Mugurel NICULESCU Ionela Ioana NICULESCU Larisa RADA

FUNDAMENTELE JOCULUI DE VOLEI

1
Coordonatori colecţie:
Prof.univ.dr. Taina Avramescu
Prof.univ.dr. Dorina Orţănescu

Comitetul ştiinţific:
Klara Branzaniuc, Universitatea de Medicină Târgu-Mureş, România
Mirkov Dragan, University of Belgrade, Faculty of Sport and Physical Education,
Serbia
Marian Dragomir, Universitatea din Craiova, Facultatea de Educaţie Fizică şi
Sport, Craiova, România
Paula Drosescu, Universitatea Al.I.Cuza, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
Iaşi, Romania
Luminiţa Georgescu, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Ştiinte,
Kinetoterapie şi Motricitate Specială
Anca Ionescu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, Bucureşti,
România
Irene Kamberidou, National & Kapodistrian University of Athens, Greece
Ligia Rusu, Universitatea din Craiova, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
Craiova, România

Misiunea noastră este să producem şi să furnizăm publicaţii inovative, bazate pe

informaţii recente, în toate ariile de interes ale motricităţii umane. Astfel, colecţia
Motricitate Umană îşi propune să pună la dipoziţia publicului interesat o serie de
titluri de carte privind activităţile motrice de performanţă, studii privind rolul
activităţii fizice în îmbunătăţirea calităţii vieţii, aplicarea exerciţiului fizic în scop
profilactic şi terapeutic prin programe kinetice în diverse patologii, bazele
anatomice, biomecanice şi evaluarea funcţională a exerciţiului fizic.

Colecţia reuneşte o diversitate de publicaţii, incluzând cărţi de interes general şi

publicaţii ştiinţifice de înaltă ţinută – studii, prezentarea unor proiecte de
cercetare, teze de doctorat, antologii, atlase, etc.

Membrii comitetului ştiinţific pot trimite propunerile de publicare şi altor

specialişti din domeniu.

Propunerile pentru publicare se vor adresa comitetului ştiinţific:

colectia_motricitate_umana@yahoo.com

2
 Mugurel NICULESCU
Ionela Ioana NICULESCU
Larisa RADA

FUNDAMENTELE
JOCULUI DE VOLEI

Editura UNIVERSITARIA Editura PROUNIVERSITARIA

Craiova, 2014 Bucureşti, 2014

3
Referenţi ştiinţifici:
Prof.univ.dr. Gheorghe Simion
Prof.univ.dr. Alexandru Păcuraru

Copyright © 2014 Editura Universitaria

Copyright © 2014 Editura Pro Universitaria

Toate drepturile sunt rezervate Editurii Universitaria

şi Editurii Pro Universitaria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

NICULESCU, MUGUREL
Fundamentele jocului de volei / Mugurel Niculescu, Ionela
Ioana Niculescu, Larisa Rada. - Craiova : Universitaria ; Bucureşti :
Pro Universitaria, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-14-0816-0
ISBN 978-606-26-0000-6

I. Niculescu, Ionela Ioana

II. Rada, Larisa

796.326

4
 CUPRINS

CAPITOUL I. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA JOCULUI DE VOLEI ...... 9

I.1. Apariţia jocului de volei ......................................................................... 9
I.2. Evoluţia jocului de volei în România ................................................... 14
I.3. Evoluţia jocului de volei în Argeş........................................................ 18
CAPITOLUL II. NOŢIUNI DEFINITORII SPECIFICE JOCULUI
DE VOLEI................................................................................................. 21
II.1. Terenul de joc ..................................................................................... 21
II.2. Fileul ................................................................................................... 22
II.3. Mingea de joc ..................................................................................... 22
II.4. Tijele ................................................................................................... 22
II.5. Simbolurile în volei ............................................................................ 22
II.6. Aşezarea jucătorilor în teren ............................................................... 23
II.7. Greşeli frecvente ................................................................................. 25
II.8. Condiţiile de desfăşurare ale jocului de volei ..................................... 25
II.9. Terminologia în volei ......................................................................... 26
II.10. Specializarea jucătorilor ................................................................... 29
CAPITOLUL III. CONŢINUTUL JOCULUI DE VOLEI .................. 35
III.1. Deprinderile motrice în volei ............................................................ 35
III.2. Priceperile motrice în volei ............................................................... 35
III.3. Tehnica jocului de volei (generalităţi, evoluţie) ................................ 36
CAPITOLUL IV. ELEMENTELE TEHNICE SPECIFICE JOCULUI
DE VOLEI................................................................................................. 41
IV.1. Poziţiile corpului şi deplasarea în teren ............................................ 41
IV.2. Plonjonul în jocul de volei ................................................................ 43
IV.3. Pasa cu două mâini de sus ................................................................. 45
IV.4. Preluarea cu două mâini de jos.......................................................... 55
IV.5. Serviciul ............................................................................................ 67
IV.6. Lovitura de atac ................................................................................. 73
IV.7. Blocajul ............................................................................................. 86
CAPITOLUL V. TIPIC ŞI ATIPIC ÎN VOLEI .................................... 95
V.1. Rolul exerciţiilor atipice în învăţarea şi înperfecţionarea jocului
de volei ....................................................................................................... 95
V.2. Exemple de structuri atipice simple sau combinate ........................... 97

5
CAPITOLUL VI. TACTICA JOCULUI DE VOLEI ......................... 109
VI.1. Sisteme de joc în atac ...................................................................... 119
VI.1.1. Sistemul de atac 4+2 .................................................................... 110
VI.1.2. Sistemul de atac 5+1 .................................................................... 111
VI.2. Sisteme de joc în apărare................................................................. 111
VI.2.1. Sistemul cu C2 retras .................................................................... 112
VI.2.2. Sistemul cu C2 avansat ................................................................. 115
VI.2.3. Sistemul de apărare cu dublajul preconceput al extremelor......... 118
VI.2.4. Adaptari ale sistemelor de apărare, în funcţie de echipa
adversă ...................................................................................................... 119
VI.3. Succesiunea fazelor de joc, în funcţie de poziţiile conducătorului de
joc, la primirea serviciului ........................................................................ 123
CAPITOLUL VII. PREGĂTIREA FIZICĂ ÎN VOLEI .................... 139
VII.1. Generalităţi..................................................................................... 139
VII.2. Forţa în volei .................................................................................. 142
VII.2.1. Pliometria în jocul de volei ......................................................... 143
VII.2.2. Regimurile de contracţii în jocul de volei ................................... 152
VII.3. Viteza în volei ................................................................................ 161
VII.4. Rezistenţa în volei .......................................................................... 162
VII.5. Capacităţile coordinative în volei .................................................. 163
CAPITOLUL VIII. TESTE SPECIFICE PENTRU EVALUAREA
JUCĂTORILOR ÎN VOLEI ................................................................. 171
VIII.1. Aspecte generale ale evaluării în jocul de volei ........................... 171
VIII.2. Teste de evaluare în volei ............................................................. 173
VIII.2.1. Evaluarea vitezei în volei .......................................................... 173
VIII.2.2. Evaluarea forţei în volei ............................................................ 175
VIII.2.3. Evaluarea rezistenţei în volei..................................................... 179
VIII.2.4. Evaluarea mobilităţii în volei .................................................... 180
VIII.2.5. Evaluarea coordonării în volei................................................... 181
VIII.2.6. Indicele voleibalistic (I.V.) ........................................................ 183
VIII.2.7. Evaluarea pregătirii tehnice în volei .......................................... 186
CAPITOLUL IX. BEACH-VOLLEY .................................................. 199
BIBLIOGRAFIE .................................................................................... 215

6
 Moto: Experienţa este cel mai dur profesor,
pentru că mai întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune
care este lecţia. (Nicolae Iorga)

Prefaţă

Jocul de volei, cu diferitele lui forme de desfăşurare este unul din

sporturile de echipă, în care se îmbină armonios numeroase calităţi şi
componente cerute astăzi tot mai pregnant de practică sportivă.
În ultimul deceniu, acest sport de echipă a cunoscut într-o
dinamică permanentă, numeroase modificări atât în ceea ce priveşte
tehnica şi tactica jocului, metodologia instruirii, dar şi aspectele de
regulament, privind desfăşurarea acestuia.
Astfel, au fost scoase în evidenţă numeroase descoperiri şi creaţii
ale substratului desfăşurării jocului.
În lucrarea “Fundamentele jocului de volei”, autorii încearcă şi
reuşesc să prezinte şi să dea o detaliere a elementelor componente ale
instruirii într-o viziune unitară şi integrativă, fără de care nu poate fi
vorba în lumea sportivă de astăzi.
Prin modul coerent şi elevat în care sunt tratate cele mai
importante elemente ale jocului de volei, lucrarea răspunde la numeroase
întrebări puse de performanţa sportivă, în acest sport de echipă,
gândindu-ne că astăzi, performanţa umană în general a apărut în tot mai
multe colţuri ale lumii, încercându-se să se valorifice pe cât mai multe
planuri, potenţialul uman.
Pornind de la prezentarea istoricului jocului de volei, cu
menţionarea celor mai importante componente ale instruirii procesului de
antrenament sportiv (pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea
fizică, evaluarea în jocul de volei), autorii dezvoltă o nouă ramură a
jocului, voleiul pe plajă.
Este important de remarcat, de asemenea, faptul că lucrarea
prezintă în premieră, o terminologie nouă şi de actualitate privind
denumirea mijloacelor folosite în instruirea jocului de volei, în mijloace
tipice şi atipice.

7
 Acest aspect de noutate, este pus în faţa specialiştilor, care trebuie
să înţeleagă importanţa cunoştinţelor din punct de vedere al învăţării
motrice prin folosirea exerciţiilor tipice şi atipice.
Suntem convinşi că această nouă abordare pe care lucrarea o
ridică, va constitui pentru toţi specialiştii un îndemn pentru o nouă
atitudine privind instruirea viitoarelor generaţii de voleibalişti, spre
creşterea performanţelor în antrenamentul sportiv, dar în special în
competiţiile de volei.
Meritul autorilor, este că lucrarea se adresează într-o egală
măsură studenţilor din facultăţile de educaţie fizică şi sport, dar şi
specialiştilor de formare a viitoarelor generaţii de antrenori şi profesori.
Prin prezentarea elevată, sistemică, unitară şi integrativă, autorii reuşesc
să pună în valoare din punct de vedere teoretic şi metodologic,
fundamentele de bază ale jocului de volei, concretizate în acţiuni
idividuale şi colective desfăşurate dinamic în geometria imprevizibilă a
dreptunghiului miraculos al terenului, care ridică suspansul şi spectacolul
acestui frumos sport de echipă, în antrenament şi competiţii sportive.

Prof.univ.dr. Simion Gheorghe

8
CAPITOUL I. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA JOCULUI DE
VOLEI

I.1. Apariţia jocului de volei

Jocul de volei şi-a făcut apariţia în

jurul anului 1895,
1895 fiind propulsat de către
profesorul William G., Morgan de la
colegiul din Massachusetts (S.U.A.), având
la baza un foarte vechi joc italian,
italian aşa-
numitul „Faustball” german. Denumirea dată
de Morgan acestui joc a fost de
„mintonette”
„mintonette”.
William G. Morgan Morgan a împrumutat fileul de la
tenis, l-a
l ridicat la înălţimea de 6 picioare şi
6 inchi (1,98 cm), pe un teren de badminton. Folosind iniţial o minge de
tenis lovită cu palma, apoi cu camera unei vechi mingi de baschet, jocul se
desfăşura prin venirea la rând a jucătorilor, ca la baseball. Nu existau
exista limite
în ceea ce priveşte numărul jucătorilor şi a atingerii mingilor.
După o perioadă, jocul a
căpătat o formă ceva mai conturată,
iar demonstraţia făcută de două
echipe, în anul 1896, a plăcut, jocul
fiind propus spre difuzare.
Denumirea de “volley-ball” ball” o
primeşte la propunerea lui Halsted
A. T. (Directorul Colegiului), 7 iunie1896
denumire venită de la “volley” primul meci de volley-ball
(zbor) şi „ball” (minge).
În ceea ce priveşte regulile,
ele au fost asemănătoare jocului de tenis şi erau mult diferite de cele de
astăzi. Ele au fost puse în aplicare decătre Arians A. T., în anul 1897, şi se
refereau la dimensiunile terenului, a fileului, la minge, numărul de jucători,
etc. Pe măsură ce jocul se dezvolta, apăreau noi şi noi reguli.

9
 Organizaţia YMCA, prin filialele ei, este cea care ajută la
răspândirea acestui joc în
Canada, America de Sud,
Asia şi Europa.
Dacă, la început,
numărul jucătorilor era
nelimitat, el s-a tot schimbat
de la 5 la 14 sau 9,
ajungându-se apoi la 6.
Suprafaţa terenului
Maryland 1911
era mai mare decât cea
actuală, iar înălţimea plasei
mai redusă cu aproximativ 15 cm decât
cea din zilele noastre.
În Europa, popularitatea lui
creşte rapid, în special în ţările estice,
unde climatul rece făcea sporturile de
întrecere foarte atractive pentru ambele
sexe.
Regula rotaţiei este introdusă în
Europa 1916 anul 1912, în vigoare şi astazi, cu unele
modificări. Rotaţia era obligatorie la
început, numai la serviciu. După
repunerea mingii în joc, jucătorii aveau dreptul să-şi schimbe locurile în
formaţie.
Acest fapt a determinat specializarea jucătorilor pe posturi:
trăgători, ridicători, jucători de linia I, jucatori de linia a II-a.
Din 1916, rotaţia a devenit obligatorie pentru toţi jucătorii. Tot în
acelaşi an, s-a stabilit numarul jucătorilor unei echipe la 6, numar care a
ramas obligatoriu, atât în Europa, cât şi în America. In Japonia, însa, jocul
s-a practicat în 9 jucători, pe un teren cu o suprafaţă ale cărei laturi
măsurau 11 şi 21 de metri.
Din 1918, voleiul devine program în taberele militare ale mai
multor ţări şi se editează primul manual (Athletic Handbook), destinat
responsabililor cu activităţile sportive şi recreaţionale ale armatelor terestre
şi ale marinei americane.

10
 Din anul 1920, jocul se desfăşoară pe un teren de 30x90 feets (9x18
m). În anul 1929, are loc prima competiţie internaţională în Europa Eur
(Anglia), competiţie la care participă Polonia, S.U.A. şi Franţa.
Marea popularitate a voleiului a determinat
înfiinţarea F.I.V.B. (Federaţia Internaţională de
Volley-Ball), în anul 1947, în Franţa, la Paris.
Primul preşedinte
eşedinte al F.I.V.B. a fost Paul Lbbaud
(Franţa), activitatea prestigioasă a acestuia fiind
continuată, cu aceleaşi multe succese, şi de
următorii preşedinţi.
Înn anul 1948,
1948 are loc primul contact al
F.I.V.B. cu Comitetul Olimpic Internaţional,
Internaţional pentru includerea jocului de
volei în programul olimpic. Pe plan internaţional, F.I.V.B. a desfăşurat
permanent o activitate laborioasă, stabilind,
stabilind încă de la început, regulile
jocului de volei, criteriile de calificare şi de participare ale echipelor la
marile concursuri internaţionale, introducând voleiul în anul 1957, cu
prilejul celei de-a 53 – a sesiune a CIO, la turneul demonstrativ care a avut
loc la Sofia în programul
gramul Olimpiadei.
Congresul din 1953 din România a adus îmbunătăţiri substanţiale
regulilor şi s-a dat un mare avantaj atacului, ceea ce a condus la creşterea
spectaculozităţii şi a fanteziei. Acest lucru a condus la modificări în timp
ale unor reguli caree să întărească apărarea.
O retrospectivă înn evoluţia calitativă a jocului confirmă că, până la
Olimpiada din 1972 (München),
nchen), plutonul fruntaş era dominat de echipele
masculine şi feminine din Europa. După 1972, 1972 au pătruns, în prima parte a
clasamentului mondial,
ondial, echipele reprezentative din celelalte continente,
reprezentate mai ales de către echipele feminine din Japonia, SUA,
SU Coreea,
Peru, Cuba, Brazilia etc.
După Campionatul Mondial din 1974 (Mexic), numărul federaţiilor
naţionale a început să crească şi,de de la 120 care erau acum 20 de ani, astăzi
sunt afiliate la F.I.V.B., peste 200 de federaţii naţionale.
Datorită acestei situaţii, F.I.V.B., prin organismele ei, Congresul şi
Consiliul de Administraţie, a apreciat că este necesară înfiinţarea mai
multor Confederaţii zonale de volei, hotărând,
hotărând astfel, următoarele cinci
Confederaţii:

11
 Confederaţia Confederaţia Nord- Confederaţia
Europeană Centro- Americană şi Africană şi Malgaşă
Caraibe

Confederaţia Asiatică Confederaţia Sud-Americană

Se menţionează că, sub preşedenţia Rubben Acosta H, F.I.V.B. şi-a

impulsionat activitatea pe toate continentele, inclusiv în Africa. De
asemenea, s-au organizat, periodic, cursuri de arbitri internaţionali, cursuri
cu antrenori în diferite ţări, unde voleiul era mai puţin dezvoltat, precum şi
oficializarea Campionatului Mondial de Beach-Volleyball (volei de plajă
2X2) masculin şi feminin.
Date importante privind evoluţia voleiului în lume:
1912 – introducerea rotaţiei, care era obligatorie numai la
serviciu;
1916 – rotaţia devine obligatorie pentru toţi jucătorii;
1916 – numărul de 6 jucători al unei echipe (Europa şi
America);
1920 – dimensiunile terenului la 18/9 m;
1923 – stabilirea numărului maxim de 3 lovituri în fiecare
teren;
1925 – câştigarea setului la două puncte diferenţă;
1946 – s-a înfiinţat, la Praga, Federaţia Internaţională de
Bascket şi Volleyball (FIBV);

12
 1947 – la Paris s-a convocat un congres, ale cărui lucrari au
dus la constituirea Comitetului de conducere al FIBV şi la
întocmirea unui regulament de joc internaţional, care a fost
impus tuturor federaţiilor naţionale afiliate;
1948 – se organizează, la Roma, primul Campionat
European pentru echipe masculine;
1949 – se organizează, la Praga, primul Campionat Mondial
masculin;
1949 – primul Campionat European pentru echipe feminine;
1964 – voleiul a fost inclus în familia disciplinelor sportive
olimpice, începând cu J.O. de la Tokio.
Congresele FIVB au propus modificări ale regulamentului de joc,
în urma evoluţiei jocului şi pentru menţinerea unui echilibru între acţiunile
de atac şi cele de apărare. Cele mai importante modificări ale
regulamentului:
1964 – la Congresul de la Tokio, s-a permis trecerea
mâinilor peste fileu, de către jucătorii care participă la
blocaj şi posibilitatea de a relua mingea ricoşată din blocaj,
de către jucătorii care au efectuat blocajul, adică
“autodublajul”;
1968 – la Congresul din Mexic, s-a permis trecerea
palmelor peste planul vertical al fileului, la efectuarea
blocajului;
1976 – la Congresul de la Montreal, s-a stabilit că atingerea
mingii la blocaj să nu intre în calcul la cele trei lovituri
permise pentru fiecare echipă;
1978 – s-a stabilit că serviciul poate fi blocat sau atacat de
către jucătorii echipei adverse;
1982 – s-a revenit, iar serviciul NU poate fi blocat sau
atacat de către jucătorii echipei adverse;
1988 – la Congresul de la Seul, s-a introdus sistemul de
“tie-break”, pentru setul decisiv;
1992 – la Congresul de la Barcelona, se acordă permisiunea
de a lovi mingea cu coapsa şi cu genunchiul şi să dispară
punctul limită 17 în setul decisiv (V);

13
 1994 – la Congresul de la Atena, mingea poate fi lovită cu
orice parte a corpului, inclusiv cu laba piciorului; la prima
lovitură, sunt permise contactele succesive, efectuarea
serviciului de pe toată suprafaţa liniei care delimitează
terenul de joc pe lăţime;
1998 – se introduce sistemul “tie-break” pentru toate
seturile şi un jucător “libero” cu sarcini defensive;
1999 – mingea servită poate atinge fileul, iar la prima
lovitură (preluarea) nu se mai sancţionează “dublă” sau
minge ţinută.

I.2. Evoluţia jocului de volei în România

Apariţia voleiului în România este legată de

anul 1920, când apar primele consemnări privind
acest joc sportiv şi este denumit „mingea bomba”.
Printre primii care au jucat acest joc în
România au fost membrii misiunii militare
americane şi militarii români de la “casele
ostăşeşti”, urmaţi, în scurt timp, de către elevii
şcolilor din Bucureşti, Buzău, Focşani, Piatra-Neamţ, Galaţi.
În jurul anului 1922, la Bucureşti apar 8 echipe şcolare care îşi
dispută întâietatea, iar în 1926 apar echipe de cluburi şi în provincie.
Ia fiinţă, în anul 1931, Federaţia Română de Baschet şi Volei,
după care se organizează şi un campionat regional, iar în anul 1932 apare
primul regulament intern de volei.
În anul 1943, se organizează la Ploieşti o competiţie naţională cu
participarea a 8 echipe masculine şi a 4 feminine, câştigată la băieţi de
către echipa VSC Bucureşti şi la fete de către Start Club Bucureşti. Tot în
acest an, are loc la Bucureşti primul Campionat şcolar, câştigat de echipa
liceului Matei Basarab şi un turneu pentru echipe universitare, la care pe
primul loc se situează echipele masculine şi feminine ale Facultăţii de
Drept.
În anul 1946, sunt menţionate campionatele şcolare, universitare,
sindicale şi regionale, iar echipele reprezentative ale României participă la
Jocurile Balcanice, pe care le şi câştigă la masculin şi la feminin.

14
 Începând cu anul 1948, Federaţia Română de Volei devine
federaţie de-sine-stătătoare, iar în acest an se organizează şi primul
Campionat Naţional de Volei.
Primul campionat organizat sub formă de divizie are loc în anul
1954, iar în anul 1955 se înfiinţează Campionatul naţional de juniori. Tot
în anul 1955, România organizează pentru prima dată o competiţie
internaţională (Campionatul Europen), unde ne clasăm pe locul II la băieţi
şi pe locul 4 la fete.
Perioada anilor 1950-1980 este cea în care echipele de volei din
România obţin cele mai bune performanţe sportive pe plan internaţional,
atât cu echipele de club, cât şi cu echipele naţionale.
În anul 1956, ne clasăm pe locul II la Campionatele Mondiale de la
Paris, atât la fete, cât şi la băieţi; în 1961, echipa masculină Rapid
Bucureşti cucereşte Cupa Campionilor Europeni, performanţă pe care o va
mai reedita de 2 ori, ca şi echipa Dinamo Bucureşti care, în 1981, a intrat
definitiv în posesia „Cupei Campionilor Europeni”. Echipa Steaua
Bucureşti s-a clasat de 2 ori pe locul II, în Cupa Campionilor Europeni
(1969 şi 1979) şi o singură dată pe locul II (1977), în Cupa Cupelor.
Este interesant de subliniat faptul că, în anii 1966 şi 1967, finala
masculină a marii competiţii internaţionale Cupa Campionilor Europeni s-a
disputat între două echipe româneşti, Dinamo şi Rapid. Înainte de meci, a
spus căpitanul echipei Rapid Bucureşti, Horaţiu Nicolau, următoarele:
„Dragă Horaţiu, finala noastră va avea un mare învingător –Voleiul
Românesc”.
În anul 1963, ţara noastră organizează Campionatele Europene de
Volei, la Bucureşti, unde echipa de băieţi a ţării noastre ocupă locul I, iar în
1965 ne clasăm pe locul II, la Campionatele Mondiale.
A urmat o perioadă în care echipele noastre nu au reuşit rezultate
performante, până în anul 1980, când echipa masculină a României a
câştigat locul III la Jocurile Olimpice de la Moscova.
Activitatea la nivelul senioarelor:
Echipe de club şi echipa naţională:
echipa Dinamo Bucureşti a câştigat de 15 ori titlul de Campioană
Naţională, iar pe plan internaţional a participat de mai multe ori în
Cupa Campionilor Europeni, reuşind să obţină rezultate bune. De
asemenea, în Cupa Cupelor s-a clasat pe locul III, în anul 1974.

15
 echipa Rapid Bucureşti a cucerit de 7 ori titlul de Campioană
Naţională, a participat şi în Cupa Campionilor Europeni, obţinând
aceleaşi bune rezultate ca şi echipa Dinamo Bucureşti; iar în 1990,
echipa Rapid Bucureşti ocupă locul III în Cupa Confederaţiei
Europene, la Izmir, având ca antrenor pe Niculescu Mugurel.

Echipa naţională:
locul II la Campionatul Mondial din 1956 (Franţa). La întoarcerea
în ţară a delegaţiei române de volei, din care făcea parte şi lotul
naţional masculin, ziaristul C. Faur a încheiat articolul său din
ziarul „Sportul Popular” cu următoarea epigramă: „A fost
frumoasă
asă performanţa/ Căci vrând să-şi
să împlinească visul/ Ei au
jucat acolo-n n Franţa/ Ceva ce n-a
n văzut Parisul”;
locul II la Universiada (1954 şi 1965) şi la Balcaniadă,
Balcaniadă în anii 1972,
1976, 1979 şi 1980;
locul III şi, respectiv, medaliile de bronz în 1963,
196 la Campionatul
European;
locul V a fost obţinut la două Campionate Mondiale (1952 şi 1974)
şi la două Campionate
pionate Europene (1950 şi 1979);
locul VI s-aa ocupat la Campionatul European din 1977;
locul VI a fost obtinutla
la Campionatul European de la Brno,în
Brno 1997;
locul VI la Campionatul European de la Roma,
Roma în 1999;
participarea la Jocurile Mondiale Universitare de la Catania,
Catania în
1997;

16
 participarea la Jocurile Mondiale Universitare de la Palma de
Majorca, în 1999.

Activitatea la nivelul junioarelor:

Echipa naţională:
locul I la patru Balcaniade (1972, 1974, 1975 şi 1976);
locul II la Campionatul European de junioare din 1971 (Italia);
locul III la două ediţii ale Balcaniadei (1977 şi 1979) şi o dată la
„Cupa junioarelor” (1975);
un excelent rezultat a fost obţinut de către echipa naţională de
juniori, aceasta clasându-se pe locul II la Campionatul European
din anul 1986;
o performanţă remarcabilă a obţinut echipa naţională de junioare a
României în 1988, la Bormio, înItalia, printr-o medalie de bronz,
din corpul tehnic făcând parte şi Niculescu Mugurel.

În continuare, voleiul s-a dezvoltat în mod deosebit, atât la fete, cât

şi la băieţi. Remarcăm ascendentul echipelor feminine ale Cubei, Braziliei,
Chinei, iar la băieţi: Italia, Serbia, Olanda, Brazilia, Cuba.
Modificările de regulament au permis optimizarea jocului de volei,
prin introducerea unui jucător specializat numai pentru fazele de apărare –
numit „libero” – , dar şi prin anumite aspecte de joc – 4 lovituri, admiterea

17
mingilor ţinute, lovirea mingii cu toate părţile corpului, inclusiv cu
piciorul.
Dezvoltarea pe plan mondial a beach-volleyball-ului şi apariţia lui,
în cadrul Jocurilor Olimpice, completează importanţa acestui frumos joc
sportiv pe mapamond.

I.3. Evoluţia jocului de volei în Argeş

Jocul de volei în judeţul nostru (pe atunci regiune) s-a remarcat mai
ales la nivelul juniorilor, în perioada 1960 – 1970, când au avut loc
campionatele regionale, cu echipe foarte bune.
Exemplul cel mai concludent a fost Liceul “Vasile Roaită” din Rm.
Vâlcea, care a fost la un moment dat Campion Naţional şi a dat echipei
naţionale jucători valoroşi (Dumănoiu L., Radu Dumitrescu, Florin Cheran,
Lucian Cristescu etc.).
Şi şcolile sportive din Câmpulung, Găieşti, Curtea de Argeş erau
preocupate de această activitate.
La fete, liceul din Găeşti concura la fazele superioare ale
Campionatele Naţionale de junioare, iar în anul 1966 a reprezentat
Institutul Pedagogic, în divizia B (serie studenţească).
Seniorii, în această perioadă, au pregătit o echipă, care într-un an a
reuşit promovarea în divizia A (“Metalul” Piteşti, în 1968).
A fost un foc de paie pentru că, în anul 1972, s-a format în cadrul
C.S.U. o echipă, care a reprezentat voleiul din oraşul nostru, până în anul
1979.
La fete, senioare, a activat în divizia B “Electromotoare” Piteşti
(1966 – 1967) care, în 1967, a fost preluată de către Dacia şi, împreună cu
ajutorul junioarelor, au promovat în divizia A (1985).
A fost necesară o colaborare oficială şi echipa a funcţionat sub
denumirea de “DACIA – CSSU” Piteşti.
Echipa era formată din multe junioare şi a avut rezultate
remarcabile, obţinând, încă de la prima participare, locul III (1986). Apoi,
urmează încă două clasări pe podium.
După 1989, echipa este din nou în prim-planul activităţii, în 1997
câştigând Cupa României, iar în anul 1998 participând la semifinalele
Cupei Cupelor Europene.

18
 Câteva jucătoare au fost selecţionate la loturile naţionale – Popescu
Felicia, Holban Corina, Marinescu Dana, Marian Mihaela, Miron Mariana,
Buznosu Cristina, Tatucu Claudia, Bogdaneci Florina, Paraschiv Mariana,
Dumitrescu Roxana, Gherdan Otilia. Toate au jucat şi în străinătate, aspect
care ne-a bucurat.
De menţionat că, în această perioadă, “CSS Viitorul” a obţinut mai
multe titluri de campioni naţionali, ceea ce dovedeşte seriozitatea şi
profesionalismul profesorilor din aceea perioadă (Simion Gheorghe, Ene
Gheorghe).
În perioada 1982 – 1987, a funcţionat echipa de băieţi, “Dacia
Service”, în prima divizie (1984 – 1985), cu o prezenţă modestă, dar
important era că şi voleiul masculin trăia…
Dispariţia sponsorului principal (“Dacia Piteşti”) a făcut ca să se
degradeze activitatea şi să se încerce alte soluţii. Astfel, la volei, în anul
2002, s-a încercat formarea unui club sportiv, “VOLEI CLUB ARGEŞ”,
cu identitate proprie. După o foarte bună comportare în primul an, a urmat
micşorarea numărului de echipe şi, implicit, echipa noastră a ajuns în grupa
a II-a valorică. S-a încercat revenirea, dar, pentru o neatenţie în jocul
decisiv, nu s-a realizat promovarea.
S-a continuat, prin transferarea echipei la Mioveni, au revenit în
divizia A, dar s-au retras, din lipsa fondurilor. Revenirea de bun augur la
Argeş Volei permite, din nou, ca echipa să joace în prima divizie şi se
reuşeşte menţinerea în liga a I-a.
Din nou, din lipsa banilor, nu se poate continua şi se reîntoarce în
divizia B, unde joacă şi acum.

19
SCOPUL • de a forma, la studenţi, noţiuni
generale despre apariţia şi dezvoltarea
voleiului pe plan naţional şi
internaţional.

• cunoaşterea datelor generale

OBIECTIVELE despre apariţia voleiului pe
OPERAŢIONALE plan naţional şi internaţional;

• însuşirea performanţelor unor

echipe naţionale, la diferite
competiţii.

• realizaţi o ierarhizare a
TEME DE principalelor momente în
LUCRU apariţia jocului de volei.

• prezentaţi, în ordine
cronologică, cele mai
importante rezultate obţinute
de catre echipa naţională de
volei (seniori).

E Nota 5– Cand a apărut jocul de volei şi cine a fost E

V întemeietorul lui? V
A A
L Nota 6 – 8 – Prezentaţi cele mai importante rezultate L
U obţinute de către echipele româneşti. U
A A
R Nota 9 – 10 – Când a apărut jocul de volei în R
E Romănia şi când a luat fiinţă FRV? E

20
CAPITOLUL II. NOŢIUNI DEFINITORII, SPECIFICE
JOCULUI DE VOLEI

II.1. Terenul de joc

18 m – lungime
9m 9 m – lăţime
Liniile laterale şi cele de
fund fac parte integrantă din
suprafaţa de joc.
9m
Linia de centru desparte
3m
cele două terenuri, fiecare de
9 X 9 M.
Fiecare teren este traversat
de linia de 3 m, linie care
delimitează zona de atac.
Toate liniile care
delimitează terenul au o
lăţime de 5 cm.
În jurul terenului, trebuie
18 m să fie un spaţiu liber de
minimum 3 m, iar înălţimea
sălii de minimum 7 m.
Suprafaţa de joc treuie
să fie plană, orizontală şi
uniformă. Pentru competiţiile mondiale şi oficiale, se vor autoriza numai
suprafeţele din lemn sau cele sintetice. Această suprafaţă trebuie să fie
omologată de către FIVB. Suprafaţa terenului trebuie să aibă o culoare mai
deschisă, liniile au culoarea albă, iar zona liberă trebuie să aibă o culoare
diferită de cea a terenului.
Majoritatea competiţiilor de volei se desfăşoară în săli, dar există
competiţii, în care se poate desfăşura pe nisip (beach volleyball) sau pe
iarbă (park volleyball).

21
II.2. Fileul

Are o lăţime de 1 m şi o înălţime de 2,43 m pentru băieţi şi 2,24 m

pentru fete. Este întins deasupra liniei de centru, iar măsurarea lui se face la
centrul terenului de joc; cele două extremităţi ale fileului trebuie să fie
exact la aceeaşi înălţime şi nu trebuie să depăşească, cu mai mult de 2 cm,
înălţimea oficială.

II.3. Mingea de joc

circumferinţa: 65 – 67 cm;
greutatea: 260 – 280 g;
presiune: 0,40 – 0, 45 kg/ cm.
Mingi oficiale: Molten, Mikasa.

II.4. Tijele

Sunt fixate pe extremităţile fileului, sunt

confecţionate din fibre de sticlă şi au o lungime
de 1,80 m. Au un sistem de prindere practic. În
partea superioară, au un suport care permite
prinderea de fileu, iar în partea inferioară,au un
sistem de blocare. Această dublă fixare creează
un sistem optim de funcţionare. Montarea şi demontarea se face foarte
rapid. Tijele sunt considerate ca făcând parte din fileu şi delimitează lateral
spaţiul de trecere.

