PREZENTAREA

GENERALĂ
A ACTIVITĂŢII
OBIECTUL DE STUDIU ŞI
SARCINILE METODICII
EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE
 •cunoştinţele teoretice care s-au dovedit valide în practică
fiind generalizate la baza pregătirii specialiştilor domeniului
nostru;
•activitatea practică (strategii de instruire, mijloace
speciale, obiective etc.) care are ca scop perfecţionarea
activităţii de educaţie fizică şi sport în concordanţă cu
standardele internaţionale.
Concluzie:

Didactica – Metodica educaţiei fizice şi sportului are ca

obiect de studiu procesul instructiv-educativ ca proces de
sintetizare şi generalizare a experienţei pozitive anterioare,
în direcţia perfecţionării educaţiei fizice şi sportului la
standarde internaţionale.
 Perioada şcolarităţii este perioada în care se
formează «Eul», personalitatea, conştiinţa de sine,
conştiinţa morală, socializarea conduitei.
De asemenea, la această vârstă, pentru desăvârşirea
personalităţii, elevul simte:
•nevoia de cunoaştere;
•nevoia de afecţiune;
•nevoia de relaţii de grup;
•nevoia de distracţie şi culturalizare;
•nevoia de independenţă şi autodeterminare;
•nevoia de împlinire.
 PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Definiţie
Procesul de învăţământ funcţionează ca un sistem care
prezintă:
•un flux de intrare – reprezentat de resursele umane şi
materiale;
•procesul de învăţământ – ca activitate desfăşurată în
vederea atingerii competențelor;
•un flux de ieşire – reprezentat de absolvenţi şi
competenţele lor.
 „Informarea sau instruirea presupune
transmiterea unui sistem de cunoştinţe
despre natură, societate, gândire, cunoştinţe
estetice, morale, igienice.
Formarea presupune dezvoltarea
biopsihosocială a personalităţii celui
educat. Cele două aspecte, formarea şi
informarea se află într-o strânsă legătură şi
se manifestă diferit în cadrul fiecărei laturi
ale educaţiei.
 Caracteristicile procesului de învăţământ sunt:
proces bilateral;
proces informativ/cognitiv– educaţie;
proces ca act de cunoaştere;
proces instructiv– educativ specific domeniului
motric, psihomotric și psihomotor.
 Conţinutul procesului de învăţământ

Conţinutul procesului de învăţământ se exprimă prin

fondul de valori preponderent informativ-formativ al
învăţământului.
Proiectarea conţinuturilor procesului de învăţământ se
realizează prin intermediul a trei acţiuni complementare,
dispuse ierarhic:
•planificarea (planuri cadru de învăţământ);
•programarea (programe şcolare);
•concretizarea conţinuturilor învăţământului.
 Aria curriculară – grupaj de discipline care au în
comun anumite obiective de formare. Curriculum
Naţional este format pe şapte arii curriculare între care
există un echilibru dinamic. Raportul între ariile
curriculare se modifică în funcţie de vârsta elevilor şi de
specificul ciclurilor curriculare. Ariile curriculare ale
Curriculum-ului Naţional sunt:
I.Limbă şi Comunicare
II.Matematică şi Ştiinţele Naturii
III.Om şi Societate
IV.Arte
V.Educaţie Fizică, Sport și Sănătate
VI.Tehnologii
VII.Consiliere şi Orientare.
 Educaţia fizică
componentă a Curriculum-ului Naţional
În prezent programele şcolare sunt concepute în concordanţă
cu planurile cadru de învăţământ, viziunea curriculară de alcătuire
a acestora permit o mai bună orientare a procesului instructiv-
educativ, cu obiective care vizează competenţe de un nivel
superior.
În Curriculum Naţional, pentru aria curriculară «educaţie
fizică, sport și sănătate» sunt formulate competențe specifice
claselor, nivelului de vârstă, ce decurg din competențele generale.
Conţinutul programelor este structurat pe șase capitole:
1. Elemente de organizare a activităţilor motrice
2. Elemente ale dezvoltării fizice armonioase
3. Calităţi motrice
4. Deprinderi motrice
5. Igienă şi protecţie individuală
6. Componente ale personalităţii
 Activităţi în cadrul şcolii:
•Lecţia de educaţie fizică;
•Joc și mișcare;
•Muzică și mișcare;
•Activitatea opţională;
•Gimnastica de înviorare (ori de câte ori este nevoie);
•Lecţia de antrenament în vederea realizării echipelor
reprezentative ale şcolii.

