Referat la pedagogie

Consecinţe negative ale unui management

defectuos al clasei de elevi

Managementul defectuos al clasei de elevi determină apariţia următoarelor

fenomene:
a) Oboseala
În ceea ce priveşte managementul clasei de elevi, se analizează conceptele de
oboseală obiectivă şi oboseală subiectivă.

Oboseala obiectivă apare în urma unei activităţi epuizante sau prelungite şi

se manifestă prin reducerea cantităţii şi calităţii rezultatelor obţinute.

Oboseala subiectivă este acel sentiment de delăsare şi epuizare şi poate fi

identificată cu un sentiment de plictiseală.

Alte clasificări ale oboselii:

- oboseala obişnuită şi oboseala nocivă (cronică), diferinte în funcţie de efectele

acesteia asupra organismului;
- oboseala primară şi oboseala secundară, apreciate după antrenamentul unei
persoane în raport de o anumită activitate (cea primară apare după debutul
activităţii);
- oboseala locală şi oboseala totală, ordonate după zona afectată de oboseală,
întregul organism sau numai anumite organe.
Cauzele marcante ale oboselii elevilor sunt, din punct de vedere managerial,
cele de suprasolicitare. Cadrele didactice nu trebuie să ignore disponibilităţile la
efort limitate şi diferite ale elevilor.

2. Supraîncărcarea activităţii
Una dintre cauzele supraîncărcării elevilor rezidă în sistemul cu orar
variabil. Atunci când orele se desfăşoară după-amiază, elevii muncesc în condiţii
fizice, psihologice şi intelectuale extrem de nefavorabile, comparativ cu cursurile
de dimineaţă. Aceste condiţii creează supraîncărcarea elevilor. O altă cauză ar fi
numărul mare de cursuri desfăşurate într-o zi, care suprasolicită elevii.
Unele studii care au urmărit identificarea efectelor pe care le are orarul
variabil asupra nivelului de atenţie, asupra memoriei mecanice a elevilor sau
asupra capacităţilor mentale arată următoarele:
- atenţia elevilor, măsurată înaintea cursurilor şi după fiecare oră, este mai
susţinută dimineaţa decât seara;
- cel mai bun procent al eficacităţii memoriei mecanice este înregistrat de elevii
cu ore de dimineaţă. După a treia oră, capacitatea scade, iar oboseala apare după
a cincea oră. Elevii cu program de după-amiază înregistrează cea mai bună
medie a capacităţii de memorizare după prima oră;
- prin analiza proceselor de gândire ale elevilor înainte şi după ore, se constată
diferenţe mari între elevii ce au ore de dimineaţă şi după-amiză.

Diferenţele acestea apar ca rezultat al odihnei nocturne a elevilor şi datorită

bioritmului natural al organismului uman.
3. Lipsa de motivare a clasei
Elementele clasice care privesc motivaţia în sala de clasă sunt:

- motivaţia inrtinsecă şi motivaţia extrinsecă;

- motivaţia cognitivă şi cea afectivă;
- autocontrolul motivaţional.

Cadrul didactic trebuie să aplice o serie de strategii de autostimulare a

elevilor, precum:
- copiii trebuie învăţaţi să flosească limbajul interior pentru a-şi redimensiona
motivaţia (“voi face mai bine data viitoare”);
- copiii trebuie învăţaţi să aplice cele mai bune metode de învăţare;
- copiii trebuie învăţaţi să îşi facă cunoscute şi să îşi argumenteze părerile în
public;
- copiii trebuie să înveţe strategii ce implică colaborarea şi participarea activă..
- copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi pună întrebări despre ceea ce au citit şi să
rezume anumite paragrafe.
 4. Deprecierea climatului educaţional
Climatul educaţional se referă la moralul, starea afectivă a clasei. Este
indicatorul sănătăţii unui grup educaţional şi poate fi luat drept criteriu de
diferenţiere a unor clase de elevi.
Principalele tipuri de climat şcolar identificate de cercetător sunt: deschis,
autonom, controlat, familiar, paternalist, închis. Aplicarea unui management
defectuos al clasei determină crearea unui climat educaţional închis. Un
management defectuos poate constitui o cauză ce facilitează abandonul şcolar, cu
efecte nebănuite pe termen lung şi mediu.
Un bun climat într-o sală de clasă, ca urmare a unui management adecvat,
determină elevii la comportamente deschise, lipsite de teamă şi inhibiţie,
stimulându-i să participe la interacţiuni sociale angajante, reale şi autentice.

5. Minciuna
În clasa de elevi, minciuna este un comportament verbal şi nonverbal, care
apare foarte frecvent, de cele mai multe ori ca urmare a unor greşeli manageriale
ale cadrului didactic.