II.5. Simbolurile în volei

traiectoria balonului;
deplasarea jucătorului;
lovitura de atac;
pase de control;
R conducător de joc;
F jucător universal;
TC trăgător central;
SC trăgător secund;

22
 LC libero;
antrenor.

II.6. Aşezarea jucătorilor în teren

O echipă este formată din 12
Linia a-II-a jucători, dintre care 6 jucători titulari (care
încep setul) şi 6 jucători de rezervă, ce pot
fi introduşi oricând în timpul jocului, un
Linia I antrenor, un antrenor secund, un preparator
fizic (maseur) şi un medic. Unul dintre
Zona Zona Zona jucători, altul decât libero-ul, este căpitanul
de echipă şi el este identificat, ca atare, pe
4 3 2
foaia de arbitraj.
Zona Zona Zona În cazul unei schimbări, jucătorul
care a fost schimbat nu mai poate intra în
5 6 1
teren, decât pe postul jucătorului cu care a
fost schimbat. În timpul unui set, antrenorul
are voie la 6 schimbări simple, sau la o schimbare dublă şi patru simple,
sau la două schimbări duble şi două simple. Înaintea începerii unui joc,
antrenorul are obligaţia să comunice, arbitrului, lista celor 6 jucători care
intră în teren, precizând zona pentru fiecare dintre titulari.
Această listă de jucători este variabilă de la un meci la altul, în
funcţie de aprecierea antrenorului asupra
nivelului de pregătire al jucătorilor. De
asemenea, lista celor 6 jucători poate fi
diferită de la un set la altul, prin
S T R schimbarea unuia sau a mai multor
jucători. Aşezarea jucătorilor în teren se
face pe linii şi pe zone. Astfel, în volei,
întâlnim două linii: linia I-a şi linia a-II-a.
Numerotarea zonelor în teren se
F T S face stând înapoia liniei de fund a
terenului, cu faţa spre fileu, din partea
dreaptă, în sens invers acelor
ceasornicului.

23
Aşezarea jucătorilor în teren:
Ca în orice joc sportiv, şi în volei întâlnim specializarea jucătorilor
pe posturi. Astfel, în faza de apărare, în linia I se va afla, în zona 2,
conducătorul de joc sau falsul; în zona 3, trăgătorul principal, iar în zona 4,
trăgătorul secund; în linia a-II-a, în zona 1, avem conducătorul de joc sau
jucătorul universal; în zona 6, trăgătorul principal, iar în zona 5, trăgătorul
secund sau libero-ul.
De precizat că, indiferent de ce poziţie au jucătorii la primirea
serviciului, după construcţia şi efectuarea atacului, ei vor schimba locurile
în apărare, aşa cum am amintit mai sus.
Aşezarea iniţială Schimbarea locurilor

F S T F S T

T S R T S R

Rotaţia jucătorilor în teren se face în sensul acelor ceasornicului:

4 3 2

5 6 1

24
 Jucătorul care se află în zona 1 a terenului este întotdeauna la
serviciu şi poate servi de pe toată lăţimea terenului, din spatele liniei de
fund a terenului.

II.7. Greşeli frecvente

atingerea fileului de către unul dintre jucători (această greşeală

întâlnindu-se cel mai frecvent la săritura la blocaj);
un jucător atinge de două ori mingea;
un jucător din linia a II-a trece mingea din săritură din linia a-I-a
(are voie, numai atunci când se află înapoia liniei de 3 m);
echipa efectuează mai mult de 3 lovituri;
aşezare greşită la primirea serviciului.

II.8. Condiţiile de desfăşurare ale jocului de volei

Echipele intră în teren cu aproximativ 30 de minute înainte de

începerea meciului. Acest timp este folosit de către fiecare echipă pentru a
face încălzirea pentru joc. Căpitanii de echipă, împreună cu arbitrii, vor
determina, prin tragere la sorţi, ce echipă va începe jocul. La fluierul
arbitrului, cele două echipe se vor aşeza în linie, la jumătatea terenului,
având între ele arbitrii. După ce fiecare echipă îşi prezintă salutul, se retrag
la linia de margine a terenului, acolo unde este antrenorul, pentru ultimele
indicaţii.
La fluierul arbitrului, acestea vor intra în teren; o echipă estela
serviciu, iar cealaltă se aşează la primire.
Jocul de volei constă în efectuarea unui număr de trei lovituri, a
treia fiind obligatorie peste fileu. Fiecare minge, care atinge solul, este
punct pentru una dintre cele două echipe.
Un meci de volei se termină în momentul în care o echipă câştigă 3
seturi. Fiecare set se joacă până ce una dintre echipe ajunge la 25 de
puncte. Dacă cele două echipe înregistrează scorul de 24-25, setul se va
termina când una dintre ele ajunge la o diferenţă de 2 puncte faţă de
cealaltă. În cazul în care echipele sunt la egalitate, 2-2, se joacă un set

25
pânăla 15. În acest set, când una dintre cele două echipe ajunge la punctul
8, se vor schimba terenurile.

II.9. Terminologia în volei

Sistemul de joc – presupune organizarea generală a unei echipe. Se

stabilesc rolurile precise pentru fiecare jucător, precum şi strategia tactică,
determinată în funcţie de capacitatea jucătorilor, de nivelul adversarilor şi
de capacitatea de risc ce poate fi acceptată.
Apărarea în volei – este faza de joc în care echipa nu este în
posesia mingii, ea se luptă pentru a se apăra, pentra a împiedica adversarul
să obţină punct şi pentru a iniţia un atac.
Faza de atac în volei – este faza de joc în care echipa este în
posesia mingii, se organizează pentru a câştiga punctul, dar, în acelaşi
timp, se protejează şi împotriva unui atac.
Serviciul – un joc începe cu un jucător la serviciu. Serviciul se
poate efectua după toată lăţimea liniei de fund a terenului de volei.
Principalul obiectiv al serviciului este trecerea mingii peste fileu, în terenul
advers, cât mai dificil. În ultimul timp, acesta a devenit un important
element de atac.
Pasa de sus – este un procedeu care aparţine, în exclusivitate,
conducătorului de joc. Acesta trebuie să aibă o traiectorie cât mai precisă şi
mai constantă.
Lovitura de atac – preluarea din serviciu este crucială în
determinarea ritmului atacului, iar pasa este cea care influenţează locul şi
timpul atacului. Lovitura de atac este cea care asigură câştigarea majorităţii
punctelor unei echipe. Toate echipele de înalt nivel utilizează atacurile
rapide şi combinaţiile în atac, atât din linia I, cât şi din linia a II-a.
Preluarea din serviciu – aşezarea la primirea serviciului este
realizată în diferite formaţii: în arc de cerc (în 4 jucători), în „W” (în 5
jucători, pentru începători) sau în 3 jucători, care se utilizează de cele mai
multe echipe; se mai poate realiza şi apărarea în 2 jucători, cu jucătorul
libero şi cuun alt jucător foarte bun în preluare. Principalul obiectiv al
jucătorilor aflaţi în preluarea din serviciu este acela de aducere a mingii,
cât mai precis, la conducătorul de joc (aflat în zona 2-3).

26
 Preluarea loviturii de atac – aşezarea jucătorilor în apărare depinde
de zona din care se atacă, precum şi de numărul jucătorilor care participă la
blocaj. Acest procedeu presupune o deplasare permanentă în poziţie
„joasă”, intervenţia la minge făcându-se fie prin preluare cu amortizare, fie
prin plonjon.
Blocajul – când o echipă atacă, cealaltă se apără. Apărarea se
realizează pe două linii bine delimitate, prima fiind asigurată de către
blocaj; cea de-a doua linie asigură preluarea mingilor în cadrul jocului de
apărare. Blocajul este principala „armă” de apărare.
Blocajul are următoarele obiective:
printr-o acţiune corespunzătoare, agresivă, deasupra fileului, poate
realiza cu uşurinţă câştigarea punctului;
protejează o parte din teren;
intimidează adversarul.

preluarea din serviciu

atacul
pasa

atacul blocajul
pasa

preluarea din atac

serviciul

27
 Acţiunea Definiţie Obiective Remarci
Serviciul Acţiunea de Generează recepţia. Mingea trebuie să
punere în joc a Obţinerea punctului. treacă direct peste
mingii. fileu.
Preluarea Acţiunea ce Permite construcţia Nu confundaţi
din serviciu urmează atacului. preluarea cu
serviciului. apărarea.
Pasa de atac Acţiune ce Plasarea atacului în A nu se confunda
precede atacul. situaţie favorabilă pasa de joc cu
(alegerea zonei de pasa ca tehnică.
atac şi precizia Aceasta este
pasei). singura acţiune
care nu se
recomandă să se
trimită peste
fileu.
Lovitura de Orice minge Obţinerea punctului. Adaptarea
atac care trece peste tehnicii, în
fileu (cu funcţie de
excepţia apărarea echipei
serviciului). adverse.
Preluarea Acţiunea care Precătirea pentru Nu confundaţi
din atac urmează blocajul atacului. preluarea din atac
atacului. Pregătirea pentru cu cea din
preluarea mingii. serviciu.
Blocajul Se opune Acoperă o suprafaţă Posibilitatea de a
trecerii mingii din teren. trece cu mâinile
peste fileu. Opreşte atacul peste fileu.
advers. Recuperarea
mingilor este
autorizată.

28
II.10. Specializarea jucătorilor

Specializarea jucătorilor este o condiţie esenţială în vederea

realizării unei echipe competitive. Datorită faptului că, în volei,
regulamentul obligă jucătorii la şase rotaţii, în teren este necesar să existe
un echilibru al liniilor, în sensul existenţei unor jucători specializaţi, atât în
linia I, cât şi în linia a II-a.
În linia cu conducătorul de joc, trebuie să avem cel mai bun atacant
de zona 3 şi dezona 4, întrucât în această situaţie avem numai 2 atacanţi pe
fileu.
În jocul de volei, jucătorii sunt specializaţi, după cum urmează:

Conducătorul de joc:
Succesul şi performanţa
unei echipe depinde, în general, de
calităţile conducătorului de joc. De
aceea, trebuie acordată o mare
atenţie selecţiei şi pregătirii acestui
jucător. Formarea unui conducător
de joc de calitate este o muncă de
http://www.fivb lungă durată.
Acesta trebuie să posede o
cunoaştere foarte bună a acestui joc şi calităţi psihice deosebite, să fie
spontan (să aibă capacitate de gândire rapidă), să dea dovadă de un
redutabil spirit competiţional, să aibă stăpânire de sine în situaţiile dificile
din timpul jocului şi, în plus, este recunoscut ca având calităţi de lider,
fiind responsabil de coeziunea şi dearmonia echipei.
Trebuie să paseze în „reversement” (pleacă înainte şi pasează
înapoi, se deplasează înapoi şi pasează înainte). În situaţiile în care este în
linia a II-a, „pe intrare”, va pasa întotdeauna din săritură. Poate surprinde
cu mingi plasate din săritură, când este în linia I sau de pe picioare, când
este în linia a-II-a, iar când preluarea este înaltă, unii conducători de joc
atacă decisiv. De asemenea, precizăm rolul determinant pe care trebuie să-l
aibă conducătorul de joc, prin mobilizarea coechipierilor, precum şi
creativitatea de care trebuie să dea dovadă în construcţia atacului,
întotdeauna în funcţie deatacul advers.

29
Reguli ale unui conducător de joc de mare performanţă:
Un conducător de joc trebuie să
aibă vocaţie pentru acest post, el fiind un
jucător de talie medie.
Formarea jucătorilor pe acest post
este mai dificilă decât cea a celorlalţi
jucători. De aceea, conducătorul de joc
ajunge în vârful carierei la o vârstă destul
de înaintată (28 ani), după ani de pregătire,
multă muncă în antrenamente şi
acumularea unei experienţe.
Acest post cere calităţi fizice
http://www.fivb deosebite. În primul rând, se cere o bună
viteză de deplasare şi o rezistenţă specifică,
pe care la un conducător de joc trebuie să le
întâlnim pe tot parcursul unui joc.
În plan tehnic, acesta utilizează un număr foarte mare de pase, în
funcţie de combinaţiile stabilite. Un conducător de joc de mare
performanţă nu trebuie să se limiteze numai la pase înalte sau la
pase rapide specifice centrului sau la pase la 3 m; el trebuie să
dispună de o mare varietate de pase. Fiecare pasă variază în funcţie
de înălţime, viteză şi traiectorie.
Un conducător de joc are o manieră specifică de a se antrena. În ce
moment decide unde va pasa? Această decizie depinde de mai mulţi
parametri:
• aşezarea jucătorilor în apărare;
• organizarea adversarilor în apărare;
• cel mai în „formă” jucător;
• direcţia mingii venite din preluare.
Dintre parametrii enumeraţi mai sus, cel mai important este direcţia
mingii venite din preluare şi poziţia conducătorului de joc faţă de aceasta.
Conducătorul de joc trebuie să fie imprevizibil. Trebuie să paseze,
astfel încât echipa adversă să nu anticipeze de unde se va ataca.
Un conducător de joc de mare performanţă trebuie să se adapteze la
orice tip de atacant.

30
 Conducătorul de joc trebuie să paseze în „reversemânt” (invers
direcţiei de deplasare).

Trăgător central:
Este jucătorul care realizează
atacurile rapide şi blocajul atacurilor
adverse. Acesta este cel care participă,
practic, la toate acţiunile de blocaj;
eficacitatea globală a blocajelor unei
echipe este datorată calităţilor unui
trăgător central.
Acesta trebuie să acţioneze numai
pe pase „speciale”, să aibă o săritură
uşoară, să se deplaseze rapid la blocaj şi
http://www.fivb să posede foarte bine atacul de pe un
picior din zona 2, cu schimbare de
direcţie.

Trăgător secund:
Atacantul de zona 4 este în general un
jucător cu talie, cu săritură înaltă şi care
acţionează prioritar din pase înalte. Este
jucătorul cu experienţă care, de obicei,
primeşte mingea şi în condiţiile tensionate ale
jocului.

http://www.fivb

Jucător universal:
Este jucătorul care se
foloseşte în sistemul de joc
5+1, fiind corespondentul
http://www.fivb conducătorului de joc, el
având misiunea de a pasa în

31
contextul în care conducătorul de joc nu mai are posibilitatea de a pasa.
De obicei, este jucătorul cu mare experienţă, cu preluare prioritară
şi atac complex, atât din linia I, cât şi din linia aII-a.

Libero:
Jucătorul libero se
foloseşte numai în linia a II-a,
prin înlocuirea unui jucător din
această linie, intrarea lui în teren
făcându-se fără consemnare în
foaia de arbitraj.
De obicei, acest jucător
ocupă zona 5 a terenului, acolo
unde ajung majoritatea mingilor
http://www.fivb
atacate de echipa adversă. Este
jucătorul cu preluare prioritară şi
apărare performantă. Este selecţionat, de obicei, din rândul jucătorilor cu
experienţă.
Antrenamentul jucătorului libero trebuie să se bazeze, în principal,
pe dezvoltarea calităţilor motrice (viteza sub toate formele ei de
manifestare, rezistenţa specifică), dar şi pe jocul acrobatic, atât de necesar
fazelor de apărare. În pregătirea tehnico-tactică, se utilizează exerciţii
specifice jocului de apărare, ale preluării serviciului, precum şi multe
execuţii acrobatice.

32
SCOPUL • este de a forma, la studenţi,
cunoştinţele necesare
desfăşurării unui joc de volei.

• să-şi însuşească materialele

OBIECTIVELE necesare desfăşurării jocului de
OPERAŢIONALE volei;
• să cunoască terminologia
folosită în volei;
• să cunoască posturile de joc şi
atribuţiile fiecăruia.

• realizaţi fazele de atac şi de

TEME DE apărare, cu elementele tehnice
LUCRU specifice lor;
• prezentarea posturilor de joc şi
aşezarea lor în teren, pe poziţia
iniţială.

E Nota 5– Care sunt dimensiunile terenului şi cele ale E

V fileului, în volei? V
A A
L Nota 6 – 8 – Cum se aşază jucătorii în teren? L
U U
A Nota 9 – 10 – Prezentaţi fazele jocului de apărare. A
R R
E E

33
34
CAPITOLUL III. CONŢINUTUL JOCULUI DE VOLEI

III.1. Deprinderile motrice în volei

Deprinderea motrică reprezintă un obiectiv, o finalitate a procesului

instructiv-educativ-evaluativ. Există mai multe definiţii date deprinderilor
motrice, dintre care vom aminti câteva mai reprezentative1:
este o caracteristică sau o componentă a actelor învăţate care,
prin exersare, dobândesc indici superiori de execuţie
(coordonare, precizie, viteză, plasticitate, automatism)2;
reprezintă componentele esenţiale şi, totodată, specifice ale
diferitelor acte motrice care, îmbinate în mod armonios, asigură
îndeplinirea unor sarcini motrice, conform principiului:
“eficienţă maximă prin cheltuieli energetice minime”3.
În concluzie, deprinderile motrice sunt componente ale procesului
instructiv-educativ care se formeaza (nu se moştenesc). Ele se învaţă, se
consolidează şi se perfecţionează prin exersare, atât în activitatea motrică
de zi cu zi, cât şi în cadrul educaţiei fizice şi al antrenamentului sportiv,
unde se şi corectează deprinderile si priceperile greşit însuşite4.

III.2. Priceperile motrice în volei

Majoritatea specialiştilor consideră priceperea motrică drept faza

superioară de stăpânire a deprinderii motrice, de valorificare conştientă, în
condiţii variabile, neprevăzute, a sistemului de deprinderi însuşite. Astfel,
deprinderile sunt selectate, ansamblate şi efectuate cursiv şi cu eficienţă
maximă.
Realizarea priceperilor motrice trebuie să fie scopul final al
procesului instructiv-educativ, urmând ca, prin aceasta, elevul să aibă

1
http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/Componentele-procesului-de-inv42.php, accesat
la data de 14 10 2013.
2
Epuran, M.,(1996) – Psihologia educaţiei fizice, Editura Sport - Turism, Bucureşti.
3
Demeter A.,(1982) – Bazele fiziologice şi biochimice ale formării deprinderilor motrice,
Editura Sport – Turism, Bucureşti.
4
http://www.slideserve.com/ajaxe/teoria-educatiei-fizice-si-sportului, accesat la data de 14
10 2013, ora 16.

35
capacitatea de a aplica eficient sistemul de deprinderi motrice în raport de
necesităţi, în viaţa cotidiană sau în competiţii.

Caracteristici ale priceperilor motrice:

sunt componente automatizate ale activităţii motrice voluntare;
depind, în mare măsură, de ansamblul de deprinderi motrice
însuşite;
exprimă măiestria motrică în situaţii variabile;
se consolidează prin metode active de instruire (problematizarea);
au la bază procesele de cunoaştere (memorie, imaginaţie,
creativitate etc.) şi le influenţează pe acestea;
nivelul de manifestare al priceperilor este condiţionat de
plasticitatea scoarţei cerebrale.

III.3. Tehnica jocului de volei (generalităţi, evoluţie)

În jocul de volei, tehnica influenţează, în mod prioritar,

soluţionarea situaţiilor complexe de joc şi condiţionează economisirea
energiei. Nivelul de pregătire tehnică, în volei, depinde în mare măsură de
nivelul iniţial şi de experienţa motrică a elevului/sportivului, fapt care
determină măsurători metodice adecvate; de pildă, la începători procesul de
antrenament va căuta să realizeze la elevi/sportivi o bază motrică largă,
care să cuprindă mijloacele din şcoala alergării, săriturii, aruncării etc.,
spre deosebire de elevii/sportivii avansaţi, la care specializarea este
avansată.
Pregătirea tehnică este o condiţie obligatorie pentru creşterea
performanţelor în jocul de volei, ea urmărind însuşirea şi perfecţionarea
continuă a mecanismului execuţiei, prin abordarea analitică a părţilor
componente ale acţiunilor individuale de joc.
Mai mult ca în oricare joc sportiv, tehnica în volei este esenţială
pentru desfăşurarea jocului. Majoritatea acţiunilor necesită tehnici speciale
de execuţie, deoarece voleiul, comparativ cu celelalte jocuri sportive, are în
conţinutul său foarte puţine mişcări naturale. În jocul de volei, predomină
tehnica în regimul calităţilor motrice.
Datorită specificului acestui joc, în care predomină mişcările
nenaturale, aciclice, este necesar un timp mai îndelungat de iniţiere şi de

36
pregătire, pentru practicarea la un nivel acceptabil al
a voleiului. Pentru a
putea trece la practicarea la un nivel superior al a jocului, este necesară
însuşirea corectă a tuturor acţiunilor tehnice de bază,
bază în condiţii apropiate
sau analoage jocului, ceea ce impune ca pregătirea tehnică să fie realizată
în cadrul unor sisteme de acţionare complexe.

Caracteristicile, structura jocului şi implicaţiile acestora asupra

instruirii:
Sistemul cadru de instruire – generalităţi:
acest sistem impune unificarea şi îmbunătăţirea sistemului de
instruire în toate eşaloanele de activitate,
activitate unde apare voleiul ca
mijloc al educaţiei fizice sau ca sport de performanţă;
acest sistem trebuie privit concentric (lecţia de educaţie fizică, ora
de activităţi sportive, voleiul de masă – conţinut restrâns, voleiul de
performanţă – conţinut lărgit).
Eşalonarea traseului metodic este util pentru a uşura stabilirea
stabili
priorităţilor şi pentru alegerea mijloacelor şi a formelor de instruire.

Acomodarea
cu mingea Consolidarea Evaluare

Învăţarea Perfecţionarea

Figura 1. Etapele învăţării motrice

Priorităţi ale învăţării – perfecţionării globale a jocului – generalităţi:

se recomandă ca instruirea să se pornească de la general la
particular, de la joc la situaţia (faza tactică) şi de la aceasta la
acţiunea de joc, cu componentele acesteia;
deci, este indicat să se formeze la copii mai întâi imaginea de
ansamblu a jocului, pe care să-l să schiţeze, chiar cu reguli
simplificate;
însuşirea rapidă a jocului, în prima perioadă a instruirii;
îmbunătăţirea indicelui de eficienţă al acţiunilor;
echilibrul între
ntre acţiunile de atac şi cele de apărare;

37
 exigenţe sporite pentru aptitudinile de îndemânare şi viteză.

Însuşirea rapidă a jocului în prima perioadă a instruirii - avantaje:

stimulează participarea activă şi motivaţia pentru volei, de la
începutul pregătirii;
se însuşeşte de la început deprinderea de a participa integral la joc,
la toate fazele acestuia;
integrarea mai rapidă, mai eficientă în joc a acţiunilor care se
însuşesc pe parcursul instruirii;
jocul, care este un angrenaj, o deprindere complexă, să i se dea
atenţia principală, în toate stadiile instruirii.

Cerinţe şi recomandări pentru faza de acomodare – învăţare:

accent pe demonstraţie (70% solicitarea analizatorului vizual şi
30% solicitareacelui auditiv);
supravegherea permanentă a exersării, pentru ca să nu se formeze
deprinderi greşite;
serii cu număr mic de repetări şi pauze dese, active şi jocuri
dinamice simple, uşor de organizat, cu participarea tuturor
jucătorilor;
exerciţii puţine, bine alese, repetate aproximativ în aceeaşi ordine;
accentul, de la început pe exersarea globală;
să apară de la începutul instruirii şi mingea (ţinută în cupă şi
aruncată, schiţându-se mişcarea).

Cerinţe şi recomandări pentru faza de acomodare – învăţare – factori

limitativi:
factorii limitativi trebuie evitaţi, pentru că ei pot duce la deprinderi
greşite;
folosirea elementelor de întrecere cu acţiunea respectivă, înainte de
fixarea mecanismului de bază al acestuia;
exersarea timp îndelungat, cu viteză mică;
folosirea prea multor exerciţii de imitare a acţiunii cu mingea
ţinută, cu prindere şi aruncare;
exersarea timp îndelungat, pe părţi, a acţiunii de bază;
dezvoltarea îndemânării specifice, în stadiile de iniţiere-fixare;

38
 exersarea aspectului tehnic îndelungat, fără conţinut tactic.

Cerinţe şi recomandări pentru stadiile de consolidare – perfecţionare:

se consolidează, mai întai, aspectul dominant al execuţiei, apoi
detaliile, iar în stadiul următor, acestea se perfecţionează, în aceeaşi
ordine;
accent pe constanţă, precizie şi, mai ales, eficacitate în acţiuni;
numărul de repetări va fi mare după consolidarea aspectului
dominant, dar exerciţiile trebuie să se încadreze, cel puţin parţial, în
situaţia tactică;
se va urmări şi dezvoltarea capacităţii de a concura;
evitarea unor factori limitativi care pot să apară.

Cerinţe pentru învăţarea rapidă şi eficientă:

respectarea etapelor formării acţiunilor individuale şi etapizarea
acţiunii colective;
succesiunea precisă şi calea optimă în învăţarea fiecărei acţiuni;
evaluarea (verificarea ) sistematică, prin probe şi norme de control;
instruirea intensivă, prin număr mare de repetări.

SCOPUL • este de a forma, la studenţi,

noţiuni ale deprinderilor şi ale
priceperilor motrice, specifice
jocului de volei.

OBIECTIVELE • cunoaşterea deprinderilor şi

OPERAŢIONALE priceperilor motrice, specifice
jocului de volei;
• cunoaşterea cerinţelor pentru
fiecare etapă a învăţării.

39
 TEME DE
LUCRU • prezentaţi caracteristicile şi
etapele învăţării deprinderilor
motrice.

Nota 5 – Care sunt etapele învăţării deprinderilor

E E
motrice?
V V
A A
Nota 6 – 8 – Care sunt caracteristicile priceperilor
L L
motrice?
U U
A A
Nota 9 – 10 – Care sunt cerinţele şi recomandările
R R
pentru etapele învătării deprinderilor motrice, specifice
E E
voleiului?

40
CAPITOLUL IV. ELEMENTELE TEHNICE, SPECIFICE
JOCULUI DE VOLEI
IV.1. Poziţiile corpului şi deplasarea în teren

Este foarte importantă adoptarea unei poziţii corecte, în volei, pentru

eficacitatea jocului şi pentru diminuarea riscurilor de accidentare. O greşeală
frecventă este adoptarea unei poziţii înalte, în fazele de apărare. Aterizarea pe
sol trebuie să se facă prin îndoirea genunchilor, pentru a amortiza mişcarea.

Poziţie înaltă Poziţie medie Poziţie joasă

1. Picioarele 1. Corpul uşor 1. Îndoirea
depărtate, la lăţimea aplecat înainte. genunchilor mai
umerilor. 2. Picioarele mult de 900.
2. Greutatea depărtate la lăţimea 2. Păstrarea
repartizată în mod umerilor, piciorul greutăţii corpului
egal, pe ambele stâng uşor înainte. înainte.
picioare. 3. Genunchii 3. Aşteptarea
3. Genunchii uşor îndoiţi. mingii.
flexaţi. 4. Umerii înaintea 4. Atenuarea
4. Mâinile la genunchilor. impactului.
nivelul umerilor, pe 5. Braţele deasupra 5. Urmărirea mingii
timpul mişcării. genunchilor. cu privirea.
5. Urmărirea mingii 6. Braţele paralele. 6. Revenire
cu ochii. 7. Menţinerea imediată la poziţia
6. Revenire rapidă poziţiei tot timpul iniţială.
în poziţie iniţială. mişcării. 7. Se foloseşte, în
7. Poziţie utilizată 8. Poziţia cea mai special, pentru
la pegătirea des utilizată în preluarea mingilor
blocajului. jocul de volei. din atac.

41
Deplasarea în teren
Pentru a face faţă cerinţelor actuale ale jocului de volei, un rol
important în procesul de pregătire îl are pregătirea şi perfecţionarea
continuă a elementului tehnic: ,,mişcarea (deplasarea )în teren”.
În continuare, vom descrie procedeele tehnice de deplasare în teren,
folosite în jocul de volei.
Pasul adăugat – este folosit pentru parcurgerea unei distanţe
scurte, fără a-şi schimba poziţia fundamentală (poziţie
fundamentală medie).
Deplasare laterală, cu pas adăugat – va începe întotdeauna cu
piciorul din partea direcţiei de deplasare, celălalt picior
apropiindu-se atât cât este necesar, pentru a menţine permanent
poziţia fundamentală de bază.
Deplasare înainte-înapoi, cu pas adăugat – în timpul deplasării,
picioarele se ţin depărtate şi se păstrează poziţia fundamentală
medie; în timpul execuţiei, tălpile sunt paralele, iar centrul de
greutate pe aceeaşi linie; deplasarea înainte va începe,
întotdeauna, cu piciorul din faţă, iar deplasarea înapoi va începe
cu piciorul din urmă.
Alergarea – este scurtă, în viteză, executată, de obicei, cu
plecare din poziţie medie. Se poate executa înainte şi înapoi.
Săritura – în înălţime sau în lungime, cu bătaie pe un picior sau
pe două picioare, de pe loc sau precedată de o deplasare.
Oprirea – se realizează într-un timp sau îndoi timpi; trebuie să
asigure un bun echilibru corpului, o mare precizie în acţiune,
ştiindu-se faptul că, în momentul acţionării la minge, executantul
stă pe loc.
Schimbarea de direcţie – este folosită permanent de jucătorul de
volei şi, mai ales, la mingile întâmplătoare (ricoşate din blocaj).

42
IV.2. Plonjonul în jocul de volei
Plonjonul pe spate – din poziţia
fundamentală, jucătorul se
deplasează rapid spre direcţia de
zbor a mingii, coborând progresiv
greutatea corpului, puţin spre
înainte. Oprirea se face pe ambele
picioare, într-un timp sau doi
timpi. Centrul de greutate rămâne
pe piciorul din spate, ajungând cu
talpa pe sol, piciorul din faţă ia
contact cu solul prin călcâi,
oprind complet viteza de
deplasare, iar şezuta coboară
până aproape sol. Această poziţie
favorizează rularea pe spate a
corpului, iar rotunjirea spatelui,
înlătură lovirea. Mişcarea de
lovire a mingii se execută în
momentul în care corpul a
coborât suficient sub traiectoria
mingii şi se găseşte într-un
echilibru relativ stabil, după care
urmează căderea şi rularea pe
spate.
43
Plonjonul lateral – este
precedată de o fandare
corespunzătoare direcţiei de
venire a mingii: stânga, dreapta,
oblic – înainte, stânga sau
dreapta.Din poziţie fundamentală,
jucătorul se deplasează şi se
opreşte în poziţia fandat, pe
direcţia de venire a mingii;
urmează o răsucire rapidă (din
afară spre interior) pe talpa
piciorului fandat, centrul de
greutate mutându-se progresiv de
pe talpă (pingea) pe călcâiul
piciorului fandat. În acest timp,
articulaţia piciorului fandat este
flexată la maximum, făcând ca
partea exterioară a gambei şi
acoapsei să coboare cât mai
aproape de sol. Poziţia corpului şi
a braţelor este pe direcţia de
venire a mingii. Urmează un
moment de echilibru relativ
stabil, timp în care se execută
lovirea mingii, după care
urmează contactul cu solul şi
rularea pe spate.
44
IV.3. Pasa cu douâ mâini de sus

Poziţia Execuţia mişcării Continuarea

fundamentală 1. Contact cu partea mişcării
1. Deplasarea la posterior inferioară 1. Extensia
minge. a mingii. completă a braţelor.
2. Aşezarea în 2. Contact cu 2. Direcţionarea
poziţie ultimele două mâinilor spre
fundamentală. falange. minge.
3. Faţa la minge. 3. Extensia 3. Deplasarea
4. Picioarele simultană a braţelor şoldurilor spre
depărtate. şi apicioarelor
picioarelor. direcţia mingii.
5. Braţele, 4. Transferul 4. Transferul
picioarele şi greutăţii de la greutăţii spre
şoldurile uşor picioare la corp şi direcţia mingii.
îndoite. la execuţia mişcării.
mişcării 5. Avansare pe
6. Între mâini şi 5. Direcţionarea direcţia mingii.
frunte, să fie traiectorieei la
aproximativ 15 – înălţimea dorită.
dorită
20 cm.
7. Se uită prin
“fereastra” formată
de mâini.

45
Generalităţi
Pasa de sus joacă un rol primordial în jocul de volei. Locul său este
regăsit în procesul de formare al jucătorilor. Toate pasele vizează
pregătirea unui atac şi influenţează direct derularea ulterioară a jocului.
Principiul fundamental de formare a jucătorilor se rezumă la
dezvoltarea acţiunilor de atac, în strânsă legătură cu perfecţionarea tuturor
formelor de pasare:
cu două mâini de sus;
pasa cu o mână (specifică conducătorului de joc).
Pentru mingile uşoare trimise de către adversar, peste fileu (faza a
II-a), se recomandă reconstrucţie cu pasa de sus, care prezintă mai multă
siguranţă.
A doua minge, în cadrul jocului de volei, este repartizată exclusiv
pregătirii atacului şi este denumită pasa de atac.
Această formă de pasare este specifică conducătorului de joc care,
indiferent de poziţia lui în teren, trebuie să fie capabil de a pasa precis şi
constant. Pasele conducătorului de joc pot fi realizate din poziţie: înaltă,
medie, joasă şi din săritură.
Tehnica nu diferă decât în ceea ce priveşte poziţia braţelor, care
sunt de obicei întinse şi înflexibilitatea poignentului.
Tehnica învăţării pasei cu două mâini de sus poate fi divizată în
două:
tehnica fundamentală, accesibilă tuturor jucătorilor;
tehnica şi strategia specifică conducătorului de joc.

Reguli tactice
plasarea jucătorului înapoia balonului şi lovirea mingii în poziţie
stabilă;
utilizarea preluării pentru mingile joase sau flotante şi a pasei de
sus pentru mingile înalte;
conducătorul de joc trebuie să adopte o poziţie corespunzătoare, în
funcţie de traiectoria balonului;
traiectoria pasei depinde de poziţia palmelor şi a braţelor; dacă
acestea sunt sub balon, pasele vor fi înalte, iar dacă poziţia lor va fi
înapoia mingii, traiectoria va fi întinsă;

46
reacţie rapidă, ceea ce presupune o poziţie pregătitoare adecvată şi
o urmărire atentă a adversarului;
conducătorul de joc trebuie să primească mingea, nu foarte aproape
de fileu, în faţa sa (în special pentru debutanţi);
reuşitele loviturii de atac sunt determinate de o bună coordonare,
între conducătorul de joc şi atacant;
conducătorul de joc trebuie să se adapteze atacantului său;
un bun conducător de joc „ascunde” mingea în momentul pasării;
conducătorii de joc trebuie să distribuie pase tuturor atacanţilor, iar
în momentele importante, celor mai eficace;
trebuie utilizată toată lungimea fileului;
pasele de atac trebuie să fie de aşa manieră executate, încât
atacantul să aibă mingea în faţa lui;
pasa de atac imprimă ritmul jocului;
alternanţa între pasele înalte, semi-rapide şi scurte trebuie să
respecte următoarele reguli:
o în situaţii critice şi deficitare, trebuie jucat cu pase înalte şi
„calme”;
o în cazul paselor înalte, precizia pasei este decisivă;
o pasele rapide presupun o mare coordonare, între
conducătorul de joc şi atacant;
o pasele semi-înalte şi peste cap pot fi alternate cu pasele
scurte;
o pasele din săritură sunt extrem de derutante pentru blocajul
advers, dar trebuie alternate cu atacuri executate decătre
conducătorul de joc;
o conducătorul de joc, înaintea oricărei combinaţii, trebuie,
printr-o codificare precisă, să stabilească ce fel de
combinaţie va realiza;
o cu atacanţi extrem de puternici, conducătorul de joc are
obligaţia să paseze şi pentru atacuri din linia a II-a.
aceste principii pot fi dezvoltate, în funcţie de diferite sisteme de
joc (conducătorul de joc care „pătrunde” sau nu). Sistemul de joc
depinde de calitatea conducătorului de joc.

