V.

LECŢIA: FORMA PRINCIPALĂ DE

ORGANIZARE A PROCESULUI DE
ÎNVĂŢĂMÂNT

Cuprins:

V.1. Definiţii
V.2. Caracteristici
V.3. Structură procesuală
V.4. Tipuri de lecţii
V.5. Lecţia modernă (LM) şi lecţia tradiţională (LT)
V.6. Criterii de analiză şi evaluare a lecţiilor asistate
V.7. Clasificarea formelor de organizare a activităţii didactice
V.8. Tipuri de activităţi extraşcolare

V.1. Definiţii

Lecţia, forma principală de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ,

reprezintă o activitate comună, de interacţiune a cadrului didactic cu elevii unei clase, prin
care se asigură predarea sistematică a unor conţinuturi, precum şi dirijarea activităţii de
învăţare şi evaluare a elevilor, în vederea realizării unor obiective instructiv - educative.

După criteriul organizatoric, lecţia este o formă de activitate care se desfăşoară în

clasă, sub conducerea unui cadru didactic, într-un interval de timp precis delimitat, pe baza
cerinţelor cuprinse în programă şi potrivit orarului şcolar.

Din punct de vedere al conţinutului, lecţia reprezintă un sistem de idei articulate logic
şi didactic, în conformitate cu cerinţele psiho-pedagogice referitoare la predarea - asimilarea
cunoştinţelor, la aplicarea lor, la verificarea, evaluarea şi notarea rezultatelor; este o unitate
din punct de vedere logic, didactic şi psihologic.

Definită mai cuprinzător după o serie de alte criterii, lecţia este o unitate didactică
fundamentală, o formă a procesului de învăţământ prin intermediul căreia o cantitate de
informaţii este percepută şi asimilată activ de elevi într-un timp determinat, pe calea unei
activităţi intenţionate, sistematice, cu autoreglare, provocând în sfera biopsihică a acestora o
modificare în sensul formării dorite.

70
 V. 2. Caracteristici

Lecţia:
 are ţinte clar definite prin scopul şi obiectivele instructiv – educative stabilite anterior
 activează un anumit conţinut ştiinţific determinat de prevederile programei şcolare,
corelat cu obiectivele urmărite
 angajează într-un efort comun cadrul didactic şi elevii unei clase
 implică instituirea unui anumit tip de relaţii profesor – elev şi elev – elev
 implică o strategie de instruire, un anumit mod de abordare a învăţării şi predării
 utilizează un complex de metode şi procedee didactice, precum şi de mijloace de
învăţământ
 include diferite modalităţi organizare a elevilor unei clase: colective, grupale,
individuale sau combinate
 este o înlănţuire de evenimente de instruire
 se finalizează prin obţinerea numitor rezultate
 include elemente de conexiune inversă, de măsurare şi apreciere a rezultatelor
 se desfăşoară în limitele unui timp determinat
 are loc într-un micromediu fizic, precum: sala de clasă, laborator, teren
 asigură condiţiile în care profesorul îşi exercită rolul său de proiectant, organizator şi
conducător al întregului proces de învăţământ.

V. 3. Structură procesuală

Lecţia include o serie de evenimente de instruire care determină o dirijare a învăţării,

care poate fi riguroasă, moderată sau minimă. Prin organizarea situaţiilor de învăţare
profesorul asigură realizarea condiţiile externe ale învăţării.
Evenimentele instruirii sunt elementele cu care operează profesorul, intervenţiile prin
care câştigă atenţia elevilor, le oferă informaţii şi posibilitatea realizării conexiunii inverse.
Evenimentele instruirii sunt iniţiate şi controlate cu ajutorul comunicării verbale.
Funcţia lor nu este cea de instruire în sensul strict al cuvântului, ci aceea de a spune elevilor
ce au de făcut în fiecare moment. În categoria evenimentelor instruirii includem:
Captarea şi controlul atenţiei urmăreşte să solicite interesul, curiozitatea elevilor în
raport cu conţinutul ce urmează a fi însuşit.
Enunţarea obiectivelor înseamnă în fapt, informarea elevilor asupra rezultatelor
aşteptate ale instruirii. Cu cât elevul este mai informat asupra performanţei pe care trebuie s-
o realizeze, cu atât activitatea lui va fi mai bine canalizată pe direcţia respectivă.
Reactualizarea cunoştinţelor învăţate anterior poate avea un rol deosebit în învăţarea
noilor noţiuni; între noţiuni există raporturi de subordonare, astfel unele noţiuni actualizate la
momentul potrivit devin puncte de sprijin în învăţarea altora noi.
Prezentarea materialului stimul. Se poate realiza, în funcţie de natura conţinutului, în
diferite modalităţi.
Oferirea de îndrumări pentru învăţare poate căpăta forma comunicării verbale sau a
conversaţiei euristice sau problematizate. Rolul acestei etape constă în canalizarea de aşa
manieră a gândirii elevului, încât ipotezele extreme incorecte pe care le poate propune, să
fie eliminate.
Fixarea (retenţia) cunoştinţelor se realizează prin aplicarea cunoştinţelor în context
variat sau prin exersarea priceperilor formate, în situaţii diferite.

