CURS 1

Noțiuni generale privind educația

fizică și sportul adaptat
 Copiii și tinerii cu nevoi speciale sunt incluși în programe de
reinserție socială ale căror obiective pot fi realizate și prin
intermediul activităților sportive.

Sportul adaptat constituie o ramura a sportului care

utilizează structuri motrice, reguli specifice, condiții
materiale și organizatorice modificate și adecvate
cerințelor proprii, diferitelor tipuri de deficiențe (nevoi
speciale).
 EDUCAȚIA FIZICĂ
 Educaţia fizică specială sau adaptată, este o ramură a
educaţiei fizice ce urmăreşte recuperarea şi integrarea socială
prin promovarea programelor adaptate diferitelor tipuri de
deficienţe.
 Se cunosc trei tipuri de asemenea programe:

 1.Programe adaptate care implică modificare activităţilor

fizice tradiţionale, astfel încât să ofere posibilităţi de
participare pentru toţi deficienţii;
 2.Programe corective care se adresează în special recuperării
funcţiei posturale şi a deficienţelor de biomecanică a mişcării;
 3.Programe de dezvoltare care urmăresc îmbunătăţirea
nivelului calităţilor motrice şi a posibilităţilor de realizare a
deprinderilor şi priceperilor motrice.
 OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTULUI ADAPTAT
 Obiectivele educaţiei fizice şi sportului la copiii deficienţi sunt derivate din obiectivele
cu caracter general ale educaţiei, fiind repartizate în două categorii: generale şi
specifice(în funcţie de deficienţele existente).
 Obiectivele cu caracter general delimitează cadrul în care trebuie să se desfăşoare
întregul proces, cu elementele sale de conţinut, structură şi forme de organizare,
particularizate în funcţie de:
 factori care ţin de subiecţi: caracteristici de vârstă, sex, tip de deficienţă, nivel de
dezvoltare fizică, experienţă motrică etc;
 factori specifici cadrului didactic(specialitate, vârstă, devotament, creativitate,
personalitate etc);
 factori privind infrastructura (spaţii de lucru, săli, terenuri, materiale, condiţii
igienice, implicarea conducerii unităţii, timpul alocat exerciţiilor fizice, echipament etc);
 actele normative şi de documentare care reglementează desfăşurarea educaţiei fizice şi
sportului în instituţiile respective(instrucţiuni, ordine, programe, manuale, documente de
diferite tipuri;
 formele de organizare posibil de pus în practică în instituţiile vizate, lecţii cu anumite
structuri, activităţi extraclasă în unitate sau în afara unităţii;
 sistemul de evaluare acceptat în unitatea respectivă de învăţământ (motric-complex,
psiho-motric, socio-motric).
 OBIECTIVELE CU CARACTER GENERAL ale educaţiei fizice
şi sportului adaptat nu se deosebesc fundamental de cele fixate pentru
copiii normal dezvoltaţi, diferenţa fiind de nuanţă.
Acestea vizează aspecte privind:
 starea de sănătate (rezistenţă la îmbolnăviri, deprinderi de călire a
organismului, respectarea condiţiilor igienice etc.).
 aspecte corporale – procesele de creştere şi dezvoltare, atitudine
corectă a corpului, activitatea funcţională şi capacitatea de adaptare la
efort;
 aspecte de motricitate – însuşirea şi perfecţionarea deprinderilor şi
priceperilor motrice, dezvoltarea calităţilor motrice;
 aspecte psihice şi psiho-motrice – stimularea proceselor cognitive,
afective, motivaţionale, volitive, dezvoltarea ambidextriei, orientării
spaţiale, senzoriomotricităţii etc;
 aspecte sociale – formarea elementelor de sociomotricitate, transferul
deprinderilor sociale din domeniul sportului în viaţa socială
ASTFEL OBIECTIVELE POT FI SCHEMATIZATE
ÎN URMĂTOARELE PLANURI:

 Biologic
 optimizarea stării de sănătate;

 favorizarea unei dezvoltări armonioase şi a unei capacităţi

funcţionale corespunzătoare vârstei;
 prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice, de postură şi
formarea unei atitudini corporale corecte;
 realizarea (în mod implicit) a unor efecte terapeutice,
sanogenetice (terapie corectivă, recreaţională, sportterapie,
programe de sănătate etc.).
 Motric

