Ce este egoul?

Lamentaţie si resentiment
Una dintre strategiile favorite ale egoului pentru a se consolida este aceea de a se lamenta. Unele egouri care nu au prea multe lucruri cu care să se identifice supravieţuiesc fără probleme doar prin a se lamenta. Atunci când sunteţi în stăpânirea unui astfel de ego, a vă lamenta devine un obicei; vă plângeţi în special de ceilalţi oameni şi, desigur, obiceiul este inconştient, ceea ce înseamnă că nu ştiţi ce faceţi. Aplicarea de etichete mentale negative oamenilor, fie deschis, fie, cel mai adesea, atunci când le vorbiţi altora despre ei sau când doar vă gândiţi la ei, este în mod frecvent o parte componentă a acestui şablon. Insultele reprezintă forma cea mai grosolană a acestui gen de etichetări şi a nevoii pe care o manifestă egoul de a avea dreptate şi a triumfa asupra celorlalţi. La nivelul următor pe scara inconştienţei găsim urletele şi strigătele şi, nu mult mai jos, violenţa fizică. Resentimentul este emoţia care însoţeşte lamentarea şi etichetarea în minte a oamenilor şi care adaugă chiar mai multă energie egoului. Resentiment înseamnă amărăciune, indignare, mâhnire sau sentimentul de a fi fost ofensat. Sunteţi nemulţumiţi de lăcomia celorlalţi, de necinstea lor, de lipsa lor de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au făcut în trecut, de ceea ce au spus, de ceea ce n-au reuşit să facă, de ceea ce ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit să facă. Egoul iubeşte această atitudine, în loc să treceţi cu vederea inconştienţa celorlalţi, voi o faceţi parte integrantă a identităţii lor. Cine este cel care face acest lucru? Inconştienţa din voi, egoul. Şi elementele faţă de care luaţi atitudine în cazul celorlalţi sunt cele pe care le consolidaţi astfel în voi înşivă. Lipsa de reacţie faţă de egoul celorlalţi reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi nu doar de a transcende propriul vostru ego, ci şi de a dizolva egoul uman colectiv. Dar veţi simţi în voi această lipsă de reacţie doar atunci când veţi recunoaşte egoul ca fiind cauza comportamentului unei persoane, comportament ce reprezintă expresia disfuncţiei umane colective. Arunci când înţelegeţi că nu este ceva personal, nu vă va mai apărea necesitatea de a reacţiona ca şi cum ar fi fost personal. Nereacţionând faţă de manifestările egoului veţi avea adesea capacitatea de a iniţia echilibrul mental în cazul celorlalţi, iar acesta înseamnă conştiinţă necondiţionată opusă celei condiţionate. Este posibil ca din când în când să fiţi nevoiţi să luaţi măsuri practice pentru a vă proteja de persoane profund inconştiente. Cea mai mare protecţie o reprezintă totuşi faptul de a fi conştienţi. Lipsa de reacţie nu este semn de slăbiciune, ci de putere. Un alt termen pentru lipsa de reacţie este iertarea. A ierta înseamnă a trece cu vederea sau, mai curând, a trece peste. Treceţi peste ego şi ajungeţi la sănătatea mentală existentă în fiecare fiinţă umană ca esenţa sa. Egoului îi place deosebit de mult să se plângă şi să nutrească resentimente nu doar în legătură cu alţi oameni, ci şi în legătură cu situaţiile. De aici rezultă atitudini de genul: n1

prin repetarea în minte sau cu voce tare a „ceea ce mi-a făcut cineva” sau „ceea ce ne-a făcut cineva”. Iar a înceta să vă mai plângeţi nu înseamnă neapărat să toleraţi un comportament urât sau o însuşire negativă. dar aceasta din urmă mai poate fi însoţită de o emoţie mai puternică precum furia sau altă forma de supărare. nu vreau să mă aflu aici. lamentaţia primeşte o încărcătură energetică mult mai mare. de asemenea. Vechiul şablon al minţii şi deprinderea mentală mai pot supravieţui şi reapărea un timp deoarece beneficiază de impulsul în spatele căruia stau mii de ani de inconştienţă umană colectivă. nu vreau să fiu nevoit să fac asta. în acest mod. gânditorul. legată de un eveniment care uneori a avut loc în trecutul îndepărtat şi este păstrat viu prin intermediul gândirii compulsive. Conştiinţa şi egoul nu pot exista laolaltă. Iertarea apare de la sine atunci când înţelegeţi că ranchiuna nu are alt scop în afară de acela de a consolida un fals sentiment de sine. procedez greşit Atât plângerea. Ori de câte ori sesizaţi vocea aceea veţi realiza. de care să se simtă iritaţi sau deranjaţi — şi nu durează mult până-l găsesc. Sunt corect. sunteţi conştiinţa care conştientizează acea voce. nimic mai mult decât un şablon condiţionat. cât şi atitudinea critică şi reactivitatea îi întăresc egoului sentimentul de îngrădire şi separare de care depinde supravieţuirea sa. un gând. în momentul în care conştientizaţi egoul. în primplan este vocea. egoul devine tot mai slab. de a menţine egoul pe poziţie. înţelegerea vă va elibera. de mintea neobservată. Un resentiment pe termen lung se numeşte ranchiună. că nu sunteţi vocea. adică să sesizaţi vocea din mintea voastră în chiar momentul în care se plânge de ceva şi să vedeţi atunci exact ce reprezintă ea: vocea egoului. o altă modalitate prin care egoul se consolidează pe sine. Nu trebuie să se facă o confuzie între atitudinea unei persoane care se plânge de ceva şi cea a unei persoane care informează o alta în legătură cu o greşeală sau o lipsă.ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. dar de fiecare dată când este recunoscut. acesta nu mai este în adevăratul sens al cuvântului egoul. astfel încât să facă posibilă remedierea. Reacţionând faţă de un lucru sau altul îşi afirmă şi consolidează sentimentul de sine. condiţionat. În fundal este conştiinţa. De fapt. Este nevoie de onestitate pentru a vedea dacă încă mai nutriţi astfel de sentimente. în acest mod vă eliberaţi de ego. Ea se transformă apoi în reactivitate. încercaţi să prindeţi. Dar acestea întăresc egoul şi în alt 2 . mi se face o nedreptate. ci acela care este conştient de ea. Reactivitate şi ranchiună Resentimentul este adesea emoţia care însoţeşte lamentaţia. Ranchiuna este o emoţie negativă puternică. Nu puţini sunt aceia care aşteaptă mereu următorul lucru faţă de care să reacţioneze. ci doar un şablon mental vechi. dacă în viaţa voastră mai există un om pe care nu l-aţi iertat complet. Egoul implică absenţa conştientizării.

dreptate. dar nu în mod necesar. deşi adevărată. adevărul nu are în niciun caz nevoie să fie apărat. realizând apoi că există alte modalităţi de abordare a situaţiei. o judecată. în loc să adoptaţi o perspectivă limitată. Dacă spuneţi: „Crede-mă. Doar prin conştientizare — şi nu prin gândire — puteţi face diferenţa între fapt în sine şi opinie. Identificare cu ce? Cu mintea şi poziţia mentală. Vă apăraţi pe voi sau. vă plasaţi într-o poziţie imaginară de superioritate morală în raport cu persoana sau situaţia judecată şi găsită inadecvată. Dacă spuneţi: „Viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” iar altcineva spune că lucrurile stau exact pe dos. dândui un sentiment de superioritate pe seama căruia prosperă. Pentru a avea dreptate. După acest sentiment de superioritate tânjeşte egoul şi prin el se amplifică. Nutrind convingerea că aveţi dreptate. Simpla observare a faptului că fulgerul precede tunetul reprezintă o confirmare. în mod implicit. Deci nu numai că aveţi dreptate. Doar prin conştientizare aveţi capacitatea de a vedea: aceea este situaţia iar aceasta este furia pe care o simt eu în legătură cu ea. ştiu eu” sau „De ce nu mă crezi niciodată?”. atitudinea defensivă. ca altcineva să se înşele. Dacă şi tărâmul simplu şi evident al faptelor poate fi supus deformării şi iluziei egocentriste. slujeşte acum unei iluzii. A fost contaminată de un fals sentiment de „eu”. Adevărul este cel pe care îl apăraţi? Nu. Doar prin conştientizare puteţi vedea o persoană sau o situaţie în ansamblul său. atunci egoul deja s-a strecurat. Apare emoţia. poate chiar agresivitatea. „Eu”-l se simte diminuat sau ofensat din cauză că cineva nu crede ce am spus „eu”. iluzia pe care o aveţi despre voi înşivă. trebuie. În apărarea unei iluzii Faptele există mai presus de orice îndoială. o opinie. egoului. Dacă nu faceţi decât să afirmaţi ceea ce ştiţi că este adevărat. cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu tărâmul mai puţin tangibil al opiniilor. O exprimare şi mai exactă ar fi aceea că iluzia se apără pe ea însăşi. deoarece nu există identificare. substitutul fabricat de minte. Nimic nu întăreşte egoul mai mult decât sentimentul de a avea dreptate.mod. însă o astfel de identificare se poate strecura cu uşurinţă. A avea dreptate înseamnă a vă identifica cu o poziţie mentală — un punct de vedere. alte modalităţi de a o vedea şi de a-i face faţă. mai curând. transformată într-o poziţie mentală. O afirmaţie simplă — „viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” —. ci şi ştiţi că aveţi dreptate. Egoul ia totul la modul personal. Orice ego stăpâneşte arta percepţiei selective şi a interpretării distorsionate. Se ascunde în cuvântul „mă”. o interpretare. Este aici implicat egoul? Posibil. de aceea egoul adoră să prezinte greşelile altora pentru ca el să aibă dreptate. 3 . egoul nu este deloc implicat. iar persoana respectivă se va înşela. toate reprezentând forme mentale ce se pot contamina cu uşurinţă cu un sentiment de „eu”. Iată cum se întâmplă: atunci când vă plângeţi aveţi. desigur. dreptatea va fi în mod evident de partea voastră. iar persoana sau situaţia de care vă plângeţi sau împotriva căreia reacţionaţi greşeşte sau este greşită. punctelor de vedere şi judecăţilor. a fost personalizată.

