Ce este egoul?

Lamentaţie si resentiment
Una dintre strategiile favorite ale egoului pentru a se consolida este aceea de a se lamenta. Unele egouri care nu au prea multe lucruri cu care să se identifice supravieţuiesc fără probleme doar prin a se lamenta. Atunci când sunteţi în stăpânirea unui astfel de ego, a vă lamenta devine un obicei; vă plângeţi în special de ceilalţi oameni şi, desigur, obiceiul este inconştient, ceea ce înseamnă că nu ştiţi ce faceţi. Aplicarea de etichete mentale negative oamenilor, fie deschis, fie, cel mai adesea, atunci când le vorbiţi altora despre ei sau când doar vă gândiţi la ei, este în mod frecvent o parte componentă a acestui şablon. Insultele reprezintă forma cea mai grosolană a acestui gen de etichetări şi a nevoii pe care o manifestă egoul de a avea dreptate şi a triumfa asupra celorlalţi. La nivelul următor pe scara inconştienţei găsim urletele şi strigătele şi, nu mult mai jos, violenţa fizică. Resentimentul este emoţia care însoţeşte lamentarea şi etichetarea în minte a oamenilor şi care adaugă chiar mai multă energie egoului. Resentiment înseamnă amărăciune, indignare, mâhnire sau sentimentul de a fi fost ofensat. Sunteţi nemulţumiţi de lăcomia celorlalţi, de necinstea lor, de lipsa lor de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au făcut în trecut, de ceea ce au spus, de ceea ce n-au reuşit să facă, de ceea ce ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit să facă. Egoul iubeşte această atitudine, în loc să treceţi cu vederea inconştienţa celorlalţi, voi o faceţi parte integrantă a identităţii lor. Cine este cel care face acest lucru? Inconştienţa din voi, egoul. Şi elementele faţă de care luaţi atitudine în cazul celorlalţi sunt cele pe care le consolidaţi astfel în voi înşivă. Lipsa de reacţie faţă de egoul celorlalţi reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi nu doar de a transcende propriul vostru ego, ci şi de a dizolva egoul uman colectiv. Dar veţi simţi în voi această lipsă de reacţie doar atunci când veţi recunoaşte egoul ca fiind cauza comportamentului unei persoane, comportament ce reprezintă expresia disfuncţiei umane colective. Arunci când înţelegeţi că nu este ceva personal, nu vă va mai apărea necesitatea de a reacţiona ca şi cum ar fi fost personal. Nereacţionând faţă de manifestările egoului veţi avea adesea capacitatea de a iniţia echilibrul mental în cazul celorlalţi, iar acesta înseamnă conştiinţă necondiţionată opusă celei condiţionate. Este posibil ca din când în când să fiţi nevoiţi să luaţi măsuri practice pentru a vă proteja de persoane profund inconştiente. Cea mai mare protecţie o reprezintă totuşi faptul de a fi conştienţi. Lipsa de reacţie nu este semn de slăbiciune, ci de putere. Un alt termen pentru lipsa de reacţie este iertarea. A ierta înseamnă a trece cu vederea sau, mai curând, a trece peste. Treceţi peste ego şi ajungeţi la sănătatea mentală existentă în fiecare fiinţă umană ca esenţa sa. Egoului îi place deosebit de mult să se plângă şi să nutrească resentimente nu doar în legătură cu alţi oameni, ci şi în legătură cu situaţiile. De aici rezultă atitudini de genul: n1

acesta nu mai este în adevăratul sens al cuvântului egoul. dar de fiecare dată când este recunoscut. Reactivitate şi ranchiună Resentimentul este adesea emoţia care însoţeşte lamentaţia. Iertarea apare de la sine atunci când înţelegeţi că ranchiuna nu are alt scop în afară de acela de a consolida un fals sentiment de sine. de mintea neobservată. un gând. Egoul implică absenţa conştientizării. cât şi atitudinea critică şi reactivitatea îi întăresc egoului sentimentul de îngrădire şi separare de care depinde supravieţuirea sa. înţelegerea vă va elibera. Un resentiment pe termen lung se numeşte ranchiună. De fapt. în acest mod. Sunt corect. Ea se transformă apoi în reactivitate. de a menţine egoul pe poziţie. de care să se simtă iritaţi sau deranjaţi — şi nu durează mult până-l găsesc. astfel încât să facă posibilă remedierea. gânditorul. ci doar un şablon mental vechi. că nu sunteţi vocea. de asemenea.ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Reacţionând faţă de un lucru sau altul îşi afirmă şi consolidează sentimentul de sine. lamentaţia primeşte o încărcătură energetică mult mai mare. sunteţi conştiinţa care conştientizează acea voce. nu vreau să mă aflu aici. Ranchiuna este o emoţie negativă puternică. Este nevoie de onestitate pentru a vedea dacă încă mai nutriţi astfel de sentimente. Nu trebuie să se facă o confuzie între atitudinea unei persoane care se plânge de ceva şi cea a unei persoane care informează o alta în legătură cu o greşeală sau o lipsă. Iar a înceta să vă mai plângeţi nu înseamnă neapărat să toleraţi un comportament urât sau o însuşire negativă. nimic mai mult decât un şablon condiţionat. prin repetarea în minte sau cu voce tare a „ceea ce mi-a făcut cineva” sau „ceea ce ne-a făcut cineva”. adică să sesizaţi vocea din mintea voastră în chiar momentul în care se plânge de ceva şi să vedeţi atunci exact ce reprezintă ea: vocea egoului. nu vreau să fiu nevoit să fac asta. mi se face o nedreptate. Vechiul şablon al minţii şi deprinderea mentală mai pot supravieţui şi reapărea un timp deoarece beneficiază de impulsul în spatele căruia stau mii de ani de inconştienţă umană colectivă. În fundal este conştiinţa. încercaţi să prindeţi. Dar acestea întăresc egoul şi în alt 2 . procedez greşit Atât plângerea. în acest mod vă eliberaţi de ego. dacă în viaţa voastră mai există un om pe care nu l-aţi iertat complet. egoul devine tot mai slab. în primplan este vocea. o altă modalitate prin care egoul se consolidează pe sine. Ori de câte ori sesizaţi vocea aceea veţi realiza. legată de un eveniment care uneori a avut loc în trecutul îndepărtat şi este păstrat viu prin intermediul gândirii compulsive. în momentul în care conştientizaţi egoul. condiţionat. dar aceasta din urmă mai poate fi însoţită de o emoţie mai puternică precum furia sau altă forma de supărare. Conştiinţa şi egoul nu pot exista laolaltă. Nu puţini sunt aceia care aşteaptă mereu următorul lucru faţă de care să reacţioneze. ci acela care este conştient de ea.

ca altcineva să se înşele. Dacă nu faceţi decât să afirmaţi ceea ce ştiţi că este adevărat. dândui un sentiment de superioritate pe seama căruia prosperă. Deci nu numai că aveţi dreptate. atunci egoul deja s-a strecurat. a fost personalizată.mod. o opinie. deoarece nu există identificare. transformată într-o poziţie mentală. realizând apoi că există alte modalităţi de abordare a situaţiei. Nutrind convingerea că aveţi dreptate. Doar prin conştientizare aveţi capacitatea de a vedea: aceea este situaţia iar aceasta este furia pe care o simt eu în legătură cu ea. o judecată. A avea dreptate înseamnă a vă identifica cu o poziţie mentală — un punct de vedere. dreptatea va fi în mod evident de partea voastră. Apare emoţia. dreptate. Se ascunde în cuvântul „mă”. alte modalităţi de a o vedea şi de a-i face faţă. Este aici implicat egoul? Posibil. Doar prin conştientizare — şi nu prin gândire — puteţi face diferenţa între fapt în sine şi opinie. egoului. egoul nu este deloc implicat. A fost contaminată de un fals sentiment de „eu”. vă plasaţi într-o poziţie imaginară de superioritate morală în raport cu persoana sau situaţia judecată şi găsită inadecvată. atitudinea defensivă. poate chiar agresivitatea. Egoul ia totul la modul personal. iar persoana sau situaţia de care vă plângeţi sau împotriva căreia reacţionaţi greşeşte sau este greşită. slujeşte acum unei iluzii. Orice ego stăpâneşte arta percepţiei selective şi a interpretării distorsionate. iar persoana respectivă se va înşela. 3 . toate reprezentând forme mentale ce se pot contamina cu uşurinţă cu un sentiment de „eu”. Pentru a avea dreptate. de aceea egoul adoră să prezinte greşelile altora pentru ca el să aibă dreptate. Dacă spuneţi: „Crede-mă. în loc să adoptaţi o perspectivă limitată. „Eu”-l se simte diminuat sau ofensat din cauză că cineva nu crede ce am spus „eu”. Vă apăraţi pe voi sau. adevărul nu are în niciun caz nevoie să fie apărat. însă o astfel de identificare se poate strecura cu uşurinţă. În apărarea unei iluzii Faptele există mai presus de orice îndoială. o interpretare. iluzia pe care o aveţi despre voi înşivă. ci şi ştiţi că aveţi dreptate. Dacă spuneţi: „Viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” iar altcineva spune că lucrurile stau exact pe dos. Doar prin conştientizare puteţi vedea o persoană sau o situaţie în ansamblul său. deşi adevărată. Nimic nu întăreşte egoul mai mult decât sentimentul de a avea dreptate. substitutul fabricat de minte. trebuie. în mod implicit. cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu tărâmul mai puţin tangibil al opiniilor. Adevărul este cel pe care îl apăraţi? Nu. desigur. punctelor de vedere şi judecăţilor. O exprimare şi mai exactă ar fi aceea că iluzia se apără pe ea însăşi. Simpla observare a faptului că fulgerul precede tunetul reprezintă o confirmare. O afirmaţie simplă — „viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” —. Identificare cu ce? Cu mintea şi poziţia mentală. Iată cum se întâmplă: atunci când vă plângeţi aveţi. După acest sentiment de superioritate tânjeşte egoul şi prin el se amplifică. dar nu în mod necesar. mai curând. ştiu eu” sau „De ce nu mă crezi niciodată?”. Dacă şi tărâmul simplu şi evident al faptelor poate fi supus deformării şi iluziei egocentriste.

regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor. exploatarea. cuvintele lui Isus reprezintă un indicator către Adevăr. dar cuvintele nu sunt. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia. indignare 4 . Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât. în consecinţă este superior. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da.Adevărul: relativ sau absolut? Nu veţi găsi adevărul absolut dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine. Este exact ceea ce Isus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea. Ele doar indică spre el. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. pentru hinduşi este Atman. propriul vostru ego este cel care foloseşte această percepţie greşită pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate. Construiţi o identitate conceptuală în cazul unui individ sau unui grup şi spuneţi: „Aceasta îl reprezintă pe el. Da. cădeţi în greşeala de a le personaliza. desigur. totuna cu el. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. budiştii o numesc natura de Buddha. poruncile. Atunci când nu le recunoaşteţi ca fiind manifestări individuale sau colective ale unei disfuncţii subiacente sau ale unei boli a mentalului. în cel mai bun caz. unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. cruzimea şi violenţa sunt încă pretutindeni prezente pe această planetă. acţiunile voastre vor fi conforme cu el. şi deoarece reacţionează prin condamnare. Nu există decât un singur Adevăr absolut. nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. adevărul şi viaţa. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. Când veţi găsi acel Adevăr. iar toate celelalte adevăruri provin din el. să indice către adevăr. Aceasta este iubirea. de ceea ce sunt ei în realitate. Egoul nu este personal Lăcomia. vorbele acestea devin un mare obstacol. seturi de reguli sau povestiri. Aceasta îi reprezintă pe ei.”5 Dacă sunt înţelese corect. de fapt. identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei. Gândirea poate.” Atunci când confundaţi egoul pe care îl percepeţi în ceilalţi cu identitatea lor. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”. ideologii. voi sunteţi Adevărul. Dumnezeul din interior. Isus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt. Legile. spunea Sf. „Iubeşte şi fa ce vrei”. dar ea nu este niciodată adevărul. Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească. Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. a fiecărei forme de viaţă. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior. Dacă sunt interpretate greşit însă. egoismul. Augustin.

Chiar dacă vă învingeţi oponentul. fie inconştienţa se va fi mutat pur şi simplu în interiorul vostru fie oponentul reapare sub o nouă înfăţişare. nu mai învinovăţiţi şi nu mai gândiţi că celălalt face rău. Ar putea fi nevoie să aşteptaţi apariţia unei situaţii sau chiar a unui gând care să declanşeze o reacţie în voi: cineva vă acuză de un lucru sau altul. Nimeni nu face rău. atâta tot. Egoul prosperă datorită ei. va fi mult mai uşor să rămâneţi lipsiţi de reacţie în faţa lui. va persista. teama. dar aveţi grijă să nu vă asumaţi misiunea de a „eradica răul”. a ataca. Nu vă mai plângeţi. Este egoul persoanei respective. Recunoaşteţi egoul ca fiind ceea ce este el: o disfuncţie colectivă. parte componentă a tuturor relaţiilor egocentriste. mascată poate de furie şi ostilitate? Vă auziţi vocea cum devine aspră sau ascuţită sau mai ridicată şi cu câteva octave mai gravă? Conştientizaţi modul în care mintea intră în cursă pentru a-şi apăra poziţia. Compasiunea răsare atunci când conştientizaţi faptul că toţi suferă de aceeaşi boală a minţii. Războiul este o proiecţie mentală Uneori e posibil să fiţi nevoiţi să vă protejaţi pe voi sau pe altcineva de un rău venit din partea cuiva. ceva care se simte ameninţat şi vrea să supravieţuiască cu orice preţ. pentru a se justifica. Lupta împotriva inconştienţei vă va trage pe voi înşivă în inconştient. Simţiţi. care are nevoie de dramă pentru a-şi afirma identitatea în chip de personaj victorios în cadrul producţiei teatrale respective? Simţiţi că ceva din voi preferă să aibă dreptate. Toată această atitudine satisface enorm egoul. Există o corelaţie profundă între starea voastră de conştiinţă şi realitatea exterioară. aveţi o dispută legată de bani. unii într-un mod mai acut decât alţii. Şi care este carburantul? Reactivitatea. Inconştienţa. valul uriaş de energie care vă străbate. Când îl luaţi drept ceea ce este. vă puteţi trezi în momentul acela de inconştienţă? Simţiţi că ceva în interiorul vostru este în război. vă contestă un merit. nebunia minţii omeneşti.