 îmbunătăţirea motricităţii generale prin formarea unui sistem

de deprinderi şi priceperi motrice variate şi asigurarea unor
indici crescuţi ai calităţilor motrice;

 dezvoltarea potenţialului psiho-motric al subiecţilor;

 maximizarea potenţialului biomotric existent care să

favorizeze obţinerea unor performanţe profesionale,
sportive, sociale;
 Psihologic

 formarea unui comportament adaptativ adecvat prin

educarea componentelor cognitive, afective, volitive,
motivaţionale;

 acceptarea propriei condiţii ca prim pas al realizării

integrării sociale;

 facilitarea exprimării subiecţilor deficienţi conform

propriilor abilităţi şi capacităţi;
 Social
 dezvoltarea capacităţii de relaţionare cu mediul fizic şi
social;

 stimularea comunicării între diferitele categorii de copii, cu

sau fără handicap;

 încurajarea relaţiilor sociale atât la indivizii deficienţi cât şi

între aceştia şi persoanele valide;

 realizarea unei noi imagini despre grup sau propria persoană,

a unei valorizări superioare a competenţelor existente
 Sportul adaptat se împarte în două categorii

Sport adaptat pentru terapie Sport adaptat pentru performanță

Sportul adaptat în scop Sportul adaptat de performanță este acel tip de activitate
terapeutic este folosit pentru concretizată prin practicarea diferitelor ramuri de sport de către
recuperarea capacității motrice sau persoanele cu aceleași deficiențe în cadrul unor întreceri. Acesta a
psihologice, neavând caracter apărul la începutul sec XX, sub forma unei activități competitive
pentru tinerii cu deficiențe auditive în special în echipă.
competițional.
Influențele negative ale sportului adaptat asupra sistemului
Sportul face parte din socio-cultural nu se regăsesc la același nivel ca în cadrul sportului
reeducarea funcțională a pacienților cu practicat de persoane ,, normale,,. Astfel, a fost nevoie de adaptări și
dizabilități, iar practicarea diferitelor chiar modificări profunde în structurile jocurilor, în echipamentele
activități sportive ajută la dezvoltarea folosite, dând astfel posibilitatea de a participa la competiție toate
stării fizice și de sănătate a unor astfel categoriile de persoane cu dizabilități.
de persoane. În acest sens este S-au operat schimbări în cadrul regulamentelor mai multor
important a identifica și modifica, în ramuri sportive (fotbal, tenis de câmp, volei, schi, baschet, probe de
funcție de necesități, sporturile la care atletism etc.) pentru ca atât persoane cu deficiențe locomotorii, cât
persoanele cu handicap senzorial sau și cu deficiențe de auz, de vedere să poată participa la întreceri
ortopedic pot participa. sportive.
 NOȚIUNILE DE DEFICIENȚĂ

DEFICIENȚA-
reprezintă “pierderea
sau perturbarea cu
caracter definitiv sau INFIRMITATEA –
temporar a unei corespunde unor alterări
structuri fiziologice, structurale sau funcţionale,
anatomice sau psihice; în plan anatomic, fiziologic
aceasta desemnează o sau psihologic, care permite
însă desfăşurarea activităţii INCAPACITATEA- “
stare patologică (ex. scăderea forţei pierderea, diminuarea
funcţională, care musculare, scăderea vederii, totală sau parţială a
afectează capacitatea pierderea de auz, defectul posibilităţilor fizice,
de muncă, dereglând de vorbire, lipsa de mentale, senzoriale,
procesul de adaptare şi coordonare a mişcărilor
unui- unor segmente etc.)
consecinţă a unei
integrare în mediul deficienţe care HANDICAPUL-
natural şi social”. impiedică efectuarea “rezumă consecinţele
normală a unor deficienţei și ale
activităţi”. incapacității,
determinând
manifestări variabile în
raport cu gravitatea
deficienței și cu
exigențele mediului”
 Clasificarea deficiențelor
• I. senzoriale: văz, auz, sensibilitate kinestezică, tactilă;
• II. motorii, determinate de boli ale sistemului locomotor și
nervos: boli reumatice, boli degenerative, boli ale sistemului
muscular, paralizie cerebrală, secționarea totală sau parțială a
măduvei spinării, amputări.
• III. Deficiențe morfo-funcționale la nivelul organelor
interne, de exemplu afecțiuni cardiovasculare, respiratorii,
renale, digestive, metabolice etc.
• IV. Psihice, pot fi la rândul lor de două tipuri:
• probleme de insuficiențe de maturitate ale sistemului nervos
central și periferic la nou – născuți;
• boli psihice dobăndite în timpul vieții.
Principiile didactice în educaţie fizică şi sport adaptat
 Principul participării conştiente şi active.
Acest principiu exprimă faptul că orice proces de învăţare trebuie să aibă la bază asimilarea activă,
reflectată de refacerea permanentă a vechilor structuri cognitive, prin integrarea noilor informaţii. În cazul
copiilor cu deficienţe, mai ales cu deficienţe mintale şi auditive, raportarea lor la procesul de învăţare este
diferit. Astfel, copiii pot fi: hipoactivi (lenţi, dezinteresaţi, nemotivaţi) sau, dimpotrivă hiperactivi (precipitaţi,
necontrolaţi, repeziţi).
În acelaşi timp, la deficientul mintal participarea activă este îngreunată şi datorită insuficientei înţelegeri
a conţinuturilor şi recurgerii la învăţarea mecanică. În aceste condiţii, procesul de acomodare se desfăşoară cu
dificultate, modificarea vechilor cunoştinţe prin integrarea unor noi informaţii, realizându-se într-un ritm
foarte lent.