71
 Asigurarea conexiunii inverse ( feed – back corectiv) este necesară atât pentru elev cât
şi pentru profesor. Elevul trebuie să primească informaţii asupra corectitudini execuţiei
/însuşirii informaţiei/, iar profesorul asupra modului în care elevii au recepţionat informaţiile
sau şi-au format anumite deprinderi practice.
Transferul cunoştinţelor se realizează prin indentificarea de unor corelaţii inter- şi
transdisciplinare, prin rezolvarea unor probleme teoretice şi practice. Deci, nu trebuie să
vizam doar înţelegerea şi reproducerea unor noţiuni, ci trebuie să dezvoltăm elevilor
capacităţile care facilitează punerea în practică a celor învăţate.
Evaluarea rezultatelor (performanţelor) se poate realiza prin intermediul "exerciţiului
de apreciere” sau a testului administrat la sfârşitul instruirii.

V. 4. Tipuri de lecţii

a. Lecţia de predare – învăţare (comunicare – însuşire de noi conţinuturi)

Funcţie: îmbogăţirea experienţei elevilor cu noi informaţii şi capacităţi

Caracteristici:
- comunicarea noilor conţinuturi deţine ponderea hotărâtoare a lecţiei
- sarcina dominantă este ca elevii să-şi însuşească conţinuturi noi

Structură orientativă a evenimentelor instruirii:

 organizarea colectivului de elevi
 verificarea cunoştinţelor anterioare/temei pentru acasă
 captarea şi orientarea atenţiei - pregătirea afectivă a elevilor ( sensibilizarea) pentru
receptarea noilor conţinuturi
 enunţarea temei şi obiectivelor (în manieră accesibilă elevilor)
 comunicarea/însuşirea noilor cunoştinţe
 fixarea/retenţia şi transferul cunoştinţelor
 evaluarea
 sarcini de lucru pentru acasă

b. Lecţia de recapitulare şi sistematizare a conţinuturilor

Funcţie: sedimentarea şi consolidarea conţinuturilor

Caracteristici:
- sarcina dominantă este de consolidare, fixare a conţinuturilor într-o manieră
sistemică
- sistematizarea conţinuturilor presupune familiarizarea elevilor cu organizarea
şi desfăşurarea muncii independente, formarea unor deprinderi de muncă
intelectuală, precum şi aplicarea în practică a cunoştinţelor
- pot lua forma lecţiilor curente de consolidare sau a lecţiilor de recapitulare, în
acest caz fiind necesară comunicarea, în prealabil, a unui plan de recapitulare.

72
Structură orientativă a evenimentelor instruirii:
organizarea colectivului de elevi
 captarea şi orientarea atenţiei
 enunţarea temei şi obiectivelor operaţionale/precizarea conţinuturilor supuse
recapitulării în forma unui plan de recapitulare
 recapitularea şi sistematizarea conţinuturilor în conformitate cu planul tematic stabilit,
realizarea unei scheme sau sinteze cuprinzând conceptele esenţiale
 fixarea/retenţia şi transferul cunoştinţelor: efectuarea de către elevi a unor lucrări
solicitând folosirea conţinuturilor recapitulate
 evaluarea performanţelor
 asigurarea conexiunii inverse: oferirea de explicaţii suplimentare pentru completarea
lacunelor/clarificarea noţiunilor neînţelese/stabilirea de noi corelaţii între conţinuturi
 sarcini de lucru pentru acasă, recomandări pentru studiul individual sau efectuarea
unor teme.

c. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor (lecţia de laborator)

Funcţii: mânuirea instrumentelor de laborator; familiarizarea cu munca experimentală

Caracteristici:
- sarcina dominată este de a forma priceperi şi deprinderi de diverse tipuri
(motorii, intelectuale, moral - civice)
- accentul cade pe latura formativă a instruirii, latura informativă fiind în plan
secundar şi servind drept bază pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor
care se formează.

