FUNCŢIILE

EDUCAŢIEI FIZICE ŞI
SPORTULUI
Definiție

Funcție

Conceptul de “funcţie” a fost definit drept

o “corespondenţă între două clase de
fenomene, un ansamblu coordonat de
operaţii efectuate în vederea atingerii unor
obiective”.
 FUNCŢIA DE OPTIMIZARE A
POTENŢIALULUI BIOLOGIC

Această funcţie reprezintă punctul de plecare al

influenţelor exercitate prin exerciţii fizice asupra
organismului uman. Omul este o fiinţă biologică, ale
cărei componente structural-funcţionale (sferă somatică,
marile funcţii, rezerve energetice, resurse psihice) sunt,
în mod general şi specific, influenţate prin educaţie
fizică şi sport.
 Un bun potenţial biologic condiţionează şi o stare
optimă de sănătate, întreţinută permanent prin
practicarea exerciţiilor fizice.
 O solicitare adecvată din punct de
vedere calitativ şi cantitativ, şi în educaţia
fizică şi în antrenamentul sportiv, conduce
la modificări morfologice şi funcţionale
relevante, cum ar fi:
 tonifierea musculaturii cardiace şi
respiratorii;
 creşterea volumelor sistolic şi respirator;
 scăderea frecvenţei cardiace în repaus şi în
efort;
 atitudinea corporală corectă;
 îmbunătăţirea calităţii proceselor de reglare
neuromusculară.
 Kiphard (1973) demonstrează că practicarea
exerciţiilor fizice, în procese bine dirijate, duce la
creşterea capacităţii funcţionale a neuronilor din ariile
motorii corticale, iar la copilul mic conduce la
îmbogăţirea ramificaţiilor sinaptice din structurile
nervoase centrale.

Neurogeneza
https://www.youtube.com/watch?v=ebR_B_m3x78
 Activităţile de educaţie fizică şi sport constituie un
stimul direct, aproape exclusiv, al dezvoltării morfo-
funcţionale, iar absenţa acestora poate conduce la adaptări
de tip involutiv, ale căror dimensiuni sunt greu de anticipat.
 J. Weineck (1992) spune că talia şi capacitatea
funcţională a organelor importante pentru performanţa
fizică depind în proporţie de 60-70% de factorii genetici
şi de 30-40% de calitatea şi cantitatea solicitărilor
specifice. Astfel, numai o solicitare musculară adecvată
permite să se ajungă la o evoluţie completă a
posibilităţilor de dezvoltare genetică a copilului
(adolescentului).
 Organele
reacţionează la lipsa de
stimulare motrică prin
diminuarea capacităţii de
performanţă, printr-o
mare sensibilitate la
boală şi prin scăderea
posibilităţilor de
compensare.
Prin urmare,
educaţia fizică şi sportul
şcolar trebuie să aibă o
contribuţie mai mare la
compensarea lipsei de
activitate fizică a
copilului şi a efectelor
acesteia.
 FUNCŢIA DE PERFECŢIONARE A
CAPACITĂŢII MOTRICE
Motricitatea este
elementul central pentru temele
vizând conţinutul instructiv al
unei programe de educaţie
fizică. Această activitate
contribuie esenţial la
dezvoltarea motrică, influenţând
conduita subiectului, în
procesul de integrare a acestuia
în mediu.
 Deprinderile motrice sunt consolidate şi rafinate
până la punctul în care subiectul operează cu ele cu
uşurinţă, în mod eficient, în orice condiţii ambientale.
 Nivelul fitness-ului condiţionează ansamblul
abilităţilor şi motivaţia subiectului de a se “desfăşura”
liber, în orice tip de activitate, posibilitatea lui de a realiza
zilnic sarcini motrice variate, fără a resimţi oboseala,
posesia unor ample rezerve energetice în scopuri recreative
sau pentru nevoi neprevăzute. Toate acestea constituie note
definitorii pentru starea de bine fizic, motric şi psihic pe
care o implică fitness-ul.
 Forţa musculară, rezistenţa cardiovasculară şi cea
musculară, mobilitatea articulară şi compoziţia corporală
sunt componente ale capacităţii de mişcare, condiţionate
în special de starea de sănătate.
Echilibrul, coordonarea segmentară, agilitatea,
viteza, puterea musculară sunt componente ale
capacităţii de mişcare aflate în relaţii de condiţionare cu
eficienţa mişcării (deprinderile performante).
 Capacitatea motrică este de două feluri:
 generală – cuprinde calităţi motrice de bază şi deprinderi
motrice de bază specifice educaţiei fizice;
 specifică – include calităţi motrice şi deprinderi motrice
specifice ramurilor de sport.
Dacă educaţia fizică vizează o practică optimală,
scopul antrenamentului sportiv este practica maximală, care
conduce la obţinerea rezultatelor-record, în condiţiile dificile
ale competiţiei.
 FUNCŢIA PSIHO-SOCIALĂ

