Academia de Studii Economice a Republicii Moldova

Portofoliu
Pentru lucru individual la disciplina Educație Fizică

Licență, ciclul I
Răileanu Parascovia
MRU-171
 Cuprins:
1. Educația fizică ca fenomen social. Scopul și sarcinile educației fizice.
2. Educația fizică ca disciplină de studio în Instituțiile Superioare de
învățământ. Scopul și sarcinile de bază.
3. Forma petrecerii orelor de educație fizică ISÎ.
4. Repartizarea studenților în grupe și secții medicale.
5. Programul de studiu. Specificul predării educației fizice în diverse
secții de studiu.
6. Cerințele față de studenți.
7. Forma orelor înafara orarului. Petrecerea acțiunilor în masă. Tradițiile
sportive a ISÎ.
 1. Educația fizică ca fenomen social. Scopul și sarcinile educației fizice.

În domeniul educației fizice și sportului există obiective cu funcții fiziologice, altele cu

funcții instructiv- educative și nu în ultimul rând , obiective cu funcții sociale. Dacă îmbinăm
funcțiile, cea de profesie, educativă, de relaxare, de divertisment, igienă, de autodepășire, ajungem la
relațiile interpersonale atât de importante în dezvoltarea tineretului.

O societate sănătoasă nu se poate construi fără a înțelege rolul educației fizice în evoluția
copiilor către maturitate.

Cum s-ar putea educa mai bine copiii să respecte reguli, dacă nu inițiindu-i în respectarea
regulamentului de joc. Când vor fi educați să respecte reperele de spațiu și timp, “ai voie de acolo,
până acolo, și din momentul inițial atâtea minute”, mai mult, cine altcineva poate introduce atâtea
restricții dacă nu regulamentul unui joc sportiv în același timp satisfăcând funcție de mișcare,
divertisment, dar și angajamentul și luptă în limitele sportivității.

Mentalitatea de învingator trebuie creată din copilărie și se regăsește pe parcursul vieții în

toate domeniile de activitate. Dorința de autodepășire, condiție necesară a progresului societății,
poate fi dezvoltată mai ales prin sport, ducând la dezvoltarea personalității individului.

Prin activitățile sportive, competiționale sau de recreere, prin petrecerea timpului liber într-
un mod plăcut, organizat, benefic pentru sanatate, se poate satisface nevoia de mișcare, dar și dorința
de a urmări întrecerile sportive ca spectatori, ceea ce face ca fenomenul sportului să devină fenomen
social.

Activitatea sportivă dezvoltă spiritul de sociabilitate, dezvoltă relațiile interumane și

contactul fizic dintre combatanți se dispută în condiții regulamentare de fair-play.

Eficiența sportului nu se poate obține fără eficiența economică, completând latura formării, a
educației sportivilor, a dezvoltării fizice și psihice multilaterale, ce vizează planul psiho- social,
cultural.

Mens sana in corpore sano, spune un dicton latin care reprezintă și azi motto-ul după care ar
trebui să ne ghidăm cu toții. Mișcarea fizică în aer liber sau într-o sală de sport, fie și numai pentru
câteva ore pe săptămână, îmbunătățește randamentul intelectual și redă tonusul fiecăruia dintre noi.
În același timp, mișcarea fizică creează o armonie între trup și suflet. Trebuie să promovăm sportul
în țara noastră fiindcă este de preferat ca oamenii să aibă mai degrabă exaltare sportivă decât pe cea
a alcoolului sau a drogurilor.

Cel ce privește sportul și educația fizică sub aspectul lor fundamental, ca activități umane
dotate cu o funcție socială și care contribuie la formarea și dezvoltarea personalității, se vede tentat
imediat să se întrebe ce relație poate exista între aceste activități și cultură. Aceasta pentru că atât
sportul cât și cultura contribuie la îmbogățirea patrimoniului uman: în primul rând prin dezvoltarea
inteligentă și chibzuită a corpului nostru, în al doilea rând, printr-o căutare răbdătoare care urmărește
în mod constant câmpul inteligenței și al sensibilității noastre.
Înainte de toate, sportul și cultura s-au născut din același izvor, care se numește timp liber.
Nu există cultură și nu există sport fără acest răgaz, fără acest timp pe care munca îl lasă omului și
cu care poate să facă ce vrea. De altfel este extrem de sugestiv faptul că grecii foloseau același
cuvânt pentru a denumi răgazul, școală și educația.

Sarcinile de bază ale educaţiei fizice sunt:

1. Fortificarea sănătăţii, ameliorarea nivelului dezvoltării fizice şi sporirea rezistenţei

organismului la acţiunea factorilor nocivi ai mediului înconjurător.

2. Formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor de bază: coordonarea

mişcărilor- dezvoltarea forţei, vitezei, rezistenţei, iscusinţei ş.a.

3. Dezvoltarea calităţilor volitive şi morale, educaţia spiritului de activitate şi

disciplină.

4. Formarea deprinderilor igienice de practicare permanentă a exerciţiilor fizice şi

sportului, de călire a organismului.

5. Formarea cunoştinţelor de igienă a sportului, profilaxie a traumatismelor sportive şi

de autocontrol şi autoajutor.

Scopul Educației Fizice:

- Favorizarea proceselor de crestere armonioasa si de dezvoltare fizica

- Prevenirea instalarii si corectarea deficientelor de postura cu caracter global sau segmentar

- Formarea reflexului de postura corecta a corpului, in actiuni statice si dinamice

- Dezvoltarea calitatilor motrice, formarea si perfectionarea deprinderilor si a priceperilor motrice

- Stimularea interesului a aptitudinilor pentru practicarea diferitelor sporturi

- Formarea obisnuintei de a practica exercitii fizice in mod independent

- Favorizarea integrarii sociale

 2. Educația fizică ca disciplină de studio în Instituțiile Superioare de
învățământ. Scopul și sarcinile de bază.

Educația fizică, ca principala activitate de tip motric, este accesibilă tuturor vârstelor școlare, și nu
numai, și are obiective - cadru (generale) și diferențiate (specifice) pe fiecare subsistem.

