P. 1
Ce este egoul

Ce este egoul

|Views: 24|Likes:
Published by AndreeaVlad

More info:

Published by: AndreeaVlad on Sep 09, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/02/2013

pdf

text

original

Ce este egoul?

Lamentaţie si resentiment
Una dintre strategiile favorite ale egoului pentru a se consolida este aceea de a se lamenta. Unele egouri care nu au prea multe lucruri cu care să se identifice supravieţuiesc fără probleme doar prin a se lamenta. Atunci când sunteţi în stăpânirea unui astfel de ego, a vă lamenta devine un obicei; vă plângeţi în special de ceilalţi oameni şi, desigur, obiceiul este inconştient, ceea ce înseamnă că nu ştiţi ce faceţi. Aplicarea de etichete mentale negative oamenilor, fie deschis, fie, cel mai adesea, atunci când le vorbiţi altora despre ei sau când doar vă gândiţi la ei, este în mod frecvent o parte componentă a acestui şablon. Insultele reprezintă forma cea mai grosolană a acestui gen de etichetări şi a nevoii pe care o manifestă egoul de a avea dreptate şi a triumfa asupra celorlalţi. La nivelul următor pe scara inconştienţei găsim urletele şi strigătele şi, nu mult mai jos, violenţa fizică. Resentimentul este emoţia care însoţeşte lamentarea şi etichetarea în minte a oamenilor şi care adaugă chiar mai multă energie egoului. Resentiment înseamnă amărăciune, indignare, mâhnire sau sentimentul de a fi fost ofensat. Sunteţi nemulţumiţi de lăcomia celorlalţi, de necinstea lor, de lipsa lor de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au făcut în trecut, de ceea ce au spus, de ceea ce n-au reuşit să facă, de ceea ce ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit să facă. Egoul iubeşte această atitudine, în loc să treceţi cu vederea inconştienţa celorlalţi, voi o faceţi parte integrantă a identităţii lor. Cine este cel care face acest lucru? Inconştienţa din voi, egoul. Şi elementele faţă de care luaţi atitudine în cazul celorlalţi sunt cele pe care le consolidaţi astfel în voi înşivă. Lipsa de reacţie faţă de egoul celorlalţi reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi nu doar de a transcende propriul vostru ego, ci şi de a dizolva egoul uman colectiv. Dar veţi simţi în voi această lipsă de reacţie doar atunci când veţi recunoaşte egoul ca fiind cauza comportamentului unei persoane, comportament ce reprezintă expresia disfuncţiei umane colective. Arunci când înţelegeţi că nu este ceva personal, nu vă va mai apărea necesitatea de a reacţiona ca şi cum ar fi fost personal. Nereacţionând faţă de manifestările egoului veţi avea adesea capacitatea de a iniţia echilibrul mental în cazul celorlalţi, iar acesta înseamnă conştiinţă necondiţionată opusă celei condiţionate. Este posibil ca din când în când să fiţi nevoiţi să luaţi măsuri practice pentru a vă proteja de persoane profund inconştiente. Cea mai mare protecţie o reprezintă totuşi faptul de a fi conştienţi. Lipsa de reacţie nu este semn de slăbiciune, ci de putere. Un alt termen pentru lipsa de reacţie este iertarea. A ierta înseamnă a trece cu vederea sau, mai curând, a trece peste. Treceţi peste ego şi ajungeţi la sănătatea mentală existentă în fiecare fiinţă umană ca esenţa sa. Egoului îi place deosebit de mult să se plângă şi să nutrească resentimente nu doar în legătură cu alţi oameni, ci şi în legătură cu situaţiile. De aici rezultă atitudini de genul: n1

