UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
PROGRAM DE STUDIU: PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PRIMAR ŞI PREŞCOLAR, BEIUŞ

Integrarea copiilor cu dizabilități în

învățământul de masă

Coordonator:
Conferențiar univ. dr. Karla Barth

Student:
Heredeu Cristina

Beiuş 2017
 Cuprins

1. Ce este integrarea ?

2. Niveluri ale integrării

3. Premise ale educației integrate

1. Ce este integrarea ?

Educaţia integrată se referă la faptul că toţi copiii trebuie să înveţe împreună în medii
cât mai aproape de contextul normal al vieţii şi nu în medii separate. Fiecare copil trebuie
integrat într-un program adecvat de educaţie; fiecare copil are dreptul să meargă la
grădiniţă/şcoală unde merg toţi copiii din vecinătatea sa, iar grădiniţă/şcoala să răspundă
nevoilor sale educative.
Gama largă a categoriilor de copii cu cerinţe educative speciale ce pot fi integraţi în
şcoala de masă cuprinde: copii cu retard mintal, handicap fizic, handicap senzorial, tulburări
de limbaj, socio-afective şi de comportament, deficienţe asociate, tulburări (dificultăţi) de
învăţare, alte categorii (copii cu autism, HIV/SIDA, orfani, instituţionalizaţi).
Tendinţa crescândă de integrare şcolară în unităţile obişnuite de învăţământ a
copiilor/elevilor cu deficienţe este binecunoscută atât în lume, cât şi în România. Ea se
bazează pe evoluţia drepturilor omului în general şi ale copilului în particular, pe nevoia de
democratizare şi solidaritate socială.
Dacă ne referim la sensul comun, cel mai general cu putinţă, integrarea presupune
trecerea (transferul) unei persoane dintr-un mediu mai slab sau separat (segregat) într-un
mediu obişnuit sau cât mai aproape de acesta. UNESCO, prin Biroul Internaţional al
Educaţiei, defineşte integrarea ca ,,ansamblu de măsuri care se aplică diverselor categorii de
populaţie şi urmăreşte înlăturarea segregării sub toate formele”.
Orice copil are o serie de particularităţi, caracteristici care se referă la modul, stilul,
ritmul şi specificul învăţării sale. În acelaşi timp o serie de copii au particularităţi ce
îndreptăţesc un sprijin suplimentar, activităţi specifice pentru realizarea sarcinilor de
învăţare; este vorba de cerinţe speciale, diferite de ale majorităţii copiilor şi care determină
măsuri specifice. Cerinţe speciale poate avea orice om/copil în anumite perioade, pentru că
cerinţele speciale acoperă o realitate extrem de variată, complexă şi dinamică - de la
probleme simple, determinate de dezvoltarea tipică a individualităţii şi persoanei, până la
problemele unice, care nu se pot rezolva decât cu o intervenţie specială şi specifică.
Să nu uităm că şi „copiii care au anumite dizabilităţi/handicapuri au trebuinţe de bază
în creştere şi dezvoltare ca toţi copiii. Identificăm: nevoia de afecţiune şi securitate, de
apreciere şi întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate ş independenţă”. (E.,
Vrăşmaş, 1998).
,,Integrarea reprezintă unul dintre mijloacele de a obține acceptarea socială și de a
ajunge la schimbarea adaptive a comportamentului” (Wolfensberger, 1983, pag. 47 apud.
Chelemen I., 2013, pag. 313). Problema integrării sociale este una dintre marile probleme ale
persoanei cu dizabilități și a familiei acesteia.
Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități se referă , în opinia lui Gherguț
(2005, pag. 20) la ,,schimbarea atitudinilor și practicilor din partea indivizilor, instituțiilor și
organizațiilor, astfel încât toate persoanele, inclusiv cele percepute ca fiind diferite din cauza
unor deficient, a apartenenței etnice, condițiilor socioeconomic de viață etc, să poată
contribui și participa în mod egal la viața și cultura comunității din care fac parte.
Operațional, acest termen poate fi înțeles și astfel: nondiscriminare+ acțiune
pozitivă=incluziune socială.”

2. Niveluri ale integrării

Integrarea se referă la relația care se instaurează între individ și societate și se

realizează prin mai multe niveluri. De la simplu la complex, aceste niveluri sunt următoarele
(Chelemen, I., 2013, pag. 313-314):

a) Integrarea fizică se referă la satisfacerea nevoilor de bază ale existenței, constând în

adaptarea clădirilor și căilor de acces la nevoile persoanei cu dizabilități. Este nivelul
cel mai scăzut, incipient al integrării. Acesta se referă la cuprinderea, prezenţa
copiilor cu cerinţe educative speciale alături de ceilalţi, reducerea distanţei fizice
dintre copii. Existenţa împreună cu ceilalţi copii nu presupune neapărat contacte sau
activităţi comune, ci mai degrabă utilizarea în comun a unor spaţii fizice, materiale şi
echipamente didactico-educaţionale.
b) Integrarea funcţională (pedagogică). Acest tip de integrare semnifică participarea la
un proces comun de învățare (de orice tip), în condiţiile în care şi elevul integrat
asimilează anumite cunoştinţe, alături de elevul normal.
c) Integrarea socială are în vedere aspectele legate de includerea copilului cu
deficienţe în toate activităţile comune din viaţa şcolii, atât la cele propriu-zise de
învăţare, cât şi la activităţile comune din pauză, de joc, alte activităţi comune din viaţa
şcolii. Integrarea fizică se completează cu cea funcţională, rezultând o formă
superioară care presupune relaţii şi interrelaţii în interiorul grupului la care copilul
integrat participă activ. Se stabilesc legături reciproce, mai mult sau mai puţin
spontane, relaţii de acceptare şi participare relativ egală la viaţa grupului şcolar.
 d) Integrarea societală se manifestă atunci când persoana integrată dobândeşte
sentimentul de apartenenţă şi participare deplină la comunitate, cu asumarea unor
roluri. Integrarea societală presupune exercitarea unor influenţe asupra partenerilor,
acceptarea cât mai deplină de ceilalţi membri ai comunităţii, precum şi existenţa
sentimentului de încredere în sine şi în ceilalţi.
e) Integrarea personală este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane
semnificative, în diverse perioade ale vieții.
f) Integrarea organizațională vizează participarea deplină la toate nivelurile structurii
organizaționale, conform capacităților și intereselor persoanei cu dizabilitate.
Serviciile public ar trebui să fie organizate în așa fel încât să răspundă nevoilor tuturor
indivizilor din societate.

