Sunteți pe pagina 1din 19

Tipuri de măsurători efectuate în cadrul studiului

Prin evaluarea potenţialului biomotric vom putea obţinem informaţii preţioase despre
dezvoltarea fizică a subiecților, despre existenţa unor eventuale atitudini deficitare ale
aparatului locomotor, precum şi informaţii despre condiţia fizică (caracterizată prin indicii de
manifestare ai forţei, rezistenţei, coordonării, echilibrului, vitezei sub diferite forme, supleţei
etc.) a acestuia care din punctul nostru de vedere constituie platforma pentru manifestarea
celorlalte forme ale sănătăţii, cu majore influenţe în integrarea în mediul social.

METODOLOGIA EVALUĂRII
În vederea realizării unei evaluări unitare a potenţialului biomotric al elevilor
participanți şcolare în cadrul experimentului , se recomandă respectarea următoarelor cerinţe:

- Probele se vor susţine cu toţi elevii apţi medical, conform indicaţiilor


din prezentarea probelor;
- Ordinea de aplicare a probelor se va stabili de către profesor;
- probele motrice se vor susţine la finalul ciclurilor tematice în cadrul
cărora s-a acţionat asupra dezvoltării aptitudinii respective;
- Rezultatele obţinute de elevi la probele de evaluare se vor consemna în
fişele de evidenţă. În cazul probelor cu două încercări, se va consemna rezultatul cel
mai bun;
- Elevii vor purta echipament sportiv şi încălţăminte adecvată, care să
asigure condiţii sigure de susţinere a probelor;
- Probele se vor susţine în condiţii materiale care să nu afecteze
integritatea corporală a copiilor;
- Profesorul va lua toate măsurile necesare ca susţinerea probelor să se
realizeze în condiţii optime, pentru toţi elevii unei şcoli;

- În vederea eliminării erorilor de măsurare cauzate de instrumentele


folosite, se recomandă ca profesorul să le mențină în timpul realizării evaluării la
acelaşi nivel de clase, și să le înlocuiască doar din motive obiective (de ex. defectarea
cronometrului).
Descrierea măsurători antropometrice

1. Înălţime

2. Greutatea corpului

3. Anvergură braţe

Descrierea măsurătorilor biomotrice

1. Mobilitate

2. Săritura în lungime

3. Ridicări de trunchi

4. Echilibru

5. Atinge rea plăcilor

6. Alergare de viteză

7. Alergare de rezistentă
Descrierea măsurătorilor antropometrice1

1. Înălţime (cm)

1.1. Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică centimetrică/ruletă,


taliometru.

Figura nr. 3 – Centimetru croitorie Figura nr.1 – Ruletă Figura nr.2 – Taliometru

1.2. Procedura: Pentru măsurarea corectă a înălţimii unui elev este necesar ca
acesta să fie desculţ, în poziția stând (ortostatism), atingând cu spatele și capul un
perete vertical; capul este orientat cu privirea spre înainte. Cu ajutorul unei taliometru
sau a unei rulete (pe perete poate fi lipită o grilă gradată în cm și, cel puțin, cu
subdiviziuni de 0,5 cm ) se măsoară distanța de la nivelul solului până la proiecția
perpendiculară pe perete a nivelului punctului vertex (cel mai înalt punct cranian),
determinat cu un obiect care are un unghi de 90O (ex. un echer cu unghi drept, cu
laturile de 15-20 cm ), așezat cu una dintre laturi pe vertex și una pe perete. Se
înregistrează în centimetri și subdiviziuni de 0,5 cm.

2. Greutatea corpului
1.1.Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: cântar medical
(mecanic/electronic,verificat).

Figura nr. 5 – Cântar mecanic


Figura nr. 6 – Cântar electronic

1.2. Procedura: Pentru măsurarea obiectivă și exactă a greutăţii corporale a


unui elev, acesta este îmbrăcat doar în echipament sportiv lejer. Se înregistrează în kg
și subunități de kg (din sută în sută de grame).

1 Sursa descrierii masuratorilor antropometrice: Biometrie umană. Vol. 1, Antropometria. Editura University Press,
Tîrgu
Mureș.

6. Anvergura braţelor (cm)

1.1. Materiale necesare pentru realizarea măsurătorii: panglică


centimetrică /ruletă.

