Universitatea 

"Transilvania" Braşov

Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane

“Ştiinţa educaţiei fizice şi sportului – locul

teoriei educaţiei fizice, ca disciplină
ştiinţifică, în cadrul domeniului e.f.s.  ”

REFERAT

Student,
DANCIU IONUT
An II EFS FR

Brasov
 Ştiinţa educaţiei fizice şi sportului – locul teoriei educaţiei fizice,
ca disciplină ştiinţifică, în cadrul domeniului e.f.s.

1. Conceptul de educaţie

Educația, componentă a existenței socio-umane, poate fi definită ca un fenomen care

a apărut odată cu societatea umană, mijlocind și diversificând raportul dintre om și mediul
său, suferind modificări esențiale pe parcursul evoluției sale, favorizând dezvoltarea
omului prin intermediul societății și a societății prin intermediul omului. I. Cerghit
identifică următoarele posibile perspective de înţelegere a acesteia :

 educaţia ca proces (acţiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen lung a

fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate);
 educaţia ca acţiune de conducere (dirijarea evoluţiei individului spre stadiul de
persoană formată, autonomă şi responsabilă);
 educaţia ca acţiune socială (activitatea planificată ce se desfăşoară pe baza unui
proiect social, care comportă un model de personalitate);
 educaţia ca interrelaţie umană (efort comun şi conştient între cei doi actori -
educatorul şi educatul);
 educaţia ca ansamblu de influenţe (acţiuni deliberate sau în afara unei voinţe
deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care, într-un fel sau altul,
contribuie la formarea omului ca om). Cerghit, I., (2006), Metode de învățământ, Editura
Polirom, Iași, p.120

2. Educaţia fizică şi sportul

Educaţia fizică şi sportul completează aria culturii unui popor, favorizează lărgirea
cunoaşterii omului şi face posibilă înscrierea de noi valori în ansamblul culturii universale.
Funcțiile educației fizice și sportului derivă din idealul educational și se subordonează lui, iar
principalele funcții sunt:

 funcția de optimizare a potențialului bilogic;

 funcția de perfecționare a capacității motrice;
 funcția psiho-socială;
 funcția culturală;
 funcția economică.

Educație fizică și sportul este disciplina din programa școlară care poate ajuta în
diferite moduri la educarea şi formarea copiilor, tinerilor şi adulţilor, contribuind astfel la
dezvoltarea personală și profesională a acestora. Educaţia fizică reprezintă o componentă a
educaţiei, exprimată printr-un tip de activitate motrică ce dispune de forme de organizare
şi reguli de desfăşurare, care urmăreşte optimizarea potenţialului biomotric şi psihic al
copilului, în vederea creşterii calităţii vieţii. Sportul este în schimb o activitate de
întrecere, constituită din ansamblul ramurilor de sport, care are drept obiectiv dezvoltarea
condiţiei fizice şi psihice a individului, pentru obţinerea de performanţe în competiţiile de
toate nivelurile.

Educaţia fizică şi sportul dezvoltă o arie complexă de interese, trebuinţe, motivaţii.

Educă ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa,
calmul, modestia, onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. În acelaşi timp,
educaţia fizică şi sportul pot fi considerate drept forme speciale de educaţie prin fizic, care
conduc nu doar la finalităţi biologice, ci şi la importante aspecte psihologice şi sociale.
Educaţia formală şi informală beneficiază de valorile transmise prin educaţie fizică şi
sport, cum sunt acumularea de cunoştinţe, motivaţie, aptitudini, dispoziţia de a depune
eforturi personale, precum şi de calităţile sociale, cum sunt munca în echipă, solidaritatea,
voluntariatul, toleranţa şi fair-play-ul, totul într-un context multicultural .

Educaţia fizică desfăşurată în școală îndeplineşte un rol deosebit în procesul de

formare şi dezvoltare a personalităţii elevului. Prin educaţia fizică din şcoală, se asigură
formarea de cunoştinţe, deprinderi practice şi intelectuale, precum şi însuşirea de valori
etice, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de integrare socială a individului .

Educaţia fizică şi sportul dispun de strategii de aplicare şi metode adaptate pentru

realizarea obiectivelor diferenţiate, pentru fiecare vârstă. Dar unul din cele mai importante
roluri ale educaţiei fizice şi sportului se constituie în forme de educație pentru sănătate.
Cercetările au arătat că exercițiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea
fizică şi mentală, având o contribuție pozitivă la procesul de învățare şi dezvoltare a
personalității, la reducerea riscului apariției afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de
viaţă modern.
 3. Teoria educaţiei fizice şi sportului

Prin categoriile (noţiunile) teoriei educaţiei fizice şi sportului se înţeleg noţiunile

fundamentale cu care oprează această disciplină şi care, la rândul lor, reflectă principalele
laturi şi legături ale fenomenului practicării exerciţiilor fizice.