Structură orientativă a evenimentelor instruirii:

 organizarea colectivului de elevi
 captarea şi orientarea atenţiei
 enunţarea temei şi obiectivelor operaţionale: explicarea ţintelor activităţilor ce vor fi
realizate de elevi
 reactualizarea sau însuşirea unor cunoştinţe necesare desfăşurării activităţii
 demonstraţia sau execuţia model: descrierea fazelor lucrării
 activitatea independentă a elevilor (exersarea priceperilor şi deprinderilor)
 analiza, aprecierea performanţelor elevilor şi concluzii (eventual, refacerea lucrărilor
nereuşite).

d. Lecţia predare – învăţare cu experiment integrat

Funcţii: acumulare de noi cunoştinţe şi formare de deprinderi practice de lucru

Structură orientativă a evenimentelor instruirii
 organizarea colectivului de elevi
 captarea şi orientarea atenţiei
 enunţarea temei şi obiectivelor operaţionale
 reactualizarea cunoştinţelor anterioare
 realizarea experimentului demonstrativ sau
 activitatea individuală a elevilor pe baza fişei de lucru
 evaluarea performanţelor

73
e. Lecţia de evaluare

Funcţii: indicarea nivelului de pregătire al elevilor; optimizarea activităţii didactice

Caracteristici:
- sarcina dominantă este verificarea şi aprecierea rezultatelor/ performanţelor şcolare.

Structură orientativă a evenimentelor instruiri:

 organizarea colectivului de elevi
 precizarea conţinutului ce urmează a fi verificat
 verificarea conţinuturilor însuşite
 aprecierea rezultatelor şi precizări privind completarea lacunelor sau corectarea unor
greşeli

f. Lecţia mixtă (combinată)

Funcţii: verificarea cunoştinţelor anterioare, însuşirea de noi cunoştinţe

Caracteristici:
- activitatea didactică este orientată spre dobândirea de către elevi a
cunoştinţelor şi competenţelor, spre dezvoltarea operaţiilor gândirii, spre
formarea unor capacităţi instrumentale şi operaţionale
- profesorul se bazează pe cunoştinţe anterioare şi deduce noul conţinut cu
ajutorul clasei
- nu domină nici o sarcină didactică, lecţia fiind o interacţiune între
reactualizarea conţinuturilor anterior dobândite, comunicare de noi
conţinuturi, fixare, sistematizare, transfer şi evaluare a performanţelor elevilor.

Structură orientativă a evenimentelor instruirii:

 organizarea colectivului de elevi
 reactualizarea cunoştinţelor anterioare
 captarea şi orientarea atenţiei
 enunţarea temei şi obiectivelor urmărite
 prezentarea materialului stimul /a noului conţinut
 sistematizarea şi fixarea conţinuturilor /retenţia
 transferul cunoştinţelor
 evaluarea performanţelor, asigurarea conexiunii inverse
 sarcini de lucru pentru acasă, recomandări pentru studiul individual.

74
 V. 5. Lecţia modernă (LM) şi lecţia tradiţională (LT)

LM: Rolul profesorului: nu doar cel de predare, dar şi de organizare, diagnosticare,

coordonare.

LT: Rolul profesorului: prezentare a materiei, asigurarea nivelului necesar de cunoştinţe

pentru promovarea examenelor.

LM: Pentru stabilirea obiectivelor se au în vedere, în primul rând, capacităţile de învăţare

ale elevilor. Experienţele instructiv - educative sunt axate pe repertoriul de care dispune
elevul sau care trebuie asimilat.

