PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE

Curs 7
 Pentru obţinerea unor rezultate superioare în pregătirea
elevilor, o importanţă deosebită o prezintă cunoaşterea
structurii procesului de învăţământ, în scopul proiectării
acesteia în funcţie de condiţiile existente în şcoală, în
clasă şi de particularităţile elevilor. Aceasta necesită
abordarea sistematică după modelul obiectivelor-
evaluare- situaţii de învăţare care se materializează prin
proiecte de tehnologie didactică.
 Proiectarea activităţii didactice este complexă, este un
proces de anticipare a ceea ce doreşte profesorul să
realizeze împreună cu elevii în cadrul unei lecţii, temă,
capitol sau pe parcursul întregului an şcolar, pentru
realizarea obiectivelor programei, la disciplina pe care o
predă.
 Proiectarea procesului didactic presupune:
 lectura avizată a programei;
 planificarea calendaristică;
 proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare.

 Orice lecţie trebuie să aibă un caracter unitar, să

respecte programa şcolară, urmărind realizarea sarcinilor
instructiv-educative.

 Pentru pregătirea unei lecţii este necesar să se studieze

nu numai întregul capitol, ci să fie cunoscut întregul
manual. În felul acesta lecţia va reflecta scopul urmărit,
conform programei.
 În realizarea unui sistem de lecţii, este necesară
o planificare riguroasă a materiei conform
planurilor calendaristice. În elaborarea
planificărilor se recomandă parcurgerea
următoarelor etape:

 împărţirea materialului în unităţi de învăţare;

