Tema: Forme de organizare şi desfăşurarea a activităţii didactice la geografie.

Fondatorul sistemului de organizare a învăţământului pe clase şi lecţii a fost – J. A. Comenius.

Lecţia – este activitatea comună a profesorului cu elevii unei clase în vederea realizării unor
obiective educaţionale determinate, în cadrul căreia profesorul asigură: predarea unui conţinut,
organizarea şi dirijarea activităţii de învăţare a elevilor, formarea conştiinţei şi conduitei acestora.

Tipul de lecţie – este modul de proiectare şi desfăşurare a lecţiei, determinat de obiectivul

fundamental urmărit.

Structura lecţiei – reprezintă un ansamblu de etape (secvenţe), corelate funcţional în vederea

realizării obiectivelor procesului de învăţământ

TIPOLOGIA LECŢIILOR DE GEOGRAFIE:

Criteriile:
A. Competenţei:

I. Lecţia de comunicare a noilor cunoştinţe

(de predare)
Activitatea didactică este orientată spre dobândirea de către elevi a unor cunoştinţe şi
dezvoltării a proceselor şi însuşirilor psihice, a capacităţilor instrumentale şi operaţionale.
Comunicării noilor cunoştinţe i se rezervă cea mai mare parte din lecţie.

Structura schematică a lecţiei de comunicare a noilor cunoştinţe:

1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor,
b) Apelul.
c) Captarea atenţiei;
2. Reactualizarea cunoştinţelor (2-3 min.);
3.Comunicarea noilor cunoştinţe (33-35 min.);
4. Fixarea noilor cunoştinţe şi realizarea feedback-ului (4-5 min.);
5. Tema pentru acasă (1-2 min.).

Variante de lecţii:
Variantele de lecţii se diferenţiază în funcţie de modul în care profesorul concepe realizarea
momentului comunicării, respectiv activităţii de predare-învăţare.
1. Lecţia de descoperire pe cale inductivă – se foloseşte atunci când elevii au posibilitatea
să observe diverse obiecte şi fenomene, pentru ca pe baza prelucrării informaţiilor culese, să
ajungă la formularea unor generalizări. Rolul profesorului este de a dirija procesul de observare
şi de elaborare a generalizărilor.

2. Lecţia de descoperire pe cale deductivă – specific este faptul că procesul de predare –

învăţare se realizează prin trecere de la adevăruri generale (noţiuni, legi) spre adevăruri
particulare.

3. Lecţia introductivă – se realizează la începutul tratării unui capitol. Obiectivul urmărit

este de a forma la elevi o privire de ansamblu asupra problematicii capitolului respectiv. De
reuşita acestor lecţii depinde în general, depinde interesul elevilor pentru cunoaşterea
conţinutului întregului obiect de studiu sau al capitolelor respective.

4. Lecţii prelegere – expunerea materialului de către profesor.

 5. Lecţii seminar – se bazează pe studierea în prealabil de către elevi a manualului şi a altor
surse. Profesorul formulează la început câteva întrebări orientative care au menirea de a-i antrena
pe elevi în dezbaterea tematicii respective.

6. Lecţii problematizate – comunicarea se realizează parcurgând secvenţele pe care le

presupune învăţarea prin problematizare. Punctul de plecare constă în crearea unei situaţii-
problemă, urmată de elaborarea ipotezelor şi rezolvarea ei, prin confruntarea răspunsurilor
obţinute.

7. Lecţii dezbatere – se realizează în clasele mari. Se urmăreşte transmiterea unor elemente

de natură informaţională în plan atitudinal şi comportamental. Prin schimbul de opinii ce se
produce în cadrul ei, se asigură înţelegerea sensului celor transmise. Elevii argumentează cele
dezbătute cu exemple, fapte.

8. Lecţii de asimilare a noilor cunoştinţe prin activitatea pe grupe – elevii împărţiţi în

grupe primesc sarcini diferenţiate sau comune. În încheiere se formulează concluzii şi se fac
aprecieri asupra muncii lor.

II. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor

Specific pentru acest tip de lecţie este ponderea pe care o ocupă activitatea independentă a
elevilor consacrată rezolvării sarcinilor de învăţare pentru elaborarea unor componente acţionale
(priceperi şi deprinderi, algoritmi etc.).

