Planificarea constituie prima operaţie importantă pe care o realizează cadrul didactic la

începutul anului şcolar. Documentul orientativ în planificarea unei discipline este programa şcolară,
unde sunt indicate obiectivele generale, capitolele, temele şi numărul de ore posibil de alocat pentru
tratarea lor. Profesorul planifică predarea disciplinei de studiu pentru un semestru sau an şcolar,
stabilind succesiunea lecţiilor (activităţilor) şi termenele precise de realizare a lor. Planificarea
anuală a activităţii presupune structurarea conţinutului, prin delimitarea capitolelor şi precizarea
numărului de ore alocat pentru fiecare. Planificarea semestrială o continuă pe cea anuală, detaliind-
o prin:
◘ definirea obiectivelor specifice fiecărui capitol;
◘ stabilirea pe capitole a lecţiilor şi a termenelor de realizare;
◘ identificarea unor posibile strategii de predare, învăţare, evaluare.

Lecţia rămâne deseori, în practica şcolară, tributară unor concepţii considerate depăşite şi
înregistrează o serie de disfuncţii:
◘ predarea şi învăţarea se reduc încă, pentru unii, la expunerea profesorului şi înregistrarea de către
elevi a celor comunicate; verbalismul excesiv, datorat folosirii cu precădere a metodelor expozitive,
îi determină pe elevi să devină pasivi şi indiferenţi;
◘ abordarea diferenţiată, în funcţie de particularităţile individuale, se realizează greu;
◘ dirijarea şi controlul activităţii sunt de multe ori deficitare, datorită unui feedback insuficient;
◘ utilizând o metodologie rigidă, favorizăm formalismul şi împiedicăm manifestarea creativităţii.

Modalităţi de optimizare a lecţiei:

◘ acordarea unui grad mai mare de autonomie elevilor, cadrului didactic revenindu-i rolul de a
îndruma activitatea lor independentă;
◘ organizarea informaţiilor după cerinţele elevilor;
◘ stimularea motivaţiei învăţării;
◘ antrenarea tuturor elevilor în sarcini de învăţare, care să le solicite forţele de cunoaştere şi creaţie
(gândire, imaginaţie, creativitate etc.);
◘ crearea acelor momente propice manifestării strategiilor cognitive, deprinderilor intelectuale,
creativităţii;
◘ raţionalizarea timpului disponibil, astfel încât accentul să poată fi deplasat de pe munca acasă pe
munca în clasă;
◘ crearea unui climat favorabil manifestării unor atitudini pozitive de către elevi.

Luând drept criteriu sarcina didactică de bază şi tipul de învăţare, putem realiza următoarea
taxonomie a lecţiilor:
◘ lecţia de transmitere şi însuşire a noilor cunoştinţe;
◘ lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor;
◘ lecţia de recapitulare, sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor;
◘ lecţia de verificare, evaluare, notare;
◘ lecţia mixtă;
◘ lecţia tip seminar.
 A proiecta o lecţie în vederea învăţării eficiente în clasă înseamnă a efectua următoarele
operaţii:
◘ analiza generală a lecţiei prin consultarea programei, manualului şi a altor surse bibliografice
(ce vom preda?);
◘ încadrarea activităţii respective în sistemul de lecţii sau planul tematic (unde ne situăm?);
◘ definirea obiectivului general şi a obiectivelor operaţionale (ce urmărim în activitatea respectivă?);
◘ stabilirea resurselor necesare realizării (cu ce vom realiza cele propuse?);
◘ identificarea strategiilor didactice adecvate fiecărui obiectiv operaţional stabilit (cum procedăm
pentru a atinge ceea ce ne-am propus?);
◘ selectarea, structurarea logică şi esenţializarea conţinutului (la ce informaţii ne raportăm în
predare?);
◘ determinarea formelor de evaluare (cum vom şti dacă am realizat ceea ce ne-am propus?);
◘ stabilirea modalităţilor de aplicare (cum vom realiza transferul?).

Proiectarea se referă, de fapt, la stabilirea structurii lecţiei, a momentelor şi sarcinilor

succesive prin care trebuie să se realizeze obiectivele propuse. Cu toate că impunerea unei structuri
prealabil stabilite poate conduce la formalism în activitatea didactică, vom prezenta în continuare
paşii care, de regulă, sunt urmaţi în desfăşurarea unei lecţii.
1). Sensibilizarea elevilor pentru activitate, prin captarea atenţiei, provocarea curiozităţii,
stârnirea interesului şi stimularea dorinţei lor de a acţiona pentru producerea învăţării.
Modalitatea fundamentală de captare, menţinere şi orientare a atenţiei, indispensabilă receptării,
rămâne apelul la motivaţia intrinsecă a elevilor, adică la acei factori interiori susceptibili de a-i
mobiliza la o activitate menită să conducă la însuşirea cunoştinţelor şi formarea priceperilor.

2). Comunicarea obiectivelor urmărite. Înainte de realizarea efectivă a oricărei activităţi didactice
se precizează în mod clar obiectivele urmărite. Elevii trebuie să cunoască tipul de performanţă care
va fi folosit drept indiciu că învăţarea a fost realizată (Robert M. Gagné). Scopul comunicării
obiectivelor urmărite este de a răspunde la întrebarea pe care orice elev poate să şi-o pună: Cum voi
şti când am realizat învăţarea dorită? Informarea asupra performanţei pe care o va realiza la
încheierea activităţii arată elevului, înainte de începerea învăţării, ce anume trebuie să înveţe
(rezultatul aşteptat), ceea ce este foarte important pentru a-şi dirija mai bine atenţia şi eforturile.

3). Reactualizarea cunoştinţelor învăţate anterior (noţiunile ancoră). Însuşirea informaţiilor sau
rezolvarea unor probleme noi depind de informaţiile şi deprinderile intelectuale dobândite anterior.
Există chiar situaţii când noua învăţare nu este, în cele din urmă, decât o combinare a cunoştinţelor
învăţate în prealabil. Nu se reactualizează decât noţiunile ancoră (concepte, idei, principii, termeni
de legătură etc.), care pot uşura, ca elemente de suport, noua învăţare.

4). Prezentarea noului conţinut şi dirijarea învăţării. Pentru realizarea acestei etape, profesorul
se foloseşte de strategii adecvate (metode, procedee, mijloace, forme de organizare) realizării
învăţării. Într-o lecţie unde se folosesc metode activ-participative elevii sunt conduşi spre
descoperirea adevărului printr-o succesiune de comunicări, care sugerează linia de gândire ce
urmează a fi urmată în realizarea performanţei.
 A preda nu este echivalent cu a spune, a dicta şi a pretinde mai apoi restituirea,
dimpotrivă, a preda înseamnă cumulativ:
◘ a prezenta un material informativ, fapte, exemple, modele, decupaje din realitate;
◘ a propune elevilor o activitate asupra acestora: analiză, comparaţie, definire, clasificare etc.;
◘ a extrage apoi esenţialul condensat în legi, principii, reguli, teorii;
◘ a organiza şi îndruma actul de învăţare;
◘ a face operante cunoştinţele în aplicaţii.