 asocierea dintre obiectivele de referinţă/
competenţe specifice şi conţinuturi;
 stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor
de învăţare;
 stabilirea timpului necesar pentru fiecare unitate
de învăţare
 PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
 Planul de învăţământ este un document oficial prin
care se stabileşte conţinutul instrucţiei şi educaţiei în
şcoală.
 Planul de învăţământ este unitar, în sensul că toate
şcolile generale şi liceele se conduc după acelaşi plan de
învăţământ.
 Planul de învăţământ cuprinde:
 Obiectele de învăţământ şi repartizarea lor pe ani şcolari;
 Numărul de ore afectat fiecărui obiect
(anual,semestrial,săptămânal)
 Structura anului şcolar
a)Obiectele de învăţământ
Obiectul de învăţământ conţine bazele ştiinţei prelucrate din
punct de vedere didactic.
Obiectele cuprinse în planul de învăţământ la clasele I-VIII se stabilesc
după criterii precise, care imprimă planului un caracter ştiinţific,
accesibil şi stabil.
 Criteriul principal în alegerea obiectului de învăţământ îl constituie
scopul şi sarcinile generale ale educaţiei.
 Şcoala generală de 8 ani are drept scop să asigure elevilor un orizont
larg de cultură generală şi politehnică, să realizeze o strânsă legătură a
învăţământului cu viaţa şi să formeze deprinderi practice de muncă.
Prin conţinutul lecţiilor şi prin întreaga activitate instructiv-educativă,
şcoala generală de 8 ani urmăreşte să asigure dezvoltarea multilaterală
a elevilor, în aşa fel încât pregătirea lor teoretică şi practică să se
îmbine armonios cu formarea unor calităţi morale,cu educaţia estetică
şi fizică, în conformitate cu specificul vârstei.
Acest scop se realizează prin cele 4 grupe de obiecte
cuprinse în planul de învăţământ:
1)Umanistice
2)Realiste
3)Grupa obiectelor care contribuie la educaţia fizică şi estetică
4)Grupa obiectelor prin care se realizează pregătirea practică
Pentru primele clase, conţinutul învăţământului prevede
însuşirea unor noţiuni elementare cu privire la natura
înconjurătoare şi la viaţa socială.
Principalul obiect de învăţământ,limba română, cuprinde
atât cunoştinţe de istorie, geografie şi ştiinţe naturale cât şi
cunoştinţe de literatură.
Obiectele de învăţământ nu pot cuprinde tot conţinutul
vast al ştiinţei, ci numai elementele esenţiale, bazele
ştiinţei.
b) Succesiunea obiectelor de învăţământ pe ani şcolari
Ordinea de predare a obiectelor pe ani şcolari se
stabileşte în funcţie de particularităţile de vârstă, de nivelul
dezvoltării intelectuale şi de pregătirea anterioară a
elevilor, precum şi de cerinţele logicii interne a ştinţei.
 Învăţământul începe cu studierea obiectelor de bază
(limba română şi matematica). Pe măsura însuşirii
cunoştinţelor şi a formării deprinderilor necesare pentru
asimilarea altor cunoştinţe şi odată cu dezvoltarea
proceselor de cunoaştere a elevilor, se introduc obiecte noi.
Astfel, istoria ca obiect independent apare în clasa a IV-a
după ce, la lecţiile de citire, elevii şi-au însuşit noţiunile
elementare pentru înţelegerea istoriei.
c) Numărul de ore afectat fiecărui obiect
Acesta se repartizează în funcţie de următoarele criterii:
-Importanţa instructiv-educativă a obiectului de
învăţământ;
-Volumul cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor ce
trebuie să fie însuşite de elevi la obiectul respectiv;
-Importanţa obiectului de învăţământ pentru studierea altor
obiecte.
Planul de învăţământ realizează un echilibru just între cele
4 grupe de obiecte de învăţământ, acordă o atenţie
deosebită culturii generale a elevilor, realizează o corelaţie
între diferitele discipline ce se studiază în şcoală şi o
judicioasă succesiune a cunoştinţelor.
 PROGRAMA ŞCOLARĂ
Programa şcolară este un document elaborat şi aprobat
de Ministerul Învăţământului, în care se precizează
conţinutul fiecărui obiect de învăţământ.
 Ea stabileşte ordinea şi volumul de cunoştinţe, priceperi
şi deprinderi pe care elevii trebuie să şi le însuşească la un
obiect de învăţământ, în cursul unei perioade şcolare
determinate.
Programa arată ordinea şi conţinutul lucrărilor practice
necesare fiecărui obiect de învăţământ.
Orice programă cuprinde 2 părţi:
1) În partea introductivă se arată problemele cele mai
importante ce se pun în legătură cu predarea obiectului
respectiv, valoarea lui instructiv-educativă şi se dau unele
indicaţii metodice.
Aici se stabileşte împărţirea materiei pe capitole,
paragrafe şi lecţii, indicându-se în acelaşi timp numărul de
ore necesar pentru predarea fiecărei teme sau capitol în
parte.
Principiile de elaborare a programei şcolare:
a)Stabilirea unui conţinut ştiinţific se realizează pentru
fiecare obiect de învăţământ.
Prin conţinutul ştiinţific al programei şcolare se pun bazele
dezvoltării multilaterale a aptitudinilor fizice şi intelectuale
ale copiilor, formării concepţiei lor despre lume, ale
caracterului şi comportamentului lor.
b) Repartizarea materiei în raport cu particularităţile de
vârstă ale elevilor; respectând aceste cerinţe, volumul
cunoştinţelor incluse în programă sunt selecţionate astfel
încât să fie pe deplin accesibile şi să nu ducă la
supraîncărcare.
c) Legarea conţinutului ştiinţific de practică; sub acest
aspect, programa cuprinde cunoştinţe folositoare pentru
activitatea practică viitoare şi oferă elevilor posibilitatea de
a se familiariza cu realitatea înconjurătoare.
d) Sistematizarea materiei Acest principiu care stă la baza
întocmirii programelor se referă la gruparea cunoştinţelor
în funcţie de logica internă a ştiinţei şi de cerinţele
didactice ale fiecărui obiect de învăţământ.
Temele cuprinse în programă se succed într-o ordine
firească, alcătuind un sistem de cunoştinţe din ce în ce mai
cuprinzător, prin legarea cunoştinţelor noi de cele studiate
anterior.
Sistematizarea concentrică înseamnă revenirea asupra
cunoştinţelor predate anterior, pe un plan superior sau într-
o formă mai dezvoltată.
Sistematizarea liniară înseamnă predarea cunoştinţelor în
mod succesiv, continuu. În acest caz cunoştinţele
prevăzute în programă la un anumit obiect şi la o anumită
clasă nu se repetă, nu constituie obiect aparte în anii
următori de învăţământ.
Multe programe sunt elaborate pe baza principiului liniar,
care corespunde structurii unitare a şcolii generale.
e) Stabilirea legăturilor dintre obiectele de învăţământ
Acest principiu presupune subordonarea conţinutului
fiecărui obiect scopului comun: dezvoltarea multilaterală şi
pregătirea pentru viaţă.
În acelaşi timp, legătura între obiectele de învăţământ se
stabileşte şi pe baza legăturii dintre diferitele ştiinţe. De
exemplu, pshihologia nu se poate studia decât după
însuşirea în prealabil a fiziologiei, fizica, după însuşirea
matematicii.
 PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ
Planificarea activitatii didactice presupune o lectura atenta
si personala a programei scolare in scopul de a analiza
obiectivele si a  inventaria tipurile de activitati si resursele
necesare.
In elaborarea unei planificari, este necesara urmatoarea
etapizare:
1. Stabilirea succesiunii de parcurgere a
continuturilor;
2. Corelarea fiecarui continut in parte cu obiectivele de
referinta vizate;
3. Verificarea concordantei dintre traseul educational
propus de catre profesor si oferta de resurse didactice de
care poate dispune (manuale, caiete, culegeri etc);
4. Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare
continut, in concordanta cu obiectivele de referinta vizate .
 Eventuale schimbari determinate de aplicarea
efectiva la clasa, se  consemneaza  in rubrica
“Observatii”.
 Capul de tabel pentru planificarile calendaristice,
sunt prezentate in fiecare inceput de an scolar,
la sedinta de consfatuire.
 In general, pe o planificare sunt rubricile:
unitate de invatare, competente specifice,
continuturi, numar de ore, saptamana,
observatii.
 Unitatea de invatare se refera la  impartirea
materiei pe capitole mai mari. Ele reprezinta
numele acestor capitole.
 Competentele specifice sunt luate din
programa.
 Continuturile sunt subacapitolele sau, pe
intelesul tuturor, titlul lectiei din fiecare ora.

