Sunteți pe pagina 1din 3

IMPORTANȚA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI ÎN LICEU

Prof. Costel Boitan

Liceul Tehnologic ,,Nicolae Iorga” Negresti

Educația fizică reprezintă ,,singura disciplină din programa școlară care urmărește
pregătirea copiilor pentru un stil de viață sănătos și transmite valori sociale importante ca
autodisciplina, solidaritatea, spiritul de echipă, toleranța și sportivitatea,, (Din raportul d-
nei Frederique Ries privind prevenirea excesului de greutate și combaterea obezității, adoptat
de Parlamentul European în anul 2007).

Educația fizică este activitatea care dă valoare sistematic și continuu formelor de


practicare a exercițiilor fizice in scopul creșterii potențialului biologic al individului la diferite
vârste. Ea urmărește pe de o parte dezvoltarea fizică, iar pe cealaltă parte perfecționarea
capacității motrice. Comanda socială stabilește conținuturile educației fizice școlare in
vederea pregătirii elevilor pentru munca productivă. Aceasta se face prin activități specifice
care ,,transmit” bagajul de cunoștințe, fondul de calități și deprinderi, prin intermediul
cărora integrarea social profesională este mai rapidă, randamentul productiv este mai bun,
iar relațiile activității de grup se dezvoltă pe fondul unei atitudini competitive dobândite in
școală, de emulație.

Modelul absolventului de liceu este completat și întregit de realizarea obiectivelor


educației fizice și sportului școlar, care îl ajută să ducă o viață echilibrată, activă, sănătoasă și
de calitate, arătând încă o dată importanța acestei discipline. Educația fizică promovează
principiile educaționale și normele eticii sociale, determină comportamente noi precum
readaptarea, autoinstruirea și educația permanentă. În acest context se înscrie principiul
central al Asociației Europene de Educație fizică (EUPEA)- ,,No education without physical
education” (Nici o educație fără educație fizică).

La nivelul școlii, fiecare elev trebuie să conștientizeze modalitățile prin care educația
fizică va contribui la întărirea sănătății și la formarea personalității lui. Prin demersul didactic
și eforturile privind asigurarea unei baze material-didactice optime, profesorul trebuie sa
atragă elevii spre mișcare, să-i indemne să respecte regulile în desfășurarea jocurilor, pentru
ca ei să cunoască beneficiile mișcării.

Disciplina Educație fizică contribuie la formarea modelului absolventului de liceu și la


realizarea obiectivelor educației moderne, asa cum reies din ,,Manifestul mondial al
educației fizice” , document elaborat de Federația Internațională de Educație Fizică- FIEP, în
anul 2000. Importanța disciplinei in cadrul școlii, al curriculumului școlar este redată sugestiv
din titlul capitolului VI al Manifestului intitulat ,,Educația fizică în școală- singurul
compromis de calitate” ce prezintă concret argumente și anume:

- în lecțiile de educație fizică și sport, elevii sunt puși in ipostaze de o mare varietate, in
care iși dezvăluie ,, necenzurat,, capacitățile, disponibilitățile și trăsăturile intime ale
personalității.
- educația fizică formează la elevi, pe lângă priceperi,deprinderi, calități motrice și un
sistem de cunoștințe, tehnici de actionare, atitudini si motivație pentru valorificarea
efectelor benefice ale acestora în procesul de formare a personalității complex
dezvoltate, autonome și creative, precum și deprinderi și cunoștințe, atitudini pentru
protecția mediului sau protejarea biodiversității, practicarea turismului (de agrement,
ecologic, montan, pedestru, agroturism, cicloturism), alte competențe adaptabile
oricărui domeniu profesional.
- Aspectul fizic și ținuta corporală reprezintă elemente care pot facilita sau diminua
exercitarea unor profesii.
- Disponibilitățile de forță, de rezistență, de viteză de reacție, și de execuție,
adaptabilitatea și rezolvarea eficientă a unor situații motrice variabile și
neprevăzute,atracția pentru activitatea în condiții de adversitate/concurență, spiritul
competitiv,manifestarea ca lider, capacitatea de cooperare și autoorganizare,
predilecția pentru lucrul în echipă,inițiativa și creativitatea, atenția concentrată sau
distributiv, simțul chinestezic deosebit, curajul , dârzenia, perseverența, altruismul,
atitudinea de fair-play etc., sunt , de asemenea, caracteristici care, valorizate de elev cu
ajutorul profesorului, îl pot orienta spre o opțiune profesională corectă și spre o viață de
calitate în care starea de sănătate este o prioritate.

In fața noilor tehnologii (telefon, tabletă, internet, jocuri) și a statisticilor tot mai
ingrijorătoare privind starea de sănătate a populației școlare și adulte, profesorul de
educație fizică rămâne un pilon important care trebuie să asigure echilibru și mai ales
alternative atractive și eficiente pentru : combaterea sedentarismului cronic, prevenirea
îmbolnăvirilor copiilor (boli cardio-pulmonare, boli de nutriție, inclusiv obezitate, boli ale
aparatului locomotor, etc.), combaterea efectelor negative bio-psiho-motrice induse de noile
tehnologii și alimentația nesănătoasă

BIBLIOGRAFIE

1. Albu C-tin- ,,Educația fizică în liceu,, . București, Editura Sport-Turism, 1991


2. Carstea G. - ,,Teoria si metodica E.F.S.,, București, 1993, Editura Universul
3. Scarlat E., Dragomir P. –,, Educația fizică școlară,, București, Editura Didactică si
Pedagogica, 2004
4. Campeanu M. - ,,Activitatea corporală la populația adultă,, , Cluj Napoca-2003

S-ar putea să vă placă și