3. Premise ale educației integrate

Una dintre premisele cele mai importante ale educației integrate este egalitatea șanselor
educaționale ce se obiectivează în trei paliere (Păun, 1998):

A. Egalitatea șanselor de acces în toate formele de instruire și educație, atât pe

orizontală, cât și pe vertical.
B. Egalitatea șanselor de instruire și educație - presupune asigurarea oportunităților și
condițiilor pentru dezvoltarea normal, liberă și completă a fiecărui copil, diminuarea
obstacolelor de natură să introducă disfuncții în domeniu.
C. Egalitatea șanselor de integrare – reușita școlară. Aceasta reprezintă modalitatea și
criteriul de evaluare a gradului de realizare a egalității în educație.

Educaţia integrată a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a

asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe
educative speciale. Conform principiilor promovate în materie de educaţie de către
organismele internaţionale, precum şi a prevederilor incluse în Declaraţia drepturilor
persoanelor cu diferite tipuri de handicap, se menţionează că persoanele cu retard mintal au
aceleaşi drepturi fundamentale ca şi ceilalţi cetăţeni de aceeaşi vârstă, fără discriminare pe
motive de sex, limbă religie, opinii politice, origine naţională sau socială, stare financiară sau
orice altă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale. De asemenea, aceste persoane
au dreptul la tratament medical, psihologic şi funcţional, la recuperare medicală şi socială, la
şcolarizare, pregătire şi educare/reeducare profesională, la asistenţă de consiliere, la servicii
de încadrare în muncă, precum şi la alte servicii care să le permită dezvoltarea şi manifestarea
aptitudinilor şi capacităţilor de care aceştia dispun să le faciliteze procesul de
integrare/reintegrare socială.
La Conferinţa mondială asupra educaţiei speciale, desfăşurată sub egida
UNESCO la Salamanca, Spania, între 7 şi 10 iunie 1994, delegaţii a 88 de guverne şi 25 de
organizaţii internaţionale au adoptat o declaraţie comună care conţine următoarele puncte:
 „ fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi fiecărui
copil trebuie să i se ofere şansa de a ajunge şi de a se putea menţine la un nivel
acceptabil de învăţare;
 fiecare copil posedă caracteristici, interese, aptitudini şi
necesităţi de învăţare proprii;
 proiectarea sistemelor educaţionale şi implementarea
programelor educaţionale trebuie să ţină seama de marea diversitate a
caracteristicilor şi trebuinţelor copiilor incluşi în procesul educaţional;
 persoanele cu cerinţe speciale trebuie să aibă acces în şcolile
obişnuite (şcolile de masă), iar aceste şcoli trebuie să se adapteze unei
pedagogii centrate asupra copilului, capabilă de a veni în întâmpinarea
trebuinţelor fiecărui copil în parte;
 şcolile obişnuite, care au adoptat această orientare, sunt cele mai
utile mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, construind o
societate bazată pe spiritul de toleranţă şi acceptare şi oferind şanse egale la
educaţie pentru toţi: mai mult, ele asigură o educaţie utilă pentru majoritatea
copiilor, îmbunătăţind eficienţa şi gradul de utilitate socială a întregului sistem
educaţional” (Declaraţia Conferinţei de la Salamanca).

Având în vedere aceste aspecte, putem afirma că procesul educaţiei intră într-o nouă
eră – trecerea de la atitudinea şi abordarea segregaţionistă a actului învăţării, la atitudinea
integratoare, profund umanistă.
Toţi copii au dreptul la educaţie, pentru că toţi sunt capabili să înveţe, pentru că dacă
nu frecventează grădiniţa şi şcoala şansele de a învăţa se reduc foarte mult. Pentru că sunt
sporite oportunităţile de învăţare prin interacţiune cu ceilalţi copii.
Copiii trebuie să știe că nu este nici o problemă dacă ei sunt diferiți și că pot obține
aceleași performanțe școlare ca și colegii lor. De aceea este necesar să dezvoltăm practicile
incluzive în grădiniţe şi şcoli
Bibliografie

1. Chelemen, I., (2013), Educația integrată, în volumul Psihopedagogie specială

aplicată, coord. Peter, K., Kiss, J., F., (2013), Editura Universității din Oradea,
Oradea
2. Gherguț, A., (2005), Sinteze de psihopedagogie specială - ghid pentru concursuri și
examene de obținere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iași
3. Verza, E., Păun, E., (1998), Educația integrate a copiilor cu handicap, Editura
Unicef, București
4. Vrăşmaş, E., (1998), Strategiile educaţiei inclusive, în volumul “Educaţia integrată a
copiilor cu handicap”, coord. Verza, E. şi Păun, E., UNICEF, RENINCO, Editura
Multiprint, Iaşi.