Absorbția intestinală

 smartumf    January 2, 2020    No Commentson Absorbția intestinală

Absorbţia intestinală este procesul prin care cele mai simple substante nutritive
rezultate in urma digestiei  trec în sânge (monozaharide, aminoacizi) şi limfă (lipide).

Absorbţia este favorizată la nivelul intestinului subţire deoarece:

 există o suprafaţă mare de contact, datorită structurii specifice a mucoasei

intestinului subţire
 distanţa pe care moleculele o au de străbătut este mică, grosimea peretelui
fiind minimă la acest nivel
 reţeaua vasculară de la nivelul vilozităţilor este foarte bogată, iar, printr-un
mecanism reflex, cantitatea de sânge de la acest nivel poate creşte în timpul
perioadelor de digestie
 mişcările contractile ale vilozităţilor înlesnesc tranzitul substanţelor absorbite.

ABSORBȚIA GLUCIDELOR

 aportul de glucide este de 250-800 g/zi si reprezinta 50-60% din dietă

 cele trei glucide majore ale dietei
sunt dizaharidele sucroza şi lactoza şi polizaharidul amidon
 celuloza este un  polizaharid vegetal, prezent în dietă în cantităţi mari, nu
poate fi digerat, deoarece în tractul gastrointestinal uman nu există enzime
specifice
 produşii finali ai digestiei glucidelor sunt monozaharidele: fructoza, glucoza şi
galactoza
 fructoza se absoarbe prin difuziune facilitată
 glucoza şi galactoza se absorb printr-un mecanism comun, un sistem de
transport activ Na-dependent
  după ce au fost absorbite în enterocite, monozaharidele sunt transportate prin
membrana bazo-laterală a acestora prin difuziune facilitată; apoi, difuzează
din interstiţiul intestinal în capilarele din vilozităţile intestinale.

ABSORBȚIA  LIPIDELOR

 aportul zilnic de lipide variază între 25 şi 160 g

 lipidele se absorb din tractul gastrointestinal prin difuziune pasivă
 pentru a putea fi absorbite, ele trebuie să fie hidrosolubile, fapt ce se
realizează în prezenţa sărurilor biliare, înainte de a fi digerate, lipidele trebuie
emulsionate – transformate în picături cu diametrul sub un micron, de către
sărurile biliare şi lecitină
 sarurile biliare, acizii graşi, monogliceridele, trigliceridele, colesterolul şi alte
lipide, se combina cu proteine din epiteliul celulelor intestinale formand  micelii
complexe numite chilomicroni, forma in care trec in chiliferul limfatic central.
Sarurile biliare ajută la ABSORBŢIA din tractul intestinal a LIPIDELOR.
ABSORBȚIA PROTEINELOR

 dieta proteica zilnica pentru un adult este de 0,5-0,7 g/kg corp

 pentru di/tri peptide si AA – transport activ Na–dependent
 toate proteinele sunt absorbite
 proteinele din scaun provin din detritus celular sau bacterii din colon.

‼‼ Aminoacizii şi monozaharidele ajung prin vena portă la ficat, lipidele trec în

circulaţia limfatică.

ABSORBȚIA APEI ŞI ELECTROLIŢILOR

 Na activ, Cl pasiv, H2O pasiv

  NaCl: absorbţia sodiului se face printr-un proces activ. Clorul urmează pasiv
sodiul.
 Apa: în intestinul subţire, apa se absoarbe pasiv, izoosmotic, ca urmare a
gradientului osmotic creat prin absorbţia elecroliţilor şi a substanţelor nutritive.

ABSORBȚIA VITAMINELOR

 liposolubile: A, D, K, E – prin difuziune pasiva in limfa; aceste vitamine intră în

alcătuirea miceliilor şi se absorb împreună cu celelalte lipide în intestinul
proximal
 hidrosolubile: B, C – se absorb prin transport facilitat sau prin sistem de
transport activ Na-dependent, proximal, în intestinul subţire

ABSORBȚIA MINERALELOR

 Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor legat de membrana celulară

și este activat de vitamina D.
 Fierul se absoarbe în jejun şi ileon. Fe2+ se absoarbe mai uşor decât Fe3+.
Vitamina C stimulează absorbţia sa.

 Absorbtia la nivelul intestinului subtire

 ©
 Autor: Popa Sorin
 In general, la nivelul mucoasei intestinale, se desfasoara doua
procese, insorbtia, ce reprezinta trecerea din lumen catre sange si inversul
acesteia, exorbtia, miscarea din sange catre lumen. Cand rata de exorbtie este
mai mare, rezultanta este secretia, iar in cazul in care rata de insorbtie este
superioara, rezultanta o constituie absorbtia. Absorbtia reprezinta trecerea apei,
electrolitilor si trofinelor alimentare prin mucoasa digestiva in mediul intern.
Alimentele in lungul tractului digestiv, sub influenta enzimelor specifice, sunt
supuse unor fenomene de scindare, in urma carora sunt transformate in particule
mici, simple ce strabat mucoasa pentru a fi asimilate in economia organismului.

