Sunteți pe pagina 1din 2

Facultatea Babeș Bolyai, PIPP Târgu Mureș, Anul II, Zi

Principiul respectării drepturilor copilului


Student: Pamfilie Ionela Adelina

În învăţământului democratic, una din caracteristicile fundamentale este reprezentată de


recunoaşterea şi respectarea deplină a drepturilor membrilor implicaţi în acţiunea educaţională:
elevi, cadre didactice şi părinţi. iar principiul respectării depline a drepturilor copilului este
afirmat şi detaliat în toate documentele ce reglementează şi descriu cadrul legal de desfăşurare a
procesului instructiv-formativ. Adoptarea acestor norme generale care să guverneze întreg
procesul de educaţie preşcolară reprezintă recunoaşterea şi asumarea prevederilor unor
documente internaţionale cum sunt:

 Convenţia cu privire la drepturile copilului (septembrie 1990);


 Declaraţia Conferinţei mondiale de la Jomtien, Thailanda (1990) referitoare la
“Educaţia pentru toţi”;
 Declaraţia de la Salamanca (1994), cu privire la asigurarea accesului, participării şi
calităţii educaţiei pentru toţi ;

Sintetizând, normele recomandate educaţiei de aceste declaraţii internaţionale se referă la:


-asigurarea şanselor egale la educaţie şi dezvoltarea deplină a potenţialului individual pentru toţi
copiii, indiferent de sex, rasă, religie, limbă, nevoi speciale; - asigurarea asistenţei şi îngrijirii
necondiţionate din partea adultului, familiei, comunităţii, serviciilor sociale; - asigurarea
respectului faţă de copil, ceea ce implică şi asigurarea dreptului la liberă expresie şi decizie.

O altă perspectivă de analiză a acestor drepturi este aceea a valorilor fundamentale pe care
comunitatea educaţională le propagă, valori ce ţin de: auto-disciplină, autocontrol,
responsabilitate; aspecte ce ţin de valorizarea sinelui: cultivarea stimei de sine, a respectului de
sine; valori ce ţin de respectarea egalităţii şanselor, a demnităţii, valori ce ţin de relaţia cu
ceilalţi: respect, politeţe, toleranţă, colaborare, încredere, onestitate; valori ce ţin de abordarea
sarcinilor de lucru: perseverenţă, trăirea satisfacţiei muncii. Recunoaşterea fiecăreia dintre aceste
valori propagate în procesul educaţional implică exprimarea ei ca un drept al copilului.

Drepturile copiilor sunt în sensul cel mai strict responsabilităţile educatorilor. Aceştia trebuie
să asigure cadrul de respectare a drepturilor în şcoală, antrenând grupul de copii şi ceilalţi agenţi

1
Facultatea Babeș Bolyai, PIPP Târgu Mureș, Anul II, Zi

ai acţiunii educaţionale în asumarea responsabilităţilor. Dreptul copilului: A fi ascultat şi a i se


oferi ocazia să-şi exprime opiniile implică responsabilităţi: pentru copil: să comunice, dar să şi
asculte, să nu monopolizeze discuţia, să nu-şi desconsidere partenerii de discuţie; şi pentru
educator: să încurajeze comunicarea, să asculte, să ghideze discuţiile colective, să formeze la
elevi deprinderi de comunicare. Respectarea acestui principiu aduce cu sine benefici, în ce
priveşte atmosfera educaţională, dar şi cultivarea la copii a grijii pentru drepturile proprii şi a
capacităţii de asumare a responsabilităţilor ce decurg din aceastea.

În concluzie. luarea în considerare a acestor norme și drepturi contribuie la dezvoltarea


armonioasă a copilului și dă un plus valoare demersurilor educaţionale. Principalele drepturi ale
copilului sunt:

 dreptul de a fi educat într-un mediu sigur în care să beneficieze de protecţie fizică şi


emoţională.
 dreptul de a avea acces la toate materialele şi resursele educaţionale.
 dreptul de a fi asistat şi susţinut de educator competent.
 dreptul de a fi tratat cu respect şi corectitudine.
 dreptul de a participa la procesul educational.
 dreptul la intimitate şi confidenţialitate.
 dreptul de a fi protejat de abuzul de autoritate
 dreptul de a înţelege utilitatea cunoştinţelor dobândite.
 dreptul de a învăţa cu plăcere şi interes.
 dreptul la joc şi relaxare.

S-ar putea să vă placă și