice

O gena e formata din promoter, portiune cu secvente ce formeaza introni care sunt eliminati
din ARNm matur, extroni care sunt regiunile codificatoare si zone ,,cis” reglatorii care sunt
anterioare promoterului si sunt secvente de legare a proteinelor care pot initia sau inhiba
transcrierea genica.
 Promoterul are o secventa scurta cis reglatoare localizata la 25 pb inaintea punctului de start
transcriere, pentru a initia transcrierea care se numeste TATA. Unele gene contine protomer o
secventa asemanatoare lui TATA, iar altele au o secventa bogata in CG care pot fi metilate. Secventa
TATA e recunoscuta de proteine de legare de secventa cis fiind o parte din complexul factorilor
generali ai transcrierii care recruteaza ARN polimeraza II la gen care urmeaza sa fie transcrisa. FGT
sunt o familie de proteine care au secvente de legare de ADN si sunt necesare pentru initierea
transcrierii fiind folosite de toate genele care sunt transcrise de ADN polimeraza. Una are rol de
helicaza, expunand catena codificata pentru transcriere, avansarea polimerazei de pe promoter catre
TTS este dependenta de fosforilarea cozii C-terminale a ARN-polimerazei si e realizata pentru
reziduuri de serina printr-o kinaza din CFGT.
Elongarea reprezinta continaurea fosforilarii treptate, ARN-polimeraza II miscadundu-se de-
a lungul ADN-ului. Dupa 25 de nucleotide de ARN, capatul 5’ al moelculei de ARNm e modificat
prin adaugarea unui nucleotid capac modificar de guanina. Capatul 5’-metil este capul 5’ al ARNm
la eucariote fiind un punct de reper pentru diferentierea ARNm de celelalte tipuri de ARN. Se leaga
de un complex proteic care ajuta ARNm sa fie corect prelucrat si exportat din nucleu prin porul
nuclear, avand rol importatn in traducerea ARNm in proteine in citosol. In momentul in care e
recunoscut de elF se incepe traducerea proteinelor in ribozom. Capatul 3’ e codificat in genos,
transcris in ARNm si recunoscut de o serie de proteine care leaga ARN si enzime de procesare a
ARN. Doua proteine multisubunitare, CstF si CPSF merg impreuna cu ARNpolimeraza II fiind
transferate in secventa de procesare a capatului 3’. Capatul este modificat de o enzima poli-A-
polimeraza, care adauga circa 200 de nucleotide A, dar coada poli-A a ARNm eucariot nu este direct
codificata in genom. Participa la transportul ARN, din nucleu in citosol si la directionarea sintezei
de proteine in ribozom. Prezenta capetelor 5’ si 3’ indica celulei faptul ca mesajul codificat este
intact permitand exportul secventei de ARNm din nucleu si traducerea in proteine.
Intronii si extronii sunt transcrisi in ARN, insa intronii sunt indepartati prin procesul de
splicing. ARNm matur este obtinut dupa procesarea de la capetele 5’ si 3’ si dupa realizarea
procesului de splicing. Dupa excizia unui intron, imbinarea extronilor este catalizata de complexe
ARN+200 de proteine, hidrolizand mult ATP. Moleculele de ARN care realizeaza splicingul sunt
relativ scurte(U1-U6)din categoria de ARN necodificante mic, fiecare fiind complexata cu 7
subunitati proteice formand miezul spiceozomului, complexul mare de ARN si proteine care
efectueaza efectiv splicing.

107.Procesarea si maturarea ARNm

ARNm este copia informatiei genetice a unei singure gene din ADN(5-3), este matrita
pentru sinteza unei singure proteine si este format din secvente de 3 nucleotide corespunzatoare
unui anumit aminoacid. Are capatul 5-7-metilguanilat, regiunea netranslatata 5’, regiune de legare a
subunitatii mici a ribozomilor, codon start, segment de lungime variabila ce codifica proteina,
codon stop, regiune netranslatata 3’.