lamentaţia primeşte o încărcătură energetică mult mai mare. astfel încât să facă posibilă remedierea. adică să sesizaţi vocea din mintea voastră în chiar momentul în care se plânge de ceva şi să vedeţi atunci exact ce reprezintă ea: vocea egoului. Dar acestea întăresc egoul şi în alt 2 . prin repetarea în minte sau cu voce tare a „ceea ce mi-a făcut cineva” sau „ceea ce ne-a făcut cineva”. o altă modalitate prin care egoul se consolidează pe sine. egoul devine tot mai slab. gânditorul. Sunt corect. Ea se transformă apoi în reactivitate. Reacţionând faţă de un lucru sau altul îşi afirmă şi consolidează sentimentul de sine. Conştiinţa şi egoul nu pot exista laolaltă. Nu trebuie să se facă o confuzie între atitudinea unei persoane care se plânge de ceva şi cea a unei persoane care informează o alta în legătură cu o greşeală sau o lipsă. Iertarea apare de la sine atunci când înţelegeţi că ranchiuna nu are alt scop în afară de acela de a consolida un fals sentiment de sine. ci acela care este conştient de ea. acesta nu mai este în adevăratul sens al cuvântului egoul. de asemenea. nimic mai mult decât un şablon condiţionat. de a menţine egoul pe poziţie. De fapt. Reactivitate şi ranchiună Resentimentul este adesea emoţia care însoţeşte lamentaţia. dar aceasta din urmă mai poate fi însoţită de o emoţie mai puternică precum furia sau altă forma de supărare. Vechiul şablon al minţii şi deprinderea mentală mai pot supravieţui şi reapărea un timp deoarece beneficiază de impulsul în spatele căruia stau mii de ani de inconştienţă umană colectivă. nu vreau să mă aflu aici. condiţionat. de mintea neobservată. procedez greşit Atât plângerea. încercaţi să prindeţi. Egoul implică absenţa conştientizării. În fundal este conştiinţa. Nu puţini sunt aceia care aşteaptă mereu următorul lucru faţă de care să reacţioneze. în acest mod vă eliberaţi de ego. mi se face o nedreptate. un gând. de care să se simtă iritaţi sau deranjaţi — şi nu durează mult până-l găsesc. Ori de câte ori sesizaţi vocea aceea veţi realiza. că nu sunteţi vocea. ci doar un şablon mental vechi. sunteţi conştiinţa care conştientizează acea voce.ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Ranchiuna este o emoţie negativă puternică. Iar a înceta să vă mai plângeţi nu înseamnă neapărat să toleraţi un comportament urât sau o însuşire negativă. legată de un eveniment care uneori a avut loc în trecutul îndepărtat şi este păstrat viu prin intermediul gândirii compulsive. Un resentiment pe termen lung se numeşte ranchiună. în momentul în care conştientizaţi egoul. dar de fiecare dată când este recunoscut. în primplan este vocea. Este nevoie de onestitate pentru a vedea dacă încă mai nutriţi astfel de sentimente. cât şi atitudinea critică şi reactivitatea îi întăresc egoului sentimentul de îngrădire şi separare de care depinde supravieţuirea sa. înţelegerea vă va elibera. nu vreau să fiu nevoit să fac asta. în acest mod. dacă în viaţa voastră mai există un om pe care nu l-aţi iertat complet.