Educaţia fizică şi sportul contribuie la procesul

de transformare a copilului în adult şi la integrarea
acestuia în societate. Prin faptul că îl capacitează cu
competenţe de ordin motric, biologic, funcţional, psihic
şi moral, cele două activităţi au devenit indipensabile în
procesul de dezvoltare armonioasă a personalităţii
umane.
Pe lângă dezvoltarea capacităţii motrice, educaţia
fizică şi sportul influenţează considerabil dezvoltarea
cognitivă şi afectivă.
 Activitatea care are loc în cadrul educaţiei fizice şi
sportului nu este exclusiv de natură motrică. Prin
intermediul mişcării, inclusă într-o activitate planificată şi
organizată, se obţin modificări progresive în capacitatea
subiecţilor de a analiza situaţii, de a rezolva probleme, de a
lua decizii şi de a acţiona.
 Se stimulează, astfel, activitatea intelectuală
(gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia, creativitatea), cea
care este responsabilă de dobândirea de către subiecţi a
cunoştinţelor despre deprinderi (cum ar trebui să se mişte
corpul), despre activităţi (în ce context poate să se mişte
corpul, care sunt regulile de desfăşurare a acestor
activităţi), despre mişcare (cum poate să se mişte corpul),
despre fitness (cum “funcţionează” corpul uman).
 Influenţele acestor două forme de activitate motrică se
extind şi la domeniul afectiv, unde se fac resimţite îndeosebi
la nivelul a patru categorii de comportamente afective:
interese, motivaţii, atitudini şi valori.

https://www.youtube.com/watch?v=GzWezWxJxvs
https://www.youtube.com/watch?v=t2G8KVzTwfw
https://www.youtube.com/watch?v=2tfqhAxJT-o
 Influenţa practicării exerciţiilor fizice asupra
domeniului cognitiv şi afectiv nu poate fi analizată în
afara contextului social în care se desfăşoară educaţia
fizică şi sportul. Prin practicarea exerciţiilor fizice, se
dezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, se oferă
ocazia valorizării ideilor şi a acţiunilor personale, se
asigură recunoaşterea valorii individului, se favorizează
dezvoltarea capacităţii de apreciere şi de autoapreciere,
elemente deosebit de importante pentru structurarea
imaginii de sine, se realizează acceptarea şi promovarea
unui comportament moral consistent, exprimat în
concepte de tipul: fair-play, cooperare etc.
https://www.youtube.com/watch?v=xHQp-SxcNww
 Dorinţa de afiliere la grup este unul dintre
motivele pentru care oamenii, în general, şi copiii, în
special, participă la activităţi motrice cu caracter
recreativ sau competiţional. În acelaşi timp, nevoia de
apartenenţă la un grup îl obligă pe individ să respecte
normele de comportament, valorile pe care acesta le
promovează, şi să aibă atitudine de acceptare a celuilalt.
În acest fel se realizează procesul de socializare, deosebit
de important pentru că are ca rezultat dobândirea de
către individ a competenţei sociale.
https://www.youtube.com/watch?v=-WL_8t-YJtI
 FUNCŢIA CULTURALĂ

