INFLUENȚA ETICII ȘI SPIRITULUI SPORTIV

ASUPRA CONDUITEI ELEVILOR DIN ȘCOLILE DE MASĂ

Fiecare individ pornește în călătoria desăvârșirii sale începând cu

primele zile de viață și continuând pe tot parcursul acesteia, învățând
de la cei din jur, familie, școală, biserică, instituții culturale, mass-
media, structuri asociative, sau la un moment dat prin autodesăvârșire.
Între acești factori se regăsesc relații de interdependență și logică în
acționare.
Omul se formează și ajunge să fie ceea ce este prin educație.
Educația este cea care pregătește individul atât pentru ,,competiția
profesională” cât și pentru viață.
Tipurile fundamentale de educatie, propuse de Rene Hubert
sunt:,,educatia intelectuală, educatia morală, educatia estetică, educatia
fizică si educatia profesională, acestea acționând individual și prin
interacține în formarea elevilor”.

Conturarea educației se bazează pe acțiuni de durată, realizate

într-un cadru formal, nonformal sau informal, exercitate asupra
dezvoltării individului, deci și asupra comportamentului și atitudinilor.
Important în acest demers este ca individul să aibă deschidere, să
realizeze un parteneriat cu formatorul căruia să-i permită să-l îndrume,
să-l formeze, să-l perfecționeze pentru a obține performanță în toate
domeniile de acționare.
Cadrul formal în care individul se dezvoltă cel mai mult este
școala.
În cadrul școlii, educația sistemică și continuă se desfășoară atât
prin activități globale cât și individuale, elevii însușindu-și unii de la
alții conduite, aspect controlat de cadrele didactice, acestea trebuind să
facă atât o evaluare corectă asupra cunoștințelor de specialitate, cât și
o apreciere corectă a atitudinilor și conduitelor elevilor.
Ca parte componentă a educației, educația fizică și sportul este
disciplina din programa școlară care promovează un stil de viață
sănătos, care vizează menținerea unei stări optime de sănătate, precum
și transmiterea unor valori precum autodisciplina, spiritul de echipă,
solidaritatea, toleranța și sportivitatea.
Activitățile de educație fizică și sport sunt mijloace
educaționale cu o mare importanță asupra dezvoltării personale și
sociale, cu implicare în adaptarea conduitei. Prin intermediul educației
fizice și sportului elevii deprind valorile universale sunt ajutați de
profesori sau antrenori în dezvoltarea mentală, morală și socială.
În activitățile sportive se dorește menținerea spiritului sportiv
intact se bazează pe o serie de valori: ,,etică, fair-play şi onestitate,
sănătate, excelenţă în performanţă, caracter şi educaţie, plăcere şi
bucurie, spirit de echipă, devotament şi angajare, respect faţă de legi şi
regulamente, respect pentru propria persoană şi pentru ceilalţi
participanţi, curaj-comunitate şi solidaritate.”
Activitățile sportive, competițiile sportive sunt medii de
inspirație, de unde sunt preluate atitudini, comportamente, modele. Ele
promovează spiritul sportiv, menținerea spiritului sportiv intact se
bazează pe o serie de valori: ,,etică, fair-play şi onestitate, sănătate,
excelenţă în performanţă, caracter şi educaţie, plăcere şi bucurie, spirit
de echipă, devotament şi angajare, respect faţă de legi şi regulamente,
respect pentru propria persoană şi pentru ceilalţi participanţi, curaj-
comunitate şi solidaritate.”
Școlile trebuie să acționeze asupra copiilor și tinerilor la
formarea unor atitudini comportamentale pozitive, etice, necesare unei
societăți sănătoase.
Învățarea și respectarea standardelor etice este esențială atât în viața
de zi cu zi, precum și în competițiile sportive. Etica sportivă modernă
precizează cu exactitate concurența corectă și se ocupă cu emiterea și
propunerea unor soluții științifice necesare în rezolvarea corectă a
problemelor morale.
