Teme orientative pentru examen

1.Definiti conceptul de educatie timpurie in relatie cu doctrinele fundamentale din continutul

acestuia, idei regasite in documentele comisiei europene pt educatie.

Educația timpurie este cea mai importantă și mai complexă etapă în dezvoltarea copiilor, ea acoperă
intervalul de la naștere până în jurul vârstei de intrare a copilului în învățământul obligatoriu (de regulă,
6 ani) și reprezintă perioada în care au loc cele mai profunde transformări și achiziții fundamentale.
Concluziile Consiliului European din martie 2010 întăresc faptul că îmbunătățirea eficienței și echității
sistemelor de educație și formare la toate nivelurile, din primii ani de viașă până la vârsta adultă, joacă
un rol fundamental în realizarea obiectivelor Europa 2020, și anume creșterea inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii. Comisia Europeană a accentuat ideea că accesul universal la servicii de educație
timpurie integrate, de calitate, este în beneficiul tuturor.

2.Enumerati obiectivele generale ale educatiei timpurii facand legatura cu activitatea specifica din
crese si gradinite.

Obiectivele generale ale educaţiei timpurii:

–dezvoltarea integrală normală şi deplină a copilului, valorificîndu-se potenţialul fizic şi psihic al acestuia,
respectându-se ritmul propriu de dezvoltare a acestuia, nevoile sale afective şi specificul activităţii sale
de bază — jocul;

–dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi mediul pentru a dobîndi cunoştinţe,
deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor,
ca experienţe autonome de învăţare;

–descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de
sine pozitive;

–sprijinirea copilului în acumularea cunoştinţelor, capacităţilor, deprinderilor şi atitudinilor necesare

acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

3.Realizati corespondenta dintre notele distinctive ale educatiei timpurii si principii in educatia
timpurie.

Note distinctive ale educaţiei timpurii:

• copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării
sale);

• vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie (îngrijire, nutriţie,
educaţie);

• adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care cunoaşte
toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;
• activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;

• părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate este
hotărâtoare

Principii şi cerinţe în educaţia timpurie:

• Abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea şi acordarea în permanenţă a

unei atenţii egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătatea, dezvoltarea limbajului
şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea socio-emoţională a acestuia;

• Promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe copil şi pe dezvoltarea globală a acestuia, în

contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;

• Adecvarea întregului proces educaţional la particularităţile de vârstă şi individuale. Individualitatea

fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil trebuie tratat în acord cu nevoile sale.
Fiecare copil trebuie să aibă oportunităţi egale de a se juca, de a învăţa şi de a se dezvolta, în funcţie de
potenţialul său;

• Evitarea exprimărilor şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul didactic, personalul non-
didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie să manifeste prejudecăţi faţă de copii
din cauza comportamentului părinţilor;

• Promovarea şi aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a nevoilor educaţionale

individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă acceptaţi şi valorizaţi. Nici un copil nu
trebuie exclus sau dezavantajat datorită etniei, culturii, religiei, limbii materne, mediului familial,
deficienţelor, sexului sau nivelului capacităţilor sale. Un sistem care separă unii de alţii copiii şi care
consideră că cei mai capabili sunt mai importanţi şi demni de apreciere nu poate fi considerat un sistem
incluziv;

• Celebrarea diversităţii: trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca diversitatea să fie
recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nici o cultură nu este superioară alteia.
Plecând de la această premisă, se va pune accent pe incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de
a fi educaţi împreună şi considerând că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea
experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie şi comunitate este temelia
dezvoltării şi evoluţiei lui ulterioare;

• Centrarea demersurilor educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui parteneriat strâns cu
acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor;

• Valorificarea principiilor învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor al propriei învăţării
prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în contexte semnificative pentru vârsta şi
particularităţile sale individuale);
• Respectarea coerenţei şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta
cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii cu curriculumul pentru
învăţământul primar;