Activităţi extracurriculare:
•serbări şcolare;
•diverse competiţii sportive din calendarul competiţional
şcolar;
•excursii, drumeţii, activităţi sportive de masă;
•activitate în sportul de performanţă.
 Noţiuni principale ale metodicii
educaţiei fizice şi sportului

•Educaţia fizică
•Cultura fizică
•Dezvoltarea fizică
•Capacitatea motrică
•Mişcarea omului
 Educaţia fizică
Educaţia fizică este o componentă a educaţiei generale
alături de educaţia intelectuală, estetică, morală etc.,
existând o strânsă legătură între toate aceste laturi
deoarece toate influenţează în mod pozitiv dezvoltarea
personalităţii individului, iar educaţia fizică poate la
rândul său să influenţeze toate aceste laturi.
Educaţia fizică este:
•fiziologică prin natura exerciţiilor;
•pedagogică prin metode;
•biologică prin efort;
•socială prin organizare;
•accesibilă pentru toate vârstele, cu obiective și
competențe specifice fiecărui subsistem.
 Dezvoltarea fizică

Este o noţiune importantă deoarece pentru „Teoria şi

metodica educaţiei fizice” – dezvoltarea fizică (multilaterală,
armonioasă) reprezintă un obiectiv principal în activitatea didactică
(câteodată este confundată cu pregătirea fizică sau cu condiţia
fizică). Ca indici principali care se urmăresc pe parcursul
școlarității:
• Somatici-morfologici care se văd cu ochiul liber sau se obţin
prin măsurare: talia, greutatea, perimetrele şi diametrele diferitelor
segmente ale corpului precum şi lungimea lor.
• Funcţionali-fiziologici care nu se văd cu ochiul liber, dar
care constituie „motorul” organismului: frecvenţa cardiacă,
frecvenţa respiratorie, capacitatea vitală, tensiunea arterială,
timolul etc.
Cunoaşterea acestor indici este foarte importantă, fiind
strict necesară studenţilor, lucru care se va învaţă la alte discipline.
 Pentru realizarea unei dezvoltări fizice armonioase, în educaţie
fizică se urmăresc principalele obiective:
armonie între cele două categorii de indici somatici şi funcţionali;
armonie/proporţionalitate în interiorul fiecărei categorii de indici;
menţinerea unui tonus muscular optim (îmbunătăţirea tonicităţii
şi troficităţii musculare);
obţinerea unei atitudini corecte corporale, globale şi segmentare,
atât în poziţiile statice cât şi în timpul actelor motrice;
prevenirea unor atitudini şi deficienţe fizice;
corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente şi a unor deficienţe
fizice de grad uşor;
educarea marilor funcţii ale organismului şi în special a funcţiei
respiratorii (educarea actului respirator voluntar).
Educaţia fizică acţionează în principal în scop profilactic
preventiv şi terapeutic.
 Capacitatea Motrică
Este considerată şi definită ca „un complex de manifestări
preponderent motrice (priceperi şi deprinderi) condiţionat de
nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice, a indicilor
morfofuncţionali, a proceselor psihice (cognitive, afective,
motivaţionale) şi a procesele biochimice metabolice, toate
însumate, corelate şi reciproc condiţionate, având ca rezultat
efectuarea eficientă a acţiunii şi actelor solicitate de condiţiile
specifice în care se practică activităţile motrice”.
Având în vedere cele arătate mai sus putem concluziona că
elementele componente ale capacităţii motrice sunt:
aptitudinile psihomotrice
calităţile motrice
deprinderile şi priceperile motrice
indicii morfofuncţionali
procese biochimice metabolice
 Învăţarea motrică (psihomotricitatea)