şi adesea furie împotriva celui perceput ca oponent. Atunci încetaţi să mai alimentaţi drama. căci vă paşte pericolul de a cădea exact în greşeala care v-a stârnit reacţia de luptă.. Nu există cineva care să nu-şi dorească pace. veţi consolida şi ceea ce veţi întâmpina opunând rezistenţă. Vă doriţi pace sau dramă? Vă doriţi pace. conflict. Totuşi. există în voi ceva careşi doreşte dramă. pune sub semnul întrebării modul în care procedaţi. Poate că în acest moment nu simţiţi acest lucru. Ea sporeşte sentimentul de separare între voi şi celălalt. comportamentul egocentrist disfuncţional nu va putea fi vreodată învins prin atac direct. Odată ce vedeţi egoul aşa cum este el. în aceste situaţii. Ceea ce veţi combate. vă încalcă teritoriul. Nu mai luaţi lucrurile la modul personal. a acuza? Cu alte cuvinte. şi nu pace? Dincolo de ego: adevărata voastră identitate 5 . nu mai aveţi cum să-l percepeţi ca fiind identitatea cuiva.. nu mai acuzaţi.

ceea ce înseamnă nevoia de opoziţie. desigur. Ceea ce rămâne este lumina conştiinţei în care percepţiile. Dar odată ce veţi cunoaşte gustul Prezenţei. dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinţa. de mai mult. realizaţi că el nu este altceva decât o iluzie care se luptă să supravieţuiască. pot simţi că Eu Sunt cea ce Sunt în chiar acest moment? Îmi pot simţi identitatea esenţială ca fiind conştiinţa însăşi? Sau mă pierd în ceea ce se întâmplă. Iluzia aceea crede că vă reprezintă. întotdeauna există o ordine de zi ascunsă. iar egoul îşi va pierde stăpânirea asupra voastră. Scopul ultim al existenţei umane. puterea ei va creşte. nevoia de putere. de la diverse conjuncturi. Astfel îşi face apariţia în viaţa voastră o putere cu mult mai mare decât egoul. adică scopul ultim al fiecăruia dintre voi este acela de a aduce puterea respectivă în această lume. Conştiinţa este puterea ascunsă în momentul prezent. Singurul lucru care contează dincolo de toate este acesta: pot eu să-mi simt Fiinţa esenţială. nevoia de a avea sentimentul rupturii. de atenţie. sinele fantomatic care a prins viaţă atunci când gândirea — o mare bine-cuvântare şi deopotrivă un mare blestem — a început să preia controlul şi a eclipsat simpla. în spatele tuturor aspectelor vieţii mele din viaţa de zi cu zi? Mai exact. nu ieri sau mâine. cu Sursa. Şi. Şi acesta este motivul pentru care eliberarea de ego nu poate fi stabilită drept un obiectiv de atins în viitor. îi acord respectul cuvenit. ci una relativă. în lume? Toate structurile sunt instabile Indiferent de forma pe care o adoptă la un moment dat. gravitatea. de inamici. mai ales atunci când egoul este în luptă de supravieţuire sau când este activat vreun şablon emoţional din trecut. de a deţine controlul. motorul inconştient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu că sunt. La început nu e uşor sa fiţi acolo ca Prezenţă martoră. Când ajung să mă cunosc ca atare. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifestă egoul. cu Dumnezeu. şi nu puteţi fi prezenţi decât Acum. experienţele. forţa motivaţională ascunsă este întotdeauna aceeaşi: nevoia de a ieşi în evidenţă. adevărat. Doar Prezenţa vă poate elibera de ego. Iar când Isus spunea: „Lepădaţi-vă de voi”. Egoul aşteaptă întotdeauna câte ceva de la semeni. dar îşi pierde seriozitatea absolută. De aceea o putem numi şi Prezenţă. orice mi se întâmplă în viaţă nu mai are o importanţă absolută. acesta este eul profund. de a fi special. deoarece conştiinţa şi egoul sunt incompatibile. Pentru a vă elibera de ego nu este nevoie decât să-l conştientizaţi. ceea ce voia sa spună era: negaţi (şi astfel anulaţi) iluzia sinelui. mă pierd în minte. un sentiment de „încă nu e 6 . mai mare decât mintea. Doar Prezenţa vă poate anula trecutul. acel Eu Sunt. Aceasta este Fiinţa. transformându-vă starea de conştiinţă. gândurile si sentimentele vin şi pleacă.Când egoul se află în război.

