Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când

intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de
bază), şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive
(socializare continuă sau secundară). Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt
dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul
dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi. Tot în familie, copilul îşi
însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele
oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii. În familie se
formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea,
ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii
oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa
să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în
comportamente. Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe
educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se
manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. Educația la
grădiniță La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare
de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în
dezvoltare etc. În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi
metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al
fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei
trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe
pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de
respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a
acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor. Parteneriatul dintre grădiniţă şi
familie Acesta reprezintă o primă experienţă relaţională şi de colaborare a părinţilor cu persoanele
profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a
colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie
împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi. În crearea
parteneriatului între grădiniţă şi familie este bine să ne amintim că în viaţa copilului şi a familiei lui
orice angajat al instituţiei este important: portarul poate fi ca vecinul care-i salută cu un zâmbet în
fiecare dimineaţă, bucătăreasa, bunica ce pregăteşte cele mai grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca
sora mai mare care-i ajută pe cei mici să-şi îmbrace pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care
le este întotdeauna un sprijin. Fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul îşi îndeplineşte
atribuţiile şi prin modul în care colaborează cu familia, influenţează dezvoltarea copilului.
Parteneriatul dintre grădiniţă, familie și comunitate Educaţia copilului este o acţiune care presupune
schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care
acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie şi grădiniţă
să se extindă şi către comunitatea care le include. Parteneriatul educaţional se realizează între: –
Agenţii educaţionali (copii, părinţi, personalul grădiniţei, specialişti în probleme de educaţie:
psihologi, consilieri psiho-pedagogi, logopezi, terapeuţi etc.); – Instituţii ale educaţiei (familie,
grădiniţă, şcoală, centre comunitare, cluburi sportive, cluburi ale copiilor etc.); – Membrii ai
comunităţii cu influenţă asupra dezvoltării copilului (medici, reprezentanţii primăriilor, ai Poliţiei,
ai bisericii, ai Direcţiilor regionale de protecţie a copilului etc.); În orice parteneriat educaţional este
important să fie implicaţi copiii, iar activităţile desfăşurate să fie în beneficiul acestora. În funcţie de
specificul comunităţii în care se află grădiniţa, se pot realiza parteneriate cu: – instituţii sanitare, în
susţinerea unor activităţi care au ca scop creşterea şi dezvoltarea tuturor membrilor comunităţii; –
asociaţiile nonguvernamentale , pentru rezolvarea unor probleme de ordin social; – parteneri privaţi
care pot sprijini grădiniţa cu fonduri materiale sau prin activităţi de voluntariat; – mass-media,
pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi, valorilor etc. [1] Prin crearea
parteneriatului grădiniţă–familie–comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai bogat, între
participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.

Bibliografie: 1. ,, Educatia timpurie si specificul dezvoltarii copilului prescolar”- 2008 ;

2. https://jurnalspiritual.eu/familia-si-rolul-ei-in-viata-copiilor/