Ce este egoul?

Lamentaţie si resentiment
Una dintre strategiile favorite ale egoului pentru a se consolida este aceea de a se lamenta. Unele egouri care nu au prea multe lucruri cu care să se identifice supravieţuiesc fără probleme doar prin a se lamenta. Atunci când sunteţi în stăpânirea unui astfel de ego, a vă lamenta devine un obicei; vă plângeţi în special de ceilalţi oameni şi, desigur, obiceiul este inconştient, ceea ce înseamnă că nu ştiţi ce faceţi. Aplicarea de etichete mentale negative oamenilor, fie deschis, fie, cel mai adesea, atunci când le vorbiţi altora despre ei sau când doar vă gândiţi la ei, este în mod frecvent o parte componentă a acestui şablon. Insultele reprezintă forma cea mai grosolană a acestui gen de etichetări şi a nevoii pe care o manifestă egoul de a avea dreptate şi a triumfa asupra celorlalţi. La nivelul următor pe scara inconştienţei găsim urletele şi strigătele şi, nu mult mai jos, violenţa fizică. Resentimentul este emoţia care însoţeşte lamentarea şi etichetarea în minte a oamenilor şi care adaugă chiar mai multă energie egoului. Resentiment înseamnă amărăciune, indignare, mâhnire sau sentimentul de a fi fost ofensat. Sunteţi nemulţumiţi de lăcomia celorlalţi, de necinstea lor, de lipsa lor de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au făcut în trecut, de ceea ce au spus, de ceea ce n-au reuşit să facă, de ceea ce ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit să facă. Egoul iubeşte această atitudine, în loc să treceţi cu vederea inconştienţa celorlalţi, voi o faceţi parte integrantă a identităţii lor. Cine este cel care face acest lucru? Inconştienţa din voi, egoul. Şi elementele faţă de care luaţi atitudine în cazul celorlalţi sunt cele pe care le consolidaţi astfel în voi înşivă. Lipsa de reacţie faţă de egoul celorlalţi reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi nu doar de a transcende propriul vostru ego, ci şi de a dizolva egoul uman colectiv. Dar veţi simţi în voi această lipsă de reacţie doar atunci când veţi recunoaşte egoul ca fiind cauza comportamentului unei persoane, comportament ce reprezintă expresia disfuncţiei umane colective. Arunci când înţelegeţi că nu este ceva personal, nu vă va mai apărea necesitatea de a reacţiona ca şi cum ar fi fost personal. Nereacţionând faţă de manifestările egoului veţi avea adesea capacitatea de a iniţia echilibrul mental în cazul celorlalţi, iar acesta înseamnă conştiinţă necondiţionată opusă celei condiţionate. Este posibil ca din când în când să fiţi nevoiţi să luaţi măsuri practice pentru a vă proteja de persoane profund inconştiente. Cea mai mare protecţie o reprezintă totuşi faptul de a fi conştienţi. Lipsa de reacţie nu este semn de slăbiciune, ci de putere. Un alt termen pentru lipsa de reacţie este iertarea. A ierta înseamnă a trece cu vederea sau, mai curând, a trece peste. Treceţi peste ego şi ajungeţi la sănătatea mentală existentă în fiecare fiinţă umană ca esenţa sa. Egoului îi place deosebit de mult să se plângă şi să nutrească resentimente nu doar în legătură cu alţi oameni, ci şi în legătură cu situaţiile. De aici rezultă atitudini de genul: n1

o altă modalitate prin care egoul se consolidează pe sine. Reactivitate şi ranchiună Resentimentul este adesea emoţia care însoţeşte lamentaţia. Sunt corect. încercaţi să prindeţi. cât şi atitudinea critică şi reactivitatea îi întăresc egoului sentimentul de îngrădire şi separare de care depinde supravieţuirea sa. dacă în viaţa voastră mai există un om pe care nu l-aţi iertat complet. Ranchiuna este o emoţie negativă puternică. Iar a înceta să vă mai plângeţi nu înseamnă neapărat să toleraţi un comportament urât sau o însuşire negativă. procedez greşit Atât plângerea. în acest mod vă eliberaţi de ego. În fundal este conştiinţa. legată de un eveniment care uneori a avut loc în trecutul îndepărtat şi este păstrat viu prin intermediul gândirii compulsive. un gând.ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. acesta nu mai este în adevăratul sens al cuvântului egoul. Un resentiment pe termen lung se numeşte ranchiună. Nu trebuie să se facă o confuzie între atitudinea unei persoane care se plânge de ceva şi cea a unei persoane care informează o alta în legătură cu o greşeală sau o lipsă. Ori de câte ori sesizaţi vocea aceea veţi realiza. Nu puţini sunt aceia care aşteaptă mereu următorul lucru faţă de care să reacţioneze. de asemenea. lamentaţia primeşte o încărcătură energetică mult mai mare. Vechiul şablon al minţii şi deprinderea mentală mai pot supravieţui şi reapărea un timp deoarece beneficiază de impulsul în spatele căruia stau mii de ani de inconştienţă umană colectivă. de mintea neobservată. în primplan este vocea. adică să