Cercetările demonstrează că profesorii, vânători de minciuni, au la dispoziţie

următoarele semne:
- tonul vocii elevului (ton umil, scăzut – persoană tristă, ton ridicat – veselie, ton
strident, ţipător – furie, teamă);
- pauzele nejustificate, ezitările, lapsusurile;
- tendinţa de a se înroşi, de a deveni palid sau de a respira greu – stres, emoţie;
- mişcările inconştiente – frecarea nasului sau a urechii, suptul buzelor, joaca cu
unele obiecte, frecarea mâinilor.
. Elevul care prelungeşte cuvintele, care accentuează neobişnuit vocalele, care
vorbeşte repede, are probabil unele lucruri de ascuns. De asemenea indicatorii
unei minciuni latente pot fi: are tendinţa de a se înroşi , de a deveni palid sau de
a respira greu, dacă nu foloseşte anumite gesturi ( „ilustratoarele vorbirii”). La
acestea se adaugă „gesturile de manipulare”. Copilul mincinos e deseori stresat,
stânjenit, puţin încurcat de ideea că-i înşală pe cei care îl ascultă. În încercarea
de a-şi ascunde emoţiile va fi trădat de unele mişcări inconştiente: frecarea
 nasului sau a urechii, o bătaie cu degetul pe obraz , suptul buzelor sau bătaia cu
degetele pe un obiect.
Sunt elevi care nu au remuşcări ( trăiri psihologice ) când mint. În acest
caz este vorba de o abatere comportamentală gravă. Există şi tendinţa de
minciună transformată în plăcerea de a minţi, pentru a fi mai şmecher decât
alţii, ceea ce îl determină pe şcolar să-şi susţină asiduu minciuna ca pe un
adevăr.

Acest fenomen şcolar ( şi social ) prezent în mod frecvent în clasa de elevi,

este o tentaţie la îndemâna elevilor şi solicită o intervenţie promptă şi pertinentă a
cadrului didactic
Aceste situaţii, des întâlnite în clasa de elevi, solicită mult cadrele didactice
şi cer intervenţia promptă şi pertinentă a acestora.

6. Agresivitatea
Agresivitatea ia forma acţiunilor individuale sau colective. De cele mai multe
ori şcolarul este împins la acte necugetate fără o explicaţie raţională a lor.

Dupa S. Chelcea agresivitatea se defineşte ca orice formă de comportament care

are ca scop vătămarea sau jignirea altora.

Ea are două niveluri : agresivitate fizică şi agresivitate verbală .

În clasa de elevi, impulsul agresiv se limitează la competiţie, la atac verbal

la ostilitate, exprimâmdu-se prin injurii, dispreţ, ranchiună, etc. Sentimentul se
satisfacţie sau insatisfacţie poate impulsiona o directie pozitivă sau negativă a
comportamentului agresiv al elevilor. Frica de o notă mică , pentru a nu-şi
deprecia în ochii colegilor imaginea de sine , poate declanşa un „vid de gândire” , o
emoţie cu efecte mari asupra strategiei viitoare de acţiune.

Reglatorul social al fricii şi agresivităţii şcolare este ataşamentul, atracţia

pentru sarcinile şcolare alături de instituirea unui climat favorabil interrelaţionării.
Sarcinile şcolare accesibile şi atractive potrivite nivelului de dezvoltare a elevilor
contribuie la întărirea motivaţiei pentru învăţare, comunicare şi relaţionare. În
cazul în care frica şi agresivitatea ajung să domine instantele raţionale, cele două
conduite emoţionale devin o piedică în formarea oricărui ataşament.

Persoana care are un grad ridicat de nervozitate, dacă este provocată de

solicitările frustante ale mediului, este iritabilă, argăţoasă, instabilă, brutală în
relaţiile cu alţii. Educatorul excesiv de sever nu face decât să provoace durere sau
neplăcere, insatisfacţii emoţionale. Tirania creează confuzie totală în viaţa
interioară a copilului, având drept urmări dezorganizări şi disfuncţii în plan
relaţional, fiind un prim pas spre delincvenţă, spre abandon şcolar.

Pedeapsa este utilizată doar în sensul nerepetării greşelii. Copilul supus unei
maltratări nu este numai suferind fizic, ci este traumatizat din cauza reprezentării
demnităţii sale care a fost încălcată. Pentru atitudini necorespuntătoare mai utile
sunt : încurajarea, dojana, admonestarea. Bazându-se pe părţile bune din
personalităţile copiilor agresivi , cu mult tact şi multă răbdare, promovând
modelele pozitive, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale
altruiste.

Agresivitatea şcolarului evoluează în raport cu contraacţiunea pedagogică şi

tactul pedagogic.Multe cadre didactice nu admit agresivitatea deschisă, dar
neglijând formele simbolice ale acesteia, apărute sub masca înbufnării, dispoziţiei
proaste sau sub forma rezistenţei motorii şi verbale se dezvoltă conflicte posibile
în clasa de elevi.

Apariţia şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente agresive sunt

dependente total de neintervenţiile sau de intervenţiile manageriale eronate.
 În vederea sporirii eficienţei procesului de învăţământ, cadrul didactic
trebuie să abordeze strategii de tip managerial în clasă, care să exploateze la
maximum resursele disponibile şi să nu ceeeze consecinţe nedorite.

BIBLIOGRAFIE

Dicţionar de pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 1979 Diaconu M, „Sociologia educaţiei”, ed A.S.E. ,
Bucureşti , 2004

„ Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea

situaţiilor de criză educaţională” , ed Polirom , Iaşi , 2006

Mitrofan N . „Aptitudinea pedagogică” , Editura Academiei , Bucureşti

, 1988

Păun E. „Sociopedagogie şcolară” , E.D.P.., Bucureşti ,1982