LT: Obiectivele sunt formulate în funcţie de nivelul mediu de cunoştinţe pe care se

presupune că îl are o clasă şcolară. Obiectivele sunt deduse, în funcţie de conţinuturile care
trebuie asimilate obligatoriu şi nu în funcţie de nevoile de dezvoltare specifice vârstei.

LM: Elevii sunt informaţi asupra obiectivelor urmărite şi asupra modului în care se va
verifica dacă ele au fost atinse.

LT: Elevul are o idee vagă despre comportamentul pe care va trebui să şi-l însuşească.

LM: Elevii participă la organizarea activităţilor şi pregătirea materialului întrebuinţat; ei au

anumite răspunderi în gestiunea clasei.
LT: Nu este permisă nici un fel de alegere a modului de organizare a activităţii.

LM: Elevii dispun de un material informaţional bogat, de resurse diferenţiate, variate din
care pot alege.

LT: Izvoarele de informaţie sunt adesea limitate la profesor şi manual.

LM: Se încearcă individualizarea învăţământului, dar se recurge şi la activitatea pe grupe,

când ea este cerută de anumite obiective. Se promovează atât competiţia, cât şi cooperarea
pentru realizarea sarcinilor de lucru.

LT: Învăţământul este aproape întotdeauna organizat colectiv: elevii ascultă lecţia şi
răspunde la întrebările profesorului.

LM: Evaluarea are ca scop formarea elevului, oferindu-i feed back asupra performanţelor,
diagnosticându-i capacităţile şi lipsurile, oferind informaţii care permit să se ia decizii de
optimizare asupra lucrului pe viitor.

LT: Evaluarea are rol de clasificare, nu de diagnosticare. Nu se au în vedere măsuri de

optimizare sau schimbare.

LM: Se aşteaptă, de la aproape toţi elevii, o performanţă superioară, conform teoriei

învăţării depline.

LT: Se aşteaptă, de la aproape toţi elevii, o performanţă dominat medie, conform distribuţiei
gaussiene a rezultatelor.

75
 V.6. Criterii de analiză şi evaluare a lecţiilor asistate*

Atât pe parcursul formării iniţiale, cât şi a celei continue profesorii sunt asistaţi şi
asistă la lecţii demonstrative. Pentru a-şi dezvolta capacitatea de autoevaluare/evaluare şi
pentru a avea repere pentru propria dezvoltare profesională este necesară cunoaşterea unor
criterii de analiză şi evaluare a lecţiilor.

a. Repere pentru analiza lecţiilor asistate:

 Aria curriculară
 Disciplina
 Titlul lecţiei
 Analiza proiectului de lecţie (corelaţii logice pe orizontală şi verticală)
 Succesiunea etapelor lecţiei (a fost corelată cu tipul lecţiei ?)
 Verificarea lecţiei anterioare/temei pentru acasă (cum, cât a durat ?)
 Cum s-a realizat trecerea la lecţia nouă ?
 Cum a fost predat noul conţinut ?
 Ce metode au fost folosite ? Cum au fost aplicate ?
 Materialul didactic a fost adecvat? A fost folosit corect, în momente adecvate?
 Care a fost ritmul de desfăşurare al lecţiei?
 Cât de activi au fost elevii?
 Cum şi când s-a realizat evaluarea?
 Comportamentul evaluativ al profesorului a fost stimulant sau inhibitor pentru
elevi?
 S-a lucrat diferenţiat cu elevii având capacităţi de învăţare diferite?
 Au fost adecvate contextului formele de organizare a clasei?
 Ce puteţi spune despre comportamentul non-verbal al profesorului şi elevilor?
 S-au creat situaţii tensionate? Cum au fost rezolvate?
 Comentaţi comportamentul cadrului didactic.
 Comentaţi ambianţa educaţională.
 Formulaţi sintetic aprecieri supra lecţiei asistate.

b. Evaluarea lecţiei
Obiectivele:
 sunt prezentate clar
 sunt accesibile, în concordanţă cu capacităţile de învăţare ale elevilor
Proiectarea:
 ordonarea logică: diferite părţi ale lecţiei sunt clare şi corelate logic
 selecţia conţinuturilor este pertinentă
 alegerea materialelor didactice este relevantă
Realizarea:
 organizarea clasei, aspectul igienic, estetic: corespunzătoare
 debutul lecţiei: profesorul captează eficient atenţia elevilor
 claritatea lecţiei: înţelegerea se realizează cu uşurinţă
 ritmul lecţiei: profesorul parcurge etapele lecţiei în ritmul clasei
 densitatea lecţiei: adecvată
 conţinutul ştiinţific: redat corect
 corelaţii intra- şi interdisciplinare: prezente

*
după MANOLESCU, Marin, 2005.

