Stan Laurentiu Claudiu

Grupa:20182

Rolul educaţiei fizice în dezvoltarea proceselor psihice

Sistemele de instruire şcolară generează o serie de oportunităţi pentru dezvoltarea în condiţii

optime a tinerei generaţii. Şcoala are menirea de a forma caractere, aceasta presupune o dinamică de
dezvoltare a diverselor tipuri de competenţe de natură cognitivă, relaţionale şi fizice. Dezvoltarea
metodelor moderne de educare a tinerei generaţii şi modelele curriculare existente în societăţile
contemporane prezintă un interes major prin prisma optimizării capacităţilor fizice şi intelectuale ale
elevilor.
Ne referim la capacitatea sistemelor educaţionale de a susţine necesitatea practicării sportului în
dinamizarea tinerilor de orice vârstă. La nivelul învăţământului general, cu alte cuvinte pentru copiii cu
vârste între 6-14 ani este importantă dimensiunea dezvoltării particularităţilor psihomotrice, de natură a
genera o dezvoltare cognitivă corespunzătoare ulterior. Pe fond, care sunt componentele sau
dimensiunile de natură cognitivă care se pot dezvolta prin practicarea activităţilor sportive? Atenţia,
memoria, percepţia, gândirea, imaginaţia. Principalul câştig în cazul unui copil care este practicant
constant al orelor de educaţie fizică este reprezentat de formarea competenţelor cognitive la alte
discipline şcolare.
Importanţa dezvoltării corecte a copilului depinde de existenţa unor condiţii optime de mediu care
genereaza evoluţia în condiţii normale din punct de vedere fizic şi mental, precum şi adaptarea la
cerinţele mediului social.. Într-o societate standardizată la valorile postindustrialismului, diminuarea
activităţii sportive este o certitudine. Revoluţia digitală a condus la un progres fără precedent,
transformarea omului contemporan într-un personaj comod, imobil este o realitate. Revoluţia digitală a
redimensionat condiţia umană pe orice plan al vieţii sociale. O consecinţă a dezvoltării tehnologice este
reprezentată de apariţia formelor contemporane de sedentarism. Modelul celor 3 S( sedentarism, stres,
supralimentaţie) a devenit o realitate a vremurilor noastre.
Două direcţii fundamentale se bifurcă în materie de educaţie sportivă pentru copiii aflaţi la această
vărstă. O primă categorie este reprezentată de aspectele de ordin fizic: dezvoltarea organismului, călirea
acestuia, creşterea potenţialităţii în materie de calităţi motrice. O a doua direcţie este reprezentată de
dezvoltarea deprinderilor personale de viaţă: cultivarea igienei personale şi formarea calităţilor care
privesc personalitatea şi caracterul, variabile privind componenta volitivă a viitorului adult.
Un alt palier de analiză a impactului educaţiei fizice asupra dezvoltării cognitive a copilului vizează
influenţa generală asupra tonusului psihic general al copilului. Dacă ne referim la elevii din şcoala
generală, constatăm că aceştia, privit stricto senso grupa de vârstă 6-14 ani sunt într-o perioadă de
formare multilaterală de care depinde viitorul în calitate de adulţi. Interconexiunea dintre mediul
familial şi cel şcolar este importantă din perspectiva capacităţilor cognitiv-adaptative ale tănărului.
În aceeaşi ordine de idei, activitatea de educaţie fizică contribuie la stimularea activităţii
intelectuale şi proceselor afective ale copilului dar şi la dezvoltarea unor emoţii fireşti în
ecuaţia vieţii individuale şi sociale: curaj, perseverenţă, independenţă, iniţiativă. De
asemenea, susţinem modelul educaţional în plan fizic prin dezvoltarea oportunităţilor
relaţionale, de grup: colaborare, ajutor reciproc, socializare cu grupul de prieteni, etc. În
mod complementar se dezvoltă deprinderi necesare activităţilor lucrative, utile în
perspectiva vieţii: disciplină, punctualitate, îndemânare, tenacitate.

ROLUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Art.1. Educaţia fizică şi sportul sunt componente ale educaţiei globale, prin conţinutul lor,
influenţând sănătatea, creşterea şi dezvoltarea corpului, dezvoltând motricitatea, procesele şi
fenomenele psihice şi favorizând socializarea. În acest context, funcţiile educaţiei fizice şi sportului sunt
de natură biologică, motrică, psihologică şi socială, ceea ce corespunde conceptului de dezvoltare
echilibrată şi integrată a personalităţii.
Art.2. Legea învăţământului precizează că educaţia fizică şi sportul constituie disciplină de
învăţământ. Legea educaţiei fizice şi sportului stabileşte că „educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de
interes naţional sprijinite de stat”. În consecinţă, în învăţământul preuniversitar educaţia fizică şi sportul
figurează atât ca activităţi curriculare, cât şi ca activităţi extracurriculare.
Art.3. Educaţia fizică este o formă de educaţie care valorifică mişcarea pentru dezvoltare
corporală, comunicare, formare de deprinderi motrice şi atitudini favorabile privind practicarea
exerciţiilor fizice pe tot parcursul vieţii.
Art.4. Sportul este parte a culturii, fiind înţeles, încă de la începuturile sale, ca mijloc ideal pentru
menţinerea stării de sănătate, pentru formarea corpului şi a caracterului, trăsătura sa principală fiind
întrecerea, care stimulează dorinţa de afirmare şi, implicit, obţinerea unor performanţe.
Art.5.Sportul este elementul valorizator în simbioza sa cu educaţia fizică, ambele activităţi
devenind permanente pe întreaga perioadă de educare a tinerei generaţii.
Art.6. Educaţia fizică şi sportul utilizează exerciţiul fizic ca mijloc de bază şi dispun de sisteme de
mijloace specifice şi nespecifice de acţionare, de metode şi procedee metodice, de tehnologii şi de forme
de organizare diferenţiate, în funcţie de obiectivele generale.
Art.7. Obiectivele generale ale educaţiei fizice şi sportului sunt următoarele:
a) menţinerea stării optime de sănătate;
b) favorizarea proceselor de creştere şi de dezvoltare fizică armonioasă;
c) dezvoltarea capacităţii de mişcare prin formarea deprinderilor motrice şi prin optimizarea
calităţilor motrice;
d) dezvoltarea echilibrată a laturilor personalităţii (cognitivă, afectivă şi volitivă);
e) formarea obişnuinţei de practicare sistematică a exerciţiilor fizice;
f) formarea capacităţii de integrare şi acţionare în grup;
g) însuşirea cunoştinţelor de bază proprii domeniului educaţiei fizice şi sportului.

Bibliografie:
http://www.asociatia-profesorilor.ro/rolul-educatiei-fizice-si-sportului-in-invatamantul-
preuniversitar.html
https://razvidiaco.wordpress.com/2017/07/01/contributia-sportului-la-dezvoltarea-
psihomotrica/