La numarul de ore se specifica timpul alocat

pentru fiecare lectie in parte. Sunt lectii care se
poate intinde pe mai multe ore, dar in general nu e
bine sa se depaseasca 3  ore pe lectie.

Se specifica apoi saptamana, sau efectiv

perioada. In cazul in care se specifica saptamana,
trebuie sa se mai faca un grafic in care sa se
spuna pentru  fiecare saptamana ce  perioada  de
timp ii corespunde.
 Planificarea calendaristică anuală este un document
administrativ care asociază elementele programei:
obiective de referinţă/competenţe specifice şi conţinuturi
cu alocarea în timp considerată optimă de către profesor
pe parcursul unui an şcolar.
 Planul calendaristic anual se întocmeşte înainte de
începerea anului şcolar şi urmăreşte repartizarea materiei
pe capitole mari, încât să corespundă numărului de ore
prevăzut în planul de învăţământ, conform împărţirii pe
semestre a anului şcolar.
 Pentru întocmirea unei bune planificări, profesorul va
studia planul de învăţământ, programa de chimie,
programele obiectelor înrudite (fizica, matematica) şi
manualul şcolar.
 Din numărul de ore prevăzut pentru studiul fiecărei teme,
profesorul va rezerva orele necesare pentru efectuarea
lucrărilor de laborator şi pentru recapitualrea curentă.
 Planificarea calendaristică semestrială, se
întocmeşte înaintea începerii fiecărui semestru, în
conformitate cu planul anual, din care se repartizează
activitatea pe un semestru.

 Planificarea calendaristică va fi întocmită pe sisteme de

lecţii, pe teme sau capitole în curs. Ea stabileşte tehnica
lucrărilor de laborator, precum şi lecţiile pentru
aprofundarea şi recapitularea materiei, în proporţie de
10-15% din timpul destinat capitolului respectiv.
 Planificarea tematică, se întocmeşte pe sisteme de
lecţii şi reprezintă un concept metodologic al temei
respective. Profesorul stabileşte amănuntele asupra
modului cum va preda tema respectivă;
 ordinea de introducere a diferitelor noţiuni chimice;
 experimentele demonstrative care vor însoţi expunerea;
 lucrările de laborator care vor fi executate de către elevi;
 exerciţile şi problemele prin care se face fixarea
cunoştinţelor;
 procedeele pentru verificarea cunoştinţelor.

• Pentru obţinerea unei imagini de ansamblu asupra

organizării procesului de învăţământ, s-a recurs la
structurarea acestuia în „unităţi de învăţare”.
Unitatea de învăţare este o structură didactică cu
următoarele caracteristici:
este unitară din punct de vedere tematic;
determină formarea la elevi a unui comportament specific
generat prin integrarea unor obiective de
referinţă/competenţe specifice;
se desfăşoară în mod sistematic şi continuu pe o perioadă
de timp (2-8 ore);
se finalizează prin evaluare.
Proiectarea activităţii didactice, utilizând ca instrument
unitatea de învăţare, este un demers personalizat deoarece:
numărul unităţilor de învăţare stabilite de profesor poate fi
diferit;
unităţile de învăţare pot fi diverse titluri care să acopere
conţinutul tematic;
unităţilor de învăţare cu acelaşi conţinut li se poate acorda
timp diferiţi;
 Proiectul unei unităţi de învăţare poate fi întocmit
pornind de la următoarea rubrica:
Conţinuturi Obiective de Activităţi Resurse Evaluare
referinţă de
învăţare