O afirmaţie simplă — „viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” —. Dacă spuneţi: „Viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului” iar altcineva spune că lucrurile stau exact pe dos. O exprimare şi mai exactă ar fi aceea că iluzia se apără pe ea însăşi. în loc să adoptaţi o perspectivă limitată. substitutul fabricat de minte. Vă apăraţi pe voi sau. Dacă nu faceţi decât să afirmaţi ceea ce ştiţi că este adevărat. în mod implicit. iar persoana sau situaţia de care vă plângeţi sau împotriva căreia reacţionaţi greşeşte sau este greşită. Pentru a avea dreptate. 3 . Apare emoţia. După acest sentiment de superioritate tânjeşte egoul şi prin el se amplifică. mai curând. cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu tărâmul mai puţin tangibil al opiniilor. o opinie. atunci egoul deja s-a strecurat. Dacă spuneţi: „Crede-mă. deşi adevărată. Simpla observare a faptului că fulgerul precede tunetul reprezintă o confirmare. Este aici implicat egoul? Posibil. „Eu”-l se simte diminuat sau ofensat din cauză că cineva nu crede ce am spus „eu”. realizând apoi că există alte modalităţi de abordare a situaţiei. Orice ego stăpâneşte arta percepţiei selective şi a interpretării distorsionate. de aceea egoul adoră să prezinte greşelile altora pentru ca el să aibă dreptate. Doar prin conştientizare — şi nu prin gândire — puteţi face diferenţa între fapt în sine şi opinie. desigur. o interpretare. adevărul nu are în niciun caz nevoie să fie apărat. Identificare cu ce? Cu mintea şi poziţia mentală. Nimic nu întăreşte egoul mai mult decât sentimentul de a avea dreptate. A fost contaminată de un fals sentiment de „eu”.mod. dândui un sentiment de superioritate pe seama căruia prosperă. poate chiar agresivitatea. a fost personalizată. ca altcineva să se înşele. Doar prin conştientizare aveţi capacitatea de a vedea: aceea este situaţia iar aceasta este furia pe care o simt eu în legătură cu ea. transformată într-o poziţie mentală. punctelor de vedere şi judecăţilor. vă plasaţi într-o poziţie imaginară de superioritate morală în raport cu persoana sau situaţia judecată şi găsită inadecvată. ci şi ştiţi că aveţi dreptate. iluzia pe care o aveţi despre voi înşivă. o judecată. toate reprezentând forme mentale ce se pot contamina cu uşurinţă cu un sentiment de „eu”. Se ascunde în cuvântul „mă”. Nutrind convingerea că aveţi dreptate. A avea dreptate înseamnă a vă identifica cu o poziţie mentală — un punct de vedere. Iată cum se întâmplă: atunci când vă plângeţi aveţi. iar persoana respectivă se va înşela. Doar prin conştientizare puteţi vedea o persoană sau o situaţie în ansamblul său. Dacă şi tărâmul simplu şi evident al faptelor poate fi supus deformării şi iluziei egocentriste. atitudinea defensivă. alte modalităţi de a o vedea şi de a-i face faţă. egoul nu este deloc implicat. dreptate. deoarece nu există identificare. În apărarea unei iluzii Faptele există mai presus de orice îndoială. trebuie. Adevărul este cel pe care îl apăraţi? Nu. dar nu în mod necesar. dreptatea va fi în mod evident de partea voastră. egoului. slujeşte acum unei iluzii. însă o astfel de identificare se poate strecura cu uşurinţă. Egoul ia totul la modul personal. ştiu eu” sau „De ce nu mă crezi niciodată?”. Deci nu numai că aveţi dreptate.

Aceasta este iubirea. să indice către adevăr. Când veţi găsi acel Adevăr. Gândirea poate. Ce au toate acestea în comun? Sunt generate de gândire. exploatarea. Legile. unul dintre cele mai directe şi cu cel mai puternic impact. totuna cu el. cuvintele lui Isus reprezintă un indicator către Adevăr. dar cuvintele nu sunt. El vorbeşte despre viaţa care e unul şi acelaşi lucru cu voi. în consecinţă este superior. Augustin.”5 Dacă sunt înţelese corect. identitatea esenţială a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei. seturi de reguli sau povestiri. de fapt. desigur. de ceea ce sunt ei în realitate. cădeţi în greşeala de a le personaliza.” Atunci când confundaţi egoul pe care îl percepeţi în ceilalţi cu identitatea lor. dar ea nu este niciodată adevărul. adevărul şi viaţa. Nu există decât un singur Adevăr absolut. indignare 4 . Însăşi Fiinţa voastră este Adevărul. cruzimea şi violenţa sunt încă pretutindeni prezente pe această planetă. regulile şi normele sunt necesare pentru cei care sunt separaţi de Adevărul din interiorul lor. iar toate celelalte adevăruri provin din el. Este exact ceea ce Isus a încercat să transmită când a spus: „Eu sunt calea. budiştii o numesc natura de Buddha. Unii mistici creştini au denumit-o Cristosul din interior. ideologii. „Iubeşte şi fa ce vrei”.Adevărul: relativ sau absolut? Nu veţi găsi adevărul absolut dacă îl căutaţi acolo unde nu poate fi găsit: în doctrine. Egoul nu este personal Lăcomia. Adevărul este inseparabil de ceea ce sunteţi. De aceea spun budiştii: „Degetul care arată către lună nu este luna”. vorbele acestea devin un mare obstacol. voi sunteţi Adevărul. spunea Sf. pentru hinduşi este Atman. poruncile. nu vreo realizare miraculoasă — toate acţiunile şi relaţiile voastre vor reflecta unitatea cu întreaga viaţă pe care o simţiţi adânc înăuntrul vostru. Dacă sunt interpretate greşit însă. propriul vostru ego este cel care foloseşte această percepţie greşită pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate. Aceasta îi reprezintă pe ei. Poate fi Adevărul exprimat în cuvinte? Da. şi deoarece reacţionează prin condamnare. Construiţi o identitate conceptuală în cazul unui individ sau unui grup şi spuneţi: „Aceasta îl reprezintă pe el. Ele doar indică spre el. acţiunile voastre vor fi conforme cu el. Atunci când nu le recunoaşteţi ca fiind manifestări individuale sau colective ale unei disfuncţii subiacente sau ale unei boli a mentalului. Cuvintele nu se pot apropia de Adevăr mai mult de-atât. Dumnezeul din interior. Atunci când sunteţi în legătură cu acea dimensiune din interiorul vostru — şi a fi în legătură cu ea reprezintă starea voastră firească. Dacă îl căutaţi în altă parte vă veţi amăgi de fiecare dată. egoismul. în cel mai bun caz. a fiecărei forme de viaţă. Isus vorbeşte despre cel mai lăuntric Eu Sunt. Da. Acţiunile oamenilor pot reflecta Adevărul sau pot reflecta iluzia.