Figura nr.11 – Centimetru croitorie Figura nr. 12 – Ruletă

1.2. Procedura: Anvergura brațelor (Fig. nr. 13) se măsoară cu panglica centimetrică
sau cu o ruletă flexibilă. Elevul este în poziția stând cu fața la un perete vertical, cu suprafața
plană, având brațele extinse și ridicate lateral, în poziție orizontală. Elevul atinge peretele cu
ambele palme. Cel mai recomandat este de a se lipi pe perete o grilă orizontală, gradată în
centimetri și subdiviziuni de 0,5 cm (lungimea grilei, de cca. 2 m și lățimea de cca. 40 - 50
cm, pentru a se putea măsura elevi cu diferite înălțimi). Se măsoară distanța dintre punctele
distale ale degetelor mijlocii de la cele două mâini ale elevului. Se înregistrează în centimetri
și subdiviziuni de 0,5 cm. Se poate raporta la înălțimea corpului.

Figura nr. 13 – Anvergura braţelor


Descrierea măsurătorilor biomotrice

1. Mobilitatea în articulația coxo-femurală (cm)

1.1. Materiale necesare: banca de gimnastică/orice alt obiect care


îndeplineşte condiţiile de măsurare, riglă de 50 cm/centimetru de croitorie.

Figura 14 – Bancă gimnastică Figura 15 – Riglă Figura 15 – Centimetru de croitorie

1.2. Procedura: Pentru realizarea acestui test va fi necesar ca subiectul să fie


situat în poziţia aşezat, fără încălţăminte, având tălpile lipite de planul vertical al
suportului de la marginea unei bănci de gimnastică. Acesta va efectua o singură
mişcare de îndoire a trunchiului spre înainte, având membrele inferioare perfect
întinse, cu braţele întinse (mâinile cu degetele întinse) se va încerca atingerea şi
menţinerea celui mai îndepărtat punct de pe suprafaţa băncii, marcat prin intermediul
unei gradaţii centimetrice. Proiecţia planului vertical al suportului de la marginea
băncii de gimnastică (corespondent cu zona de sprijin a tălpilor) va marca pe
suprafaţa orizontală a băncii reperul „0” cm. Acesta va fi punctul de referinţă de la
care se va face măsurarea cu o riglă (sau o gradaţie trasată/ lipită pe suprafaţa băncii).
Se va măsura distanţa de la reperul „0” până la punctul marcat de vârfurile degetelor
mijlocii ale mâinilor. Nu este permis subiectului realizarea de arcuiri, acesta fiind
nevoit să menţină cel mai îndepărtat punct atins timp de 2- 3 secunde (vezi fig.24).

1.3. Notă pentru profesorul examinator:

• Pentru cei care au depăşit reperul „0” valorile vor fi pozitive şi


se va înregistra distanţa depăşită în centimetri (ex: 6,5 cm);

• Pentru cei care NU ajung cu vârfurile degetelor până la reperul


„0” valorile vor fi negative, se vor nota cu minus şi se va înregistra distanţa
rămasă până la reperul „0”. (ex: -8,5 cm);
• Pentru cei care ajung cu vârfurile degetelor mijlocii numai până
la reper, se înregistrează valoarea „0”;

• Mâinile pot fi alăturate (aliniate) sau suprapuse;

• Se măsoară în centimetri şi subdiviziuni de centimetru (0,5


cm).

2
Figura nr. 15 – Mobilitate coxo – femurala

Săritura în lungime (cm):

1.1. Materiale necesare: centimetru de croitorie/ bandă pentru măsurat distanţa/


bandă pentru marcat/ ruletă, cretă, teren plat (interior sau exterior), fără denivelări cu
suprafaţă rugoasă, aderentă având marcaj vizibil care delimitează o linie de pornire şi
linii de gradaţie paralele cu linia de pornire (din 5 în 5 cm), pentru măsurarea
rezultatului, echipament sportiv uşor, pantofi sport.