ştie mai mult sau poate face mai mult decât mine. care în ultimă instanţă este fictiv. teama de nonexistenţă. Iluzia nu vă va satisface niciodată. De ce există teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma. 7 . ci toate sunt trecătoare. Ego şi faimă Binecunoscutul fenomen al menţionării în treacăt a persoanelor importante pe care le cunoaşteţi face parte din strategia egoului de a câştiga o identitate superioară în ochii celorlalţi şi. de insuficienţă şi lipsă care trebuie acoperită. Teama de a fi un nimeni. prin asocierea cu cineva „important”. atunci când îl veţi realiza. Ea reprezintă condiţia obligatorie pentru orice relaţie autentică. O relaţie autentică nu este dominată de egoul care creează imagini şi se caută pe sine. în propriii ochi. dar nici atunci când reuşeşte nu e niciodată satisfăcut pentru mult timp. iar adânc înăuntru el ştie că nicio formă nu va dura veşnic. în loc să concureze cu cealaltă persoană. ci doar de consolidarea sentimentului lor de sine. Doar adevărul a ceea ce sunteţi vă va elibera. cea care trece dincolo de moarte. fără a se urmări împlinirea vreunui interes personal. Şi urmăresc să se întregească prin voi sau. criticând sau depreciind valoarea a ceea ce posedă. Dacă cineva are mai mult. cunoaşte sau poate face celălalt. Isus a numit-o „viaţa eternă”. prin urmare. teama de moarte. dar tot ce poate face egoul vreodată este să o disimuleze temporar cu o relaţie intimă. mai curând. ca identitate conceptuală colectivă foarte impunătoare. Atenţia aceea susţinută este Prezenţa. Emoţia din spatele întregii activităţi a egoului este teama. Ei cred că prin voi pot deveni mai mult decât sunt.îndeajuns”. El foloseşte oamenii şi situaţiile pentru a obţine ceea ce-şi doreşte. Toate activităţile au ca scop ultim eliminarea acestei frici. Atunci ar putea încerca să se reabiliteze diminuând în vreun fel. Într-o relaţie autentică există o curgere către exterior a atenţiei susţinute faţă de cealaltă persoană. Majoritatea oamenilor pe care îi întâlniţi vor să-şi amplifice identitatea — imaginea mentală a ceea ce sunt ei — prin asocierea cu voi. cu o nouă achiziţie sau cu victoria într-o împrejurare sau alta. Sau egoul îşi schimbă strategia şi. Conştientizarea lipsei de permanenţă a tuturor formelor vă revelează dimensiunea fără de formă din interiorul vostru. egoul se simte ameninţat deoarece sentimentul de „mai puţin” diminuează sentimentul de sine imaginat în raport cu celălalt. prin intermediul imaginii mentale pe care o au despre voi ca persoană celebră. iar în cea mai mare parte prăpăstii dintre „vreau” şi „ceea ce este” devine o sursă constantă de supărare şi suferinţă. Adesea întâmpină piedici în împlinirea ţelurilor sale. dacă aceea este importantă în ochii celorlalţi. Ei înşişi pot să nu realizeze că nu sunt interesaţi deloc de voi. se va pune pe sine în valoare prin asocierea cu respective persoană. Nenorocirea de a fi faimos în această lume o reprezintă faptul că ceea ce eşti este total umbrit de o imagine mentală colectivă.

Un nou pamant ) 8 . dacă e de părere că n-are ce să obţină de la celălalt. ( Eckhart Tolle .Intotdeauna egoul fie vrea ceva. fie. învinovăţire. se află într-o stare de totală indiferenţă: nu-i pasă de celălalt. plângere) şi indiferenţa. întâmpinarea de piedici în calea împlinirii dorinţei (furie. resentiment. cele trei stări predominante ale relaţiei de tip egoist sunt: dorinţa. Astfel.