Educația fizică, ca proces instructiv - educativ în mod deosebit - dar și ca autoeducație fizică - este
o activitate deliberat construită și desfășurată în vederea perfecționării dezvoltării fizice și capacității
motrice ale practicanților exercițiilor fizice, în funcție de particularitătile de vârstă și sex, cerințele
de integrare socială, specificul unor viitoare profesii etc.

Educația fizică are un caracter predominant formativ (în sensul că, face pregătire pentru "viața"),
nefiind exclus - ba chiar recomandat, din ce în ce mai mult - caracterul competitiv.

Educația fizică beneficiază de un foarte mare număr de exerciții fizice, diferențiate și adaptate la
toate subsistemele și variabilele. Ea presupune practicarea sistematică și după reguli științifice a
acestor exerciții. Necesitatea practicării sistematice a exercițiilor fizice, ca parte componentă a
regimului de viața, a căpătat un caracter axiomatic pentru omul contemporan. În schimb, punerea în
practica a acestui concept are rezolvări diferite și, în foarte multe cazuri, el nu depășește stadiul de
deziderat.

Acest obiect de învățământ reprezintă subsistemul care este cel mai bine organizat. La nivelul
acestui subsistem există: cadre specializate în predarea educației fizice ca disciplină de învățământ
și, începând cu anul scolar 2007 - 2008, este predată de acest cadre, înca de la clasa I. Are programe
specifice de la clasa I si pâna la a XII-a. Există, de asemenea, obligativitatea participării la forma
organizatorică de bază (lecția) și posibilitatea de a beneficia de o serie de alte forme bine statuate
(gimnastica zilnică, mometul de educație fizică, pauza organizată, activitatea sportivă și turistica
etc.). Evaluarea randamentului subiecților se face pe baza unor probe și criterii precise prin aplicarea
"Sistemului National de Educație Fizică și Sport".

În alta ordine de idei, educația fizică este constituită ca arie curriculară de sine stătătoare, față de
celelalte obiecte de învățământ, care sunt înglobate în alte arii curriculare. Mai trebuie amintit faptul
că numai educația fizică și limba româna sunt singurele discipline care sunt prezente în toate
planurile - cadru de învatamânt de la clasa I si pâna la a XII-a.

Disciplina educatie fizica are de îndeplinit obiective - cadru (generale), și specifice, subordonate
idealului și funcțiilor generale valabile pentru întregul fenomen de practicare a exercițiilor fizice.
Această "misiune" nu poate fi realizată decât prin conceperea și transpunerea în practica a unui
proces desfășurat în timp și după anumite reguli bine statornicite în sistemul de învățământ. Procesul
respectiv impune, în primul rând, o activitate desfășurată în mod sistematic și, în al doilea rând,
condusă de cadre cu competență profesională
 Prin diversitatea exercițiilor fizice programate, profesorul trebuie să formeze la elevi și
competența de a-și putea proteja viața şi sănătatea proprie şi a celor din jur. Profesorul de educație
fizică va ţine cont în procesul de predare-învățare-evaluare de tot spectrul de competențe specifice
disciplinei, care constă în cunoașterea propriului organism și modelarea acestuia din punct de vedere
fizic, psihomotric şi moral. Procesul de formare și dezvoltare a competențelor specifice la elevi în
cadrul lecțiilor de educație fizică se bazează pe comunicarea cunoștințelor anatomo-fiziologice ale
organismului uman şi argumentarea influenței practicării exercițiilor fizice asupra organelor și
sistemelor de organe ale organismului. Cadrele didactice sunt responsabile de procesul de predare a
compartimentului cognitiv din curriculumul modernizat de educație fizică. Profesorul de educație
fizică trebuie să formeze la elevi următoarele competențe prioritare:  -de a argumenta necesitatea
practicării exercițiilor fizice;

 -de a-şi putea autoaprecia nivelul de pregătire fizică şi funcțională;

 -de a elabora programe motrice individuale în scopul dezvoltării calităților motrice de bază,
creșterii capacității de efort a organismului, iar în clasele superioare

-de a desfășura în mod independent o activitate motrică sau antrenament;

 -de a cunoaște și de a respecta regulile de igienă personală şi colectivă;  -de a utiliza un limbaj
corect privind terminologia din domeniul educației fizice şi sportului;

 -de a executa tehnic corect acțiunile motrice, totodată respectând igiena exercițiilor fizice;

 -de a relaționa eficient cu partenerii şi concurenții în diverse activități motricecolective. În scopul

stimulării creativității copiilor dotați, promovării stilului sănătos de viață, precum și dezvoltării
spiritului științific, se recomandă de a organiza în instituţiile de învățământ preuniversitar activitatea
de cercetare în domeniul educației fizice şi sportului școlar cu participarea elevilor, profesorilor,
medicilor, părinților, iar lucrările elaborate să fie prezentate la conferințe școlare şi raionale.
Analizând în rezultatele cercetărilor desfășurate, referitoare la schimbările care au loc în organism,
ca urmare a practicării exercițiilor fizice, studenții își vor consolida convingerea fermă privind
necesitatea activității motrice sistematice în regimul zilei.
3. Forma petrecerii orelor de educație fizică ISÎ