sesizaţi vocea din mintea voastră în chiar momentul în care se plânge de ceva şi să vedeţi atunci exact ce reprezintă ea: vocea egoului. Reacţionând faţă de un lucru sau altul îşi afirmă şi consolidează sentimentul de sine. gânditorul. în acest mod. mi se face o nedreptate. Conştiinţa şi egoul nu pot exista laolaltă. dar aceasta din urmă mai poate fi însoţită de o emoţie mai puternică precum furia sau altă forma de supărare. egoul devine tot mai slab. în momentul în care conştientizaţi egoul. nimic mai mult decât un şablon condiţionat. înţelegerea vă va elibera. condiţionat. că nu sunteţi vocea. ci doar un şablon mental vechi. dar de fiecare dată când este recunoscut. prin repetarea în minte sau cu voce tare a „ceea ce mi-a făcut cineva” sau „ceea ce ne-a făcut cineva”. de care să se simtă iritaţi sau deranjaţi — şi nu durează mult până-l găsesc. De fapt. nu vreau să fiu nevoit să fac asta. de a menţine egoul pe poziţie. Dar acestea întăresc egoul şi în alt 2 . Egoul implică absenţa conştientizării. Iertarea apare de la sine atunci când înţelegeţi că ranchiuna nu are alt scop în afară de acela de a consolida un fals sentiment de sine. Ea se transformă apoi în reactivitate. nu vreau să mă aflu aici. ci acela care este conştient de ea. astfel încât să facă posibilă remedierea. sunteţi conştiinţa care conştientizează acea voce. Este nevoie de onestitate pentru a vedea dacă încă mai nutriţi astfel de sentimente.

Se ascunde în cuvântul „mă”. ca altcineva să se înşele. O afirmaţie simplă — „viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” —. toate reprezentând forme mentale ce se pot contamina cu uşurinţă cu un sentiment de „eu”. Dacă spuneţi: „Crede-mă. atunci egoul deja s-a strecurat. Vă apăraţi pe voi sau. Doar prin conştientizare — şi nu prin gândire — puteţi face diferenţa între fapt în sine şi opinie. Doar prin conştientizare aveţi capacitatea de a vedea: aceea este situaţia iar aceasta este furia pe care o simt eu în legătură cu ea. Adevărul este cel pe care îl apăraţi? Nu. Este aici implicat egoul? Posibil. Nimic nu întăreşte egoul mai mult decât sentimentul de a avea dreptate. în mod implicit. trebuie. Egoul ia totul la modul personal. O exprimare şi mai exactă ar fi aceea că iluzia se apără pe ea însăşi. dreptatea va fi în mod evident de partea voastră. transformată într-o poziţie mentală. a fost personalizată. egoul nu este deloc implicat. egoului. Simpla observare a faptului că fulgerul precede tunetul reprezintă o confirmare. Nutrind convingerea că aveţi dreptate. Apare emoţia. de aceea egoul adoră să prezinte greşelile altora pentru ca el să aibă dreptate. o opinie.mod. poate chiar agresivitatea. substitutul fabricat de minte. dândui un sentiment de superioritate pe seama căruia prosperă. Orice ego stăpâneşte arta percepţiei selective şi a interpretării distorsionate. desigur. iar persoana respectivă se va înşela. realizând apoi că există alte modalităţi de abordare a situaţiei. atitudinea defensivă. În apărarea unei iluzii Faptele există mai presus de orice îndoială. Identificare cu ce? Cu mintea şi poziţia mentală. Doar prin conştientizare puteţi vedea o persoană sau o situaţie în ansamblul său. în loc să adoptaţi o perspectivă limitată. După acest sentiment de superioritate tânjeşte egoul şi prin el se amplifică. vă plasaţi într-o poziţie imaginară de superioritate morală în raport cu persoana sau situaţia judecată şi găsită inadecvată. A fost contaminată de un fals sentiment de „eu”. o judecată. mai curând. punctelor de vedere şi judecăţilor. Dacă nu faceţi decât să afirmaţi ceea ce ştiţi că este adevărat. Dacă şi tărâmul simplu şi evident al faptelor poate fi supus deformării şi iluziei egocentriste. dreptate. 3 . adevărul nu are în niciun caz nevoie să fie apărat. A avea dreptate înseamnă a vă identifica cu o poziţie mentală — un punct de vedere. o interpretare. „Eu”-l se simte diminuat sau ofensat din cauză că cineva nu crede ce am spus „eu”. Pentru a avea dreptate. deoarece nu există identificare. cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu tărâmul mai puţin tangibil al opiniilor. Iată cum se întâmplă: atunci când vă plângeţi aveţi. slujeşte acum unei iluzii. alte modalităţi de a o vedea şi de a-i face faţă. însă o astfel de identificare se poate strecura cu uşurinţă. iar persoana sau situaţia de care vă plângeţi sau împotriva căreia reacţionaţi greşeşte sau este greşită. ci şi ştiţi că aveţi dreptate. deşi adevărată. dar nu în mod necesar. ştiu eu” sau „De ce nu mă crezi niciodată?”. Deci nu numai că aveţi dreptate. iluzia pe care o aveţi despre voi înşivă. Dacă spuneţi: „Viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” iar altcineva spune că lucrurile stau exact pe dos.