 Principiul unităţii dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract.

Se referă la importanţa asigurării unei baze intuitive cât mai largi în procesul invăţării, astfel încât pe
baza informaţiilor perceptive să se elaboreze generalizări şi să se formeze reprezentări cu care persoana
deficientă să opereze pe plan mental. Astfel, percepţia la persoanele deficiente este globală, săracă,
nediferenţiată, incompletă, cu goluri, în timp ce reprezentările sunt înguste, rigide şi dezorganizate.
La persoanele cu deficienţe, intuiţia joacă un rol compensator în învăţare, prin faptul că stă la baza
formării unor reprezentări active, cu care să se poată opera în plan conceptual.(I. Stănică, 1997).
Respectarea acestui principiu presupune asigurarea condiţiilor de învăţare multisenzorială.
o Principiul însuşirii temeinice şi a durabilităţii rezultatelor obţinute
Acest principiu subliniază importanţa ordonării şi încadrării cunoştinţelor transmise subiecţilor în
sisteme cu posibilităţi de actualizare. Respectarea acestui principiu presupune:
 înţelegerea cunoştinţelor, şi nu memorarea mecanică a acestora;

 crearea unor situaţii variate de aplicare a cunoştinţelor dobândite;

 asigurarea unui număr suficient de mare de repetări, astfel încât să se asigure fixarea cunoştinţelor;

 pregătirea şi realizarea evaluărilor parţiale şi finale.

 Principiul accesibilităţii
Respectarea acestui principiu presupune:
- cunoaşterea particularităţilor psiho-motrice ale copiilor cu deficienţe şi stabilirea strategiilor didactice
corespunzătoare;
- tratarea diferenţiată şi individualizată a copiilor. Importanţa stabilirii nivelului optim al cerinţelor
exprimate de procesul de învăţământ faţă de copiii cu deficienţe rezultă din fenomenele care pot apărea
în cazul neadaptării exigenţelor la particularităţile acestora:
 învăţarea mecanică, suprasolicitarea, scăderea interesului, absenteismul, atunci când cerinţele sunt
prea mari;
 dezinteres, indisciplină, apariţia unor preocupări colaterale, atunci când cerinţele sunt sub nivelul
posibilităţilor copiilor.
ÎN AFARA PRINCIPIILOR MAI SUS AMINTITE, ÎN SPORTUL ADAPTAT
(CARE IMPLICĂ ŞI ACTIVITĂŢI COMPETIŢIONALE ŞI DECI
ANTRENAMENT SPORTIV) INTERVIN ŞI UNELE ASPECTE SPECIFICE, CUM
AR FI:

 a) Principiul individualizării în activitățile fizice adaptate se bazează atât pe tipul de deficienţă şi gradul
acesteia, cât şi pe reactivitatea subiectului la efort, plecând de la premisa că subiectul cu nevoi speciale ester
o individualitate care se adaptează eforturilor conform particularităţilor sale. Acest principiu se referă la
situaţiile din concurs, din antrenamente, după antrenamente, înainte de efort şi post efort etc. Datele trebuie
cunoscute longitudinal, pentru a lua decizii în conformitate cu starea reală, biologică şi psihologică în care se
află sportivul. Individualizarea se bazează şi pe informaţiile subiective şi reactivitatea psihică la stimuli
speciali, la sugestii şi efectul placebo etc.
 b) Principiul adaptării (readaptării) progresive la tipul de solicitare programat sau
gradarea efortului.
Adaptarea progresivă presupune gradarea efortului pe baza regulilor cunoscute, de la uşor la greu, de la
simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut, oferind organismului sportivului deficient posibilitatea
obişnuirii cu anumite tipuri de solicitare. În activitatea practică se procedează iniţial la creşterea volumului de
lucru, cu scopul creşterii capacităţii aerobe a organismului şi realizarea unor acumulări cantitative, ce fac
posibilă creşterea ulterioară a intensităţilor şi salturilor calitative. Având în vedere complexitatea
antrenamentului, se impune programarea unor lecţii cu tematică diferită: - de pregătire fizică generală şi
specifică; - de pregătire tehnică sau tehnico-tactică; - de dezvoltare a posibilităţilor anaerobe sau aerobe etc,
găsindu-se forma potrivită de îmbinare a acestora în scopul obţinerii unui randament cât mai bun.
Spre exemplu, volumul ( pe segmente valide), la care sunt supuşi sportivii în fotoliul rulant, poate fi
superior ca valoare celui întâlnit în lucrul cu sportivii valizi, deoarece solicitările cardio-vasculare sunt mult mai
reduse. Progresul, şi la această categorie de subiecţi este dat de intensitatea efortului; învăţarea unor noi
elemente şi procedee tehnicesau acţiuni
 c)
Principiul ciclicităţii antrenamentului are la bază alternarea efortului cu odihna şi se aplică mai
ales la subiecţii angrenaţi în activitatea sportivă de performanţă (Special Olympics, Paralympics,
etc.). Ciclicitatea este prezentă în toate structurile antrenamentului, începând de la lecţii,
microcicluri şi mezocicluri crând astfel premizele aplicării altui principiu şi anume cel al
sistematizării.
 Caracterul ciclic determină succesiunea lecțiilor, ordinea modificării eforturilor sub raportul
volumului, intensităţii şi complexităţii, precum şi celelalte componente ale sistemului de
antrenament. Deci, ciclicitatea este dată de legile obiective ale raportului dintre solicitare-refacere şi
de condiţiile adaptării de lungă durată, în scopul dezvoltării capacităţii de performanţă.
 În sportul adaptat de performanță, forma sportivă determină ciclicitatea antrenamentului, caracterul
fazic al acesteia constituind şi baza naturală a periodizării antrenamentului. Astfel, fazei de obţinere
a formei spotive îi corespunde perioada pregătitoare, fazei de valorificare, perioada competiţională,
iar fazei de pierdere sau de scoatere din formă, perioada de tranziție.
 Acest ciclu se repetă de la un an la altul, dar la nivel superior, atât cantitativ căt şi calitativ.
Revenirea şi refacerea - restabilirea fac parte integrantă din antrenament, indiferent de nivelul de
pregătire a sportivului.

 Refacerea poate fi:

 refacere în cadrul microciclurilor sau în planul individual de pregătire a sportivului;

 refacerea în cursul unui ciclu de pregătire (mezociclu) care se referă la repausul relativ, respectiv la
odihna activă, care constă în desfăşurarea unei activități cu volume şi intensităţi medii şi mici;
 refacerea din cadrul perioadei de tranziţie în care, pe lângă mijloacele balneo-fizio-hidro-terapice,
se folosesc sporturile complementare (în afara cazurilor de îngrijire medicală care interzice
practicarea altor activităţi sportive).
 d) Principiul motivaţiei
Motivaţia este înţeleasă ca ansamblul de motive cu rol de dinamizare a
conduitei subiectului. Tinerii din zilele noastre practică sportul din diverse
motive aşa cum le prezintă M. Bouet citat de Dragnea, 1996:
a) Nevoi motorii - nevoia de a consuma energie; - nevoia de mişcare;

b) Afirmarea de sine;

c) Căutarea compensaţiei; - complementară şi de echilibrare; - pentru

surmontare; - pentru substituire;
d) Tendinţe sociale; - nevoia de afiliere; - dorinţa de integrare;

e) Interesul pentru competiţie; - nevoia de succes; - nevoia de a se compara

cu alţii; - nevoia de neprevăzut; - trăirea emoţiilor concursului;
f) Dorinţa de a câştiga;
g) Aspiraţia de a deveni campion;

h) Dorinţa de emulaţie;

i) Dragostea pentru natură;

j) Atracţia către aventură.
Subiecte posibile pentru examen

 Care sunt obiectivele educației fizice și sportului adaptat

 Prezentati clasificarea deficientelor

 Prezentati 2 principii didactice ale educației fizice și

antrenamentului adaptat
 biologic

optimizarea stării de sănătate

favorizarea unei dezvoltări armonioase şi a unei capacităţi funcţionale

corespunzătoare vârstei

prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice, de postură şi formarea unei

atitudini corporale corecte

realizarea (în mod implicit) a unor efecte terapeutice, sanogenetice (terapie corectivă, recreaţională,
sportterapie, programe de sănătate etc.)