47
 Descriere tehnică: câte doi la minge,
ţinându-se de mână; pasarea mingii cu
mâna liberă, de la unul la celalalt.
Durată: 3-5 minute.
Indicaţii metodice:
se pasează mingea mai înalt;
privirea la minge;
se lucrează atât cu braţul drept, cât şi cu
braţul stâng.
Deplasarea:
mers.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu pas de control.

Descriere tehnică: un jucător aruncă

mingea cu două mâini de jos, în zona
delimitată pentru pas. Celălalt jucător
intră în zonă, se aşază în poziţie
fundamentală şi va trimite mingea, prin
pasa cu două mâini de sus.
1 2 Durată: 5-7 minute.
Indicaţii metodice:
se deplasează în cea mai mare viteză,
pentru a pătrunde sub minge.
Deplasarea:
accelerează, apoi încetineşte, pentru a
1 1 1
se aşeza sub minge.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
2 2 2
efectuează o ghemuire şi apoi se ridică
şi dă opasă;
se deplasează spre stânga/dreapta,
revine şi efectuează pasa.
48
 Descriere tehnică: un jucător trimite
mingea, în zona delimitată pentru pas.
Celălalt jucător se va deplasa sub minge,
va face un pas de control, după care va
trimite mingea, cu un pas lung.
Durată: 5-10 minute.
1 2 3
Indicaţii metodice:
privirea la balon, pentru a aprecia
traiectoria;
deplasare în viteză, oprire pentru
efectuarea paselor.
1 1 1 Deplasarea:
alergare uşoară.
3 3 3 Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
2 2 2
efectuează o ghemuire şi apoi se
ridică şi dă pasă;
se deplasează spre stânga/dreapta, revine şi efectuează pasa.

Descriere tehnică: în coloană câte unul,

cu faţa la perete, pasă cu două mâini de
sus la perete şi deplasare la coada şirului.
Durată: 5-7 minute.
Indicaţii metodice:
după executarea pasei, se pleacă
rapid, pentru a putea executa pasa
următorul.
Deplasarea:
în alergare, la coada şirului.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
aceleşi exerciţiu, dar cu efectuarea
unui pas de control şi apoi pasă în perete;
pase la coşul de baschet;
pase de precizie, la diferite semne
aşezate pe perete.

49
 Descriere tehnică: câte doi, faţă în faţă;
pase de la unul la altul, cu deplasare
înainte-înapoi.
Durată: 5-7 minute.
Indicaţii metodice:
se deplasează în cea mai mare
viteză,pentru a pătrunde sub minge;
privirea la minge.
Deplasarea:
în alergare;
4
accelerează, apoi încetineşte, pentru a se
3 1
aşeza sub minge.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
efectuează o ghemuire, se ridică şi se
2
deplasează la minge, în timp ce colegul său
face pasă de control, pentru a avea timp să
se ridice din ghemuit.

Descriere tehnică: suveică peste fileu, cu

deplasare la coada propriului şir.
Durată: 3-5 minute.
Indicaţii metodie:
privirea la minge, pentru a aprecia
traiectoria.
Deplasarea:
alergare uşoară,la coada propriului şir.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu trecere la coada
şirului opus;
se va efectua o pasă de control şi apoi
opasă lungă, peste fileu.

50
 Descriere tehnică: pe jumătate de teren,
suveică, cu deplasare la coada şirului opus.
Durată: 3-5 minute.
Indicaţii metodice:
privirea la minge, pentru a aprecia
traiectoria;
deplasare rapidă, pentru a putea lovi
mingea în poziţie corespunzătoare;
jucătorul se deplasează cu faţa la fileu, se
opreşte şi se întoarce pe direcţia de pasare.
Deplasarea:
alergare la coada şirului opus.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu trecere la coada
propriului şir;
se va efectua o pasă de control şi apoi pasă lungă la coechipier.

Descriere tehnică: 5 grupe a câte

doi jucători, de o parte şi de alta a
fileului. Fiecare grupă are câte o
minge; pase peste fileu, cu
deplasare laterală (dreapta).
Durată: 3-5 minute.
Indicaţii metodice:
jucătorul se deplasează cu pas
adăugat, cu faţa la fileu, se opreşte
şi loveşte mingea.
Deplasarea:
deplasare cu pas adăugat.
Volum de lucru: 3 X 10
mingi/jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu deplasare
spre partea stângă;
se va efectua o pasă de control şi apoi pasă peste fileu.
51
 Descriere tehnică: pe jumătate de teren, joc
3X3, numai cu pasa cu două mâini de sus
(organizarea celor 3 lovituri).
Durată: 15-20 minute.
Indicaţii metodice:
privirea la minge, pentru a aprecia
traiectoria;
4 1
trimiterea mingii, cât mai exact, la
3
coechipier.
Deplasarea:
mers.
2 Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, 2X2;
acelaşi exerciţiu, 4X4, pe teren de
minivolei.

Descriere tehnică:
Trei jucători, în zonele 4, 3, 2, lângă
fileu, execută pase în trei, cu două mingi;
jucătorul din zona 4 are două mingi, pe
care le pasează, una după alta, la
jucătorul din zona 3; acesta, pe spate, în
3 zona 2 şi 2 dă pasă lungă în zona 4.
1 2
Durată: 3 minute, după care se schimbă
locurile.
Indicaţii metodice:
execuţie rapidă a paselor, datorită
frecvenţei mingilor.
Deplasarea:
mers.
Volum de lucru: 20 de mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu efectuarea unui
pas de control şi o pasă lungă la coechipier.
52
Indicaţii metodice privind antrenarea pasei:
tehnica de deplasare şi orientarea jucătorului în teren sunt primele
aspecte care trebuie învăţate, în cadrul procedeului;
exerciţiile de alergare cu plecare din poziţii diferite, cu schimbare
de direcţie, sunt recomandate;
ştafetele, jocurile dinamice garantează, de asemenea, o ambianţă
specială;
apoi, alte exerciţii pregătitoare, realizate pe teren, creează premisa
instruirii procedeelor specifice;
exerciţiile individuale cu mingea au rolul de familiarizare a
jucătorului, cu caracteristicile fundamentale ale pasei (plasamentul
în raport cu mingea, poziţia palmelor, a degetelor etc.);
de o mare utilitate sunt exerciţiile de jonglerie, unde pot fi alternate
loviri cu o mână de sus, de jos, cu umărul, cu genunchiul etc.;
exerciţiile cu peretele sunt, de asemenea, foarte practice şi asigură
un număr mare de repetări;
antrenorul va corecta permanent poziţia degetelor asupra mingii,
precum şi lucrul braţelor şi alpicioarelor;
în momentul în care jucătorii şi-au însuşit oarecum tehnica de bază,
vom începe exerciţiile cu partener, care vor fi, la început, de pe loc,
apoi din deplasare;
propunem, apoi, exerciţii în care mingea soseşte din linia a II-a,
jucătorul pătrunzând spre fileu şi încercând să paseze paralel cu
acesta;
exerciţiile în continuitate sunt foarte utile pentru debutanţi şi
asigură o bună concentrare;
în această perioadă, nu se urmăreşte aspectul tactic, interesându-ne
decât o însuşire corectă a acestui element tehnic;
este indispensabilă aplicarea de exerciţii, care să ajute, cât mai
repede posibil, trecerea la organizarea celor 3 lovituri.

53
 • este de a forma, la studenţi,
SCOPUL capacitatea de a exemplifica
mecanismul de bază al elementelor
specifice jocului de atac.

• însuşirea conţinutului
elementelor specifice jocului
OBIECTIVELE de atac;
OPERAŢIONALE • cunoşterea mecanismului de
bază, a regulilor tactice şi a
indicaţiilor metodice ale
elementelor specifice jocului
de atac.

• prezentaţi mecanismul de bază

al pasei cu două mâini de sus;
TEME DE • alcătuiţi o linie metodică pentru
LUCRU învăţarea, consolidarea pasei cu
două mâini de sus.

5 – Descrieţi mecanismul de bază al pasei cu două

E mâini de sus. E
V V
A 6 – 8 – Alcătuiţi o fişă metodică pentru învăţarea – A
L consolidarea pasei cu două mâini de sus. L
U U
A 9 – 10 – Prezentaţi indicaţiile metodice şi regulile A
R tactice ale antrenării pasei cu două mâini de sus. R
E E

54
IV.4. Preluarea cu două mâini de jos

Pregătirea poziţiei Execuţia mişcării Continuarea

1. Deplasarea spre 1. Preluarea mingii mişcării
minge şi aşezarea în faţa corpului. 1. Ţinerea mâinilor
în poziţie 2. Uşoară extensie a împreunate.
fundamentală. picioarelor. 2. Păstrarea
2. Depărtarea 3. Transferul coatelor întinse.
picioarelor, la greutăţii pe piciorul 3. Braţele urmăresc
lăţimea umerilor. dinainte. mingea, spre
3. Îndoirea 4. Efectuarea direcţia în care este
genunchilor, contactului cu trimisă.
menţinerea corpului mingea departe de 4. Ţinerea braţelor
în poziţie joasă. corp. sub nivelul
4. Aşezarea 5. Înclinarea umerilor.
mâinilor. „platoului” format 5. Transferul
5. Formarea unui de mâini spre greutăţii spre
platou al braţelor. minge. direcţia mingii.
6. Braţele paralele. 6. Şoldurile înainte. 6. Urmărirea mingii
7. Coatele întinse. 7. Privirea la cu privirea.
8. Urmărirea mingii minge, în
cu privirea. momentul lovirii.

55
Generalităţi:
Preluarea este primul contact cu mingea, după serviciu. Obiectivul
principal al preluării este trimiterea mingii la conducătorul de joc, care se
află în zona 2-3 a terenului, pentru posibilitatea construirii unui atac
eficient.
În jocul de volei, întâlnim:
preluarea cu două mâini;
preluarea cu o mână.
Preluarea: este un procedeu foarteimportant în jocul de volei, este
specific atât preluării din serviciu, cât şi jocului de apărare.
Posibilitatea construirii unui atac eficient depinde de precizia şi
decalitatea preluării. Dacă preluarea nu este corectă, opţiunile
conducătorului de joc sunt reduse, atacul este lent şi uşor de anihilat de
către echipa adversă.
Pentru jocul de apărare, se solicită:
mare disponibilitate;
braţele întinse şi formarea unei suprafeţe plane;
avansarea spre balon şi amortizarea loviturii.

Reguli tactice:
plasarea jucătorului înapoia balonului şi lovirea mingii, în poziţie
stabilă;
utilizarea preluării, pentru mingile joase sau flotante şi a pasei de
sus, pentru mingile înalte;
jucătorul aflat în preluare trebuie să adopte o poziţie
corespunzătoare, în funcţie de traiectoria balonului;
de corectitudinea preluării, depinde jocul de atac al echipei;
la primirea serviciului, sportivii sunt aşezaţi cu piciorul stâng sau
drept înainte, în funcţie de zona în care se găseşte;
viteza de deplasare a jucătorilor este+ determinată de viteza mingii
venite din serviciu sau din atac;
un rol foarte important, în jocul de volei, îl are asigurarea dublajului
şi anticiparea direcţiei mingilor ricoşate din blocaj.

56
 Descriere tehnică: preluări de control
Durată: 5 minute.
Indicaţii metodice:
plasarea sub minge;
îndoirea genunchilor;
coatele întinse;
privirea la minge.
Deplasarea:
mers.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, iar palmele ating solul;
acelaşi exerciţiu, cu lăsarea mingii să
cadă o dată pe sol.

Descriere tehnică: doi jucători, faţă în

faţă, iar un jucător trimite mingea,
alternativ, cu traiectorie lungă şi cu
traiectorie scurtă. Cel care primeşte
mingea intră şi loveşte mingea, în poziţie
joasă, cu „manşeta”.
Durată: 7-10 minute.
Indicaţii metodice:
se aşteaptă mingea, în poziţie joasă;
se loveşte pe „manşetă”;
Deplasarea:
alergare uşoară.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
se va trimite mingea stânga – dreapta,
jucătorul din apărare deplasându-se cu pas
adăugat şi efectuând preluare cu două
mâini de jos;
se va efectua o preluare de control şi,
apoi, o preluare lungă la celălalt jucător.

57
 Descriere tehnică: suveică peste fileu, cu
trecere la coada propriului şir. De o parte a
fileului, se efectuează pasă cu două mâini
de sus, iar de partea cealaltă, preluare cu
două mâini de jos.
Durată: 5-7 minute.
Indicaţii metodice:
se aşteaptă mingea, în poziţie joasă, la
preluare;
Deplasarea:
alergare uşoară, la coada propriului şir.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu trecere la coada
şirului opus;
se va efectua o preluare de control şi,
apoi, o preluare lungă peste fileu.

Descriere tehnică: suveică dublă peste

fileu, cu trecere la coada şirului alăturat. Se
execută, de o parte a fileului, preluare cu
două mâini de jos şi de partea cealaltă,
pasă cu două mâini de sus.
Durată: 5-7 minute.
Indicaţii metodice:
se aşteaptă mingea, în poziţie joasă, la
preluare.
Deplasarea:
alergare uşoară, la coada şirului
alăturat.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu trecere la coada
şirului opus (pe diagonală);
se va efectua o preluare de control şi,
apoi, o preluare lungă peste fileu.
58
 Descriere tehnică: un jucător de o parte a
fileului şi unul de cealaltă parte. Primul
efectuează o pasă înaltă, cu două mâini de
sus; celălalt se deplasează la minge,
efectuează o preluare cu două mâini de
1 1 1 jos, spre înainte, iar apoi se deplasează şi
trimite mingea peste fileu, cu pasă cu două
mâini de sus.
3 3 3 Durată: 10-15 minute.
2 2 2
Indicaţii metodice:
pentru primul jucător: trimiterea
mingii peste fileu să se facă cu o
traiectorie mai joasă.
Deplasarea: mers.
Volum de lucru: 3 X 10 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu efectuarea unui pas uşor înainte şi trimiterea mingii
peste fileu, cu preluare cu două mâini de jos.

Descriere tehnică:
Un jucător în zona 6, iar antrenorul în
zona 3. Antrenorul aruncă mingea în
1
zona 1, jucătorul se deplasează,
4 3 efectuează preluarea şi se întoarce la
2 poziţia de plecare; acelaşi lucru, înspre
A
zona 5.
Durată: 5-10 minute.
Indicaţii metodice:
deplasare laterală rapidă, pentru a se
putea prelua mingea în poziţie adecvată.
Deplasarea:
alergare, pentru a se deplasa la
minge.
Volum de lucru: 20 de mingi pentru fiecare jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, dar cu deplasare înainte – înapoi.
59
 Descriere tehnică:
Un jucător în zona 2, unul în 3 şi altul în
zona 4; fiecare are o minge în mâini, iar
doi jucători se află în zona 5. Primul
jucător din zona 5 face preluare din
3
1
mingea atacată din zona 4, se
2 deplasează în zona 6, unde va primi o
minge aruncată de către jucătorul din
zona 3 şi se retrage în zona 1, unde va
efectua preluare din mingea atacată de
către jucătorul din zona 2.
Durată: 5-7 minute.
Indicaţii metodice:
deplasare rapidă, pentru a putea
ajunge la minge.
Deplasarea:
alergare, pentru a se deplasa la minge.
Volum de lucru: 20 de mingi pentru fiecare jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, dar cu atac din toate zonele.
Descriere tehnică:
Un grup de 3 jucători, unul în spatele
3 celuilalt, în zona 5; primul jucător
2
efectuează deplasare înainte şi preluare
1 din mingea plasată de antrenor, după
care se retrage cu spatele, pentru a face
preluare din minge atacată şi trece la
A coada şirului.
Durată: 5 minute.
Indicaţii metodice:
jucătorul trebuie să rămână cu faţa la
antrenor.
Deplasarea:
alergare rapidă cu spatele.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante: acelaşi exerciţiu din zona 6.
60
 Descriere tehnică: un jucător efectuează
blocaj la un atac dat de un jucător urcat pe
lada de gimnastică, după care antrenorul
aruncă o minge la 3 m, acesta se întoarce
şi face preluare cu plonjon. Jucătorii sunt
grupaţi câte trei.
Durată: 10-15 minute.
Indicaţii metodice:
1 să nu uite să sară la blocaj.
Deplasarea:
săritură şi deplasare rapidă pentru
2 plonjon.
Volum de lucru: de trei ori 10 mingi.
2
3 Variante:
A acelaşi exerciţiu, cu blocaj şi plonjon
din zonele 3 şi 2.

Descriere tehnică: conducătorul de joc dă

pasă lungă în zona 4, de unde un jucător va
efectua lovitură de atac. De cealaltă parte a
fileului, doi jucători sunt pe lada de
A gimnastică şi efectuează blocaj. În spatele
jucătorului care execută lovitură de atac, se
găseşte un jucător care recuperează mingile
venite din blocaj. Antrenorul aruncă o
minge la jucătorul care efectuează dublaj şi
4
1 va executa o lovitură de atac, fără blocaj.
R
2
Durată: 10-15 minute.
3
Indicaţii metodice:
conducătorul de joc participă şi el la
dublajul atacului.
Deplasarea: poziţie joasă.
Volum de lucru: 15 – 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu dublaj la atac din
zona 2.

61
 Descriere tehnică:
Doi jucători faţă în faţă, unul face
2
2
3
lovitură de atac, iar celălalt preluare, la
3 doi metri înaintea lui; se deplasează,
1 1 prinde mingea şi o dă colegului.
Durată: 5-10 minute.
Indicaţii metodice:
deplasare rapidă, pentru a putea
ajunge la minge.
Deplasarea:
alergare, pentru a se deplasa la minge.
Volum de lucru: 20 de mingi pentru
fiecare jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, dar cu preluare direct
la colegul care face lovitură de atac.

Descriere tehnică:
Trei jucători, unul în linia I, unul în linia a
II-a şi unul în mijloc, care are rol de
3
2
4
conducător de joc. Jucătorul din linia I
execută lovitură de atac la jucătorul din
1 linia a II-a, acesta face preluare la
conducătorul de joc, care va efectua pasă
înapoi la jucătorul din linia a II-a, iar
acesta va efectua lovitură de atac la
jucătorul din linia I.
Durată: 5-10 minute.
Indicaţii metodice:
deplasare rapidă, pentru a putea ajunge
la minge.
Deplasarea:
alergare, pentru a se deplasa la minge.
Volum de lucru: 20 de mingi pentru fiecare jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, dar cu lovitură de atac numai din linia întâi.
62
 Descriere tehnică:
Ttrei jucători, unul în spatele celuilalt, în
zona 1 a terenului; primul jucător
avansează şi efectuează preluare dintr-un
atac dat de către antrenor, după care se
retrage în spatele celorlalţi jucători.
A Durată: 7 – 10 minute.
Indicaţii metodice:
trimiterea mingii în zona 2.
Deplasarea:
alergare la coada şirului.
Volum de lucru: 20 mingi/jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, din zonele 6, 5, 4.

Descriere tehnică:
Antrenorul aruncă mingea la conducătorul
de joc, care va pasa la 3 m, la unul dintre
jucătorii aflaţi în zonele 5, 6 şi 1, urmând
ca aceştia să efectueze lovitură de atac, în
3 3 3
zonele 5, 6 sau 1 ale terenului advers, de
unde se va efectua preluare.
Durată: 10 minute.
Indicaţii metodice:
2 2
jucătorii aflaţi la preluare se vor retrage,
2 în momentul în care conducătorul de joc va
efectua pasa.
Deplasarea:
1 deplasare rapidă cu spatele, pentru a
efectua opreluare.
A Volum de lucru: 20 – 30 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu un singur jucător la
preluare, care va pleca din zona 1, apoi în zonele 6 şi 5 ale terenului, de
unde va efectua preluarea.

63
 Descriere tehnică: antrenorul aruncă o
minge înaltă în zona 4, de unde se va
ataca pe drept şi apoi va arunca o
minge în zona 2, de unde se va efectua
atac pe diagonală. Acelaşi lucru pentru
4
jucătorul din apărare, în zona 5.
2
Durată: 15 - 20 minute.
1 3 Indicaţii metodice:
A jucătorul care se află în apărare se
orientează, în funcţie de atacul advers.
Deplasarea:
jucătorul din preluare se roteşte, în
funcţie de atacul advers.
Volum de lucru: 20 – 30 mingi de
fiecare jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, dar cu aşezare a doi jucători la blocaj, în zonele 4 şi 2.
Descriere tehnică:
1 – un atacant dă pasă la conducătorul de
joc; 2 – conducătorul de joc dă pasă înaltă
în zona 4; 3 – atacantul efectuează lovitură
5
4 de atac; 4 – antrenorul aruncă mingea la
A jucătorii aflaţi în preluare; 5 – jucătorul
efectuează preluarea spre zonele 2-3; 6 –
conducătorul de joc se deplasează şi
6 efectuează pasă lungă în zona 4; 7 –
3 2
jucătorul din zona 4 efectuează lovitură de
7
R atac.
1
Durată: 15 - 20 minute.
Indicaţii metodice:
preluarea trebuie să ajungă în zonele
2-3;
Deplasarea:
alergare la deplasarea conducătorului
de joc, la mingea a II- a.
Volum de lucru: 20 – 30 mingi de fiecare jucător.
64
 Descriere tehnice:
Un jucător se află de o parte a fileului,
celălalt de partea cealaltă. Un jucător
serveşte, iar celălalt efectuează preluare
cu două mâini de jos, schimbând poziţia
de plecare: înapoi, înainte, lateral.
Durată: 10 minute.
Indicaţii metodice:
urmărirea jucătorului care serveşte;
urmărirea traiectoriei mingii;
se deplasează rapid la minge.
Deplasarea:
deplasarea înainte: pas fandat.
deplasarea înapoi: privirea tot timpul
la minge şi în terenul advers;
deplasarea laterală: pas adăugat.
Volum de lucru: 20 mingi.
Descriere tehnică:
Trei jucători în preluare, un atacant în zona
4 şi un conducător de joc. Un jucător
serveşte, se face preluarea la conducătorul
2 de joc, care va pasa în zona 4, de unde se va
2 efectua lovitură de atac în zona 5.
Deplasarea:
deplasare, pentru a efectua opreluare.
R 3
Volum de lucru:30 de mingi.
3 Variante:
acelaşi exerciţiu, cu atacant în zonele 3,
2;
1 acelaşi exerciţiu, cu doi atacanţi la fileu.
1
4 Durată: 15 minute.
Indicaţii metodice:
preluarea trebuie să fie adusă într-o zonă
favorabilă conducătorului de joc.

65
 • este de a forma, la studenţi, capacitatea
SCOPUL de a exemplifica mecanismul de bază al
elementelor specifice jocului de apărare.

• însuşirea conţinutului elementelor

OBIECTIVELE specifice jocului de apărare;
OPERAŢIONALE
• cunoşterea mecanismului de bază,
a regulilor tactice şi a indicaţiilor
metodice ale elementelor specifice
preluării cu două mâini de jos.

TEME DE • prezentarea mecanismului de bază,

LUCRU al preluării cu două mâini de jos.

• alcătuiţi o linie metodică, pentru

consolidarea preluării cu două
mâini de jos.

E 5 – Descrieţi mecanismul de bază al preluării cu două E

V mâini de jos. V
A A
L 6 – 8 – Alcătuiţi o fişă metodică pentru învăţarea – L
U consolidarea preluării cu două mâini de jos. U
A A
R 9 – 10 – Prezentaţi indicaţiile metodice şi regulile R
E tactice ale antrenării preluării cu două mâini de jos. E

66
IV.5. Serviciul

Pregătirea poziţiei Execuţia mişcării Continuarea

1. Picioarele 1. Aruncarea mingii mişcării
depărtate. pe verticală. 1. Continuarea
2. Greutatea 2. Lansarea mingii transferului
corpului este egal cu mâna în greutăţii pe piciorul
repartizată, pe apropierea corpului. din faţă.
ambele picioare. 3. Ducerea braţului 2. Braţul coboră
3. Umerii paraleli drept/stâng sus şi lejer.
cu fileul. înapoi, întins, pe 3. Se intră în teren.
4. Piciorul stâng lângă ureche.
înainte, pentru 4. Lovirea mingii
dreptaci (şi dreptul, cu palma şi braţul
pentru stângaci). întins.
5. Palma deschisă. 5. Urmărirea mingii
6. Privirea la balon. cu privirea, după
lovire.
6. Transferul
greutăţii pe piciorul
din faţă.

67
 Elementul tehnic cu care seîncepe jocul. Este compus din mai multe
procedee tehnice şi devine, din ce în ce mai mult, „o armă de atac”, la
majoritatea echipelor.
Generalităţi:
Tehnica de bază este relativ simplă, iar faptul că jucătorul are la
dispoziţie timp suficient, pentru repunerea mingii în joc (8 secunde),
creează premisa unei execuţii extrem de precise şi deeficiente.
Noile modificări de regulament măresc posibilităţile de manifestare
ale jucătorilor, apărând, astfel, multiple variante privind tactica serviciului.
Perfecţionarea domeniului este obligatorie, preferându-se
securitatea execuţiei şi nu riscul.
Dinamica dezvoltării jocului de volei a evidenţiat apariţia mai
multor procedee:
serviciul de jos, specific debutanţilor;
serviciul de sus, din forţă, care este executat destul de puternic, dar
cu o precizie limitată (în care mingea capătă un efect mare), a fost
utilizat o mare perioadă;
serviciul în forţă, cu rotaţia mingii, se încadrează în categoria
„serviciului rotativ”, unde poziţia corpului este orientată cu umărul
spre fileu (ex. rapidistul Horaţiu Nicolau – puterea serviciului
acestui jucător ajungând până la 240 km/h);
în ordinea evoluţiei, apare serviciul planat, la care mingea planează,
având o traiectorie sinuoasă, înşelătoare. Se realizează de pe sol sau
din săritură (execuţie mai dificilă);
de o bună perioadă de timp, mai ales la echipele de băieţi, apare
serviciul de sus din forţă, din săritură. Sunt jucători care şi-au
perfecţionat acest procedeu – respectiv, forţa şi precizia (ex. echipa
de băieţi a Rusiei, la care toţi jucătorii servesc din săritură, cu
maximă eficienţă. Şi la echipele de fete întâlnim jucătoare care
servesc din săritură). Esenţa acestui procedeu este ca fiecare jucător
să-şi asume riscul, în funcţie de scor. De obicei, băieţii, indiferent
de rezultat, forţează serviciul, întrucât o minge mai uşoară este
atacată puternic, fără posibilităţi de recuperare.
De menţionat, că există şi jucători care alternează mingile în forţă,
cu cele uşoare, dar bine plasate.

68
 Deşi, în metodica de învăţare, se începe cu serviciul de jos (fiind
mai uşor de executat), recomandabil este să se treacă, destul de repede,
peste acest procedeu, preferându-se serviciul de sus, din faţă şi orientat
chiar spre un punct fix (salteaua de gimnastică), micşorând, însă, distanţa
faţă de fileu.
Foarte important este ca, încă de la început, copiii să îşi formeze
mentalitatea că serviciul trebuie efectuat la un punct fix.

Reguli tactice:
concentrarea obligatorie, înaintea serviciului;
observarea adversarului, determinarea zonei unde trebuie servit;
rămânerea înapoia liniei de fund a terenului şi concentrarea asupra
lovirii mingii;
evitarea greşelilor de serviciu, la începutul şi spre sfârşitul setului;
evitarea ratării serviciului, după timpul de odihnă sau al unei
schimbări;
efectuarea serviciului spre un jucător nou intrat;
orientarea serviciului spre o zonă neacoperită;
efectuarea serviciului pe „intrarea” conducătorului de joc;
realizarea serviciului pe secunda „8”. Regulă tactică mai puţin
utilizată, dar care permite „obosirea adversarului”.

Descriere tehnică:
Fiecare jucător are o minge şi se aşază la o
distanţă de 3-4 m de perete. Se efectuează
serviciu în perete şi prinderea mingii.
Durată: 10 – 15 minute.
Indicaţii metodice:
piciorul stâng înainte, pentru dreptaci şi
dreptul înainte, pentru stângaci;
lovirea mingii se face din înapoia ei.
Deplasarea:
deplasarea corpului spre înainte.
Volum de lucru: 20 -30 de mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu efectuarea serviciului la un punct fix pe perete.
69
 Descriere tehnică:
Un jucător de o parte a fileului, iar celălalt
de partea cealaltă, situaţi la 3 m. Se serveşte
peste fileu, iar după trei servicii reuşite
consecutive, se măreşte distanţa cu un metru.
Durată: 10-15 minute
Indicaţii metodice:
se aruncă mingea deasupra capului;
lovirea mingii de deasupra capului.
Deplasarea:
deplasarea corpului spre înainte.
Volum de lucru: 20 de mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu efectuarea unei
preluări de control la mingea trimisă
decătre coleg.

Descriere tehnică:
Jucătorii aşezaţi de o parte a fileului, la
linia de 3 m; fiecare cu minge; serviciu
în zona delimitată.
Durată: 5 – 10 minute.
Indicaţii metodice:
un picior înainte, iar celălalt înapoi;
lovirea balonului se face cu mâna
opusă piciorului aflat înainte;
lovirea mingii se face din înapoia ei.
Deplasarea:
deplasarea corpului spre înainte.
Volum de lucru: 20 -30 de mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu marirea distanţei
de execuţie.

70
Descriere tehnică:
Terenul este divizat în părţi, iar jucătorii
lucrează pe grupe de câte doi sau trei.
Fiecare jucător serveşte într-o zonă
stabilită înainte.
Durată: 10 – 15 minute.
Indicaţii metodice:
serviciul lung: efectuează o mişcare
lungă, pentru a acompania mingea;
serviciu scurt: lovitură precisă şi
hotărâtă.
Deplasarea:
alergare, pentru a recupera mingea.
Volum de lucru: 15 mingi în fiecare zonă.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu aşezarea unui
jucător la preluare şi efectuarea serviciului
în zona în care se găseşte acesta.

Descriere tehnică: jucătorul efectuează

serviciul, la fiecare ţintă de pe sol.
Durată: 10 – 15 minute.
Indicaţii metodice:
se aşază la locul de unde trebuie să
servească;
învăţarea reperelor (viteza braţului,
forţa de lovire, poziţia de bază).
Deplasarea:
la coada şirului.
Volum de lucru: 30 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu un jucător în
preluare, care se aşază în diferite zone,
unde trebuie să servească jucătorii aflaţi
la serviciu.

71
SCOPUL • este de a forma, la studenţi, capacitatea
de a exemplifica mecanismul de bază al
serviciului de sus.

OBIECTIVELE • însuşirea conţinutului

OPERAŢIONALE elementelor specifice jocului
de atac;

• cunoşterea mecanismului de
bază, a regulilor tactice şi a
indicaţiilor metodice ale
serviciului de sus.

TEME DE
LUCRU • prezentarea mecanismului de bază
al seviciului de sus.

• alcătuirea unei linii metodice,

pentru consolidarea serviciului de
sus.

5 – Descrieţi mecanismul de bază al serviciului de

E sus. E
V V
A 6 – 8 – Alcătuiţi o fişă metodică pentru învăţarea – A
L consolidarea serviciului de sus. L
U U
A 9 – 10 – Prezentaţi indicaţiile metodice şi regulile A
R tactice ale antrenării serviciului de sus. R
E E

72
IV.6. Lovitura de atac
Elanul
1. În faza de aşteptare, jucătorul,
fără a cunoaşte încă traiectoria
mingii (la pasa a doua), execută
unul-doi paşi de înaintare, într-un
ritm lent, printr-un mers
caracteristic.
2. În faza de pregătire, jucătorul
apreciază traiectoria mingii şi îşi
corectează viteza de deplasare.
3. Dacă pasa este joasă, atunci
viteza de deplasare creşte brusc şi
mersul se transformă în alergare.
4. Dacă mingea (pasa) este
trimisă cu o traiectorie
înaltă,atunci viteza de deplasare
creşte uşor, iar uneori se reduce.
5. Ritmul elanului este determinat
de particularităţile de viteză şi de
traiectoria de zbor a mingii,
direcţionată de pasa a doua şi de
acţiunea atacantului, în timpul
elanului.
73
Bătaia
1. Ultimul pas al elanului cu
piciorul stâng este puţin mai mare
şi foarte energic, având ca rol, în
prima fază, de a opri viteza de
înaintare, primul contact cu solul
făcându-se pe călcâi.
2. Centrul de greutate este înapoi,
braţele se duc în jos şi mult
înapoi, pe lângă trunchi, trunchiul
este uşor aplecat înainte.
3. Flexia genunchiului piciorului
de sprijin şi rularea lui pe talpă;
centrul de greutate se deplasează
înainte, moment în care piciorul
din urmă se duce lângă piciorul
din faţă, luând contact cu solul pe
toată talpa.
4. Se realizează extensia energică
a articulaţiilor, rularea pe
vârfurile ambelor picioare, după
care urmează desprinderea, în
sus, pe verticală.
Zborul
1. Întinderea energică a 1. Se realizează printr-o bruscă şi
articulaţiilor picioarelor este
ajutată mult de mişcarea
puternică şi rapidă a braţelor,
dinapoi – înainte – sus, deasupra
capului, uşor flexate din
articulaţiile coatelor.
2. Braţul de lovire se duce mai
mult în sus şi înapoi, odată cu
extensia uşoară a trunchiului şi cu
răsucirea lui, spre partea braţului
îndemânatic.
3. Când jucătorul se găseşte în
punctul maxim al zborului,
începe executarea următoarei
componente, lovirea mingii.
4. În momentul terminării
desprinderii de pe sol, braţul care
trebuie să lovească mingea se
ridică.
5. Umărul şi braţul îndemânatic
sunt duse puţin în spate,
picioarele se îndoaie, din
articulaţia genunchilor, iar
trunchiul trece în extensie.
74
Lovirea mingii
succesivă contracţie a muşchilor
abdomenului, toracelui şi mâinii.
2. Mingea trebuie lovită deasupra
plasei, contactul făcându-se scurt
şi rapid.
3. Puţin timp înainte sau aproape
concomitent cu lovirea mingii,
braţul neîndemânatic, flexat din
articulaţia cotului (la un unghi de
900-1000), execută o tracţiune
puternică, de sus în jos, şi puţin
lateral pe lângă corp.
4. În timpul lovirii, trunchiul
execută o flexie energică pe
bazin, palma braţului îndemânatic
loveşte puternic mingea, în timp
ce cotul se ridică între cele două
puncte ale pârghiei formate de
umăr – minge.
5. Mingea se loveşte cu o
suprafaţă cât mai mare a palmei,
având degetele desfăcute într-o
uşoară flexie.
 Aterizarea
1. Contactul cu solul se face
succesiv: vârf, talpă, călcâi, pe
ambele picioare odată, apropiate
sau uşor depărtate.
2. În momentul contactului
complet cu solul, articulaţiile
picioarelor se flexează uşor,
făcând ca aterizarea să fie cât mai
elastică, însoţită, în acelaşi timp,
de o flexie uşoară a trunchiului pe
bazin.
3. Braţele cad relaxat pe lângă
trunchi, jucătorul luând imediat
poziţia fundamentală de bază,
intrând, în acest fel, mai repede în
joc.
Elementul tehnic cel mai important din jocul de volei, deoarece cu
el se face punctul, în majoritatea cazurilor.

