FUNCȚIILE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI

Lăzărescu Ionuț Cristian

Marinescu Bogdan

Conceptul de funcție se definește ca o corespondență între două fenomene, un

ansamblu coordonat de operații efectuate în vederea atingerii unor obiective. În sens restrâns,
funcțiile educației fizice și sportului realizează o corespondență între practicarea exercițiilor
fizice, sub diferite forme și efectul acestora asupra ansamblului vieții sociale.
I. Șiclovan (1972) definește funcțiile educației fizice și sportului ca fiind ”acele
destinații ale activităților în cauză, care au caracter constant, răspunzând unor nevoi ale
dezvoltării omului și vieții omului.”
Funcțiile educației fizice și sportului își dovedesc eficiența numai dacă sunt efectuate
în sistem și au influențe una asupra celeilalte, adică dacă se influențează reciproc. Acestea
derivă din ideal și se subordonează lui, distingându-se două tipuri principale de funcții:
I. Funcții specifice (acestea vizează cele două coordonate ale obiceiului de studiu:
dezvoltarea fizică și capacitatea motrică). Acestea sunt:
● funcția de perfecționare a dezvoltării fizice armonioase (sau funcția de optimizare a
potențialului biologic)
● funcția de perfecționare a capacității motrice.
● funcția psiho-socială
● funcția culturală
● funcția economică
II. Funcții asociate (acestea întregesc efectele practicării exercițiilor fizice asupra
organismului uman)
● funcția igienică
● funcția educativă
● funcția recreativă
● funcția de emulație.

FUNCȚIILE SPECIFICE

Funcția de optimizare a potențialului biologic

Funcția de optimizare a potențialului biologic sau funcția de perfecționare a

dezvoltării fizice face parte din categoria funcțiilor specifice și are un rol deosebit de
important mai ales în educația fizică a tinerei generații prin prisma dezvoltării fizice
armonioase, a indicilor somatici și funcționali, a calității vieții și activității oamenilor de toate
vârstele.
Un potențial biologic optim condiționează și o stare optimă de sănătate ce trebuie
întreținută permanent prin practicarea exercițiilor fizice. Astfel că activitățile de educație
fizică și sport constituie un stimul direct și exclusiv al dezvoltării morfo-funcționale, în timp
ce absența acestora conduce la adaptări de tip involutiv.
Din punct de vedere structural și funcțional, organismul uman este influențat în mod
general și specific prin educație fizică și sport. Principalele componente care sunt influențate
sunt:
● sfera somatică
● rezervele energetice
 ● rezervele psihice
● funcțiile de relație (sistemul nervos, sistemul endocrin, sistemul osos, sistemul
muscular)
● funcțiile de nutriție (sistemul digestiv, sistemul respirator, sistemul limfatic, sistemul
circulator, sistemul excretor)
● funcțiile de reproducere (sistemul reproducător)
Practicarea exercițiilor fizice mai are și alte influențe asupra organismului, cum ar fi:
● tonifierea musculaturii cardiace și respiratorii
● creșterea volumului sistolic și respirator
● postură corectă
● asigurarea unei stări optime de sănătate
● îmbunătățirea calității proceselor de reglare neuromusculară.

Funcția de perfecționare a capacității motrice

Funcția de perfecționare a capacității motrice vizează cele două componente ale

capacităților motrice și anume: calitățile motrice și deprinderile motrice.
Tipologii de capacități motrice:
● generale: acestea cuprind calități și deprinderi motrice de bază specifice educației
fizice
● specifice: cele care cuprind calități și deprinderi motrice specifice pentru diferite
ramuri de sport.
Astfel, orele de educație fizică și sport vizează o practică optimă, iar antrenamentele
specifice conferă practica maximală.
Această funcție presupune atât învățarea mișcărilor, cât și învățarea prin mișcare.

Funcția psiho-socială

Educația fizică și sportul au devenit activități indispensabile în procesul de dezvoltare

armonioasă a personalității individului prin modul în care contribuie atât la transformarea
copilului în adult, cât și la integrarea acestuia în societate.
Influențele educației fizice și sportului sunt de ordin motric, biologic, funcțional,
psihic, moral, dar și pe plan cognitiv și afectiv.
Prin intermediul mișcării se stimulează, pe plan cognitiv, activitatea intelectuală
(gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea).
În timpul practicării exercițiilor fizice, subiecții dobândesc:
● cunoștințe despre deprinderi (modul în care ar trebui să se miște corpul)
● cunoștințe despre activități
● cunoștințe despre mișcare (cum poate să se miște corpul)
● cunoștințe despre fitness (cum funcționează corpul uman)
Pe plan afectiv, influențele se resimt la nivelul a patru categorii de comportamente:
● interese
● motivații
● atitudini
● valori.
Funcția culturală
Domeniul educației fizice și sportului definește un univers al creațiilor umane de
natură morală, estetică, intelectuală, ce își găsesc locul cuvenit în ansamblul general al
valorilor.
Prezentate sub formă de acte de cultură, educația fizică și sportul reprezintă factori
educaționali ce marchează existența individului la un moment dat sau în mod continuu, pe
parcursul ontogenezei.
Sportul implică dimensiuni ce pot fi apreciate ca estetice, prin impresiile pe care le
provoacă spectatorilor: eroismul, frumosul, armonia, sublimul.
Funcția de cultură se exprimă și prin momentele pe care le oferă marile spectacole
sportive și anume:
● festivitățile de deschidere a marilor competiții sportive
● festivitățile de încheiere a marilor competiții sportive
● festivitățile de premiere.
Dintotdeauna, educația fizică și sportul au reprezentat surse de inspirație pentru
creatorii de arte plastice, de literatură, cinematografie și muzică.

