Educatia fizica

Dimensiunea pedagogica si educativa a notiunii de educatie fizica

O componenta importanta a formarii personalitatii prin care se urmareste dezvoltarea

armonioasa si sanatoasa a individului din punct de vedere biologic, in conformitate cu sintagma
lui Juvenal Mens sana in corpore sano este educatia fizica. Rolul educatiei fizice a fost
evidentiat si sustinut din antichitate si pana in zilele noastre, la fel si sportul ca mijloc de
consolidare a personalitatii umane. Sunt suficiente argumentele ce vin in sprijinul sustinerii
acestei idei a unor mari ganditori si pedagogi ai timpurilor cum ar fi: Fr.
Rabelais, M. Montaigne, J.A. Comenius-Komensky, J. Locke, J.J. Rousseau etc.
in Antichitate si Evul Mediu educatiei fizice i s-a dat o mai mare sau mai mica importanta avand
un loc important in idealul educational si implicit in dezvoltarea psihosomatica si biologica a
personalitatii. In perioada moderna s-a pus un accent mai mare asupra sportului profesionist si in
mai mica masura educatiei fizice si corporale, iar in etapa contemporana si, mai ales, in prezent
educatia fizica si rolul acesteia sunt din ce in ce mai mult revigorate. Este salutara initiativa
Guvernului Romaniei de a introduce in mod obligatoriu orele de educatie fizica in toate formele
de invatamant, prin aceasta conservandu-se si consolidandu-se, totodata, potentialul biologic si
sanogenetic al populatiei, astfel educatia fizica ocupa un loc important in planul de invatamant
alaturi de celelalte discipline si activitati instructiv-educative. Asa cum mentionam sensul
profund al educatiei fizice se evidentiaza prin aportul sau la dezvoltarea armonioasa a
personalitatii, prin asigurarea unui echilibru functional intre componentele acesteia, indeosebi
intre cea fizica si cea psihica. In consecinta educatia fizica nu vizeaza un scop limitat, intrinsec,
acel al dezvoltarii fizice ci, din contra, educatia fizica parte componenta a unui sistem
actioneaza concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltarii integrale a personalitatii, stimuland
si fortificand calitatile psihofizice ale acesteia.

In esenta educatia fizica este formata dintr-un ansamblu de actiuni care contribuie la
dezvoltarea personalitatii elevului prin potentarea calitatilor psihofizice ale acestuia si prin
asigurarea unui echilibru intre ele. Ca atare optica potrivit careia educatia fizica ar fi doar un
mijloc de destindere si o dexteritate dupa o activitate intelectuala mai intensa nu are un temei
stiintific si nici nu este validata de practica.

Educatia fizica devine o activitate ce are un continut nu numai actional ci si pedagogic si

vizeaza transformari de natura fizica si psihica in concordanta cu idealul educational si
dezvoltarea integral-vocationala a personalitatii (I. Nicola, 1994). Ea contribuie deopotriva la
dezvoltarea functionala a sistemului nervos asigurand astfel conditii prielnice desfasurarii cu
succes a activitatii intelectuale. Putem spune ca devine complementara educatiei intelectuale si in
mare parte educatiei estetice implicand multiple valente de ordin estetic si moral: contribuie la
formarea trasaturilor pozitive de conduita si caracter, formeaza si perfectioneaza anumite calitati
si trasaturi de personalitate dincolo de dimensiunea si componenta cognitiv-intelectuala.

Exista si alte opinii referitoare la necesitatea si rolul educatiei fizice sau chiar de ordin
conceptual. Astfel, M. Calin (1996) analizeaza educatia fizica impreuna cu activitatea sportiva
prin fuzionarea acestora, delimitand conceptul de educatie fizica si sportiva sau, asa cum vom
vedea la alti autori, in mod deosebit la M. Epuran, se delimiteaza educatia fizica de educatia
corporala si de activitatea corporala, de unde si anumite subramuri ale psihologiei sportive cum
ar fi: psihologia activitatii corporale si psihologia educatiei fizice.

In conceptia lui M. Calin educatia fizica si sportiva este actiunea care priveste toate
varstele umane prin a raspunde unei duble trebuinte: individuala si sociala, autorul extinzand
sfera atributelor si obiectivelor educatiei fizice si in plan social mai ales prin intermediul
componentei sportive, sportul devenind un principal fenomen social. Din perspectiva individuala
contribuie la imbunatatirea si consolidarea starii de sanatate a organismului uman, la dezvoltarea
normala a acestuia si la prelungirea duratei vietii omului, iar din punct de vedere social prin sport
si activitate sportiva se creeaza structuri si mecanisme sociale care conduc la mentinerea
socialului. Inca din Antichitate, jocurile sportive au preocupat si antrenat foarte multi indivizi, fie
actori, fie spectatori, omul caracterizandu-se prin aceasta trebuinta de spectacol si de miscare.

Trebuie spus ca in sistemul valorilor unei societati, sanatatea biologica cu indicatorii ei -

tonusul si forta fizica, armonia si frumusetea organismului, vigoarea biopsihica si starea de
echilibru psihosomatic - este una dintre valorile vitale care intersecteaza cu sanatatea
naturii (a mediului ambiant) si sanatatea mintala a omului. Prin aceasta dubla necesitate,
educatia fizica si sportiva este conditionata ereditar si ambiental.

Ereditatea determina inaltimea, forma corpului uman, structura organelor, limitele

dezvoltarii senzoriomotorii, disponibilitatile motrice si abilitatile atletice etc.

Mediul ambiental - si in speta democratizarea vietii sociale - actioneaza asupra starii de

sanatate a organismului prin practicile igienice publice si interrelatiile umane, in functie de
semnificatia atribuita valorilor motrice (fizice), de accesibilizarea si universalizarea exercitiilor
fizice si sportive si cresterea nivelului de exigenta fata de ele.