Figura nr. 16 – Centimetru de croitorie


Figura nr. 17 – Ruletă Figura nr.18– Bandă pentru marcaj
4 Sursa figurii: Biometrie umană. Vol.1, Antropometria. Editura University Press, Tîrgu Mureş)
1.2. Procedura: Elevul/a se prezintă pentru verificare în poziţia stând, cu
vârful picioarelor la nivelul liniei de sărituri, având labele picioarelor uşor depărtate,
paralele şi orientate spre înainte, adoptând o poziţie echilibrată. Pregătirea săriturii de
pe loc presupune coborârea mâinilor către nivelul bazinului, concomitent cu o
semiflexie progresivă a picioarelor. Declanşarea execuţiei include o extensie energică
a membrelor inferioare, sincronizată cu o desprindere a corpului către sus-înainte,
simultan cu balansarea mâinilor din jos-înainte-sus. Efectuată energic, săritura în
lungime de pe loc descrie o fază de zbor pe durata căreia membrele inferioare se
flectează spre înainte şi se pregătesc pentru aterizare iar mâinile efectuează o coborâre
energică din sus-înainte-jos amplificând traiectoria corpului. La contactul cu solul,
subiectul va trebui să aterizeze numai pe picioare (tălpi), menţinându-şi echilibrul în
această poziţie (ghemuit, cu braţele oblic-înainte) astfel încât să nu se producă
prăbuşirea pe spate a acestuia, fără sprijin al mâinilor (vezi figura nr. 19)

2
Figura nr. 19 – Săritura în lungime
1.3. Notă pentru profesorul examinator:

• Distanţa se va măsura de la linia de pornire până la nivelul câlcâielor


(limita posterioară a pantofilor). Dacă cele două călcâie nu sunt la acelaşi nivel,
se va înregistra distanţa cea mai scurtă până la linia de pornire din centimetru în
centimetru;

• Dacă, după săritură, elevul/a cade spre înapoi sau atinge solul cu orice
parte a corpului, măsurătoarea se va repeta. În cazul în care subiectul se
dezechilibrează spre înainte, săritura se va înregistra ca fiind validă;

2 Sursa figurii: Biometrie umană. Vol.1, Antropometria. Editura University Press, Tîrgu Mureş)
• Testul se efectuează de două ori, fiind înregistrat cel mai bun rezultat.
3. Ridicări de trunchi – abdomene (numărul de ridicări corect executate în 30 secunde)

1.1. Materiale necesare: saltea de gimnastică, cronometru.

Figura nr.20 - Saltea de gimnastică Figura nr.21 – Cronometru

1.2. Procedura: Subiectul se află pe o saltea de gimnastică în poziţia iniţială:


o
culcat dorsal, cu genunchii îndoiţi la 90 , tălpile sprijinite pe sol şi mâinile la ceafă. La
semnalul examinatorului subiectul va executa cât de multe ridicări de trunchi în aşezat
şi reveniri în poziţia iniţială, într-un interval de 30 de secunde;

1.3. Notă pentru profesorul examinator:

• După ce subiectului i-a fost explicată execuţia corectă, acesta trebuie


să realizeze câteva ridicări de trunchi de probă.

• Examinatorul trebuie să numere cu voce tare fiecare execuţie


completă şi corectă, execuţiile incorecte nefiind numărate.

• Un alt subiect fixează cu mâinile gleznele executantului.

• Este înregistrat numărul total de ridicări realizate corect şi complet în


intervalul a

30 de secunde.
• Aplecarea capului înainte cu ducerea bărbiei în piept în timpul acţiunii
de ridicare a trunchiului în aşezat.
• Adducţia braţelor cu apropierea coatelor în timpul acţiunii de ridicare a
trunchiului în aşezat.
Testul Ruffier
Obiectiv: test de evaluare a condiţiei fizice, care are la bază variaţiile frecvenţei
cardiace în trei moment; repaus, după efort, revenire.
 Descriere: testul constă în executarea a 84 de genuflexiuni, timp 45 de secunde şi
urmărirea frecvenţei cardiace în perioada de revenire, cu durată de un minut.
 Metodologie:
• elevul în poziţia așezat, se măsoară frecvența cardiacă, în repaus, timp de 15
secunde; valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4, rezultatul se notează în coloana
corespunzătoare -P1 (vezi fișa de înregistrare A2);
• se măsoară frecvena cardiacă după efort, după executarea a 30 de genuflexiuni
în 45 de secunde; flexia în articulaţia şoldului şi a genunchiului se realizează până la 900

