FORMELE DE PRACTICARE A

EXERCIŢIILOR FIZICE.

FORMELE DE ORGANIZARE A
KINETOTERAPIEI.

LECŢIA DE KINETOTERAPIE
(STRUCTURĂ, TIPOLOGIE).
Formele de practicare a exerciţiilor
fizice
După cum se ştie, sistemul de învăţământ (şcolile
speciale) adoptă lecţia ca modalitate
organizatorică de bază a procesului instructiv-
educativ.
Lecţia reprezintă cadrul propice prin care se
asigură stabilitatea şi continuitatea procesului
instructiv-educativ –terapeutic specific
învăţământului.
Lecţia este un element organizatoric de bază al
activităţii didactice, o activitate comună
profesorilor şi elevilor ce vizează scopuri şi
obiective precise, se desfăşoară într-un timp bine
delimitat, are un anumit conţinut conform temelor
şi obiectivelor şi o anumită structură.
 Tipologie
A) În funcţie de modul de
reprezentare la nivel curricular:
1. Lecţii prevăzute în planul
cadru: lecţii de trunchi comun şi lecţii
la decizia şcolii (lecţii de aprofundare,
lecţii opţionale de extinderi şi lecţii
opţionale cu disciplină nouă, lecţii de
opţional integrat)
2. Lecţii extracurriculare.
B) După tipul unităţii de învăţare
abordată în lecţie: lecţii ce vizează
corectarea unor deficienţe, prevenirea
lor, deprinderile şi/sau priceperile
motrice, lecţii ce vizează calităţile
motrice (F, R), lecţii în care este
urmărită dezvoltarea fizică
armonioasă.
C) În funcţie de numărul temelor
abordate pot fi întâlnite lecţii cu o
singură temă, cu două teme
(majoritatea).
D) În funcţie de etapele procesului
terapeutic lecţiile sunt: lecţii de
învăţare, de consolidare a ceea ce s-a
învăţat, de verificare şi lecţii mixte.

F) În funcţie de amplasarea lecţiei în

structura anului şcolar, lecţiile pot fi:
lecţii introductive (organizatorice), lecţii
curente, lecţii bilanţ.
Conţinutul lecţiei de educaţie
fizică