Dacă sunt interpretate greşit însă. poruncile. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. dar cuvintele nu sunt. Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. Ele doar indică spre el.” Atunci când confundaţi egoul pe care îl percepeţi în ceilalţi cu identitatea lor. cuvintele lui Isus reprezintă un indicator către Adevăr. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”. Augustin. cădeţi în greşeala de a le personaliza. Nu există decât un singur Adevăr absolut. iar toate celelalte adevăruri provin din el. Aceasta îi reprezintă pe ei. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da. adevărul şi viaţa. în consecinţă este superior. cruzimea şi violenţa sunt încă pretutindeni prezente pe această planetă. voi sunteţi Adevărul. unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. şi deoarece reacţionează prin condamnare. acţiunile voastre vor fi conforme cu el. Da. a fiecărei forme de viaţă. Construiţi o identitate conceptuală în cazul unui individ sau unui grup şi spuneţi: „Aceasta îl reprezintă pe el. Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât.Adevărul: relativ sau absolut? Nu veţi găsi adevărul absolut dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine. identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei. vorbele acestea devin un mare obstacol. ideologii. în cel mai bun caz. propriul vostru ego este cel care foloseşte această percepţie greşită pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. Legile. Egoul nu este personal Lăcomia. de ceea ce sunt ei în realitate. Când veţi găsi acel Adevăr. regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor. Atunci când nu le recunoaşteţi ca fiind manifestări individuale sau colective ale unei disfuncţii subiacente sau ale unei boli a mentalului. budiştii o numesc natura de Buddha. de fapt. egoismul. dar ea nu este niciodată adevărul. Dumnezeul din interior. seturi de reguli sau povestiri. Aceasta este iubirea. desigur. Isus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt. Este exact ceea ce Isus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea. exploatarea.”5 Dacă sunt înţelese corect. Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia. totuna cu el. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior. „Iubeşte şi fa ce vrei”. să indice către adevăr. pentru hinduşi este Atman. nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. indignare 4 . Gândirea poate. spunea Sf.

Compasiunea răsare atunci când conştientizaţi faptul că toţi suferă de aceeaşi boală a minţii. Totuşi. atâta tot. Vă doriţi pace sau dramă? Vă doriţi pace. Ea sporeşte sentimentul de separare între voi şi celălalt. a ataca. Nu mai luaţi lucrurile la modul personal. Poate că în acest moment nu simţiţi acest lucru. mascată poate de furie şi ostilitate? Vă auziţi vocea cum devine aspră sau ascuţită sau mai ridicată şi cu câteva octave mai gravă? Conştientizaţi modul în care mintea intră în cursă pentru a-şi apăra poziţia. Ar putea fi nevoie să aşteptaţi apariţia unei situaţii sau chiar a unui gând care să declanşeze o reacţie în voi: cineva vă acuză de un lucru sau altul. a acuza? Cu alte cuvinte. Toată această atitudine satisface enorm egoul. Războiul este o proiecţie mentală Uneori e posibil să fiţi nevoiţi să vă protejaţi pe voi sau pe altcineva de un rău venit din partea cuiva. comportamentul egocentrist disfuncţional nu va putea fi vreodată învins prin atac direct. veţi consolida şi ceea ce veţi întâmpina opunând rezistenţă. teama. există în voi ceva careşi doreşte dramă. conflict. nebunia minţii omeneşti. va fi mult mai uşor să rămâneţi lipsiţi de reacţie în faţa lui. nu mai acuzaţi.