Structura schematică a lecţiei de formare a priceperilor şi deprinderilor:

1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor,
b) Apelul.
c) Captarea atenţiei;
2. Efectuarea aplicaţiilor (exerciţiilor) - (34-35 min.):
a) Anunţare subiectului şi obiectivelor lecţie,
b) Reactualizarea cunoştinţelor ce vor fi utilizate în efectuarea lucrării,
c) Descrierea fazelor lucrării,
d) Demonstrarea modului de execuţie în care urmează să fie efectuată lucrarea,
e) Activitatea independentă a elevilor (efectuarea lucrării de către elevi).
3. Concluzii. Realizarea feedback-ului (5-6 min.).
4. Tema de acasă (1-2 min.).

Formarea priceperilor şi deprinderilor este un proces complex de automatizare a activităţii

senzoriale, motrice, intelectuale. Însuşirea conştientă şi activă a priceperilor se realizează prin
demonstrarea corectă – model al acţiunii, prin supravegherea exersării pentru a preveni greşelile,
corectarea la timp a greşelilor, perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor, întărirea prin evaluare.

Variante de lecţii:
1. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor specifice geografiei (lucrul cu harta,
globul şi manualul geografic);
2. Lecţii în orizontul local;
3. Activitatea comună a întregii clase;
4. Activităţi diferenţiate pe grupe de elevi.
 III. Lecţia combinată (mixtă)

Caracteristica fundamentală a acestui tip de lecţie este aceea că urmăreşte realizarea a mai
multor sarcini didactice (comunicare, sistematizare, fixare, verificare etc.), fiecăreia din acestea
fiindu-i rezervată un eveniment al instruirii. Sarcinile asupra cărora se concentrează activitatea
profesorului şi a elevilor se află aproximativ pe acelaşi plan. Diferenţierea unui număr mai mare
de evenimente, fiecare urmărind realizarea unei alte sarcini didactice, este mult mai pronunţată.
Succesiunea acestor evenimente este variabilă. Ele pot alterna şi îşi pot schimba locul între ele,
în consecinţă realizarea sarcinilor didactice nu se face într-o ordine constantă.

Structura schematică a lecţiei combinate:

1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor;
b) Apelul;
c) Captarea atenţiei.
2. Verificarea cunoştinţelor anterioare (tema de acasă – 10-12 min.);
3. Reactualizarea cunoştinţelor (2-3 min.);
4. Comunicarea noilor cunoştinţe (23-25 min.);
a) Anunţarea subiectului noii lecţii;
b) Anunţarea obiectivelor propuse spre realizare.
5. Fixarea noilor cunoştinţe şi realizarea feedback-ului (4-6 min.);
6. Tema de acasă (1-2 min.).

Lecţia combinată se utilizează mai frecvent la clasele gimnaziale pentru a menţine

stabilitatea atenţiei elevilor, oferindu-le acestora o activitate variată, iar profesorului posibilitatea
de a verifica, preda şi fixa întregul volum de cunoştinţe, propuse în cadrul temei.
În funcţie de obiectivul fundamental, conţinutul, tehnologia şi metodologia fiecărei lecţii,
profesorul poate stabili câteva variante de lecţii combinate.

Variante de lecţii:
1. Lecţia combinată în care verificarea se face simultan cu comunicarea noilor
cunoştinţe;
2. Lecţia combinată în care verificarea este etapă separată, iar fixarea se face simultan
cu comunicarea noilor cunoştinţe.
3. Lecţia combinată cu toate etapele desfăşurate simultan.

IV. Lecţia de recapitulare şi sistematizare

(sinteză)

Obiectivul fundamental al acestui tip de lecţie este fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor,

prin stabilirea de noi corelaţii între cunoştinţe, prin elaborarea unor generalizări mai largi,
simulând mecanismul transferului specific şi nespecific. Dacă la tipul de lecţie de formare a
priceperilor şi deprinderilor pe prim plan se află transferul specific, în cadrul acestui tip pe prim
plan se află transferul nespecific. Recapitularea nu poate fi redusă la reluarea identică a
cunoştinţelor, la simpla reproducere a celor învăţate anterior, ea presupune reorganizarea
cunoştinţelor în jurul unei idei centrale.
Recapitularea cunoştinţelor la geografie se realizează zilnic la lecţiile combinate, la lecţiile
de comunicare a noilor cunoştinţe şi la lecţiile de formare a priceperilor şi deprinderilor practice.
 În afară de recapitularea curentă, se ţin periodic şi lecţii speciale de recapitulare – la
sfârşitul unui capitol, al unui semestru sau an şcolar.

Obiectivele lecţiilor de recapitulare şi sistematizare:

1. De a deprinde pe elevi să expună conţinutul în altă ordine faţă de cum au învăţat la curs;
2. De a adânci, a sistematiza şi consolida cunoştinţele elevilor;
3. De a obişnui pe elevi să ştie a folosi cunoştinţele în explicarea unor fenomene
geografice.