• Respectarea standardelor europene şi internaţionale privind educaţia timpurie;

4.Exemplificati cum reusesc cadrele didactice sa implementeze sau sa promoveze valorile educatiei
timpurii(ex: incluziune, non-discriminarea)

Integrarea şcolară reprezintă procesul de educare a copiilor cu sau fără nevoi speciale, având drept scop
final participarea deplină a tuturor copiilor la activităţile şi viaţa în comunitate. Aceasta implică educarea
tuturor copiilor în şcolile obişnuite, asigurarea serviciilor specializate în aceste şcoli, sprijinirea adecvată
a cadrelor didactice şi a personalului implicat, desfăşurarea procesului instructiv-educativ după acelaşi
orar, participarea copiilor cu nevoi special CES la cât mai multe activităţi în şcoală şi în afara ei, utilizarea
în comun a tuturor facilităţilor (bibliotecă, teren de sport, laboratoare, etc.), încurajarea prieteniilor şi a
relaţiilor sociale între toţi copiii, educarea tuturor copiilor pentru integrare şi acceptarea diferenţelor
dintre oameni, asigurarea programelor de sprijin individualizat și nu în ultimul rând, implicarea activă a
părinţilor.

5.La ce se refera educatie diferentiata si personalizata, respectiv individualizarea invatarii in educatia

timpurie.

Educaţia diferenţiată şi personalizată a copiilor poate fi unul dintre răspunsurile şcolii la problematica
complexă anterior schiţată, fiind ]n rela’ie cu principiile educa’iei timpurii. Dacă pentru mult timp copilul
trebuia să se adapteze grădiniţei sau şcolii, în zilele noastre este din ce în ce mai evident că grădiniţa şi
şcoala trebuie să se adapteze nevoilor specifice şi particularităţilor copilului. Abordarea diferenţiată
aduce în discuţie adaptarea învăţământului la particularităţile psihofizice ale copilului, ceea ce
presupune o foarte bună cunoaştere a copilului în ceea ce priveşte temperamentul, priceperile şi
deprinderile, interesele, potenţialul intelectual, trăsăturile de personalitate, etc. Pe de altă parte,
dincolo de aceste caracteristici individuale, educatorii trebuie să cunoască „ereditatea socio-culturală”
pe care copilul o aduce din familie. La nivelul sistemului educaţional, demersul didactic tradiţional
dominant era caracterizat de predarea frontală prin utilizarea aceloraşi metode de lucru şi sarcini pentru
toţi copiii fără a se ţine seama de particularităţile individuale. Această corelare necorespunzătoare între
volumul, gradul de complexitate a cunoştinţelor, metodele de învăţare şi particularităţile socio-
emoţionale şi cognitive ale copiilor poate avea drept consecinţă demotivarea şi apoi insuccesul şcolar şi
chiar social, pe termen lung.

Respectarea diferenţelor individuale duce la crearea unor situaţii de învăţare care să permită copiilor
progresul pe căi diferite, pentru realizarea aceloraşi obiective. Definitor pentru progresul copiilor este
modul în care aceştia conectează informaţiile şi procesele psihice specifice învăţării. Implicarea unei
multitudini de procese psihice potenţează caracterul formativ al demersului educaţional şi creează
condiţiile favorabile pentru activitatea ulterioară de învăţare. Ca proces, învăţarea implică o serie de
componente psihice, diferite de la un copil la altul. Drept urmare, organizarea situaţiilor de învăţare
urmează să asigure condiţii favorabile activităţii de învăţare ca proces complex de informare şi formare,
de asimilare a cunoştinţelor şi dezvoltare a componentelor structurale ale personalităţii umane. Aceasta
implică crearea situaţiilor de învăţare care să determine o participare activă a copilului în procesul de
învăţare prin interacţiuni directe. Conform Legii Învăţământului, „statul promovează principiile
învăţământului democratic şi garantează dreptul la educaţia diferenţiată, pe baza pluralismului
educaţional” (articolul 5, 2). Toate acestea exprimă dreptul recunoscut al fiecărui individ de a fi tratat în
aşa fel, încât să se asigureo dezvoltare armonioasă a personalităţii sale, în funcţie de dominantele sale
de personalitate. Învăţarea individualizată poate fi definită ca acţiune a cadrului didactic în direcţia
proiectării şi realizării activităţii didactice/ educative în funcţie de particularităţile biopsihosocioculturale
ale fiecărui copil. Aceasta se realizează prin individualizarea obiectivelor, a mijloacelor de învăţământ şi a
metodelor de predare – învăţare – evaluare – autoevaluare (Cristea, S., 2002).