Etica subliniază valorile pe care trebuie să ni le însușim, să le
dezvoltăm, ne învață ceea ce avem de făcut.
,,Etica se situează la graniţa între lege şi drept; însă, merge mai
departe de acestea, conţinând norme şi valori care vin din interiorul
fiinţei umane.” (D. Corodeanu, 2007).
 Acceptare drepturilor unui individ presupune acceptarea
diversivității, însă pentru aceasta trebuie să existe omogenitate în
societate.
Diversitatea își găsește loc din ce în ce mai mult în școala
contemporană, modernă care promovează ,,Principiul fundamental al
şcolii incluzive, acela că toţi copiii trebuie să înveţe împreună
indiferent de dificultăţile pe care le au și îi diferenţiază.
„Toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi.
Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte,
unele față de altele, în spiritul fraternității.”- Art. 1, Declarația
Universală a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite.
În mod normal, școala prin activitățile sale ar trebui să fie un loc
de incluziune socială, dar de multe ori datorită unor prejudecăți, mulți
elevi refuză să socializeze. Încă se întâlnesc manifestări discriminatorii
cu precădere asupra minorităţilor etnice, rasei, orientărilor religioase,
persoanelor cu dizabilităţi sau a altor grupuri sociale.
Incluziunea presupune ca şcolile şi sistemul educațional, în
general, să se schimbe şi să se adapteze nevoilor elevului (M.
Ainscow, 1998, Kisaji, 1999).
Școala trebuie să se adapteze la diversitatea copiilor dintr-o
comunitate, ceea ce presupune reforma şi dezvoltarea de ansamblu a
şcolii şi nu adaptarea copiilor la condiţiile oferite şcoală. (Traian
Vrasmaş - Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis,
Bucureşti, 2001).
 Școala incluzivă constituie un teren de pregătire ideal pentru
viitoarea lor integrare în societate. În loc să-i izolăm şi să spunem că
sunt „dificili”, „turbulenţi” sau chiar „handicapaţi”, am putea să
admitem faptul că aceşti copii ar putea progresa mai mult într-o clasă
obişnuită, că educaţia este pentru toţi.
Ideea fundamentală este cu siguranță necesitatea integrării
fiecărui copil într-un sistem educațional bine definit, organizat riguros
și programat adecvat, centrat pe elev conform cu necesitățile și
posibilitățile individuale.
Procesul integrării şcolare al copiilor cu CES presupune
elaborarea şi aplicarea unui plan de intervenţie individualizat, centrat
pe folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare a curriculumului, pe
diversificarea ofertelor de învăţare în cadrul lecţiilor,
Ca parte componentă a educației, educația fizică și sportul este
disciplina din programa școlară care promovează un stil de viață
sănătos, care vizează menținerea unei stări optime de sănătate, precum
și transmiterea unor valori precum autodisciplina, spiritul de echipă,
solidaritatea, toleranța și sportivitatea.
Activităţile de educaţie fizică şi sport pun în valoare calităţile,
deprinderile, atitudinile, valorile şi comportamentele care abilitează
subiecţii deficienţi să participe în calitate de membri ai societăţii în
care trăiesc, să se formeze și să se dezvolte în școlile de masă alături
de ceilalți copii.
În statele dezvoltate și țările din Europa, chiar dacă sunt întâlnite
o serie de discrepanțe, abordarea în ceea ce privește procesul de
integrare al elevilor în școli și societate este cu totul alta.
 Educația incluzivă din școlile aflate în zonele în curs de
dezvoltare vizează o serie de dispoziții:
- prezența în școli a unui profesor titular care să răspundă de elevii
cu CES și să conducă echipa de intervenție din școală în cazul unor
situații ce implică elevi cu CES;
- obligativitatea cadrelor didactice de a fie instruite atât înainte cât
și după atestarea statutului de titular cu informații de specialitate
legate de educația incluzivă.