De aceea lecţiile de recapitulare pretind din partea profesorului o pregătire temeinică:

1. Să formuleze întrebări precise, care să aibă o succesiune logică, să se refere la
problemele esenţiale, şi să contribuie la consolidarea acestora;
2. Să desfăşoare lecţia pe baza conţinutului hărţilor geografice şi al diverselor materiale didactice
noi, care să fie interpretate de elevi în mod gânditor;
3. Să actualizeze conţinutul, mai ales în cazul geografie umane. În felul acesta se poate aprecia în
mod just calitatea cunoştinţelor, modul de a judeca şi felul cum ştiu să lege elevii conţinutul de practică.

Structura schematică a lecţiei de recapitulare şi sistematizare:

1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor,
b) Apelul.
c) Captarea atenţiei;
2. Recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor (circa 32-35 min.):
a) Precizarea materiei şi problemelor principale ce se recapitulează, prezentate sub forma unui plan
de recapitulare;
b) Recapitularea conţinutului conform planului de recapitulare (realizarea unei scheme de sinteză);
c) Efectuarea de către elevi a unei lucrări solicitând folosirea cunoştinţelor recapitulative;
3. Concluzii. Realizarea feedback-ului (5-6 min.);
4. Tema pentru acasă (1-2 min.).

Variante de lecţii:
1. Lecţii pe baza planului elaborat de profesor împreună cu elevii.
2. Lecţii bazate pe scheme recapitulative, activităţi practice, referate, exerciţii.
3. Lecţii recapitulative prin elaborarea unor probleme de către elevi, prin efectuarea de
excursii şi vizite geografice.
4. Lecţii de sinteză la sfârşit de capitol, de semestru şi an şcolar.

V. Lecţia de evaluare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor

Lecţiile acestea au ca obiectiv didactic principal verificarea şi aprecierea cunoştinţelor, a

priceperilor şi deprinderilor elevilor. Un astfel de obiectiv se realizează în parte la lecţiile
combinate şi în alte tipuri de lecţii.
În raport cu forma sub care se realizează, lecţiile de verificare şi apreciere a cunoştinţelor
pot fi scrise, orale şi practice.

I. Lecţiile de verificare scrisă sau lucrările de control – durează o oră întreagă şi au

următoarea structură:
1. Profesorul scrie la tablă titlul temei sau al problemei şi dă unele indicaţii generale;
2. Elevii dezvoltă individual subiectul respectiv, care se referă la conţinutul unei teme sau
al mai multor teme, iar din răspunsurile date în scris se poate constatat cantitatea şi
calitatea cunoştinţelor, puterea de gândire geografică, etc.
3. Profesorul corectează şi controlează;
 4. Analiza în clasă, în ora următoare, a rezultatelor obţinute, când se arată calităţile lor,
precum şi greşelile, mai caracteristice care se corijează după observaţiile profesorului.
Structura schematică a lecţiei de verificare scrisă a cunoştinţelor:
1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor,
b) Apelul.
c) Captarea atenţiei;
2. Efectuarea lucrării scrise (40-42 min.).

II. Lecţiile de verificare orală – se disting etapele:

1. Profesorul anunţă obiectivele temei de verificat, pe care elevii le cunosc din timp şi se
pregătesc după plan;
2. Ascultarea elevilor, răspunsurile fiind legate de localizarea la hartă a obiectelor şi
fenomenelor care se analizează;
3. Concluziile profesorului referitor la aprecierea cunoştinţelor elevilor reflectate în
răspunsurile date.
Structura schematică a lecţiei de verificare orală a cunoştinţelor:
1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor,
b) Apelul.
c) Captarea atenţiei;
2. Verificarea cunoştinţelor elevilor (35 min);
3. Notarea elevilor, concluzii şi realizarea feedback-ului (5-6min.);
4. Tema pentru acasă (1-2 min.).

III. Lecţiile de verificare prin lucrări practice – obiectivul acestora este dea constata în ce
măsură şi-au însuşit elevii unele priceperi şi deprinderi de muncă în legătură cu anumite probleme de
geografie. Astfel de probleme se pot da elevilor să le rezolve individual sau pe grupe.
După conţinutul problemei, aceste lecţii pot avea ca subiect:
1. alcătuirea unei diagrame, a unei scheme de legătură, a unui grafic;
2. caracterizarea unor obiecte geografice, pe baza unui plan de lucru sau după legenda hărţii.