Când veţi găsi acel Adevăr. Dumnezeul din interior. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. în consecinţă este superior. iar toate celelalte adevăruri provin din el. dar ea nu este niciodată adevărul. să indice către adevăr. Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât. de ceea ce sunt ei în realitate. Egoul nu este personal Lăcomia. unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia.”5 Dacă sunt înţelese corect. dar cuvintele nu sunt.Adevărul: relativ sau absolut? Nu veţi găsi adevărul absolut dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine. „Iubeşte şi fa ce vrei”. budiştii o numesc natura de Buddha. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior. Augustin. Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. acţiunile voastre vor fi conforme cu el. regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor. identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei. Ele doar indică spre el. Construiţi o identitate conceptuală în cazul unui individ sau unui grup şi spuneţi: „Aceasta îl reprezintă pe el. indignare 4 . propriul vostru ego este cel care foloseşte această percepţie greşită pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate. Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească.” Atunci când confundaţi egoul pe care îl percepeţi în ceilalţi cu identitatea lor. poruncile. Da. de fapt. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. Aceasta îi reprezintă pe ei. Este exact ceea ce Isus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea. pentru hinduşi este Atman. Aceasta este iubirea. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da. seturi de reguli sau povestiri. desigur. exploatarea. totuna cu el. nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. spunea Sf. cuvintele lui Isus reprezintă un indicator către Adevăr. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”. Isus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt. cruzimea şi violenţa sunt încă pretutindeni prezente pe această planetă. egoismul. Atunci când nu le recunoaşteţi ca fiind manifestări individuale sau colective ale unei disfuncţii subiacente sau ale unei boli a mentalului. voi sunteţi Adevărul. cădeţi în greşeala de a le personaliza. şi deoarece reacţionează prin condamnare. vorbele acestea devin un mare obstacol. în cel mai bun caz. Gândirea poate. Legile. Dacă sunt interpretate greşit însă. adevărul şi viaţa. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. Nu există decât un singur Adevăr absolut. ideologii. a fiecărei forme de viaţă.

Ceea ce veţi combate. va persista. Şi care este carburantul? Reactivitatea. Nu vă mai plângeţi. Nu există cineva care să nu-şi dorească pace. conflict. parte componentă a tuturor relaţiilor egocentriste. în aceste situaţii. vă încalcă teritoriul. vă puteţi trezi în momentul acela de inconştienţă? Simţiţi că ceva în interiorul vostru este în război. căci vă paşte pericolul de a cădea exact în greşeala care v-a stârnit reacţia de luptă. Toată această atitudine satisface enorm egoul. Compasiunea răsare atunci când conştientizaţi faptul că toţi suferă de aceeaşi boală a minţii. Egoul prosperă datorită ei. Vă doriţi pace sau dramă? Vă doriţi pace. Inconştienţa. Este egoul persoanei respective. vă contestă un merit. Poate că în acest moment nu simţiţi acest lucru. Chiar dacă vă învingeţi oponentul. Există o corelaţie profundă între starea voastră de conştiinţă şi realitatea exterioară. Simţiţi. atâta tot. unii într-un mod mai acut decât alţii. veţi consolida şi ceea ce veţi întâmpina opunând rezistenţă. nu mai aveţi cum să-l percepeţi ca fiind identitatea cuiva. şi nu pace? Dincolo de ego: adevărata voastră identitate 5 . Ar putea fi nevoie să aşteptaţi apariţia unei situaţii sau chiar a unui gând care să declanşeze o reacţie în voi: cineva vă acuză de un lucru sau altul. există în voi ceva careşi doreşte dramă. aveţi o dispută legată de bani. nu mai acuzaţi. Războiul este o proiecţie mentală Uneori e posibil să fiţi nevoiţi să vă protejaţi pe voi sau pe altcineva de un rău venit din partea cuiva. ceva care se simte ameninţat şi vrea să supravieţuiască cu orice preţ.