LECŢIA, FORMĂ PRACTICĂ A DE

DESFĂŞURARE A PROCESULUI
DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Curs 8
 FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DIDACTICE
Între cele mai semnificative forme de organizare a
procesului didactic sunt:
a)Învăţământul individual

b)Pe clase şi lecţii

c)Pe grupe mici

•a)Învăţământul individual a constituit prima formă

a unei educaţii instituţionalizate. Dintre avantaje fac
parte:
-Contactul direct profesor-elev;

-Ritmul individual de învăţare

-Dezvoltarea intereselor şi aptitudinilor elevului

Dintre dezavantaje fac parte lipsa totală a

colectivului de elevi, profesorul consumând timp şi
energie pentru fiecare elev.
b) Învăţământul pe clase şi lecţii; fundamentarea
teoretică şi descrierea sistemului de învăţământ pe
clase şi lecţii aparţine pedagogului ceh Comenius la
începutul secolului al XVII-lea. Ela subliniat
necesitatea grupării elevilor pe clase pe baza
criteriului de vârstă şi a dezvoltării intelectuale.
Gruparea elevilor pe clase a dus la sporirea
efectivelor şcolare, a permis desfăşurarea unor
activităţi frontale, planificarea şi sistematizarea
materiei.
c) Organizarea învăţământului pe grupe mici de
elevi urmăreşte a înlătura atât neajunsurile muncii
frontale cu întreaga clasă, precum şi cele
individuale. Această formă de organizare are în
vedere dezvoltarea iniţiativei şi formarea unei
obişnuinţe de colaborare la elevi.
 LECŢIA ŞI ROLUL EI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
 Lecţia este considerată o formă de bază a
desfăşurării învăţământului instructiv-educativ,
forma ştiinţifică de organizare a acestui proces în
şcoală.Lecţiile reprezintă o succesiune de teme dintr-
un obiect de învăţământ relativ egale, care se
predau una după alta, după un anumit orar şi într-un
timp limitat .
 Sistemul de lecţii reprezintă unitatea subordonată
lecţiei, prin care se desemnează tipurile diferite de
lecţii necesare tratării unei teme sau capitol din
programa de învăţământ.
 Pedagogia tradiţională recomandă ca lecţiile să
parcurgă, într-o anumită succesiune un anumit
număr de etape caracteristice.
 Varianta de lecţie aleasă este determinată de mai
mulţi factori: conţinutul şi scopul lecţiei, metodele,
procedeele şi mijloacele tehnice folosite, materialul
utilizat,etc.
 CĂI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A LECŢIEI
Învăţământul pe clase şi lecţii are calităţi şi defecte;
Printre elementele pozitive ale lecţiei sunt

Activitatea în colectiv, cu rol stimulativ, care îl raportează pe

elev nu numai la rezultatele proprii, ci şi la cele ale colegilor;
Economicitatea, factor important care cuprinde o mare
populaţie şcolară.
•Principalele defecte ale sistemului pe clase şi lecţii sunt:
Tendinţa de nivelare şi uniformizare a colectivului de elevi,
prin adresarea către elevul cu nivel mediu;
Activitatea frontală este puţin adaptabilă particularităţilor
elevilor;
Se pretinde elevilor însuşirea cunoştinţelor prelucrate şi
prezentate de profesor, reducând iniţiativa şi gândirea
independentă;
Situaţii reduse de feed-back, ce nu permit profesorului să
aprecieze posibilităţile de receptare a elevilor.
Toate aceste neajunsuri conduc la necesitatea perfecţionării
lecţiei.
Pentru îmbunătăţirea lecţiilor se va lua în
considerare:
-raportul profesor/ elev în cadrul lecţiei ; acesta
trebuie să se modifice în sensul transformării
elevului în factor activ al instruirii şi educării sale.
Relaţiile care se stabilesc între profesor şi elevi,
trebuie să fie de muncă şi colaborare. Profesorului îi
revine sarcina de a întregi mijloacele de predare
clasice cu o serie de modalităţi noi de lucru, care să
sporească independenţa, iniţiativa şi efortul
elevilor;

