Seminar teoretico – practic:

Eficientizarea relației profesor -

elev

Realizat: Vrabie Lilia

Psiholog, IPLT Mihai Eminescu
Motto:
• “Nimeni nu a devenit vreodată bun
spunându-i-se că ar fi rău.”
 Comunicarea reprezintă, o formă de manifestare
a relațiilor și atitudinilor interpersonale. Pe de
altă parte ea constituie o formă specifică de
activitate în procesul căreea se formează relațiile
și atitudinile umane. Multiple cercetări în
domeniul psihologiei comunicării demonstrează
o acțiune benefică a comunicării non violente
atât pentru persoana aparte, cât și pentru
întreaga comunitate. Actualmente comunicarea
conflictuală, violentă constituie o parte
inseparabilă a existenței umane fapt ce nu poate
fi explicat doar prin unicitatea fiecăruia.
Situații de comunicare
Comunicarea f. slabă medie bună f.bună
slabă
Cu șefii
Cu soțul/soția
Cu propriii copii
Cu elevii
Cu colegii
Cu prietenii
Cu o persoană necunoscută
 Diferențele dintre cazuri - în unele situații vă caracterizați
ca fiind un comunicator mai eficient decât în altele ?

Procesul comunicării face parte din istoria individuală a fiecăruia

dintre noi, modul în care comunicăm nu tot timpul este unul eficient
Stilurile comunicării pedagogice: stilul
autoritar
• Acest tip de control pleacă de la afirmația că
profesorul este obligat să mențină ordinea și să i-a
decizii în toate situațiile care apar. Această obligație
se întemeiază pe cantitatea mult mai mare de
cunoștințe pe care o posedă, ca și pe o experiență
mult mai bogată. Elevii au tendința de a transfera
toată responsabilitatea către adult.
• Obiecția adusă acestui tip de comunicare este că
prea ușor poate deveni represiv, descurajând astfel
formarea unor personalități autonome,
independente.
Stilurile comunicării pedagogice: stilul
pasiv
• În contrast cu tipul anterior, acesta pleacă de la
libertatea individuală și de la dreptul de a alege al
elevilor. În același timp, se încearcă restrângerea
la minimum a constrângerilor exercitate asupra
elevilor, în scopul dezvoltării autonomiei lor și a
capacității de a lua singuri decizii.
• Obiecția adusă acestui tip este că poate degenera
ușor într-o relevanță educativă, participare slabă a
elevilor, plictisiți, neatenți și descurajați de lipsa
de decizie a profesorului.
Stilurile comunicării pedagogice: stilul
democrat
• Centrat pe cultivarea unor relații de parteneriat
cu elevii; accentul se pune pe sugestie și
negociere, pe participare.În climatul astfel creat
în clasă, învățarea se va produce oarecum de la
sine. Elevii sunt mai interesați, mai cooperativi și
mai constructivi în clasele conduse democratic.
• Obiecția adusă: neglijarea, într-o oarecare măsură
a procesului de învățare-care trebuie să constituie
totuși scopul fundamental al școlii – în favoarea
cultivării abilităților de socializare a elevilor.
Stilurile de comunicare în relațiile
interumane
• Stilul pasiv – se caracterizează prin lipsa
acțiunii, cedează ușor, nu manifestă opinie
proprie.
• Stilul agresiv – se caracterizează prin
intruziune în relațiile interpersonale și o stare
de alertă permanentă, obținere cu forța a celor
dorite.
• Stilul asertiv – presupune în egală măsură
corectitudine și putere, este cel mai potrivit stil
pentru o relație frumoasă, de lungă durată.
Din ciocnirile sau prieteniile mele cu
profesorii descoper că se învață bine cu
profesorul care inspiră simpatie, dar se
învață, în cele din urmă, bine și cu cel
rău , de frică ...
M. Preda
Cum arată modelul perfect al relației
profesor – elev? ...........
răspunsul este căutat
• Prin felul său de a fi ori de a nu fi prin
comportamente și atitudini profesorul apropie
sau îndepărtează copiii, motivează, pedepsește,
povățuiește, încurajază. Elevii au nevoie de la
profesorii lor de considerație, înțelegere,
motivație pozitivă și educare în ceea ce privește
cunoștințele de bază și deprinderile vitale. Elevul
așteaptă și cere de la matur respectarea în
relațiile cu ei a normelor de conduită etice
corespunzătoare.
• Cercetările în domeniu scot în evidență consecințele
pe care le are controlul agresiv asupra elevilor. Orice
încercare de de a umili sau încurca un elev mai ales
în prezența colegilor săi, va sfârși printr-un rezultat
nedorit; elevul ori se retrage în sine,refuzînd să mai
comunice, ori reacționează violent față de încercarea
de a fi încurcat sau umilit. Practica școlară
tradițională ne-a lăsat imaginea profesorului care
vrea să domine elevii și să-i subordoneze. Într-un