La notarea cu calificative profesorul va ţine cont de următoarele:

1. De conţinutul răspunsului sau al lucrării (dacă este complet sau nu, dacă sunt greşeli uşoare sau
grave, dacă expunerea elevului este făcută după manual sau prezintă şi alte elemente):
2. De modul cum este expus conţinutul (dacă are o succesiune logică şi sistematică, dacă textul
este însoţit de-o schiţă de hartă, de desene demonstrative);
3. La lucrările scrise se are în vedere forma exterioară (dacă textul este formulat corect sub aspect
gramatical, dacă scrisul este ordonat, citeţ).
Structura schematică a lecţiei de verificare prin lucrări practice:
1. Momentul organizatoric (1-2 min.):
a) Pregătirea rechizitelor,
b) Apelul.
c) Captarea atenţiei;
2. Efectuarea probei de control practică (35-37 min);
3. Aprecieri, concluzii, feedbeck (5-6 min.). ..

Calificativul acordat prin nota respectivă trebuie să reflecte atât cantitatea cât şi calitatea
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor elevului. Se va ţine cont de deprinderea elevului de a
lucra cu harta geografică. Notarea trebuie să constituie un mijloc educativ, de aceea se cere să fie
justă.

Variante ale lecţiei de evaluare:

 1. Lecţie de verificare prin chestionare orală.
2. Lecţie de verificare prin teme scrise (lucrări de control).
3. Lecţiile de analiză a lucrărilor scrise şi a aplicaţiilor practice.
4. Lecţii de evaluare prin aplicaţii practice.
5. Lecţii de evaluare cu ajutorul testelor de cunoştinţe.

B. După modul de organizare a activităţilor în cadrul lecţiei:

1. Lecţie – prelegere;
2. Lecţie – rezolvare de rezolvare de exerciţii şi probleme;
3. Lecţii – seminare;
4. Lecţie – consultaţie;
5. Lecţie – evaluare etc.

C. După forma neobişnuită de desfăşurare (lecţii netradiţionale):

1. De formare a noilor cunoştinţe:

a) Prelegere;
b) Expediţie;
c) Lecţie de investigare (de cercetare);
d) Lecţie cu elemente de dramatizare;
e) Conferinţă etc.

2. De formare a capacităţilor şi deprinderilor:

a) Aplicaţie practică;
b) Lecţie – dialog;
c) Lecţie – joc de rol.

3. De repetare, generalizare şi consolidare:

a) Seminar;
b) Discuţie;
c) Lecţie – joc;
d) Lecţie – teatralizată;
e) Lecţie – competiţie;
f) Lecţie – concurs;
g) Lecţie – consultaţie.

4. De evaluare:
a) Victorină;
b) Concurs;
c) Prezentarea lucrărilor de curs;
d) Raport de creaţie.
Avantajele şi dezavantajele lecţiei:

Avantajele lecţiei:
1. Formularea la fiecare lecţie a unui scop precis, stabilirea unui volum informaţional bine
definit, organizarea activităţilor elevilor într-o succesiune şi grade în raport cu dezvoltarea lor
intelectuală, asigură procesului de învăţământ cu caracter sistematic, unitar şi logic.
2. Datorită faptului că elevii la lecţie sunt angajaţi în efort intelectual, sistematic şi de durată, ea le
pretinde spirit de observaţie, gândire şi imaginaţie, memorare, se dezvoltă forţele de cunoaştere şi creaţie,
se formează convingeri, ajutându-i pe elevi să cunoască valoarea şi frumuseţea muncii pentru societate şi
pentru individ.
 3. Lecţia mijloceşte însuşirea sistematică a bazei ştiinţei geografice şi uşurează formarea abilităţilor
şi aplicarea în practică a cunoştinţelor.
4. Lecţia procedează prin trepte psihologice, uşurând receptarea materialului şi trezind interesul
elevilor pentru el.
5. Lecţia dă posibilitatea profesorului de a demonstra şi a dezvolta în faţa elevilor toată gama
competenţei sale profesionale.
6. În cadrul lecţiei se poate îmbina rolul conducător al profesorului cu activitatea independentă a
elevului asigurând totodată climatul necesar apariţiei momentelor de creativitate pentru stimularea
gândirii şi imaginaţiei elevilor.

Dezavantajele lecţiei:
1. Predarea deţine încă o pondere prea mare şi se reduce la expunerea profesorului şi la înregistrarea
pasivă de către elevi a informaţiei.
2. Lecţia clasică favorizează formalismul.
3. De cele mai multe ori, accentul cade pe activitatea profesorului. El transmite cunoştinţe, asigură
înţelegerea lor, verifică rezultate, procesul de învăţare a lor, efortul lor se rezumă, în fond la însuşirea
cunoştinţelor transmise de profesor. Elevilor nu li se dă posibilitatea dea lucra individual.

