Rolul și importanța educației fizice în școală

Prof. Vlad Andreea

Școala Gimnazială “Alexandru Vaida Voevod”- CLUJ
ISTORIC
Din cele mai vechi timpuri, exerciţiile fizice și jocurile au fost practicate de către om
cu scopul de a-şi menţine sănătatea, vigoarea fizică si psihică.
Educaţia fizică a fost preţuită de pedagogi de renume ca: F. Rabelais, J.A. Comenius,
J.J. Rousseau, J.H. Pestalozzi, care au recomandat mişcarea, utilizarea factorilor naturali de
călire a organismului copiilor pentru formarea unui corp sănătos.
Gheorghe Moceanu (1835?- 1909), considerat primul profesor de gimnastică, scrimă
şi dansuri populare şi promotor al educaţiei fizice în Romȃnia. Profesorul Moceanu şi-a adus
contribuţia la introducerea gimnasticii în şcoli şi în armată, a organizat competiţii şcolare, a
înfiinţat societăţi sportive, a format cadre de specialitate.
O altă componentă a educaţiei fizice, pe care a promovat-o Moceanu, a fost educaţia
fizică pentru femei.
Tot la sugestia lui s-a legiferat introducerea gimnasticii în armată. De subliniat faptul
că Moceanu a avut meritul de a fi organizat, în colaborare cu Carol Davila (1828-1884),
gruparea “Mici dorobanţi”. Scopurile organizaţiei au fost următoarele: dezvoltarea fizică a
tineretului, pregătirea sa militara şi trezirea conştiinţei naţionale la romȃni (Bocu &Vidu,
2008).
Pe plan ştiinţific cea mai valoroasă lucrare a sa a fost “Gimnastica raţională pentru
uzul şcolilor primare , secundare şi superioare”(1889). Aceasta a fost o premieră în literatura
de specialitate din Romania. De asemenea a scris : “Cartea de gimnastică “(1869) , “Școala
de patinaj şi înot”(1892)
Prin activitatea sa din acest domeniu, el a pus în practică dictonul poetului antic
Aristofan (c. 446c. 385î.H), conform căruia “gimnastica pune zăvor bătrȃneţii şi nu o lasă să
intre în corpul omului”(Aristofan citat de Popescu, 1983)
Simion Barnuţiu, marele nostru pedagog, nominalizează cateva mijloace de călire a
organismului: ”urcatul si coborȃtul, fuga pe întrecute , sărituri în departare peste gropi…,
întăresc pieptul , membrele si muşchii”. De asemenea I. Slavici, Eliade şi I. Creangă , aratau
încă din 1930 că: „nevoia de aer , lumină, soare şi apă , aceste izvoare grandioase de sănătate
nu le poate da decat educaţia fizică. Interesul şcolarilor mici pentru mişcare, în general şi
pentru exerciţii şi jocuri, în special, este foarte mare la aceasta vârstă. Toate tipurile de jocuri
desfaşurate în are liber au drept scop, pe langă călirea organismului şi întărirea sănătăţii,
1
dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, cresterea capacităţii intelectuale,
crearea bunei dispoziții. Jocul este considerat principala modalitate de realizare a sarcinilor şi
a obiectivelor în toate acitivităţile, cu deosebire la educatie fizică.