Generalităţi:
Importanţa atacului se explică prin utilitatea în câştigarea punctului
şi aserviciului, toate acţiunile convergând către această lovitură finală,
element decisiv, de eficacitate globală, în activitatea unei echipe. Loviturile
de atac sunt componente importante ale jocului, ele entuziasmează
spectatorii şi jucătorii prin varietatea lor, prin aspectul atletic (săritură,
forţa de lovire), dar şi printr-o fineţe deosebită.
Ştim bine că atacul este elementul decisiv pentru obţinerea victoriei,
dar nu trebuie exagerată importanţa lui în antrenament. A şti să ataci nu
înseamnă că ştii să joci. Eficacitatea atacului este tributară multor factori.
Fără calităţi fizice dezvoltate (viteză, forţă explozivă în săritură şi
înlovire, rezistenţă) , atacul nu va fi cu adevărat eficace.
Atacantul va trebui să-şi dezvolte calităţile tehnice, capacitatea de
percepere, soluţiile mentale, în funcţie de situaţia jocului, de precizia în
acţiuni, precum şi calităţile tactice, dependente de experienţa sa.

75
 Dezvoltarea tuturor acestor componente şi aplicarea progresivă a
acţiunilor ofensive colective (combinaţiile în atac) dezvoltă procentajul de
reuşită. Important este ca atacanţii să stăpânească mai multe variante de
atac, putând să aleagă soluţia optimă, în funcţie de situaţia jocului.
În evoluţia sa, lovitura de atac şi-a îmbogăţit posibilităţile de
exprimare, prin apariţia diferitelor procedee tehnice, specifice zonelor
prioritare. Lovitura de atac, prin procedeul „drept”, este prima folosită,
deoarece este cel mai uşor de realizat şi ajută la însuşirea unei tehnici
corecte. Este specifică Z4, dar se utilizează, cu multă eficienţă, şi din Z2.
Acest atac se realizează, de obicei, din pase înalte, dar şi din cele cu
traiectorie întinsă, mai greu de realizat, dar surprinzătoare pentru adversari.
Echipele cu jucătoare valoroase uzitează de acest atac şi la pasele din linia
a II-a, în special din Z1.
Un alt procedeu, pe care jucătorii îl folosesc prioritar, este atacul pe
diagonală, unde axa umerilor nu mai rămâne paralelă cu fileul, în felul
acesta jucătorului rămânându-i o singură direcţie de acţiune – diagonala.
Diagonala poate fi lungă (spre Z5 – Z1) sau scurtă (Z4 – Z2). Atacul
cel mai spectaculos şi care, din motive „tactice”, trebuie folosit de cel puţin
30 – 35% pe set, este utilizat de către jucătorii „principali” care, în multe
situaţii, atacă cu un singur jucător la blocaj.
Trebuie menţionat că jucătorii specializaţi pe acest post (în special
la echipele de fete) execută foarte bine elanul, cu schimbarea zonei (Z2) şi
cu desprinderea pe un singur picior. Acest procedeu permite o desprindere
mai bună şi o viteză mai mare de joc, o execuţie corectă a atacului,
presupune lovirea mingii cu braţul întins, mingea fiind acoperită de palma
şi de degetele atacantului. Foarte important este ca mingea să fie lovită la
punctul cel mai înalt posibil, atacul fiind orientat spre partea a-II-a a
terenului (6 – 8 m).
Tehnica de atac este diferită, de la procedeu la procedeu, iar echipele
de înalt nivel utilizează, din ce în ce mai mult, atacul din linia a II-a.
Mecanismul de bază este asemănător, excepţie făcând modul de
lovire al mingii: elan, blocare, săritură, cursa braţului, lovirea mingii (cât
mai sus posibil), şi aterizare pe sol.
Întâlnim lovituri de atac:
din pase normale (înainte şi peste cap);
în linie („drept”).

76
 în diagonală- mică (spre Z2 sau Z4)
- mare (spre Z1 sau Z5).
din pase întinse şi scurte (jap).
În anii trecuţi, întâlneam jucători care efectuau lovitura de atac prin
rotirea braţului.
Acest procedeu, destul de dificil de blocat, este mai puţin folosit
astăzi.
Reguli tactice:
de preferat, totdeauna un atac sigur şi inteligent, decât un atac
puternic. De evitat greşelile directe;
de observat acţiunea precedentă şi pregătirea atacului, în funcţie de
aceasta (preluarea serviciului, a atacului);
anticiparea pasei, în funcţie de traiectoria şi decomportamentul
conducătorului de joc;
coordonarea atacantului şi conducătorului de joc este primordială.
Conducătorul de joc va pasa, întotdeauna, în funcţie de blocajul advers;
un pas greşit nu scuză un atac greşit;
trebuie atacat în zonele „descoperite” sau spre zonele lipsite de
apărare;
atacurile trebuie realizate variat, pentru a nu obişnui adversarul cu
un sistem stereotip, uşor de anihilat;
în cazul unui bun blocaj, este necesar de a juca „bloc aut”, minge
plasată sau minge „lobată”, spre o zonă liberă;
trebuie alternate atacurile puternice, cu mingile plasate;
dacă apărarea este prea avansată, atacurile vor fi orientate spre linia
de fund a terenului;
pasele exterioare se vor ataca pe „drept” sau pe„bloc aut”;
atenţie la mingile care vin de la adversar. Traiectoriile sunt diferite,
neaşteptate, dar, cum este un cadou, trebuie valorificat.
pentru a avea un nivel sofisticat de atac, majoritatea echipelor de
înalt nivel dispun de un cod, pentru diferite tipuri de pase. Acest
cod permite înţelegerea conducătorului de joc cu atacanţii, pentru
combinaţiile pe care doresc să le efectueze în diferitele momente
ale jocului.

77
 Acest cod este repartizat conform figurii de mai jos:

Sistemul de pasare al echipei SUA

Timpul 3

Timpul 2

Timpul 1 5 4 3 2 1 0 A B C

Z Z Z Z Z Z Z Z Z

5 4 3 2 1 A B C

Zonele sunt repartizate astfel: zona 5 este extrema stângă a

terenului de volei, iar de la aceasta, spre partea dreaptă, zonele 4,3,2,1,0,
A,B,C. Zona „0” reprezintă zona în care se află conducătorul de joc şi unde
trebuie să ajungă preluarea.
Săgeata, orientată în sus, reprezintă timpul pe care se efectuează
pasarea. „Timpul” se referă la viteza de pasare. Timpul I de pasare este
mingea pasată la 30-60 cm deasupra fileului, timpul II se referă la pasa
dată la 60-120 cm faţă de fileu şi timpul III este mingea pasată la 150 cm
faţă de fileu.
Codul de pasare, în funcţie de timpul şi dezonele în care se trimite
mingea:
timpul 1: 51,41,31,21,11,A1,B1,C1;
timpul 2: 52,42,32,22,12,A2,B2,C2;
timpul 3: 53,43,33,23,13, A3,B3,C3.

78
 Descriere tehnică:
Antrenorul, urcat pe lada de gimnastică,
în zona 4, lângă fileu, ţinând mingea în
mână; jucătorii efectuează elan de un pas
şi lovesc mingea.
Durată: 15 minute.
Indicaţii metodice:
efectuarea pasului de elan lung.
A Deplasarea:
rapidă, cu acceleraţie pe elan.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, din zonele 3 şi 2;

Descriere tehnică:
Jucătorii aruncă, cu două mâini de jos,
o minge înaltă; în acest timp,
declanşează elanul, impulsia şi
efectuează lovitură de atac (self-atac).
Durată: 5 – 10 minute.
Indicaţii metodice:
nu se aruncă mingea prea înainte;
se face numai ultimul pas de elan.
2 2 2 Deplasarea:
lucru de impulsie.
1 1 1
Volum de lucru: 15 – 20 mingi.

79
 Descriere tehnică:
Antrenorul, aflat în zona 4, aruncă o
A
minge la conducătorul de joc; atacantul
A
declanşează elan pentru atac „urcare”;
următorul atacant va efectua atac din
mingea aruncată de antrenorul aflat în
zona 1.
Durată: 10 minute.
Indicaţii metodice:
atenţie la traiectoria mingii, pentru a
şti când se pleacă pentru elan.
Deplasarea:
cu acceleraţie pentru elan, la lovitura
de atac.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu preluare venită
din linia aII-a.

Descriere tehnică:
Antrenorul, în zona 3, iar jucătorii, în
zona 4. Antrenorul aruncă mingea în
zona 4, primul jucător efectuează elan şi
lovitură de atac, într-o zonă stabilită.
Durată: 5 – 10 minute.
Indicaţii metodice:
A
lovirea mingii, în cel mai înalt punct.
Deplasarea:
rapidă, cu acceleraţie pe elan.
Volum de lucru: 15 – 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, din zonele 3 şi 2.

80
 Descriere tehnică:
Mingea este lansată de antrenor, iar
jucătorul efectuează elan şi lovitură de
atac.
Durată: 10 minute.
Indicaţii metodice:
schimbarea ritmului, în cursa elanului;
A nu se face o săritură lungă pe ultimul
pas.
Deplasarea:
un pic mai mic ultimul pas.
Volum de lucru: 15 – 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu antrenorul urcat pe
lada de gimnastică, ţinând mingea în mână, deasupra fileului; jucătorii fac
elan şi lovesc mingea.
Descriere tehnică:
Antrenorul în zona 3 şi trei jucători în
zona 4, unul în spatele celuilalt.
Antrenorul efectuează un atac la
jucătorul din zona 4, care preia mingea
în zona 2, după care efectuează atac din
zona 4.
Durată: 15 minute.
3 2
Indicaţii metodice:
1 A
a fi capabil să schimbe ritmul,
efectuând două acţiuni diferite.
Deplasarea:
rapidă, cu acceleraţie pe elan, la
lovitura de atac.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, din zonele 3 şi 2;
acelaşi exerciţiu, cu un jucător în zona 2, care efectuează lovitură de
atac la jucătorul din zona 4; acesta preia mingea, după care antrenorul
pasează, pentru a efectua lovitură de atac.
81
 Descriere tehnică:
Jucătorul pleacă la elan, pentru atac
urcare - lovitură de atac, după care se
deplasează în zona 4 şi efectuează elan
pentru o minge înaltă - lovitură de atac,
din zona 4.
Durată: 10 – 15 minute.
Indicaţii metodice:
A R
1 la pasa rapidă – se pleacă odată cu
2 3 4
mingea;
la pasa lungă – se pleacă atunci când
mingea pleacă din mâna conducătorului
de joc.
Deplasarea:
deplasare în alergare, între cele două
atacuri.
Volum de lucru: 15 mingi de jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu atac din pasă pe spate - zona 2, atac „urcare”- zona
3 şi atac din pasă lungă - zona 4.
Descriere tehnică:
Trei jucători în zona 4, unul în spatele
celuilalt. Primul jucător dă pasă la
conducătorul de joc şi pleacă la atac din
zona 4.
Durată: 10 – 15 minute.
3

3
Indicaţii metodice:
alegerea loviturii de atac se face în
2 funcţie de pas şi de blocaj.
R Deplasarea:
1 cursa elanului pentru o minge înaltă.
Volum de lucru: 15 – 20 mingi pe jucător.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu aruncarea mingii,
de către antrenor, la conducătorul de joc;
acelaşi exerciţiu, cu atac din zona 3.
82
 Descriere tehnică:
1–atacantul dă pasă la conducătorul de
joc; 2–conducătorul de joc va pasa în
zona 4; 3–atacantul va efectua lovitură
de atac, cu doi jucători la blocaj; 4–
antrenorul aruncă o minge la
1
conducătorul de joc; 5–atacantul va
veni şi va efectua lovitură de atac.
2 3 Durată: 15 minute.
5 Indicaţii metodice:
să reuşească să se ferească de
blocaj.
4 Deplasarea:
rapidă, cu acceleraţie pe elan, la
A lovitura de atac.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, în joc 3X3, pe jumătatedin teren;
acelaşi exerciţiu, cu doi jucători pe jumătatedin teren, iar antrenorul în
cealaltă parte a terenului, urcat pe lada de gimnastică. Antrenorul este cel care
efectuează lovitură de atac, după care aruncă mingea la conducătorul de joc.
Descriere tehnică:
Antrenorul efectuează un atac la un
jucător aflat în apărare, după care aruncă
o minge înaltă în zona 4, de unde acelaşi
jucător va efectua lovitură de atac.
Durată: 10 – 15 minute.
1
Indicaţii metodice:
în apărare –trimiterea mingii în zona
A
2.
2
3 Deplasarea:
schimbarea ritmului, la lovitura de
atac.
Volum de lucru: 15 mingi de jucător.
Variante: acelaşi exerciţiu, cu atac din
zonele 2 şi 3.
83
 Descriere tehnică:
Doi jucători într-un teren, iar antrenorul,
în celălalt teren. Antrenorul aruncă
mingea în terenul advers, un jucător face
preluare, celălalt dă pasă; cel care a făcut
A
preluare vine şi efectuează atac, în timp
1
ce antrenorul aruncă o altă minge.
5 Durată: 15 minute.
4 3 Indicaţii metodice:
să se realizeze retragerea rapidă de la
fileu, pentru a putea prelua următoarea
2 minge venită de la antrenor.
Deplasarea:
un jucător devine atacant;
celălalt jucător devine conducător de
joc.
Volum de lucru: 20 – 30 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, în 3 jucători.

Descriere tehnică:
Se atacă din zona 4 a terenului advers, la
unul dintre cei trei jucători din linia a II-
2
2 a, aflaţi în apărare; se face preluare la
1 conducătorul de joc, după care acesta va
4 realiza pasă la 3 m şi efectuarea unei
3
R lovituri de atac.
Durată: 10 – 15 minute.
R
Indicaţii metodice:
se aşează în poziţie joasă, pentru a se
apăra.
Deplasarea:
jucătorul care efectuează preluare se
deplasează la atac, de la 3 m.
Volum de lucru: 20 – 30mingi.

84
SCOPUL • este de a forma, la studenţi, capacitatea
de a exemplifica mecanismul de bază al
loviturii de atac.

OBIECTIVELE • însuşirea conţinutului

OPERAŢIONALE elementelor specifice jocului
de atac;

• cunoşterea mecanismului de
bază, a regulilor tactice şi a
indicaţiilor metodice ale
loviturii de atac.

TEME DE
LUCRU • prezentarea mecanismului de bază
al loviturii de atac;

• alcătuirea unei linii metodice pentru

consolidarea loviturii de atac.

E 5 – Descrieţi mecanismul de bază al loviturii de E

V atac. V
A A
L 6 – 8 – Alcătuiţi o fişă metodică pentru învăţarea – L
U consolidarea loviturii de atac. U
A A
R 9 – 10 – Prezentaţi indicaţiile metodice şi regulile R
E tactice ale antrenării loviturii de atac. E

85
IV.7. Blocajul

Pregătirea poziţiei Execuţia mişcării Continuarea

1. Se urmăreşte 1. Săritură la mişcării
conducătorul de atacant. 1. Îndoirea
joc, din terenul 2. Pătrunde în genunchilor, pentru
advers. câmpul de atac al amortizarea
2. După pasă, se adversarului. aterizării.
concentrează pe 3. Sare, în acelaşi 2. Se retrage de la
atacant. timp cu alt coleg,
coleg la fileu.
3. Se plasează în blocaj. 3. Urmărirea
axa de atac a 4. Mâinile rămân mingii.
atacantului. sus. 4. Revenire în
4. Aşteaptă cu 5. Revenire pe sol. poziţie iniţială.
mâinile la nivelul 6. Amortizarea 5. Se pregăteşte
fileului. aterizării,, pe pentru acţiunea
5. Degetele ambele picioare. următoare.
depărtate.

86
 Elementul tehnic cel mai important în jocul de apărare. Fără un blocaj
eficient, posibilităţile de câştig scad în mod cert. Este un element care este
mai puţin agreat în cadrul antrenamentelor, necesitatea concentrării fiind mai
mare, deoarece el trebuie utilizat, în funcţie de înălţime, viteză şi zona unde
se pasează, de către echipa adversă. O lungă perioadă, blocajul a avut un rol
de diminuare al atacului advers, palmele neavând dreptul să depăşească
partea superioară a fileului, în terenul advers.
În felul acesta, apărea un dezechilibru între atac şi apărare, motiv
pentru care, la Olimpiada din 1964, de la Tokio, s-a acceptat utilizarea
blocajului agresiv, unde palmele pot depăşi partea superioară a fileului, cât
mai mult posibil, cu condiţia de a nu atinge mingea, înainte ca adversarul să
atace sau să plaseze mingea.

Generalităţi:
Blocajul posedă un caracter, în special ofensiv. El permite oprirea
atacului advers, la nivelul fileului. Un blocaj ofensiv este foarte important,
datorită forţei loviturilor de atac, care nu pot fi recuperate în contextul
existenţei acestuia.
Eficacitatea blocajului este determinată de: numărul de jucători care
participă, înălţimea săriturii, momentul desprinderii, omogenitatea şi
experienţa tactică a jucătorilor.
Blocajul se poate realiza în unu, doi sau trei jucători. Blocajul în doi
jucători este cel mai des folosit şi corespunde atacurilor din pase normale şi
combinaţiilor nu extrem de rapide.
În contextul unui joc variat şi foarte rapid, se va folosi blocajul
individual. În acest caz, fiecare jucător va avea repartizat un atacant advers
de anihilat.
Cel mai dificil rol îl are jucătorul din zona 3, care participă la blocaj
şi cu jucătorul din zona 2 sau cu cel din zona 4; este jucătorul cu cel mai
bun blocaj. În procesul de antrenament, acest element trebuie să apară
relativ repede (după consolidarea atacului).
Blocajul este prima linie de apărare a unei echipe. El este cel care
protejează anumite suprafeţe din teren, influenţează direcţia atacului,
restrânge raza de acţiune de atac a adversarului.
Un blocaj omogen şi eficient este un formidabil mod de intimidare.

87
 Un jucător care sare la blocaj are voie să atingă de două ori
consecutiv mingea (dacă prima lovire are loc în timpul realizării
blocajului).
De o mare importanţă sunt momentul desprinderii pentru realizarea
blocajului şi desprinderea jucătorului de centru, stânga – dreapta, care are
misiunea de a se „lipi” de jucătorul din Z2 sau din Z4.
În cadrul dinamicii jocului, au apărut jucători cu atac de „excepţie”,
care atacau şi din linia a II-a. Asimilarea acestora se putea realiza cu
blocajul format din trei jucători.

Reguli tactice:
observarea pregătirii atacului advers (preluarea, pasa de atac,
acţiunea atacului) şi aşteptarea în poziţie pregătitoare (aproape de
fileu, palmele la nivelul umerilor), încercând să anticipeze locul
unde se va ataca;
observarea atentă a traiectoriei balonului şi evaluarea posibilităţilor
şi a intenţiilor de atac adverse. Deplasarea rapidă spre locul probabil
de atac.
blocarea, în principiu, a tuturor atacurilor puternice;
jucătorul care se află în faţa atacantului efectuează blocaj, iar ceilalţi
jucători de blocaj vin să ajute, închizând unghiul atacului;
alegerea locului de săritură la blocaj, în funcţie de axul de atac al
atacantului advers;
trebuie organizat un blocaj ofensiv şi omogen
(câştigător), pentru mingile de pe fileu;
pentru atacurile efectuate din mingile departe
de fileu, se va realiza „blocaj” la zonă;
la blocajul în doi sau trei jucători (3-4, 3-2, 2-
3-4), palmele interioare sunt dirijate spre balon, iar
cele exterioare, după cum urmează:
La atacul din Z4:
Z2 – palma dreaptă închide dreptul, iar cea stângă se
plasează în apropierea mingii (pentru apărarea
diagonalei).

88
 La atacul din Z2:
Z4 – palma stângă închide
dreptul, iar cu cea dreaptă,
apropiată de minge, apără
diagonala.

La atacul din Z3:

Jucătorul din centru este cu
palmele la minge, Z2 închide
atacul „întors”, iar Z4 -
diagonala.
cu cât mingea este mai înaltă sau mai departe de fileu, cu atât
blocajul se va realiza mai târziu;
pentru atacurile din pase rapide, se sare în acelaşi timp cu atacantul
sau chiar mai devreme;
poziţia pregătitoare: picioarele uşor flexate, palmele la nivelul
umerilor;
încercarea de a efectua un blocaj cât mai omogen, care să permită
jucătorilor din apărare un plasament cât mai eficace;
anunţaţi decizia de a nu participa la blocaj, la anumite mingi;
„închideţi” bine direcţiile de atac adverse, evitând, astfel, atacul
„bloc aut”;
„retrageţi” palmele dacă sunteţi convinşi că atacantul încearcă „bloc
aut”;
păstraţi degetele rigide şi depărtate, iar palmele trebuie ţinute cât
mai aproape de fileu, evitând căderea mingilor între fileu şi jucător;
după efectuarea blocajului, retrageţi rapid palmele;
priviţi, permanent, mingea, în timpul efectuării blocajului;
plasaţi cei mai buni jucători de blocaj, în faţa celor mai buni
atacanţi;
bucuraţi-vă după fiecare acţiune reuşită;
în antrenamentul de mare performanţă, jucătorii de centru urmăresc
imaginile filmate ale conducătorilor de joc din echipele adverse,
încercând să „sesizeze” combinaţiile prioritare ale conducătorului de
joc respectiv, uşurându-şi mult activitatea în cadrul competiţiei
oficiale.

89
 Descriere tehnică:
Câte doi, unul de o parte a fileului, iar
celălalt de partea cealaltă. Unul
efectuează atac cu autoridicare (self-atac),
iar celălalt blocaj.
Durată: 5-10 minute.
Indicaţii metodice:
se urmăreşte înălţimea la care se
aruncă mingea, pentru a şti când trebuie
să sară.
Deplasarea:
în poziţie fundamentală.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, dar cu alternare de lovitură de atac cu minge plasată.

Descriere tehnică:
De o parte a fileului, trei jucători urcaţi pe
câte o ladă de gimnastică, în zonele 4, 3 şi
2. De partea cealaltă, jucătorii în şir, în
zona 2. Primul jucător efectuează blocaj,
din zona 2, la mingea atacată de jucătorul
din zona 4, se deplasează cu pas adăugat
în zona 3 şi efectuează blocaj din lovitură
de atac a jucătorului din zona 3 şi acelaşi
lucru din zona 4, după care se deplasează
la coada şirului.
Durată: 20 minute.
Indicaţii metodice:
după săritura la blocaj, se deplasează
lateral, cu pas adăugat.
Deplasarea:
cu pas adăugat.
Volum de lucru: 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu săritura la blocaj câte doi.
90
 Descriere tehnică:
Trei jucători, unul în spatele celuilalt,în
zona 4, care lucrează pe rând. Fiecare
jucător efectuează săritură la blocaj, după
care se retrage şi efectuează elan, pentru a
efectua lovitură de atac din mingea
aruncată de către antrenor.
Durată: 15 minute.
Indicaţii metodice:
A după săritura la blocaj, se retrage şi
ocoleşte un obstacol, pentru a putea
efectua elanul pentru lovitura de atac.
Deplasarea:
rapidă, cu acceleraţie pe elan, la
lovitura de atac.
Volum de lucru: 20 mingi.

Descriere tehnică:
Antrenorul aruncă mingi la conducătorul
de joc, iar acesta alege dacă va pasa în
zona 4 sau în zona 2. Jucătorul aflat la
blocaj se va deplasa în zona din care se
atacă.
Durată: 10 – 15 minute.
Indicaţii metodice:
urmărirea traiectoriei mingii aruncate,
pentru a şti când să plece pe elan.
Deplasarea:
2 R 2
jucătorul de la blocaj se deplasează
mereu la centru şi apoi în zona care se
1
atacă.
Volum de lucru: 20 – 30 mingi.

91
 Descriere tehnică:
Se execută lovitură de atac,
alternativ, din zonele 2 şi 4. În
terenul advers, pentru fiecare zonă
din care se efectuează lovitură de
atac, stau câte doi jucători la blocaj.
Durată: 3-5 minute.
Indicaţii metodice:
urmărirea traiectoriei mingii
pasate, pentru a şti din ce zonă se
atacă.
2 R 2 Deplasarea:
1
deplasare, în locul de unde se
1
atacă.
Volum de lucru: 10 – 20 mingi.
Variante:
acelaşi exerciţiu, cu un jucător la
blocaj în zona 2, unul în zona 4 şi
unul în zona 3, care se va deplasa
pentru a realiza blocaj în doi jucători,
în funcţie de zona din care se atacă.

92
SCOPUL • este de a forma, la studenţi, capacitatea
de a exemplifica mecanismul de bază al
blocajului.

OBIECTIVELE • însuşirea conţinutului

OPERAŢIONALE elementelor specifice jocului
de apărare;

• cunoşterea mecanismului de
bază, a regulilor tactice şi a
indicaţiilor metodice ale
blocajului.

TEME DE
LUCRU • prezentarea mecanismului de bază
al blocajului;

• alcătuirea unei linii metodice,

pentru consolidarea blocajului.

5 – Descrieţi mecanismul de bază alblocajului.

E E
V V
6 – 8 – Alcătuiţi o fişă metodică pentru învăţarea –
A A
consolidarea blocajului.
L L
U U
9 – 10 – Prezentaţi indicaţiile metodice şi regulile
A A
tactice ale antrenării blocajului.
R R
E E

93
94
CAPITOLUL V. TIPIC ŞI ATIPIC ÎN VOLEI

V.1. Rolul exerciţiilor atipice în învăţarea şi în perfecţionarea jocului

de volei

Tipic şi atipic în jocul de volei

O preocupare permenentă a specialiştilor este de a „clasifica”
structurile de exerciţii utilizate în antrenament, având o situaţie permanentă
a raportului pe care îl aplică, de fiecare dată, între exerciţiile tipice şi
atipice, ambele categorii fiind foarte necesare în antrenamentul specific
jocului de volei.
Structuri atipice – structuri de exerciţii nespecifice jocului de volei,
care permit antrenarea sportivilor în condiţii complexe, cu o motivare
superioară.
Structuri tipice – structuri de exerciţii, care trebuie să se încadreze
în condiţiile regulamentului de joc.
Exerciţiile atipice, fără excepţie, respectă mecanismul de bază al
fiecărui procedeu tehnic, dar nu se derulează în întregime, pe întreaga
durată, în condiţiile regulamentului de joc.
Sunt structuri de exerciţii, care permit antrenarea sportivilor în
condiţii complexe, cu o motivare superioară.
Contactul cu mingea este identic la toate procedeele tehnice, cu
deosebirea că întâlnim mai multe atingeri ale balonului, cu schimbarea
poziţiei iniţiale, în cele mai multe cazuri efortul specific dublându-se.
Structurile atipice se utilizează, de obicei, pe întreaga durată a
anului competiţional, dar în proporţii diferite.
Precizăm că anumite structuri atipice nu trebuie să lipsească şi, în
mod special, cele care vizează pregătirea coordonatorului de joc, a
jucătorului „libero” şi a jucătorului de centru.
Asemenea antrenamente mobilizează la maximum jucătorii,
condiţiile de dificultate fiind duble, decât cele din timpul jocului.
Antrenamentele pot să conţină o alternanţă de structuri tipice şi
atipice, cum ar fi: tipic – atipic, atipic – tipic, tipic – atipic – tipic, atipic –
atipic etc.
Pot fi utilizate atât pentru faza de atac, cât şi pentru cea de apărare.

95
 Pe lângă o pregătire tehnică, în regim de rezistenţă, exerciţiile
atipice pot fi utilizate şi la pregătirea tactică sau la relaţia conducător de joc
cu toţi atacanţii, rezultatele fiind evidente.
Pentru a se putea antrena cu ajutorul exerciţiilor atipice, sportivii
trebuie să posede o foarte bună tehnică de execuţie, la procedeele utilizate
în antrenamentul respectiv.
Acest gen de a acţiona în antrenamentul sportiv – volei ne permite
să influenţăm precizia, constanţa şi rezistenţa de concurs. Dezvoltă reacţii
motrice complexe, la stimuli necunoscuţi şi reprezintă mijloace de
antrenament, deosebit de complexe!
În vederea optimizării pregătirii în sportul de performanţă, se
urmăreşte supermotivarea sportivelor, care se poate realiza în mai multe
direcţii:
antrenarea conducătorilor de joc, cu mult mai mare complexitate
decât ceilalţi jucători (aceştia fiind foarte solicitaţi pentru
coordonarea jocului);
exerciţiile utilizate, care se compun din două părţi (prima parte –
atipică, foarte complexă, întrucât presupune o mare precizie de
execuţie, iar cea de-a doua parte – tipică, care corespunde integral
cerinţelor jocului), solicită foarte mult jucătorii, apărând execuţii
mai motivante, cu eficienţă sporită.
Foarte important este să amintim că acest tip de exerciţii pot fi
utilizate la majoritatea procedeelor din jocul de volei, deschizându-se, în
acest sens, o frumoasă posibilitate de antrenare a jucătorilor de volei, în
perspectivă. De asemenea, foarte important este faptul că exerciţiile tipice
trebuie lucrate, întotdeauna, în combinaţie cu cele tipice, deci combinate,
deschizând, în acest fel, o reală perspectivă de evaluare a acţiunilor.
Încercând să reprezentăm grafic aceste combinaţii, ele pot apărea în felul
următor:

T AT

În funcţie de etapa de pregătire în care ne aflăm, putem obţine

diagrame, cum ar fi:

96
Etapa pregătitoare Etapa Etapa
precompetiţională competiţională
85% 15%
65% 35% 35% 65%

Exerciţii atipice Exerciţii atipice Exerciţii atipice

Exerciţii tipice Exerciţii tipice Exerciţii tipice

Avantajele exerciţiilor atipice:

solicită suplimentar sportivul în antrenament;
prin caracteristicile exerciţiilor atipice, este necesară o mai mare
concentrare;
pentru realizarea acestui gen de exerciţii, este necesară o
supramotivare, care ne permite să realizăm punctele rapid;
contribuie la dezvoltarea rezistenţei de concurs, ceea ce reprezintă o
modalitate utilizată în perioada competiţională;
exerciţiile atipice presupun o tehnică bună a jucătoarelor.

V.2. Exemple de structuri atipice simple sau combinate

Obiectiv: consolidarea pasei cu două

mâini de sus.
Descriere tehnică:
Câte doi, faţă în faţă, pasă de control,
urmată de pasă lungă la coleg.
Dozare: 2 X 3’.
Pauză:activă 2’.
Variante: acelaşi exerciţiu, cu preluare cu
două mâini de jos.

97
Obiectiv: consolidarea pasei cu două
mâini de sus.
Descriere tehnică:
Câte doi, faţă în faţă, efectuează pase
unul la celălalt, cu două mingi.
Dozare: 2 X 3’.
Pauză:activă 2’.
Variante: acelaşi exerciţiu, cu mingi
de baschet, una de volei şi una de
baschet.

Obiectiv: consolidarea pasei cu două

mâini de sus.
Descriere tehnică:
Pase de control, cu două mingi.
Dozare: 2 X 3’.
Pauză: activă 2’.
Variante: acelaşi exerciţiu, cu
preluare cu două mâini de jos.

98
Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării
cu două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Stând în şir, efectuează sărituri peste 3
gărduleţe, apoi aterizare şi pasă din
mingea pasată de către un coleg aflat în
faţa lui. Acelaşi exerciţiu se poate
efectua şi cu preluare.
După care se trece la coada şirului.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării

cu două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Stând în şir, efectuează sărituri peste o
bancă aşezată transversal, apoi
aterizare şi pasă din mingea pasată de
către un coleg aflat în faţa lui. Acelaşi
exerciţiu se poate efectua şi cu
preluare. După care se trece la coada
şirului.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

99
Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării cu
două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Cu faţa la perete, efectuează o împingere
în perete, întoarcere şi efectuează pasă cu
două mâini, la mingea pasată de către
colegul lui. Acelaşi exerciţiu, cu preluare
cu două mâini de jos.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării cu

două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Stând în şir, efectuează rostogolire pe
saltea, apoi ridicare şi pasă din mingea
pasată de către un coleg aflat în faţa lui.
Acelaşi exerciţiu se poate efectua şi cu
preluare. După care se trece la coada
şirului.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

100
Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării cu
două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Stând în şir, efectuează sărituri peste
trambulină, apoiaterizare şi pasă din
mingea pasată de către un coleg aflat în
faţa lui. Acelaşi exerciţiu se poate
efectua şi cu preluare. După care se trece
la coada şirului.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării cu

două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Doi jucători aşezaţi spate în spate, iar în
faţa lor câte un jucător cu mingea în
mâini; aceştia efectuează pasă cu două
mâini de sus la jucătorii aşezaţi, apoi
aceştia se ridică şi efectuează pasă cu
două mâini de sus. Acelaşi exerciţiu, şi
cu preluare.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

101
Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării cu
două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Un jucător în Z3 şi 2 jucători în Z1.
Jucătorul din Z3 dă pasă la jucătorul din
Z1, care face pas înspre înainte, se
deplasează şi efectuează pasă la jucătorul
din Z3, după care trece la coada şirului.
Acelaşi exerciţiu, cu preluare.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

Obiectiv: consolidarea pasei/ preluării cu

două mâini de sus.
Descriere tehnică:
Două şiruri: unul în Z5 şi unul în Z1.
Primul jucător efectuează un pas spre
înainte, se deplasează şi efectuează pasă la
jucătorul din şirul opus; acesta, la rândul
său, efectuează un pas spre înainte
deplasare şi pasă la şirul opus. Acelaşi
exerciţiu, cu preluare cu două mâini de
jos.
Dozare: 3 X 3.
Pauză: activă 3’.