108.Cromatina
Cromatina reprezinta forma interfazica a materialului genetic nuclear fiind alcatuita din
ADN, ARN si proteine histonice si non histonice. La MO utilizand HE in interiorul celulei apare o
zona cu afinitate mare pentru colorantii bazici unde se afla cromatina. Cromatina si cromozomii
reprezinta doua forme celulare diferite ale aceluiasi material genetic, cromozomul fiind forma
condensata a cromatinei care se gaseste in interiorul celulei in timpul diviziunii. Exista 2 tipuri de
cromatina: eucromatina, palid colorata la MO, electronoclara la ME si functional activa si
heterocromatina care e palid colorata la MO, electronodensa la ME si inactiva functional.
Heterocromatina poate fi constitutiva care nu e niciodata transcrisa si se gaseste la nivelul
telomerelor si centromerelor si facultativa care e transcrisa intr-o anumita perioada de dezvoltare a
organismului(corpuscul Barr).

109.Fibra de cromatina. Histone

Indiferent ce fel de cromatina este, din punct de vedere ultrastructural apare sub forma de
fibre de cromatina cu diametrul de 100A care la randul ei e alcatuita din nucleozomi. Structura
fibrei de cromatina are la baza o unitate repetitiva numita nucleozom care este alcatuita din 8
molecule de histone. ADN-ul face cate doua ture de superhelic in jurul fiecarui nucleozom.
Nucleozomul este compus dintr-un miez care contine cate 2 molecule de histone H3 si H4, invelisul
acestui miez fiind alcatuit de H2A si H2B. Legatura dintre nucleozomi este realizata de linkeri
formati din ADN care trec de la un nucleozom la altul si histona H1.
Proteinele histonice sunt bazice doar la eucariote, sunt sintetizate in citoplasma si ajung in
nucleu prin transportul activ prin pori. Sunt 5 tipuri in functie de continutul de arginina si lizina:
H1, H2A, H2B, H3 si H4. Din cauza incarcarii pozitive se leaga de gruparile fosfat ale ADN-ului
incarcate negativ. Histona H1 are specificitate de specie si are rol cheie in organizarea si
functionarea cromatina(mentine structura cromatine, impiedica transcrierea genelor si spiralizeaza
cromozomii), H2A, H2B, H3 si H4 nu au specificitate si au rol structural formand nucleozomii.
Proteinele nehistonice sunt sintetizate in citoplasma, sunt acide si se gasesc in nucleoplasma,
nucleol si cromatina. Au rol in medierea cuplarii ADN-ului cu histonele, reprezinta factori de
transcriere si enzime si intervin in compactarea ADN-ului.
Rolurile comune sunt reglarea activitatii si diferentierei genelor, repararea ADN-ului si
condensarea cromatinei.

110.Mecanisme epigenice care implica histone

Modificarile epigenice influenteaza fenomene de control al expresiei genice, fara a implica
schimbari in secventa de ADN a genei respective. Unele mecanisme controleaza impachetarea
cromatinei prin modificari post-traducere a histonelor nucleozomale si metilarea ADN. Capetele N
terminale ale histonelor se gasesc inafara nucleozomului sub forma unei cozi libere si sunt supuse
modificarilor covalente, inclusiv acetilarea, mono/di/trimetilarea gruparii epsilon-amino a lisinei,
ubiquitinarea lisinei si fosforilarea serinei modificand incarcatura electrica neta a proteinelor,
afectand impachetarea prin variatiile de tarie a interactiunilor electrostatice dintre ADN si histone si
zonele pozitive si negative din dimerii histonici ai miezului nucleozomilor. Enzimele sunt histon-
acetil-transferaza adauga grupari acetil la lizina si histon-deacetilaza indeparteaza. Acetilarea
reprezinta scaderea afinitatii pentru nucleozomi, deschizand cromatina si incepand transcrierea, iar
deacetilarea este inversa implicand represia transcrieii. Metilarea histonelor induce sporirea
pozitivitatii moleculei, moduland interactiunile normale ale histonelor nemodificare, iar recrutarea
enzimelor depinde de proteine reglatorii care se leaga de secvente ADN.