Învăţarea motrică reprezintă dobândirea de câtre

subiecţi a unor forme noi de comportament în urma
exersării.
Astfel, învăţarea motrică poate fi privită:
ca rezultat – care se exprimă prin acumularea de
cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi obişnuinţe;
ca proces – reprezentând asimilarea, însuşirea,
învăţarea, modificarea cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor;
ca acţiune operaţională – privită ca activitate de
predare, exersare, instruire, evaluare.
 Mişcarea omului
Actul motric – un fapt simplu de comportare realizat prin
muşchii scheletici în mod voluntar pentru efectuarea unei acţiuni
sau activităţi motrice; un act motric special – exerciţiul fizic.
Acţiunea motrică – ansamblul de acte motrice astfel structurat
încât realizează un tot unitar în scopul rezolvării unor sarcini
imediate. Acţiune motrică – deprinderea motrică cu un mecanism
de bază bine pus la punct (mersul, alergarea, săritura).
Activitatea motrică – ansamblul de acţiuni motrice într-un
sistem de idei, reguli şi teme de organizare în vederea obţinerii
unei perfecţionări a dinamicii organismului (activitatea de educaţie
fizică, antrenamentul sportiv, activitatea competiţională).
 Mijloace specifice activităţii de educaţie fizică şi sport
Mijloacele specifice activităţii de educaţie fizică şi sport sunt:
a) Exerciţiul fizic;
b) Mijloace nespecifice

a)Exerciţiul fizic
În educaţie fizică şi sport, exerciţiul fizic este definit ca „act
motric sistematic repetat, care constituie mijlocul principal de
realizare a sarcinilor educaţiei fizice”.
Considerăm că exerciţiile fizice sunt de fapt nişte modele
consacrate şi standardizate, ele având o influenţă majoră atât pe
plan formativ cât şi informativ. De asemenea, ele ajută la formarea
şi perfecţionarea spiritului de observaţie, a gândirii, imaginaţiei, a
capacităţii de generalizare, „înarmându-i” pe subiecţi cu tehnici de
muncă independentă.
 Având un rol prioritar în educaţia fizică şi
antrenamentul sportiv este necesar să prezentăm
câteva aspecte esenţiale şi anume:

a.1. conţinutul şi forma exerciţiilor fizice;

a.2. elemente definitorii;
a.3. clasificarea exerciţiilor fizice;
a.4. cerinţe de bază ale predării;
a.5 învăţarea motrică (psihomotricitatea).
 Conţinutul şi forma exerciţiilor fizice