Funcția economică

În orice activitate socială deci și în educație fizică și sport, apare problema eficienței
activității. Eficiența poate fi apreciată prin prisma efectelor pe care le au aceste activității la
nivel:
● bilogic
● psiho-social
● cultural.
Această eficiență se apreciază prin raportul dintre investiția realizată și efectul obținut.
Formele de activitate fizică analizate pot fi considerate ca aparținând ariei producției de
servicii.
În educație fizică și sport se poate vorbi de trei tipuri de clienți:
● primari: care beneficiază direct de efectele practicării exercițiilor fizice;
● secundari: părinți, sponsori, administrații locale;
● terțiarii: societatea.
Educația fizică și sportul, au din punct de vedere economic, un impact comun asupra
societății, dar și numeroase influențe specifice.

Prin obiectivele sale, educația fizică contribuie la ameliorarea randamentului

profesional, a randamentului școlar și prin acesta, susține integrarea profesională.

Fig 1. Rolul și influențele practicării exercițiilor fizice în cadrul educației fizice

 Sursa: Gheorghe C. (2000)

Sportul a devenit o importantă întreprindere economică, a cărei gestionare

corespunzătoare poate aduce beneficii substanțiale atât la nivel microeconomic (club, oraș,
regiune) cât și la nivel macroeconomic (întreaga economie a țării) întrucât sportul poate oferi
noi locuri de muncă.
Caracteristic sportului este și un anumit tip de producție de bunuri materiale. Industria
sportului este stimulată și susținută de producția de echipamente sportive, materiale și
instalații, aparatură electronică de măsurare, înregistrare, asistență și medicală.
Astfel putem afirma că sportul este în același timp: consumator și producător de
bunuri și servicii.

FUNCȚIILE ASOCIATE

Funcția igienică

Funcția igienică (de păstrare a sănătății) denumită și sanogenetica face parte din
categoria funcțiilor asociate și vizează cerința fundamentală de menținere a unei stări optime
de sănătate a oamenilor. Prin educația fizică se acționează în mod prioritar preventiv pe acest
plan. Totodată, cu ajutorul exercițiilor fizice se poate să se acționeze și pentru corectarea unor
deficiențe pe planul sănătății.

Funcția recreativă

Funcția recreativă este o altă funcție asociată pentru educația fizică. Ea trebuie
înțeleasă cel puțin în următoarele două sensuri:
● asigurarea, prin activitatea de educație fizică a fondului de calități, deprinderi și
priceperi motrice necesare ca persoanele de diverse vârste să poată petrece, în mod
util și plăcut, adică recreativ, timpul lor liber (cotidian sau în vacanțe și concedii);
● asigurarea condițiilor și dezvoltarea interesului pentru urmărirea, tot în timpul liber,
direct sau prin mass-media, a întrecerilor motrice de bună calitate sau a unor activități
motrice desfășurate necompetitiv.
Funcția de emulație

Funcția de emulație face parte tot din categoria funcțiilor asociate pentru educația
fizică. Aceasta trebuie să se materializeze prin dezvoltarea spiritului competitiv care
caracterizează în general ființa umană, a dorinței permanente de „depășire” și „autodepășire”,
însă numai în limitele regulamentare corecte și cu atitudine de fair-play. În acest sens se
impune promovarea frecventă în educația fizică a întrecerii prin jocuri de mișcare sau jocuri
sportive, ștafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc.
Prin această modalitate se dezvoltă totodată și creativitatea subiecților, dorința de a
câștiga, de a obține victoria, de a se situa pe primele locuri, etc., aspecte deosebit de
importante mai ales pentru elevi.

Funcția educativă

Funcția educativă este tot o funcție asociată a educației fizice, dar este considerată ca
fiind mai complexă prin prisma influențelor asupra dezvoltării personalității umane în
integritatea sa. Influența educației fizice este evidentă pe planul dezvoltării laturii fizice a
personalității. În același timp, sunt influențe deosebite pe care le poate avea educația fizică,
asupra dezvoltării celorlalte laturi ale personalității umane: intelectuală, morală, estetică și
tehnico-profesională:

● pe plan intelectual se pot desprinde cel puțin următoarele două direcții evidente:
înarmarea subiecților cu cunoștințe de bază din domeniul fiziologiei și igiena efortului
fizic, al biomecanicii de execuție a actelor și acțiunilor motrice, psihologiei
activităților motrice, metodicii, toate aceste cunoștințe, transmise conform și
cerințelor principiului accesibilității, asigură fondul de bază pentru cunoașterea
științifică a practicării exercițiilor fizice pentru conștientizarea acesteia. Contribuie în
procesul direct de practicare a exercițiilor fizice la dezvoltarea unor trăsături și calități
intelectuale foarte importante cum sunt: atenția, memoria, spiritul de observație,
imaginația, rapiditatea gândirii.
● pe plan moral se poate realiza, de asemenea, o acționare eficientă prin toate
activitățile de educație fizică. Accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi și
obiceiuri de comportament corect în întreceri și competiții, în spiritul respectării
adversarilor și partenerilor de întrecere, al acceptării deciziilor arbitrilor, a disciplinei
în munca.
● pe plan estetic, prin exercițiile tehnice și tactice, situate uneori la nivelul de măiestrie,
se contribuie cu eficiență la educarea gustului pentru frumos. Practicarea exercițiilor
fizice pe fond muzical, atât în lecțiile de educație fizică cât și în alte forme de
organizare, sporește evident influențele educației fizice asupra unor calități și trăsături
de ordin estetic (ritm, armonie, grație, etc.).
● pe plan tehnico-profesional, contribuția educației fizice este de asemenea evidentă. În
primul rând este expresiv aportul la creșterea indicilor unor calități motrice necesare
exercițiului cu eficiență a profesiilor social-economice. De asemenea, același aport
este vizibil și în sensul asigurării unor indici superiori de dezvoltare morfo-
funcțională și de capacitate cu temeinice deprinderi motrice de bazaă și utilitar-
aplicative implicate în desfășurarea eficientă a majorității profesiilor.

Bibliografie
1. BOTA A. (2004), Activitati motrice de timp liber, Note de curs ANEFS, Bucuresti;
2. BOTA C. (2000), Ergofiziologie, Editura Globus, Bucuresti;
3. CARSTEA G. (2000), Didactica educatiei fizice, ANEFS, Bucuresti;
4. CARSTEA Gh. (1999), Educatia fizica – fundamente teoretice si metodice, Casa de
editura Petru Maior, Bucuresti;
5. CARSTEA Gh. (1993), Teoria si metodica educatiei fizice si sportului, Editura
Universul, Bucuresti;
6. COJOCARU V.M. (2002), Teoria si metodologia instruirii, Editura Didactica si
pedagogica, Bucuresti;
7. CRISTEA S. (1998), Dictionar de termeni pedagogici, Editura Didactica si
pedagogica, Bucuresti;
8. DRAGNEA A. (1996), Antrenament sportiv, Editura Didactica si pedagogica,
Bucuresti;
9. DRAGNEA A., BOTA A. (1999), Educație fizică sport – Teorie și dactică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti:
10. DRAGNEA A., BOTA A. (1999), Teoria activitatilor motrice, Editura Didactica si
pedagogica, Bucuresti;
11. DRAGNEA A. (2002), Teoria educatiei fizice si sportului, Editura Fest, Bucuresti;
12. DRAGNEA A., TEODORESCU S. (2002), Teoria sportului, Editura Fest, Bucuresti;
13. DRAGOMIR P., SCARLAT E. (2004), Educatia fizica – repere noi, mutatii necesare,
Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti;
14. EPURAN M. (1996), Modelarea conduitei sportive, Editura Sport – turism, Bucuresti;
15. EPURAN M. (1968), Psihologia sportului, Editura CNEFS, Bucuresti;
16. FIREA E. (1979), Metodica educatiei fizice scolare in invatamantul liceal,
profesional, superior, special, ANEFS, Bucuresti;
17. GHEORGHE C., (2000), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-
DA, București;
18. Horghidan V. (2000), Problematica psihomotricitatii, Editura Globus, Bucuresti;
19. IFRIM M. (1986). Antropologie motrica, Editura Stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti;
20. JOITA E. (1998), Eficienta instruirii, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti;
21. SICLOVAN, I. (1972), Teoria educației fizice și sportului, Editura Stadion, Bucureşti.
22. TODAN I., IANCU H. (1999), Istoria educației fizice și sportului, ANEFS, Bucuresti;
23. TUDOR V. (2001), Evaluarea in educatia fizica scolara, Editura Printech, Bucuresti;
24. TUDOS ST. (2000), Criterii psihologice în fundamentarea și structurarea pregatirii
sportive, Colectia PAideia, Bucuresti