• elevul în poziţia șezât, în ultimele 15 secunde, se măsoară din nou frecvenţa


cardiac; valoarea obţinută se înmulţeşte cu 4, rezultatul se notează în coloana
corespunzătoare – P2 (vezi fișa de înregistrare A2) 
• elevul în poziţia așezat, se măsoară frecvena cardiacă de revenire, măsurată în
ultimele 15 secunde ale primului  minut  post-efort,  cifra obţinută se înmulţeşte  cu 4,
rezultatul  se  notează  în  coloana corespunzătoare –P3 (vezi fișa de înregistrare A2).

 Resurse:  cronometru.
Observaţii: elevul trebuie să fie echipat lejer.
 Interpretare: se calculează valorile indicelui Ruffier cu ajutorul formulei de mai jos și
se compară valorile de referină din tabel.

(P1+P2+P3)-200

10

Calificativ Valoare
Foarte bine <0
Bine 0-5
Mediu 5 - 10
Satisfăcător 10 - 15
Nesatisfăcător 15

6. Alergare de viteză – pe distanţe diferite în funcţie de clase (s)


1.1. Materiale necesare: bandă pentru marcat, teren de sport cu suprafaţa plană,
cronometru;

Figura nr.25– Bandă pentru marcat Figura nr. 26– Teren de sport Figura nr. 27– Cronometru

1.2. Procedura : Alergarea se va face pe distanţe diferite, după cum urmează:



• Clasa V – VI 50m.

Proba se va realiza cu start de sus, subiectul aflându-se înapoia liniei de start


marcată pe sol. Subiectul pleacă la semnalul sonor al examinatorului care se află
poziţionat în dreptul liniei de sosire. Examinatorul cronometrează timpul necesar unui
subiect pentru a parcurge distanţa corespunzătoare probei.

7. Alergare de rezistenţă (min)

1.1. Materiale necesare: teren de sport cu suprafaţa plană, cronometru.

Figura nr.28– Teren de sport Figura nr.29 - Cronometru

1.2. Procedura: Subiecţii vor fi aşezaţi înapoia unei linii de start, marcată de
către examinator şi vor fi supuşi unei probe de alergare pe distanţe diferite, după cum
urmează:

• Clasa V – VI 600m F, 800m B
În cadrul acestor probe examinatorul va cuantifica şi înregistra timpul alergat de către
fiecare subiect
FIŞĂ DE ÎNREGISTRARE – A1
Situaţia atitudinii globale a corpului

Şcoala nr._______
Mediul: urban ___ rural ___
Zona geografică: câmpie ___ deal ___ munte ___
Clasa __________
Efectiv: băieţi ____/fete _____
Data efectuării măsurătorilor __________
Profesor __________________________

Poziţia umerilor şi a Poziţia Poziţia


Poziţia capului şi a Poziţia membrelor
membrelor coloanei bazinulu Poziţia piciorului
gâtului inferioare
Nr superioare vertebrale i
Nume şi Pe Înclinări Asimetria Abdu Bolta
Vârsta

. Asimetria
prenum aceeaşi Înclinări laterale umerilor Genunch s plantară:

