UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

MANAGEMENT EDUCAŢIONAL ŞI DEZVOLTAREA CURRICULARĂ

MANAGEMENTUL CALITATII IN EDUCATIE

ESEU

ROLUL SI IMPORTANTA MANAGEMENTULUI

CALITATII IN BUNA FUNCTIONARE A UNEI SCOLI

Conf.univ.dr.
Prof.univ.dr. Ion
Stegaroiu Masterand

Ilie (Grosu) Denisa Elena

2021
1.CONCEPTE FUNDAMENTALE

Managementul calităţii = ansamblul activităţilor generale de management care determină

politica în domeniul calităţii, obiectivele şi responsabilităţile fundamentale ale organizaţiei.
Controlul calităţii se referă la tehnici şi activităţi cu caracter operaţional utilizate pentru satisfacerea
condiţiilor referitoare la calitate .
Înfăptuirea unei conduite bazate pe calitate constituie o constrângere majoră în procesul de
integrare europeană a României, fiind, în acelaşi timp, elementul esenţial în atingerea unei
economii prospere. Un impact accentuat îl are, în acest sens, componenţa educaţională, atât prin
prisma calităţii prestaţiei şi, de asemenea, prin integrarea nevoii de calitate în cultura naţională. În
accepţiune largă termenul de calitate relevă „acel ceva“ utopic ce ne dorim cu toţii dar reuşim să
dobândim din ce în ce mai puţini. În domeniul educaţional o şcoală de calitate ar trebui să fie una
elitistă, unde elevul să treacă prin furcile caudine ale cunoaşterii iar la sfarşitul ciclului să poată
dovedi dobândirea unui nivel de cunoştinţe şi abilităţi mult superior nivelului iniţial.
Asigurarea calităţii pe de alta parte reprezintă totalitatea activităţilor ce previn încălcarea
specificaţiilor, cu alte cuvinte asigurarea calităţii trebuie să dea încredere consumatorului în ce
priveşte veridicitatea şi standardele înalte ale produsului finit.
TQM-managementul calităţii totale-concept impus în ultimele decenii, reprezintă o strategie de
management care are ca scop înglobarea calităţii în toate procesele organizaţiei. Managementul
calităţii totale (TQM) este un mod de conducere a unei organizaţii, centrat pe calitate, bazat pe
participarea tuturor membrilor acesteia şi care vizează un succes pe termen lung prin satisfacerea
clientului, precum şi avantaje pentru toţi membrii organizaţiei şi pentru societate .
Calitatea totală poate fi definită ca un ansamblu de principii şi metode reunite într-o strategie
globală, pusă în aplicare într-o unitate şcolară pentru a îmbunătăţi calitatea produselor şi serviciilor
sale; calitatea funcţionării sale, precum şi calitatea obiectivelor sale. Scopul aplicării strategiei
calităţii totale este dezvoltarea unităţii, asigurarea rentabilităţii acesteia, satisfacerea şi atragerea
beneficiarilor.
Calitatea totală se bazează pe o serie de principii:
-satisfacerea beneficiarului
-munca riguroasă şi constanta pentru îndeplinirea obiectivelor
-implicarea personalului(stimulată prin activităţi de formare)
-îmbunătăţirea continuă (dinamizarea tuturor compartimentelor)
 În accepţiune personală consider calitatea educaţiei ca fiind rezultanta tuturor activităţilor
şcolii, profesorilor, indivizilor cu care educabilul vine în contact într-o anumită etapă a educării lui.
Calitatea are conotaţii diverse pentru persoane diferite, fiecare individ, fiecare domeniu care îi
conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesităţi exprimate şi implicite ‘’Din definiţie, se
constată că :
 Se exprimă calitatea printr-un ansamblu de caracteristici;
 Calitatea există doar în relaţia cu nevoile clienţilor ;
 Calitatea este o variabilă continuă şi nu discretă;
 Prin calitate se satisfac atât nevoile exprimate, cât şi cele implicite.