Prin conţinut se înţelege totalitatea elementelor

care compun un exerciţiu, caracteristicile specifice ale
acestora şi influenţele pe care le induc asupra
organismului.
 Forma este de fapt aspectul exterior al unui exerciţiu care se
vede cu ochiul liber. A Dragnea (2000) consideră că forma exerciţiului
fizic reprezintă modul în care se succed mişcările componente, precum
şi relaţiile dintre acestea.
Aprecierea formei se face prin intermediul următoarelor
elemente de referinţă:
Traiectoria mişcării – drumul pe care se înscriu în spaţiu mişcările
segmentelor sau ale corpului. Aceasta se caracterizează prin: viteza
mişcării – raportul dintre spaţiul parcurs în unitate de timp.
Forţa de încordare – pentru a realiza deplasarea unui segment sau a
corpului întreg este necesară o anumită forţă de încordare care
realizează această mişcare.
Poziţia corpului şi a segmentelor
- poziţii fundamentale – (stând, ghemuit, culcat, şezând etc.);
- poziţii speciale – (pentru braţe, picioare, cap, gât, trunchi etc.);
- poziţii iniţiale – din care începe mişcarea;
- poziţii intermediare – prin care trec segmentele corpului, sau corpul
în întregime pe parcursul exersării; – poziţii finale.
 Relaţia conţinut – formă – este de tip dialectic, rolul primordial
avându-1 conţinutul. Dar în acelaşi timp şi forma joacă un rol activ
asupra conţinutului punându-1 în valoare sau fiind un factor de
frânare. Deci, forma trebuie să joace întotdeauna un rol activ
asupra conţinutului.
Elementele definitorii ale exerciţiilor fizice
În această viziune elementele definitorii sunt:
• conceperea şi desfăşurarea exerciţiului fizic în concordanţă cu
obiectivele instructiv-educative propuse spre realizare;
• repetarea lui sistematică pe baza unor norme bine stabilite –
duce la însuşirea unor deprinderi motrice şi la perfecţionarea
capacităţii motrice;
• în paralel cu influenţele biologice, are şi influenţe în
dezvoltarea proceselor psihice – dacă procesul de practicare a
exerciţiilor fizice este bine dirijat;
• orice exerciţiu fizic implică un anumit efort reflectat prin
contracţia musculară şi activitatea marilor funcţiuni.
 Clasificarea exerciţiilor fizice
CRITERII CLASE
1. Anatomic 1. exerciţii pentru: - braţe, picioare
(analitice şi globale) - trunchi, spate
- umeri, ceafă
2. Aplicativitate 2. exerciţii de: - aruncare
(standardizate sau variabile) - alergare
- echilibru, căţărare etc.
3. Poziţia faţă de aparate 3. exerciţii: - cu aparate

- la aparate
- pe aparate
4. După calităţile motrice 4. exerciţii pentru: - viteză

- îndemânare
- rezistenţă
- forţă
 CRITERII CLASE
5. După factorii antrenamentului 5. exerciţii de: - pregătire fizică
(cu codificare strictă sau fără
codificare) - pregătire tehnică
- pregătire tactică
(specifice şi de concurs)
6. După succesiunea mişcărilor 6. exerciţii: - ciclice
componente - aciclice
- combinate
7. După natura efortului (fiziologică) 7. exerciţii: - statice
- dinamice
- cu eforturi maximale
- cu eforturi submaximale
- cu efort aerob
- cu efort anaerob
- cu efort mixt
 Cerinţele de bază ale predării exerciţiilor fizice

• selecţionarea exerciţiilor şi predarea lor se va face în

funcţie de obiectivele instructiv educative stabilite;
• se va evita efectuarea repetării cu greşeli;
• repetările se vor efectua într-un număr raţional şi la
intervale optime de timp în funcţie de particularităţile de vârstă
şi de pregătirea subiecţilor;
• se va asigura gradarea progresivă sub aspectul
dificultăţilor de învăţare şi de înţelegere;
• gradarea exerciţiilor să fie pe cât posibil individualizată;
 • se vor introduce pe parcursul repetării şi elemente de
noutate pentru a se îndepărta monotonia repetării şi
diversificarea exerciţiilor va duce la formarea spiritului
creativ care va trezi interesul subiecţilor pentru repetare;
• să se asigure exerciţiilor un caracter activ-participativ;
• să se ţină cont de aparatura de specialitate existentă, de
numărul de subiecţi antrenaţi în repetare, de baza materială şi
de condiţiile de desfăşurare;
• efectuarea exerciţiilor să îmbine îndrumarea
profesorului şi cooperarea elevului (sportivului) dezvoltându-
se totodată şi spiritul de independenţă într-o măsură
corespunzătoare cu particularităţile de vârstă.
b) Mijloace nespecifice domeniului nostru

Se mai numesc asociate sau complementare

neexistând controverse în rândul specialiştilor domeniului
nostru în ceea ce priveşte rolul şi categoriile acestor mijloace.

b.1. Factori naturali de călire

b.2. Condiţiile igienice