Premise ale învăţării individualizate

-Dreptul de a fi diferit sau dreptul la diversitate este un drept fundamental al omului.

-În activitatea de învăţare, între copii există diferenţe semnificative de ritm, volum, profunzime şi stil.

- Egalitatea şanselor în ceea ce priveşte educaţia trebuie să se instituie prin recunoaşterea şi respectarea
diferenţelor de capacitate înnăscută şi dobândită.

-Egalitatea accesului la educaţie presupune o şcoală adaptată posibilităţilor aptitudinale şi nevoilor

fiecăruia.

6.Anallizati sintetic notele definitorii ale curriculumului pt educatia timpurie si termenii cheie pe care
ii intalnim in structura acestuia. Termeni cheie( comportamente vizate, domenii de dezvoltare, dom.
Experientiale, temele anuale specifice pt ed timpurie, activitati de invatare, activitati liber alese,
activitati de dezvoltarea personala, de tranzitii)

- Planul se învățământ se structurează pe două niveluri de vârstă, nivelul I (3-5 ani) și nivelul II (5-6 ani),
este încurajată eterogenitatea grupelor de preșcolari.

-Sunt prevăzute trei categorii de activități de învățare: 1.Activități pe domenii experiențiale (domeniul
limbă și comunicare, domeniul științe, domeniul om și societate, domeniul estetic și creativ, domeniul
psihomotric), 2.Activități de dezvoltare personală (rutine, tranziții), activități opționale, activități
recuperatorii pe domenii de învățare, recreative, de cultivare și dezvoltare a înclinațiilor, 3.Jocuri și
activități didactice alese.

7.La ce se refera organizarea integrata a continuturilor in contextul activitatilor specifice de predare-

invatare din gradinita?

Dacă până nu demult conţinuturile programei preşcolare erau organizate monodisciplinar (domeniile de
activitate fiind predate separat, relativ independent unul de celălalt), astăzi se impune necesitatea unei
schimbări profunde în abordarea lor. Perspectiva globală asupra dezvoltării copilului a determinat
abordarea conținuturilor prin evidențierea conexiunilor dintre cunoștințe, deprinderi și capacități din
domenii diferite de dezvoltare. Între principalele tendinţe de organizare a conţinuturilor se înscriu
următoarele : multidis-ciplinaritatea, pluridisciplinari-tatea, interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea
și abordarea integrată a disciplinelor.

8.Mediul educational din gradinita ca factor de stimulare in dezvoltarea psihica. Analizati centrul si
mentionati valentele formative ale acestuia. (cum poate educatoarea sa contribuie la dezvoltarea
copilului prin centrul respectiv)

Centrul de NISIP ŞI APĂ: oferă copiilor ocazia de a-şi exersa percepţia senzorială, gîndirea logică,
capacitatea motorie. Jocul cu nisipul şi apa stimulează minţile copiilor, dar îi şi linişteşte în acelaşi timp.

Centrul de CONSTRUCŢII: dezvoltă aptitudinile matematice și gîndirea, creşte capacitatea de a soluţiona

probleme. Se face apel la creativitate şi astfel, creşte capacitatea de concentrare. Pe măsură ce
construiesc împreună, copiii rezolvă probleme de viaţă şi învaţă să coopereze şi să respecte munca
altora.