- diferenţierea procesului didactic prin trecerea de

la învăţământul frontal la învăţământul pe grupe
sau individualizat; la baza construirii grupelor de
elevi în cadrul clasei pot sta mai multe criterii:
aptitudinile, interesele comune, nivelul de pregătire,
dezvoltarea intelectuală, etc.
-forma de organizare a lecţiilor; abaterile de la
forma clasică de organizare a lecţiilor este o urmare
a unor noi procedee de lucru şi a noilor mijloace de
activizare a elevilor folosite de profesor în cadrul
lecţiei. Se apelează tot mai mult la acele lecţii care
antrenează capacităţile de investigare, posibilităţile
de anticipare, de soluţionare teoretică sau practică
a unor probleme de către elevi.
 Acceptarea de către profesor a unor clase sub 30
de elevi, ar permite profesorului urmărirea mai
atentă a particularităţilor psihologice ale elevilor, a
progresului lor şcolar, ca şi încurajarea înclinaţiilor
fiecăruia.
Prin lecţii participative este bine realizată o
informare permanentă a profesorului asupra
rezultatelor fiecărei secvenţe a lecţiei, obţinută prin
întrebări de sondaj, prin concluzionări cât şi prin
lucrări de control sau teste.
 Oricare ar fi tipul de lecţie şi varianta la care se
recurge, în organizarea ei trebuie să fie
respectate anumite cerinţe:
 stabilirea exactă a scopului instructiv şi
educaţional urmărit, pe baza cunoaşterii
conţinutului temei de predare, al nivelului de
dezvoltare al elevilor şi a direcţilor în care trebuie
formată şi dezvoltată personalitatea acestora ;
 alegerea materialului care poate contribui în cea
mai mare măsură la realizarea scopului propus;
 stabilirea planului după care se va desfăşura
lecţia astfel încât să se asigure o succesiune
riguroasă a materiei, o valorificare maximă a
timpului şi un randament maxim la fiecare elev;
Alegerea unor metode şi procedee didactice
corespunzătoare conţinutului lecţiei necesită respectarea
unor cerinţe:
1)să asigure înţelegerea cât mai profundă a
problemelor;
2)să asigure participarea activă a elevilor pe parcursul
lecţiei;
3) să asigure formarea unor deprinderi de muncă la
elevi;
stablirea structurii lecţiei, a momentelor succesive prin
care se realizează obiectivele proiectate prin scopul
lecţiei. Structura şi formele de activitate prin care se
realizează lecţia vor fi în concordanţă cu conţinutul,
metodele şi mijloacele didactice, cu vârsta elevilor;
pregătirea pshihologică a elevilor prin stimularea
interesului pentru cunoaştere, prin oferirea unor
motivaţii puternice pentru învăţare;
stabilirea planului pe baza căruia se va desfăşura lecţia.
•Planul unei lecţii trebuie să asigure o succesiune
judicioasă a materiei, o valorificare maximă a
timpului şi un randament maxim al fiecărui elev.
Desfăşurarea unei lecţii are următoarele etape:
a)Momentul organizatoric
•Are drept scop readucerea elevilor în situaţia de

învăţare, care a fost întreruptă prin pauză.Se

verifică absenţii şi se atrage atenţia,după caz,
asupra ţinutei elevilor, asupra aspectului clasei.
•Profesorul verifică dacă tabla a fost ştearsă,dacă

există cretă, burete şi recoamndă ca pe banci să se

afle numai caietul şi cartea disciplinei respective.
•Durează 1-2 minute.
b) Verificarea temei pentru acasă
Se poate face formal şi rapid trecând printre

şirurile de banci şi observând caietele deschise la

tema respectivă, fie întrebând cine nu şi-a făcut
tema sau prin sondaj de verificare la 2-3 elevi.
Verificarea completă de fond se face săptămânal,

când se iau caietele acasă şi se verifică sistematic,

făcând corecturile care se impun.
Dacă la verificare se constată că peste o treime din

elevi nu a putut rezolva o problemă, aceasta se

rezolvă integral la tablă, de către un elev care a
reuşit să găsească soluţia.
Durata de la 2 minute la 8 minute.
c) Verificarea cunoştinţelor lecţiei anterioare
Este o etapă importantă. Procedeul folosit poate fi
frontal sau individual, cu numirea elevilor care vor fi
ascultaţi.
Formularea întrebărilor care vor fi adresate elevilor
pentru verificarea cunoştinţelor este cu scopul
recapitulării şi aprofundării materiei.
Durează cca. 10 minute.

