incluzivă în România

Conceptul educație incluzivă a luat naștere ca răspuns la abordările tradiționale și

perimate, conform cărora anumite categorii de copii au fost excluși din școlile de masă din
motivul dizabilității, dificultăților/problemelor de învățare, vulnerabilității familiei sau din
alte motive.
Conceptul incluziunii își are originile în Declarația Universală a Drepturilor Omului
(ONU, 1948), care recunoaște că toate ființele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi
drepturi. Această declarație induce ideea că incluziunea este acceptarea tuturor oamenilor,
independent de diferențele dintre ei. Este vorba despre aprecierea persoanelor pentru ceea ce
sunt și competențele lor, mai degrabă decât despre felul în care merg, vorbesc sau se
comportă. Incluziunea permite oamenilor să valorifice diferențele dintre ei, prin aprecierea că
fiecare persoană este unică în felul său.

Ulterior, conceptul a fost completat, îmbogățit, fiindu-i atribuite diferite nuanțe

semantice. Organizații internaționale cu notorietate, precum UNESCO, UNICEF, Banca
Mondială și altele, au lansat viziunea lor asupra EI și a conceptelor ce derivă din aceasta.

La baza educației incluzive se află  principiul potrivit căruia educația constituie un

aspect fundamental pentru dezvoltarea indivizilor și a societăților.  Educația este factorul
principal în asigurarea includerii și independenței tuturor persoanelor, inclusiv a celor cu
dizabilități. Influențele sociale, de exemplu familia și prietenii, contribuie de asemenea la
atingerea obiectivelor acestei directive care ar trebui să acopere toate etapele vieții, inclusiv
educația preșcolară, primară, secundară, liceală și calificarea  profesională, precum și
învățarea pe parcursul vieții.

Crearea de oportunități pentru persoanele cu dizabilități de a participa în educația de

masă nu este importantă doar pentru acestea, ci contribuie la înțelegerea diversității umane de
către persoanele fără dizabilități. Cele mai multe sisteme educaționale furnizează accesul la
educația de masă și la structurile educaționale specializate pentru persoanele cu dizabilități.
În concordanță cu scopul includerii, structurile de masă și cele specializate trebuie încurajate
să colaboreze pentru a sprijini persoanele cu dizabilități din comunitățile locale.

Școala incluziva presupune, în primul rând, recunoasterea dreptului fiecarui copil la

educatie, si apoi întelegerea diferentelor de adaptare si învatare,specifice fiecarui copil în
parte, ca fiind naturale. Desigur, procesul de transformare a scolii traditionale într-una
incluziva cere timp si tehnici noi de abordare din partea fiecarui profesor. Obiectivele
educatiei incluzive vizeaza combaterea neparticiparii scolare, ca si a abandonului si esecului
scolar, prin demersuri care depasesc barierele impuse de dificultatile de ordin material,
personal, familial sau social cu care se confrunta copiii. În acelasi timp, educat ia incluziva
vizeaza asigurarea unor conditii optime de învatare care sa ofere tuturor sansa unui start egal
în viata din punct de vedere educational.
 Principiul egalitatii de sanse reprezinta conceptul de baza al scolii incluzive, prin
aplicarea caruia aceasta contribuie la anularea diferentelor de valorizare bazate pe criterii
subiective, de ordin etnic sau social. Incluziunea la nivel scolar se realizeaza prin respectarea
sivalorizarea diferentelor socio-culturale existente în rândul elevilor si prin
promovareabogatiei si a diversitatii experientei educative care rezulta din aceste diferente
scoala incluziva devine astfel o scoala deschisa tuturor, o scoala prietenoasa, flexibila, o
scoala care abordeazaprocesul de predare - învatare - evaluare într-un mod dinamic si
atractiv, oscoala care, prin sprijinul pe care îl ofera tuturor copiilor, se constituie într-un
factor de baza al incluziunii sociale,contribuind la eliminarea prejudecatilorlegate de
apartenenta la un anumit mediu si la spargerea barierelor existente între diferitele grupuri din
interiorul unei comunitati.