76
  alegerea şi utilizarea metodelor de predare – învăţare: în acord cu
conţinuturile, mijloacele de instruire şi nivelul clasei
 îmbinarea diferitelor forme de activitate: armonioasă
 integrarea mijloacelor de învăţământ: adecvată
 participarea şi atenţia elevilor: clasa este atentă, elevii participă activ
 finalul lecţiei: are loc când elevii au atins obiectivele; profesorul rezumă ceea
ce s-a petrecut în lecţie.
Evaluarea:
 varietatea mijloacelor de evaluare: în acord cu obiectivele propuse
 accentul pe evaluarea formativă
 utilizarea rezultatelor: pentru ameliorarea randamentului şcolar.

Autoevaluarea: autoanaliză şi autoapreciere obiective

Comportamentul profesorului:
 organizarea, îndrumarea, conducerea, controlarea activităţilor de învăţare
 creativitate în conceperea şi desfăşurarea lecţiei
 perseverenţă în atingerea obiectivelor
 conduita în relaţiile cu elevii

77
 V. 7. Clasificarea formelor de organizare a activităţii didactice

a. După ponderea categoriei de metode didactice

 Activităţi în care predomină metodele de comunicare
- lecţii, prelegeri, dezbateri, consultaţii
 Activităţi în care predomină metodele de cercetare
- activităţi în cabinete şcolare, studiu în bibliotecă, vizite didactice, excursii
didactice

 Activităţi în care predomină metodele experimentale

- activităţi în laboratoarele şcolare, efectuarea de lucrări practice, elaborarea de
proiecte
 Activităţi în care predomină metodele aplicative
- activităţi în ateliere şcolare, activităţi pe lotul şcolar

b. După ponderea activităţii frontale/pe grupe/individuale

 Activităţi frontale (în care domină activitatea frontală)
- lecţii, seminarii, cursuri
- activităţi în: laboratoare, cabinete, ateliere şcolare, pe lotul şcolar
- vizite şi excursii didactice
 Activităţi pe grupe
- consultaţii şi meditaţii (cu scop de recuperare, stimulare, dezvoltare)
- cercuri şcolare şi pe materii (realizate disciplinar şi interdisciplinar)
- vizite în grupuri mici, întâlniri cu specialişti, oameni de ştiinţă, scriitori
- dezbateri, concursuri, sesiuni de comunicări şi referate
- redactarea revistelor şcolare
 Activităţi individuale (în care domină acţiunea individuală)
- studiu în bibliotecă
- studiu individual
- efectuarea temelor pentru acasă
- efectuarea de compuneri, referate şi alte lucrări scrise
- efectuarea de lucrări practice şi experimentale
- rezolvări de situaţii problemă
- elaborarea de proiecte
- elaborarea de modele
- elaborarea de materiale didactice
- elaborarea planului unei lucrări
- pregătirea şi susţinerea unor comunicări ştiinţifice
- pregătirea de examene

c. După locul de desfăşurare

 Activităţi realizate în mediul şcolar
- lecţii (permanente, facultative)
- activităţi în cabinete, laboratoare şi ateliere şcolare
- activităţi independente
- cercuri şcolare pe materii
- meditaţii şi consultaţii
- observaţii în natură, la colţul viu
- învăţarea independentă în şcoală
- jocuri şi concursuri
- întâlniri cu personalităţi

78
  Activităţi realizate în mediul extraşcolar
- activităţi de club
- tabere şcolare
- emisiuni radio - TV
- vizionări de expoziţii
- vizite, excursii, drumeţii

79
 V. 8. Tipuri de activităţi extraşcolare

a. Activităţi introductive
- la începutul studierii unei discipline de învăţământ
- la începutul studierii unui capitol
- la începutul studierii unei teme
Exemple:
- vizite în instituţii de profil
- vizionarea unor emisiuni ştiinţifice
b. Activităţi desfăşurate pe parcursul unui capitol sau al unei teme
- în paralel cu formele de organizarea a activităţii stabilite în planul tematic
Exemple:
- excursii în natură
- vizite în muzee
- vizite în laboratoare specializate de biologie
c. Activităţi finale /de încheiere
- la finele studierii capitolului sau al temei
Exemple:
- activităţi practice în unităţi economice, ştiinţifice, în laboratoare specializate
- activităţi în cercuri
- utilizarea materialelor multimedia.