d) Actualizarea cunoştinţelor
Profesorul precizează ce reprezentări şi noţiuni
anterior studiate sunt necesare pentru predarea noii
teme şi formulează prin metoda conversaţiei, modul
cum vor fi ele folosite pentru a se face trecerea în
mod firesc de la cunoştinţele anterioare la cele noi.
Vor fi antrenaţi toţi elevii.
e) Anunţarea titlului şi scopului lecţiei noi
Profesorul anunţă subiectul lecţiei noi şi-l scrie pe

tablă.Se comunică punctele principale ale lecţiei şi

se insistă asupra importanţei cunoştinţelor care se
vor preda, pentru ca elevii să urmărească cu interes
lecţia.

f)Anunţarea obiectivelor operaţionale

Obiectivele se vor comunica pe măsură ce se trece
la rezolvarea fiecăruia. Dacă se anunţă ulterior,
etapa poate dura sub 1 minut.

g) Predarea noilor cunoştinţe

Este etapa cea mai importantă şi mai extinsă a
lecţiei, cu durata între un sfert şi jumătate de oră.
Profesorul stabileşte modul cum vor fi transmise
noile cunoştinţe, precizând:
 ordinea de introducere a diferitelor noţiuni,

precum şi metodele folosite în predare;

Ordinea şi modul de prezentare a materialului

didactic şi de efectuare a experienţelor

demonstrative;
Desenele pe care le va face pe tablă;

Formulele şi ecuaţiile ce se vor scrie;

Modul în care se face legătura dintre teorie şi

practică;
Modul în care se va asigura caracterul instructiv-

educativ al lecţiei.
d) Fixarea noilor cunoştinţe
Este strâns legată de etapa anterioară, la care se

trece pe neobservate, fiind concepută ca activitate

de învăţare sau de muncă independentă a elevilor.
Pentru asimilarea cunoştinţelor predate, profesorul

precizează ce noţiuni trebuie fixate şi modul cum se

realizează această fixare:
-Formulează întrebările necesare pentru a stabili

concluziile din lecţia predată;

-Stabileşte conţinutul unor exerciţii şi probleme care

vor fi folosite ca aplicaţii.

Durează cca. 5 minute.
i) Precizarea temei pentru acasă
Se stabileşte caracterul temei (oral sau scrisă).

În cazul temei orale se indică paginile din manual

şi se fac unele precizări pentru studiul individual.

În cazul când se dau teme scrise se prevede

conţinutul lor şi se dau lămuriri asupra modului cum

elevii vor trebui să lucreze independent.
 TIPURI DE LECŢII

 Din perspectiva predării, se deduc următoarele tipuri de

lecţii:
 Lecţia de comunicare şi însuşire de noi cunoştinţe;
 Lecţia de elaborare a cunoştinţelor şi de dezvoltare a
strategiilor cognitive;
 Lecţia de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor;
 Lecţia de formare şi dezvoltare a priceperilor şi
deprinderilor;
 Lecţia de dezvoltare a capacităţăţilor de acţiune şi transfer;
 Lecţia de evaluare a rezultatelor învăţării;
 Lecţia de formare a unor atitudini;
 Lecţii complexe sau mixte.
Pregătirea lecţiei noi este un moment foarte
important şi urmăreşte reamintirea, prin
conversaţie, a cunoştinţelor anterioare, pe care se
va sprijini predarea noului material, după care se
anunţă subiectul lecţiei şi scopul ei.
Potrivit conţinutului lecţiei, predarea noilor

cunoştinţe se face folosind diferite metode ca:

expunerea sistematică, conversaţia, demonstraţia,
lucrările de laborator, vizita în unităţile industriale.
Lecţia de comunicare bazată pe metoda expunerii

sistematice, este folosită atunci când transmiterea

cunoştinţelor nu se poate face prin experienţe
demonstrative.
Lecţia vizită se organizează mai rar, când nu există

material intuitiv corespunzător.

