1.1.

Forme de manifestare a excluziunii educaționale

Convenției ONU care privește drepturile copilului, ratificată și semnată de către toate
țările europene, susține faptul că fiecărui copil trebuie să i se acorde dreptul de a-și dezvolta la
maxim propriul potențial cognitiv, emoțional, social, fizic etc. neținând cont de contextul
familial. Toate aceste drepturi fac apel la dreptul la un trai corespunzător, la servicii de bază,
cum ar fi cele: la participare, la protecție, la timp liber, la cultură și la joacă, la sănătate și
educație etc.
„Toţi cetăţenii români au drept egal la educaţie, la toate nivelurile şi toate formele,
indiferent de gen, rasă, naţionalitate, religie sau afiliere politică şi indiferent de statutul social sau
economic. Acest drept este prevăzut în Legea învăţământului nr. 84/1995. În instituţiile de
învăţământ publice educaţia este gratuită şi statul garantează dreptul la educaţie în interesul
individului şi al societăţii” (Evans, Stromberger, Kowar, Whitman, 2007, p. 7).
Deși sunt prevăzute toate acestea, sărăcia și excluziunea îi limitează pe toți copiii din
Europa să beneficieze de aceste drepturi și de oportunitățile de a deține capacitățile și aptitudinile
care să le permită depășirea statutului de sărăcie. Criza economică adâncește și mai mult
nerespectarea acestor drepturi. Nerespectarea acestor drepturi se prezintă sub mai multe forme de
manifestare. Ne referim la manifestarea tipurilor excluziunii educaționale.
Consecințele excluderii sociale sunt interrelaţionate. De aceea, este evident că, în cazul
copiiilor cu acces limitat sau chiar fără acces la educație, spre exemplu, aceștia, în general, sunt
expuși unui crescut risc către excluderea de pe piaţa muncii sau a angajării pe un post prost plătit,
având mai puţine contacte sociale sau inadecvate. În acest fel, excluziunea, inclusive cea
educațională, are efecte negative pe de o parte asupra calității vieţii oamenilor, pe de altă parte
asupra coeziunii și echității societăţii, din punct de vedere al întregului. Toate considerentele
stabilite, au determinat către recunoașterea la nivelul UE şi ONU a excluziunii sociale, drept una
dintre piedicile principalele necesare atingerii unui nivel ridicat din punct de vedere economic şi
al unei dezvoltări de durată.
Excluderea de la educație, ca manifestare evidentă a acestui proces, este un fenomen
multidimensional. Alături de neînrolarea unui anumit grup de copii într-o instituție de
învățământ, excluderea educațională mai presupune, conform autorilor Balan V., Bortă L.,
Botnari V, (2017), în lucrarea Educaţie incluzivă, și următoarele forme de manifestare:
 Excluderea copiilor de la oportunitate accesului lor la un tip de instituție specifică sau un
program educațional la care, cei de o vârstă cu ei au acces.
Dintre contextele care conduc la apariția acestei manifestătri a excluziunii evidențiem:
deficiențele de dezvoltare sau dizabilitățile pe care le au anumiți copii, ceea ce reprezintă
principalele motive pentru inaccesul la educație. Pe fondul lor se contribuie la provocarea
stigmatizării, etichetării, discriminării sau agresiunii celor în cauză. Și acesul în instituții sau
sălile de clasă, pentru unii copiii, precum și taxele școlare ridicate sunt considerate drept bariere
și impedimente esențiale către accesul copiilor la educație.
Excluderea unui grup de copii de la participarea la situații noi de învățare.
Nu toate instituțiile de învățământ sunt dotate cu resursele oportune răspunsurilor
necesității și cerințelor adecvate educabililor, în mod special a celor excluși. Acțiunea de predare,
respectiv de învățare, nu este mereu adaptată potențialului și stilului de învățare al copiilor. Acest
lucru îi determină pe aceștia să fie implicați în experiențe descurajante și negative.
Excluderea copiilor/ grupului de copii vulnerabili de la aprecierea propriilor rezultate ale
învățării.
„Rezultatele în învățare dobândite în cadrul unui proces adaptat și/sau non-formal nu
sunt recunoscute, sunt considerate nesemnificative, nu sunt admisibile pentru certificare și nu
permit accesul la alte oportunități de învățare” (Balan et all, 2017, p. 20).
Excluderea copiilor/ grupurilor de copii de la stabilirea unor perspective actuale adecvate
învățării.
În urma unor studii realizate cu sprijinul unor fundații (UNICEF, Salvați copiii etc.)
mulți copiii nu au condiții de trai adecvate menținerii unei stări de sănătate potrivite sau de
siguranță prielnică ceea ce limitează accesul la educație. Dintre condițiile precizate cităm: hrană,
îmbrăcăminte, locuințe neconectate la lumină sau internet etc.
Excluderea copiilor/ grupului de copii vulnerabili de la sprijinul oferit dezvoltării
societății, implicit a comunității din care provin, pe baza deprinderilor însușite la finele unui
ciclu de școlarizare.
Acest lucru îi determină pe educabilii vulnerabili să nu mai aibă încredere în calificările
obținute. Limitate sunt, în acest caz, și șansele educabililor de a obține un loc de muncă adaptat
specializării în care au performat.
 O ultimă manifestare a conceptului excluderii copiilor/ grupurilor de copii vulnerabili de
la educație a fost legată de accesul limitat la educație pe baza inaccesului la mijloacele mass-
media ultramoderne, chiar a lipsei conectivității la internet.
Aceasta a fost o ultimă formă a excluderii educaționale, în cazul unui anumit grup de
copii, formă care a fost soluționată de guvern, minister sau alte instituții care se ocupă cu această
problemă.
Pentru toate aceste forme de manifestări ale excluziunii școlare se apelează la educația
incluzivă. „Îmbunătățirea rezilienței sistemului educaţie, prin planificarea unei educaţii incluzive
de calitate pentru cei mai marginalizaţi copii, ar trebui să fie o prioritate maximă pentru
următoarele luni şi ani şi ar trebui să fie principiul de bază al reconstruirii unui învăţământ mai
bun şi al unor şcoli mai bune” (Antonowicz, 2020, p. 4).