prof.

Barna Oana

Avangarda
– orientări, reviste, reprezentanţi –

Avangardismul se înfăţişează, în perioada interbelică, drept o radicalizare a modernismului,

un modernism extrem. Denumirea derivă de la termenul militar avangardă care este „o mică trupă de
şoc, o unitate de comando, de mare iniţiativă, curaj şi energie, care se strecoară spre liniile
inamicului, înfruntând multe riscuri şi obstacole, pentru a deschide drum armatei în înaintare”
[Adrian Marino].
Termenul a fost utilizat metaforic în prima jumătate a secolului al XX-lea, când Avangarda
denumea orientări artistice radicale, revoluţionare în raport cu tradiţia estetică. Avangarda artistică se
coagulează, astfel, în jurul ideii de ruptură totală de tradiţie şi a ideii de cultivare a unor forme
estetice noi. În fond, termenul avangardă se referea la un „curent – umbrelă, care include orientări
caracterizate prin extremism artistic”, este de părere Matei Călinescu în lucrarea Cinci feţe ale
modernităţii.
Avangarda a inclus următoarele orientări artistice: fauvismul (fovismul), cubismul, futurismul,
expresionismul, dadaismul, constructivismul, suprarealismul, integralismul. Orientările avangardiste s-
au manifestat în literatură, artele plastice, muzică, cinematografie, dar şi arhitectură.
În esenţă, trăsăturile avangardei sunt următoarele:
- negarea ideii de literatură şi a oricăror constrângeri formale
- proclamarea subiectivităţii absolute a artistului
- dinamismul
- libertate absolută de creaţie, care permite orice abatere, atât de la estetica tradiţională, cât şi de la
normele gramaticale şi de punctuaţie
- tehnica dicteului automat
- supremaţia visului în procesul de creaţie artistică
În artele plastice, avangarda se manifestă în pictura fauvistă (<fr. fauve = fiară) a lui Henri
Matisse, André Derain sau Raoul Dufy. Tablourile acestora se remarcă prin violenţă coloristică şi
stilizare.
Iniţiatorul picturii cubiste este pictorul spaniol Pablo Picasso, prin tabloul Domnişoarele din
Avignon – 1907. se distinge prin caracterul geometrizat al desenului şi prin importanţa tot mai redusă
acordată perspectivei. Îl vor urma Georges Braque, Fernand Léger, Juan Gris, etc. referindu-se la
pictura cubistă, poetul Guillaume Apollinaire afirma că „geometria e cuprinsă în artele plastice aşa
cum gramatica se cuprinde în arta scrisului”.
Una dintre primele mişcări de avangardă este futurimul (<it. il futuro – viitorul), iniţiată de
poetul italian Filippo Tomasso Marinetti (1876-1944), în 1909, la Paris. Arta, literatura şi pictura,
înseamnă pentru futurişti: respingerea formelor tradiţionale de artă (distrugerea muzeelor şi
1
bibliotecilor), glorificarea curajului, e revoltei şi chiar a războiului, şi, în special, cultul maşinismului,
al vitezei. Mişcarea futuristă se va extinde şi în artele plastice, în cinematografie, în modă chiar. În
anul 1910 rusul Wassily Kandinsky pictează prima acuarelă abstractă, în care îşi propune să nu se mai
inspire în nici un fel din realitatea înconjurătoare, ci să pună în prim-plan rigoarea intelectuală, regula
geometrică. Î se vor alătura olandezii Piet Mondrian, Theo Van Doesburg (atât poet, cât şi arhitect şi
critic de artă).
În 1910, la Berlin începe să se manifeste expresionismul, mai întâi în literatură, mai apoi în
cinematografie şi în artele plastice. Adepţii acestei mişcări considerau că este necesar să extragă din
viaţă inspiraţia creatoare şi că opera de artă se naşte din transpunerea totală a ideii personale în lucrare.
Între iniţiatori se numără pictorii: Ernst Ludwig Kirchner, Emil Nolde, Otto Müller, cărora li se vor
adăuga Edvard Munch, James Ensor, Georges Rouault, etc., iar în Rusia debutează poeţii: Osip
Mandelştam, Anna Ahmatova, Vladimir Maiakovski.
Dadaismul, un curent avangardist conceput de un grup de tineri boemi, refugiaţi în Elveţia în
timpul Primului Război Mondial, a fost iniţiat la Zürich (în Elveţia) în 1916, prin contribuţia decisivă a
poetului român Tristan Tzara (pe numele adevărat Samuel Rosenstock, născut la Moineşti în 1896 şi
mort la Paris în 1963). Denumirea orientării a fost stabilită prin hazard, deoarece Tristan Tzara a găsit
acest termen din limbajul colocvial francez, într-un dicţionar Larousse.
Iniţiatorii intenţionau să decorseteze (să elibereze) poezia de o serie de rigori: sintactice,
gramaticale, de punctuaţie. În general, au avut intenţia de a nega, de a „demola” tot ce a însemnat
literatură până atunci.
Este memorabil Manifestul lui Tristan Tzara – cel mai reprezentativ poet al orientării
avangardiste. El a conceput un text literar prin care incită la instituirea unei modalităţi şocante de a
scrie poezie:
„Luaţi un ziar.
Luaţi nişte foarfeci.
Alegeţi în ziar un articol care să aibă lungimea pe
care doriţi s-o daţi poeziei dumneavoastră
Decupaţi articolul.
Decupaţi şi fiecare cuvânt ce intră în articol
şi puneţi toate cuvintele într-o pungă.
Agitaţi uşor.
Scoateţi cuvintele, unul după altul, dispunându-le
în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le conştiincios.
Poezia vă va semăna.”
Mişcarea dadaistă nu a durat mult, s-a autodizolvat. Scriitorii precum Tristan Tzara, Paul
Eluard, Louis Aragon, André Breton au aderat la suprarealism.