Transmiterea cunoştinţelor prin metoda
conversaţiei se foloseşte numai atunci când
conţinutul lecţiei cuprinde multe elemente pe care
elevii le cunosc deja din lecţia anterioară.
Comunicarea noilor cunoştinţe se poate face şi la

laborator.La aceste lecţii , în etapa comunicării,

experienţele demonstrative sunt executate de către
profesor apoi de către elevi, sub formă de lucrări
frontale.
Acest tip de lecţie poate avea loc şi în alte

variante: lecţia organizată pe grupe de nivel, pentru

aprofundarea studiului individual, lecţia de
problematizare, cu material programat,etc.
Fixarea cunoştinţelor predate se organizează, în
mod diferit, în funcţie de conţinutul lecţiei. În
general, se face prin metoda conversaţiei, scoţând
în relief aspectele esenţiale ale lecţiei. Fixarea se
poate completa şi cu aplicaţii.
Tema pentru acasă, trebuie să precizeze caracterul

muncii independente a elevilor, pentru consolidarea

cunoştinţelor predate. Tema se dă la sfârşitul
lecţiei, dar poate fi formulată şi în timpul predării,
dacă profesorul consideră necesar.
Nu se recomandă fixarea cunoştinţelor după ce s-a

sunat, deoarece atenţia elevilor este scăzută, iar

activitatea nu-şi atinge scopul.
Un plan de lecţie trebuie să cuprindă:
1) Tema;
2) Clasa, data;
3)Obiective: - specifice ( informative şi
formative);
- operaţionale ( informative şi
formative)
4) Metode didactice;
5) Mijloace de învăţământ,
6) Tipul de lecţie;
7) Formele de activităţi la care se aplelează;
-frontală ( individuală sau pe grupe)
- diferenţiată ( individuală sau pe grupe
 1.LECŢIA DE COMUNICARE ŞI ÎNSUŞIRE DE
NOI CUNOŞTINŢE
 O lecţie de acest tip se poate prezenta sub formă
de:
 lecţie mixtă
 lecţie cu experiment integrat
 lecţie de dobândire de cunoştinţe prin activitatea
independentă a elevilor
 cu ajutorul fişelor de instruire problematizată sau
cu ajutorul programelor.
 Lecţia mixtă este tipul de lecţie folosit cel mai
frecvent în şcoală. Această lecţie îmbină toate
etapele procesului de învăţământ de la predare
până la evaluarea rezultatelor.
În general, o lecţie de comunicare de noi
cunoştinţe are următoarele etape:
1)Momentul organizatoric, durează 1-3 minute şi
este destinat pregătirii condiţiilor de lucru pentru
lecţia ce urmează; notarea absenţilor, verificarea
materialului didactic,etc.
2)Controlul temelor pe care elevii le-au avut de
rezolvat în scris şi verificarea cunoştinţelor
dobândite de elevi, durează 15-20 minute şi are
drept scop informarea profesorului cu privire la
rezultatele obţinute cu elevii până în acel moment,
dar şi aducerea în actualitate a acelor noţiuni pe
care profesorul le va preda în lecţia de zi.
3)Comunicarea cunoştinţelor noi, (20-25
minute), trebuie să apară ca o continuare firească a
lecţiei anterioare profesorul căutând să antreneze
întreaga clasă de elevi în dobândirea noţiunilor noi.
 Profesorul stabileşte modul cum vor fi transmise
elevilor noile cunoştinţe, precizând:
 Ordinea de introducere a diferitelor noţiuni,
precum şi procedeele de predare;
 Ordinea şi modul de prezentare a materialului
didactic şi de efectuare a experienţelor
demonstrative;
 Desenele pe care le va face pe tablă;
 Formulele şi ecuaţiile chimice care se vor scrie;
 Modul în care se face legătura dintre teorie şi
practică;
 Modul în care se va asigura caracterul instructiv-
educativ al lecţiei.
4)Fixarea cunoştinţelor, se face cel mai frecvent
cu ajutorul întrebărilor problematizate, a exerciţilor,
a rezolvărilor de probleme, atribuindu-se în total 2-
5 minute.
Pentru asimilarea cunoştinţelor predate, profesorul
precizează ce noţiuni trebuie fixate şi cum se
realizează această fixare:
-Formulează întrebările necesare pentru a stabili

concluziile din lecţia predată

-Stabileşte conţinutul unor exerciţii şi probleme

5)Tema pentru acasă, se stabileşte în 1-2

minute, cu mare atenţie de către profesor în aşa fel
încât să asigure atingerea obiectivelor informative şi
formative ale lecţiei fără a supraîncărca elevii.
PROIECT DIDACTIC I