102
 B Obiectiv: consolidarea preluării
R individuale din serviciu.
Descriere tehnică:
Din terenul A, se serveşte spre Z5.
Jucătorii din terenul B se retrag de la fileu
şi preiau în Z3.
Din Z3 – se atacă la conducătorul de joc,
care preia, se deplasează şi pasează scurt
sau semi în Z2.
Dozare: 2 X 15’.
Pauză: activă 5’.

R
R
Obiectiv: consolidarea loviturii de atac din
Z4.
Descriere tehnică:
Jucătorul din Z4, la fileu, execută atac din
autoridicare, înspre jucătorul din Z1;
Jucătorul din Z1 realizează preluarea spre
fileu, apoi se deplasează pentru a pasa
mingea preluată;
Jucătorul din Z4, după atacul pe
diagonală, se retrage spre linia de 3 m şi
va ataca, din pas normal, din Z4.
Dozare: 2 X 5’.
Pauză: activă 5’.

103
 R Obiectiv: consolidarea loviturii de atac
din Z4 şi Z2.
R
Descriere tehnică:
Antrenorul va lansa mingi spre Z2 şi Z4.
Conducătorul de joc va pasa „invers”
direcţiei de deplasare.
Dozare: 2 X 5’.
Pauză: activă 5’.

Obiectiv: consolidarea blocajului colectiv

R
(la atac din Z4).
R
Descriere tehnică:
Jucătorul din Z2 efectuează atac cu
autoridicare spre jucătorul din Z1, care va
realiza preluarea spre fileuşi se deplasează
pentru a pasa mingea preluată;
Jucătorul din Z2 se retrage şi revine,
pentru a ataca în „urcare”;
Jucătorul dinZ4 se retrage şi va ataca din
această zonă.
Dozare: 2 X 10’.
Pauză: semiactivă 5’.

104
 Obiectiv: consolidarea blocajului pe
contraatac. Organizarea jocului, în
ansamblu.
L Descriere tehnică:
Joc 6X6, cu jucătorii dispuşi pentru
faza de apărare. Se aruncă la echipa
care a câştigat mingea anterior.
Dozare: 4 X 10’.
Pauză: semiactivă 5’.

Obiectiv: consolidarea blocajului pe

contraatac. Organizarea jocului, în
ansamblu.
Descriere tehnică:
Joc 3X3, cu jucătorii dispuşi
pentru faza de apărare. Se aruncă
la echipa care a câştigat mingea
anterior.
Dozare: 4 X 10’.
Pauză: semiactivă 5’.

105
 Obiectiv: perfecţionarea blocajului
A
R
colectiv.
Perfecţionarea tacticii individuale, pentru
preluarea din serviciu.
Descriere tehnică:
Jucătorul dinZ3 atacă la conducătorul de
joc, în Z1. Acesta, după preluare, se retrage
şi atacă din „urcare” – faţă (terenul A),
apoi jucătorul din Z3 atacă la conducătorul
de joc, în Z1. Acesta, după preluare, se
retrage şi atacă din „urcare” – spate
(terenul B).
Dozare: 2 X 10 atacuri.
Pauză: activă 5’.
R
B

A Obiectiv: perfecţionarea blocajului

R individual.
Perfecţionarea tacticii individuale,
pentru preluarea din serviciu.
Descriere tehnică:
Acelaşi exerciţiu, dar cu blocaj
individual.
Dozare:
2 X 10 atacuri.
Pauză: activă 5’.

106
 A
Obiectiv: consolidarea jocului de apărare,
la atacul din linia a II-a.
R
Descriere tehnică:
În terenul A:
Jucătorul din Z4 atacă la jucătorul dinZ1.
Jucătorul din Z1face preluare şi intrare cu
pasă, fie în Z5, fie în Z6.
În terenul B:
După finalizarea fazei anterioare, jucătorul
din Z2 (universalul) execută atac cu
autoridicare la jucătorul din Z1, care va
R realiza preluarea atacului şi pasarea mingii,
la una dintre cele treizone din linia a doua.
B Jucătorul din Z2, după atac, se va retrage şi
va participa la joc 4X3 (ş.a.m.d.).
Dozare: 4 X 10’.
Pauză: semiactivă 5’.

L Obiectiv: perfecţionarea jocului de apărare,

cu atac din linia a II-a.
Descriere tehnică:
Se aruncă, alternativ, la jucătorul libero,
care are menirea de a prelua, fie spre
Z2, fie spre Z4 (4 la 4, cu liniile faţă în
faţă). Conducătorul de joc va pasa
totdeauna „invers” direcţiei de deplasare.
Dozare: 2 X 10’.
Pauză: semiactivă 5’.
L

107
 SCOPUL • este de a forma, la studenţi,
capacitatea de a recunoaşte formele
exerciţiilor aplicate în activitatea
practică.

• să recunoască şi să realizeze
exerciţii atipice, pentru
OBIECTIVELE învăţarea – consolidarea
OPERAŢIONALE diverselor elemente tehnice,
specifice jocului de volei.

TEME DE • alcătuirea de fişe metodice,

LUCRU pentru elementele tehnice cu
exerciţii atipice.

5 – Spuneţi definiţia pentru tipic şi atipic.

E E
V 6 – 8 – Prezentaţi avantajele şi dezavantajele V
A exerciţiilor atipice. A
L L
U 9 – 10 – Prezentaţi 5 exerciţii atipice, pentru U
A consolidarea loviturii de atac. A
R R
E E
.

108
CAPITOLUL VI. TACTICA JOCULUI DE VOLEI

VI.1. Sisteme de joc în atac

O echipă de înalt nivel este aceea care participă, atât în atac, cât şi în
apărare,cu 6 jucători.
Tactica colectivă în atac presupune însumarea acţiunilor de
organizare, de efectuare şi de asigurare a atacului, din acţiuni individuale şi
colective, cu minge sau fără minge.
Pe parcursul unui set, sistemele de atac şi deapărare pot fi
modificate, în funcţie de condiţiile concrete din timpul jocului şi/sau în
funcţie de tactica adversarului.
Toate acţiunile, ce se desfăşoară din momentul intrării în posesia
mingii şi până la trecerea ei peste fileu, adică la finalizare, au, ca scop,
obţinerea punctului şi a serviciului şi se numesc combinaţii.
Sistemele de joc se diferenţiază, în funcţie de numărul atacanţilor şi
al conducătorilor de joc din formaţie. Antrenorul alege un sistem, care să
corespundă specificului jucătorilor şi care să permită utilizarea potenţialului
maxim al echipei.
Sistemul de atac al unei echipe este cel pe baza căruia se
organizează acţiunile ofensive.
Totdeauna, conducătorul de joc va pasa din săritură; deci, trebuie să
se concentreze asupra preciziei preluării.
Tactica jocului în atac presupune atât acţiuni individuale, cât şi
colective. Dintre acţiunile individuale, sunt în ordine: preluarea mingii şi
trimiterea ei la conducătorul de joc, pasa pentru atac şi lovitura de atac. În
ceea ce priveşte acţiunile colective, vorbim despre:
acţiuni tactice, în atac, cu doi atacanţi;
acţiuni tactice, cu trei atacanţi.
Indiferent de sistemul de atac utilizat, principalele combinaţii,
specifice atacului, sunt:

109
 combinaţii cu combinaţii cu
doi jucători trei jucători

Figura 2. Combinaţii tactice în atac

În jocul de volei, există două sisteme de joc esenţiale: 4+2, 5+1.

Prima cifră indică numărul atacanţilor,
atacanţilor iar a doua cifră indică numărul
conducătorilor de joc.

VI.1.1. Sistemul de atac 4+2

R S R
S

T T T T

S R
R S

Sistemul de 4+2 are patru atacanţi şi doi conducători de joc, joc care
acţionează şi ca atacanţi. Acest lucru permite un joc combinativ,
combinativ cu 3
atacanţi permanent pe fileu. Acest sistem de joc este folosit,
folosit în special, la
nivelul echipelor de înaltă performanţă, care au doi conducători de joc, dar
care au preluare şi atac, şi are următoarele caracteristici:

110
 aşezarea la primirea serviciului se face în semicerc (4 jucători în
apărare);
conducătorul de joc, care se află în linia a II-a, pasează, iar cel care
se află în linia I joacă rol de atacant;
atacul este greu previzibil, deoarece există trei atacanţi în linia I, la
orice rotaţie şi combinaţiile sunt foarte variate.

VI.1.2. Sistemul de atac 5+1

F S R
S

T T T T

S F
R S

Al doilea sistem de joc, 5+1, are cinci atacanţi şi un conducător de

joc şi este folosit de către majoritatea echipelor.
Conducătorul de joc are o misiune dificilă, toate combinaţiile
făcându-se prin intermediul lui. În situaţiile când conducătorul de joc se
găseşte la fileu, combinaţiile stabilite vor include şi atacul din linia aII-a.
Combinaţiile care se pot realiza sunt fără schimbare de locuri şi cu
schimbare de locuri. Trăgătorul principal participă permanent la atacul din
„urcare”, având şi rolul de a „bloca” trăgătorul principal advers.
Combinaţiile cu schimbare de locuri se bazează pe încrucişarea care
se poate realiza între zonele 3 şi 4 sau între zonele 3 şi 2.
Mai există posibilitatea ca, la preluare înaltă, conducătorul de joc să
atace mingea din liniaa II-a.

VI.2. Sisteme de joc în apărare

Înălţimea blocajului, viteza mingii, rapiditatea apărătorilor sunt

variabile care trebuie luate în considerare, pentru a defini o formaţie de
apărare performantă. O bună apărare trebuie să fie foarte dinamică şi simplu
de adaptat la situaţiile create de cătreatacul advers.

111
 Pregătirea jucătorilor în apărare presupune adoptarea unei poziţii
corespunzătoare, precum şi o mobilizare psihică totală.
Există mai multe sisteme de apărare, utilizate de către marile echipe,
precum şi variante ale acestora, care se utilizează periodic, în timpul unui
set sau al unui joc, pentru a rezolva anumite situaţii neprevăzute.
În decursul anilor, echipele cu cel mai bun joc de apărare s-au
dovedit a fi cele asiatice, care, printr-un joc acrobatic deosebit, reuşesc să
recupereze mingi aproape imposibile.
De remarcat şi jocul neaşteptat de eficace al jucătorilor cu talie
mare, atât la băieţi, cât şi la fete, la majoritatea echipelor, ceea ce denotă
interesul deosebit pe care antrenorul îl acordă acestui moment al jocului.
În activitatea voleibalistică, întâlnim mai multe sisteme de apărare:
sistemul cu C2 retras;
sistemul cu C2 avansat;
sistemul de apărare cu dublajul preconceput al extremelor.

VI.2.1. Sistemul cu C2 retras

Acest sistem este cel mai des folosit. Este mult mai flexibil şi
permite o adaptare la o mai mare varietate de atacuri. Caracteristica acestui
sistem constă în faptul că jucătorul din zona 6 apără linia de fund a
terenului.
Avantaje:
folosit de cele mai multe echipe;
asigură o bună recuperare a mingilor atacate puternic spre linia a II–
a;
uşurează lansarea fazei a II–a;
asigură o repartiţie echilibrată a zonelor în apărare;
favorizează poziţia conducătorului de joc care face intrare.
Dezavantaje:
este vulnerabil la mingile plasate scurt, înapoi şi lateral de blocaj.

112
 Aşezarea la atac din Z4, cu doi jucători la
blocaj (R + T)
Majoritatea echipelor joacă cu doi
T R jucători la blocaj. La atacul din zona 4,
blocajul este asigurat de către conducătorul
de joc şi trăgătorul principal. Aşezarea
S

……..............
...................
palmelor
F
...................
la blocaj ale
celor doi jucători:
S palma exterioară a
……........
.............. T conducătorului de joc este
..............
orientată spre interior şi încordată,
pentru a putea opune rezistenţă mingilor atacate „block-aut”, iar cealaltă
palmă este paralelă cufileul. Cele două palme ale trăgătorului central sunt
aşezate paralel cu fileul şi apropiate de palmele conducătorului de joc
(palma din interior, fiind la minge, iarcea din exterior, apărând diagonala).
Trăgătorul secund (Z4) apără diagonala scurtă.
Jucătorul din zona 1 (F), este aşezat în apropierea liniei de margine,
pentru a putea prelua mingile atacate pe „drept” şi asigură zona din spatele
blocajului.
„Libero”-ul (Z5) apără diagonala lungă, iar jucătorul din Z6 trebuie
să colaboreze cu jucătorul din Z1 şi să preia o parte din sarcinile acestuia, în
cazul în care acesta pleacă la „dublaj”.

Aşezarea la atac din Z3, cu doi jucători la

blocaj (T+S)
T R
La atacul din zona 3, cu doi jucători
la blocaj, blocajul este asigurat, în general,
S de către conducătorul de joc şi de
…….............. F
................... trăgătorul
...................
central.
Palma exterioară
S a conducătorului de joc
T
„închide” dreptul, iar cea interioară

113
se apropie de minge. Pentru trăgătorul principal, palma dreaptă „acoperă”
mingea, iar cealaltă „închide” diagonala, astfel încât toate palmele să
formeze un semicerc.
În această situaţie, vom avea o aşezare mai specială, în sensul
avansării preconcepute a jucătorilor din Z1, Z4 şi Z5, pentru a încerca să
recupereze atacurile „îngropate”, care se realizează prioritar din această
combinaţie.

Aşezarea la atac din Z3, cu unul, doi sau trei jucători la blocaj

T T+R S+T+R

T T R S T R

S R S
……........... …….......... F …….........
................. ............... ...............
S F
................. ............... ...............

S F
S
T T T

114
 Aşezarea la atac din Z2, cu doi jucători la
blocaj (T+S)
La atacul din zona 2, blocajul este
asigurat de către trăgătorul secund şi cel
S T
principal. Trăgătorul secund are palma
stângă orientată spre interior şi încordată,
R
pentru a putea apăra
S ……..............
................... atacurile
...................
.. „block-aut”, iar
F
palma dreaptă este
uşor orientată spre interior,
……........
T .............. „acoperind” mingea. Trăgătorul
..............
principal „închide” diagonala cu
palma dreaptă, iar cea stângă acoperă
mingea.
Diagonala scurtă este apărată de către jucătorul din Z2, diagonala
lungă, de către jucătorul din Z1, iar dreptul va fi apărat de către jucătorul
„libero” Z5, care are misiunea şi de a asigura „dublajul”, în situaţiile
mingilor plasate.

VI.2.2. Sistemul cu C2 avansat

În cadrul acestui sistem, jucătorul din zona 6 se deplasează înapoia

blocajului, la distanţă de 4 m. Obligaţia acestuia este de a prelua mingile
plasate şi cele ricoşate din blocaj (asigură dublajul).
Avantaje:
sistem folosit de către echipele care vizează performanţa;
este un sistem folosit de către echipele cu un blocaj înalt şi eficace;
asigură un bun dublaj;
este vulnerabil în Z6;
este o variantă de apărare, când coordonatorul se află în linia a II–a.
Dezavantaje:
Z6 neacoperită;
se utilizează la echipele cu blocaj înalt.

115

T R
S F
……..............
...................
...................
T
S ……..............
...................
...................
T trăgătorul principal, care are palmele
F
R
S jucătorul
……..............
...................
...................
S T
Aşezarea la atac din Z4, cu doi jucători la
blocaj (R + T)
La blocaj, jucătorii vor respecta
aceleaşi reguli, ca la aşezarea cu C2 retras.
Dublajul blocajului, la această
aşezare, este asigurat de către jucătorul
„universal”, al
cărui loc în apărare
va fi preluat de către
trăgătorul principal (Z6). Zona
vulnerabilă la acest sistem de apărare
este zona 6.
Aşezarea la atac din Z3, cu un jucător la
blocaj (T)
Blocajul este asigurat de către
paralele cu fileul şi orientate spre minge.
Dublajul blocajului este asigurat de către
universal, aflat
în linia a-II-a.
116
 Aşezarea la atac din Z3, cu doi şi trei jucători la blocaj

T+S T+R S+T+R

S T T R S T R

F R S F F

……............ …….......... ……..........

................. ............... ...............
................. ............... ...............

S T
S T S T

Aşezarea la atac din Z2, cu doi jucători la

S T
F R
blocaj (T+S)
Dublajul blocajului este asigurat de
către jucătorul universal, aflat în linia a-II-a.
Zona vulnerabilă a acestei aşezări este zona
6 (centrul terenului).

……..............
...................
...................

S T

117
VI.2.3. Sistemul de apărare cu dublajul preconceput al extremelor

Este un sistem deosebit de valoros, care asigură un dublaj

permanent, de mare siguranţă şi trei jucători în apărare, în linia a-II-a.
Pentru a deveni eficient, trebuie respectate anumite cerinţe:
extremele din linia a II-a, Z1 şi Z5, vor pleca preconceput la dublaj,
spre interiorul terenului, la 4 m;
la blocaj, extremele din linia I, Z2şi Z4, vor lăsa liber un culoar de
aproximativ 80 decm;
zona 6 se va deplasa spre Z1 sau Z5, cu misiunea de a apăra
„culoarul”;
deplasarea jucătorului din Z6, spre dreapta sau spre stânga, înseamnă
şi deplasarea celorlalţi jucători din apărare, spre interiorul terenului
(Z4 spre Z5, Z5 spre Z6 sau Z2 spre Z1, Z1 spre Z6).

Aşezarea la atac din Z4, cu doi jucători la

blocaj (R + T)
Blocajul respectă aceleaşi reguli ca
T R la sistemul cu C2 retras, cu menţiunea că va
fi aşezat ceva mai în interiorul terenului,
pentru a lăsa un culoar de 80 decm.
S Atacul pe drept este apărat de către
F trăgătorul principal, aflat în linia a-II-a.
Dublajul este asigurat de către extreme (Z4
şi Z1), în timp ce jucătorul din Z5 va apăra
diagonala lungă.
S

118
 Aşezarea la atac din Z2, cu doi jucători la
blocaj (T+S)
La atacul din Z2, blocajul va
S T
respecta aceleaşi reguli, ca la sistemul cu
C2 retras.
Trăgătorul principal apără dreptul,
R iar dublajul este asigurat de către extreme
S
(Z5şi Z2), diagonala lungă fiind apărată de
către jucătorul dinZ1.

F Utilizat în premieră de antrenor,

T prof.univ.dr. Niculescu Mugurel.

VI.2.4. Adaptări ale sistemelor de apărare, în funcţie de echipa adversă

În funcţie de atacul advers, echipa trebuie să se organizeze specific,

încercând să recupereze orice minge posibilă. Aceste sisteme constau în
delimitarea exactă a suprafeţelor care
F
trebuie apărate.
Astfel, la atacul din Z4, echipa
L poate fi dispusă ca în figurile de mai jos:
S S
Aşezarea 1
P Caracteristici:
Jucătorii din Z3 şi Z2 nu lasă “culoarul”
R
liber, încercând să blocheze diagonal;
P R Jucătorul din Z4 se retrage la 3 m, pentru
diagonala “scurtă” şi pentru eventualele
S mingi plasate;
Jucătorul din Z5 se deplasează spre Z6,
S încercând apărarea diagonalei lungi, dar îi
F
P revine misiunea şi de a se deplasa spre
jucătorul din Z6;
Jucătorul din Z6 se va deplasa spre Z1,
119
venind în ajutorul jucătorului dinZ1, acesta având misiunea apărării
“dreptului” sau a mingilor plasate.
Aşezarea 2
F
Caracteristici:
Jucătorii din Z3 şi Z2, nu lasă “culoarul”
L
S S liber, încercând să blocheze diagonal;
P Jucătorul din Z4 se retrage la 3 m, pentru
diagonala “scurtă” şi pentru eventualele
R
mingi plasate;
Jucătorul din Z5 rămâne în zona lui,
P R
încercând apărarea diagonalei lungi;
S Jucătorul din Z6 se deplasează spre Z5,
acoperind zona de pe linia de fund a
S terenului;
F
Jucătorul din Z1 vine spre zona 6 centru,
P
acoperind zona centrală a terenului.

La atacul din Z2, antrenorii pot aborda următoarele aşezări:

Aşezarea 1
L Caracteristici:
S
Jucătorii din Z4 şiZ3 lasă culoar liber
(aproximativ 0,80 cm), unde se plasează
preconceput un apărător (de obicei
P
F S “libero”-ul);
R
Jucătorul din Z6 se va deplasa spre Z5;
Jucătorul din Z1se va deplasaspre Z6, iar
S P jucătorul din Z2 va încerca apărarea
diagonalei scurte sau a mingilor plasate.
R Este un sistem care ajută foarte mult jocul
de apărare, care trebuie să fie mobilă, cu
L
F
deplasări spre partea stângă, bine
coordonate.
S

120
 Aşezarea 2
L Caracteristici:
S
Jucătorii din Z4 şi Z3 lasă culoar liber
(aproximativ 0,80 cm), unde se plasează
P preconceput un apărător (de obicei
F S
R “libero”-ul);
Jucătorul din Z6 se va deplasa spre Z1;
Jucătorul din Z1 rămîne în zonă şi se
S P
deplasează uşor spre înainte, iar jucătorul
R din Z2 va încerca apărarea diagonalei scurte
F
sau a mingilor plasate. Este un sistem care
ajută foarte mult jocul de apărare, care
L S trebuie să fie mobilă, cu deplasări spre
partea stângă, bine coordonate.

SCOPUL • este de a forma, la studenţi,

capacitatea de a aplica sisteme de
apărare, în funcţie de nivelul de
pregătire al echipelor.

• să recunoască şi să aşeze
jucătorii în teren, în funcţie de
OBIECTIVELE sistemul de apărare abordat.
OPERAŢIONALE • să prezinte avantajele şi
dezavantajele sistemelor de
apărare.

121
 • realizaţi combinaţii în atac, cu
doi şi 3 trei jucători la fileu;
TEME DE • prezentaţi avantajele şi
LUCRU dezavantajele celor trei sisteme
de apărare şi precizaţi-l pe cel
mai avantajos, din punctul
dumneavoastră de vedere.

5 – Prezentaţi avantajele şi dezavantajele sistemului

E cu C2 avansat. E
V V
A 6 – 8 – Prezentaţi avantajele şi dezavantajele A
L sistemului cu C2 retras. L
U U
A 9 – 10 – Prezentaţi sistemul de apărare cu dublajul A
R preconceput al extremelor. R
E E

122
VI.3. Succesiunea fazelor de joc, în funcţie de poziţiile conducătorului
de joc, la primirea serviciului

În procesul de instruire, de o mare importanţă este defalcarea

fiecărei faze de joc, de atac sau deapărare,
apărare, în vederea aprofundării,
aprofundării până la
detaliu, a tuturor aspectelor de tactică individuală sau colectivă.
Ca în toate jocurile sportive,, şi în volei întâlnim aşa-zisele „zone
specializate”, atât în prima linie, cât şi în a doua linie, unde jucătorii
acţionează în funcţie de specificul postului.
Astfel, echipele avansate utilizează, în majoritatea cazurilor,
cazurilor
sistemul în care specificul postului este,
este după cum urmează:
5+1+1

LINIA I

ZONA 4 ZONA 3 ZONA 2

Trăgător secund Trăgător principal Conducător de joc
Jucător universal

LINIA II

ZONA 1
ZONA 5 ZONA 6
Conducător de joc
Libero Trăgător principal
Jucător universal

123
 La primirea serviciului, trebuie respectate două reguli:
în plan orizontal, în linia I-a, jucătorul din Z3 trebuie să aibă
în stânga pe jucătorul din Z4 şi în dreapta pe jucătorul din
Z2; în linia a II-a, jucătorul din Z6 trebuie să aibă în stânga pe
jucătorul din Z5 şi în dreapta pe jucătorul din Z1;
în plan vertical, jucătorul din linia a II-a nu trebuie să se
regăsească pe aceeaşi linie sau mai avansat decât
corespondentul din linia I-a; Z2 -Z1, Z3 – Z6, Z4 – Z5.
După stabilirea sarcinilor de joc, pentru fiecare jucător, pe postul
său, vom prezenta, în continuare, eşalonarea aşezărilor la primirea
serviciului, în funcţie de poziţia conducătorului de joc, combinaţiile de atac
pe preluare, aşezarea în apărare, recuperarea mingilor şi construcţia
contraatacului.

124
 R2 CONDUCĂTORUL DE JOC ÎN ZONA 2

Poziţie iniţială Aşezarea la primirea serviciului

- zona 2 – R

- zona 3 – T

- zona 4 – S
S T R T R

- zona 5 – F S S

- zona 6 – T
F T S
F T
- zona 1 – S

Combinaţii realizate pe preluarea serviciului.

R R
R
S T S T S T

S S
S

F T
F T F T

C1 C2 C3

S –simulează atac T – simulează atac S – simulează atac

din Z4; pe spate Z2; “urcare” Z3;
T –atac “urcare”. S –atac din pasă T –atac din pasă
lungă Z4. lungă Z4.

125
 Aşezarea în apărare lalovitură de atac

Aşezarea la atac din Z2 Aşezarea la atac din Z3 Aşezarea la atac din Z4

..... .
.... ..... R S ..... . S ..... .
.... ..... .... .....
...........
........... ...........
S
F F
..... ...... ..... ......
F
S
S
T
T T

Combinaţii realizate pe faza a II-a

R R R
S S
T S T T

F F F
S S
T S T
T

C1 C2 C3

S – simulează atac T – simulare atac S – simulare atac

“urcare” Z3; din Z4; din Z4;
T – atac din pasă S – atac din pasă T – atac “pe spate”
“semi” Z3. “urcare Z3.” din Z2.

126
 R1 CONDUCĂTORUL DE JOC ÎN ZONA 1

Poziţie iniţială Aşezarea la primirea serviciului

- zona2 – T

- zona3 – S

- zona4 – F

- zona5 – T S
F S T
T
- zona6 – S F R

T S R
- zona1 – R T S

Combinaţii realizate pe preluarea serviciului.

S S S

F T
T T R
F
R F R

T S
T S T S

C1 C2 C3

F – simulare atac S – simulare atac S – simulare atac

Z4; “urcare” Z3; “urcare” Z3;
T – simulare atac T – simulare atac F – simulare atac
“pe spate” Z2; “pe spate” Z2; “semi” Z3;
S – atac “urcare” F – atac din pasă T – atac din pasă
Z3. lungă Z4. lungă Z4.

127
 Aşezarea în apărare lalovitură de atac

Aşezarea la atac din Z2 Aşezarea la atac din Z3 Aşezarea la atac din Z4

..... .
.... ..... F S ..... . S ..... .
.... ..... .... .....
...........
........... ...........
S
R R
R
S
T S
T T

Combinaţii realizate pe faza a II-a

S S
T S F T F
F
T

R R R
S S
T S
T T

C1 C2 C3

F – simulare atac F – simulare atac S – simulare atac

“pe spate” din Z2; “pe spate” Z2; din Z4;
S – simulare atac T – simulare atac T – simulare atac
“urcare”Z3; din Z4; “urcare” din Z3;
T – atac din pasă S – atac din pasă F – atac din pasă
“semi” Z3. “urcare” Z3. “pe spate” Z2.

128
 R6 CONDUCĂTORUL DE JOC ÎN ZONA 6

Poziţie iniţială Aşezarea la primirea serviciului

- zona2 – S

- zona3 – F

- zona4 – T
T F S F

- zona5 – S T
R
S

- zona6 – R
S
S R T T

- zona1 – T

Combinaţii realizate pe preluarea serviciului.

F F
F
R R S
T R T
T S
S

S T
S T
S T
C1 C2 C3

T – simulare atac F – simulare atac F – simulare atac

din Z4; “urcare” Z3; “urcare” Z3;
S – simulare atac S – simulare atac S – simulare atac
„pe spate” Z2; “pe spate” Z2; “pe spate” Z2;
F – atac „urcare” T – atac din pasă T – atac din pas
din Z3. lungă în Z4. lung în Z4.

129
 Aşezarea în apărare lalovitură de atac

Aşezarea la atac din Z2 Aşezarea la atac din Z3 Aşezarea la atac din Z4

..... .
.... ..... F S ..... . S ..... .
.... ..... .... .....
...........
........... ...........
S
R R
R
S
T S
T T

Combinaţii realizate pe faza aII-a

S S
T S F T F
F
T

R R R
S S
T S
T T

C1 C2 C3

F – simulare atac T – simulare atac T – simulare atac

“pe spate” Z2; din Z4; “urcare” Z3;
S – simulare atac F – simulare atac S – simulare atac
“urcare” din Z3; “pe spate” Z2; din Z4;
T – atac din pasă S – atac “urcare” F – atac din pasă
“semi” din Z3. Z3. “pe spate” Z2.

130
 R5 CONDUCĂTORUL DE JOC ÎN ZONA 5

Poziţie iniţială Aşezarea la primirea serviciului

- zona 2 – F
- zona 3 – T

- zona 4 – S

- zona 5 – R S
T
S T F

- zona 6 – T R
F

- zona 1 – S T
S
R T S

Combinaţii realizate pe preluarea serviciului.

S S
S
T T
T
R R
R F
F
F
T
T
T S
S
S
C1 C2 C3

S – simulare atac T – simulare atac S – simulare atac

din Z4; “urcare” Z3; “urcare” Z3;
F – simulare atac F – simulare atac F – simulare atac
“pe spate” Z 2; “pe spate” Z2; “semi” Z3;
T – atac “urcare” S – atac din “pasă T – atac din “pasă
Z3. lungă” Z4. lungă” Z4.
131
 Aşezarea în apărare lalovitură de atac

Aşezarea la atac din Z2 Aşezarea la atac din Z3 Aşezarea la atac din Z4

..... .
.... ..... F S ..... . S ..... .
.... ..... .... .....
...........
........... ...........
S
R R
R
S
T S
T T

Combinaţii realizate pe faza aII-a

S S
T S F T F
F
T

R R R
S S
T S
T T

C1 C2 C3

F – simulare atac F – simulare atac S – simulare atac

“pe spate” Z2; “pe spate Z2;” din Z4;
S – simulare atac T – simulare atac T – simulare atac
“urcare” Z3; din Z4; “urcare” Z3;
T – atac din pasă S – atac din pasă F – atac din pasă“pe
“semi” Z3. “urcare” Z3. spate” Z2.

132
 R4 CONDUCĂTORUL DE JOC ÎN ZONA 4

Poziţie iniţială Aşezarea la primirea serviciului

- zona 2 – T

- zona 3 – S

- zona 4 – R
R
R S T - zona 5 – T
S
T
- zona 6 – S F

T S F
- zona 1 – F T
S

Combinaţii realizate pe preluarea serviciului.

R R
R S S
S T T
T
F
F
F T
T
S
T S
S
C1 C2 C3

T – simulare atac T – simulare atac T – simulare atac

din Z4; “urcare” Z3; din Z4;
S – atac din pasă S – atac din pasă S – atac din pasă
“urcare” Z3. ”lungă” Z4. “urcare” Z3.

133
 Aşezarea în apărare lalovitură de atac

Aşezarea la atac din Z2 Aşezarea la atac din Z3 Aşezarea la atac din Z4

..... .
.... ..... R S ..... . S ..... .
.... ..... .... .....
...........
........... ...........
S
F F
F
S
S
T
T T

Combinaţii realizate pe faza aII-a

R R R
S S
T S T T

F F F
S S
T S T
T

C1 C2 C3

S – simulare atac T – simulare atac S – simulare atac

“urcare” Z3; din Z4; din Z4;
T – atac din pasă S – atac din pasă T – atac din pasă pe
“semi” Z3.” “urcare” Z3. “spate” Z2.

134
 R3 CONDUCĂTORUL DE JOC ÎN ZONA 3

Poziţie iniţială Aşezarea la primirea serviciului

- zona 2 – S

- zona 3 – F

- zona 4 – T
R
T R S - zona 5 – S
T
- zona 6 – R F
S

S
S F T - zona 1 – T T

Combinaţii realizate pe preluarea serviciului.

R R
R

T S
T
S T S F
F F

S T S T
S T

C1 C2 C3

T – simulare atac S – simulare atac S – simulare atac

din Z4; “pe spate”Z2; “pe spate”Z2;
S – atac din pasă T – atac din pasă T – atac din pasă
“pe spate” Z2. “lungă” Z4. “lungă” Z4.

135
 Aşezarea în apărare lalovitură de atac

Aşezarea la atac din Z2 Aşezarea la atac din Z3 Aşezarea la atac Z4

..... .
.... ..... R S ..... . S ..... .
.... ..... .... .....
...........
........... ...........
S
F F
F
S
T S
T T

Combinaţii realizate pe faza aII-a

R R R
S S
T S T T

F F F
S S
T S T
T

C1 C2 C3

S– simulare atac T – simulare atac S – simulare atac

“urcare” Z3. din Z4; din Z4;
T– atac din S – atac din pasă T – atac din pasă
pasă“semi” Z3. “urcare” Z3. “pe spate” Z2.

136
 SCOPUL • este de a forma, la studenţi,
capacitatea de a aşeza jucătorii în
teren, în funcţie de zona în care se află
conducătorul de joc.

• să recunoască şi să aşeze
OBIECTIVELE jucătorii în teren, la primirea
OPERAŢIONALE serviciului, în funcţie de zona
în care se află conducătorul de
joc;
• să ştie să realizeze combinaţii,
cu doi sau cu trei jucători pe
fileu.

TEME DE
• descrieţi fazele de atac şi de
LUCRU
contraatac cu R1, R2, R3, R4, R5,
R6 .

E E
V 5 – Descrieţi fazele de atac şi de contraatac cu R2. V
A A
L 6 – 8 – Descrieţi fazele deVatac şi de contraatac cu R1. L
U A U
A 9 – 10 – Descrieţi fazeleLde atac şi de contraatac cu A
R R5 . R
E E
A

137
138
CAPITOLUL VII. PREGĂTIREA FIZICĂ ÎN VOLEI

VII.1. Generalităţi

Pregătirea fizică contribuie la siguranţa şi eficienţa unor acţiuni de

apărare, la viteza celor din atac, aducându-şi în paralel contribuţia la
precizia şi constanţa jocului din atac şi din apărare, la o perfecţionare mai
rapidă. Odată cu mărirea ansamblului de cunoştinţe tehnico-tactice,
precum şi cucreşterea posibilităţilor de aplicare ale acestora în joc, se
manifestă şi raportul dintre puterea de exprimare în joc şi reacţia rapidă a
valorificării indicilor de pregătire fizică generală şi specifică5.
Pregătirea fizică6 are o importanţă deosebită, la toate nivelele şi
stadiile de antrenament, aceasta având o pondere diferită de la o etapă la
alta, precum şi de la o ramură de sport la alta, în raport cu solicitările
specifice.
Pregătirea fizică constituie un suport al pregătirii tehnico-tactice; în
funcţie de modul în care se realizează pregătirea fizică în procesul de
antrenament, se determină răspunsul exigenţelor performanţei sportive.

