de comportament • Hiperactivitatea privită din punct de vedere neurologic reprezintă un sindrom caracterizat de apariţia unor mişcări involuntare, spre exemplu, ticurile. • Din punct de vedere psihiatric, termenul de hiperactivitate desemnează o activitate motorie exagerată şi nemotivat continuă. • Există trei tipuri de dificultăţi de ordin comportamental întâlnit în special la copiii hiperactivi şi opozanţi: • nivel scăzut - comportamentul neadecvat, întâlnit la clasă, precum intervenţiile inoportune, întreruperea colegilor sau a profesorului; • nivel mediu – comportamentul întâlnit atât în clasă dar şi în afara ei - cearta frecventă, strigatul, intimidarea celorlalţi elevi; • nivel ridicat – comportament distructiv accentuat - sfidare, hărţuială, agresiune, violenţă. Caracteristici La copiii hiperactivi întâlnim: • un grad ridicat de timiditate • dificultăţi de învăţare • capacitate de concentrare scăzută • imposibilitatea ascultării profesorilor • stimă de sine scăzută • instabilitate emoţională • probleme de percepţie audiovizuală • slabe abilităţi sociale • oportunităţi şi aspiraţii limitate Elevii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie: • nu-şi pot planifica sau controla comportamentul, • nu respectă regulile • adesea par să nu conştientizeze pericolul şi au tendinţa de a face lucrurile în grabă • vorbesc şi acţionează aparent fără întrerupere • le este dificil să asculte şi să-şi amintească instrucţiunile primite • se mişcă prin clasă şi îi deranjează pe ceilalţi Mai mult de 50% dintre copiii hiperactivi prezintă şi tulburări comportamentale opoziţionale. Comportamentul opozant este caracterizat prin • crize neobişnuite şi puternice de furie sau enervare rapidă, comparativ cu copiii de aceeaşi vârstă • se ceartă des cu adulţii • se împotriveşte frecvent regulilor sau cerinţelor adulţilor sau refuză să le urmeze • îi agasează pe ceilalţi în mod intenţionat • atribuie altora vina pentru greşelile proprii • este iritat sau se lasă provocat de ceilalţi • este gălăgios în mod frecvent şi se enervează uşor • este frecvent răutăcios şi dornic de răzbunare. Obiectivele lecţiei de kinetoterapie
• Corectarea deficienţelor fizice
• Valorificarea permanentă a elementelor pozitive pe care le au elevii • Ameliorarea încrederii şi stimei de sine prin implicarea în activităţi sociale de grup • Formarea unor abilităţi sociale • Crearea unei stări de confort în mediul şcolar şi consolidarea de atitudini favorabile faţă de şcoală • Prevenirea şi corectarea comportamentelor indezirabile în mediul şcolar şi social. Elemente de tehnologie didactică
• Instrucţiunile să fie clare şi simple
• Activităţile în grup să se desfăşoare în situaţii diverse, cu responsabilizarea tuturor membrilor grupului și realizarea unor permanente interacţiuni între aceştia • Elevii trebuie valorizaţi, apreciaţi şi evidenţiaţi la fiecare reuşită • Alegerea sarcinilor şi activităţilor se va face împreună cu elevii. Sfaturi utile • Profesorul kinetoterapeut trebuie să colaboreze în permanenţă cu psihologul sau consilierul din şcoală • O atenţie deosebită trebuie acordată procesului de evaluare, care ar putea sprijini metodele şi tehnicile folosite în activităţile de consiliere şi în lecţiile viitoare de kinetoterapie • Profesorul trebuie să dea dovadă de o mare capacitate empatică şi consecvenţă în stabilirea regulilor de disciplină • În cadrul lecţiei trebuie identificate elementele pozitive ale fiecărui elev • Trebuie evitate abordările negative de genul: „Nu mai face asta!”, „Opreşte-te!”, „Nu mai pune mâna pe minge!” • Trebuie stabilite un program şi sarcini clare; Copilul trebuie să facă doar un singur lucru o dată • „Observaţiile sau avertismentele verbale trebuie să fie clare, exprimate între patru ochi şi fără o frecvenţă prea mare, pentru a nu declanşa reacţii/conduite opuse” • Elevii cu tulburări de comportament trebuie integraţi pe timpul lecţiei de kinetoterapie în grupe de lucru și responsabilizaţi • Feed-back-ul din parte profesorului trebuie să fie prompt şi motivant.