şi adesea furie împotriva celui perceput ca oponent. aveţi o dispută legată de bani.. vă puteţi trezi în momentul acela de inconştienţă? Simţiţi că ceva în interiorul vostru este în război. în aceste situaţii. pune sub semnul întrebării modul în care procedaţi. care are nevoie de dramă pentru a-şi afirma identitatea în chip de personaj victorios în cadrul producţiei teatrale respective? Simţiţi că ceva din voi preferă să aibă dreptate. Nimeni nu face rău. vă încalcă teritoriul. valul uriaş de energie care vă străbate. Este egoul persoanei respective. Inconştienţa. şi nu pace? Dincolo de ego: adevărata voastră identitate 5 . Când îl luaţi drept ceea ce este. Atunci încetaţi să mai alimentaţi drama. vă contestă un merit. Odată ce vedeţi egoul aşa cum este el. dar aveţi grijă să nu vă asumaţi misiunea de a „eradica răul”. Nu există cineva care să nu-şi dorească pace. nu mai aveţi cum să-l percepeţi ca fiind identitatea cuiva. Există o corelaţie profundă între starea voastră de conştiinţă şi realitatea exterioară. căci vă paşte pericolul de a cădea exact în greşeala care v-a stârnit reacţia de luptă. fie inconştienţa se va fi mutat pur şi simplu în interiorul vostru fie oponentul reapare sub o nouă înfăţişare. Simţiţi. Chiar dacă vă învingeţi oponentul. nu mai învinovăţiţi şi nu mai gândiţi că celălalt face rău. Ceea ce veţi combate. unii într-un mod mai acut decât alţii. Recunoaşteţi egoul ca fiind ceea ce este el: o disfuncţie colectivă. Egoul prosperă datorită ei. va persista. Nu vă mai plângeţi. parte componentă a tuturor relaţiilor egocentriste. ceva care se simte ameninţat şi vrea să supravieţuiască cu orice preţ.. pentru a se justifica. Lupta împotriva inconştienţei vă va trage pe voi înşivă în inconştient. Şi care este carburantul? Reactivitatea.

mai mare decât mintea. îi acord respectul cuvenit. nevoia de putere. Doar Prezenţa vă poate elibera de ego. adică scopul ultim al fiecăruia dintre voi este acela de a aduce puterea respectivă în această lume. Singurul lucru care contează dincolo de toate este acesta: pot eu să-mi simt Fiinţa esenţială. întotdeauna există o ordine de zi ascunsă. gândurile si sentimentele vin şi pleacă. mai ales atunci când egoul este în luptă de supravieţuire sau când este activat vreun şablon emoţional din trecut. mă pierd în minte. nevoia de a avea sentimentul rupturii. Conştiinţa este puterea ascunsă în momentul prezent. orice mi se întâmplă în viaţă nu mai are o importanţă absolută. de a deţine controlul. Aceasta este Fiinţa. De aceea o putem numi şi Prezenţă. motorul inconştient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu că sunt. Şi. iar egoul îşi va pierde stăpânirea asupra voastră.Când egoul se află în război. în spatele tuturor aspectelor vieţii mele din viaţa de zi cu zi? Mai exact. desigur. ceea ce înseamnă nevoia de opoziţie. realizaţi că el nu este altceva decât o iluzie care se luptă să supravieţuiască. Scopul ultim al existenţei umane. ceea ce voia sa spună era: negaţi (şi astfel anulaţi) iluzia sinelui. deoarece conştiinţa şi egoul sunt incompatibile. Pentru a vă elibera de ego nu este nevoie decât să-l conştientizaţi. pot simţi că Eu Sunt cea ce Sunt în chiar acest moment? Îmi pot simţi identitatea esenţială ca fiind conştiinţa însăşi? Sau mă pierd în ceea ce se întâmplă. La început nu e uşor sa fiţi acolo ca Prezenţă martoră. sinele fantomatic care a prins viaţă atunci când gândirea — o mare bine-cuvântare şi deopotrivă un mare blestem — a început să preia controlul şi a eclipsat simpla. în lume? Toate structurile sunt instabile Indiferent de forma pe care o adoptă la un moment dat. puterea ei va creşte. Iar când Isus spunea: „Lepădaţi-vă de voi”. Ceea ce rămâne este lumina conştiinţei în care percepţiile. acel Eu Sunt. de inamici. acesta este eul profund. adevărat. forţa motivaţională ascunsă este întotdeauna aceeaşi: nevoia de a ieşi în evidenţă. Egoul aşteaptă întotdeauna câte ceva de la semeni. cu Sursa. Când ajung să mă cunosc ca atare. de a fi special. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifestă egoul. de mai mult. transformându-vă starea de conştiinţă. Şi acesta este motivul pentru care eliberarea de ego nu poate fi stabilită drept un obiectiv de atins în viitor. experienţele. de la diverse conjuncturi. Doar Prezenţa vă poate anula trecutul. Iluzia aceea crede că vă reprezintă. Dar odată ce veţi cunoaşte gustul Prezenţei. gravitatea. nu ieri sau mâine. cu Dumnezeu. şi nu puteţi fi prezenţi decât Acum. dar îşi pierde seriozitatea absolută. Astfel îşi face apariţia în viaţa voastră o putere cu mult mai mare decât egoul. ci una relativă. de atenţie. un sentiment de „încă nu e 6 . dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinţa.