Mijloace, metode, procedee metodice

şi măsuri metodico-organizatorice,
subordonate temelor şi obiectivelor
lecţiei
„elementul definitor cu cea mai mare
importanţă în eficientizarea procesului
instructiv-educativ, care valorifică
achiziţiile didacticii şi scoate în
evidenţă experienţa şi cunoştinţele
profesorului” (S. Şerbănoiu, 2004).
 Structura lecţiei de educaţie
fizică
Componentele structurale ale
lecţiei (verigi):
1. Organizarea colectivului de elevi
este impusă de crearea unui spirit de
disciplină la lecţie precum şi de
nevoia de a cunoaşte situaţia exactă
a grupului de subiecţi
2. Pregătirea organismului pentru
efort – condiţie fizicologică
3. Abordarea unităţilor de învăţare
– sensul procesului instructiv-
terapeutic
4. Revenirea organismului după
efort
5.Încheierea organizată a lecţiei –
aprecierea acivităţii desfăşurate de
elev şi orientarea în activitatea
independentă
MANAGEMENTUL LECŢIEI DE
KINETOTERAPIE
Managementul lecţiei înseamnă asigurarea
unor avantaje de ordin practic transcrise de
profesor în procesul operaţionalizării
obiectivelor lecţiei în măsura în care:
orientează activitatea elevului spre ceea ce
acesta are de făcut (în colectiv, frontal dar
şi pe grupe şi individual) în timpul lecţiei,
dirijat de profesor sau/şi prin diferite
procedee de autodirijare a instruirii,
respectiv a învăţării;
asigură o strânsă legătură între
intenţionalitatea instructiv-educativă
curentă şi intenţionalitatea de perspectivă
(gândită de profesor pe termen mediu şi
chiar pe termen lung), ceea ce asigură
îndrumarea acestuia pentru alegerea
metodelor şi a mijloacelor didactice
optime, precum şi a modurilor şi formelor
de organizare a activităţii didactice
adecvate sarcinilor propuse (învăţare
frontală, învăţare pe grupe, învăţare
individuală; lecţie mixtă;
permite o diagnosticare corectă a
dificultăţilor care apar în activitatea de
învăţare, acţiune ce include şi modalităţi
de eliminare a cauzelor care au generat
situaţiile respective;
dă posibilitatea evaluării corecte a
rezultatelor elevilor, evaluare care
permite şi o autoevaluare a activităţii
profesorului, ceea ce determină luarea
unor decizii din partea acestuia (decizii de
ajustare, de corectare, de ameliorare, de
perfecţioanre a activităţii). (G. Cristea,
2003)
Elemente manageriale de referinţă în
lecţia de kinetoterapie
Managementul lecţiei de kt în raport
cu noile concepte, strategii, obiective
şi exigenţe impuse, trebuie să asigure
prin structurare, organizare,
conducere, corelare, selecţia
conţinuturilor, a sistemelor de
predare, învăţare, evaluare,
integrare, o nouă calitate procesului
formativ -instructiv-educativ -
terapeutic.
Verigă şi treaptă sistemică „cheie” în
îndeplinirea concretă a sarcinilor şi
obiectivelor învăţării, formării, educării
şi reeducării motrice dar şi
polivalente, lecţia constituie în acelaşi
timp cel mai eficient reper de referinţă
şi reglare a strategiei operative de
acţiune în domeniu.
De aceea, responsabilitatea proiectării şi
transpunerii în practică a conţinuturilor ne
obligă sa abordăm un management
modern, eficace, eficient, al lecţiei de kt,
prin care să se asigure performanţa şi
continuitatea procesului ascendent de
acumulare, unitatea internă a acesteia, dar
şi cea proiectiv-aplicativă, temporală, a
unităţilor de învăţare.
Un management de excepţie al fiecărei
lecţii impune aplicarea unui sistem
informaţional tehnic de control, evaluare,
intervenţie, reglare complexă, de tip
cibernetic, cu „intrări – ieşiri”.
Acesta abordare solicită din partea
profesorului kt un nivel superior de
cunoaştere, capacitate superioară,
creativă de adaptare, corelare, a
conţinuturilor verigilor lecţiei sau ale
unităţilor de învăţare. El trebuie să
opereze cu metode, tehnici, sisteme
operaţionale de mare randament
Elementele de management al
lecţiei de kt
1. Organizarea şi conducerea
clasei de elevi
Prin specificul conţinutului şi locului
de desfăşurare, lecţia de kt din şcolile
speciale impune din partea
profesorului o atenţie deosebită
privind maniera de organizare a
colectivului de elevi şi conducere a
acestuia.
Dat fiind specificul activităţii de kt, a
subiecţilor cărora ne adresăm, a
conţinuturilor ce trebuie predate, a activităţii
motrice specifice pe care o desfăşoară elevii
în timpul lecţiei, profesorul trebuie să aibă
permanent în vedere utilizarea celor mai
eficiente formaţii de lucru.
Acestea se vor alege în funcţie de:
sarcinile motrice care trebuie executate;
spaţiul pe care îl are profesorul la dispoziţie;
materialele de care dispune.
Formaţiile de lucru trebuie alese astfel
încât:
să asigure realizarea unei densităţi motrice
şi funcţionale corespunzătoare tipului de
lecţie, planului de terapie, tipului de
deficienţă;
să permită executarea sarcinilor motrice de
către elevi fără riscul accidentării;
să fie plasat la o distanţă optimă faţă de
alte materiale sau pereţii sălii;
elevii să poată avea posibilitatea urmăririi
demonstraţiilor care se realizează de-a
lungul lecţiei de către profesorul kt sau de
către alt coleg.
Un aspect important al organizării
colectivului de elevi se referă la
alcătuirea grupelor necesare
desfăşurării diferitelor exerciţii.
prin numărătoare –
prin valorificarea coloanei de
gimnastică.
 2. Atmosferă de lucru plăcută,
stimulativă
Se va evita repartizarea elevilor în
grupuri de care sunt respinşi.
3. Rutine privind intrarea în şi
ieşirea din sala de kt
Dat fiind faptul că atât în sală, cât şi pe
culoar sau pe treseu pot exista diferite
materiale şi instalaţii, care în condiţii de
utilizare necorespunzătoare pot determina
accidentări, se recomandă ca elevii să fie
însoţiţi de profesor atunci când pătrund în
spaţiile destinate lecţiilor de kt sau să fie
aduşi în sală de personal calificat. Grupele
de ciclu primar sunt preluate de profesor
chiar din sălile de clasă, unde copiii îşi
desfăşoară celelalte activităţi didactice.
4. Semnale sonore/comenzi
pentru începerea şi încetarea
acţiunilor motrice