80
 VI. MODELE DE STRUCTURARE
A LECŢEI

Cuprins:

VI. 1. Modelul tradiţional de structurare a lecţiei

VI. 2. Modele moderne de structurare a lecţiei
VI.2.1. Modelul „Învăţării directe şi explicite”
VI.2.2. Modelul „Evocare - Realizarea sensului – Reflecţie
VI.2.3. Modelul „Ştiu – Vreau să ştiu – Am învăţat
VI.2.4. Modelul "Învăţării prin explorare şi descoperire”,

VI. 1. Modelul tradiţional de structurare a lecţiei

Este axat pe următoarele momente cheie:

 verificarea cunoştinţelor anterioare ale elevilor
 predarea efectuată de profesor
 fixarea şi evaluarea noilor cunoştinţe
şi prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje, după cum urmează:

Momentul lecţiei Avantaje Dezavantaje

Verificarea - sunt identificate erorile, lacunele - majoritatea întrebărilor sunt
cunoştinţelor - se efectuează corectări, formulate de profesor
anterioare completări - majoritatea întrebărilor sunt
- profesorul oferă feed-back punctuale
imediat după obţinerea - procesul psihic solicitant predominat
răspunsului este memoria
- sunt recapitulate şi fixate
cunoştinţe esenţiale
Dobândirea - predarea rapidă - aproape întregul discurs aparţine
noilor cunoştinţe - informaţii oferite în mod profesorului
accesibil, sistematizat, logic - sursa de informaţii este profesorul
-mesajul este transmis predominat
verbal unidirecţional, de la profesor la
elev
- mesajul este perceput decodificat şi
utilizat pasiv de către elev
- dobândirea cunoştinţelor se face prin
memorare
Fixarea şi - sunt recapitulate şi fixate - adesea se efectuează frontal
evaluarea cunoştinţele esenţiale
cunoştinţelor

Acest model de lecţiei este valoros prin următoarele aspecte:

 asigură dobândirea cunoştinţelor declarative esenţiale dintr-un domeniu
 determină o învăţare sistematică din partea elevilor
 permite identificare erorilor şi lacunelor, completarea şi sistematizarea
cunoştinţelor

81
  elevii primesc feed-back imediat după emiterea unor mesaje

VI. 2. Modele moderne de structurare a lecţiei

VI.2.1. Modelul „Învăţării directe şi explicite” - se foloseşte în lecţiile orientate către

deprinderea unor strategii, proceduri de lucru, precum: rezumarea unui text, extragerea ideilor
principale, efectuarea unor desene, diagrame, scheme, experimente.

VI.2.2. Modelul „Evocare - Realizarea sensului - Reflecţie”, în care informaţiile noi

sunt integrate în sistemul de cunoştinţe anterioare, prin gândire critică.

VI.2.3. Modelul „Ştiu – Vreau să ştiu – Am învăţat”, în care conţinutul care se va

învăţat este relaţionat cu cunoştinţele anterioare şi nevoile de învăţare ale elevilor.

VI.2.4. Modelul "Învăţării prin explorare şi descoperire”, în care demersul cognitiv

al fenomenelor urmează traseul de la explorare în formă concretă, la identificarea cauzelor şi
consecinţelor, la deducerea conceptelor.

VI.2.1. Modelul învăţării directe şi explicite

Etape:
 dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare
 prezentarea şi explicarea importanţei strategiei
 demonstrarea şi învăţarea acesteia,
 prezentare situaţiilor în care această strategie poate fi utilizată.
Acest model poate fi valoros pentru educaţia de mediu deoarece elevii au astfel
posibilitatea să observe direct diverse fenomene, să experimenteze anumite situaţii specifice,
formându-şi reale abilitaţi de identificare a problemelor de mediu, de individualizare a
cauzele acestora, să-şi revizuiască anumite atitudini/mentalităţi referitoare la protecţia
mediului.
Mai jos este redat modelul de proiectare a unei lecţii care are ca scop educarea elevilor
în spiritul protecţiei mediului (după COSTICĂ Naela (coord.), 2007. Ghid de formare
metodologică în domeniul educaţiei de mediu, Iaşi).