9.Nisa de dezvoltare definire si caracterizare. Exemple de nise de dezvoltare diferite.( ex: obiecte cu
destinatie culturala, rutinele din viata copilului, autonomia copilului etc).

10.Conceptul de dezvoltare in educatia timpurie si relatia dintre dezvoltarea cognitiva, fizica si

psihosociala.

11.La ce se refera notiunea de stadii de dezvoltare? Exemplificati instrumente de tip grile sau scale de
dezvoltare si indicatori fundamentali inclusi in structura acestora.

12.Carcateristici psihopedagogice dominante in perioada 3-6/7 ani.(corelatia cu scalele de dezvoltare,

domeniul psihomotricitatii, domeniul cognitiv, dezvoltarea limbajului, domeniul afectiv-emotional,
dezvoltarea autonomiei personale)

13.Pag 74 principiile de dezvoltarea a copilului. ( de dezvoltat un principiu si cum trebuie abordat la

clasa acest principiu)

14.La ce se refera notiunea de stil educativ al parinteleor si cum influenteaza acest stil dezvoltarea
copilului. (un stil paretal pe care sa il dezvoltam)

15. Explicati conceptul de nevoi de dezvoltare ale copilului specificand rolul parintilor si al
educatoarei , dar si a altor factori-grup, clasa, prieteni- in satisfacerea acestor nevoi.

16. Importanata emotiilor in viata copilului anteprescolar si prescolar si modalitati de dobandire a

competentelor emotionale.
Emoţiile determină comportamentele copilului. Ei tind să repete o experienţă plăcută, valorizantă (să
deseneze o floare care a fost apreciată de părinţi) şi evită să repete o experienţă care care îi poate pune
în dificultate, în situaţie de vulnerabilitate (nu vor încerca să urce o scară, deoarece au căzut anterior).

• Copiii utilizează emoţiile pentru a-i determina pe adulţii sau copiii din mediul lor social să le satisfacă
nevoile (zâmbesc sau plâng când doresc să atragă atenţia asupra lor).S. A. Denham a definit competenţa
emoţională (1998) a copiilor ca fiind „abilitatea de a înţelege, exprima şi regla emoţiile”. Dar pentru a
putea să îşi dezvolte această competenţă emoţională, copiii au nevoie să-şi exerseze emoţiile, să înveţe
să le recunoască şi să le gestioneze. Studiile de specialitate arată că relaţiile dintre copii şi adulţi
contribuie definitoriu la dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale ale copilului.Este importantă
pentru dezvoltarea copilului modalitatea în care adultul (părintele sau educatorul) facilitează sau
descurajează exprimarea emoţiilor specifice: experimentarea exagerată sau lipsa experimentării unor
emoţii de către copil poate dezvolta riscul apariţiei unor perturbări în dezvoltarea. În perioada
preşcolară copiii înţeleg cauzele emoţiilor şi comportamentelor celorlalţi şi le vor integra în schemele de
comportament social (empatia faţă de ceilalţi, deprinderea de a coopera şi modera conflictul prin
înţelegerea emoţiilor şi abilităţilor de a se integra într-un grup).Experimentarea unor situaţii emoţionale
diferite în relaţiile cu părinţii oferă copiilor posibilitateaunei exprimări emoţionale diverse, ceea ce
contribuie la înţelegerea situaţiilor emoţionale şi la reacţii adecvate în diferite situaţii.
Copilul dobândeşte competenţe emoţionale:
• prin reacţiile părinţilor sau ale educatorilor la emoţiile exprimate de el;
• prin discuţiile despre emoţii;
• prin exprimarea propriilor emoţii

17. Rolul jocului in educatia timpurie.

Jocul copilului mic

Cercetătorii arată că jocul este forma dominantă a activității infantile. Jocul are întotdeauna o valoare
funcțională imediata sau tardivă. El pregătește numeroasele adaptări si fixează achizițiile prețioase ale
copilului. Mai ales pentru vârsta micii copilării, procesul educativ poate beneficia de avantajele pe care
le prezintă jocul, dacă sunt create condiții optime pentru exprimarea conduitei ludice și se apelează
strategic (în funcție de vârsta copilului), la diferitele forme de joc din repertoriul infantil: jocul de
miscare, jocul de construcție, jocul cu reguli, jocul simbolic. Fiind principalul său tip de activitate, copilul
se exprima în si prin joc.
Pentru copiii mici, jocul înseamnă învățare!

Acest tip de activitate se caracterizează printr-un context de stări, sentimente si emoții pozitive, care
permit ființei umane aflate în etapele timpurii ale dezvoltării sale să învețe (explorând spațiul,
manipulând jucării sau diferite alte obiecte, rezolvând situații, depășind obstacole) și să-și dezvolte
abilitățile psihomotrice, cognitive, emoționale si sociale. Copilul poate experimenta prin joc eficiența
diferitelor conduite, singur sau într-un grup restrâns, fără teama și fără a se simți judecat de adulți. Prin
joc copiii se exprimă liber!
18.Exemplificati tipuri de jocuri si valente formative ale acestora.(alegeti 2 tipuri de jocuri)

- jocul copilului sugar - prin zâmbet, privit si gângurit ca răspuns la atenția si îngrijirea acordată de adult.
La acest tip de joc suntem interesați să identificăm modalități de relaționare între părinte si copil.
- jocul solitar - începe de la un an și este o formă de joc singur a copilului sau cu adulții din jurul lui
- jocul paralel (alături de ceilalți) - începe la 1 an si 6 luni si durează până la 2 ani. Copiii se joacă singuri
chiar când sunt împreună cu alți copii si constienți de prezenta acestora.
19.Orgnizarea programului zilnic din gradinite si crese, tipuri de activitati

Activităţile desfăşurate în perioada după-amiezii includ: activităţi recuperatorii şi ameliorative pe

domenii experiențiale (din categoria/de tipul ADE), activități recreative, de cultivare şi dezvoltare a
înclinaţiilor personale/predispozițiilor/aptitudinilor (din categoria/de tipul ADP) și activități liber-alese.
Acestea respectă ritmul propriu de învăţare al copilului şi aptitudinile individuale şi sunt corelate cu
tema săptămânală/tema proiectului şi cu celelalte activităţi din programul zilei. Se recomandă ca, în
cadrul acestor activități, să se valorifice rezultatele evaluărilor periodice (vezi Fișa de apreciere a
progresului copilului înainte de intrarea în clsa pregătitoare) și rezultatele evaluărilor secvențiale și
consemnările din Caietul de observații/Observator.

În programul zilnic este obligatoriu să existe cel puţin o activitate sau un moment/secvenţă de mişcare
(joc de mişcare cu text şi cânt, activitate de educaţie fizică, moment de înviorare, întreceri sau trasee
sportive, plimbare în aer liber etc.). Totodată, cadrul didactic va avea în vedere expunerea copiilor la
factorii de mediu, ca o condiţie pentru menţinerea stării de sănătate şi de călire a organismului şi va
scoate copiii în aer liber cel puţin o dată pe zi, indiferent de anotimp (mențiuni clare și explicite legate de
acest aspect vor fi trecute în Contractele educaționalecare se încheie cu părinții)

20. Ce presupune evaluarea progresului copilului prescolar. Care sunt domeniile de dezvoltare in
relatie cu care se realizeaza dezvoltarea. (grilele de evaluare din curriculum, anexa 3 si 4)

21. Ce presupune evalurea initiala, ev. continua si ev. sumativa in ed. Timpurie.

• evaluare iniţială cu scopul de a cunoaşte potenţialul de învăţare al copiilor la începutul unei

activităţi, de a şti care sunt premisele de la care pornim să proiectăm activităţile de învăţare şi să
anticipăm rezultatele. Are funcţie diagnostică şi prognostică.

• evaluarea curentă/ formativă/ continuă are caracter permanent şi se realizează pe parcursul

activităţii de predare-învăţare. Antrenează o evoluţie a copilului şi marchează ritmul individual de
învăţare, iniţiativa şi grija pentru verificarea propriilor rezultate. Are funcţie diagnostică, informativă şi
de susţinere a învăţării. Se poate realiza cu ajutorul fişelor individuale, a jocurilor-exerciţii, a jocurilor de
rol, a povestirilor, a repovestirilor, a dialogurilor în situaţii reale sau imaginate, memorizărilor,
asamblărilor de figurine, construcţiilor, modelajului etc. Ea vizează toate domeniile de dezvoltare ale
copilului. În funcţie de rezultatele obţinute, se stabileşte un plan de intervenţie remedial sau de
dezvoltare. Cele mai utilizate instrumente de înregistrare a datelor sunt: fişa de observaţie, grilele de
verificare şi control, rapoartele, fişa de caracterizare. Aceste documente însoţite de observaţii –
comentarii, aprecieri ale educatoarei, fişe de corespondenţă pentru părinţi, produse ale activităţii
copilului, înregistrări audio şi video, fotografii – sunt cuprinse în portofoliul copilului şi dovedesc
traiectoria dezvoltării lui. Recompensele acordate copilului se concretizează în aprecieri verbale (lauda şi
încurajarea), aplauze ale colegilor şi educatoarei, dreptul de a primi mascota grupei, de a iniţia un joc
sau o activitate, de a ocupa pentru un timp un loc privilegiat etc.

• evaluarea sumativă (cumulativă) vizează nivelul de performanţă atins în raport cu obiectivele cadru şi
de referinţă cuprinse în curriculum şi se realizează, în special, înainte de părăsirea grădiniţei. Pe baza
constatărilor privind măsura în care copilul a atins obiectivele de referinţă, educatoarea îi schiţează
profilul de personalitate, descrie inventarul de cunoştinţe principale, identifică interesul şi posibilităţile
de învăţare, pentru a argumenta recomandarea înscrierii sale în şcoala primară sau reţinerea în
grădiniţă.

22.Ce presupune observarea sistematica a comportamentului prescolarului sau metoda observatiei?

Observarea este o metodă de explorare directă a realității. Observaţia asigură în evaluare obţinerea de
informaţii detaliate despre copilul analizat, precum şi intervenţia minimă în activitatea acestuia, astfel
încât să analizăm într-adevăr comportamentul său şi nu interacţiunea cu instrumentul de evaluare.
Observaţia constă în înregistrarea unui eveniment sau a unui comportament.

23.Functiile evaluarii didactice in educatia timpurie.

Evaluarea îndeplineşte următoarele funcţii:

• de constatare, dacă o activitate de învăţare s-a desfăşurat în condiţii optime, dacă informaţiile au fost
asimilate sau o deprindere a fost achiziţionată, sau în ce stadiu de formare se află aceasta;
• de informare privind stadiul şi evoluţia de dezvoltare psihologică a copilului, aşa cum este descris de
educator/ consilier, celorlalţi parteneri care intervin în educaţia copilului (părinţi, consilier, asistent
social, mediator, terapeut, tutore şi învăţătoare). De asemenea, este şi un punct de pornire pentru
încurajarea autocunoaşterii;
• de diagnosticare a cauzelor de la nivelul dezvoltării biopsihofiziologice a copilului, care au condus la o
slabă pregătire şi la o eficienţă scăzută a acţiunilor educative precum şi a diverselor reacţii cognitive şi
afective;

• de prognosticare a nevoilor şi a disponibilităţilor viitoare ale copiilor în funcţie de care este anticipat
un nou program şi sunt anticipate rezultatele, efectele probabile;
• de decizie asupra integrării unui copil într-o activitate, într-o formă de organizarea sau într-un nivel al
pregătirii sale;
• social-economică, se realizează la nivelul macrostructural şi vizează eficienţa învăţământului în plan
macro-socio-economic (organizaţional) cu influenţe la nivelurile înalt decizionale;
• pedagogică, din perspectiva copilului (motivaţională, stimulativă, de întărire a rezultatelor, de formare
a unor abilităţi, de conştientizare a posibilităţilor, de orientare şcolară) şi din perspectiva educatorului,
pentru a stabili direcţiile de acţiune care să asigure dezvoltarea maximă a potenţialităţii copilului.

Iată exemple de direcţii de acţiune:

• menţinerea tipului de intervenţie educaţională;
• consilierea, cu accent pe protejarea dezvoltării psihice şi contracararea tendinţelor deviante;
• psihoterapia, cu accent pe recuperare, ce solicită activitatea unei echipe multidisciplinare formată din
educator, psihopedagog, pedagog etc.;
• orientarea spre exersarea în procesul educaţional în domeniile în care copilul are dificultăţi sau
dimpotrivă, înclinaţii speciale;
• orientarea şcolară viitoare.
Evaluarea îndeplineşte următoarele funcţii:
• de constatare, dacă o activitate de învăţare s-a desfăşurat în condiţii optime, dacă informaţiile au fost
asimilate sau o deprindere a fost achiziţionată, sau în ce stadiu de formare se află aceasta;
• de informare privind stadiul şi evoluţia de dezvoltare psihologică a copilului, aşa cum este descris de
educator/ consilier, celorlalţi parteneri care intervin în educaţia copilului (părinţi, consilier, asistent
social, mediator, terapeut, tutore şi învăţătoare). De asemenea, este şi un punct de pornire pentru
încurajarea autocunoaşterii;

• de diagnosticare a cauzelor de la nivelul dezvoltării biopsihofiziologice a copilului, care au condus la o

slabă pregătire şi la o eficienţă scăzută a acţiunilor educative precum şi a diverselor reacţii cognitive şi
afective;
• de prognosticare a nevoilor şi a disponibilităţilor viitoare ale copiilor în funcţie de care este anticipat
un nou program şi sunt anticipate rezultatele, efectele probabile;
• de decizie asupra integrării unui copil într-o activitate, într-o formă de organizarea sau într-un nivel al
pregătirii sale;
• social-economică, se realizează la nivelul macrostructural şi vizează eficienţa învăţământului în plan
macro-socio-economic (organizaţional) cu influenţe la nivelurile înalt decizionale;
• pedagogică, din perspectiva copilului (motivaţională, stimulativă, de întărire a rezultatelor, de formare
a unor abilităţi, de conştientizare a posibilităţilor, de orientare şcolară) şi din perspectiva educatorului,
pentru a stabili direcţiile de acţiune care să asigure dezvoltarea maximă a potenţialităţii copilului.
Iată exemple de direcţii de acţiune:
• menţinerea tipului de intervenţie educaţională;
• consilierea, cu accent pe protejarea dezvoltării psihice şi contracararea tendinţelor deviante;

• psihoterapia, cu accent pe recuperare, ce solicită activitatea unei echipe multidisciplinare formată din
educator, psihopedagog, pedagog etc.;
• orientarea spre exersarea în procesul educaţional în domeniile în care copilul are dificultăţi sau
dimpotrivă, înclinaţii speciale;
• orientarea şcolară viitoare.

24.Metode de evaluare in educatia timpurie(ev orala, prin probe practice, portofoliu, fise de lucru).
Evaluarea orală este specifică situaţiilor în care performanţa trebuie exprimată prin comunicare orală.
Implică abilitatea de a transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de
a dialoga, a identifica sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în
enunţuri proprii, de a povesti, de a avea o pronunţie clară şi corectă. „Jurnalul metacognitiv” constă în
evaluarea copilului la sfârşitul zilei cu privire la conţinutul învăţării, rezultatele obţinute în activităţile
individuale sau comune, în termeni de reuşite şi dificultăţi întâmpinate, relaţiile şi calitatea acestora cu
colegii pe parcursul îndeplinirii sarcinilor de învăţare. Poate lua forma unui dialog între copil şi
educatoarea sau între copil şi colegii de grupă. Se formulează întrebări de genul: „Ce ai învăţat să faceţi
astăzi?”, „Cum ai făcut?”, „Ce ţi s-a părut izbutit?”, „Ce dificultăţi ai întâmpinat?”, „Cine te-a ajutat?”,
„Pe cine ai ajutat?”, „Cum te-ai simţit astăzi?”.
Evaluarea prin probe practice presupune verificarea unor capacităţi sau abilităţi practice (nu neapărat
psihomotorii). Probele sunt diversificate în funcţie de natura domeniului de competenţă, de
conţinuturile acesteia, de obiectivele didactice, de posibilităţile concrete tehnice (tehnologice) de
evaluare.În grădiniţă aceste probe sunt asociate activităţilor de modelaj, de construcţie, pictură,
gospodărie, experimentelor pentru observarea unor fenomene, confecţionării unor „cărţi” sau albume,
întocmirea unor colecţii, dar şi rezolvarea unor sarcini cu conţinut matematic, de comunicare orală sau
scrisă pe baza softurilor educaţionale (de cele mai multe ori, există posibilitatea tipăririi lucrării
executate de copil).Rezultatele activităţilor practice sunt expuse, constituind subiect al evaluării
educatoarei şi părinţilor, interevaluării copiilor şi al autoevaluării. Rezultatele activităţilor practice ale
copiilor sunt supuse în acest caz aprecierilor verbale, în funcţie de criterii pe care aceştia trebuie să le
cunoască anterior rezolvării sarcinilor.
Evaluarea prin probe mixte presupune utilizarea, în forme optime, a probelor orale şi scrise, orale şi
practice, practice şi scrise sau a tuturor celor trei tipuri. Menţionăm că prin „scris” al preşcolarilor
înţelegem exerciţiile grafice, scrierea de simboluri, de litere izolate, de silabe, de cuvinte cu litere de
mână sau de tipar. Putem încadra în această formă de evaluare jocul didactic şi jocul spontan al copiilor.
Avantajele lor sunt că suprimă starea de încordare şi neîncredere resimţite de unii copii faţă de cerinţa
de a rezolva sarcini şi trăirea subiectivă a efortului.
Instrumentele de evaluare folosite frecvent în cazul activităţii preşcolarilor sunt:
• portofoliul cu produsele activităţii copiilor deoarece, portofoliul cuprinde „o selecţie dintre cele mai
bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele
sale; care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale” (Ioan Cerghit,
2006). Ilustrează experienţa şi rezultatele obţinute prin metode variate de evaluare şi urmăreşte
progresul global efectuat de copii. Reprezintă un mijloc de a valoriza munca individuală independentă
sau prin cooperare a preşcolarului şi acţionează ca un factor de dezvoltare a personalităţii. Solicită mult
timp şi efort şi o interpretare a rezultatelor în baza unor criterii foarte bine formulate şi cu o eficienţă
mai mare în ceea ce priveşte reflectarea progreselor realizate de către fiecare copil. Conţine fişe,
desene, picturi, fotografii, înregistrări audio şi/sau video, proiecte şi experimente ilustrate etc.
„Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru copil de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea
competenţelor şi eventualele greşeli, este un suport pe baza căruia părinţii cunosc performanţele
individuale ale copiilor. În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea
continuă, progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte
motivaţia învăţării.” (Ioan Cerghit, 2006).
• portofoliul de evaluare cuprinde obiectivele care au stat la baza realizărilor curente ale copilului,
strategiile, instrumente de evaluare (tabele de rezultate, fişe de observaţie din timpul activităţilor
independente şi pe grupe, liste de verificare şi control, fişa de caracterizare psihopedagogică), informaţii
despre activitatea copilului în afara grupei (participarea la concursuri, materiale din care rezultă
preocuparea pentru dans, pictură, gimnastică etc.), diagrame, grafice, informaţii asupra percepţiei de
către copil asupra propriei prestaţii, comentarii suplimentare, planuri de intervenţie personalizate,
corespondenţa cu părinţii etc.