 În rubrica „Conţinuturi” apar detalieri de conţinut

necesare în explicarea anumitor noţiuni.
 „Obiectivele de referinţă/ competenţe specifice” sunt
indicate prin numerele din programa şcolară.
 „Activităţile de învăţare” pot fi cele din programa şcolară,
completate sau înlocuite de altele, pe care profesorul le
consideră adecvate pentru atingerea obiectivelor
propuse.
 Activităţile de învăţare se construiesc prin corelarea
obiectivelor de referinţă la conţinuturi şi presupun
orientarea către un anumit scop, redat prin tema
activităţii.

 Rubrica „Resurse2” cuprinde specificări de forme de

organizare, de timp, de loc etc., deci acele elemente
care asigură cadrul necesar pentru buna desfăşurare a
activităţilor de învăţare.

 În rubrica „Evaluare” se menţionează instrumentele

aplicate în clasă.
 Relaţia dintre lecţie şi unitatea de învăţare

 Faţă de proiectarea tradiţională centrată pe lecţie,

proiectarea unităţii de învăţare prezintă următoarele
avantaje:
 creează un mediu de învăţare coerent în care aşteptările
elevilor devin clare pe termen mediu şi lung.
 implică profesorul într-un proiect didactic pe temen
mediu şi lung, permiţând acestuia să ţină seama de
ritmurile individuale de învaţare a elevilor;
 implică elevii în proiecte de învăţare personale pe
termen mediu şi lung;
 dă perspectivă lecţiilor, printr-o relaţie neliniară între ele,
situându-le în secvenţe diferite ale unităţii de învăţare.
 CONSULTAŢIILE DIDACTICE

Consultaţiile didactice sunt activităţi cu caracter facultativ

pentru elevi (studenţi) prin care se realizează următoarele
obiective:
Lămurirea unor cunoştinţe teoretice sau aplicative mai
dificile, neînţelese la predare;
Sprijinirea elevilor cu rezultate mai slabe la învăţătură şi
activitatea cu elevii capabili de performanţe, pentru
obţinerea unor rezultate superioare;
Cunoaşterea mai aprofundată a personalităţii elevilor şi
stabilirea unor relaţii mai apropiate între profesor şi elevi.
• Pentru proiectarea eficientă a consultaţiilor vor fi
respectate următoarele cerinţe:
 Să se stabilească cu ajutorul elevilor, problemele mai
importante ce vor fi abordate la consultaţii; această
masură este justificată de faptul că oferă profesorului şi
elevilor posibilitatea să se pregătească, pentru a realiza
o activitate eficientă;
 Deşi în esenţă dezbat probleme esenţiale la lecţii
(cursuri) consultaţiile trebuie să devină interesante,
desfăşurarea lor făcându-se altfel decât orele obligatorii;
 Consultaţiile trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă
mai degajată, deosebindu-se de cadrul oficial al
activităţilor didactice;
 Nu se vor pune note elevilor şi nu se vor face avertizări
privind evaluarea cunoştinţelor;
 Discuţiile cu elevii trebuie să aibă un caracter natural, de
sfat şi ajutor didactic.
 MEDITAŢIILE DIDACTICE
 Acestea sunt activităţi relativ obligatorii, programate în
afara orelor in orar, pentru instruirea elevilor cu rezultate
mai slabe la învăţătură.
 Profesorul va urmări ca aceşti elevi să-şi însuşească
noţiunile fundamentale. În unele cazuri, profesorul va
explica din nou problemele mai dificile neînţelese de
elevi.
 Pe aceşti elevi profesorul îi va antrena în timpul
desfăşurării lecţiilor noi, pentru a vedea nivelul lor de
înţelegere a noţiunilor şi problemelor predate.
 Profesorul va verifica notiţele acestor elevi. Este
recomandabil să controleze elevii mai slabi, cum folosesc
manualul în pregătirea lecţiei.
 Condiţii ale organizării şi desfăşurării meditaţiilor:
 Ele se pot organiza la cererea profesorului sau elevului,
eventual pentru pregătira unor examene finale cum ar fi
bacalaureatul;
 Organizarea de către profesor a meditaţiilor este necesar
să se bazeze pe cunoaşterea rezultatelor la învăţătură şi
a unor teste, pentru ca să se justifice ca activităţi
suplimentare obligatorii;
 Ele trebuie să înlăture eventualele carenţe care au
provenit din activitatea didactică programată din orar;
 În şcolile cu internate, meditaţiile au semnificaţie aparte,
în sensul că ele reprezintă activitatea elevilor în clase în
care-şi pregătesc independent lecţiile şi temele.
 Perfecţionarea metodelor de predare
 Pentru ca profesorul să aibă rezultate cât mai bune în
pregătirea elevilor, el trebuie să-şi perfecţioneze
continuu metodica predării.
 În acest scop pe lângă materialul de specialitate, el
trebuie să cunoască metodele de predare cuprinse în
manualul de metodică şi pedagogie.
 În cadrul lecţiilor, profesorul va căuta să precizeze care
dintre metodele de predare sunt cele mai adecvate
prgătirii elevilor. Este bine să utilizeze mai multe metode
de predare la aceiaşi clasă, ca apoi după o analiză
amănunţită a rezultatelor obţinute, să adopte una din
ele.
 Profesorul va alege metoda didactică în funcţie de
ponderea acordată celor 2 obiective majore ale
procesului de învăţământ:
 A) Informarea sistematică a elevilor cu cunoştinţele de
specialitate,
 B) Activizarea elevilor în vederea formării unor capacităţi
intelectuale de prelucrare logică şi utilizare a acestor
cunoştinţe.
 Primul obiectiv , pretinde folosirea metodelor informative
(prelegerea sau expunerea), pe când cel de al doilea o
serie de metode participative de tipul: demonstraţia,
prelegerea, problematizarea, brainstormingul,etc.
 Profesorul diriginte
 Activitatea profesorul diriginte reprezintă o muncă de
conducere.
 Profesorul diriginte este cadrul didactic cu o deosebită
experienţă şi competenţă profesională căruia îi revin
următoarele atribuţii:
 Conceperea şi asigurarea orelor de dirigenţie:obiective,
tematică, desfăşurare.
 Crearea atmosferei pshiosociale şi de studiu în clasă;
 Cooperarea cu toţi profesorii clasei pentru a crea
condiţiile unei pregătiri competente a elevilor;
 Organizarea de excursii de studii;
 Sprijinirea elevilor la învăţătură prin organizarea de
consultaţii şi meditaţii;
 Cooperarea cu familia, prin vizite la domiciliul elvului,
prin discuţii cu părinţii la şcoală;
 Contribuţia la orientarea şcolară şi profesională a
elevilor, în cooperare cu profesorii şi familia;
 Participarea şi realizarea activităţilor în afara clasei;
 Acordarea notei la purtare.
 PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A PROFESORULUI