2
 Constructivismul, este o mişcare artistică influenţată de futurism, apărută în Rusia. Direcţia
constructivismului este reprezentată de revista CONTIMPORANUL, care apare în 1922, sub
îndrumarea lui Ion Vinea şi Marcel Iancu. În această revistă se publică Manifestul activist către
tinerime, în 1924, redactat de Ion Vinea. În paginile revistei apar şi câteva poezii ale lui Ion Barbu.
Altă revistă constructivistă este PUNCT (1924), care va fuziona cu CONTIMPORANUL în 1925.
Constructivismul propune o nouă formulă estetică prin care se încearcă armonizarea artei cu spiritul
contemporan al tehnicii moderne.
Suprarealismul (<fr. surréalisme= supra+realitate), o altă orientare avangardistă, a fost iniţiat
de poetul francez, Guillaume Apollinaire, şi denumeşte o mişcare literar-artistică, promovată apoi de
poeţii Lautréamont şi Alfred Jarry. În artele plastice suprarealismul a fost reprezentat de pictorul
Salvador Dali. Pe plan artistic, suprarealismul propune o tehnică a surprizei prin sabotarea
(=împiedicarea) universului imagistic şi metaforic, „hazard obiectiv”, „delir metodic”, exploatarea
fenomenelor onirice, iar în pictură metoda „paranoia-critică” (a lui Salvador Dali). În anul 1924,
Breton publică primul Manifest al suprarealismului.
În literatura română, suprarealismul a avut mai mulţi adepţi şi a fost cultivat cu succes de
către: Urmuz, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Geo Bogza (primul scriitor român, autor de reportaje
literare), Tristan Tzara, ulterior au aderat Gellu Naum şi Virgil Teodorescu. Direcţia suprarealismului
poate fi remarcată în 1928, în revistele: URMUZ, condusă de Geo Bogza şi UNU, editată de Saşa
Pană.
Termenul suprarealism presupune ceva ce transcende realitatea (visul), fiind influenţaţi de
psihanaliza lui Freud. Scriitorii au apelat la tehnica dicteului automat (procedeu care presupune
notarea necenzurată a oricăror gânduri ce ne trec prin minte în legătură cu subiectul abordat, scrierea
spontană, jocul absolut liber al imaginaţiei), dar şi la promovarea visului, a stărilor halucinatorii,
sondarea subconştientului, spiritismul, hipnoza. Poeziile suprarealiste ilustrează atotputernicia visului
şi puterea de creaţie a autorului.
Cele două direcţii, constructivismul şi suprarealismul, se unesc în integralism sau sintetism (în
denumirea lui Ilarie Voronca), ilustrat prin revista INTEGRAL, apărută în 1925 şi condusă de Ilarie
Voronca.
Alte reviste avangardiste: 75 H.P (1924, cu un singur număr), ALGE (1930), LICEU (1932),
VIAŢA IMEDIATĂ (1933, număr unic), etc..
Fără îndoială că scriitorii români care prin scrierile lor avangardiste au modernizat literatura
română rămân: Tristan Tzara, Ion Vinea, Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Saşa Pană, Gellu Naum,
Ilarie Voronca.