Titlul lecţiei: Proprietăţile metalelor

Timp de lucru: 1 oră de chimie clasa a VIII-a
Obiective cognitive: Elevii trebuie să-şi însuşească:
proprietăţile fizico-chimice ale metalelor;
proprietăţile chimice ale metalelor;
întrebuinţările unor metale (aluminiu, fier, cupru).
Obiective operaţionale: La sfârşitul orei, elevii trebuie să fie
capabili:
O1- Să enumere principalele proprietăţi fizico-chimice ale metalelor;
O2- Să coreleze valorile constantelor de material ale metalelor cu
utilizările acestora;
O3- Să indice proprietăţile chimice ale metalelor în urma activităţilor
experimentale;
O4- Să prevadă proprietăţile chimice ale unui metal, cunoscând
poziţia sa în seria reactivităţii metalelor;
O5- Să coreleze proprietăţile chimice ale metalelor cu utilizările
acestora.
Materiale didactice:
Substanţe: fier, aluminiu,cupru, oxid de fier, soluţii de acid
clorhidric şi de azotat de argint.
Ustensile de laborator: eprubete, pahare Berzelius;
Metode didactice
-Experimentul demonstativ şi frontal
- Problematizarea
Scenariu didactic
Captarea atenţiei
Dintre 109 elemente cunoscute, 91 sunt metale.
Datorită multiplelor utilizări practice ale metalelor este
importantă cunoaşterea proprietăţilor acestora.
Enunţarea obiectivelor la nivelul elevilor. La sfârşitul
acestei ore va trebui să cunoaşteţi principalele operaţii fizice şi
chimice ale metalelor şi să indicaţi utilizări ale acestora
determinate de aceste proprietăţi.
Desfăşurarea activităţii. Se vor prezenta elevilor
grafice din manual (pe folia de retroproiector, dacă
este posibil); se pot pune întrebări de tipul:
O1, O2
Care dintre metalele indicate în grafic se utilizează
pentru confecţionarea conductoarelor electrice? De
ce?
Ce metal se utilizează pentru confecţionarea
cazanelor pentru încălzirea apei?
Ce metal se află în stare lichidă la temperatura
camerei şi este utilizat la confecţionarea
termometrelor?
Datorită căror proprietăţi metalele pot fi trase în
fire şi foi subţiri?
 O3- Pentru a recapitula proprietăţile chimice ale
metalelor se pot propune elevilor scheme de
tipul:

+O2 +H2O

+HCl

+S
Me Me
+CuO

+Cl2 +AgNO3
 Elevii vor fi solicitaţi să particularizeze schemele
indicate pentru Me = Fe,Al,Cu să scrie ecuaţiile
reacţiilor posibile şi să efectueze experimental
patru reacţii cu substanţele existente pe mesele
de lucru.
 O4- Examinând seria reactivităţii metalelor,
stabileşte care dintre reacţiile repreznetate prin
ecuaţiile de mai jos pot avea loc sau nu. Egalează
ecuaţiile reacţiilor posibile:
 Fe + HCl  Fe +CuSO4
 Cu + HCl Al + CuSO4 
 Al + HCl Cu + Al(NO3)3
 Cu + FeSO4 Cu + AgNO3
2.LECŢIA DE DEZVOLTARE A PRICEPERILOR ŞI
DEPRINDERILOR

Prin utilizarea acestui tip de lecţie se urmăreşte ca

elevii să se familiarizeze cu diferite modalităţi de
însuşire a cunoştinţelor (pe baza de manual, fişe de
instruire) să-şi formeze anumite deprinderi de mare
eficienţă în învăţare, să-şi însuşească anumite
tehnici de lucru de mare utilitate în diferite domenii
(întocmire de grafice, diagrame, programe, mânuire
de reactivi). Acest tip de lecţie poate fi:

a)Lecţie de laborator
b)Lecţie bazată pe activitatea independentă a
elevilor
c)Lecţie de instruire programată
 Structura acestui tip de lecţii constă din:
 explicarea scopului activităţilor ce urmează a fi
realizate de către elevi;
 actualizarea şi recapitularea cunoştinţelor ce
urmează a fi utilizate în efectuarea lucrării;
 prezentarea fazelor lucrării;
 demonstrarea de către profesor sau de către elev
a modului în care urmează să fie efectuată
lucrarea;
 efectuarea lucrării de către elevi sub îndrumarea
profesorului;
 analiza modului în care a fost efectuată lucrarea,
în comparaţie cu lucrarea reuşită;
 uneori, elevii sunt îndrumaţi pentru a reface
lucrarea.
 a.Lecţia de laborator