 Pregătirea temeinică de specialitate, specifică disciplinei,

constituie calitatea esenţială şi fundamentală pentru
exercitarea muncii de profesor.
 Perfecţionarea profesională se realizează prin forme
organizate de stat, cum sunt:
 Cursurile de perfecţionare de o anumită durată (o
săptămână,o lună);
 Cursurile postuniversitare;
 Doctoratul;
 Activităţi în comisiile metodice ale diriginţilor;
 Cercurile pedagogice;
 Simpozioanele ştiinţifice.
 Pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar
există şi alte forme de perfecţionare :
 Obţinerea definitivatului şi a gradului II , care
necesită cunoştinţe de specialitate, de metodica predării
specialităţii şi de pedagogie, se încheie cu examene la
aceste obiecte;
 Obţinerea gradului I, care începe printr-un colocviu de
admitere şi se finalizează printr-o inspecţie specială la
şcoală ( unde cadrul didactic îşi demonstrează competenţa
profesională de specialitate, metodică şi pedagogie) şi prin
susţinerea lucrării de specialitate.
 Cursuri de perfecţionare, organizate la intervale de 5
ani, încheiate cu colocviu.
 Studiul individual sistematic şi continuu, profesorul în
calitate de intelectual trebuie să fie şi om de ştiinţă .
 Tactul psihopedagogic este o componentă a măiestriei
psiho-pedagogice, definindu-se prin capacitatea
profesoruluide a acţiona în mod selectiv, dinamic,
creator şi eficient pentru a asigura reuşita actului
instructiv-educaţional.
 Tactul psihopedagogic include o gamă largă de
caracteristici ale personalităţii profesorului cum sunt:
 Generozitate în satisfacerea curiozităţii intelectuale a
elevilor;
 Creativitate în găsirea şi aplicarea celor mai adecvate
soluţii instructiv-educative;
 Simţul măsurii în actele educaţionale;
 Principilalitate, obiectivitate, dar şi hotărăre, exigenţă şi
înţelegere în toate situaţiile actului instructiv-educativ.