Acestea pot fi transmise pe cale

orală, prin gesturi sau cu ajutorul unor
semnale.
 5. Rutine privind utilizarea
materialelor
intrarea în posesia materialelor
reguli privind raportul cu obiectele în timpul
explicaţiilor
punerea materialelor la locul iniţial
Se recomandă verificarea materialelor înainte de
începerea lecţiei astfel încât să nu fie deteriorate
şi să prezinte aceleaşi calităţi în momentul utilizării
lor (mingile să ricoşeze la fel din sol în dribling,
saltele să aibă aceeaşi consistenţă, etc.). La elevii
din clasele mici se poate opta pentru materiale
identice din punctul de vedere al culorii, atunci
când aceasta nu reprezintă o variabilă a instruirii.
 6. Plasamentul şi mişcările
profesorului
Plasamentul profesorului în spaţiul de
desfăşurare a lecţiei de kt reprezintă
un element important al algoritmului
de conducere a acestei activităţi.
Plasamentul va depinde de spaţiul pe
care îl are profesorul la dispoziţie, de
mărimea colectivului de elevi (şi de
formaţiile de lucru alese), de
conţinutul ce urmează a fi predat şi
de materialele folosite.
Un bun plasament se caracterizează
prin următoarele 2 aspecte:
oferă profesorului posibilitatea de a
observa şi supraveghea întreg
colectivul de elevi;
oferă elevilor cea mai bună vizibilitate
în condiţiile efectuării demonstraţiilor
şi corectărilor.
7. Crearea unui mediu pozitiv
Crearea unei atmosfere plăcute de
lucru este foarte importantă pentru
asigurarea unui proces de instruire
eficient. De multe ori acest lucru este
dificil pentru că:
că elevii răspund diferit la comenzi;
copiii trebuie să înţeleagă limbajul
profesorului (comenzile, termenii de
specialitate);
Există o serie de reguli de care profesorii
trebuie să ţină seama în relaţia de
comunicare pe care o stabileşte cu elevul:
să nu îi jignească;
să îi trateze diferenţiat, dar să aibă o
atitudine unitară, identică faţă de toţi elevii;
să accepte personalitatea fiecăruia, aşa
cum este, şi să facă eforturi de a face
procesul instructiv-terapeutic accesibil şi
plăcut de toţi elevii.
Repere de performanţă în lecţie

un raport corect între timp, munca investită

şi performanţa obţinută;
volum mare de repetări;
intensitate optimă;
performanţe deosebite la nivelul fiecărui
obiectiv urmărit la nivelul fiecărei verigi;
confirmarea obiectivă a unor indicatori
planificaţi: motrici, psiho-motrici, afectivi,
volitivi, educativi, socio-integrativi;
terapeutici, corectivi
calitatea corelaţiilor între spaţiu,
număr de executanţi, sarcină;
obişnuinţa de a lucra în grup sau
individual;
spiritul de colaborare şi întrajutorare;
exemplul pozitiv;
nivelul unităţii de acţiune;
nivelul de conştientizare;
Condiţii manageriale generale de
obţinere a calităţii la nivelul
fiecărei lecţii
nivel superior al nivelului de
cunoştinţe;
capacitate de gradare completă, în
scale diferite de volum, calitate,
complexitate, fineţe, profunzime;
asigurarea unităţii de acţiune
secvenţială (pe verigi) şi completă;
asigurarea stimulării şi controlului
afectiv;
selecţia şi valorificarea creativă a celor mai
eficiente structuri şi mijloace pentru fiecare
verigă a lecţiei;
organizarea temporală şi structurală;
conducere, comandă, comunicare
superioară;
corelarea structurală şi acţională în raport
cu obiectivele;
valorificarea raporturilor determinative ale
învăţării motrice şi ale acumulării;
valorificarea superioară a metodelor,
tehnicilor, mijloacelor ce îndeplinesc
simultan multe obiective;
valorificarea superioară a tuturor energiilor
sinergice;
respectarea condiţiilor şi algoritmilor
procesului terapeutic-educaţiaonal;
valorificarea celor mai atractive mijloace şi
metode în raport cu vârsta şi aspiraţiile
colectivului;
organizarea corectă, oportună, eficientă a
colectivelor;
optimizarea structurală a lecţiei;
asigurarea controlului continuu;
asigurarea unui raport performant între
dirijarea optimală a atitudinii, atenţiei,
interesului, motivaţiei şi voinţei;
conştientizarea progresului;
transmiterea informaţiei în
interdisciplinaritate;
susţinerea obiectivelor prin acţiuni
diverse sinergice sau sumative;
formarea, valorificarea superioară a
schemelor motorii iniţiale,
fundamentale, de bază, generale şi
aplicative;
asocierea cu tehnici atractive de
aplicativitate: muzică, joc,întrecere;
crearea unor soluţii ingenioase de
combinare, adaptare;
promovarea elementelor de
comunicare;
armonizarea obiectivelor fizice cu cele
psihice şi cele de integrare socială.