PREGĂTIREA MENTALĂ ŞIPSIHOLOGICĂ

PREGĂTIREA TACTICĂ

PREGĂTIREA TEHNICĂ

PREGĂTIREA FIZICĂ

Figura 3. Piramida factorilor pregătirii sportive (Bompa T.O., 2002)

Datorită specificului din volei, pregătirea fizică (multilaterală, specifică)

trebuie legată permanent de cea tehnică, ceatactică şi cea psihologică, aportul ei
în consolidarea şi valorificarea potenţialului tehnico-tactic fiind deosebit.

5
Bompa, T., (2003) – Totul despre pregătirea tinerilor campoini, Editura EX PONO,
Bucureşti.
6
Harre, D.,(1997) – Teoria antrenamentului - Societa stampa sportiva, Roma.

139
 Pentru valorificarea deplină a personalităţii fiecărui sportiv,
antrenorul trebuie să asigure permanent raportarea obiectivelor de conţinut
la obiectivele psihologice, adică la efectele formative ale învăţării.
În perioada competiţională, pregătirea fizică nu dispare din
antrenamente, ci se diminuează, lăsând locul principalelor mijloace cu
caracter competiţional. Deoarece jocurile sportive sunt într-o permanentă
evoluţie, trebuie adaptate atât metodele de instruire, cât şi mijloacele de
pregătire ale sportivilor, respectând principiile generale de aplicare ale
acestora. In ultimele decenii, tehnica şi tactica jocurilor sportive au parcurs
un drum ascendent, au avut o evoluţie rapidă, ajungând, astăzi, la un nivel
apropiat de perfecţiune, mai ales în ceea ce priveşte unele elemente şi
procedee tehnice.
În condiţiile actuale, se încearcă aducerea unui plus calitativ
activităţii sportive, prin folosirea unor tehnici moderne. Trăsăturile jocului
modern constau în viteza din ce în ce mai mare de execuţie şi în
complexitatea şi varietatea acţiunilor tactice. Rezultă, deci, că principalele
calităţi motrice necesare, în îndeplinirea acestor deziderate, sunt: forţa,
viteza şi îndemânarea.
Toate mijloacele de antrenament sunt bune, dacă îndeplinesc cerinţa
calităţii şi a eficienţei, în realizarea obiectivului instrucţional vizat. În
acelaşi timp, toate mijloacele de antrenament îşi măresc eficienţa, atunci
când intră într-o combinaţie ideală cu metoda şi cu materialele de lucru.
În cadrul lecţiilor, se folosesc, ca mijloace:
Exerciţiile de bază, care se împart în:
• exerciţii pentru pregătirea fizică generală, multilaterală şi
specifică;
• exerciţii pentru pregătirea tehnică;
• exerciţii pentru pregătirea tactică: individuală, colectivă şi de
echipă;
• exerciţii combinate, în care se stabilesc relaţii între: pregătirea
fizică – pregătirea tehnică – pregătirea tactică;
• pregătirea psihică şi teoretică sunt implementate în celelalte
patru categorii de exerciţii, consemnate anterior.
Jocul propriu-zis:
• jocul cu temă;
• jocul-şcoală;

140
 • jocuri amicale, tradiţionale, demonstrative;
• jocul de verificare şi de control.
Mijloace asociative:
• factori igienici: regimul alimentar, igiena locului de
antrenament, a condiţiilor de viaţă, alternarea efortului cu
odihna, somnul, petrecerea plăcută a timpului liber, igiena
vestimentară;
• factori naturali de călire şi de întărirea sănătăţii (soare, aer, apă).
Mijloace de refacere dupa efort.
Lecţiile teoretice, sedinţele de pregătire şi de analiză ale
procedeelor tehnice şi ale fazelor de joc.
Pregătırea fızıcă generală
Se folosesc exerciţiile cu caracter general şi, mai ales, exerciţii
împrumutate din alte sporturi. Ponderea pregătirii fizice generale diferă de
la o ramură sportivă la alta şi, mai ales, în funcţie de nivelul măiestriei
sportive. Ea are o durată şi o importanţă mai mare la grupele de începători
şi are un caracter mai restrâns la sportivii de înaltă performanţă. Locul
pregătirii fizice generale este, totdeauna, la începutul perioadei pregătitoare,
de regulă, în zona montană, în scopul asigurării unei baze solide pentru
pregătirea ulterioară a sportivilor. Se folosesc sprinturile pe distanţe scurte
(10-40 m., cu start din picioare, alternativ cu piciorul stâng şi cu cel drept în
faţă). În locul alergării, se poate recurge la jocul de glezne, pasul sărit, pasul
săltat, alergarea cu genunchii la piept etc., folosindu-se unul dintre exerciţii
sau combinaţiile acestora (un exerciţiu după celălalt). La început, viteza de
execuţie va reprezenta ¾ din cea maximă, până în momentul însuşirii
corecte a exerciţiului. Dozarea efortului se realizează în funcţie de:
creşterea distanţei de execuţie a exerciţiului;
creşterea vitezei de execuţie.
Pregătire fizică specifică
Pentru această pregătire, se folosesc exerciţii cu efectul combinat,
deci, exerciţii efectuate cu îngreuieri şi dozări diferite, dar conţinând
structura de bază a tehnicii procedeului folosit. Aceste exerciţii se vor folosi
în perioada competiţională, având pondere diferită, în raport cu specificul
ramurii sau al probei sportive.
Pentru pregătirea fizică specifică, se folosesc mijloace tehnico-
tactice, ca: pasele din deplasare, complexele de exerciţii de atac-apărare,

141
lovitura de atac etc. Se execută un singur exerciţiu sau mai multe, trecându-
se, succesiv,de la unul la altul. Dozarea efortului se realizează, în funcţie
de:
creşterea timpului de execuţie al exerciţiului;
creşterea vitezei de execuţie.

VII.2. Forţa în volei

Majoritatea autorilor, care s-au ocupat de această calitate motrică,

consideră că forţa organismului uman constă în capacitatea de a realiza
eforturi de învingere, de menţinere sau de cedare, în raport cu o rezistenţă
externă sau internă, prin contracţia uneia sau a mai multor grupe musculare.
Analizând forţa organismului uman, putem spune că ea constituie
obiectul de studiu al investigaţiilor fiziologice şi metodologice, ce vizează
pregătirea sportivă. Toate acestea conduc la selectarea, în mod
corespunzător, a mijloacelor de pregătire, pentru a acoperi nevoile sportului
practicat, aceasta incluzând şi selecţia, în raport de compoziţia dominantă a
calităţilor motrice şi de faza de pregătire. Atunci când un sportiv dezvoltă o
calitate dominantă, sunt afectate, în mod indirect, şi celelate calităţi motrice.
Exerciţiile cu greutăţi (în număr de 3-4) se efectuează cu
încărcături, care ating 20-35% din greutatea corporală. În fixarea mărimii
acestora, trebuie să se ţină seama de vârstă, de gradul de pregătire al
sportivei şi de grupele musculare solicitate. De obicei, se folosesc exerciţii,
în care mişcarea se execută fie la nivelul picioarelor, fie combinat, în acest
caz presupunând şi deplasarea greutăţii cu braţele. La vârste mici (până la
15 ani), îngreuierile variază între 20-50%, în funcţie de segmente; pentru
picioare – 35-50%, iar pentru braţe – 20-35%. Dozarea efortului se face, în
funcţie de:
creşterea numărului de repetări;
creşterea încărcăturii (cu 10% pentru picioare şi cu 5% pentru
braţe).
Exerciţiile cu mingi medicinale (în număr de 3-4) au caracter de
viteză-forţă; se adresează tuturor grupelor musculare şi sunt selecţionate
pentru nivelul pubertar. Dozarea efortului se face, în funcţie de:
creşterea numărului de repetări;
creşterea distanţei de trimitere a mingii sau a vitezei de execuţie.

142
 Exerciţiile acrobatice (în număr de 3-4) vizează dezvoltarea
echilibrului, a orientării în spaţiu. Dozarea efortului se realizează, în funcţie
de:
creşterea numărului de repetări;
creşterea vitezei de execuţie.
Înălţimea obstacolului trebuie să reprezinte 50-80% din săritura pe
verticală a sportivei, executată de pe loc, cu bătaie pe ambele picioare.
Această înălţime se fixează, în funcţie de vârsta şi de posibilităţile
motrice ale sportivei. Indicaţiile optime, pe grupe de vârstă:
grupa 13-14 ani,50-60%, obstacol 25-30 cm;
grupa 15-16 ani, 60-70%,obstacol 35-40 cm;
grupa 17-18 ani, 70-80%,obstacol 45-50 cm.

VII.2.1. Pliometria în jocul de volei

Pliometria presupune solicitarea unui muşchi, mai întâi printr-o fază

excentrică, lăsând apoi să se desfăşoare faza concentrică, ce urmează în mod
natural. În contracţiile pliometrice, se utilizează ceea ce fiziologii denumesc
„ciclul întindere - scurtare”.
Exerciţiile pliometrice au un rol important în realizarea obiectivelor
generale ale antrenamentului, caracterizându-se printr-o largă accesibilitate,
stimulând instruirea şi ridicând cota de interes a sportivilor.
Pliometria este alcătuită din exerciţii, care fac un muşchi capabil să
atingă maximum de forţă, într-un timp cât mai scurt posibil. Această
capacitate viteză-forţă este cunoscută drept putere.

143
 Avantajele regimului pliometric: Dezavantaje:

• acţiune importantă asupra • impune o mare atenţie la

factorilor nervoşi; plasarea corectă a bazinului;
• forţa dezvoltată este • foarte solicitant pentru articulaţii
superioară la maxim, în şi pentru tendoane.
regimul concentric;
• solicită elasticitatea
musculară;
• este metoda pentru
ameliorarea detentei;
• necesită cuplarea cu alte
regimuri.

Figura 4. Avantajele şi dezavantajele regimului pliometric

Cea mai importantă consideraţie în implementarea şi în

administrarea unui antrenament pliometric este sportivul. Antrenamentul
pliometric poate fi adaptat orcărui sportiv. Lucrul pliometric este foarte
variat şi acţionează asupra creşterii forţei, a vitezei, a agilităţii şi a
explozivităţii.
Particularităţi ale regimului pliometric:
Pliometria evocă noţiunea de săritură – forma cea mai tipică de
pliometrie. Contracţia pliometrică este cea mai răspândită în mişcările
sportive.
Exerciţii fără încărcătură:
Exerciţii cu cercuri:
Se pot efectua sărituri în cercuri, dispuse la distanţe diferite, pentru a fi mai
eficace:
• cercuri decalate;
• cercuri încrucişate;
• cercuri dispuse pentru sărituri pe un picior sau pe două.
Exerciţii cu bănci:
Băncile permit un moment de sprijin, care facilitează execuţia unor sărituri
rapide.

144
Se pot efectua sărituri:
• pe două picioare;
• pe un singur picior.
Exerciţii cu garduri;
Exerciţii cu lăzi;
Flotări:
• flotări cu săritură şi cu deplasarea mâinilor;
• flotări pe lăzi apropiate;
• flotări pe lăzi depărtate.
Tracţiuni.
Planificarea exerciţiilor pliometrice (după Niculescu, M., şi colab., 2006)7:
Efectul imediat Recuperarea, după un antrenament de tip pliometrie
intens, este de 10 zile. Pentru o refacere mai rapidă, se
poate utiliza un lucru pliometric mai puţin intens şi
anume „pliometria moderată” (medie), folosind exerciţii
cu bănci sau cugarduri, executate cu picioarele apropiate.
Astfel,treizile sunt suficiente, pentru un sportiv antrenat;
Antrenamentele cu exerciţii constante sunt destul de
solicitante. S-a constatat că efectul imediat, în urma
efectuării unei lecţii de tip concentric, cu greutate şi
cupliometrie intensă, este de 15 zile.
Efectul Efectul întârziat se referă la activitatea din timpul unui
întărziat ciclu;
Recuperarea după un ciclu de pliometrie intensă este
de 3 săptămâni, iar după un ciclu bulgar, concentric –
pliometric, este de minimum 6 săptămâni.
Efectul cumulat Pliometria intensă este foarte eficientă;
Metoda-şoc trebuie utilizată ocazional, deoarece
sportivul poate ajunge la epuizare sau se poate obişnui cu
pliometria, metoda nemaipăstrându-şi aspectul
stimulativ;
Pliometria simplă poate fi utilizată, pe tot parcursul
anului.

7
Niculescu, M., Mateescu, A., Trăilă, H., Creţu, M., (2006) – Bazele metodice şi
aplicative ale pregătirii musculare, Edit. Universitaria, Craiova.

145
• Obiectiv: dezvoltarea forţei explozive a membrelor inferioare.
• Dozare: 4 - 6 serii X 8 - 10 repetări
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri de pe un picior pe celălalt, peste bănci.
• Indicaţii metodice:
• se începe cu înălţimi mai mici, crescând, treptat, înălţimea
obstacolului;
• se începe cu acţiuni pe ambele picioare şi apoi se trece la cele pe un
singur picior;
• cu 1-2 săptămâni înaintea competiţiilor sau a jocurilor din campionat,
se reduce numărul de serii;
• intervalul de odihnă trebuie să fie de 3-4 minute.
• Pauză activă: preluări la perete.

Descriere tehnică: Sărituri de pe

două picioare, pe două picioare,
peste bănci.

146
• Obiectiv: dezvoltarea forţei explozive a membrelor inferioare.
• Dozare: 4 - 6 serii X 8 - 10 repetări
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu săritură pe lada de gimnastică şi, apoi, jos.
• Indicaţii metodice:
• se începe cu înălţimi mai mici, crescând, treptat, înălţimea
obstacolului;
• se începe cu acţiuni pe ambele picioare şi apoi se trece la cele pe un
singur picior;
• cu 1-2 săptămâni înaintea competiţiilor sau a jocurilor din
campionat, se reduce numărul de serii;
• intervalul de odihnă trebuie să fie de 3-4 minute.
• Pauză activă: preluări la perete.

Descriere tehnică: Sărituri

laterale de pe două picioare, pe
două picioare, peste banca de
gimnastică.

• Obiectiv: dezvoltarea forţei membrelor inferioare (triceps).

• Dozare: 4-6 serii X 6-8 repetări.
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri de pe un picior pe altul, în cercuri.
• Indicaţii metodice:
• pauză activă de 3-4 minute, între serii;
• corpul se menţine în poziţie verticală;
verticală
• se execută săritura, fără îndoirea genunchilor;
• aterizarea se face pe „pingea”.
• Pauză activă: exerciţii tip stretching.
stretching
Descriere tehnică:
Sărituri laterale de pe
două picioare, pe două
picioare, în cercuri.

147
• Obiectiv: dezvoltarea forţei explozive a membrelor inferioare.
• Dozare: 6-8 serii X 8-10 repetări..
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri peste garduri, cu mingea medicinală în
mâini;
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri de pe un picior pe celălalt, peste garduri.
• Indicaţii metodice:
• se începe cu înălţimi mai mici, crescând, treptat, înălţimea
obstacolului;
• intervalul de odihnă trebuie să fie de 3-4 minute.
• Pauză activă: preluări la perete.

Descriere tehnică: Sărituri

peste garduri (40-60 cm).

• Obiectiv: dezvoltarea forţei explozive a membrelor inferioare.

• Dozare: 4 - 6 serii X 8 - 10 repetări
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri de pe un picior pe altul, în cercuri;
• şotronul.
• Indicaţii metodice:
• aterizarea să se facă pe „pingea”;
• să se insiste asupra lucrului braţelor, care ajută la desprindere.
• Pauză activă: pase în doi.

Descriere tehnică: sărituri de

pe două pe două picioare, prin
cercuri.

148
• Obiectiv: dezvoltarea forţei explozive a membrelor inferioare.
• Dozare: 2-4 serii X 6-8 repetări.
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri peste lada de gimnastică, de pe un picior
pe celălalt.
• Indicaţii metodice:
• se începe cu înălţimi mai mici, crescând, treptat, înălţimea
obstacolului;
• se începe cu acţiuni pe ambele picioare şi apoi se trece la cele pe un
singur picior;
• cu 1-22 săptămâni înaintea competiţiilor sau a jocurilor din
campionat, se reduce numărul de serii;
• intervalul de odihnă trebuie să fie de 3-4
3 minute.
• Pauză activă: preluări la perete.

Descriere tehnică: Sărituri

peste lada de gimnastică.

• Obiectiv: dezvoltarea forţei membrelor inferioare (triceps).

• Dozare: 6-8 serii X 12-14 repetări.
repetări
• Variante:
• exerciţiu cu sărituri pe un picior, peste obstacole;
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri pe două picioare, peste obstacole.
• Indicaţii metodice:
• picioarele întinse, insistându-se asupra articulaţiei gleznei;
• elan de braţe.
• Pauză activă: exerciţii tip stretching.
stretching

Descriere tehnică: Sărituri pe

două picioare, peste obstacole
joase.

149
• Obiectiv: dezvoltarea forţei membrelor inferioare (triceps).
• Dozare: 4-6 serii X 8-10 repetări..
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sărituri de pe două picioare pe două picioare,
peste banca de gimnastică.
• Indicaţii metodice:
• săriturile să se efectueze cu genunchii la piept;
• pauză activă de 3-44 minute, între serii;
• săriturile trebuie să se facă, la început, la înălţimi mai mici.
• se va insista şi asupra elenului de braţe.
• Pauză activă: exerciţii tip stretching
stretching.

Descriere tehnică: Sărituri de pe un

picior pe celălalt, de o parte şi de alta
a băncii de gimnastică.

• Obiectiv: dezvoltarea forţei membrelor superioare.

• Dozare: 4-6 serii X 4-6 repetări .
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sprijin la scara fixă, la banca de gimnastică etc.
• Indicaţii metodice:
• nu se coboară şi nu se îndepărtează corpul prea mult, pentru a nu forţa
umerii.
• Pauză activă: exerciţii tip stretching.
stretching

Descriere tehnică: Din stând cu

spatele la lada de gimnastică,
sprijin înapoi. Îndoirea şi
întinderea braţelor.

150
• Obiectiv: dezvoltarea forţei membrelor superioare.
• Dozare: 4-6 serii X 4-6 repetări - pliometric.
• Indicaţii metodice:
• coatele se păstrează pe lângă corp;
corp
• spatele drept, iar corpul nu trebuie să fie în extensie.
• Pauză activă: exerciţii de acomodare cu mingea, pentru preluarea cu
două mâini de jos.
Descriere tehnică: Din sprijin
oblic pe lada de gimnastică, cu
trunchiul la 450, îndoirea şi
întinderea braţelor.

• Obiectiv: dezvoltarea forţei membrelor superioare.

• Dozare: 4-6 serii X 4-6 repetări .
• Variante:
• acelaşi exerciţiu, cu sprijin la scara fixă sau cu ajutorul unui coleg.
• Indicaţii metodice:
• nu se îndepărtează corpul prea mult, pentru a nu forţa musculatura
spatelui.
• Pauză activă: exerciţii tip stretching.
stretching
Descriere tehnică: Culcat dorsal pe
un plan înclinat, cu capul în jos,
ridicarea rapidă a trunchiului sus şi
revenire.

151
VII.2.2. Regimurile de contracţii în jocul de volei
În pregătirea voleibalistelor, ca mijloace specifice se folosesc
combinările diferitelor regimuri de contracţii (izometric, pliometric,
concentric, excentric, etc.).
Aceste combinări pot fi:
combinări de două regimuri de contracţie: izometric – concentric,
izometric – pliometric;
combinări de trei regimuri de contracţie: izometric – concentric –
pliometric, excentric – concentric – pliometric;
combinări de patru regimuri de contracţie: izometric – excentric –
concentric – pliometric.
Combinări ale regimurilor de contracţii

Câte 2 Câte 3 Câte 4 Câte 5

Concentric-izometric Concentric-izometric- Concentric- Concentric-
excentric izometric-excentric- izometric-excentric-
pliometric pliometric-
electrostimulaţie
Concentric-excentric Concentric-izometric- Concentric-
pliometric izometric-excentric-
electrostimulaţie
Concentric-pliometric Concentric-izometric- Concentric-
electrostimulaţie izometric-
pliometric-
electrostimulaţie
Concentric- Concentric-excentric- Izometric-excentric-
electrostimulaţie pliometric pliometric-
electrostimulaţie
Izometric-excentric Concentric-excentric-
electrostimulaţie
Izometric-pliometric Concentric-pliometric-
electrostimulaţie
Izometric- Izometric-excentric-
electrostimulaţie pliometric
Excentric-pliometric Izometric-excentric-
electrostimulaţie
Excentric- Izometric-pliometric-
electrostimulaţie electrostimulaţie
Electrostimulaţie- Excentric-pliometric-
pliometrie electrostimulaţie

Tabelul nr. 1. Combinări posibile ale regimurilor de contracţii

152
 Mişcarea Acţiunea Generalităţi
muşchiului
Este regimul de contracţie, care se
caracterizează prin fixarea unui
Regimul izometric

segment al corpului într-o poziţie

determinantă. Regimul izometric
presupune dezvoltarea unei tensiuni
mari, fără modificarea în lungime a
fibrelor musculare. Contracţia
izometrică este o poziţie statică, în care
niciun muşchi nu se contractă, în mod
vizibil, pentru un privitor.
Este regimul de contracţie, care se
caracterizează prin scurtarea
concentric
Regimul

muşchiului, astfel încât capetele

musculare se apropie, în timpul
contracţiei, dezvoltând tensiune. Este
faza de ridicare dintr-un exerciţiu.
Este regimul de contracţie, care se
Regimul excentric

caracterizează prin alungirea

muşchiului, astfel încâtcapetele
musculare se îndepărtează, „se
excentrează”, în timpul contracţiei,
dezvoltând tensiune. Reprezintă faza
de coborâre a unui exerciţiu.

Pliometria este un regim de contracţie

complex, care presupune solicitarea
unui muşchi, mai întâi printr-o fază
Regimul pliometric

excentrică, lăsând, apoi, să se

desfăşoare faza concentrică ce urmează
în mod natural. În contracţiile
pliometrice, se utilizează ceea ce
fiziologii denumesc “ciclul întindere -
scurtare”.

Tabelul nr. 2. Regimurile de contracţii

153
 Obiectiv: dezvoltarea
forţei musculaturii
extensoare a umărului, a
muşchilor spatelui.

Descriere tehnică: Descriere tehnică:

Din stând, ridicarea halterei la
piept şi menţinere.
Dozare: 2-4 serii X 4-6 repetări.
Indicaţii metodice:
- la început, se folosesc greutăţi
mai uşoare, crescând, treptat,
greutatea şi, apoi, revenire la
greutăţi mai uşoare, cu 1-2
săptămâni înainte de competiţie.
Din stând cu mingea medicinală în
mâini, lansarea mingii înainte.
Dozare: 2-4 serii X 10-12 repetări.
Indicaţii metodice:
- înainte de competiţie, numărul
seriilor şi cel al repetărilor este
redus, pentru a se evita oboseala;
- pauză activă de 2-3 minute.

154
 Obiectiv: dezvoltarea
forţei musculaturii
trenului superior şi a
muşchilor abdominali.

Descriere tehnică:
Din stând depărtat înainte, cu
piciorul stâng, braţul drept sus, se
apuca de capetele unei benzi
elastice. Ducerea braţului înainte, cu
întinderea sandoului şi menţinere în
izometrie.
Dozare: 2-4 serii X 4-6 repetări.
Indicaţii metodice:
- braţele întinse;
- corpul uşor proiectat înainte.
Descriere tehnică:
Din stând cu mingea medicinală în
mâini, lansarea mingii înainte.
Dozare: 2-4 serii X 4-6 repetări.
Indicaţii metodice:
- înainte de competiţie, numărul
seriilor şi cel al repetărilor, este
redus pentru a se evita oboseala;
- pauză activă de 2-3 minute.

155
 Obiectiv: dezvoltarea
forţei musculaturii
trenului superior şi a
muşchilor abdominali.

Descriere tehnică: Descriere tehnică:

Din culcat dorsal, împingerea halterei de
la piept.
Dozare: 2-4 serii X 4-6 repetări.
Indicaţii metodice:
- la început se folosesc greutăţi mai
uşoare, crescând, treptat, greutatea şi,
apoi, revenire la greutăţi mai uşoare, cu
1-2 săptămâni înainte de competiţie.
Din stând cu mingea medicinală
în mâini, lansarea mingii înainte.
Dozare: 2-4 serii X 4-6 repetări.
Indicaţii metodice:
- înainte de competiţie, numărul
seriilor şi cel al repetărilor este
redus, pentru a se evita oboseala;
- pauză activă de 2-3 minute.

156
 Obiectiv: dezvoltarea forţei
musculaturii extensoare a
coapsei, a genunchiului şi
şoldului.

Descriere tehnică: Descriere tehnică:

Sărituri peste garduri, de pe două
picioare, pe două picioare.
Dozare: 4-6 serii X 6-8 repetări.
Indicaţii metodice:
- se progresează, de la aterizări pe
două picioare, la cele cu aterizare pe
un picior.
Ridicări cu bara pe umeri; coborâri
cu ajutor.
Dozare: 4-6 serii X 6-8 repetări.
Indicaţii metodice:
- se progresează, de la exerciţii fără
încărcătură, la cele cu încărcătură;
- se va reduce numărul seriilor şi cel
al repetărilor, înainte de competiţie;
- pauză activă de 2-3 minute.

157
 Obiectiv: dezvoltarea forţei
musculaturii extensoare a
coapsei, a genunchiului şi
şoldului.

Descriere tehnică: Descriere tehnică:

Sărituri peste obstacole mici, de
pe două picioare, pe două
picioare, cu genunchii întinşi.
Dozare: 4-6 serii X 6-8 repetări.
Indicaţii metodice:
- se progresează, de la aterizări pe
două picioare, la cele cu aterizare
pe un picior.
Cu bara pe umeri, ridicări pe
vârfuri şi coborâri cu ajutor.
Dozare: 4-6 serii X 4-6 repetări.
Indicaţii metodice:
- se progresează, de la exerciţii
fără încărcătură, la cele cu
încărcătură;
- se va reduce numărul seriilor şi
cel al repetărilor, înainte de
competiţie;
- pauză activă de 2-3 minute.

158
Descriere Descriere Descriere Descriere
tehnică: tehnică: tehnică: tehnică:
Semi- Sărituri de pe Genuflexiune Sărituri peste
genuflexiune un picior pe cu bara pe garduri.
cu bara pe altul, pe lada umeri şi Dozare: 4-6
umeri şi de gimnastică. mnţinere în serii X 8-10
menţinere în Dozare: 4-6 izometrie. repetări.
izometrie . serii X 8-10 Dozare: 4-6 Indicaţii
Dozare: 4-6 repetări. serii X 2-4 metodice:
serii X 4-6 Indicaţii repetări (40-50
repetări (60-70 - se
metodice: %). progresează de
%).
- se va reduce Indicaţii la aterizări pe
Indicaţii numărul metodice: două picioare,
metodice: seriilor şi cel al la cele cu
- pauză activă
- se repetărilor, de 2-3 minute. aterizare pe un
progresează de înainte de picior.
la exerciţii fără competiţie.
încărcătură, la
cele cu
încărcătură.

159
 Descriere Descriere
Descriere Descriere tehnică: tehnică:
tehnică: tehnică: Din stând
Ridicări pe
Ridicări pe Sărituri cu vârfuri şi depărtat,
vârfuri şi genunchii coborâri, cu săritură cu
coborâri cu întinşi, peste bara pe umeri. aterizare pe
bara pe umeri. balize. banca de
Dozare: 4-6 gimnastică,
Dozare: 4-6 Dozare: 4-6 serii X 2-4
serii X 2-4 după care se
serii X 6-8 repetări (20-30 efectuează
repetări (20-30 repetări. %).
%). săritură cu
Indicaţii Indicaţii aterizare pe
Indicaţii metodice: metodice: sol, în
metodice: depărtat.
- se va reduce - se
- se numărul progresează, Dozare: 4-6
progresează de seriilor şi cel de la aterizări serii X 8-10
la exerciţii al repetărilor, pe două repetări.
fără înainte de picioare, la
încărcătură, la Indicaţii
competiţie. cele cu metodice:
cele cu aterizare pe un
încărcătură. picior. - pauză activă
de 2-3 minute.
.

160
VII.3. Viteza în volei

„Viteza (în accepţiunea cea mai largă) se referă, în principal, la

iuţeala sau la rapiditatea efectuării mişcării sau a actului motric, în
unitatea de timp”.8
În general, în jocurile sportive şi, în special, în jocul de volei,
componentele psihocognitive, coordinative, condiţionale, determinate
genetic sau prin antrenament, presupun un antrenament complex al vitezei.
Formele de manifestare ale vitezei în volei:
viteza de acţiune (execuţie) – mişcare rapidă şi eficace, în contextul
tehnico-tactic al jocului;
viteza de acţiune (execuţie) cu mingea;
viteza de deplasare fără minge;
viteza de reacţie – răspuns rapid, la acţiunea unui coechipier sau a
unui adversar;
viteză de decizie – opţiunea rapidă (din multiplele posibilităţi) şi
eficace, pentru o acţiune (caracter cognitiv pregnant);
viteza de anticipaţie – bazată pe experienţă şi pe calităţi cognitive,
care permit „previziunea” acţiunilor colegilor sau a adversarilor;
viteza de percepţie – capacitatea de asimilare, de analiză şi de
exploatare rapidă a informaţiilor, cu privire la evoluţia jocului, cu
sau fără ajutorul altora.
viteză-forţă (sau detentă) – capacitatea de a învinge o forţă externă
(sau internă), cu rapiditate maximă, într-un timp dat (unitate de
timp).
În antrenamentele de volei, pentru dezvoltarea vitezei, sub diversele
ei forme de manifestare, se folosesc exerciţii cu un număr mic de repetări,
executate în viteză maximă, cu pauze lungi, în care se introduc uşoare
exerciţii de relaxare, specifice şi nespecifice.
Printre mijloacele utilizate, se includ exerciţiile de deplasare în
teren, lovitura de atac şi mijloacele nespecifice, care cuprind exerciţii axate
pe îmbunătăţirea vitezei, în zonele slab solicitate (sprinturi scurte, starturi,
sărituri pe unul sau pe ambele picioare etc.).

8
Dragnea, A., Bota, A., (1999) – Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A. Bucureşti.

161
 Dozarea efortului se realizează, prin:
creşterea numărului de repetări;
creşterea numărului de serii.
Pentru un exerciţiu, se vor utiliza 2-3 serii a câte 4-8 repetări, cu o
pauză de 1-3 minute, între serii. Dacă obiectivul propus este constituit, în
principal, de dezvoltarea vitezei, se poate folosi o pauză mare, de 3 minute,
iar dacă se urmăreşte perfecţionarea vitezei-forţei, pauza se va reduce la 1
minut.
Exemple de exerciţii pentru dezvoltarea vitezei:

Descriere tehnică: lovituri de atac succesive.

Dozare: 2-3 serii X 7 repetări.

Descriere tehnică: deplasări înainte-înapoi, între linia

de fund a terenului şi linia de centru.
Dozare: 2-3 serii X 6 repetări.

VII.4. Rezistenţa în volei

“Aptitudinea motrică, ce permite omului să facă faţă oboselii, în

eforturile de lungă durată”.9
Gradul de dezvoltare al rezistenţei este determinat de:
capacitatea funcţională ridicată a sistemelor cardio-vascular şi
respirator;
capacitatea şi natura metabolismului;
tipul de sistem nervos;
capacitatea de coordonare a celorlalte aparate şi sisteme.
În ceea ce priveşte exerciţiile de dezvoltare ale rezistenţei în volei,
ele trebuie să cuprindă diferite forme de deplasări în teren, cu sau fără
9
Manno, R.,(1998) - Les bases de l’entraînement sportif- Edit SPA Bologna.

162
imitarea unor procedee tehnice, execuţii tehnice în torent, complexe de
exerciţii etc. Se efectuează un singur exerciţiu sau trei exerciţii diferite.
Elementele de dozare ale efortului sunt:
creşterea timpului de execuţie al exerciţiului;
creşterea vitezei de execuţie.

VII.5. Capacităţile coordinative în volei

„Aptitudinile coordinative pot fi numite, generic, îndemânare şi

sunt formate din: capacitatea de învăţare, capacitatea de dirijare şi control
a mişcării şi capacitatea de adaptare şi transformare a mişcării.”
Aceste trei grupe de capacităţi se asamblează într-un sistem
integrativ, care cuprinde:
capacitatea de combinare şi cuplare a mişcării;
capacitatea de orientare spaţio-temporală;
capacitatea de diferenţiere kinestezică;
capacitatea de echilibru;
capacitatea de reacţie motrică;
capacitatea de transformare a mişcării;
capacitatea de simţ a ritmului.
“Acest sistem integrativ, care asigură execuţia, este controlat prin
referenţă (feed-back), alimentat de informaţiile senzoriale şi de
analizatorii: optic, vestibular, acustic, kinestezic, tactil, aptitudinea de
percepere a timpului.”10
Capacitatea coordinativă se educă în paralel cu procesul de învăţare
al unor noi deprinderi şi cu cel de formare al priceperilor motrice, prin
mijloace complexe, prin combinaţii de metode şi prin procedee de exersare.
Nivelul de dezvoltare al celorlalte aptitudini (viteză, forţă, rezistenţă şi
supleţe) influenţează cordonarea mişcărilor, iar fineţea şi precizia activităţii
organelor de simţ contribuie, împreună cu inteligenţa motrică, la
manifestarea coordonării. Căile de rezolvare ale acţiunilor de mişcare, ale
combinaţiilor tactice necesită o gândire logică, o capacitate de analiză, o
bună selectare a informaţiilor primite, analizarea şi luarea de decizii, pentru
o execuţie cât mai bună şi mai rapidă.

10
Brown,L., E., Ferrigno,V., A., Santana, J.,C.,(2000) – Training for speed, agility and
quickness,Edit.Human Kinetics,U.S.A..

