COLABORAREA GRĂDINIȚĂ- FAMILIE

MOTTO:

,,PENTRU CA UN COPIL SĂ DEVINĂ OM, TREBUIE CA DIN COPILĂRIE SĂ EDUCI ÎN EL OMUL,

ALTFEL VA RĂMÂNE COPIL TOATĂ VIAŢA”.

RABINDRANATH TAGORE

Integrarea copilului în societate începe din timpul copilăriei mici, când intervin primele
contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de bază), şi continuă
de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive (socializare
continuă sau secundară).
Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi
igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun
amprenta asupra întregii personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului,
corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia
interacţionează şi îi solicită pe copii.
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul,
politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul
parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite
contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e
nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente.
Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe
educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se
manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. La
intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de
sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în
dezvoltare etc. În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi
metode ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al
fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei
trebuie să fie în beneficiul copilului. Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe
pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de
respect, încredere reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a
acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de
colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi
manifestă deschidere, dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca
realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre
cei implicaţi.
După cum am amintit, parteneriatul presupune existenţa unui obiectiv comun. Acesta
este, în cazul parteneriatului familie–grădiniţă, dezvoltarea globală a copilului în raport cu
particularităţile sale individuale. El se poate realiza doar printr-o mişcare de apropiere în dublu
sens, în vederea unei suficiente cunoaşteri de ambele părţi.
Iată ce trebuie să ştie părintele despre grădiniţă:
• specificul şi programul de activitate al grădiniţei;
• principiile de bază ale grădiniţei în ceea ce priveşte îngrijirea, creşterea și
dezvoltarea copilului;
• dotarea materială a grădiniţei şi condiţiile de amenajare a spaţiului grădiniţei (a
grupei, a întregii instituţii);
• nivelul pregătirii cadrelor didactice;
• performanţele atinse de grădiniţă în ceea ce priveşte educaţia şi îngrijirea copilului;
• oferta activităţilor opţionale (se studiază limbile moderne, dansul, picturaetc.);
• conţinutul regulamentului interior al grădiniţei;
• aşteptările grădiniţei în raport cu relaţia de colaborarea cu familia;
• aşteptările şi aspiraţiile colaboratorilor instituţiei în privinţa comportamentului
copilului şi al familiei.
Iată ce trebuie să ştie grădiniţa despre familie:
• structura şi componenţa familiei (familie nucleară, extinsă, monoparentală,
concubinaj etc.);
• informaţii privind particularităţile copilului (vârstă, stare de sănătate, interese,
deprinderi elementare de bază etc.);
• modele de relaţionare (existenţa fraţilor în familie, ataşamentul puternic faţă de o
persoană etc.);
 • stilul educativ al familiei;
• nivelul educaţional al părinţilor;
• modele culturale care definesc mediul familial (valori importante pentru familie, tip
de alimentaţie, sărbători etc.);
• dorinţele pe care le are în raport cu creşterea şi educarea copilului (menţinerea unui
anumit program sau derularea unei activităţi specifice din familie, sprijin în anume situaţii etc.);
• aşteptările şi aspiraţiile părinţilor faţă de relaţia şi colaborarea cu grădiniţă (ce ar
dori de la grădiniţă, cum se poate implica, ce idei are pentru îmbunătăţirea activităţii etc.).
După înscrierea copilului la grădiniţă, relaţia dintre părinţi şi educatori trebuie să se
bazeze pe un bogat schimb de informaţii, de experienţe şi pe colaborare cu scopul asigurării celor
mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare a copilului. Părinţii trebuie să regăsească un sprijin în
serviciile oferite de grădiniţă, dar, în acelaşi timp, să se simtă şi să acţioneze responsabil pentru a
colabora cu personalul la orice activitate realizată pentru şi împreună cu copiii.

Bibliografie:,, Educatia timpurie si specificul dezvoltarii copilului prescolar”- 2008