Scolioză
crt segmentelo

Lordoză
Cifoză
e verticală anterioar sau sau a Înclinat i în sau Normală
. r
cu e sau posterioar memb. lateral Var ( ) Addu Diminuat
membrelor
trunchiu laterale e superioar Valg X s ă
inferioare
l ale e Exagerată
1. B.A.M. 13 X X X Normală
2. P.A. 11 X X X Normală
3. B.A. 11 X X X Normală
4. T.E. 11 X X X Normală
5. L.E. 12 X X X Normală
6. M.M. 10 X X X Normală
7. P.E. 11 X X X Normală
8. C.A. 12 X X X X Normală
9. I.E. 12 X X X Normală
10. P.V. 11 X X X X Normală
11. C.G. 12 X X X X Normală
12. M.A. 12 X X X Normală
13. V.G. 11 X X X X Normală
14. E.C. 11 X X X Normală
15. B.D. 12 X X X Normală
16. A.B. 12 X X X X Normală
17. M.G. 11 X X X Normală
18. P.G. 12 X X X X Normală
19. B.D. 12 X X X Normală
20. T.A. 11 X X X Normală
21. F.N. 12 X X X X Normală
22. S.C. 12 X X X Normală
23. I.A. 11 X X X Normală
24. P.D. 12 X X X X Normală
25. M.N. 12 X X X X Normală
26. A.G. 11 X X X X Normală
27. F.C. 11 X X X Normală
28. B.F. 12 X X X Normală
29. D.A. 12 X X X X Normală
30. M.A.M 12 X X X Normală
31. V.A. 11 X X X X Normală
32. D.G. 11 X X X X Normală
33. H.C.E 12 X X X Normală
34. J.P. 12 X X X Normală
35. C.D. 11 X X X Normală
FIŞĂ DE ÎNREGISTRARE – A2
Rezultatele măsurătorilor somatice şi funcţionale
Şcoala gimnaziala Gorban
Mediul: rural
Zona geografică: câmpie
Data efectuării măsurătorilor __________

Nr. Nume Vârst Feminin Înălţime Greutat Anvergura Testul Ruffier


crt. prenume a (F) (cm) e (cm)
(ani) Masculin (kg) P1 P2 P3
(M)
1. B.A.M. 13 F 153 40 148 87 134 100
2. P.A. 11 F 145 39 141 85 130 97
3. B.A. 11 M 161 67 158 90 140 105
4. T.E. 11 F 140 40 137 80 135 100
5. L.E. 12 M 147 34 143 89 143 120
6. M.M. 10 F 146 30 139 78 128 97
7. P.E. 11 F 155 45 150 92 143 110
8. C.A. 12 M 148 31 142 85 139 115
9. I.E. 12 F 150 35 145 80 134 117
10. P.V. 11 M 150 40 144 75 124 104
11. C.G. 12 M 154 48 148 87 137 120
12. M.A. 12 F 138 30 134 80 130 117
13. V.G. 11 F 140 50 136 85 135 115
14. E.C. 11 M 150 36 145 100 145 107
15. B.D. 12 F 153 49 147 84 116 108
16. A.B. 12 F 155 45 149 70 130 87
17. M.G. 11 F 151 36 145 92 143 115
18. P.G. 12 M 153 47 149 87 134 118
19. B.D. 12 M 152 50 148 105 137 105
20. T.A. 11 F 145 40 141 85 134 100
21. F.N. 12 F 141 37 135 74 123 85
22. S.C. 12 M 151 50 146 87 138 123
23. I.A. 11 F 143 39 139 69 131 78
24. P.D. 12 M 150 47 145 70 127 81
25. M.N. 12 M 152 49 148 93 155 127
26. A.G. 11 M 146 41 141 95 140 117
27. F.C. 11 F 145 43 139 86 136 100
28. B.F. 12 M 147 45 141 83 132 96
29. D.A. 12 M 151 49 148 79 127 94
30. M.A.M 12 F 149 50 145 98 156 123
31. V.A. 11 F 140 38 136 90 147 109
32. D.G. 11 M 143 45 138 69 131 78
33. H.C.E 12 F 145 47 139 85 132 104
34. J.P. 12 F 147 50 142 95 143 119
35. C.D. 11 F 150 55 145 89 141 123
FIŞĂ DE ÎNREGISTRARE - B
Rezultatele probelor de motricitate - cls. V-a

Şcoala nr._______
Mediul: urban ___ rural ___
Zona geografică: câmpie ___ deal ___ munte ___
Clasa __________
Efectiv: băieţi ____ /fete _____
Data efectuării măsurătorilor __________
Profesor __________________________