Cerinţele pentru calitate sunt definite ca reprezentând, expresii ale nevoilor, privind
caracteristicile unei entităţi, exprimate în termeni cantitativi sau calitativi, pentru a face posibilă
realizarea şi examinarea entităţii respective.
Managementul calităţii totale presupune parcurgerea următoarelor etape:

 înţelegerea calităţii;
 angajarea în calitate;
 politica în calitate;
 organizare pentru calitate;
 măsurarea costurilor calităţii;
 planificare pentru calitate;
 proiectare pentru calitate,
 sistem pentru calitate;
 capabilitatea calităţii;
 controlul calităţii;
 echipe de lucru în calitate;
 formare în calitate;
 implementarea calităţii

Corpul profesoral îşi pune amprenta prin gradul de calificare, experienţa didactică,
abilităţile de comunicare, imagine, formarea continuă, participare-dedicare, iar elevii /studenţii prin
nivelul lor de cunoştinţe, aptitudini, interese, atitudini .
 În ce priveşte calitatea în şcolile româneşti, de mare importanţă este definiţia calităţii dată de
M.Bruhn: „calitatea este aptitudinea unui ofertant de a produce sau asigura caracteristicile bunurilor
sau serviciilor la un nivel stabilit pe baza aşteptărilor clienţilor. În acest sens, se poate afirma că
solicitările clienţilor devin punctul de referinţă pentru calitatea realizată de şcoală „.
Oamenii cer, tot mai insistent calitatea - indiferent dacă este vorba de produse sau servicii şi
inclusiv pentru serviciile publice - educaţia fiind unul dintre acestea. Pentru ca dezvoltarea
sistemului educaţional să devină “intensiv㔺i orientată spre calitate, este nevoie ca toate elementele
legate de asigurarea calităţii - fie că este vorba de criterii, de indicatori, de standarde sau de
descriptori - să fie înţelese şi utilizate în mod unitar. Totalitatea metodelor şi instrumentelor, grupate
într-un sistem coerent, utilizate pentru menţinerea şi ridicarea calităţii educaţiei oferite de către
şcoală constituie sistemul de management al calităţii. Sistemul de management şi de asigurare a
calităţii are ca funcţie principală orientarea dezvoltării unităţii şcolare în direcţia creşterii calităţii
educaţiei oferită membrilor comunităţii în ansamblul ei.

2. EVALUAREA CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Partea cea mai dificilă a analizei sistemului de management al unei instituţii educaţionale
este legată de diversitatea factorilor, componentelor şi structurilor de management care trebuie
cuprinse în schemă, elemente definitorii pentru funcţionarea în ansamblu a sistemului. Pentru a se
putea realiza o diagramă al instituţiei de, performanţă generală a acesteia este privită ca o funcţie a
corelării dintre motivaţia generală a institutiei, capacităţile ei organizatorice şi mediul
extern .Cantitatea şi calitatea analizei este decisivă pentru realizarea misiunii instituţiei.