163
 Procesul de educare al coordonării este foarte complex şi trebuie să
se respecte cel puţin trei cerinţe:
asigurarea unui număr corespunzător de repetări, număr care să
asigure asimilarea conţinutului şi a formei exerciţiului;
încadrarea executantului, în timpul de execuţie al mişcării şi
obişnuirea acestuia cu ideea execuţiei în viteză, din ce în ce mai
mare;
obişnuirea executantului cu o varietate mare de situaţii previzibile şi
imprevizibile, ce pot apărea şi care trebuie rezolvate prin modalităţi
diverse.
Pentru educarea coordonării, nu putea spune că există o metodă
specifică. „Ea se educă în principal prin exersarea repetată a deprinderilor
motrice în condiţii, combinaţii şi solicitări variate, mai întâi lent şi din ce în
ce mai rapid, pe un fond de odihnă al organismului”11. Adăugarea, la un
exerciţiu, a unei mişcări noi, constituie o modalitate de îmbunătăţire a
coordonării. Acţiunea de corectare permanentă şi de repetare îndelungată a
execuţiilor determină o creştere în dezvoltarea coordonării.In urma
repetărilorspecifice, mişcările se înşiruie coordonat.
Din punct de vedere teoretic, nu există exerciţii concepute în
vederea îmbunătăţirii coordonării, fără să contribuie şi la îmbunătăţirea
nivelului celorlalte aptitudini psihomotrice.
Intrucât coordonarea se educă, „confruntarea individului cu un
număr cât mai mare de scheme gestuale de bază, urmărind o formă care să
permită automatiarea lor„12, se poate realiza prin diferite metode de
învăţare, cum ar fi:
metoda analitică – învăţarea pe secvenţe gestuale, abordată în
situaţia unor deprinderi complexe;
metoda globală – prin care se realizează învăţarea deprinderilor în
totalitatea lor, după ce au fost însuşite secvenţele gestuale;
metoda de auto-adaptare – constă în execuţia unei acţiuni motrice,
prin descoperire şi creare, cu supervizarea profesorului.
Procedeele metodice, necesare dezvoltării capacităţilor
13
coordinative , sunt:

11
Bîltac, G.,(1999) – Trasee aplicative şcolare, Ed.Sitech, Craiova.
12
Raţă, G., Raţă, B., C.,(2006) – Aptitudinile în activitatea motrică, Edit. Edusoft, Bacău.
13
Dragnea, A., Mate-Teodorescu, S., (2002) – Teoria sportului, Edit. FEST, Bucureşti.

164
 folosirea unor poziţii de plecare neobişnuite, pentru efectuarea
exerciţiilor (start cu spatele spre direcţia de alergare, din poziţii
variate);
efectuarea exerciţiilor cu segmentul neîndemânatic (exerciţii în
oglindă, aruncarea şi conducerea obiectelor);
schimbarea tempoului şi a sistemului de execuţie (desfăşurarea
acţiunilor de atac şi deapărare în tempo variat sau cu accelerarea
treptată, până la faza de finalizare);
limitarea spaţiului în care se efectuează exerciţiul (jocuri
pregătitoare şi structuri de joc dinamice, pe teren redus);
efectuarea procedeelor tehnice şi a înlănţuirilor acestora, cu restricţii
(jocuri fără dribling sau cu un singur dribling, exerciţii pentru
corectarea tehnicii);
schimbarea procedeelor de execuţie;
efectuarea exerciţiilor, prin creşterea complexităţii acestora
(introducerea unor mişcări suplimentare);
folosirea unor adversari, diferiţi ca valoare şi ca nivel de pregătire
(jocuri cu echipe mai slabe sau mai puternice, planuri şi acţiuni
tactice diferite);
efectuarea exerciţiilor în condiţii variate de mediu, cu materiale
diferite, instalaţii şi simulatoare.
Jocul de volei se adresează, în special, mişcărilor tehnico – motrice;
de aceea, necesită o coordonare motrică şi psihomotrică apreciabilă.
Invăţarea, consolidarea şi perfecţionarea sau corectarea (greşelilor) depind
de gradul de dezvoltare al capacităţii de coordonare. Coordonarea mişcării
membrelor şi a marilor grupe musculare constituie, de fapt, elementul cel
mai important al îndemânării, în execuţia actului motric. Capacitatea de
coordonare este „nucleul central" al îndemânării, care este considerată
„coloana vertebrală a motricităţii".
Dacă pregatirea fizică are, drept scop, adaptarea biologică,
„antrenamentul de coordonare” influenţează procesele de conducere şi de
reglare ale mişcării. Îmbunătăţindu-se prin antrenament, coordonarea
constituie substratul procesului de învăţare şi de perfecţionare al actelor
motrice specifice, având un rol hotărâtor în viteza de formare şi de
perfecţionare a deprinderilor motrice noi, precum şi în transferul şi în
corectarea deprinderilor greşite. Fiind o mişcare conştientă a muşchilor,

165
înraport cu mişcarea intenţională, coordonarea mişcării trebuie înţeleasă ca
un proces de dirijare şi dereglare.
reglare. Sportivul,
Sportivul care dispune de capacităţi de
coordonare bine dezvoltate, va reuşi să înveţe mai uşor şi să-şi
să însuşească
elementele tehnice mai repede.

ţii pentru dezvoltarea îndemânării:

Exemple de exerciţii îndemânării

Descriere tehnică: mers pe vârfuri,

pe o linie trasată pe sol, în zig-zag.
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.

Descriere tehnică: mers pe vârfuri, Descriere tehnică: mers pe banca de

ghemuit, cu faţa sau cu spatele pe
banca de gimnastică, pe partea lată
sau îngustă, dispusă la diferite
înălţimi de la sol.
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.
gimnastică (pe ambele suprafeţe, cu
diferite mişcări ale segmentelor,
aruncând şi prinzând o minge, prin
sărituri la coardă, cu piruete,
alergând şi sărind peste diferite
obiecte).
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.

Descriere tehnică: stând într-unun

picior, celălalt întins înainte,
învârtind un cerc.
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.

Descriere tehnică: din ghemuit, Descriere tehnică: aruncarea mingii

ridicare bruscă în cumpănă şi în sus, rostogolire înainte şi
menţinere. prinderea mingii, înainte ca aceasta
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări. să atingă solul.
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.

Descriere tehnică: sărituri pe loc, cu Descriere tehnică: sărituri la coardă,

deplasarea picioarelor, concomitent cu deplasare înainte, înapoi, lateral,
cu lovirea palmelor înainte şi la cu viteză maximă.
spate. Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.

166
Descriere tehnică: sărituri la coardă,
cu menţinerea picioarelor
încrucişate, apoi cu schimbarea
alternativă a încrucişării şi
schimbarea modului de mânuire al
corzii.
Dozare: 2-3 serii X 10 repetări.
Descriere tehnică: jucătorul aruncă
mingea în perete, face o piruetă şi o
prinde din nou.
Dozare: 2-3 serii X 10 repetări.
Descriere tehnică: joc cu mingi
aruncate peste fileu, între două
echipe a câte 4 jucători: se începe cu
două mingi, care se aruncă cu o
mână sau cudouă, concomitent, din
cele două terenuri. Mingea căzută în
teren înseamnă punct pentru
adversar. După fiecare set, se mai
introduce o minge.
Dozare: 2-3 seturi, până la 15
puncte.
167
Descriere tehnică: jucătorul aleargă
cu spatele la antrenor – la semnal, se
întoarce cu faţa şi alergă în direcţia
arătată cu mâna de către antrenor.
Dozare: 2-3 serii X 3 repetări.
Descriere tehnică: sărituri laterale
dintr-o parte şi alta, în spaţiul
desenat de către profesor, peste o
ştachetă, cercuri, garduleţe, peste
banca de gimnastică întoarsă.
Dozare: 2-3 serii X 10 repetări.
Descriere tehnică: jucătorul aruncă
mingea în perete şi, după o ricoşare
pe sol, execută o pasare sau o
preluare a mingii.
Dozare: 2-3 serii X 10 repetări.
Descriere tehnică: jucătorii, aşezaţi
câte 6, în triunghiuri legate între ele;
fiecare grupă cu câtetrei mingi.
Primul executant trimite, pe rând,
mingile cu două mâini de sus, spre
jucătorul următor, imediat ce acesta
a efectuat pasa anterioară. Când
mingea ajunge la ultimul executant,
acesta o trimite lung spre primul
jucător, care continuă circuitul. Dacă
se greşeşte, nu se întrerupe
exerciţiul, ci se continuă cu mingile
care au rămas. Se poate executa şi
sub formă de concurs.
Dozare: 2-3 serii X 7 repetări.
Descriere tehnică: joc în echipe de
câte doi, peste fileu improvizat, pe
lungimea sălii, numai cu lovirea de
sus a mingii, obligatoriu cu pasarea
mingii între cei doi coechipieri şi,
apoi, trimiterea peste fileu. La
început, se pot acorda diferite
derogări de la regulile jocului:
jucarea mingii de două ori,
consecutiv, de către acelaşi jucător,
fără ca această lovitură să conteze la
cele trei obligatorii sau permisiunea
de a juca mingea, şi dacă ea a căzut
odată de sol.
Dozare: 2-3 serii X 5 repetări.
Descriere tehnică: joc în echipe de
câte trei, în aceleaşi condiţii, pe
lungimea sălii. La început, mingea
se pune în joc, prin lovire cu două
mâini, apoi se poate introduce
serviciul de la distanţă de 5 – 6 m,
faţă de fileu. Este obligatorie
organizarea celor trei lovituri.
Trimiterea mingii peste fileu se face
cu două mâini, la început simplu,
apoi din săritură. Se punctează
acţiunile care respectă aceste
condiţii. Se poate juca şi în condiţii
uşurate, prin acordarea derogărilor
descrise anterior.
Dozare: 2-3 seturi, până la 15
puncte.

Descriere tehnică: joc în echipe de Descriere tehnică: joc în echipe de

câte patru jucători, pe teren cu
dimensiuni mai reduse, cu trei
jucători pe linia de atac. Nu sunt
luate în considerare mingile căzute
în spaţiul de trei metri. La început,
se joacă cu mingi oferite (aruncate)
din afara terenului, apoi cu serviciu.
Dozare: 2-3 seturi, până la 15
puncte.
câte patrujucători, cu mingi oferite
din afara terenului, cu obligativitatea
organizării celor trei acţiuni:
preluarea, ridicarea, trimiterea peste
fileu.
Dozare: 2-3 seturi, până la 15
puncte.

Descriere tehnică: joc 4x4, cu fileul Descriere tehnică:joc 4x4,cu fileul

acoperit. la diferite înălţimi.
Dozare: 2-3 seturi, până la 25de Dozare: 2-3 seturi, până la 25de
puncte. puncte.

Descriere tehnică: joc 4x4, cu Descriere tehnică: joc 4x4, cu lovire

evitarea terenului (mingea să cadă în cu o singură mână.
afara suprafeţei de joc). Dozare: 2-3 seturi, până la 25de
Dozare: 2-3 seturi, până la 15 puncte.
puncte.

168
SCOPUL • este de a forma, la studenţi,
capacitatea de a dezvolta calităţile
motrice specifice jocului de volei.

• să cunoscă toate calităţile

OBIECTIVELE motrice, necesare în practicarea
OPERAŢIONALE jocului de volei;
• să cunoască mijloacele
specifice dezvoltării calităţilor
motrice.

TEME DE
LUCRU • realizarea unui program de
pregătire fizică, pentru o echipă
de volei (nivel: minivolei,
junioare III, junioare II, junioare
I).

5 – Prezentaţi particularităţile pregătirii fizice, în

E jocul de volei. E
V V
A 6 – 8 – Prezentaţi pliometria - mijloc al dezvoltării A
L forţei în jocul de volei. L
U U
A 9 – 10 – Capacităţile coordinative şi rolul lor, în jocul A
R de volei. R
E E

169
170
 CAPITOLUL VIII. TESTE SPECIFICE PENTRU
EVALUAREA JUCĂTORILOR ÎN VOLEI

VIII.1. Aspecte generale ale evaluării, în jocul de volei

În jocul de volei, “calităţile motrice caracteristice sunt combinate,

având ca bază viteza-forţa în regim de rezistenţă şi de coordonare”14, care
se pot obiectiviza prin probe şi prin norme de control: săritura cu elan –
specifică atacului; săritura de pe loc – specifică blocajului; triplu salt, de pe
două pe două picioare; deplasare laterală pe 4 m, cu atingerea liniei cu
mâna, de fiecare parte; proba de viteză, pe distanţa de 20m; ridicarea
trunchiului din culcat dorsal, în două serii de câte un minut, cu pauză de 15”
între ele şi proba de mobilitate frontală coxofemurală, care constă în flexia
trunchiului, din poziţia stând în picioare, pe marginea băncii de gimnastică.
Evaluarea permite profesorului să aprecieze la ce nivel se situează
practicantul, prin raportul faţă de un obiectiv propus sau faţă de normele
federaţiei.
Funcţiile evaluării:
arată cu exactitate la ce nivel se află sportivul;
informează asupra progresului înregistrat;
arată participantului nivelul propriului progres;
reperează lacunele din pregătirea unui sportiv.
Măsurarea:
Măsurarea, în activitatea de educaţie fizică şi sport, poate fi definită
ca fiind „totalitatea acţiunilor, care vizează o corespondenţă între subiectul
sau fenomenul măsurat (deprinderi, priceperi, calităţi motrice) şi unitatea
de măsurare, prin aplicarea unor probe de control (sau tehnici), cu scopul
de a recolta rezultatele sau datele, în vederea cunoaşterii, cât mai precise,
a efectelor practicării exerciţiilor fizice şi, în general, a comportamentului
subiecţilor, în activitateade educaţie fizică şi sport”15.

14
Bâc, O.,(1999) – Volleyball, Editura Universităţii din Oradea, Oradea.
15
Niculescu, I., (2006) – Evaluare motrică şi somato-funcţională, Editura Universitaria
Craiova.

171
 Calitatea
instrumentului de
măsurat
(probă, test etc.)

Rigurozitatea
aplicării tehnicilor
şi a Condiţiile
instrumentelor favorizante pentru
actul de măsurare

Figura 5. Factorii de care depinde exactitatea măsurătorilor

Testul:
Condiţiile aplicării testelor impune cunoaşterea aspectelor de calitate
a bateriei de teste utilizate.
• reprezintă calitatea unui test de a evalua
precis şi complet rezultatele;
rezultatele
validitate

• reprezintă încrederea, constanţa şi omogenitatea rezultatelor,

pe care un test sau o baterie de teste le poate oferi
fidelitate utilizatorului;

• este calitatea unui test, de a pune în evidenţă diferenţe mici ale

unei mărimi, ce descrie o anumită caracteristică, putând,
sensibilitatea astfel, face ierarhii între subiecţi cu rezultate aproape egale;

• reprezintă calitatea unui test de a fi instrument de măsură, de a

se raporta la o scală, la un etalon stabilit pe un număr mare de
etalonarea subiecţi, semnificativ din punct de vedere statistic.

Figura 6.. Atributele testelor

172
VIII.2. Teste de evaluare în volei

VIII.2.1. Evaluarea vitezei în volei

Viteza de deplasare (viteza ciclică-forţă şi coordonare)

Descriere: cursă individuală de viteză, pe 50 dem plat;
Condiţii de desfăşurare:
se aleargă pe o suprafaţă dură (asfalt, tartan);
plecarea este marcată de o linie albă;
sosirea este marcată de două fanioane;
plecarea individuală, din poziţie de start;
picioarele depărtate în plan antero-posterior;
cronometrul porneşte la prima mişcare a piciorului dinapoi;
cronometrajul se face în sutimi de secundă.
Echipament necesar: cronometru, fanioane, cretă.
Viteză + coordonare + forţă de demaraj (naveta, 5 X10 m)
Descriere: alergare între două linii paralele, aflate la distanţă de 10 m una
de alta.
Condiţii de desfăşurare:
pista de deplasare este trasată pe o suprafaţă dură (asfalt, tartan);
pista este delimitată de două linii albe, la distanţa de 10 m;
delimitarea zonei de schimbare a direcţiei;
plecarea este individuală, din poziţia de start înalt, cupicioarele
depărtate în plan antero-posterior;
se aşază, obligatoriu,un picior pe linia trasată la 10 m sau pe linia
de plecare;
se poate acorda a doua încercare, numai după un repus pasiv de 5
minute;
cronometrajul se face în sutimi de secundă.
Echipament necesar: cronometru, fanioane, cretă.
Alergare pe 30 m
Descriere: cursă individuală de viteză, pe 30dem plat.
Condiţii de desfăşurare:
pe pistă;
cronometrul porneşte, atunci când piciorul dinapoi părăseşte solul;
se măsoară în secunde şi în zecimi.
Echipament necesar: cronometru, cretă.
173
Viteză pe 20 m (test fizic al echipei S.U.A.)
Descriere: plecarea din culcat înainte, cu nasul pe linia de plecare, mâinile
întinse înainte, palmele pe sol; la semnal, sprint pe 20de m.
Condiţii de desfăşurare:
se măsoară în sutimi de secundă;
se efectuează 3 încercări;
se ia în consideraţie cea mai bună încercare.
Echipament necesar: cronometru, cretă.
Testul 9-3-6-3-9
Descriere: jucătorul efectuează, cât mai repede posibil, parcursul
reprezentat în figura alăturată, rămânând tot timpul orientat în aceeaşi
direcţie (deplasare înainte - înapoi). Evaluare: se va cronometra timpul
înregistrat.
Echipament necesar: cronometru.

Testul balonului aşezat

Descriere: 5 mingi medicinale, pentru
delimitarea parcursului. Jucătorul
efectuează parcursul, în următoarea ordine:
M-1-M-2-M-3-M4-M. De fiecare dată,
jucătorul trebuie să se aşeze rapid pe balon.
Evaluare: timpul este cronometrat. Se 2
realizează două încercări, considerându-se
cea mai bună.
Echipament necesar: cronometru, mingi
medicinale.

174
Testul Japonez
Descriere: jucătorul se deplasează între 2 puncte fixe, situate la 4,5 m,
pentru băieţi şi la 3 m, pentru fete. Deplasarea se va realiza cu paşi
adăugaţi, cât mai repede posibil, de fiecare dată atingându-se cu mâna cele
două puncte.
Evaluare: cronometrarea timpului, pentru un număr specificat de
parcursuri.

3m

Echipament necesar: cronometru, bănci de gimnastică.

VIII.2.2. Evaluarea forţei în volei

Forţa explozivă a trenului inferior

Descriere: înălţimea unei sărituri pe verticală, de pe două picioare, fără
elan.
Condiţii de desfăşurare:
placă gradată, fixată la 15-20 decm de perete;
măsurarea înălţimii din profil, cubraţul ridicat la verticală.
Se execută trei încercări consecutive:
rezultatul este dat de către diferenţa dintre cea mai bună săritură şi
talia cu braţul ridicat (detenta, în cm);
se calculează indicele de putere (P), cu formula: P = 4,9 X Gr.xV
(înălţimea în metri a săriturii verticale sau utilizarea monografiei
LEWIS).
Echipament necesar: placă gradată.
Forţa explozivă a trenului inferior + coordonare (triplusalt)
Descriere: distanţa unei sărituri triple (triplusalt) de pe loc.
Condiţii de desfăşurare:
plecarea cu picioarele depărtate;
pista este trasată în sală şi continuată cu saltea, pentru aterizare;

175
 ruleta derulată pe pista de sărituri;
trei încercări consecutive;
se măsoară în cm;
în cursul încălzirii, este bine să se execute câteva serii de „pas
sărit”, pentru pregătirea articulaţiilor, a ligamentelor şi a grupelor
musculare aferente.
Echipament necesar: centimetru.
Săritură la blocaj (test fizic al echipei S.U.A.)
Descriere: cu faţa la panou, se face un pas lateral şi se sare.
Condiţii de desfăşurare:
se atinge panoul, cu două mâini;
se reţine punctul atins de extremitatea mâinii celei mai coborâte;
se reţine cea mai bună săritură, din trei încercări.
Săritură cu elan (test fizic al echipei S.U.A.)
Descriere: cu faţa la panou, alergare cu elan de doi paşi şi atingerea
panoului, care se face cu o mână.
Condiţii de desfăşurare:
locul de plecare la alegere;
se reţine cea mai bună săritură, din trei încercări;
este interzisă bătaia pe un picior.
Forţa explozivă a braţelor (lansarea mingii medicinale de 3 kg)
Descriere: sportivul este aşezat cu spatele la un stâlp şi nu la un perete,
pentru a permite mai bine extensia braţelor în lansarea mingii medicinale,
datorită întinderii coatelor.
Condiţii de desfăşurare:
poziţia de lansare: aşezat, cu genunchii îndoiţişi cu tălpile pe sol;
o ruletă desfăşurată de la perete, pe o lungime de10 m;
se execută câte trei încercări consecutive, de către fiecare sportiv;
măsurarea se face în cm.
Echipament necesar: ruletă, treimingi medicinale a câte3 kg.
Aruncarea mingii medicinale de 2,2 kg (test fizic al echipei S.U.A.)
Descriere: din poziţia stând, cu picioarele pe o linie, se execută împingerea
mingii, cu două mâini, de la piept.
Condiţii de desfăşurare:
elenul este interzis, dar se poate îndoi uşor corpul;
se poate depăşi linia după aruncare;

176
 se execută câte trei încercări;
se înregistrează cea mai bună încercare.
Echipament necesar: ruletă, treimingi medicinale a câte2,2 kg.
Lansarea unei mingii medicinale de 500 degrame (la distanţă)
Descriere: aruncarea de pe loc, cu un braţ.
Condiţii de desfăşurare:
se execută trei încercări. Se măsoară cea mai bunăîncercare.
Echipament necesar: ruletă, treimingi medicinale a câte2,2 kg.
Tracţiuni la bară fixă
Descriere: se pleacă din atârnat, cu priza de sus.
Condiţii de desfăşurare:
tracţiunea se face cu bărbia la bară, fără oprire.
Flotări (test fizic al echipei S.U.A.)
Descriere: se aşeză în poziţie de sprint culcat şi se execută flotări, până la
epuizare.
Condiţii de desfăşurare:
braţele se îndoaie, până ce pieptul atinge solul;
flotările, la care pieptul nu atinge solul, sunt considerate nule;
întinderea braţelor se face complet.
Test pentru măsurarea forţei musculaturii abdominale
Descriere: din culcat, având genunchii îndoiţi şi tălpile pe sol, cu o minge
la ceafă, iar picioarele ţinute de către partener;
Condiţii de desfăşurare:
se execută maximum de flexii, în 30 desecunde;
nu se coboară trunchiul îndoit până jos;
mingea se fixează la ceafa subiectului; ea trebuie să atingă solul,
la revenirea în culcat.
Abdomen (test fizic al echipei S.U.A.):
Descriere: exerciţiul se efectuează cu genunchii îndoiţi, cu tălpile ţinute de
către partener, iar mâinile se încrucişează la ceafă.
Condiţii de desfăşurare:
se lucrează 60”, apoi pauză 15” şi din nou se lucrează 60’’;
se atinge, cu coatele, partea inferioară a coapsei, apoi se revine cu
omoplaţii pe sol;
se înregistrează totalul efectuat în două minute.

177
Testul 1 RM ( al unei repetări maxime)
Descriere: testul unei repetări maxime ( 1-RM) este o metodă uzuală,
pentru a măsura forţa musculară isotonică. Ea are, ca scop, de a măsura
forţa maximă a unui subiect, evidenţiată printr-o singură repetare.
Echipament necesar: haltere, gantere, discuri şi alte materiale din dotarea
standard a sălilor de forţă.
Testul de flexie palmară
Descriere: subiectul ţine dinamometrul în mână, în prelungirea antebraţului
şi execută o flexie cu maximul de forţă, fără să balanseze corpul sau braţul.
Punctaj: cele mai bune două încercări sunt înregistrate. Valorile de mai jos
sunt date în kilograme, pentru subiecţii adulţi.
Echipament necesar: dinamometru.
Scor Masculin Feminin

Excelent > 64 > 38

Foarte bun 56-64 34-38
Peste medie 52-56 30-34
Mediu 48-52 26-30
Sub medie 44-48 22-26
Slab 40-44 20-22
Foarte slab < 40 < 20
Testul de săritură în lungime, de pe loc:
Descriere: sportivul, plasat la o linie trasată pe sol, cu picioarele uşor
depărtate, execută o săritură maximă de pe două picioare, în lungime, cu
balansul puternic al braţelor. Testul înregistrează cea mai bună lungime a
săriturii, din trei încercări. La testare, nu se iau în calcul săriturile cu cădere
sau cu păşire la desprindere.
Scor Masculin (cm) Feminin (cm)
,Excelent > 250 > 200
Foarte bun 241-250 191-200
Peste medie 231-240 181-190
Mediu 221-230 171-180
Sub medie 211-220 161-170
Slab 191-210 141-160
Foarte slab < 191 < 141

178
VIII.2.3. Evaluarea rezistenţei în volei

Rezistenţa cardio-respiratorie (alergare sub formă de navetă, dus-întors,

pe 20dem)
Descriere: scopul probei este de a realiza un timp cât mai mult de navetă
dus-întors, pe 20 dem, cu viteză progresivă, accelerată şi pauze de 1 minut,
între fiecare parcurgere. Aceasta este o probă de evaluare indirectă a VO2
max. şia PMA, datorită vitezei de alergare, după acelaşi principiu ca la toate
probele progresive, pe bandă rulantă (covor rulant).
Condiţii de desfăşurare:
pe toată lungimea pistei, se trag două linii, la distanţă de 20 dem;
este nevoie de un magnetofon, cu un microfon puternic;
se utilizează o bandă înregistrată înainte, pe care este indicat
numărul fiecărei repetări care impune tempoul cursei, prin semnale
sonore, ce corespund punerii obligatorii a unui picior, pe una dintre
cele două linii trasate la 20dem;
testul se opreşte, atunci când subiectul nu poate termina exerciţiul
în curs sau nu poate să îl parcurgă, în tempoul impus: întârzierea de
unu până la 2 m, pe care subiectul nu îl poate recupera.
Parcurgerea unei distanţe în 12 minute
Descriere: se împarte pista, din 50 în 50 m; plecare individuală, din
picioare.
Condiţii de desfăşurare:
alergare,timp de 12 minute;
la oprirea cronometrului, se rotunjeşte performanţa, cu 50 m mai
puţin.
Dus-întors între două linii, aşezate la distanţa de 3 m (test fizic al echipei
S.U.A.)
Descriere: se marchează două linii, la distanţa de 3 m; se pleacă din afara
uneia dintre linii.
Condiţii de desfăşurare:
la semnal, se efectuează cât mai repede deplasarea dus-întors,
atingând liniile;
exerciţiul durează un minut;
se reţine numărul de atingeri realizate.

179
VIII.2.4. Evaluarea mobilităţii în volei

Testul de flexare al trunchiului în faţă

Unul dintre testele de evaluare
grosieră a mobilitatăţii
ăţii părţii trunchi – şold
– picioare este testul de flexare al
trunchiului în faţă.
Descriere: se stă la marginea unei
bănci şi se îndoaie trunchiul înainte
(genunchii întinşi), apoise
apoi măsoară distanţa
de la vârful picioarelor la vârful degetelor.

Evaluarea mobilităţii combinate a

coloanei vertebrale şi a articulaţiilor
şoldurilor
Se măsoară capacitatea de flexare a
coloanei vertebrale, a articulaţiei şoldului
şi a musculaturii trunchiului şi picioarelor.
Descriere: din şezând depărtat, are
loc îndoirea trunchiului;
trunchiului se măsoară distanţa
între trunchi şi sol, în cm.

Evaluarea gradului de depărtare al picioarelor

Descriere: din
aşezat depărtat, cu
trunchiul drept, se
execută o extensie
activă a picioarelor,
picioarelor
către exterior.
Măsurăm unghiul de
depărtare al
a picioarelor.
Acest exerciţiu permite, în acelaşi timp,
timp măsurarea forţei aductorilor.

180
Evaluarea mobilităţii laterale a trunchiului
Descriere: prinîndoirea trunchiului lateral, se măsoară distanţa pe
care o parcurg vârfurile degetelor, din poziţia verticală până în poziţia
deîndoire (în cm). Acest test mai poate măsura capacitatea de extensie a
muşchilor drepţi şi a muşchilor oblici ai abdomenului. Testul se aplică pe
ambele părţi.

Evaluarea capacităţii de torsiune a coloanei vertebrale

Descriere: torsiunea laterală a trunchiului. Măsurăm unghiul de rotaţie al
coloanei vertebrale (indicat in grade).

Evaluarea mobilităţii specifice şoldului:

Descriere: mare depărtare laterală.
Măsurăm distanţa între pubis şi sol (în cm).

Evaluarea mobilităţii
articulaţiei umărului
Descriere: ridicarea braţelor
întinse, în sus. Măsurăm
distanţa între mâini (în cm).
Dacă dorim să evaluăm
mobilitatea articulaţiei umărului şi să o comparăm cu o
medie colectivă (normativă), trebuie să ţinem cont de
lărgimea umerilor subiectului.

VIII.2.5. Evaluarea coordonării în volei

TEST ORIGINAL – IONELAN2002 - PRIVIND EVALUAREA

COMPONENTELOR PSIHOMOTRICITĂŢII
Acesta poate fi descris, astfel:
De-a lungul liniei de fund a terenului de volei, care are o lungime de
9 metri, se marchează pe sol, în dreapta şi în stânga acesteia, câte 4 linii
paralele cu aceasta, la o distanţă de 20 de centimetri una faţă de cealaltă.
Sportiva se va deplasa cu o viteză constantă pe linia de fund a
terenului de volei, încercând să nu se abată de la acestea, executând,

181
înacelaşi timp, pase de control succesive (12 pase), care vor avea înălţimea
de aproximativ 1 metru deasupra capului.
În momentul execuţiei, se vor urmări şi nota deviaţiile pe care
sportiva le are, acestea înregistrându-se cu exactitate. Astfel, dacă sportiva
are deviaţii spre dreapta, călcând prima linie, se va nota cu 1d; dacă deviază
până la a doua linie, se va nota cu 2d etc. La fel se va proceda şi pentru
deviaţiile spre partea stângă (1s,2s,3s etc.)
Pentru pasele laterale dreapta, stânga, deviaţiile spre înainte vor fi
notate cu 1d, 2d etc., iar deviaţiile înapoi vor fi notate cu 1s, 2s, 3s etc.

În funcţie de rezultatele obţinute în cadrul execuţiei, se va alcătui

histograma, care se constituie, astfel:
linia de fund, considerată linia zero, este reprezentată de un
dodecaedru;
deviaţiile spre dreapta sunt înregistrate cu valori pozitive,
deasupra acestuia, iar cele spre stânga vor fi înregistrate cu valori
negative, dedesubtul acestuia.
În experimentul pe care ni l-am propus, am urmărit să îmbunătăţim
un procedeu tehnic din jocul de volei. Rezultatul experimentului, la un
moment dat (iniţial, final), l-am reprezentat printr-o histogramă:

182
 1.A.C. – PASA ÎNAINTE
TESTARE INIŢIALĂ TESTARE FINALĂ
2 S 01000 23 = 8 S 10000 24 = 16
3 D 01000 23 = 8 S 01000 23 = 8
4 D 01000 23 = 8 S 10000 24 = 16
5 D 00100 22 = 4 D 01000 23 = 8
6 D 00100 22 = 4 S 00100 22 = 4
7 D 00100 22 = 4 S 01000 23 = 8
8 D 00010 21 = 2 S 00100 22 = 4
9 D 00010 21 = 2 S 01000 23 = 8
10 D 00100 22 = 4 D 01000 23 = 8
11 D 00010 21 = 2 D 01000 23 = 8
12 D 00010 21 = 2 D 00100 22 = 4
Total = 48 Total = 90
Media = Media =
48/11=4,36 8,81
Algoritm Algoritm
genetic genetic
preponderen prepondere
t >00100 nt > 01000
AGI = AGF =
0,27AGMA 0,51AGMA
X X
Modalitate de calcul a algoritmului genetic, pentru o jucătoare

VIII.2.6. Indicele voleibalistic (I.V.)

Indicele de săritură:
- fete: [înălţimea jucătoarei] x [săritura la blocaj – 2,24] x [săritura la atac –
2,24]
2,24
- bărbaţi:[înălţimea jucătorului] x [săritura la blocaj – 2,43] x [săritura la
atac – 2,43]
2,43

183
Indicele de deplasare:
Deplasare laterală pe 4 m (număr maxim de repetări/minut).
Scală:
90 88 86 84 82 80 78 76 74 72 70 68
1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65 0,60 0,55 0,50 0,45

66 64 62 60 58 56 54 52 50
0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0,00

Indicele de flexibilitate:
Din stând cu picioarele întinse pe banca de gimnastică, are loc
îndoirea trunchiului, cu palmele înaintea vârfurilor.
Scală:
30 28,5 27 25,5 24 22,5 21 19,5 18 16,5 15 13,5
cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm cm
1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65 0,60 0,55 0,50 0,45

12 10,5 9 7,5 6 4,5 3 1,5 0

cm cm cm cm cm cm cm cm cm
0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0,00

Indicele de abdomen:
Din culcat dorsal, are loc ridicarea simultană a trunchiului şi a
picioarelor, pe verticală. Se testează câte ridicări seefectuează într-un minut.
Scală:
140 135 130 125 120 115 110 105 100 95 90 85
1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65 0,60 0.55 0,50 0,45

80 75 70 65 60 55 50 45 40
0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0,00

Indicele de triplusalt:
Treisărituri consecutive, de pe două picioare, pe două picioare.

184
Scală:
10,0 9,75 9,50 9,25 9,00 8,75 8,50 8,25 8,10 7,75 7,50 7,25
m m m m m m m m m m m m
1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65 0,60 0,55 0,50 0,45

7,00 6,75 6,50 6,25 6,00 5,75 5,50 5,25 5,00

m m m m m m m m m
0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0,00

Indicele de sprint (20 m):

Alergare de viteză.
Scală:
2,5 2,6 2,7 2,8 2,9 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 3,6
sec sec sec sec sec sec sec sec sec sec sec sec
1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65 0,60 0,55 0,50 0,45

3,7 3,8 3,9 4,0 4,1 4,2 4,3 4,4 4,5

sec sec sec sec sec sec sec sec sec
0,40 0,35 0,30 0,25 0,20 0,15 0,10 0,05 0,00

Tabel centralizator de evaluare al rezultatelor:

Sex Vârsta Talia Indicele Indicele de Indicele de Indicele de Indicele de Indicele Indicele
(ani) (m) de deplasare flexibilitate abdomen triplusalt de sprint de volei
săritură
18 1,92 1,11 0,50 0,50 0,50 0,50 0,50 3,61
19 1,94 1,25 0,60 0,60 0,60 0,60 0,60 4,25
Bărbaţi 20 1,96 1,39 0,70 0,70 0,70 0,70 0,70 4,89
TOP 20 1,96 1,52 0,80 0,80 0,80 0,80 0,80 5,52
18 1,74 0,76 0,10 0,60 0,40 0,30 0,45 2,61
19 1,78 0,96 0,20 0,70 0,50 0,40 0,50 3,26
Femei 20 1,82 1,15 0,30 0,80 0,60 0,45 0,55 3,85
TOP 20 1,82 1,23 0,40 0,90 0,70 0,55 0,65 4.43

185
VIII.2.7. Evaluarea pregătirii tehnice în volei

TESTE TEHNICE:(QUEBEC - CANADA)

100 pase de 100 preluări de control

contral (înălţimea 1 m)

Pase de control
intercalate cu Pase de control,
atingerea podelei cu alternând atingerea
palmele. (40 de podelei cu palma stângă
acţiuni) şi cu palma dreaptă.
(40
40 de acţiuni consecutive)

186
Pase cu două mâini la
perete. Rotaţie completă Pase peste cap, la
(3600) la fiecare al perete.
patrulea contact, (10 pase consecutive)
alternându-se direcţia
rotaţiei. (40 de acţiuni
consecutive)

Deplasare cu pase de
control, de la linia de
fund a terenului
(o singură încercare).
Acelaşi exerciţiu,
exerciţiu dar cu
preluare. Zece
ece acţiuni
consecutive.