Nr Nume şi Navet Flotări Aruncare Genuflexiun Săritura Ridicarea Extensia Alerg Flexia Testul
. prenum a (nr. a mingii i (nr. în trunchiului trunchiului de trunchiulu Matori
crt e 10x5 repetări) de oină repetări) lungim din culcat din culcat rezist. i din n
. m (s)
de pe loc e de pe dorsal (nr. facial (nr. 600m aşezat (Grade)
(m) loc repetări) repetări) F- (cm)
(cm) 800m
B
(min)
1. B.A.M. 19,87 35 24 32 132 81 62 3,30 -2 270-D
360-S
2. P.A. 22,09 15 20 35 134 62 51 3,45 -4 360-D
300-S
3. B.A. 18,35 21 22 15 140 53 73 3,47 -3 300-D
360-S
4. T.E. 22,75 14 15 30 137 17 29 3,18 -6 180-D
180-S
5. L.E. 19,97 28 26 60 157 40 36 3,15 +8 180-D
180-S
6. M.M. 21,90 33 23 27 132 56 36 3,32 +2 300-D
270-S
7. P.E. 20,7 32 21 50 142 52 31 3,30 +3 310-D
300-S
8. C.A. 19,8 16 23 27 130 61 91 3,35 +3 270-D
300-S
9. I.E. 22,7 10 17 15 121 50 43 3,15 +7,5 270-D
290-S
10. P.V. 21 28 21 13 102 59 63 3,39 +9 180-D
260-S
11. C.G. 20,1 30 23 47 155 101 90 3,43 +5 180-D
270-S
12. M.A. 24,7 10 16 23 116 52 47 3,20 +2 180-D
180-S
13. V.G. 19,7 30 20 9 104 51 54 3,45 -6 180-D
180-S
14. E.C. 25,2 10 16 20 120 60 18 3,23 +3 200-D
210-S
15. B.D. 20,2 10 21 50 151 57 46 3,43 0 200-D
200-S
16. A.B. 21,3 17 17 56 137 78 72 3,17 +4 260-D
210-S
17. M.G. 19,1 30 23 23 128 75 56 3,35 0 360-D
360-S
18 P.G. 19,5 14 23 7 103 6 21 3,50 -1 270-D
270-S
19. B.D. 22,3 10 21 28 100 6 65 3,51 +2 180-D
180-S
20. T.A. 21,4 31 22 57 110 87 96 3,53 +6 360-D
360-S
21. F.N. 23,2 13 18 29 115 31 52 3,20 -3 180-D
180-S
22. S.C. 22,7 11 15 17 113 24 32 3,43 -2 270-D
190-S
23. I.A. 24,6 10 19 23 123 19 13 3,34 +3 200-D
200-S
24. P.D. 21,3 14 17 20 120 21 30 3,28 +1 360-D
300-S
25. M.N. 20,1 17 21 37 132 42 35 3,25 -4 180-D
180-S
26. A.G. 21 14 15 36 112 53 47 3,45 -3 230-D
180-S
27. F.C. 23,5 16 19 54 135 64 54 3,32 +2 300-D
300-S
28. B.F. 20,8 34 22 100 140 55 37 3,32 +2 300-D
270-S
29. D.A. 19,8 29 18 37 115 48 51 3,42 -5 180-D
180-S
30. M.A.M 20,9 37 24 53 126 60 52 3,32 +3 260-D
200-S
31. V.A. 25,1 11 19 40 110 54 41 3,23 +5 180-D
180-S
32. D.G. 21,3 10 17 45 120 60 21 3,20 0 200-D
200-S
33. H.C.E 22 16 15 32 115 32 19 3,45 +4 260-D
200-S
34. J.P. 23,3 14 17 32 110 30 42 3,30 -3 360-D
360-S
35. C.D. 22,4 19 22 27 119 23 38 3,27 -5 270-D
270-S
BIBLIOGRAFIE:

CORDUN, Mariana, Kinantropometrie, Editura CD PRESS, Bucureşti 2009


OJA, P., TUXWORTH, B., Eurofit pour adultes. Evaluation de l’aptitude physique en relation avec la sante, Conseil de l’Europe,
Tampere, 1995
POPESCU, Anca Dana, PREDESCU, Corina, Fiziologie – lucrări practice, Editura ALEXANDRU 27, Bucureşti, 2004
Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina Educaţie Fizică şi Sport. Ministerul Educaţiei Naţionale – Serviciul Naţional de
Evaluare şi Examinare, Editura “Şcoala Românească”, 1999
STĂNESCU, Monica, Didactica educaţiei fizice. ANEFS, Bucureşti, 2009
TUDOR, V., Măsurare şi evaluare în cultură fizică şi sport, Editura Alpha, Bucureşti, 2005

S-ar putea să vă placă și