pentru a se justifica.şi adesea furie împotriva celui perceput ca oponent. Vă doriţi pace sau dramă? Vă doriţi pace. va fi mult mai uşor să rămâneţi lipsiţi de reacţie în faţa lui. Şi care este carburantul? Reactivitatea. Recunoaşteţi egoul ca fiind ceea ce este el: o disfuncţie colectivă. ceva care se simte ameninţat şi vrea să supravieţuiască cu orice preţ. şi nu pace? Dincolo de ego: adevărata voastră identitate 5 . Totuşi... Nimeni nu face rău. teama. aveţi o dispută legată de bani. mascată poate de furie şi ostilitate? Vă auziţi vocea cum devine aspră sau ascuţită sau mai ridicată şi cu câteva octave mai gravă? Conştientizaţi modul în care mintea intră în cursă pentru a-şi apăra poziţia. Când îl luaţi drept ceea ce este. Chiar dacă vă învingeţi oponentul. conflict. Simţiţi. comportamentul egocentrist disfuncţional nu va putea fi vreodată învins prin atac direct. Lupta împotriva inconştienţei vă va trage pe voi înşivă în inconştient. vă puteţi trezi în momentul acela de inconştienţă? Simţiţi că ceva în interiorul vostru este în război. Ea sporeşte sentimentul de separare între voi şi celălalt. Odată ce vedeţi egoul aşa cum este el. Compasiunea răsare atunci când conştientizaţi faptul că toţi suferă de aceeaşi boală a minţii. vă încalcă teritoriul. Există o corelaţie profundă între starea voastră de conştiinţă şi realitatea exterioară. pune sub semnul întrebării modul în care procedaţi. Egoul prosperă datorită ei. există în voi ceva careşi doreşte dramă. nebunia minţii omeneşti. Este egoul persoanei respective. Războiul este o proiecţie mentală Uneori e posibil să fiţi nevoiţi să vă protejaţi pe voi sau pe altcineva de un rău venit din partea cuiva. nu mai acuzaţi. Poate că în acest moment nu simţiţi acest lucru. nu mai aveţi cum să-l percepeţi ca fiind identitatea cuiva. Nu mai luaţi lucrurile la modul personal. Inconştienţa. care are nevoie de dramă pentru a-şi afirma identitatea în chip de personaj victorios în cadrul producţiei teatrale respective? Simţiţi că ceva din voi preferă să aibă dreptate. Ceea ce veţi combate. Nu există cineva care să nu-şi dorească pace. atâta tot. Ar putea fi nevoie să aşteptaţi apariţia unei situaţii sau chiar a unui gând care să declanşeze o reacţie în voi: cineva vă acuză de un lucru sau altul. va persista. unii într-un mod mai acut decât alţii. valul uriaş de energie care vă străbate. a acuza? Cu alte cuvinte. vă contestă un merit. dar aveţi grijă să nu vă asumaţi misiunea de a „eradica răul”. căci vă paşte pericolul de a cădea exact în greşeala care v-a stârnit reacţia de luptă. nu mai învinovăţiţi şi nu mai gândiţi că celălalt face rău. fie inconştienţa se va fi mutat pur şi simplu în interiorul vostru fie oponentul reapare sub o nouă înfăţişare. a ataca. Nu vă mai plângeţi. parte componentă a tuturor relaţiilor egocentriste. Toată această atitudine satisface enorm egoul. în aceste situaţii. veţi consolida şi ceea ce veţi întâmpina opunând rezistenţă. Atunci încetaţi să mai alimentaţi drama.