asemenea climat nimic nu se face din convingere și
pasiune. Este necesar să se facă trecerea de la vechiul
tip de relații la relații în care profesorul colaborează
cu elevii. Principala activitate a acestuia nu va fi
predarea, ci angajarea elevilor în investigații și
lucrări independente.
• Expresiile ironice și jignitoare tulbură atitudinea
elevilor față de profesorul lor și îngreunează
crearea unui climat favorabil muncii creatoare în
clasă. Rezultatele obținute în urma cercetărilor
au scos în evidență faptul că, cu cît formele de
penalizare ironia, jignirea, ridiculizarea, notele
proaste sunt mai des folosite, cu atât efectul lor
scade. Profesorul care cunoaște valoarea
aprecierii pozitive nu se va feri de o ușoară
supraapreciere a performanțelor elevului va
aprecia elevul mai mult decât merită, spre a-l
face să merite pe deplin aprecierea, să se ridice la
nivelul aprecierii făcute.
Atitudine: amenințarea
Exemple: Dacă nu vii la olimpiadă ai încurcat-o.
Ce gândește copilul: Profesorul meu e periculos,
cu el nu de glumit.
Consecințe: Apare frica, minciuna, toleranța.
Atitudine: critica
Exemple: De câte ori trebuie să-ți vorbesc una și
aceeași, de ce ai făcut asta?
Ce gândește copilul: Iar îmi ține morală! Mai
aștept un pic și se calmează.
Consecință: Scade receptivitatea și apare
indiferența.
 Evitați criticile în fața colectivului de elevi.
Umilind persoana căreia îi adresezi nu provocați
decât rău. Orice critică negativă o faceți între
patru ochi și numai atunci când copilul este atent
și receptiv la ceia ce doriți să-i transmiteți. Nu
faceți observații când sunteți nervos dar nici după
mult timp de la consumarea evenimentului pe
care îl criticați. Explicați-vă observațiile și arătați-
i copilului cum se poate corecta. Aprecierile
trebuie să se refere la comportament și nu la
persoană. Fiți cât mai obiectiv în orice observație
pe care o faceți și nu puneți patimă în critici.
Atitudine: etichetarea
Exemple: Ești un prost! Ești un tâmpit!
Ce gândește copilul: Adulții știu mai mult decât
copiii.
Consecințe: Dacă afirmațiile se repetă frecvent,
atunci copiii vor fi mai urmăriți toată viața de
această idee. Apar complexele de inferioritate.
Atitudine: ironia
Exemple: Formă nonverbală: privirea de sus,
zâmbet zeflimitor.
Formă verbală: mulțumesc pentru
“ajutor”, poate să-ți aduc stilou.
Ce gândește copilul: Își bate joc de mine.
Consecință: Caută să fie apreciat în altă parte la
“adevărata lui valoare”, apare distanțare.
Atitudine: învinuirea
Exemple: Ar trebui să-ți fie rușine.
Ce gândește copilul: Nu sunt bun în nimic.
Consecință: Scade nivelul stimei de sine, apar
complexele de inferioritate.
Atitudine: reproșul
Exemple: Dacă nu-ți puneam eu notă, dacă nu
rugam pe profesori să-ți puie note..
Ce gândește copilul: Ce vrea de la mine?
Consecință: Poate să apară sentimentul de
vinovăție.
Atitudine: ridicarea vocei
Exemple: Ești un nesimțit și jumătate,
obraznicule!
Ce gândește copilul: Crede că am probleme cu
auzul.
Consecință: Această formă de comunicare se poate
transforma intr-o deprindere, apare disprețul.
Atitudine: umilirea
Exemplu: Spunele tuturor ce ai făcut sau să vadă
toți ce elevi ești.
Ce gândește copilul: Nu meritam să mă facă de
rușine la toată lumea.
Consecință: Apare neâncrederea.
Atitudine: Neatenția la ce ni se spune
Exemple: Întreruper o conversație începută,
întoarcem spatele, schimbăm brusc subiectul
discuției sau partenerul de dialog.
Ce gândește copilul: Nu-i interesează nimic din
ceia ce spun, altă dată nu mai obosesc să explic.
Consecință: Poate să apară neglijența.
Violență emoțională/ neglijare
• Etichetarea copiilor – slab, obraznic, rău
• Compararea copiilor între ei
• Descrierea comportamentului unui copil în public
• Folosirea vocii ridicate sau a țipetelor de către
adulți
• Utilizarea cuvintelor care duc la subaprecierea
demnității copilului
• Oferirea temelor de acasă care mai apoi nu sunt
verificate
• Oferirea sarcinilor de către profesor fără ca ele să
fie explicate
• Neglijarea opiniei, ideii, personalității elevilor.
Profesorul cu vocație știe că a fi preocupat de
conștientizarea, supravegherea și îmbogățirea
conduitei sale comunicative este o cerință
elementară, mai ales pentru că „nu tot ce
intenționăm reușim să spunem, nu tot ce
spunem se aude, nu tot ce se aude se și
înțelege, se înțelege și ce nu spunem, iar
ceea ce se înțelege nu depinde numai de
noi ce devine”. (Șoitu,L.,)