Pase de control la 3 m.
Pasarea peste fileu, la
cealaltă linie de 3 m, urmată de deplasarea
deplasare pe sub
fileu şi continuarea paselor de control.

187
Un jucător se deplasează, din terenul antrenorului
înterenul opus, şi atacă
mingea.

Jucătorul blochează, se
deplasează în celălalt
teren şi atacă, la fel ca în
exerciţiul anterior.
(5 atacuri)

Atac din minge, cu

autoridicare
(self-atac). (5 atacuri)

Pase de sus, în
zig-zag, peste fileu.
(5 pase consecutive)

Preluare de jos, pe perete; jucătorii se deplasează

pe toată lungimea terenului
(5 acţiuni, fără ca să se oprească acţiunea cu
mingea).

188
 Pase de sus,în trei jucători; deplasare pe toată
lungimea terenului, jucătorii schimbând locurile,
ca în desen.(5 acţiuni consecutive)

Pe perechi, un jucător în
atac şi unaltul în
apărare.
(10 acţiuni consecutive)

Un jucător serveşte; celălalt efectuează o

preluare spre înainte, se deplaseazăşi trimite
mingea peste fileu, după care se retrage.
(10 acţiuni consecutive)

Pe perechi: un jucător atacă, iar celălalt

preia cu două mâini de sus.
(5 acţiuni consecutive)

189
 3 X 3, cu schimb de locuri.
(20 deacţiuni consecutive)

2 X 2, cu schimb de
locuri.
(20 deacţiuni
consecutive)

Apărare în zonele 1şi 5. Antrenorul pasează

alternativ, în Z1 şi Z5. După fiecare acţiune,
jucătorii schimbă zona.

Apărare în Z6 şi Z5.Antrenorul pasează aceluiaşi

jucător, în Z6 şi Z5.

190
 Apărare în Z6 şi Z1.
(10 acţiuni consecutive)

Atac în Z4. Antrenorul

pasează mingea, cu
traiectorie înaltă.
(10 acţiuni
consecutive)

Atac în Z3.
Antrenorul pasează mingea, cu traiectorie înaltă.
(10 acţiuni consecutive)

Atacuri în Z2, consecutive.

Antrenorul pasează mingea, cu traiectorie înaltă.
(10 acţiuni consecutive)

191
 Atacuri consecutive, din Z4, Z3 şi Z2.
(10 acţiuni consecutive)

Într-un teren, un
jucător stă în apărare, iar
celălalt, la pasă. Mingea
oferită de către antrenor
este preluată şi atacată
înterenul advers.
(10 acţiuni consecutive)

Antrenorul atacă în Z4, un jucător preia şi

construieşte atacul. (10 acţiuni consecutive)

Antrenorul plasează mingea peste blocaj, blocajul

se retrage, jucătorul din Z4 dublează, iar jucătorul
din Z3 pasează.
(10 acţiuni consecutive)

192
 Blocaj individual, cu retragere rapidă şi atac din
pasă scurtă. (5 acţiuni consecutive)

Blocaj şi atac fără elan, din

minge scurtă.
(5 acţiuni consecutive)

193
GRILĂ PENTRU DETERMINAREA VALORII REALE A UNUI
CONDUCĂTOR DE JOC – ATACANT
Nr. Mijloace de 1 2 3 4 5
crt. activitate nesatisfăcător satisfăcător mediu bine f. bine
1. Să posede un foarte 1p 2p 3p 4p 5p
bun blocaj în Z2 .
2. Să atace din pase 1p 2p 3p 4p 5p
urcare „spate-faţă”.
3. Să atace pe 1p 2p 3p 4p 5p
unpicior, cu
schimbare de
direcţii.
4. Să realizeze 1p 2p 3p 4p 5p
preluare prioritară.
5. Să fie un foarte bun 1p 2p 3p 4p 5p
jucător de apărare,
în linia a-II-a.
6. Să atace din linia a- 1p 2p 3p 4p 5p
II-a.
7. Să apere 1p 2p 3p 4p 5p
corespunzător
diagonala mare
sau mingile
plasate.
Legendă:
25-35 puncte – foarte bine; 15-20 puncte – bine; 5-10 puncte – satisfăcător;
Sub 5 puncte – nesatisfăcător.

GRILĂ PRIVIND APRECIEREA VALORII TEHNICO-TACTICE A

CONDUCĂTORILOR DE JOC, ÎN VOLEIUL DE PERFORMANŢĂ
Nr. Mijloace de 1 2 3 4 5
crt. activitate nesatisfăcător satisfăcător mediu bine f. bine
1. Constanţă – 0p 1p 1p 2p 2p
normală, 1p 1p 3p 2p 3p
pe pase – speciale.
2. Să paseze din 1p 2p 3p 4p 5p
săritură, cu fentă
de atac, accelerând
pe extreme.
3. Să joace 30% 1p 2p 3p 4p 5p
(min) cu jucător de

194
 centru (urcare).
4. Să paseze invers 1p 2p 3p 4p 5p
direcţiei de
deplasare.
5. Din preluare 1p 2p 3p 4p 5p
deficitară, să joace
aceiaşi combinaţie.
6. Să paseze, în 1p 2p 3p 4p 5p
funcţie de blocajul
advers.
7. Să „scoată” 1p 2p 3p 4p 5p
atacantul cu un om
la blocaj sau fără
blocaj.
8. Să fie permanent 1p 2p 3p 4p 5p
un pericol pentru
echipa adversă,
când este pe fileu
(atac, minge
plasată).
9. Să aibă cunoştinţă 1p 2p 3p 4p 5p
de ambele sisteme
clasice de apărare
şi să se poată
adapta, cu
rapiditate, în
funcţie de echipa
adversă.
10. Angajament total 1p 2p 3p 4p 5p
în apărare
Legendă:
40-50 puncte – foarte bine; 20-29 puncte – satisfăcător;
30-39 puncte – bine; 10-19 puncte – nesatisfăcător.

195
GRILA PENTRU DETERMINAREA VALORII REALE A UNEI
JUCĂTOARE DE ZONA 4

Nr. Mijloace de 1 2 3 4 5
crt. activitate nesatisfăcător satisfăcător mediu bine f. bine
1. Să blocheze foarte 1p 2p 3p 4p 5p
bine atacurile din
pase înalte.
2. Să blocheze 1p 2p 3p 4p 5p
atacurile din pase
scurte sau întinse.
3. Să apere atacurile 1p 2p 3p 4p 5p
din diagonala scurtă.
4. Să recupereze foarte 1p 2p 3p 4p 5p
bine atacurile
puternice de pe
diagonala mare.
5. Să asigure un bun 1p 2p 3p 4p 5p
blocaj, la atacurile
echipei adverse.
6. Să asigure dublajul 1p 2p 3p 4p 5p
propriului atac.
7. Să posede un atac 1p 2p 3p 4p 5p
puternic, cu punct
înalt de lovire din
zona 4.
8. Să atace foarte bine 1p 2p 3p 4p 5p
din linia a II-a.
9. Să posede un 1p 2p 3p 4p 5p
serviciu dificil –
eventual, din
săritură.
10. Angajament total 1p 2p 3p 4p 5p
în jocul de apărare
Legendă:
40-50 puncte – foarte bine;
30-39 puncte – bine;
20-29 puncte – satisfăcător;
10-19 puncte – nesatisfăcător.

196
SCOPUL • este de a forma, la studenţi,
capacitatea de a aplica teste motrice
şi tehnice, specifice jocului de volei.

• să cunoscă testele motrice,

OBIECTIVELE specifice voleiului;
OPERAŢIONALE • să cunoască testele tehnice,
specifice voleiului.

TEME DE
• aplicarea a 5 teste motrice, pe o
LUCRU
echipă de volei (nivel minivolei,
junioare III, junioare II şi
junioare I).

E 5 – Prezentaţi două teste de evaluare a forţei în volei. E

V V
A 6 – 8 – Prezentaţi două teste de evaluare a A
L coordonării în volei. L
U U
A 9 – 10 – Prezentaţi un test tehnic în volei. A
R R
E E

197
198
CAPITOLUL IX. BEACH-VOLLEY

Oricine practică voleiul de plajă competiţional ştie: constanţa în

jocul de apărare este, în general, cheia meciului. Cu o cotă de minim 60%
reuşite este aproape imposibil să câstigi cea mai mică întalnire – cel mai
mic set – în elita naţională şi în turneele internaţionale. Cuplul, care aplică
strategia cea mai bună şi care posedă sensul jocului şi creativitatea
necesară, pentru a câştiga punctul, pe serviciul lor, la momentul oportun,
adesea părăseşte terenul învingător.
În voleiul de plajă, să câştigi puncte pe propriul serviciu este, adesea,
cheia care decide victoria sau înfrângerea. Adăugând bunei strategii un
minimum de creativitate, vom câştiga mai uşor un set.
Specializare: da sau nu?
Prima întrebare, la care trebuie să răspundă echipa de volei de plajă,
este aceea a principiului specializării. Într-o pereche specializată, un jucător
îşi asumă, întotdeauna, funcţia de atacant şi celălalt asigură, întotdeauna,
apărarea. Invers, un jucător fără specializare s-a impus, la fel de bine, atât în
rolul de atacant, cât şi în cel de apărător. În echipele fără specializare, cel
care serveşte se ocupă de apărare, iar partenerul său, de atac. Prima opţiune
tactică apare, deja, aici. După punctele forte şi punctele slabe ale fiecăruia,
fiecare echipă va înclina spre o specializare integrală sau parţială, sau chiar
pentru nicio specializare. La nivel internaţional, observăm un număr
crescând de echipe, care optează pentru specializare parţială. Aceste perechi
decid în cursul meciului – adesea, spre sfârşitul seturilor – repartiţia cea mai
promiţătoare a rolurilor ţinând cont de configurarea echipelor.
Specializare integrală
punctele forte ale unuia şi ale celuilalt jucător sunt valorificate, din
plin, în timpul întregului jocului;
solicită mai mult timp pentru a antrena zonele de specializare, în
cadrul antrenamentului;
mare încărcătură fizică pentru atacant (sprinturi spre fileu);
adversarul se obişnuieste cu un singur jucător în atac şi cu unul în
apărare;
un singur jucător poate observa adversarul, care se retrage spre
zona specifică.

199
Specializare parţială
permite un evantai larg de opţiuni tactice;
adversarul trebuie să se obişnuiască cu doi jucători diferiţi, la
blocaj şi în apărare;
repartizarea încărcăturii fizice, între cei doi jucători, poate fi
făcută într-un mod obiectiv;
cei doi jucători pot observa adversarul, cu reculul specific
apărătorului;
punctele forte ale unuia şi ale celuilalt nu sunt din plin
valorificate, în timpul întregului joc.
Fără specializare
jucătorul trebuie să se obişnuiască cu doi jucători diferiţi, la
blocaje şi în apărare;
cei doi jucători pot observa adversarul, cu reculul specific
apărătorului;
cea mai mică uzură fizică (fără sprinturi spre fileu);
punctele forte ale unuia şi ale celuilalt nu sunt valorificate, din
plin, în timpul întregului joc.

Strategii la serviciu
Prima alegere, care trebuie făcută, este aceea de alegere a
adversarului căruia îi vom servi. Dacă tactica aleasă îşi aduce roadele,
trebuie neapărat să continuăm să o aplicăm („niciodată să nu schimbi o
tactică câştigătoare”). Dacă un adversar începe să facă greşeli, trebuie să
continuăm să jucăm. În momentul în care nu mai greşeşte, este
recomandabil să mutăm presiunea pe coechipierul lui.
Tactica serviciului se referă, de asemenea, şi la zona de serviciu.
Alegând cu inteligenţă zonele de serviciu, putem să împiedicăm adversarul
să-şi construiască atacul, în mod optim. Este, de exemplu, posibil să
aplicăm o presiune puternică asupra unui atacant, care preferă cursele lungi
de elan, servindu-i scurt. Vom servi în zona centrală, pe un atacant care
preferă atacurile din exterior înspre interior. Invers, este preferabil să
serveşti aproape de liniile exterioare, spre jucătorii care preferă să atace din
interior spre exterior. Pentru a contracara atacurile rapide, putem să servim
lung, spre linia de fund.

200
 În sfârşit , trebuie, de asemenea,
asemenea să adaptăm tehnica de serviciu. Ce
tip de serviciu creează
ază o mai mare presiune asupra adversarului? Asupra
acestui punct, factorii determinanţi sunt:
sunt aptitudinea jucătorului care
primeşte şi condiţiile meteorologice (soare şi vânt).
v Se înţelege de la sine că
trebuie să ţinem cont de tehnica individuală a jucătorului
juc care serveşte.
A servi rafinat

Pentru a alege o tactică, trebuie să cunoşti

foarte bine adversarul şi să-l analizezi în
detaliu;

Să menţii constant presiunea asupra

adversarului şi să cauţi punctul direct;

Să alternezi serviciul, pentru a împiedica

jucătorul care primeşte să se obişnuiasca cu
o variantă;

Să-l faci pe adversar să se deplaseze;

Sa eviţi greşelile la serviciu:
serviciu după un timp
de odihnă; dupa mai multe puncte la rând
marcate pe serviciu;

Sa aplici principiul:
principiul „cu cât nivelul de joc
este mai ridicat, cu atât mai mult trebuie să-
ţi asumi riscul la serviciu.
serviciu

Blocajul

Un blocaj creativ, care „simte” jocul, ia decizii rapide. La o minge

aproape de fileu, trebuie să se concentreze 100% asupra mingii. Cu cât pasa
este mai departe de fileu, cu atât mai mult trebuie să respecte linia tactică
tactic
stabilită. Se retrage atunci când pasa este prea departe de fileu,
fileu pentru un atac
în forţă (depinde mult de nivel); se retrage,
retrage de asemenea, când vrea să înşele

201
atacantul, simulând blocajul. La nivelul sportului de masă,
mas a face un blocaj
este, în general, necesar numai pentru o pasă perfectă.
perfe În general, jucătorul
trebuie plasat la aproximativ un pas de fileu,
fileu în faţa umărului de bătaie al
atacantului. Astfel, este adesea uşor de contracarat sau de profitat de pasele
care pătrund direct. Nu se retrage decât după ce am apreciat bine calitatea
calitat
pasei. Atunci când jucătorul de blocaj optează pentru repliere, este important
să aibă o poziţie bună, în momentul când adversarul loveşte mingea, oricare
ar fi distanţa pecare a lăsat-oo între el şi fileu. Este indispensabil,
indispensabil pentru
areacţiona în mod optim tim la atacul advers. Cu cât poziţia este mai aproape de
fileu, cu atât trebuie să coboare mai mult corpul.
A contracara rafinat

Să nu renunţi niciodata total la blocaj;

blocaj
Să hotărăşti repede dacă te retragi sau
daca blochezi;

Să fie bine aşezat în momentul atacului

advers;
Întotdeauna să începi prin a te plasa în
faţa umărului de lovitură al atacantului;
atacantului

Să treci braţele rapid şi direct în partea

cealaltă a fileului, în faţa unui atac
puternic;
Să sari mai târziu în faţa loviturilor şi să
cauţi mai mult înalţimea blocajului;
blocajului
Să te concentrezi 100%% pe minge, în caz
de pasă aproape de fileu;
fileu
Cu cat pasa este mai departe de fileu, cu
atat blocul trebuie sa acopere zona
convenita;

Să te întorci în poziţie de aşteptare,

pentru a pasa imediat dupa blocaj.

202
Apărătorul
Evantaiul tactic pentru apărător începe prin alegerea plasării pe teren
(centrul terenului, diagonală sau linie lungă,
lungă în raport cu atacantul, în
spatele jucătorului de blocaj, chiar fente de aşezare).
Atunci când apărătorul se ascunde în spatele blocajului, este dificil
pentru atacant să obţină indiciile pentru opţiunea
op defensivă aleasă. Această
tactică este adoptată în faţa atacanţilor care joacă,
joacă în general, în funcţie de
apărător. Fentele de aşezare – mişcări spre stânga sau spre dreapta,
dreapta înainte
de a acoperi zona convenită cu jucătorul de blocaj – sunt, de asemenea,
eficiente împotriva acestui tip de atacant.
ataca
Pentru apărator, un punct esenţial este acela de a evalua momentul
când trebuie să stabilizeze corpul, în poziţie de apărare,
apărare pentru a asigura
condiţii bune de control al mingii, ştiind că,
că adoptând poziţia prea devreme,
dăm atacantului indiciile de carere are nevoie,
nevoie pentru a alege partea de teren
neacoperită.
Anticiparea fazei

Să anticipezi;

Să adaptezi aşezarea la tactica stabilită;

În faţa unui atacant căruia îi place să joace

în forţă, să te orientezi devreme în direcţia
atacantului, căutând stabilitatea;
stabilitatea

Să nu abandonezi niciodată,
niciodată în timpul
jocului.

203
Strategii blocaj/apărare
O buna sincronizare a blocajului şi a apărării este cheia succesului,
pentru obţinerea victoriei. Sunt diferite strategii blocaj/aparare standard,
unele fiind simple, iar celelalte mai complexe. Acestea fiind spuse, cei doi
jucători n-ar trebui niciodată să excludă posibilitatea de a devia de la
strategia convenită în caz de situaţii speciale (pasa prea aproape de fileu,
noi variante de atac ale adversarului, construcţie greşită etc.). În echipele
profesioniste, fiecare ştie perfect cum reacţionează celălalt, în situaţiile
speciale. Trebuie ţinut seama, în plus, de faptul că apărătorul are o mai bună
aprecierea jocului, din cauza poziţiei sale îndepărtate. Deci, ar trebui,
întotdeauna, să dea informaţii blocajului, în cursul jocului, veghind
claritatea şi precizia mesajului.
În caz de atac, jucat chiar în spatele blocajului, acesta trebuie să
încerce să se apere, cu autodublaj.

Cele mai eficiente strategii blocaj/apărare:

1. Blocaj pe linie lungă/apărare diagonală

Blocajul acoperă zona de-a lungul

liniei, în timp ce apărătorul se
concentrează exclusiv pe diagonală
şi anticipează direcţia de atac.

2. Blocaj diagonal/apărare, pe linie lungă

Blocajul acoperă sectorul

diagonal, în timp ce apărătorul se
concentrează asupra jumătăţii
terenului, aproape de linie şi
anticipează direcţia de atac.

204
3. Blocarea falsă

Blocajul se preface că blochează,

apoi se repliază în zona convenită
cu apărătorul,
care acoperă cealaltă jumătate a
terenului.

4. Blocaj pe axa principală de lovire/apărare centrală

Blocajul se plasează pe axa

principală de lovire (prelungire a
cursei de elan a atacantului), în timp
ce apărătorul, în poziţie centrală, se
ocupă de preluarea mingilor deviate
din blocaj.

5. Dedublare

Blocajul acoperă diagonala sau

linia şi apărătorul acoperă
aceeaşi zonă, în spatele lui.

205
 6. Blocaj împrăştiat/apărare centrală

Blocajul acţionează împotriva

atacurilor în forţă, cu braţele larg
deschise, iar apărătorul anticipează
loviturile.

Să provoci variante de atac

Dacă observăm şi analizăm perechea adversă de mai aproape,
constatăm rapid că fiecare jucător are variantele sale de atac şi deapărare.
Unii jucători vor căuta, adesea, să marcheze pe un atac în forţă, iar alţii vor
fi mai predispuşi la mingi plasate sau planate. Pentru a mări şansele, trebuie
să încercăm să creăm situaţii care complică obişnuinţele adversarilor,
obligând fiecare jucător să utilizeze tehnica care-i place cel mai puţin.
1. Strategii împotriva unui jucător care preferă atacul în forţă:
blocaj precoce, mergând în întâmpinarea mingii deasupra fileului, în
timp ce apărătorul se va plasa repede, în zona convenită;
dedublarea blocajuluişi a apărării, în prelungirea axei de lovire
principală, a atacului advers.
2. Strategii împotriva unui jucător care preferă atacurile lobate sau
liftate:
replierea frecventă a jucătorului de apărare (de-a lungul liniei sau pe
diagonală);
apărătorul: să rămână mult timp ascuns în spatele blocajului, înainte
de a acoperi zona convenită;
blocajul tardiv şi înalt;
să simuleze că acoperă o zonă, apoi să o acopere pe cealaltă, în
ultimul moment.

206
Forme de joc, pentru o tactică la serviciu

1. Presiune împotriva unei preluări în doi jucători:

Reguli
• Împărţirea jucătorilor în două grupe, cu
număr egal;
• Serviciul trece, rând pe rând, de la grupul A
la grupul B;
• Un punct este marcat, atunci când preluarea
nu poate fi făcută în zona trasată pe sol;
• Jucătorul care a facut preluarea se retrage în
apărare;
• Joc la 15 puncte.

2. A atinge o zonă:

Reguli
• Două grupe, egale ca număr, servesc una
către cealaltă, în acelaşi timp sau rînd pe
rând;
• Zonele sunt trasate pe nisip;
• Un punct, pe serviciu planat;
• Joc la 15 puncte sau cu durata între 2 şi 5
minute.

207
 3. Obiectiv, zona de serviciu:

Reguli
• Se serveşte spre o zonă stabilită de
către antrenor. Zona este cunoscută
numai de către antrenor şi de către
sportivul care serveşte;
• Adversarul încearcă preluare, spre zona
3, iar celălalt pătrunde, pasează şi se va
executa un atac. Echipa din apărare va
încerca să recupereze şi să continue
jocul;
• Jocl la1, până la 15/21 de puncte.

Punctele sunt numărate, după cum urmează:

• Serviciu în zonă greşită: schimbarea serviciului;
• Trimitere în afară: 0 puncte, iarechipa păstrează serviciul;
• Mini-break: 1 punct şi schimbarea serviciului;
• Treitrimiteri în afară, consecutive: schimbarea serviciului.

Exerciţii pentru a antrena blocajul

Atac – blocaj
Jucătorul din blocaj întârzie
apelul, pentru o săritură înaltă şi
dreaptă, adică prin care se
îndepărtează uşor de fileu şi
încearcă să retransmită mingea,
în terenul advers.

208
Atac – blocaj (din pasă întinsă)
În momentul atacului, jucătorul
din blocaj este deja în săritură
(apel precoce) şi caută să-şi
treacă braţele, cât mai repede
posibil, peste fileu.

Blocaj simulat

Jucătorul din blocaj simulează

blocajul, pentru a se replia în
apărare.

Exerciţiu:
• în momentul în care
angajăm mingea, antrenorul
anunţă jucătorului tipul de
minge (aproape de fileu,
departe de fileu);
• jucătorul acţionează la
anunţul antrenorului şi
alege, între repliere şi atac;
schimbare de jucător, la
fiecare trei până la 5
repetiţii.

209
Forma de joc
cu direcţie de atac prestabilită

Reguli:
• joc normal;
• la acesta, atacurile trebuie,
obligatoriu, să fie orientate
în direcţia stabilită de către
antrenor (diagonală sau
linie lungă);
• jucătorul de blocaj
blochează, întotdeauna, pe
direcţia anunţată;
• joc până la 21 de puncte.

Forme de joc pentru apărare

Joc fără blocaj
Reguli:
joc liber, dar fară blocaj;
la pierderea unui punct, schimbare de jucător.
Variantă:
numai jucătorul de blocaj are dreptul de a sări.
Joc cu atacuri puternice
Reguli:
joc normal;
numai cu atacuri puternice (lovituri violente);
dacă lovitura violentă nu este posibilă, mingea trebuie lobată;
seturi de 21 de puncte.
Joc cu atacuri, fie pe diagonală, fie pe „drept”, din preluare
Reguli:
La primul atac al echipei din preluare,ataculse face, întotdeauna,
în direcţia prestabilită (atac „drept” sau diagonală);
După care jocul se continuă, în mod normal.
Seturi de 21 de puncte
210
Forme de joc pentru strategia blocaj/apărare
Strategia 1: blocaj linie lungă/aparare
Forma de joc, cu dispoziţie pe diagonală pentruprimul atac:
Reguli:
antrenorul dă dispoziţia, pentru primul atac;
după primul atac, joc liber, fără dispoziţie.

Strategia 2: blocaj diagonal/apărare linie lungă

Forma de joc, cu dispoziţie pentru primul atac:
Reguli:
• antrenorul dă dispoziţie pentru primul atac;
• după primul atac, joc liber, fără dispoziţie;
• meci de 15 sau de21 depuncte.

Strategia 3: blocaj simulat/repliere

Obiectiv: Apărare împotriva loviturilor de atac
Reguli:
• joc normal;
• fără sărituri pentru atac;
• blocajul trebuie, întotdeauna, să înceapă la fileu şi să varieze, între
block şi replierea în apărare;
• joc de 15-21 depuncte.

211
Strategia 4: blocaj simulat/repliere
Obiectiv: Repliere în apărare
Reguli:
• baza de joc normală, cu o linie trasată pe nisip, la 2m în spatele
fileului;
• jucătorii trebuie să-şi facă apelul, în spatele liniei;
• jucătorul de blocajpoate să se îndepărteze de fileu, numai după
pasa dată de către adversar şi atac;
• varainta: joc normal, numai de la al doilea atac;
• meci de 15/21 de puncte.

Strategia 5: dedublarea
Reguli:
• joc normal;
• la aceasta,pecât este posibil, să se marcheze numai dintr-o
jumătate de teren prestabilită;
• o linie trasată în nisip taie terenul în lungime;
• meci de 15 sau 21 depuncte.

Păstrarea orientării
Voleiul cere o orientare, în orice moment, în spatiul terenului, în
raport cu coechipierii şi, bineînţeles, în raport cu mingea. Capacitatea de
orientare este,deci,supusă la probe aspre.
Jucătorul, care recepţionează, se deplasează exact acolo unde
aterizează serviciul. Pasatorul joacă mingea în zona 4, la distanţă de fileu.

212
Atacantul vede, înainte de lovitură, unde este poziţionat blocajul. După o
salvare acrobatică, apărătorul reia imediat poziţia pe teren.
Toate aceste secvenţe ale jocului cer un bun simţ al orientării. O
bună orientare ne dă posibilitatea de a percepe bine poziţia noastră în
spaţiu. În jocurile şi însporturile de echipă, factorii esenţiali, pentru a
percepe rapid o situaţie de joc,sunt: cunoaşterea propriei poziţii pe teren,
plasarea coechipierilor şi a adversarilor, cât şi punctul de cădere şi
traiectoria mingii.
Condiţii mai exigente pe nisip
Voleiul de plajă ridică anumite provocări de orientare, pentru că
punctele de referinţă sunt mai rare în aer liber. Absenţa podelei şi a plafonului
complică considerabil aprecierea distanţelor, avitezei mingii şi a traiectoriilor.
La începutul sezonului de plajă, este, deci, important pentru jucătoride a-şi
regăsi repede indiciile în aer liber. Şi pentru că, întotdeauna, creând, devenim
creatori.
Seria de exerciţii, prezentată aici, propune exemple, pentru a dirija
orientarea într-o manieră ludică sau apropiată jocului. Principiile cunoscute
se aplică şi aici:
• Să alternăm tot timpul, pentru ca antrenamentul să fie o plăcere!
• Întotdeauna să respectăm gradaţia, de la simplu la complex!

213
SCOPUL • este de a forma, la studenţi,
capacitatea de a preda şi de a
practica voleiul pe plajă.

• să cunoscă cerinţele voleiului

OBIECTIVELE pe plajă;
OPERAŢIONALE • să cunoască formele de joc,
pentru practicarea voleiului de
plajă.

TEME DE
LUCRU • prezentaţi formele de apărare şi
strategiile tactice, ce pot fi
realizate în jocul de volei pe
plajă.

E E
5 – Prezentaţi condiţiile de desfăşurare ale jocului de
V V
volei pe plajă.
A A
L L
6 – 8 – Prezentaţi formele de joc pentru apărare, în
U U
jocul de volei pe plajă.
A A
R R
9 – 10 – Prezentaţi strategiile la serviciu, în jocul de
E E
volei pe plajă.

214
 BIBLIOGRAFIE

Bâc, O.,(1999) – Volleyball, Editura Universităţii din Oradea, Oradea.

Bîltac, G.,(1999) – Trasee aplicative şcolare, Ed.Sitech, Craiova.
Bompa, T.O.,(2001)–Dezvoltarea calităţilor biomotrice, Bucureşti, Editura
EX PONTO.
Bompa, T.O.,(2003) – Totul despre pregătirea tinerilor campioni,
Bucureşti, Editura EX PONTO.
Brown,L., E., Ferrigno,V., A., Santana, J.,C.,(2000) –Training for speed,
agility and quickness, Edit.Human Kinetics,U.S.A..
Cayla, J.L., Lacrampe, R., (2007) – Manuel pratique de l’entraînement,
Editura Amphora, France.
Colibaba, D.E., Bota, I.,(1998) – Jocuri sportive, teorie şi metodică,
Bucureşti, Editura Aldin.
Cometti, G., (2005) – Le mecanismes de la force, UFR STAPS, Dijon,
Universite Bourgogne, http://www.bourgogne.fr./EXPERTISE-
PERFORMANCE/download.htm.
Demeter, A., (1982) – Bazele fiziologice şi biochimice ale formării
deprinderilor motrice, Editura Sport – Turism, Bucureşti.
Dragnea, A., Bota, A.,(1999) – Teoria activităţilor motrice, Edit. Didactică
şi Pedagogică, R.A. Bucureşti.
Dragnea, A., (2002) – Măsurare şi evaluare în educaţie fizică şi sport,
Edit. Sport - Turism, Bucureşti.
Dragnea, A.,Teodorescu, S.,(2002) – Teoria sportului, Bucureşti, Editura
FEST.
Epuran, M., (1990) – Modelarea conduitei sportive.Bucureşti, Edit. Sport-
Turism.
Epuran, M.,(1996) – Psihologia educaţiei fizice, Editura Sport - Turism,
Bucureşti.
Epuran, M., (2005) – Metodologia cercetării ştiinţifice, Bucureşti, Editura
FEST.
Genson M., G. Di Giantomaso., (1988) – VOLLEYBALL, Editura Axone
Sport.
Georgescu, M., Alexandrescu C., (1988) – Controlul medical şi primul
ajutor medical în educaţie fizică şi sport, Bucureşti, IEFS.

215
Harre, D.,(1997) –Teoria antrenamentului - Societa stampa sportiva,
Roma.
Hofmann, S., Schneider, G., (1985) – Eignungsbeurteilung und Auswahl
im Nachwuchsleistungssport. Theorie und Praxis der Korperkultur 34.
Jock, W., (1992) – Das sportliche Talent. Mayer &Meyer Verlag, Aix-la-
Chapelle.
Kraemer, D., (2006) – Enseigner le vollez-ball, Edit.ACTIO, Paris.
Lamache, S., (2003) – Volleyball, methode d’antrînement, Editura Chiron,
Paris.
Manno, R.,(1998) - Les bases de l’entraînement sportif – Edit.SPA,
Bologna.
Niculescu, I., (2003) – Jocuri dinamice, Piteşti, Editura Universităţii din
Piteşti.
Niculescu, I., (2005) – Cercetări privind însuşirea deprinderilor specifice
jocului de volei, la debutante, pe baza aptitudinilor psihomotrice,
Piteşti,Teză de doctorat.
Niculescu, I., (2006) - Psihomotricitatea în jocul de volei, Edit.
Universitaria, Craiova.
Niculescu I., (2006) – Evaluare motrică şi somato-funcţională – curs,
Editura Universitaria Craiova.
Niculescu, M., (1999) – Metodica predării jocului de volei, Piteşti, Editura
Universităţii din Piteşti.
Niculescu, M., (2002) – Volei-de la teorie la practică, Piteşti, Editura
Universităţii din Piteşti.
Niculescu, M., Mateescu, A., Trăilă, H., Creţu, M., (2006) – Bazele
metodice şi aplicative ale pregătirii musculare, Editura Universitaria,
Craiova.
Niculescu, M., Niculescu, I., Malusaris, G., Rada, L.,(2008) – Volei sub
formă de întrebări şi răspunsuri, Editura Univesritaria, Craiova.
Ozolin, N.C., (1872) – Metodica antrenamentului sportiv, Bucureşti,
Editura Stadion.
Păcuraru, A., (2002) – Volei – tehnică şi tactică,Editura Universitatea
“Dunărea de jos”, Galaţi.
Raţă, G., Raţă, B., C., (2006) – Aptitudinile în activitatea motrică, Edit.
Edusoft, Bacău.
Rothing, P., (1983) – Sportwissenschaftliches Lexikon, 5. Aufl. Hofmann
Verlag, Schorndorf.

216
Selinger, A., Ackermann-Blount, J.,(1992) – Power volleyball, Paris,
Editura Vigot.
Simion, Gh., (1998) – Volei-Teorie şi practică pentru începători, Piteşti,
Editura Universităţii din Piteşti.
Stroie, Şt., (1976) – Pregătirea fizică a jucătorilor de volei, Bucureşti,
Editura Sport-Turism.
Ulbrich, J., (1973) – Uber die Moglichkeit einer Auswahl von Sporttalenten
im Kindesalter vom Gesichtspunkt der kardio-pulmonalen Leistungs-
fahigkeit. Leistungssport.
Viera, B., Ferguson, B.J. (2001) – Volley-ball, Editura Vigot, Paris.
Zaţiorski, VM., Kulin, NG.,(1976) - Selecţia talentelor în sport - Biblioteca
sportivă, Theorie und Praxis und Korper kultur, nr 8, Berlin, Smirnov MR..
Weineck, J.,(2003) - Manuel d’entrainement sportif, Editions Vigot, Paris.
http://www.cskb.ro/istoric-volei.html, accesat la data de 11.02.2014.
http://www.spiruharet.ro/facultati/sport-bucuresti/biblioteca/d45625546-
22d4722c66cfa727c7fe318.pdf, accesat la data de 11.02.2014.
http://www.fivb.org/, accesat la data de 22.02.2014.
http://www.frvolei.ro/, accesat la data de 22.02.2014.
http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/ Componentele-procesului-de-
inv42.-php, accesat la data de 14.10.2013.
http://www.slideserve.com/ajaxe/ teoria-educatiei-fizice-si-sportului,
accesat la data de 14.10.2013.
http://www.scrigroup.com/sanatate/sport/ DEPRINDERILE-SI-PRICEPE-
RILE-MO62374.php, accesat la data de 14.10.2013.

217