Este important ca toate serviciile să fie oferite cu costuri cât mai mici şi cu un nivel calitativ
maxim. În altă ordine de idei calitatea unui serviciu educaţional reprezintă ceea ce rămâne din
rezultatele obţinute în urma parcurgerii programelor educaţionale după ce a fost luată în
considerare amprenta personală (aptitudini, trăsături de personalitate, etc). Nu este de maximă
importanţă valoarea rezultatelor obţinute ci mai degrabă raportul dintre rezultate şi întrările din
sistem. Diferenţa rezultată este contribuţia şcolii.
Asadar dupa aplicarea planului strategic de imbunatatire are loc masurarea rezultatelor folosind
diverse instrumente pentru a se face comparatia intre rezultatele obtinute inainte de aplicarea
planului de imbunatatiri si rezultatele obtinute ulterior.
3.CERCUL CALITATII
Planificarea, acţiunea, evaluarea şi revizuirea sunt treptele de parcurs pentru a ne asigura de
calitatea produsului finit.
Planificarea:
-determinarea obiectivelor
-calea de urmat pentru a fi atinse (metoda)
Acţiunea
-implementarea efectivă a planului de măsuri
-realizarea activităţilor proiectate
-monitorizarea derulării activităţilor
Verificarea
-evaluarea rezultatelor obţinute
-raportarea la indicatori
-culegerea de informaţii prin diverse mijloace (interviu, chestionar, observare directa, ancheta)
Revizuirea (îmbunătăţirea)
-se impune analiza SWOT pentru identificarea punctelor slabe şi a ameninţărilor
-stabilirea măsurilor adecvate ameliorării situaţiei
Un exemplu clar de parcurgere a cercului calităţii poate fi evidenţiat în cadrul comisiei metodice de
la învăţământ primar în activitatea unui cadru didactic care doreşte obţinerea calităţii în orele de
matematică. Pentru a elabora planul de acţiune învăţătorul observă colectivul de elevi, îşi stabileşte
obiectivul central (ex.Îmbunătăţirea aplicarii metodelor de calcul rapid in orele de matematica).
Trebuie stabilit clar încă de la început în cât timp ne propunem finalizarea activităţilor pentru a
putea ulterior măsura clar progresul obţinut.

4. AUTOEVALUAREA INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT

În ultimii ani necesitatea creării unei culturi a autoevaluării este încurajată şi prin politicile
Uniunii Europene. Asigurarea calităţii cuprinde din ce in ce mai mult la nivel national dar şi
internaţional sisteme şi proceduri de autoevaluare.
Autoevaluarea poate fi definită ca un proces sistematic de evaluare în care organizaţiile
educaţionale colectează şi analizează dovezi şi indicatori în vederea realizării aprecierilor asupra
performanţelor în raport cu obiectivele stabilite. Autoevaluarea trebuie să includă:
-evaluarea performanţei
-raportul de autoevaluare
-planul de ameliorare
-planul de acţiune stabilit în funcţie de obiective
-monitorizarea
Rolul autoevaluării constă în asigurarea îmbunătăţirii calităţii constant, în raport cu obiectivele
propuse.
Pentru a elabora strategia dezvoltării oricărei organizaţii, este normal să se cunoască de la ce se
pleacă, care este situaţia actuală a organizaţiei. Pentru a caracteriza funcţionarea şi a decide
valoarea unei unităţi scolare. Părinţii au dreptul să ştie, comunitatea şi societatea trebuie să ştie,
astfel încât institutia de învăţământ trebuie să vorbească depre programele ei, depre profesorii ei,
despre metodele pedagogice folosite. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei presupune evaluare, analiză şi
actiune corectivă continuă din partea organizaţiei şi se bazează pe selectarea celor mai bune
proceduri dar şi pe raportarea la cele mai potrivite standarde de referinţă.
Conducătorii sunt responsabili pentru climatul de muncă şi învăţare din şcoală şi pentru
dezvoltarea profesională a lor şi a subalternilor. Lor li se cere o productivitate a cunoştinţelor, o
calitate a muncii, un potenţial inovativ şi o prosperitate a unităţii pe care o conduc. Cadrele
didactice au rolul cel mai important în crearea unui mediu puternic de învăţare pentru necesităţile
elevilor şi studenţilor. Instruirea, antrenarea, îndrumarea capătă mai multă importanţă decât
predarea .Aceasta schimbare cere şi o schimbare din partea profesorului, care ajunge şi el în
postura de a studia. Numai cei care vor sa studieze, să adapteze şi să schimbe vor fi în stare să ţină
controlul şi să-şi poată îndeplini sarcinile predării, răspunzând astfel nevoilor generaţiei actuale.
Autoevaluarea ar trebui să se realizeze la toate nivelurile organizaţiei care oferă învăţământ şi
educaţie. În principal la nivel individual (fiecare cadru didactic), apoi la nivel de catedră şi apoi la
nivel instituţional.

