Rolul profesorului in procesul instructiv-educativ:functii si competente

Cea mai buna formare profesionala din lume nu va impiedica sa existe intotdeauna
profesori mediocri, acei carora le lipseste in mod sigur, ceea ce-l face pe profesor
calificat: simtul innascut al copilariei, dragostea de copii, caldura umana, ceea ce nu se
invata. (Bloch,1968)
Arta de a invata pe altii se sprijina pe entuziasmul pentru munca la catedra, capacitatea de
comunicare si de influentare a personalitatii copiilor, spontaneitatea, flexibilitate. In
literatura de specialitate se foloseste termenul de aptitudine pedagogica, incadrata in
categoria aptitudinilor speciale, ea fiind determinata de interactiunea dintre factorii nativi
si educativi. Competenta didactica, determinata printre altele si de aptitudinea
pedagogica, se dezvolta pe masura cresterii experientei profesionale.
Fiecare isi constituie o imagine a profesorului bun plecand de la teorii ale educatiei,
valori morale, sociale, ca si de la modele constiente si inconstiente. Aceste criterii au in
vedere competenta (nivelul si calitatea cunostintelor, logica de expunere, metode noi) si
autoritatea (disciplina in clasa, supravegherea si controlul muncii elevilor,stimularea
elevilor). Profesorul bun va fi cel care va sti sa sesizeze toate componentele situatiei in
care este implicat, adaptandu-se acesteia, oferind in mod spontan raspunsuri adecvate
situatiilor imprevizibile. Variatiile comportamentului didactic sunt analizate din
perspectiva dimensiunii nomotetice a activitatii scolare(rol, statut, situatie pedagogica) si
a dimensiunii ideografice(motivatie, aptitudini, temperament, caracter).Explicarea
conceptului de competenta didactica tine de dimensiunea psihologica, psho-sociala si
sociologica. Astfel, clasa de elevi apare ca un sistem social sub forma institutionalizata.
Aptitudinea are ca nota definitorie nivelul functional si operational ce controleaza
performante peste medie. Aptitudinea pedagogica este o aptitudine speciala care se refera
la sinteza de factori innascuti si dobanditi. Spre deosebire de aptitudine, competenta
presupune rezultatele activitatii, pe langa cunoasterea si capacitatea de a efectua corect
ceea ce profesorul spune.
Dimensiunile conceptului de competenta didactica sunt urmatoarele:
-Competenta de specialitate se refera la stapanirea la un nivel ridicat a cunostintelor din
domeniul respectiv. Cu toate astea, nu este suficient sa fie un bun specialist intrucat el
trebuie sa aiba de asemenea abilitati de comunicare, sa stie sa selecteze informatiile, sa
ofere exemplele cele mai sugestive , sa accesibilizeze continuturile predate.
-Competenta piho-pedagogica este stimulata in timpul pregatirii profesionale prin cursuri
de psihologia educatiei,pedagogie,metodica predarii si practica pedagogica.
-Competenta psiho-sociala este asigurata de capacitatile necesare optimizarii relationarii
interumane( capacitate de a adopta un rol diferit, de a influenta usor grupul de
elevi,utilizarea adecvata a puterii si autoritatii, adoptarea cu usurinta a diverselor stiluri
de conducere).
Competenta didactica presupune printre altele si competenta emotionala. Intelegerea
emotiilor elevilor de catre profesori, precum si modul in care ei reactioneaza fata de
acestia reflecta competenta lor emotionala.Este foarte important ca acestia sa identifice
emotiile elevilor,modul in care ele influenteaza comportamentul si performantele in
invatare. De asemenea, ei trebuie sa-si regleze propriile emotii, sa le gestioneze pe cele

negative pentru echilibra balanta afectiva (una din caracteristicile starii de bine psihic
subiectiv). Emotiile pozitive ale profesorilor coreleaza cu folosirea unor modalitati
eficiente de predare, in tip ce emotiile negative influenteaza motivatia de a preda si
disponibilitatea elevilor de a invata (Sutton si Wheatley,2003).In acelasi registru de idei, a
fost evidentiat ca elevii depun mai mult efort pentru a duce la bun sfarsit sarcinile de
invatare atunci cand profesorii manifesta emotii pozitive (Davis, 2003).Profesorii care
inteleg emotiile elevilor, fiind preocupati de modul in care acestia fac fata mai usor
stresului profesional(Chang,2009), rareori ajung sa se confrunte cu fenomenul de burnout
(sindrom de epuizare fizica si emotionala care se instaleaza in timp, ca urmare a
imposibilitatii de gestionare a factorilor de stres).
In literatura de specialitate romaneasca, profilul psihologic preferat de elevi a fost alcatuit
de A.Neculau(1978), care evidentia urmatoarele trasaturi: capacitatea de a transmite
cunostinte, inteligenta, interesul pentru dezvoltarea capacitatii intelectuale a elevilor,
experienta didactica, autoritatea in fata elevilor, competenta in disciplina predata
capacitatea de a lucra metodic.
S.Marcus (1999) sugereaza ca manifestarile empatice ale profesorilor constituie o
conditie fara de care nu ar putea exista performante superioare intr-o situatie pedagogica.
In ceea ce priveste categoriile tipologice ale personalitatatii cadrului didactic, N.Mitrofan
(1988) descrie urmatoarele tipuri: adaptat, diferentiat, interogator-creativ, preponderent
cognitiv, preponderent afectiv, echilibrat, concret, abstract.
Pornind de la toate aceste dimensiuni ale aptitudinii pedgogice, Elena Badea(2002) a
elaborat urmatoarea tipologie a personalitatii profesorului:
1.excelent didactic-excelent educational(corespunde vocatiei pentru profesia de cadru
didactic);
2.excelent didactic-deficitar educational(exprima blocaje mai mult sau mai putin
profunde si trecatoare la diverse niveluri ale personalitatii);
3.deficitar didactic-excelent educational;
4.deficitar didactic-deficitar educational(incongruenta totala cu profesia aleasa).