"O scoala incluziva este o scoala deschisa catre orice elev, o scoala care primeste
orice elev, îl valorizeaza si îl face sa se simta acasa. Este, as spune,scoala ideala, unde toata
lumea seduce cu placere si toti copiii sunt ajutati sa-si atinga maximumul potentialului
nativ. Este scoala care ofera sprijin accentuat pentru acei copii care au nevoie în mod deosebit
de el".

ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI:

 existența unei legislații, a politicilor și a planurilor pentru prevenirea discriminării

copiilor, tinerilor și adulților cu dizabilități prin accesul la toate etapele educației din
primii ani de viață până la vârsta adultă (Convenția Națiunilor Unite cu privire la
Drepturile copilului (CDC), adoptată și deschisă spre semnare și ratificare de către
Adunarea Generală prin Rezoluția 44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificată de
România la 25 septembrie 1990, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
(2000/C364/01), Articolul 14 – Dreptul la educație)
 accesul persoanelor cu dizabilități la educația de masă;
 existența unui profesor de sprijin, consilier școlar, logoped;
 evaluarea timpurie a nevoilor educaționale speciale ale copiilor cu dizabilități în
scopul planificării intervențiilor educaționale;
 susținerea, din partea unor  părinți ai  copiilor cu dizabilități, în procesul educațional;
 existența unor cursuri de formare pentru cadrele didactice, legate de cerințele
educaționale speciale;
 burse de ajutor social pentru copiii cu cerințe educative speciale, manuale gratuite, 
transport școlar gratuit.

PUNCTE SLABE:

 personal de specialitate insuficient sau deloc, în anumite școli, sprijin individualizat

redus;
 lipsa de formare inițială în  domeniul cerințelor educaționale speciale, a cadrelor
didactice și a managerilor școlari;
  insuficienta cunoaștere a unor tehnici și metode educaționale adecvate persoanelor cu
dizabilități, de către cadrele didactice;
 lipsa dotării cu materiale și echipamente adecvate persoanelor cu dizabilități
(mobilier, calculatoare, rampe de acces, etc.);
 lipsa unui curriculum incluziv, flexibil; a unor planuri educaționale individualizate;
 inexistența unor standarde minime de evaluare a competențelor dobandite;
 programe școlare încărcate și complicate, care nu țin cont de nevoile de dezvoltare și
educație a copilului;
 atitudinea negativă a unor cadre didactice față de elevii cu dizabilități;
 numărul crescut al elevilor din clasă;
 lipsa unor recompense/aprecieri  sau aspecte  financiare pentru cadrele didactice;
 lipsuri economice și materiale legate de sistemul general de educație;
 teama etichetării școlii ca „școală specială”;
 sprijin insuficient acordat școlilor incluzive și a părinților copiilor cu dizabilități;
 implicarea redusă sau deloc a părințiilor copiilor cu dizabilități ca parteneri activi în
elaborarea planurilor educaționale individualizate;
 lipsa unei colaborări cu autoritățile publice;
 inexistența centrelor de resursă  pentru asistența psihopedagogică;
 sprijinirea redusă sau deloc a tinerilor cu dizabilități pe piața muncii;

OPORTUNITĂȚI:

 învățarea prin colaborare, ce contribuie la dezvoltarea cognitivă și socio-afectivă a

copilului cu dizabilități;
 munca în echipă, lecții în parteneriat;
 modificări de percepție la nivel social, cu privire la persoanele cu dizabilități;
 colaborarea și schimbul de experiență între școli;
 parteneriate cu fundații, ONG-uri;

AMENINȚĂRI:

 promovarea scăzută a elevilor cu dizabilități, repetenția;

 absenteism, abandonul școlar;
 analfabetism;
 delincvență, violență, abuz, exploatare.

Bibliografie:

1.Vrăjmaş, Traian, Învăţămantul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001

2.Gherguţ, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale-strategii diferenţiate şi

incluzive în educaţie, editura Polirom , Bucureşti,2006