orice mi se întâmplă în viaţă nu mai are o importanţă absolută. în spatele tuturor aspectelor vieţii mele din viaţa de zi cu zi? Mai exact. ci una relativă. de a deţine controlul. Şi. îi acord respectul cuvenit. motorul inconştient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu că sunt. Aceasta este Fiinţa. nevoia de putere. deoarece conştiinţa şi egoul sunt incompatibile. Singurul lucru care contează dincolo de toate este acesta: pot eu să-mi simt Fiinţa esenţială. cu Dumnezeu. adevărat. La început nu e uşor sa fiţi acolo ca Prezenţă martoră. realizaţi că el nu este altceva decât o iluzie care se luptă să supravieţuiască. Egoul aşteaptă întotdeauna câte ceva de la semeni. De aceea o putem numi şi Prezenţă. Când ajung să mă cunosc ca atare. nevoia de a avea sentimentul rupturii. cu Sursa. Iluzia aceea crede că vă reprezintă. Dar odată ce veţi cunoaşte gustul Prezenţei. Conştiinţa este puterea ascunsă în momentul prezent. ceea ce înseamnă nevoia de opoziţie. puterea ei va creşte. mai ales atunci când egoul este în luptă de supravieţuire sau când este activat vreun şablon emoţional din trecut. gândurile si sentimentele vin şi pleacă. nu ieri sau mâine. Pentru a vă elibera de ego nu este nevoie decât să-l conştientizaţi. de la diverse conjuncturi.Când egoul se află în război. transformându-vă starea de conştiinţă. Iar când Isus spunea: „Lepădaţi-vă de voi”. iar egoul îşi va pierde stăpânirea asupra voastră. un sentiment de „încă nu e 6 . Indiferent care este comportamentul pe care-l manifestă egoul. adică scopul ultim al fiecăruia dintre voi este acela de a aduce puterea respectivă în această lume. de inamici. sinele fantomatic care a prins viaţă atunci când gândirea — o mare bine-cuvântare şi deopotrivă un mare blestem — a început să preia controlul şi a eclipsat simpla. desigur. acesta este eul profund. întotdeauna există o ordine de zi ascunsă. forţa motivaţională ascunsă este întotdeauna aceeaşi: nevoia de a ieşi în evidenţă. de mai mult. Astfel îşi face apariţia în viaţa voastră o putere cu mult mai mare decât egoul. Şi acesta este motivul pentru care eliberarea de ego nu poate fi stabilită drept un obiectiv de atins în viitor. Doar Prezenţa vă poate anula trecutul. pot simţi că Eu Sunt cea ce Sunt în chiar acest moment? Îmi pot simţi identitatea esenţială ca fiind conştiinţa însăşi? Sau mă pierd în ceea ce se întâmplă. în lume? Toate structurile sunt instabile Indiferent de forma pe care o adoptă la un moment dat. ceea ce voia sa spună era: negaţi (şi astfel anulaţi) iluzia sinelui. dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinţa. experienţele. acel Eu Sunt. şi nu puteţi fi prezenţi decât Acum. de atenţie. mai mare decât mintea. de a fi special. Doar Prezenţa vă poate elibera de ego. Ceea ce rămâne este lumina conştiinţei în care percepţiile. dar îşi pierde seriozitatea absolută. mă pierd în minte. gravitatea. Scopul ultim al existenţei umane.