şi adesea furie împotriva celui perceput ca oponent. Când îl luaţi drept ceea ce este. comportamentul egocentrist disfuncţional nu va putea fi vreodată învins prin atac direct. pune sub semnul întrebării modul în care procedaţi. nu mai învinovăţiţi şi nu mai gândiţi că celălalt face rău. care are nevoie de dramă pentru a-şi afirma identitatea în chip de personaj victorios în cadrul producţiei teatrale respective? Simţiţi că ceva din voi preferă să aibă dreptate. dar aveţi grijă să nu vă asumaţi misiunea de a „eradica răul”. va fi mult mai uşor să rămâneţi lipsiţi de reacţie în faţa lui. Recunoaşteţi egoul ca fiind ceea ce este el: o disfuncţie colectivă. fie inconştienţa se va fi mutat pur şi simplu în interiorul vostru fie oponentul reapare sub o nouă înfăţişare. nebunia minţii omeneşti. a ataca. Atunci încetaţi să mai alimentaţi drama. a acuza? Cu alte cuvinte. Odată ce vedeţi egoul aşa cum este el.. Nimeni nu face rău. valul uriaş de energie care vă străbate. pentru a se justifica. Lupta împotriva inconştienţei vă va trage pe voi înşivă în inconştient.. Totuşi. mascată poate de furie şi ostilitate? Vă auziţi vocea cum devine aspră sau ascuţită sau mai ridicată şi cu câteva octave mai gravă? Conştientizaţi modul în care mintea intră în cursă pentru a-şi apăra poziţia. teama. Nu mai luaţi lucrurile la modul personal. Ea sporeşte sentimentul de separare între voi şi celălalt.

forţa motivaţională ascunsă este întotdeauna aceeaşi: nevoia de a ieşi în evidenţă. realizaţi că el nu este altceva decât o iluzie care se luptă să supravieţuiască. în lume? Toate structurile sunt instabile Indiferent de forma pe care o adoptă la un moment dat. motorul inconştient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu că sunt. experienţele. un sentiment de „încă nu e 6 . La început nu e uşor sa fiţi acolo ca Prezenţă martoră. Doar Prezenţa vă poate elibera de ego. transformându-vă starea de conştiinţă. Şi. gândurile si sentimentele vin şi pleacă. Aceasta este Fiinţa. nu ieri sau mâine. desigur. Şi acesta este motivul pentru care eliberarea de ego nu poate fi stabilită drept un obiectiv de atins în viitor. Iar când Isus spunea: „Lepădaţi-vă de voi”. orice mi se întâmplă în viaţă nu mai are o importanţă absolută. Dar odată ce veţi cunoaşte gustul Prezenţei. Pentru a vă elibera de ego nu este nevoie decât să-l conştientizaţi. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifestă egoul. în spatele tuturor aspectelor vieţii mele din viaţa de zi cu zi? Mai exact. sinele fantomatic care a prins viaţă atunci când gândirea — o mare bine-cuvântare şi deopotrivă un mare blestem — a început să preia controlul şi a eclipsat simpla. nevoia de putere. cu Sursa. Când ajung să mă cunosc ca atare. adevărat. Conştiinţa este puterea ascunsă în momentul prezent. mă pierd în minte. întotdeauna există o ordine de zi ascunsă. iar egoul îşi va pierde stăpânirea asupra voastră. Astfel îşi face apariţia în viaţa voastră o putere cu mult mai mare decât egoul. deoarece conştiinţa şi egoul sunt incompatibile. mai mare decât mintea. adică scopul ultim al fiecăruia dintre voi este acela de a aduce puterea respectivă în această lume. Singurul lucru care contează dincolo de toate este acesta: pot eu să-mi simt Fiinţa esenţială. ceea ce voia sa spună era: negaţi (şi astfel anulaţi) iluzia sinelui. ceea ce înseamnă nevoia de opoziţie. îi acord respectul cuvenit. nevoia de a avea sentimentul rupturii.Când egoul se află în război. Doar Prezenţa vă poate anula trecutul. gravitatea. ci una relativă. Ceea ce rămâne este lumina conştiinţei în care percepţiile. mai ales atunci când egoul este în luptă de supravieţuire sau când este activat vreun şablon emoţional din trecut. de a fi special. acesta este eul profund. Scopul ultim al existenţei umane. de mai mult. De aceea o putem numi şi Prezenţă. Iluzia aceea crede că vă reprezintă. de a deţine controlul. Egoul aşteaptă întotdeauna câte ceva de la semeni. de inamici. dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinţa. cu Dumnezeu. dar îşi pierde seriozitatea absolută. de la diverse conjuncturi. acel Eu Sunt. puterea ei va creşte. şi nu puteţi fi prezenţi decât Acum. de atenţie. pot simţi că Eu Sunt cea ce Sunt în chiar acest moment? Îmi pot simţi identitatea esenţială ca fiind conştiinţa însăşi? Sau mă pierd în ceea ce se întâmplă.