5. EVALUAREA EXTERNA(INSPECTIA SCOLARA)

În ce priveşte inspecţia şcolară, aceasta se bazează pe axe fundamentale cum ar fi aprecierea
calităţii educaţiei furnizate de către şcoală, evaluarea şcolii în ansamblul ei şi consilierea.
Consilierea şi evaluarea vor fi axe centrale, controlul trecând în plan secund. Elevii vor fi in centrul
atenţiei deoarece sunt principalii beneficiari ai educaţiei. Personalul didactic nu mai reprezintă ţinta
asupra căruia se concentrează inspectorii ci se evaluează întreaga acţiune educaţională care se
desfăşoară în şcoală. Şcolile cu performanţe slabe vor fi consiliate şi îndrumate spre a găsi propriul
drum de urmat pentru atingerea progresului. Unii directori pot fi ajutaţi şi consiliaţi în probleme
manageriale. Inspectorul trebuie privit ca un mentor pentru cadrele didactice. Principalele scopuri
ale inspectiilor sunt:
-sprijinirea unităţilor şcolare şi a personalului didactic în îmbunătătţirea activităţii ;
-spijinirea evaluării calităţii ofertei educaţionale şi a nivelului de performanţă atins de elevi, la nivel
naţional, judeţean şi local.
În cadrul inspecţiei vor fi urmărite în urmatoarele aspecte:

 nivelul atingerii standardelor educaţionale de către elevi ;

 modul în care şcoala sprijină şi încurajează dezvoltarea personală a elevilor;
 calitatea activităţii personalului didactic
 calitatea managementului şcolar şi eficienţa cu care sunt folosite resursele;
 calitatea curriculumului, calitatea activităţilor extracurriculare
 relaţiile şcolii cu părinţii ;
 relaţiile şcolii cu comunitatea ;
 respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor ;
 atitudinea elevilor faţă de educaţia pe care le-o furnizează şcoala.

6. STANDARDE DE CALITATE

ARACIP a elaborat, până acum, standardele de autorizare de funcţionare provizorie, precum şi

standardele de acreditare şi de evaluare periodică pentru furnizorii de educaţie de nivel
preuniversitar. Conform art. 4 din OUG nr. 75/2005, aprobată prin Legea Nr. 87/2006, acreditarea
organizaţiilor furnizoare de educaţie şi a programelor lor de studiu este parte a asigurării calităţii
prin care se certifică respectarea cerinţelor (exprimate în termeni de „regulă” sau „rezultat”) care se
referă la existenţa unor structuri ale organizaţiilor furnizoare de educaţie şi privind programele lor
de studii şi la funcţionarea acestora conform reglementărilor în vigoare. Prin urmare , îndeplinirea
standardelor de acreditare reprezintă nivelul minimal de calitate pentru orice furnizor de educaţie,
pentru ca acesta să devină parte integrantă, cu drepturi depline, în sistemul naţional de învăţământ.
Standardul de referinţă (de calitate) reprezintă, conform legii, descrierea cerinţelor care definesc
un nivel optimal de realizare a unei activităţi de către o organizaţie furnizoare de educaţie, pe baza
bunelor practici existente la nivel naţional, european sau mondial.
În fiecare şcoală progresul este posibil la orice nivel s-ar afla performanţa acesteia:
 Pentru indicatorii la care performanţa este „nesatisfăcătoare”, se vor stabili ţinte pentru
dezvoltare care se vor referi la descriptorii care nu se ridică la nivelul standardelor de
acreditare.
 Pentru indicatorii la care performanţa este „satisfăcătoare” (deci sunt îndeplinite toate
 cerinţele de acreditare), ţintele se vor stabili în funcţie de resurse, posibilităţi, tradiţie,
viziune managerială etc.
 Pentru indicatorii la care performanţa este „bună” (deci sunt îndeplinite toate
condiţiile pentru acreditare, dar numai parţial cerinţele din standardele de referinţă), se
stabilesc ţinte pentru dezvoltare şi pentru îmbunătăţirea calităţii, avându-se în vedere,
aspectele la care performanţa este doar „satisfăcătoare”, dar fără a le neglija pe celelalte
– care trebuie, evident, menţinute la nivelul deja atins.
 Pentru indicatorii la care performanţa este „foarte bună” (deci sunt îndeplinite toate
condiţiile pentru acreditare şi toate cerinţele din standardele de referinţă), se poate stabili
ca ţintă principală pentru dezvoltare şi pentru îmbunătăţirea calităţii aducerea la nivel de
excelenţă