Lecţia de laborator este deosebit de importantă în

predarea disciplinelor tehnice. Prin utilizarea
acesteia, elevii trebuie să devină colaboratori activi
ai profesorului pentru descoperirea unor adevăruri
noi pe cale experimentală. O lecţie de laborator, nu
trebuie să reprezinte o simplă înşiruire de
experimente, ci trebuie să se axeze pe caracterul de
cercetare al acestora.
Indiferent de scopul pentru care a fost organizată

o lecţie de laborator cuprinde trei părţi principale:

o parte introductivă; b) o parte fundamentală; c) o

parte finală
a)În partea introductivă, se urmăreşte pregătirea
elevilor pentru lecţie. Acest lucru se realizează prin:
repartizarea elevilor la locul lor;

distribuirea unor materiale care nu se găsesc pe

mesele de lucru;
stabilirea cuprinsului lucrării şi punerea unor probleme

care urmează a primi răspuns pe cale experimentală;

instruirea elevilor cu privire la tehnica de lucru,

aceasta se face diferenţiat în funcţie de clasa la care se

lucrează;
instruirea elevilor cu privire la buna desfăşurare a

lecţiilor şi la evitarea accidentelor.

După pregătirea elevilor se trece la:

b) Partea fundamentală a lecţiei, care cuprinde activitatea efectivă

a elevilor. În această parte profesorul trebuie să se convingă dacă
elevii au înţeles cu adevărat problemele care se pun şi tehnica de
lucru.
 Profesorul va observa modul de lucru al fiecărui
elev şi îi va obişnui cu efectuarea corectă a
experimentelor.
 În cazul în care un experiment nu reuşeşete,
acesta va fi reluat în cadrul aceleaşi lecţii sau cel
mai târziu la lecţia următoare, lămurindu-se
cauzele nereuşitei.
 Referatele sunt deosebit de importante obişnuind
elevii cu munca ordonată şi sistematică. Acestea
trebuie să cuprindă descrierea experimentului,
observaţiile elevilor, concluziile, ecuaţiile reacţiilor
chimice şi schemele instalaţiilor folosite.
 Un referat se poate prezenta în următoarea
formă:
 Lucrare de laborator..................
 Tema lucrării.............................
Denumirea şi Observaţii Ecuaţiile Concluzii
descrierea reacţiilor
experimentulu chimice
i
1 2 3 4

c) În partea finală a lecţiei, profesorul verifică referatele elevilor,

face observaţii referitoare la acestea, notează elevii în funcţie de
modul în care au lucrat. Ultimile minute ale unei lecţii de laborator
sunt rezervate pentru strângerea materialelor şi punerea în ordine
a locului de muncă.
Organizarea experimentelor după metoda frontală, prezintă pentru
profesor următoarele avantaje:
stimulează elevii în efectuarea corectă a experimentului, toţi
urmărind aceleaşi rezultate;
uşurează conducerea lecţiei, controlul elevilor, discutarea
rezultatelor obţinute şi fomularea concluziilor;
Organizarea lecţiei de laborator necesită multă atenţie
din partea profesorului. Pregătirea experimentelor
necesită:
asigurarea unor condiţii bune tehnico-materiale;

stabilirea unui plan de lucru în care diferitele părţi ale

lecţiei să se succeadă în mod logic;

stabilirea unor măsuri organizatorice stricte privind

desfăşurarea lucrării. Experimentele cuprinse în lucrare

vor fi obligatoriu, efectuate de către profesor înainte de
a fi utilizate în clasă din următoarele motive:
a) Stabilirea condiţiilor optime de lucru: pentru

efectuarea experimentului este necesară cunoaşterea

tuturor materialelor necesare, cunoaşterea cantităţilor
optime pentru buna desfăşurare a experimentului, să
evite unele neconcordanţe între descrierea
experimentului şi condiţiile reale de desfăşurare.
b) Asigurarea unor condiţii de maximă siguranţă,
fiind răspunzător de orice accident care ar putea
interveni în timpul experimentelor, profesorul este
obligat să cunoască desfăşurarea acestora.
Eventualele pericole care pot să apară pe parcurs
vor fi aduse la cunoştinţa elevilor ceea ce le
măreşte atenţia şi determină o atitudine mai
serioasă a acestora faţă de experiment.