Desi exista posibilitate de absorbtie la orice nivel al canalului alimentar, in ansele

superioare ale intestinului subtire, in special in jejun, procesul de absorbtie se
desfasoara in proportii maximale. Astfel, 90% din absorbtia digestiva se
manifesta la nivelul intestinului subtire. Prezenta plicilor circulare Kerkring, a
glandelor Lieberkuhn, vilozitatilor intestinale si a microvililor apicali contribuie
considerabil la cresterea suprafetei de aborbtie pana la aproximativ 250 m
patrati. De asemenea, vascularizatia bogata a mucoasei intestinale, continutul
enzimatic al enterocitelor sau eliberarea vilikininei sunt factori ce favorizeaza
procesul de absorbtie.

Absorbtia glucidelor

Este indeplinita sub forma de monozaharide, precum hexoze, prin mecanisme

active, si pentoze, prin mecanisme pasive, sediul principal fiind reprezentat de
jejunul proximal. Raportul energetic al glucidelor este apreciat la 50-60% din
valoarea ratiei alimentare, in conditii normale. Acestea sunt ingerate sub forma
de monozaharide, precum glucoza, galactoza si fructoza, dizaharide, maltoza,
lactoza si sucroza si polizaharide vegetale, amidonul si animale, glicogenul. Sub
diferite forme gastronomice, amidonul este reprezentativ cu aproximativ 60% din
totalitatea glucidelor ingerate, urmat de sucroza cu 30% si lactoza 10%. Cele mai
importante monozaharide sunt glucoza si galactoza care trec in sangele venos
nefiind transformate chimic, spre deosebire de fructoza care este descompusa
partial in glucoza si acid lactic. La nivelul jejunului, rata de absorbtie a glucidelor
este de trei ori mai mare decat la nivelul ileonului, iar capacitatea maxima de
absorbtie a intregului intestin subtire este evaluata la 4kg.

Absorbtia proteinelor

Este realizata in proportie de 90-95% sub forma de aminoacizi, proteinele

constituind 13-18% din valoarea totala a ratiei alimentare normale, din care
aproape 50% sunt de origine animala. Absorbtia acestora are loc predominant in
jejun, descriindu-se cate un sistem transportor de absorbtie pentru aminoacizii
neutri, bazici, dicarboxilici, precum si pentru iminoacizi. De asemenea, absorbtia
proteinelor se poate realiza si prin intermediul pinocitozei. Fondul intestinal al
aminoacizilor este rezultat din proteinele alimentare in proportie de 50%,
proteinele secretate de glandele digestive aproximativ 25% si restul, din
proteinele obtinute din digestia celulelor intestinale descuamate. Capacitatea
maxima de absorbtie este evaluata la 500-700 g.

Absorbtia lipidelor

Se desfasoara in proportie de 96-98%, din care aproximativ 90% sunt absorbite

in jejun, iar pana la 8% in ileon, restul fiind eliminate prin actul defecatiei.
Coeficientul energetic al lipidelor din cerintele energetice ce caracterizeaza ratia
alimentara in mod normal este evaluat la 20-30%. Aproape 95% din totalul
lipidelor sunt reprezentate de trigliceride care sunt hidrolizate in glicerol si acizi
grasi.

Glicerolul este hidrosolubil si astfel absorbtia sa este intermediata de mecanisme

pasive. Acizii grasi cu lant lung de peste 16 atomi de carbon sunt fixati pe
sarurile biliare, ajungand la nivelul glicocalixului unde se desfasoara decluparea,
acizii grasi traversand membrana prin difuziune pasiva, iar sarurile biliare trec in
jejun si ileon, unde majoritatea sunt resorbite, in proportie de 90%, pentru a
reveni la ficat, nivel la care sunt din nou excretate prin bila, formandu-se astfel
un circuit entero-hepatic. Resinteza trigliceridelor are loc la nivelul reticulului
endoplasmatic neted, prin reesterificarea acizilor grasi, determinata de coenzima
A, si a monogliceridelor. La nivelul reticulului endoplasmatic rugos si apartul
Golgi, trigliceridele, astfel reformate, intra in alcatuirea chilomicronilor, care
contin 85% trigliceride, 7% fosfolipide, 7% colesterol si 1% lipoproteine, ce
confera stabilitatea acestora in limfa si plasma. In regiunea laterobazala a
enterocitelor, se desfasoara exocitoza chilomicronilor, preluati din spatiul
interstitial in vasele limfatice, trecand ulterior in circulatia sangvina, de obicei in
trunchiul brahiocefalic stang. Astfel, aproximativ 80-90% din grasimile ingerate
prin intermediul alimentelor patrund in sange sub forma chilomicronilor. Acizii
grasi cu lant scurt, sub 10 atomi de carbon, difuzeaza din lumenul intestinal,
neesterificati, in sangele portal, fiind condusi sub forma libera catre ficat, unde
are loc metabolismul acestora. Capacitatea maxima de absorbtie a lipidelor este
evaluata intre 0,5-1 kg.