6. CALITATEA RESURSEI UMANE

În societatea educaţională actuală, profesorul trebuie să fie un educator şi un consilier, care se
preocupă de dezvoltarea capacităţilor şi intereselor elevilor, punând aceste deziderate pe plan
principal şi abia în plan secundar vorbind depre rolul său de transmiţător de cunoştinte şi sursa de
informaţii.
Direcţiile de acţiune pentru creşterea calităţii cadrelor didactice sunt :
 concordanţa dintre politicile de personal şi planul de dezvoltare instituţională al şcolii
 existenţa progresului în privinţa calificării şi a formării iniţiale
 existenţa progresului în angajarea personalului calificat şi pe perioada nedeterminată
 participarea structurii de conducere la programe de formare managerială
 funcţionarea comisiilor metodice
 valorificarea cunoştinţelor obţinute de cadrele didactice prin formare continuă în planul de
dezvoltare şcolară
 diminuarea conflictelor
 motivaţia cadrelor didactice
 calificarea întregului personal

7. CALITATEA EVALUĂRII

Calitatea activităţii de evaluare la nivelul unităţilor şcolare din învătământul preuniversitar se

îmbunătăţeste prin:
 Capacitatea fiecărui cadru didactic de a descrie pentru fiecare clasă şi educabil a punctelor
tari şi a celor slabe privind realizarea obiectivelor curriculare.
 Folosirea, cu precădere, a stimulentelor pozitive (lauda, încurajarea etc.).
 Utilizarea sistematică în procesul de evaluare a standardelor curriculare şi / sau de evaluare.
 Folosirea sistematică, în activităţile de învăţare, a autoevaluării educabililor
 Realizarea temelor pentru acasă cel puţin de către 80% dintre educabili.
 Cunoaşterea de către educabili şi, după caz, de către părinţii acestora a planificării
activităţilor de evaluare şi a metodologiei utilizate.
Conceptul de calitate reprezintă un anumit nivel sau grad de excelenţă, valoare sau merit,
deci valorile explicite şi implicite ale culturii unei comunităţi sau unei naţiuni. Prin urmare
calitatea diferă de la un mediu la altul şi de la o unitate şcolară la alta.
Elemente de definire a managementului calitatii in invatamantul preuniversitar in lumina noului
concept
A devenit evident faptul că educaţia şi formarea sunt, pe de o parte, indispensabile pentru
supravieţuirea într-o societate (pe care o vrem) a cunoaşterii, dar şi pentru că ele sunt mari
consumatoare de resurse: educaţia costă deja îngrozitor de mult, iar pentru a fi competitivi într-o
Europă unită va trebui să investim şi mai mult în ea.
Lumea a început să vadă, pe lângă lucrurile bune cu care ne-am obişnuit să ne lăudăm
(„olimpicii“ ), şi pe cele rele: condiţiile precare în care învaţă majoritatea elevilor, sărăcia în care se
zbat foarte multe cadre didactice, rezultatele slabe ale elevilor nostril la testările internaţionale,
caracterul „prăfuit“ al multor programe şi manuale şi, nu în ultimul rând, al modului în care se face
pregătirea cadrelor didactice. Toate acestea îl fac pe simplul cetăţean să se întrebe:
Pe ce se duc banii pe care îi dau eu educaţiei? Sunt ei cheltuiţi în mod eficient?
Cine beneficiază, cu precădere, de aceşti bani? Sunt ei cheltuiţi în mod echitabil?
Cât de bună este educaţia oferită pe banii mei? Avem, oare, o şcoală de calitate?
Datorită vastităţii problematicii implicate, nu se pot da răspunsuri tranşante la aceste întrebări: s-au
scris deja zeci de mii de pagini de analize, rapoarte şi alte lucrări care au încercat să răspundă la una
sau la mai multe dintre întrebările de mai sus. Dacă în privinţa eficienţei şi echităţii educaţiei
lucrurile sunt ceva mai avansate, în domeniul calităţii educaţiei, s-au întreprins extrem de puţine
cercetări şi analize. În plus, trebuie să spunem că suntem foarte departe de un consens european sau
internaţional în privinţa a ceea ce înseamnă o „şcoală bună“. Fiecare sistem national de învăţământ
a introdus, în timp, diferite elemente privind managementul şi asigurarea calităţii, dar, dacă
încercăm să comparăm între ele diferitele initiative naţionale, vom găsi extrem de puţine elemente
comune. Această lipsă de unitate este cauzată de faptul că nu se poate vorbi de o calitate a educaţiei
„în sine“, ci în funcţie de:
valorile promovate în societate şi la nivelul organizaţiei şcolare;
politicile şi strategiile educaţionale existente la nivel naţional, regional şi local;
situaţia existentă, definită de factorii contextuali, de cultură şi tradiţii etc.;
evoluţia conceptului de „calitate“.
Calitatea, înţeleasă ca „valoare adăugată“ trebuie să se producă şi, trebuie subliniat acest
lucru, este produsă efectiv, şi în şcolile rurale sau în cele „de cartier“, poate chiar într-o măsură mai
mare chiar decât în şcolile „de centru“.
În ultimul timp se discută frecvent despre „calitate“ şi despre sistemele de asigurare a
calităţii – inclusiv în domeniul educaţional. În toate documentele oficiale, indifferent de domeniu,
este afirmată necesitatea asigurării şi creşterii calităţii produselor şi serviciilor, inclusiv în domeniul
serviciilor publice. Pe de altă parte, însă, chiar şi o sumară analiză arată faptul că aceste iniţiative se
referă la lucruri în bună parte diferite, neexistând, încă, un concept unitar al calităţii la nivelul
Uniunii Europene.
Există numeroase sensuri ale noţiunii de calitate, iar teoreticienii şi practicienii ajungfoarte
repede la un acord privind un aspect esenţial: acest concept, al „calităţii educaţiei“ este foarte
„alunecos“ şi suportă mai multe sensuri şi accepţiuni. Marea majoritate a documentelor europene
nu definesc direct şi explicit calitatea, ci doar indirect, utilizând drept note definitorii o serie de
categorii de indicatori şi indicatori individuali: un sistem sau subsistem educaţional oferă educaţie
de calitate dacă există creşteri semnificative la anumiţi indicatori – cum ar fi ratele de succes la
examene, la testările naţionale şi internaţionale de tip PISA sau TIMSS etc. Această lipsă de unitate,
chiar la nivel conceptual, se datorează faptului că acest concept are o profundă şi puternică
încărcătură culturală.

Bibliografie
Bontaş, Ioan, 2001, Pedagogie – tratat, Editura BIC-ALL, Bucureşti
Iosifescu, Ş., Calitatea în educaţie – concept, principii, metodologii, 2007
Orţan, Florica, 2003, Management educaţional, Editura Universităţii din Oradea
Revista învăţământului primar ,revistă dedicată cadrelor didactice, nr. 2-4 , 2004,
Editura Miniped