Cerinţele unei lecţii moderne:

I. General – pedagogice:
1. Evidenţa particularităţilor individuale şi de vârstă a elevilor;
2. Crearea climatului emoţional favorabil;
3. Cultura comunicării;
4. Activitatea independentă a elevilor;
5. Respectarea normelor eticii pedagogice.

II. Psihologice:
1. Exigenţa cu raţiune şi bine-voinţă;
2. Evidenţa stării psihologice a elevului concret şi grupului general;
3. Stimularea şi dezvoltarea gândirii, comunicării, atenţiei, memoriei, imaginaţiei elevilor;
4. Profesorul să fie cumpătat şi să se autocontroleze, deoarece starea lui de spirit se
transmite elevilor.

III. Didactice:
1. Alegerea raţională şi îmbinarea optimă a metodelor instruirii;
2. Sprijinul pe legităţile şi principiile învăţământului;
3. Folosirea raţională a timpului,
4. Relaţia cu realităţile inter-obiective studiate anterior;
5. Individualizarea lucrului de sine stătător al elevilor;
6. Formarea priceperilor şi deprinderilor;
7. Organizarea raţională a lucrului pentru acasă;
8. Dezvoltarea intereselor cognitive şi a activismului elevilor,
9. Trebuie de stabilit bine scopul lecţiei etc.
10. Utilizarea raţională a mijloacelor intuitive.

IV. Igienico – sanitare:

1. Regimul favorabil al:
- temperaturii
- iluminării
- aerisirii cabinetului;
2. Corespunderea mobilei şcolare normativelor;
 3. Profesorul va urmări pe parcursul lecţiei ca elevul să nu obosească nici fizic, nici
intelectual.

Caracteristicele lecţiei moderne:

- Să cuprindă 25-30 de elevi;
- Să fie axată pe obiective;
- Să fie centrată pe elev (activitatea profesorului în cadrul lecţiei va constitui – 30%, iar activitatea
elevilor – 70%);
- Să fie axată pe colaborări de tipul profesor-elev, elev-elev, elev-profesor;
- Pe parcursul lecţiei să domine o atmosferă de confort psihologic;
- Să fie fundamentate pe realizarea tridimensionalităţilor unice:
1. cunoştinţe – capacităţi – atitudini;
2. predare – învăţare – evaluare.
- Să fie bazată pe diversificarea formelor, metodelor şi tehnicilor de evaluare aplicate în cadrul
lecţiei, evaluarea fiind obiectivă.
- Să fie un cadru organizatoric principal de informare şi formare a elevilor.

Pregătirea profesorului pentru lecţie

Pregătirea profesorului pentru lecţie are loc în două etape:
1. Pregătirea generală pentru predarea obiectului de studiu sau a unui curs aparte,
2. Pregătirea pentru fiecare lecţie.

 Pregătirea generală presupune:

 Începe cu mult înaintea începerii anului de studii;
 Profesorul din lunile aprilie-mai trebuie să ştie ce curs va preda în noul an de studii;
 Dacă elevii sunt necunoscuţi, profesorul va studia particularităţile individuale ale
fiecărui elev, nivelul lor de pregătire;
 Profesorul va studia catalogul clasei, a reuşitei elevilor, va evidenţia acurateţea, sârguinţa şi
îndeplinirea sistematică a temelor de acasă;
 Studierea detaliată a conţinutului materiei de studiu şi în primul rând al curriculumului
şcolar.
 Elaborează planificarea calendaristică.
 Aducerea în ordine a cabinetului şcolar.
 Profesorul trebuie să fie la curent cu toate cercetările noi, cu studiile apărute, u revistele
de specialitate, cu comunicările de la diferite conferinţe;
 Să ţină legătura cu toate domeniile înrudite;
 Să cunoască colecţiile muzeelor, rezultatele diferitor cercetări geografice;
 Să cunoască psihologia elevilor;
 Să aleagă şi să folosească adecvat mijloacele de învăţământ;
 Să cunoască manualul şi curriculumul şcolar;
 Să cunoască metodele şi procedeele de predare-învăţarea a geografiei.

 Pregătirea profesorului pentru lecţia propriu-zisă:

 Cercetarea curriculumului la geografie, cu repartizarea materiei pe clase şi număr
de ore;
 Trebuie de studiat curriculumul naţional în ansamblul lui;
 Trebuie de studiat conţinutul ce urmează să fie predat;
 Să fie analizat amănunţit aparatul metodologic al manualului,
 Profesorul trebuie să studieze literatura suplimentară;
 Să asigure lecţia cu material didactic necesar;
 Să cunoască şi se aleagă adecvat metodele didactice.