https://www.youtube.com/watch?v=K4mhtXPVAI0

Funcţia culturală marchează transformarea

“corpului-obiect” în “corpul-subiect”, care simte,
percepe, analizează, compară, decide, într-o experienţă
de mişcare ce interferează cu creaţia.
 Prin educaţie fizică şi sport, individul poate
exprima cine este, ce simte şi care este viziunea lui
asupra vieţii, putându-se astfel identifica cu sine şi cu
ceilalţi.

https://www.youtube.com/watch?v=Os2MW2xLIk4
 I. Bâtlan (1996) afirmă că se poate vorbi despre
valorile sportive ca tip distinct, diferit de valorile morale
sau estetice, printre acestea figurând fair-play-ul,
vitalitatea, autodepăşirea, angajarea totală. Aceste valori
se manifestă într-un context specific, în competiţii, în
cadrul unor raporturi interumane de parteneriat sau de
rivalitate.
https://www.youtube.com/watch?v=vZBCADx75uM
https://www.youtube.com/watch?v=RLJizaihAKg
https://www.youtube.com/watch?v=QxLzW6Wi50A
 În sport există valori estetice care privesc
calităţile şi canoanele estetice proprii acestui tip de
activitate. O săritură în înălţime, o pasă spectaculoasă, o
piruetă etc., sunt exemple ale unei frumuseţi care se
asociază perfecţiunii tehnice, eficacităţii în competiţie
sau căutării performanţei. Este vorba, deci, despre o
estetică funcţională. Pe de altă parte, sportul implică şi
alte dimensiuni ce pot fi apreciate ca estetice, prin
impresiile pe care le provoacă spectatorilor: frumosul,
armonia, sublimul, eroismul etc.
https://www.youtube.com/watch?v=F_YbXzWGMDE
 Sportul este o lume a formelor şi a mişcărilor
care, în ciuda căutării rezultatului performant, poate fi
obiect al conştiinţei estetice: jucătorul de tenis simte
precizia loviturii, schiorul are senzaţia alternării ritmice
a mişcărilor şi a completei libertăţi, gimnasta simte
echilibrul expresiv al atitudinilor şi armonia interioară a
gesturilor. Frumuseţii “trăite” kinestezic, tehnic, tactic, i
se adaugă frumuseţea plastică a corpului uman.
 În acest sens, Coubertin
spunea: “sportul produce
frumuseţe pentru că angajează
subiectul, care este o sculptură
vie”, cu norme, forme şi
proporţii perfecte, dar şi cu o
capacitate superioară de
adaptare.
 Funcţia culturală se exprimă şi prin momentele
de sublim pe care le relevă marile spectacole sportive, de
exemplu festivităţile de deschidere şi de închidere a
Jocurilor Olimpice, care exprimă o intensitate
emoţională greu de egalat. Sublimul apare şi ca atribut al
naturii care “găzduieşte” performanţa sportivă (de
exemplu, impresia spectaculoasă a escaladării munţilor
Himalaya, zborul cu planorul etc.).
https://www.youtube.com/watch?v=AtWhjRxrlJY&t=55s
 Educaţia fizică şi sportul reprezintă
surse de inspiraţie pentru creatorii de arte
plastice, de literatură, cinematografie şi
muzică. Pot fi amintite sculpturile
antichităţii, impregnate de plastica
atletului, antologia de texte cu teme
sportive a lui Homer şi Pindar, “Imnul
Olimpic” al lui Richard Strauss şi
numeroasele filme cu tematică sportivă.
 Se poate aprecia că dezvoltarea culturii
universale s-a realizat şi prin îmbogăţirea culturii fizice
(specifică activităţilor de educaţie fizică şi sport), care
presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri,
instituţii, discipline ştiinţifice, tehnologii, opere artistice
etc.
 FUNCŢIA ECONOMICĂ