   Conceptul de motricitate este definit ca exprimand o insusire a fiintei umane innascuta

si dobandita de a reactiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi si interni si
externi, sub forma unei miscari.  Motricitatea reuneste totalitatea actelor motrice efectuate
pentru intretinarea relatiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea
deprinderilor specifice ramurilor sportive. Este vorba de actele motrice realizate prin
contractia muschilor scheletici.

Antrenamentul sportiv este un proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu

gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice şi psihice intense, pentru
obţinerea de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor
fizice. (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1974)

Cultura fizică reprezintă o componentă a culturii universale care sintetizează

categoriile, legităţile, instituţiile şi bunurile materiale create pentru valorificarea
exerciţiului fizic în scopul perfecţionării potenţialului biologic şi implicit spiritual al
omului (Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1974). Cultura fizică presupune deci,
“un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri, instituţii, discipline ştiinţifice, tehnologii,
opere artistice etc.” toate reprezentând elemente ce creează legătura intrinsecă dintre
educaţie fizică, sport şi cultură (Dragnea, A. şi colab., 2000).
Capacitatea motrică reprezintă un ansamblu de predispoziţii sau potenţialităţi
motrice ale omului, pe care se construiesc abilităţi motrice învăţate. (Manno, R., (citat de
Tudor, V., 1999)
 Dezvoltarea fizica armonioasa reprezinta un scop al educatiei fizice alaturi de
prevenirea instalarii si corectarea deficientelor fizice.  In sport - dezvoltarea fizica este
importanta pentru selectie - exista sporturi care necesita o dezvoltare fizica armonioasa,
altele necesita o dezvoltare fizica specifica iar altele in care dezvoltarea fizica nu are
importanta majora - decat pentru mentinerea unei stari bune de sanatate - dar evalueaza si
efectul efortului sportiv asupra organismului, constituind astfel un indicator al procesului
de antrenament.
 Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului uman; ele se dezvoltă pe parcursul
vieţii, dar se pot educa prin instruire special destinată acestui scop. Calităţile motrice sunt
de două feluri:
-de bază -viteză, îndemânare, rezistenţă şi forţă
-specifice – cele implicate în practicarea unor ramuri de sport sau profesii, rezultând
din combinarea a două sau mai multe din calităţile motrice de bază (detenta = viteză +
forţă).
Deprinderile motrice - sunt forme concrete de activitate motrică, având la bază
stereotipurile dinamice ce se realizează prin legăturile temporale dintre anumiţi centrii
nervoşi, la nivelul scoarţei cerebrale. Exerciţuil fizic repetat în mod sistematic şi continuu
este principalul stimul care contribuie la formarea legăturilor temporale, a stereotipurilor
dinamice. Pentru formarea deprinderilor motrice, excitantul trebuie să se transmită scoarţei
cerebrale în aceeaşi ordine şi cu intensitate corespunzătoare.
Majoritatea specialiştilor consideră priceperea motrică drept faza superioară de
stăpânire a deprinderii motrice, de valorificare conştientă, în condiţii variabile,
neprevăzute a sistemului de deprinderi însuşite. Astfel, deprinderile sunt selectate,
ansamblate şi efectuate cursiv şi cu eficienţă maximă. Realizarea priceperilor motrice
trebuie să fie scopul final al procesului instructiveducativ, urmând ca prin aceasta,
elevul/sportivul/pacientul să aibă capacitatea de a aplica eficient sistemul de deprinderi
motrice în raport de necesităţi, în viaţa cotidiană sau în competiţii.
În Terminologia Educaţiei fizice şi sportului (Ed. Stadion, Bucureşti, 1974), exerciţiul
fizic este definit ca fiind: actul motric repetat sistematic care constituie mijlocul principal
de realizare a sarcinilor educaţiei fizice şi sportului. Într-o accepţiune mai generală, Mârza
Dănilă Dănuţ (Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului, 2006) spune că exerciţiul fizic
reprezintă: acţiunea motrică voluntară, deliberat concepută şi sistematic repetată, în cadrul
unui proces educaţional, organizat sau nu, în scopul realizării unor obiective specifice.

Bibliografie:

1. Cerghit, I., Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006

2. Mârza Dănilă Dănuţ, Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului, 2006
3. Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Ed. Stadion, Bucureşti, 1974
4. https://elearning.unitbv.ro/course/view.php?id=3264