Majoritatea oamenilor pe care îi întâlniţi vor să-şi amplifice identitatea — imaginea mentală a ceea ce sunt ei — prin asocierea cu voi. Într-o relaţie autentică există o curgere către exterior a atenţiei susţinute faţă de cealaltă persoană. ştie mai mult sau poate face mai mult decât mine. criticând sau depreciind valoarea a ceea ce posedă. fără a se urmări împlinirea vreunui interes personal. Sau egoul îşi schimbă strategia şi. Isus a numit-o „viaţa eternă”. cunoaşte sau poate face celălalt. Ea reprezintă condiţia obligatorie pentru orice relaţie autentică. Ei cred că prin voi pot deveni mai mult decât sunt. egoul se simte ameninţat deoarece sentimentul de „mai puţin” diminuează sentimentul de sine imaginat în raport cu celălalt. care în ultimă instanţă este fictiv. ca identitate conceptuală colectivă foarte impunătoare. Atunci ar putea încerca să se reabiliteze diminuând în vreun fel. teama de moarte. prin intermediul imaginii mentale pe care o au despre voi ca persoană celebră. O relaţie autentică nu este dominată de egoul care creează imagini şi se caută pe sine. de insuficienţă şi lipsă care trebuie acoperită. Conştientizarea lipsei de permanenţă a tuturor formelor vă revelează dimensiunea fără de formă din interiorul vostru. Emoţia din spatele întregii activităţi a egoului este teama. se va pune pe sine în valoare prin asocierea cu respective persoană. ci toate sunt trecătoare. Dacă cineva are mai mult. în propriii ochi. Ei înşişi pot să nu realizeze că nu sunt interesaţi deloc de voi. Iluzia nu vă va satisface niciodată. în loc să concureze cu cealaltă persoană. ci doar de consolidarea sentimentului lor de sine. cu o nouă achiziţie sau cu victoria într-o împrejurare sau alta. cea care trece dincolo de moarte. Nenorocirea de a fi faimos în această lume o reprezintă faptul că ceea ce eşti este total umbrit de o imagine mentală colectivă. prin asocierea cu cineva „important”. teama de nonexistenţă.îndeajuns”. Atenţia aceea susţinută este Prezenţa. Teama de a fi un nimeni. Doar adevărul a ceea ce sunteţi vă va elibera. Toate activităţile au ca scop ultim eliminarea acestei frici. El foloseşte oamenii şi situaţiile pentru a obţine ceea ce-şi doreşte. atunci când îl veţi realiza. dar nici atunci când reuşeşte nu e niciodată satisfăcut pentru mult timp. Adesea întâmpină piedici în împlinirea ţelurilor sale. mai curând. dar tot ce poate face egoul vreodată este să o disimuleze temporar cu o relaţie intimă. prin urmare. 7 . De ce există teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma. iar adânc înăuntru el ştie că nicio formă nu va dura veşnic. Ego şi faimă Binecunoscutul fenomen al menţionării în treacăt a persoanelor importante pe care le cunoaşteţi face parte din strategia egoului de a câştiga o identitate superioară în ochii celorlalţi şi. Şi urmăresc să se întregească prin voi sau. dacă aceea este importantă în ochii celorlalţi. iar în cea mai mare parte prăpăstii dintre „vreau” şi „ceea ce este” devine o sursă constantă de supărare şi suferinţă.

( Eckhart Tolle . fie. Astfel. plângere) şi indiferenţa. dacă e de părere că n-are ce să obţină de la celălalt. se află într-o stare de totală indiferenţă: nu-i pasă de celălalt. cele trei stări predominante ale relaţiei de tip egoist sunt: dorinţa. întâmpinarea de piedici în calea împlinirii dorinţei (furie.Intotdeauna egoul fie vrea ceva.Un nou pamant ) 8 . învinovăţire. resentiment.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->