cunoaşte sau poate face celălalt. Emoţia din spatele întregii activităţi a egoului este teama. care în ultimă instanţă este fictiv. dar nici atunci când reuşeşte nu e niciodată satisfăcut pentru mult timp. prin intermediul imaginii mentale pe care o au despre voi ca persoană celebră. mai curând. Dacă cineva are mai mult. Majoritatea oamenilor pe care îi întâlniţi vor să-şi amplifice identitatea — imaginea mentală a ceea ce sunt ei — prin asocierea cu voi. ci toate sunt trecătoare. Şi urmăresc să se întregească prin voi sau. ca identitate conceptuală colectivă foarte impunătoare. Atunci ar putea încerca să se reabiliteze diminuând în vreun fel. fără a se urmări împlinirea vreunui interes personal. Atenţia aceea susţinută este Prezenţa. cu o nouă achiziţie sau cu victoria într-o împrejurare sau alta. ci doar de consolidarea sentimentului lor de sine. Doar adevărul a ceea ce sunteţi vă va elibera. Teama de a fi un nimeni. de insuficienţă şi lipsă care trebuie acoperită. Ea reprezintă condiţia obligatorie pentru orice relaţie autentică. El foloseşte oamenii şi situaţiile pentru a obţine ceea ce-şi doreşte. cea care trece dincolo de moarte. se va pune pe sine în valoare prin asocierea cu respective persoană. iar adânc înăuntru el ştie că nicio formă nu va dura veşnic. în loc să concureze cu cealaltă persoană. Ei cred că prin voi pot deveni mai mult decât sunt. criticând sau depreciind valoarea a ceea ce posedă. Toate activităţile au ca scop ultim eliminarea acestei frici. Sau egoul îşi schimbă strategia şi.îndeajuns”. prin urmare. în propriii ochi. iar în cea mai mare parte prăpăstii dintre „vreau” şi „ceea ce este” devine o sursă constantă de supărare şi suferinţă. Isus a numit-o „viaţa eternă”. dar tot ce poate face egoul vreodată este să o disimuleze temporar cu o relaţie intimă. Ei înşişi pot să nu realizeze că nu sunt interesaţi deloc de voi. egoul se simte ameninţat deoarece sentimentul de „mai puţin” diminuează sentimentul de sine imaginat în raport cu celălalt. atunci când îl veţi realiza. Nenorocirea de a fi faimos în această lume o reprezintă faptul că ceea ce eşti este total umbrit de o imagine mentală colectivă. teama de moarte. Într-o relaţie autentică există o curgere către exterior a atenţiei susţinute faţă de cealaltă persoană. dacă aceea este importantă în ochii celorlalţi. De ce există teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma. prin asocierea cu cineva „important”. Adesea întâmpină piedici în împlinirea ţelurilor sale. O relaţie autentică nu este dominată de egoul care creează imagini şi se caută pe sine. ştie mai mult sau poate face mai mult decât mine. Ego şi faimă Binecunoscutul fenomen al menţionării în treacăt a persoanelor importante pe care le cunoaşteţi face parte din strategia egoului de a câştiga o identitate superioară în ochii celorlalţi şi. teama de nonexistenţă. Conştientizarea lipsei de permanenţă a tuturor formelor vă revelează dimensiunea fără de formă din interiorul vostru. 7 . Iluzia nu vă va satisface niciodată.

Intotdeauna egoul fie vrea ceva. plângere) şi indiferenţa. învinovăţire. cele trei stări predominante ale relaţiei de tip egoist sunt: dorinţa. fie. se află într-o stare de totală indiferenţă: nu-i pasă de celălalt.Un nou pamant ) 8 . resentiment. ( Eckhart Tolle . dacă e de părere că n-are ce să obţină de la celălalt. întâmpinarea de piedici în calea împlinirii dorinţei (furie. Astfel.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful