Rolul serviciilor educaționale în implementarea în prevenirea primară a riscurilor în

asigurarea bunăstării fiecărui copil

Satisfacerea necesităţilor copilului în toate domeniile importante pentru creşterea și

dezvoltarea armonioasă a acestuia, care îi asigură un început bun în primii ani de viaţă şi
pregătire pentru realizări pe tot parcursul vieţii, precum și domeniile bunăstării copilului sunt
elemente constant regăsite în actele legislative și normative în domeniul educațional. În acest
mod implementarea mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a
riscurilor privind bunăstarea copilului nu se întrevede ca un element distinct nou în educație, iar
implementarea acestuia are conexiune cu procesele și mecanismele existente.
Codul Educației (Cod nr. 152/2014) definește idealul educațional în formarea personalităţii cu
spirit de iniţiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe şi
competenţe necesare pentru angajare pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi
acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naţionale şi universale
asumate. Principiile fundamentale pe care se întemeiază educaţia cuprind și principiul echităţii -
în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare, principiul relevanţei - în baza
căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice, principiul
respectării dreptului la opinie al copilului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ,
principiul incluziunii sociale, principiul asigurării egalităţii; principiul participării şi
responsabilităţii comunităţii, a părinţilor şi a altor actori sociali interesaţi, etc.
În același act legislativ, în articolul 20, se menționează că instituţiile de învăţământ general au
atribuţii de asigurare a tuturor copiilor şi elevilor educaţie de calitate, îngrijire şi sprijin; de
identificare a copiilor şi elevilor cu dificultăţi de învăţare şi de acordare a ajutorului şi asistenţei
individuale necesare în procesul de învăţare; de acordare a asistenţei necesare copiilor şi
elevilor aflaţi în dificultate, în colaborare cu instituţiile de asistenţă socială. Totodată,
activitatea cadrelor didactice din învățământul general, conform articolului 55, prevede și
activităţi de consiliere a copiilor, elevilor şi părinţilor în probleme de psihologie-pedagogie.
Obligaţiile personalului didactic, reflectate în articolul 135, prevăd că acestea trebuie să creeze
condiţii optime pentru dezvoltarea potenţialului individual al copilului/elevului, să colaboreze
cu familia şi comunitatea, să asigure securitatea vieţii şi ocrotirea sănătăţii copiilor/elevilor în
procesul de învăţământ, să nu admită tratamente şi pedepse degradante, discriminarea sub
orice formă şi aplicarea nici unei forme de violenţă fizică sau psihică, să discute cu copiii şi
elevii, individual şi în grup, despre siguranţa/ bunăstarea lor emoţională şi fizică acasă/în familie
şi în instituţie, precum şi în alte locuri frecventate de ei, să intervină pentru a stopa cazurile de
abuz şi neglijare a copilului şi/sau să solicite ajutor în cazul în care nu poate interveni de sine
stătător, precum și să comunice imediat despre orice caz suspect sau confirmat de abuz,
neglijare, exploatare sau trafic al copilului din partea semenilor sau a adulţilor. În același
context, Codul de etică a cadrului didactic (Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 861/2015),
stabilește că în relaţiile cu copii/elevii cadrele de conducere, cadrele didactice şi cadrele
didactice auxiliare respectă şi aplică următoarele norme de conduită în domeniul ocrotirii
sănătăţii fizice, psihice şi morale a copiilor/elevilor prin: a) supravegherea permanentă a
acestora pe tot parcursul activităţilor în şcoală, precum şi în cadrul celor organizate de
instituția de învățământ în afara acesteia, în vederea asigurării depline a securităţii tuturor celor
implicaţi în aceste acţiuni; b) neadmiterea tratamentelor şi pedepselor degradante, a
discriminării sub orice formă şi aplicării niciunei forme de violenţă fizică sau psihică; c)
asigurarea protecţiei fiecărui elev, copil, prin denunţarea formelor de violenţă fizică exercitate
asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor,
1
copiilor; d) neadmiterea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual; e)
neadmiterea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale,
precum și f) excluderea din relaţiile cu copiii și elevii a oricărei forme de discriminare,
asigurarea egalităţii de şanse şi g) promovarea principiilor educaţiei incluzive.
În relaţia cu părinţii/alți reprezentanți legali ai copiilor, cadrele de conducere, cadrele didactice
şi cadrele didactice auxiliare respectă şi aplică în domeniul creşterii calităţii învățământului prin:
a) acordarea de consultanţă părinţilor/altor reprezentanți legali în educarea copiilor şi
susţinerea rolului parental; b) stabilirea unei relaţii de încredere mutuală, a unei comunicări
deschise şi accesibile; c) disponibilitatea pentru rezolvarea problemelor educative enunţate de
către părinţi/alți reprezentanți legali ai copiilor; d) informarea părinţilor/altor reprezentanți
legali despre toate aspectele activităţii elevilor prin furnizarea explicaţiilor necesare înţelegerii
şi aprecierii conţinutului serviciilor educative; consilierea părinţilor/altor reprezentanți legali
privind alternativele de formare şi dezvoltare optimă a copiilor lor, din perspectiva expertizei
psihopedagogice şi a respectării interesului superior al copilului. În relaţia cu instituţiile şi
reprezentanţii comunităţii locale, cadrele de conducere, cadrele didactice şi cadrele didactice
auxiliare vor respecta şi aplica responsabilitate şi transparenţă în furnizarea de informaţii
către instituţiile publice în protejarea drepturilor copilului, atunci când interesul/nevoia de
protecţie a copilului impune acest lucru…..
Procedura de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de
învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului (Ordinul Ministerului
Educației nr. 77/2013) stipulează că instituţiile de învățământ preuniversitar (preşcolar, primar,
secundar, special, complementar, secundar profesional şi mediu de specialitate) promovează
activităţi de prevenire şi de identificare timpurie a copiilor expuşi riscului de abuz, neglijare,
exploatare, trafic prin: a) organizarea activităţilor de prevenire primară a abuzului, neglijării,
exploatării, traficului în rândul copiilor, ținându-se cont de particularităţile de vârstă şi de
capacităţile de dezvoltare, precum şi în rândul părinţilor/îngrijitorilor acestora; b) organizarea
activităţilor de prevenire secundară şi terţiară a abuzului, neglijării, exploatării, traficului cu
grupurile de risc sporit (copii din familii dezorganizate, copii rămaşi fără ocrotire părintească,
copii reabilitaţi în urma abuzurilor, etc.); c) asigurarea securităţii încăperilor, terenurilor şi
locurilor aferente instituţiei de învățământ. În același context Metodologia de aplicare a
Procedurii de organizare instituțională și de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de
învățământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului (Ordinul Ministerului
Educației nr. 858/2013) oferă explicaţii coordonatorilor acţiunilor de prevenire a violenţei din
cadrul managerilor şcolari, coordonatorilor locali şi cadrelor didactice despre modalităţile de
aplicare a procedurii la nivelul instituţiei de învăţământ pe 3 domenii I. Organizarea
instituţională în scopul prevenirii şi intervenţiei în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic
al copilului; II. Organizarea activităţilor de prevenire a violenţei în cadrul instituţiilor de
învăţământ și III. Identificarea, înregistrarea şi intervenţia în cazurile de abuz, neglijare,
exploatare şi trafic al copilului.
Politica de protecție a copilului în instituția de învățământ (de educație timpurie, de
învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic, special și extrașcolaria) recunoaște și își
asumă responsabilitățile față de copii, drepturile lor și, în special, dreptul de a fi protejat de
orice formă de violență. Politica de față este concepută pentru a asigura că Instituția
întreprinde toate măsurile posibile pentru a preveni violenţa şi a proteja copiii de acest
fenomen.
Un suport important în asigurarea stării de bine a elevului în instituția de învățământ o are
psihologul atribuțiile căruia sunt reglementate de Reperele metodologice privind activitatea

2
psihologului în instituțiile de învățământ general (Ordinul Ministrului Educației, Culturii și
Cercetării nr. 02/2018). Astfel, direcțiile de activitatea ale psihologului includ: facilitarea
procesului de adaptare a copiilor/elevilor la condițiile noi din instituțiile de învățământ general;
prevenirea dificultăților în dezvoltarea copilului, prin identificarea factorilor de risc, ce ar
favoriza apariția problemelor; facilitarea comunicării eficiente, în vederea antrenării abilităților
sociale ale copiilor în procesul de învățare și relaționare; asigurarea parteneriatului eficient cu
familia în vederea consolidării competențelor parentale.
Primii ani ai copilăriei reprezintă cea mai importantă perioadă din viața copilului. Această
perioadă este la baza creșterii și dezvoltării armonioase a acestuia și este considerată ca fiind
cea mai valoroasă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Satisfacerea tuturor necesităților
copilului de la vârsta fragedă îi asigură un început bun din primii ani de viață și asigură o bună
pregătire pentru realizare și afirmare pe tot
parcursul vieții.
Educaţia timpurie porneşte de la ideea că vârstele
mici constituie baza dezvoltării personalităţii, iar
pentru integrarea reuşită a copilului e necesar să
fie antrenaţi toţi “actorii” cu care acesta
interacţionează, începând cu membrii familiei,
personalul din instituţiile de educaţie și
terminând cu comunitatea. Intervenția adulților, a
familiei, a serviciilor universale în această perioadă
este fundamentală.
Politicile statului și actele emise de către
Ministerul Educației și Cercetării ce reglementează
activitatea instituțiilor de educație timpurie
accentuează că bunăstarea copilului și dezvoltarea lui este rezultatul unei abordări care include
sănătatea, educația și protecția socială.
Standardele de învăţare şi dezvoltare a copilului de la naştere până la 7 ani (Ordinul
Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 1592/2018) recunosc unicitatea copilului,
caracterul global şi integrat al dezvoltării lui, rolul activ al copilului în construcţia sinelui şi a
propriei învăţări, importanţa respectării
drepturilor fundamentale ale copilului, rolul Standardele conțin domenii de
fundamental al adultului în îngrijirea, creşterea, dezvoltare esențiale care contribuie la
dezvoltarea şi educaţia copilului în perioada asigurarea bunăstării copilului și sunt
timpurie. Documentul reprezintă o premisă în structurate pe patru domenii de
elaborarea unui întreg sistem de standarde, dezvoltare ale copilului:
vizând resursele umane, serviciile oferite şi
politicile publice privind educaţia, îngrijirea şi 1. Dezvoltarea fizică și fortificarea
protecţia copilului de la naştere până la 7 ani. sănătăţii;
2. Dezvoltarea personală,
Una din primele cerințe pentru implementarea a
Standardelor se referă la faptul că standardele emoțională și social;
trebuie să fie utilizate în așa mod, încât acestea 3. Dezvoltarea limbajului, a
să respecte bunăstarea copiilor şi familiile lor. comunicării și premisele citirii și
scrierii;
O altă cerință menționată este că standardele
4. Dezvoltarea cognitivă.
trebuie utilizate judicios, în scopul pentru care
au fost create. Standardele trebuie să sprijine

3
familia, care rămâne prima școală în care se cresc și se educă copiii. Este important ca familia să
constituie un mediu favorabil dezvoltării armonioase a copilului, fără forțări, limite sau presiuni.
Două din standarde sunt deosebit de afiliate în deosebi domeniilor de bunăstare:
1. Domeniul ”Dezvoltarea fizică și fortificarea sănătăţii” menționează că sănătatea,
bunăstarea fizică şi dezvoltarea motorie a copiilor sunt factori decisivi în procesul de
creştere şi dezvoltare a acestora în perioada timpurie. Creşterea şi dezvoltarea
reprezintă procese complementare, chiar dacă creşterea se referă la anumite schimbări
de ordin fizic, precum: masă corporală, înălţime, dimensiuni ale corpului. Dezvoltarea
fizică normală, sănătatea, motricitatea sunt fundamentale pentru întregul proces de
învăţare, pentru un stil de viaţă activ și sănătos. Mişcarea şi bunăstarea fizică sunt
indispensabile dezvoltării creierului, oferind energie, echilibru şi disponibilitate de a fi
implicaţi în experienţe de învăţare, dacă i se oferă copilului susținerea necesară.
Vulnerabilitatea copiilor cauzată de fragilitatea acestora necesită dezvoltarea
deprinderilor de securitate personală. Copiii trebuie să înveţe să evite situaţiile
periculoase, de manipulare sau mișcare inadecvată, în care s-ar putea accidenta, răni
sau îmbolnăvi. De asemenea, copiii trebuie să înveţe când, cum şi cui să ceară ajutor
atunci când au nevoie, trebuie să înveţe să respecte anumite reguli în diferite contexte
şi să facă distincţia dintre siguranţă şi pericol.
2. Domeniul ”Dezvoltarea personală, emoțională și socială” reiterează că dezvoltarea
personală, emoțională și socială influențează semnificativ succesul copiilor în viață și
la grădiniță și că reprezintă fundamentul relațiilor și interacțiunilor care dau
semnificație experiențelor copiilor de acasă, de la grădiniță, din comunitate, ceea ce
influențează semnificativ succesul copiilor în viață și la școală. Încă din primele clipe ale
vieții, copiii stabilesc interacțiuni cu părinții, alte persoane din familie, cu alți copii și
adulți. Calitatea acestor interacțiuni stimulează dezvoltarea personală și socio-
emoțională adecvată a copiilor. Interacțiunile sociale reușite fac posibilă dezvoltarea
unei imagini de sine pozitivă și asigură
autocontrolul. Capacitatea copiilor de a- Domeniul B. DEZVOLTARE SOCIO-
și recunoaște și exprima propriile EMOŢIONALĂ
sentimente, de a le stăpâni, controla,
înțelege și de a răspunde la emoțiile B.1. Subdomeniul: Dezvoltare socială
altora favorizează dezvoltarea
B 1.1. Aspect specific: Abilităţi de
emoțională a acestora. Rolul primordial îl
deține dezvoltarea percepției, interacţiune cu adulţii
conceptului și imaginii de sine a copilului: Standard 1: Copilul ar trebui să fie
trăsături, capacități, motivații, dorințe, capabil să manifeste încredere în
nevoi, preferințe, roluri sociale, inclusiv
adulţii cunoscuţi şi să interacţioneze
roluri de gen. Treptat, copilul va ajunge
cu aceştia.
să-și răspundă la întrebarea „Cine sunt
eu?”. La fel de importantă în educația Standard 2: Copilul ar trebui să fie
dezvoltării emoționale este încrederea capabil să ceară ajutorul când are
în sine, convingerea în reușită, nevoie.
independența și responsabilitatea
personală, sentimente care alimentează
și susțin dorința naturală a copiilor de cunoaștere, explorare, descoperire.
De menționat că relațiile sociale pozitive se formează atunci când copiii înțeleg semnificația
diferitelor comportamente, când sunt capabili să se adapteze diverselor contexte sociale și
sunt implicați în activități de grup. Relațiile pe care le stabilește copilul cu ceilalți necesită
4
siguranță, receptivitate, disponibilitate și confort emoțional. În consecință, copiii își dezvoltă
multiple abilități: de cooperare, de negociere, de a conduce și a fi conduși, de a lega prietenii,
de a-și exprima sentimentele într-o manieră acceptată social.
Relațiile sociale ale copilului cu adulții vizează capacitatea de a avea încredere și de a
interacționa cu ușurință, precum și de a recunoaște rolurile sociale ale acestora.
Copilul, prin interacțiune cu alți copii, exersează cooperarea, capacitatea de a stabili și de a
menține relații de prietenie, învață să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți, învață să
respecte drepturile altor copii. De asemenea, contactul social cu ceilalți copii este o sursă
importantă pentru a observa diferențele și asemănările dintre oameni, diversitatea acestora.
Adaptarea la diversitate, respectarea ei prin stabilirea relațiilor pozitive, precum și empatia
reprezintă competențe importante ale dezvoltării sociale.
Cadrul de referință al educației timpurii (Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr.
1592/2018) este expresia politicii educaționale naționale în domeniul educației timpurii.
Prezentul document concretizează viziunea asupra copilului, acceptată și promovată prin cadrul
normativ și de politici în sistemul educațional din Republica Moldova; stabilește aspectele
specifice ale procesului educațional; asigură convergența eforturilor în extinderea,
aprofundarea, dezvoltarea educației copilului de la naștere până la 7 ani și corelarea cu nevoile
multiple ale copilului și familiei, asigurarea stării de bine a copilului, asigurarea accesului și
șanselor egale la o educație de calitate fiecărui copil. În documente se menționează noțiunile-
cheie a educației timpurii – starea de bine și interesul superior al copilului. La fel, Curiculumul
pune accentele pe asigurarea parteneriatelor instituție de educație timpurie-familie-
comunitate.
Luând în considerație prevederile Regulamentului-tip al instituției de educație timpurie
(Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 254/2017), pornind de la misiunea și
principiile de organizare a instituției de educație timpurie, grădinița urmează necondiționat
câteva principii esențiale:
 principiul asigurării respectului față de copil ca ființă umană cu drepturi depline, care
are nevoie de îngrijire, educație, supraveghere, dragoste și sensibilitate din partea
adulților
 principiul interesului superior al copilului - în toate acțiunile și deciziile instituția ține
cont în primul rând de interesele copilului și realizarea holistică a drepturilor copilului,
luând în considerare circumstanțele individuale în care acesta se dezvoltă,
 principiul parteneriatului socio-educaţional între toate instituţiile care oferă servicii
(medico-socio-educaţionale) copiilor de la naştere până la 7 ani (instituţia de educaţie
timpurie medico-sanitară, de protecție socială), familie, autoritățile administrației
publice – centrale și locale, alte instituții comunitare, ONG-uri locale și naționale - se
referă la asigurarea unui sprijin real pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
Cu referire la atribuțiile specifice în organizarea procesului educațional, instituția de educație
timpurie este responsabilă de a asigură dezvoltarea globală/holistă sănătoasă a copilului,
respectând echilibrul între sfera fizică, cognitivă, emoţională, socială şi personală, contribuie
la pregătirea lui pentru incluziunea şcolară şi socială, ținând cont de particularitățile de vârstă şi
individuale. În domeniul parteneriatului cu familia și educației parentale instituția este
responsabilă de a elabora și implementa programe de informare, educare şi dezvoltare a
practicilor educative în familie şi de a contribui la dezvoltarea competenţelor și
responsabilităților parentale.

5
În domeniul asigurării protecţiei copiilor faţă de orice formă de violenţă instituția de educație
timpurie stabilește relaţii de colaborare multidisciplinară cu subdiviziunile din domeniul
protecţiei sociale, a familiei şi copilului, sănătăţii, poliţiei, inspecţiei muncii etc. în examinarea
cazurilor de abuz, neglijare, exploatare, trafic al copilului; realizează activităţi de prevenire,
identificare, raportare şi asistenţă a cazurilor de abuz faţă de copii.
De asemenea în Regulament se enumeră responsabilitățile personalului instituției în
asigurarea bunăstării copilului: colaborarea cu familia şi comunitatea în interesul suprem al
copilului; asigurarea respectării normelor de protecție a copiilor față de orice formă de
discriminare, violență, abuz, exploatare, trafic.
În aceeași ordine de idei, în document se menționează responsabilitățile părinţilor sau alți
reprezentanţi legali ai copiilor: asigurarea, educarea şi îngrijirea copilului în familie şi să crearea
condiţiilor adecvate pentru buna creştere, educaţie şi dezvoltare.
Potrivit Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului familia deține principala
responsabilitate pentru a asigura drepturile fundamentale ale copiilor și reprezintă cadrul de
bază în care copiii sunt îngrijiți și crescuți, în care se creează primele relații importante și se pun
bazele dezvoltării lui. Un mediu familial și social protector reprezintă una din condițiile esențiale
pentru asigurarea copilului mic cu suficientă afecțiune și protecție, care să-i permită să se
dezvolte atât fizic, cât și emoțional, dar și cognitive.
În ultima perioadă în scopul asigurării bunăstării
copiilor a pus accentul pe implementarea de către Finalitățile programelor de educație
instituțiile de educație timpurie a programelor de parentală țin de competențele
educație parentală. Educaţia și sprijinul pentru necesare de a fi formate la părinți
părinţi trebuie să fie o prioritate, deoarece părinţii pentru asigurarea bunăstării
contribuie în mod fundamental la dezvoltarea copiilor:
copiilor lor.
 să identifice principalele
În contextul dat și în Standardele de învăţare şi semne de pericol pentru
dezvoltare a copilului de la naştere până la 7 ani se viaţa, sănătatea şi
menționează că familia reprezintă primul şi cel mai
dezvoltarea copiilor mici;
important educator, decident şi suport în viaţa
 să distingă tipurile de abuz şi
copiilor. Accentele sunt puse pe organizarea în
cadrul programelor de educaţie parentală a semnele acestora;
activităților orientate pe prevenirea și intervenţia în  să evalueze impactul
cazul anumitor probleme (de sănătate, educație și evenimentelor traumatice
protecție) cu care se confruntă părinţii/îngrijitorii asupra creierului în
legate de creşterea, îngrijirea, dezvoltarea și dezvoltare;
educarea copilului. Activitățile organizate în cadrul să conştientizeze necesitatea
programelor se înscriu într-o logică a prevenirii satisfacerii nevoilor de
situațiilor problematice, se focalizează, în special, pe dezvoltare ale copiilor de 0-7
prevenire, și abia apoi – pe intervenție. ani;
Mesajele educatorilor parentali e necesar de a fi  să conştientizeze importanţa
orientate spre formarea celor mai elementare, dar relaţiilor dezvoltative, sigure,
foarte importante cunoștințe, atitudini, practici stimulative, predictibile și
parentale de îngrijire și dezvoltare a copilului mic receptive pentru copiii de
din perspectiva sănătății, protecției, educației, care vârstă mica.

6
nu necesită timp, resurse financiare și materiale – doar foarte mult suflet și responsabilitate din
partea părinților/îngrijitorilor non-parentali.
La etapa școlară copiii se află un timp semnificativ în instituțiile de învățământ, de aceea este
foarte important cum se simt ei socializând cu alți colegi la lecții și în afara lor, cu profesorii, cu
ceilalți membri din personalul școlii.
Standardele de calitate pentru instituţiile de
Standardele de calitate din perspectiva
învăţământ primar şi secundar general din
perspectiva şcolii prietenoase copilului (Ordinul şcolii prietenoase copilului cuprind
Ministerului Educaţiei nr. 970/2013) reflectă întreg cinci dimensiunii structurale:
sistemul de activitate a instituției de învățământ. 1. participare democratică,
Astfel, în contextul dimensiunii: sănătate, 2. incluziune,
siguranță, protecție - instituția de învățământ 3. eficiență educațională,
dezvoltă parteneriate comunitare în vederea 4. sensibilitate la gen,
protecției integrității fizice și psihice a fiecărui 5. sănătate,siguranță, protecție.
copil, se definesc clar noțiunile de bunăstare a
copilului și a domeniilor bunăstării, precum și
contextul de oferire de servicii de suport pentru
promovarea unui mod sănătos de viaţa.
Dimensiunea: incluziune - prevede că instituţia educaţională cuprinde toţi copiii, indiferent de
naţionalitate, gen, origine şi stare socială, apartenenţă politică sau religioasă, stare a sănătăţii şi
creează condiţii optime pentru realizarea şi dezvoltarea potenţialului propriu în cadrul
procesului educaţional. Școala trebuie să se preocupe ca toţi copiii să beneficieze de atitudine
nediscriminatorie şi respectarea tuturor diferenţelor într-un de un mediu accesibil şi favorabil.
Dimensiunea: participare democratică - asigură participarea copiilor la procesul decizional
referitor la toate aspectele vieții școlare. În instituția de învățământ există o structură
asociativă a elevilor aleasă în mod democratic, ce examinează subiecte cu privire la toate
problemele de interes pentru elevi.
Astfel, elevului la școală, acasă și în comunitate îi sunt asigurate condiții, în care el se simte:
sănătos, asigurându-i-se alimentație și igienă; inclus, fiind școlarizat de la vârsta de 7 ani; în
siguranță, mediu fără pericole; activ, participă la diferite activități; responsabil,realizează
sarcinile încredințate; tratat cu afecțiune, beneficiază de dragoste din partea celor apropiați și
este acceptat așa cum este el, respectat, îi sunt respectate opiniile; realizat,beneficiază de
condiții de dezvoltare și învățare.
Important este că în cadrul fiecărui domeniu, au fost formulaţi indicatori (ca repere observabile
ale atingerii standardului, utilizate în măsurare şi evaluare).
Cadrul de referinţă al Curriculumului Naţional (Ordinul Ministerului Educației, Culturii și
Cercetării nr. 432/2017) reprezintă documentul care defineşte fundamentele conceptuale,
metodologice şi praxiologice ale politicilor curriculare pentru învăţământul general.
Curriculumul ca sistem de produse reprezintă un set de documente curriculare, în care se
proiectează şi se explică ceea ce se urmăreşte în şcoală, în clasă sau în afara ei, atunci când
copiii şi elevii sunt conduşi de cadrele didactice printr-un ansamblu de experienţe de
învăţare. Conţinutul procesului de învăţământ, în viziunea curriculară, este reprezentat de
cunoştinţe, capacităţi, atitudini, valori, competenţe, strategii reflectate într-un ansamblu de
documente curriculare (planuri de învăţământ, curricula pe discipline, manuale şcolare etc.),
care vizează formarea şi dezvoltarea personalității elevilor.

7
Competenţele reprezintă un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, capacităţi,
deprinderi, abilităţi, valori şi atitudini care permite individului să-şi realizeze împlinirea şi
dezvoltarea profesională, incluziunea socială şi inserţia profesională în domeniul respectiv.
Competenţa se naşte şi se formează la confluenţa sensurilor date de verbele a şti, a şti să faci, a
şti să fii, a şti să convieţuieşti, a şti să devii, deci nu este rezultatul acţiunii educaţionale numai
pe domeniul cognitiv, psihomotor, ci se raportează şi la cele afectiv-atitudinale.
Fiecare treaptă de învăţământ are un set coerent de competenţe, care sugerează ceea ce ar
trebui să atingă elevii la finele unei etape a parcursului şcolar. Prin natura şi dozarea
competenţelor, treptele de învăţământ conferă acestor etape o serie de competenţe
dominante, ce se reflectă în curricula pe discipline. Competenţele transdisciplinare derivă din
competenţele-cheie/transversale şi asigură corelarea formării competenţelor elevilor la nivelul
tuturor disciplinelor şcolare studiate la treapta respectivă de învăţământ. Competenţele
transdisciplinare pe trepte de învăţământ:
a) Competenţe transdisciplinare pentru treapta primară de învăţământ:
Exemple: 1. Competenţa de a învăţa din diverse surse, independent şi împreună cu alţii.
2. Competenţa de a manifesta atitudine pozitivă şi încredere în forţele proprii.
b) Competenţe transdisciplinare pentru treapta gimnazială de învăţământ:
Exemple: 1. Competenţa de a utiliza în situaţii reale instrumente cu acţiune digitală,
manifestând independenţă în gândire şi acţiune. 2. Competenţa de gândire critică
asupra activităţii sale în scopul autodezvoltării continue şi autorealizării.
c) Competenţe transdisciplinare pentru treapta liceală de învăţământ: Exemple: 1.
Competenţa de a-şi alege conştient viitoarea arie de activitate profesională în scopul
autorealizării. 2. Competenţa de a organiza activitatea personală în condiţiile
tehnologiilor aflate în permanentă schimbare, manifestând încredere în sine şi în succes.
Curriculumul Naţional este direcţionat spre pregătirea viitorilor cetăţeni care vor fi:
 persoane cu încredere în sine şi în propriile forţe, îşi cunosc bine potenţialul, gândesc
independent, se pot adapta la schimbări, demonstrând autonomie şi integritate
morală;
 deschişi şi doritori să înveţe pe parcursul întregii vieţi, progresând treptat şi ajungând la
rezultate conform capacităţilor personale, pentru a fi capabili să facă faţă cu succes
provocărilor unei societăţi şi unei economii ale cunoaşterii şi unui mediu în schimbare
perpetuă;
 activi, proactivi şi productivi, creativi şi inovatori, capabili să-şi asume riscuri rezonabile,
să comunice eficient şi să lucreze eficient în echipe pentru binele comun;
 angajaţi civic şi responsabili, asumându-şi conştient valorile general umane importante
pentru o societate democratică, îşi cunosc, apreciază şi promovează identitatea
culturală, sunt cetăţeni activi, conştienţi şi angajaţi, care contribuie, în mod eficient, la
dezvoltarea şi prosperarea societăţii.
Constituirea şi dezvoltarea unui parteneriat real între familie şi şcoală este un proces dificil, dar
important, care determină schimbarea semnificativă a atitudinii, atât din partea profesorilor,
managerilor, cât şi din partea părinţilor, elevilor. Acest parteneriat, presupune dorinţa ambelor
părţi de a dialoga deschis despre educaţie, cu respectarea deplină a rolurilor – de cadru
didactic, de părinte, de elev, dar și asumarea responsabilităţii şi manifestarea unui efort şi
angajament conştient din partea şcolii şi a familiei. Cadrele didactice şi părinţii sunt parteneri
egali în procesul educativ, însă fiecare cu experienţele şi aspectele specifice de activitate.
Părinţii au dreptul şi obligaţia de a fi implicaţi în procesul educaţional şi implicit în dezvoltarea
curriculumului. În acest sens, Cadrul de referinţă al Curriculumului Naţional deschide mai
8
multe oportunităţi de implicare a părinţilor şi a elevilor în rezolvarea problemelor ce ţin de
educaţie.
Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învățământ primar și
secundar general, ciclul I şi II (Ordinul Ministerului Educației nr. 235/2016) prevede
respectarea drepturilor şi libertăţilor conferite de calitatea de elev. Sânt interzise pedepsele
corporale, aplicarea sub orice formă a metodelor de violenţă fizică sau psihică. Elevii au dreptul
să opteze, conform legii, pentru tipul şi forma de învăţământ pe care le vor urma şi să aleagă
parcursul şcolar corespunzător intereselor, pregătirii şi competenţelor lor. Pentru elevii minori,
acest drept se exercită de către părinţii/ tutorii legali ai copiilor. Pe durata studiilor
preuniversitare elevii beneficiază de educație, asistenţă psihopedagogică şi medicală gratuită.
În același context elevii au dreptul să îşi expună liber opiniile, convingerile şi ideile; să
beneficieze de asistenţă medicală, asistenţa cadrului didactic de sprijin şi alte înlesniri (servicii
de transportare, alimentaţie, cămin, burse) acordate la decizia autorităţilor publice locale, să fie
aleşi şi să participe în componenţa organelor de conducere ale Instituţiei, să beneficieze de
condiţii optime în organizarea procesului educaţional, de garanţii privind viaţa şi securitatea în
timpul aflării în Instituţie, precum şi în timpul activităţilor la care participa ca delegat.
Același document prevede că activitatea educațională la fiecare clasă este coordonată de un
diriginte, din atribuția căruia face parte monitorizarea domeniilor de bunăstare ale elevului și
realizarea activități educative, ce contribuie la dezvoltarea personalității elevului; identificarea
și analizează cauzele absenţelor elevilor şi întreprinde acţiuni corespunzătoare pentru
îmbunătăţirea frecvenţei; analizarea periodică a situaţiei şcolare a elevilor, insistând la
mobilizarea acestora în vederea îndeplinirii optimale a obligațiunilor regulamentare;
colaborarea cu toţi profesorii care predau la clasa pe care o conduce în vederea eficientizării
procesului educațional și participarea la educaţia igienică-sanitară a elevilor; observarea
comportamentul elevilor, inclusiv în scopul prevenirii abuzului, neglijării, exploatării copilului
și raportării cazurilor suspecte sau confirmate de abuz; asigurarea conexiunii cu părinţii
elevilor și îi informează despre rezultatele obţinute de elevi la învăţătură.
Instrucţiunea privind evaluarea şi dezvoltarea comportamentului elevului (Ordinul
Ministerului Educației nr. 1090/2016) ghidează cadrele didactice în înţelegerea
comportamentelor specifice ale elevului (cauze, factori, consecințe), identificarea
comportamentelor problematice şi dezvoltarea comportamentelor pro-sociale. Documentul
se referă la monitorizarea comportamentelor elevului, care stau la baza dezvoltării
competențelor-cheie, prevăzute de finalitățile educației și implicit contribuie la atingerea
idealului educațional: acceptarea de sine, comunicarea asertivă, colaborarea, respect pentru
diversitate, respect pentru reguli, bunuri personale și comune.
Monitorizarea schimbărilor comportamentale ale elevilor se realizează de către dirigintele
clasei și se axează pe: manifestarea spiritului de inițiativă, capacitate de autodezvoltare,
independență de opinie și acțiune, dialog intercultural în contextul valorilor naționale și
universale, achiziționarea de cunoștințe și competențe necesare încadrării cu succes în câmpul
muncii.