Exemplu
PROIECT DIDACTIC I
Tema: Reacţia de neutralizare
Tipul: Lecţie de laborator – clasa a X-a
Conţinutul conceptual
Reacţia de neutralizare este o reacţie acido-bazică cu transfer
de protoni.
La neutralizare, numărul echivalenţilor de bază este egal cu
numărul echivalenţilor de acid.
Obiective operaţionale
O1- Să efectueze reacţii de neutralizare mânuind
vasele din laboratorul de chimie
O2 – să stabilească caracterul acid sau bazic al unei
soluţii.
O3 – Să indice punctul de echivalenţă pentru
reacţia dintre un acid şi o bază tare.
O4 – Să stabilească concentraţia unui acid sau a
unei baze prin titrare.

Metode didactice utilizate: experimentul de

laborator, problematizarea şi exerciţiul.

Materiale didactice: substanţe şi ustensile de

laborator.
Desfăşurarea activităţii
Scopul activităţii
- Prin activităţi practice să stabilească caracteristicile reacţiei
de neutralizare încadrând-o în reacţiile cu transfer de protoni.
Se va urmări şi modul în care elevii efectuează activităţile
experimentale.
Actualizarea şi recapitularea cunoştinţelor
Reacţia de neutralizare (HCl + NaOH), o reacţie acid-bază
poate fi scrisă în forma:
H3O+ + HO-  2H2O
[nH3O+ = CaVa] este egal cu numărul de moli de ioni HO-
[ nHO- = CbVb]se realizează echivalenţa acid-bază :
nH3O+ = nHO- sau CaVa= CbVb
unde Ca ,Cb sunt concentraţiile acidului şi a bazei;
Va şi Vb reprezintă volumul acidului şi cel al bazei.
Aceasta este regula care se va urmări şi verifica.
În sistemele alcătuite din acizi tari şi baze tari
punctul de echivalenţă se realizează când:
[H3O+] = [ HO-] = 10-7 mol/l, deci pH = 7,
respectiv pOH = 7
Prezentarea fazelor lucrării

Se va efectua reacţia de neutralizare a soluţiei de

hidroxid de sodiu cu o soluţie de acid clorhidric.

Se va urmări variaţia pH-ului pe parcursul reacţiei

de neutralizare.
Se va stabili punctul de echivalenţă acido-bazică.

Se va determina concentraţia unui acid tare sau a

unei baze tari prin titrare.

A.Reacţia dintre acidul clorhidric şi hidroxidul de sodiu
Mod de lucru
Într-un pahar Berzelius se torană 5 ml soluţie HCl 0,1 M
Se măsoară pH-ul folosind hârtie de pH.
Cu ajutorul unei pipete se măsoară 2 ml soluţie NaOH 0,1M şi
se introduc în paharul Berzelius cu acid.
Se măsoară pH-ul soluţiei formate.Cum se explică creşterea
valorii pH-ului?
B. Studiul variaţiei pH-ului în reacţia acido-bazică
Mod de lucru
1. Într-un pahar Berzelius se introduce un volum Va= 100 ml
de soluţie HCl cu concentraţia molară Ca=0,1 M
2. Se măsoară pH-ul acestei soluţii cu ajutorul pH-metrului
sau cu ajutorul hârtiei de pH.
3. Se introduc succesiv în soluţia de acid volume de soluţie de
NaOH 0,1M (Cb=0,1M). În tabel sunt indicate volumele de
bază Vb care se pot utiliza şi pH-ul soluţiilor rezultate ( se
verifică aceste date cu pH-metrul ).
Vb 0 2 4 6 8 9 9,9 10 10, 12 15
(ml) 1
pH 1 1,2 1,4 1,6 2 2,3 3,3 7 10, 12 12,
7 3

4. Se reprezintă grafic datele din tabel (pe abscisă se

marchează volumul de bază, iar pe ordonată pH-ul
soluţiei).
5. Se examinează cu atenţie graficul şi se arată cum
variază pH-ul pentru Vb<10 ml şi pentru Vb> 10 ml.