Absorbtia vitaminelor
Absorbtia vitaminelor liposolubile, A, D, E, K, urmeaza calea generala de
absorbtie a lipidelor alimentare, sediul optim de transfer fiind localizat la nivelul
jejunului.
Absorbtia vitaminelor hidrosolubile, complexul B, acidul folic, C, H, se
desfasoara in general la nivelul jejunului, parasind enterocitul in mod pasiv,
pentru a urma calea portala. Vitamina B12 este absorbita activ, in mod exclusiv la
nivelul ileonului, necesitand prezenta factorului intrinsec.

Absorbtia apei

Se realizeaza pasiv, respectand indeaproape legile osmozei, in functie de starea

de hidratare a organismului. Necesarul de apa la nivelul intestinului este pus in
evidenta de desfasurarea fiziologica a absorbtiei, ce presupune mentinerea
fluiditatii continutului luminal, hidroliza prealabila a nutrimentelor, precum si
mecanismele pasive de transport, care de asemenea, sunt conditionate de
prezenta apei. La nivelul intestinului, apa este prezenta in cantitati variabile, intre
7-10 L / 24h, din care aproximativ 1,5-2 L provin din lichidele ingerate, iar restul
este redat de secretiile digestive, precum saliva (0,7-1,5 L), sucul gastric (2,5 L),
bila (0,6-0,8 L), suc pancreatic (0,5-1,5 L) si suc intestinal (1-3 L). Aproape 90%
din cantitatea totala de apa este absorbita la nivelul intestinului subtire,
randamentul de absorbtie ajungand si la 99%. Rata de permeabilitate este
maxima la nivelul jejunului si descreste catre rect.

Absorbtia electrolitilor si mineralelor

Sodiul este un electrolit de importanta majora in mecanismele active ale

absorbtiei intestinale. La nivelul duodenului si jejunului, unde se absoarbe mai
intens, sodiul este transportat pasiv, iar la nivelul ileonului, transportul se face
predominant activ.
Potasiul se absoarbe pasiv in jejun, iar in ileon este eliberat activ, in special in
situatii patologice in vederea conservarii relative a sodiului.
Absorbtia clorului este dependenta de Na+ in jejun, iar la nivelul ileonului este
realizata in cuplaj cu ionul carbonat acid.
Ionul carbonat acid este absorbit la nivelul intestinului subtire cand depaseste
concentratia limita.
Fierul provine din alimentatie, dieta zilnica normala continand 10-25 mg sub
forma de nonhem de origine vegetala, aborbit in proportie de 1-6% si hem de
origine animala, rata de absorbtie fiind mai crescuta, aproximativ 10-20%.
Absorbtia fierului este influentata de sex si necesitati, astfel la barbati se absorb
in medie 0,6-2 mg/24h, iar la femei, datorita menstrelor, precum si la persoanele
deficitare de fier, se absorb cantitati intre 1,2-4 mg/24h de fier. Procesul de
absorbtie propriu-zis al fierului se desfasoara activ, predominant la nivelul
duodenului si dependent de sistemul apoferitina-feritina.
Sursele de calciu ale organismului sunt alimentele, calciul fiind absorbit intre 30-
80% in functie de necesitati. Calciul alimentar si cel provenit din medicamente
este absorbit sub forma ionizata, solubila, mai intens in jejun, in proportie de 90%
prin mecanisme active si 10% pasive. Transportul activ al calciului este favorizat
de 1,25-dihidroxicolecalciferol, metabolitul vitaminei D3 format la nivelul rinichilor,
acesta stimuland sinteza proteinei care fixeaza calciul in enterocit.
Magneziul este absorbit exclusiv prin mijloace pasive.
Cuprul se aboarbe proximal in jejun, prin mecanisme pasive si active, trecerea in
circulatia sangvina fiind realizata prin fixarea de ceruloplasmina, o proteina
transportatoare. Manganul si cobaltul se absorb activ.