În orice activitate socială, deci şi în educaţie

fizică şi sport, apare problema eficienţei activităţii
derulate în contextul specific fiecăreia. Eficienţa poate fi
apreciată prin prisma efectelor pe care le au aceste
activităţi la nivel biologic, psiho-social, cultural, deci
prin raportul dintre “investiţia” realizată şi efectul
obţinut.
Cele două forme de activitate fizică analizate pot
fi considerate ca aparţinând ariei producţiei de servicii,
în ipostaza lor de furnizor al serviciului numit educaţie
(fizică, prin mişcare).
 În aceste condiţii, se consideră că, în domeniul
educaţiei fizice şi sportului, se poate vorbi despre trei tipuri
de “clienţi”:
 primari – care beneficiază direct de efectele practicării
exerciţiilor fizice;
 secundari – părinţi, sponsori, administraţii locale;

 terţiari – societatea.
 Practicarea exerciţiilor fizice, prin funcţia lor
biologică, contribuie la menţinerea şi întărirea stării de
sănătate, fapt care se repercutează favorabil asupra
bugetului fiecărei familii, dar şi asupra societăţii, în
general.
Educaţia fizică, prin obiectivele sale specifice,
contribuie la ameliorarea randamentului profesional, a
randamentului şcolar şi, prin aceasta, susţine integrarea
profesională.
 Sportul, mai ales cel de performanţă şi înaltă
performanţă, reprezintă o importantă zonă de investiţii
şi, de aceea, asupra lui se îndreaptă atenţia economiştilor,
a managerilor, a specialiştilor din domeniul financiar-
contabil, dar şi a celor din sfera turismului şi a
comerţului.
Sportul a devenit o importantă întreprindere
economică, a cărui gestionare corespunzătoare poate
aduce mari beneficii atât la nivel microeconomic (club,
oraş, regiune), cât şi macroeconomic (întreaga economie
a unei ţări).
 Prin faptul că sunt organizate periodic
manifestări de anvergură, în sport se creează
infrastructuri (de exemplu, în cazul J.O. de la Barcelona,
au fost construite un aeroport şi o staţie de cale ferată):
este stimulat turismul (local şi internaţional) şi sunt
vehiculate importante resurse financiare, provenite din
drepturi de televiziune, sponsorizări, taxe de intrare,
licenţe (publicitate), emisii de timbre, monede etc. În
acelaşi timp, sunt mobilizate importante resurse umane
din mass-media, pază şi securitate etc.
 Din punct de vedere temporal, efectele
economice ale sportului pot fi imediate sau tardive
(bazele sportive, spaţiile de cazare, centrele de presă
construite cu diverse ocazii pot fi ulterior valorificate).
Sportul este un domeniu foarte atractiv pentru
ştiinţele aplicate. El poate oferi noi locuri de muncă,
fiind un domeniu în care competenţa şi creativitatea pot
aduce rezultante performante. Însăşi performanţa
sportivă este consecinţa unui efort de pregătire
individuală, asistată de o echipă interdisciplinară.
 Nu numai serviciile sunt caracteristice sportului,
ci şi un anumit tip de producţie de bunuri materiale.
“Industria sportului” stimulează şi este susţinută de
producţia de echipamente sportive, materiale şi instalaţii,
aparatură electronică de măsurare, înregistrare, asistenţă
medicală.
În concluzie, se poate aprecia că sportul este, în
acelaşi timp, consumator şi producător de bunuri şi
servicii. Fiecărei ipostaze i se pot atribui mai multe
dimensiuni.
Funcțiile EFS: definiți funcțiile și analizați funcția de
optimizare a potențialului biologic

Funcțiile EFS: definiți funcțiile și analizați funcția de

perfecționare a capacității motrice
Funcțiile EFS: definiți funcțiile și analizați funcția
psiho-socială

Funcțiile EFS: definiți funcțiile și analizați funcția

culturală

Funcțiile EFS: definiți funcțiile și analizați funcția

economică