Modelul de mai jos poate ajuta profesorii să elaboreze un plan de lecţie în patru etape,
care conduce la creşterea capacităţii de învăţare şi reţinere a informaţiilor legate de mediu.

Etapa I: motivaţia
În partea introductivă, elevilor le va fi prezentată importanţa temei propuse şi felul în
care aceasta le influenţează viaţa.
Cu ajutorul întrebărilor, pot fi inventariate cunoştinţele lor anterioare (corecte sau
eronate) despre tema vizată; sau, li se poate focaliza interesul spre noi informaţii ce urmează
a li se furniza.
În acest scop, pot fi folosite desene, povestiri, articole de presă, jocuri, teste etc.
Deviza este: CAPTEAZĂ-LE INTERESUL, ŞI MENTINE-L!

Etapa a II – a: informaţia
Utilizând materiale şi metode diverse, se transmit informaţii elevilor. Li se pot spune
povestiri, pot lectura articole, pot fi angajaţi în discuţii, li se poate îmbogăţi vocabularul cu
termeni noi specifici temei.
Ulterior, pot fi implicaţi în demonstraţii şi argumentaţii privind tema în discuţie.
Pentru a fi mai penetrantă şi mai credibilă, această etapă se poate desfăşura în aer liber.

82
 Deviza este: INFORMEAZĂ-I ŞI ÎNVAŢĂ-I SĂ SE INFORMEZE CORECT
(SISTEMATIC, LA SURSE) !

Etapa a III –a: practica

În această etapă vor fi găsite căi de aplicare practică a cunoştinţelor şi deprinderilor
acumulate în etapa precedentă.
Aici pot fi foarte utile câteva metode şi tehnici precum: jocurile, discuţiile, exerciţiile
sau experimentele.
Deviza este: LASĂ-I SĂ ÎNCERCE ! TREBUIE SĂ ÎNCERCE (INVĂŢAŢI-I
VOLUNTARI, NU EZITAŢI)

Etapa a IV – a: aplicarea
În ultima etapă se vor concepe activităţi care vor ajuta elevii să aplice conceptele
învăţate, în situaţii noi.
Temele şi proiectele de grup vor putea oferi posibilitatea profesorilor să evalueze
cantitatea şi calitatea informaţiilor acumulate de elevi.
Deviza este: LASĂ-I SĂ ÎNVEŢE SINGURI ! – ÎNVAŢĂ-I SĂ ÎNVEŢE SINGURI!

Structura proiectului de lecţie

Numele cadrului didactic:

Gradul didactic: Aria tematică:
Titlul lecţiei:
Obiectivul propus:
ETAPA I. MOTIVAŢIA (atractivitate, implicare, generarea unei experienţe)
Obiective:
Activităţi:
Materiale şi resurse necesare:
De reţinut:
ETAPA II. INFORMAŢIA (integrarea experienţei şi învăţarea conceptelor)
Obiective:
Activităţi:
Materiale şi resurse necesare:
De reţinut:
ETAPA III. PRACTICA (utilizarea conceptelor)
Obiective:
Activităţi:
Materiale şi resurse necesare:
De reţinut:
ETAPA IV. APLICAREA (aplicarea conceptelor noi în viaţa personală a elevului)
Obiective:
Activităţi:
Materiale şi resurse necesare:
De reţinut:

83
Avantajele modelelor moderne de structurare a lecţiilor:
 oferă un cadru propice dezvoltării gândirii critice şi integrării creative a
informaţiilor
 sunt fundamentate pe premisele psihologice ale învăţării
 permit elevilor să înveţe atât conţinutul, cât şi procesul de învăţare a conţinutului
 elevii se implică activ în învăţarea independentă sau în grupuri
 profesorii se transformă din sursă, emiţătoare de informaţii care trebuie
memorate, în cel de partener şi facilitator într-o învăţare autentică.

84