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘCOLARĂ

Exerciţiile fizice şi jocurile de mişcare, împreuna cu factorii naturali, fortifică
voinţa, cultivă rabdarea, stapânirea de sine, curajul, iniţiativa, perseverenţa, disciplina,
dezvoltă sentimentele de prietenie, spiritul colectiv, încrederea în sine.
Este o componentă a educaţie generale, integrale alături de educaţia intelectuală,
morală, estetică şi tehnico-profesională. Între aceste componente există o relaţie de
interdependenţă formȃnd un întreg, un sistem. Ea poate influenţa atȃt sfera intelectuală cȃt şi
pe cea estetică şi morală, dar nu invers.
Educaţia fizică are câteva caracteristici: fiziologică prin natura sa, pedagogică prin
metodă, biologică prin efecte şi socială prin organizare. Are un predominant caracter
formativ, în sensul că pregăteşte elevii pentru viaţă, pentru necesităţile existenţei cotidiene.
Funcţiile educatiei fizice și sportului sunt de două feluri: specifice şi asociate.
Funcţiile specifice: - Perfecţionarea dezvoltării fizice în sensul armoniei şi
proporţionalităţii, are rol prioritar mai ales în educaţi fizică a tineretului şcolar.- funcţia de
perfecţionare a capacităţii motrice.
Funcţiile asociate, acestea este bine să fie luate în sistem.
Funcţia igienică (sanogenetică)- vizează menţinerea unei stări optime de sănatate.
Prin practicarea exerciţiilor fizice se poate acţiona, cu multă răbdare pentru corectarea şi
ameliorarea unor deficienţe fizice.
Funcţia recreativă – asigură prin activităţile sale aportul calităţilor, deprinderilor şi
priceperilor motrice care sunt necesare oamenilor de diferite vȃrste să poată petrece în mod
util şi plăcut unele secvenţe din timpul liber. Asigură condiţiile şi dezvoltarea interesului
pentru urmărirea directă sau prin mass-media a intrecerilor, competiţiilor şi concursurilor de
bună calitate sau a activităţilor desfăşurate necompetitiv.
Funcţia de emulaţie (dorinţa de a fi cel mai bun) . Această funcţie se realizează prin
dezvoltarea spiritului competitiv, a dorinţei permanente de depăşire şi autodepăşire, aceasta
realizȃndu-se numai în limitele regulamentului (fair-playului) , dorința de a cȃştiga, de a
obţine victoria.
Funcţia educativă este cea mai complexă prin influenţele deosebite asupra dezvoltării
personalităţii in integralitatea sa. De remarcat este faptul ca practicarea educaţiei fizice si
2
sportului are influenţe pozitive asupra dezvoltării individului pe plan intelectual, moral,
estetic și tehnico-profesional. Pe plan intelectual se desprind două direcţii : - subiecţii
dobȃndesc un bagaj de cunoştinţe de bază din domeniul fiziologiei, igienei efortului fizic, al
biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice, a psihologiei activităţilor motrice, a
metodicii efortului fizic. – Contribuţia, (în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice),
la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale cum ar fi: atenţia, memoria, spiritul de
observaţie, imaginaţia, creativitatea, rapiditatea gȃndirii.
Pe plan moral se poate acţiona eficient prin activităţile de educaţie fizică și sport însă
accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi şi obişnuinţe de comportament corect în
întreceri şi competiţii pe care ulterior le putem transfera în viaţa cotidiană.
Pe plan estetic execuţiile efectuate la nivel de măiestrie contribuie la educarea
gustului pentru frumos, practicarea exercitiilor fizice pe fond muzical educa ritmul, armonia,
graţia, gingăşia sensibilitatea.
Pe plan tehnico-profesional se remarcă aportul la creşterea indicilor unor calităţi
motrice necesare exercitării cu eficienţă a unor profesii social economice, formarea unor
deprinderi motrice de bază şi utilitar-aplicative implicate în muncă.
Aşa dar obiectivele educaţiei fizice se subordonează funcţiilor sale. Aceste obiective
sunt: menţinerea unei stări optime de sănătate, favorizarea proceselor de creştere şi realizarea
unei dezvoltări fizice armonioase, formarea unor deprinderi motrice de bază şi utilitar
aplicative, specifice unor ramuri de sport, formarea capacităţii şi obişnuinţei de practicare
sistematică a exerciţiilor fizice, dezvoltarea unor calităţi şi trăsături moral-volitive şi
intelectuale, a simţului estetic şi responsabilităţilor sociale.