Conştientizarea lipsei de permanenţă a tuturor formelor vă revelează dimensiunea fără de formă din interiorul vostru. De ce există teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma. Majoritatea oamenilor pe care îi întâlniţi vor să-şi amplifice identitatea — imaginea mentală a ceea ce sunt ei — prin asocierea cu voi. teama de nonexistenţă. Isus a numit-o „viaţa eternă”. Emoţia din spatele întregii activităţi a egoului este teama. cu o nouă achiziţie sau cu victoria într-o împrejurare sau alta. El foloseşte oamenii şi situaţiile pentru a obţine ceea ce-şi doreşte.îndeajuns”. 7 . iar adânc înăuntru el ştie că nicio formă nu va dura veşnic. prin asocierea cu cineva „important”. prin intermediul imaginii mentale pe care o au despre voi ca persoană celebră. Ea reprezintă condiţia obligatorie pentru orice relaţie autentică. Iluzia nu vă va satisface niciodată. mai curând. dacă aceea este importantă în ochii celorlalţi. în loc să concureze cu cealaltă persoană. criticând sau depreciind valoarea a ceea ce posedă. dar tot ce poate face egoul vreodată este să o disimuleze temporar cu o relaţie intimă. Ei cred că prin voi pot deveni mai mult decât sunt. fără a se urmări împlinirea vreunui interes personal. atunci când îl veţi realiza. Teama de a fi un nimeni. Toate activităţile au ca scop ultim eliminarea acestei frici. Ei înşişi pot să nu realizeze că nu sunt interesaţi deloc de voi. Atunci ar putea încerca să se reabiliteze diminuând în vreun fel. teama de moarte. O relaţie autentică nu este dominată de egoul care creează imagini şi se caută pe sine. Ego şi faimă Binecunoscutul fenomen al menţionării în treacăt a persoanelor importante pe care le cunoaşteţi face parte din strategia egoului de a câştiga o identitate superioară în ochii celorlalţi şi. prin urmare. Sau egoul îşi schimbă strategia şi. Nenorocirea de a fi faimos în această lume o reprezintă faptul că ceea ce eşti este total umbrit de o imagine mentală colectivă. care în ultimă instanţă este fictiv. în propriii ochi. Adesea întâmpină piedici în împlinirea ţelurilor sale. de insuficienţă şi lipsă care trebuie acoperită. ci doar de consolidarea sentimentului lor de sine. Atenţia aceea susţinută este Prezenţa. cunoaşte sau poate face celălalt. egoul se simte ameninţat deoarece sentimentul de „mai puţin” diminuează sentimentul de sine imaginat în raport cu celălalt. Într-o relaţie autentică există o curgere către exterior a atenţiei susţinute faţă de cealaltă persoană. iar în cea mai mare parte prăpăstii dintre „vreau” şi „ceea ce este” devine o sursă constantă de supărare şi suferinţă. Şi urmăresc să se întregească prin voi sau. ci toate sunt trecătoare. dar nici atunci când reuşeşte nu e niciodată satisfăcut pentru mult timp. cea care trece dincolo de moarte. se va pune pe sine în valoare prin asocierea cu respective persoană. Doar adevărul a ceea ce sunteţi vă va elibera. ca identitate conceptuală colectivă foarte impunătoare. ştie mai mult sau poate face mai mult decât mine. Dacă cineva are mai mult.

învinovăţire. plângere) şi indiferenţa. fie. cele trei stări predominante ale relaţiei de tip egoist sunt: dorinţa. ( Eckhart Tolle .Un nou pamant ) 8 .Intotdeauna egoul fie vrea ceva. se află într-o stare de totală indiferenţă: nu-i pasă de celălalt. dacă e de părere că n-are ce să obţină de la celălalt. Astfel. întâmpinarea de piedici în calea împlinirii dorinţei (furie. resentiment.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful